PROCESUL EUROPEAN de integrare este cel mai vechi dintre toate proiectele de regionalizare si spre deosebire de celelalte MERCOSUR (īn America Latina), ASEAN (īn Asia de Sud-Est), NAFTA (īn America de Nord), acesta īsi propune si unificarea culturala, nu numai cea economica.
Ideea unificarii europene are īnsa o istorie foarte veche. Ideea transformarii Europei īntr-un stat federativ a fost traita de oameni politici, precum Napoleon, dar si de filosofi, precum Saint Simon, care a cerut Frantei, Angliei si Germaniei sa ia initiativa convocarii unui parlament european īn care sa poata intra celelalte state europene. Dupa Revolutia de la 1848 ideea unei Europe Unite īnceteaza sa mai joace un rol politic. A fost nevoie de doua razboaie mondiale īn care Europa a pierdut pozitiile dominante, de dezvoltarea exceptionala a Americii ca putere dominanta decisiva, pentru ca ideea unei Europe Unite sa iasa din nou la iveala. Astfel īnceputurile integrarii europene au luat forma unei piete comune a otelului si carbunelui (1954) si īn final, Tratatul de la Maastricht (1991) care reglementeaza normele integrarii.
Īn acest sens, Philipe Seguin remarca, referitor la Tratatul de la Maastricht, semnat īn 1991, ca nu poate crea o "noua cetatenie" si nici un "ipotetic popor european". Autorul este de parere ca Tratatul prevede un federalism mascat, īn baza principiului regionalizarii. Īn acelasi timp, Seguin considera ca relatiile dintre regiuni vor deveni tensionate datorita ratiunilor economice, astfel īncāt nu vor mai putea fi gestionate de institutiile pulverizate.
Acelasi autor sustinea 444i89e ca se vor īnlocui cele cāteva frontiere locale vizibile, dar foarte reale; se vor crea mici provincii acolo unde existau state mari, provincii īn care traiesc comunitati crispate asupra egoismelor locale; regiunile bogate vor deveni si mai bogate iar cele sarace vor deveni si mai sarace. Vom asista la marea īntoarcere a feudalitatii fapt care a īnceput deja sa se manifeste pe scara larga. Prin aceste cuvinte Seguin vroia sa avertizeze ca Tratatul nu este decāt o creatie a statelor puternice care doresc sa-si sporeasca controlul asupra statelor mai mici si mai slab dezvoltate economic.
Alte critici care s-au adus proiectului de integrare europeana, au fost la adresa obiectivului european criticat ca ar fi crearea unei federatii de state dupa modelul SUA prebelic si nu al SUA īnceput astazi pentru viitor.
Īn alte opinii critice Europa este acuzata de lipsa de identitate si de profil de neclaritate īn privinta scopurilor. Īn fine, alte pareri din categoria celor care contesta succesul Uniunii Europene acrediteaza ideea conform careia tensiunea dintre "Europa economica" si "Europa culturala" constituie o piatra de īncercare pentru responsabilii integrarii. Astfel, s-a considerat ca baza integrarii adica cea economica este gresita si ca ar fi mai corect sa se plece de la "Europa culturala". Īn continuare, s-a spus ca nu se poate vorbi de o civilizatie europeana care ar reprezenta o baza solida de plecare īn constructia Europei Unite.
Pe de alta parte, Domenach spune ca "proximitatea naste īntotdeauna reflexe de diferentiere, de iritare si ostilitate". Prin aceste cuvinte, autorul vrea sa demonstreze ca o Europa Unita ar stārni orgoliile identitatilor culturale care ar putea degenera īn serioase conflicte.
Tema crearii unei identitati culturale europene, data fiind forta identitatilor nationale existente īn Europa a nascut fel de fel de comentarii. Pe marginea acestui subiect, īnca din anul 1960 Raymond Aron spunea ca vechile natiuni vor trai īn inimile oamenilor, iar dragostea pentru natiunea europeana nu s-a nascut īnca, daca acest lucru se va īntāmpla vreodata. Alte opinii sustin ca procesul de integrare europeana va trebui sa tina seama de tendintele europene comune si sa proiecteze un mit al originii, sa rescrie istoria, sa inventeze traditii, ritualuri, simboluri care sa creeze o noua identitate.
Un alt concept care este folosit astazi, cānd Uniunea Europeana este o realitate incontestabila, este cel de "natiune europeana". Din punct de vedere static, conceptul de natiune consta īn asamblarea unor caracteristici comune cum ar fi "comunitatea de limba", "comunitatea geografica", "comunitatea statala" ori "comunitatea economica". Pentru a defini natiunea europeana īnsa, se cere un concept dinamic al natiunilor ce consta īn identificarea caracteristicilor facerii, producerii unei natiuni. Īn acest sens, Andrei Marga reproduce cuvintele unui gānditor care spunea ca "natiunile sunt comunitati culturale si de destin constiente, care sunt unite din punct de vedere politic sau nazuiesc la unire sau eliberare; natiunile sunt mari scoli - nu mari familii, natiunile sunt neīndoielnic comunitati ale spiritului".
Īnca de la primele īncercari de coagulare ideologica a unui spatiu comun numit Europa a survenit firesc īntrebarea referitoare la limitele teritoriale ale acestui spatiu si la īncadrarea īn geografia lumii. Definitia cea mai completa si plastica din acest punct de vedere īi apartine lui Charles de Gaulle care vedea īn Europa spatiul de la "Atlantic la Ural". Aceasta definitie īnsa, ridica o serie de probleme greu surmontabile la nivel politic si institutionalizat pentru Uniunea Europeana care pun īn discutie eficienta criteriului geografic cānd īncercam sa definim Europa. De aceea, putem spune ca perspectiva geografica pur si simplu nu este decāt un argument īn vederea "largirii Europei" de la granitele ei actuale catre cele ideale cu atāt mai mult, cu cāt este luata īn calcul si integrarea unei tari musulmane precum Turcia, īn scenariul viitor, de extindere a Uniunii Europene.
Din punct de vedere geografic putem identifica o serie de subdiviziuni ale Europei, care au fiecare īntemeierea lor istorica, dar si elemente de specificitate care merita a fi puse īn discutie:
- Europa occidentala de
nord, dezvoltata (din Scandinavia pāna la jumatatea Italiei);
- Europa occidentala de sud (din Portugalia pāna īn Grecia);
- Europa centrala (Polonia si fostele componente ale Imperiului
Habsburgic) - un fel de "nord" al Europei de est;
- Europa de sud-est (tarile din fosta Jugoslavie, Romānia, Bulgaria,
Albania);
- Comunitatea statelor independente (tarile din partea europeana
a fostei URSS).
Geografia istorica a Europei are spre deosebire de cea strict teritoriala, o īntemeiere mult mai apropiata īn timp, avānd īn vedere sa statele europene s-au coagulat doar de cāteva secole. Dincolo de granitele sale atāt de labile care s-au modificat mereu īn ultimele doua secole, īn functie de conjuncturi istorice definite si de cresterea sau descresterea puterii diferitilor actori de anvergura pe scena politica continentala, Europa a reusit sa conserve si sa faca sa dureze un tip de identitate specifica īn numele careia revendica azi legitimitatea unui proiect comun de asociere. Acest element catalizator īl constituie fara īndoiala cultura europeana care pune īn miscare un resort identitar de sine statator pe care īl denumim ca fiind patrimoniul comun european.
Procesul european consta īn principal īnsa, īn proiectarea si edificarea unei Europe Unite apte a depasi stadiul "Europei Piata" spre a deveni o "Europa Putere", trebuie privit ca rezultat al unei deplasari cu sens dublu. Pe de o parte este vorba despre miscarea vestului european catre estul continentului - realitate numita "extinderea Uniunii Europene", iar pe de alta parte, avem īn vedere miscarea Europei Centrale si orientale catre Occident ceea ce se numeste "integrarea Uniunii Europene". Cele doua Europe (orientala si occidentala) īsi au izvoare comune īn literatura elina religia iudaica si dreptul roman. De-a lungul istoriei īnsa, aceasta entitate spirituala s-a divizat īn doua, acest fapt nascānd doua modele de viata distincte. Īn ciuda diferentelor care exista īntre cele doua parti ale continentului, extinderea Uniunii Europene este primul pas spre integrare si o ocazie istorica de a pune capat divizarii artificiale īntre Europa de Vest si Europa de Est si Centrala. si de asemeni de a reunifica continentul. Pentru popoarele din Europa Centrala si de Est Europa simbolizeaza valorile la care cei care au trait mai bine de o generatie īn perioada Cortinei de Fier si a Razboiului Rece aspirau sa se īntoarca.
Europa Occidentala a pastrat o identitate caracterizata prin pluralism politic, participare sociala, respect al diversitatii, primordialitatea drepturilor omului. Īn paralel cu aceste trasaturi pozitive, Occidentul european a adoptat si unele modele comportamentale negative: consumismul, excesul de protectie sociala, etc. Dincolo de aceste neajunsuri statele occidentale, chiar daca mai sunt afectate de pusee nationaliste au īnlocuit īn mare masura cultura independentei īn favoarea uneia de interdependenta.
Europa Centrala si Orientala este caracterizata īnca de insecuritate si cultural-identitara, individuala si colectiva, nationala si internationala si de asemenea prin saracie. Insecuritatea si diparitatile economico-sociale, dar si lipsa unei societati civile dezvoltate si mai ales a unei clase de mijloc puternice, au imprimat popoarelor si statelor din est mentalitati si atitudini caracterizate printr-o combinatie de individualism si colectivism. Individualismul īsi are originea īn experienta rezistentei pasive īmpotriva totalitarismului si astfel se explica slaba participare sociala. Colectivismul īsi are originile īn experienta sociala comunista si se manifesta prin lipsa spiritului de initiativa si frica asumarii de riscuri, ca si prin tendinta de a transfera īntreaga raspundere pentru rezolvarea problemelor comunitatii catre stat.
Īn concluzie, lacunele spiritului rational si pozitiv fac din Europa Centrala si Occidentala locul unei religiozitati necunoscute īnca īn Occident, al practicarii unui nationalism de secol XIX retrograd ca si al recurgerii la confruntari violente ca forma de rezolvare a unor conflicte religioase. De aceea, pentru cetatenii tarilor respective īncrederea īn Armata si Biserica este mai mare decāt aceea īn institutiile specifice democratiei unui stat laic. Apelul la identificare etnica nu este ceva nou īn istoria europeana. El a fost si este īn continuare instrumentul principal al diversiunii si stoparii democratizarilor. Nationalismul actual rasaritean spre deosebire da nationalismul apusean orientat fundamental spre progres, stiinta si tehnica avansata, propasire īn cadre democratice universalizabile, cultiva un pretios specific al gruparilor etnice adāncindu-se īntr-un exclusivism care izoleaza si este la īndemāna demagogilor. Astfel, pentru ca īntālnirea Vestului cu Estul si sinteza lor īn cadrul procesului de integrare europeana sa nu conduca la convulsii, anarhie, instabilitate sau pentru ca sa nu genereze fenomene nocive de felul celor rezultate din īncrucisarea culturii de clan cu identificarea statului natiune, īn unele parti ale lumii si chiar īn Europa (Kosovo si Macedonia, īn Sicilia, īn Corsica, precum si īn Orientul Apropiat si Asia Centrala) va fi nevoie ca viziunea asupra Europei nite sa fie dezvoltata īn comun de catre toti europenii, deopotriva din Apus si din Rasarit.
Uniunea Europeana nu poate fi unica responsabilitate pentru derularea procesului european de dezvoltare. Acest proces īnsa, nu trebuie sa fie unul de transfer identitar ci unul de sinteza identitara. Impactul cultural al unificarii Europei trebuie acceptat si asumat de toti participantii la proces. Pentru moment, se pare ca Europa Centrala si Orientala este mai dispusa la aceasta.Pe de alta parte, popoarele est europene aduc īn patrimoniul identitatii europene atuuri certe dintr-o istorie relativ mai vitrega, precum un nivel mai ridicat de adaptabilitate, imaginatie mai dezvoltata, un spirit de sacrificiu mai accentuat - consecinta a obisnuintei cu lipsa de confort si a religiozitatii sporite, un mai mare devotament pentru familie, rata oarecum mai mare a natalitatii (importanta mai cu seama īn conditiile īn care scaderea de populatie din Occident va genera un deficit tot mai acut de forta de munca), o mai mare rezistenta la efort, o disponibilitate sporita pentru munca, īn special cea grea.Īn prezent se poate afirma ca "extinderea Uniunii Europene, despre care am putea vorbi si ca despre un imperialism occidental pozitiv cu caracter pseudo-globalizator, mentināndu-se la scara continentului european. Integrarea europeana nu este un exercitiu de fantezie, ci o īncercare vitala menita a oferi securitate si stabilitate durabile pentru ambele jumatati ale Europei.
Cu alte cuvinte, este vorba despre construirea unei identitati comune a Europei bazate pe un set unic de valori si pe institutii compatibile integrate unui sistem de gestiune unitar conceput la nivel continental. Procesul european este deci o chestiune de putere si cultura. Cine ar putea sa transfere altora paradigma cultural identitara īsi mareste puterea necesara spre consolidarea securitatii proprii.Problema este ca īn prezent Uniunea Europeana nu are capacitatea de vointa si efort spre a-si impune modelul cultural īn afara frontierelor sale desi securitatea sa, īntr-o lume aflata īn plin proces de globalizare, cere mai mult decāt oricānd o astfel de extindere. Capacitatea de vointa ar implica renuntarea la confortul actual si la sentimentul de superioritate ce caracterizeaza Europa Occidentala spre a face integrarea europeana un proces preponderent politic, care sa conduca spre o entitate continentala dotata cu o structura de institutii politice unitara. Capacitatea de efort se refera la mobilizarea resurselor economico-financiare apte īn a consolida unitatea politica prin echilibrarea dezvoltarii subregionale īn interiorul ei, prin eliminarea disparitatilor dintre natiunile europene care ar intra īn componenta Europei Unite.
Pāna de curānd, dupa cum spunea Oswald Spengler, Vestul era sortit sa apuna īntr-un pragmatism vinovat de obnubilarea individului si secatuirea substantei spirituale, īn timp ce Estul trecut prin experienta comunista, pare predestinat a fi depozitarul unei spiritualitati conservate īn suferinta si frustrare, īn saracie si misticism.
Dar istoria curge, pragmatismul occidental este acum din ce īn ce mai mult orientat spre valori, nu numai materiale ci si spirituale. Arhetipurile europenilor din Apus par sa sufere o reconversiune. Īn Estul Europei īnsa, se instaleaza un capitalism grabit, ceea ce este aproape imposibil de recuperat din punct de vedere material, uitānd ca ne aflam cu cel putin un pas īnainte din punct de vedere spiritual, ceea ce poate reprezenta un atu considerabil, daca noi vom accepta ca bogatia launtrica este reala si poate reprezenta o contrapondere valabila la bogatia materiala. Īntre cele doua parti ale Europei devenita un arhetip al umanitatii, asa cum a fost din totdeauna, se poate cauta si gasi zona de complementaritate, acea multime de argumente si de valori care ne pot īndreptati sa aspiram la idealul cel mai īnalt atāt material cāt si spiritual.
Īn contextul actual al modernizarii, Europa nu trebuie īnteleasa, asa cum spunea Hurssel, numai din punct de vedere geografic, asa cum arata hartile, caci īn sens spiritual Europa īnglobeaza dominioanele britanice, Statele Unite etc. Filosoful german arata ca Europa este o entitate spirituala, ea nefiind un ansamblu de civilizatii ci o civilizatie unica. Europa este supranationala, iar unitatea europeana ca civilizatie este specifica. Prin urmare, spunea autorul, ca oricare ar fi ostilitatea dintre ele, īn spirit, natiunile europene sunt legate de o īnrudire intima, aflata īn fiecare si depasind diferentele nationale.
Īn conceptia marelui gānditor romān Constantin Noica culturile ar avea o schema numerica. Culturile īnglobeaza realitati spirituale precum religii, sisteme de cunostinte, ar putea fi reprezentate printr-un "raport fundamental Unu si Multiplu" - ultimul termen trebuind sa fie īnteles atāt diversitatea calitativa cāt si pluralitatea cantitativa. Exista cinci rapoarte īntre Unu si Multiplu:
- Unu si repetitia sa;
- Unu si variatia sa;
- Unu īn Multiplu;
- Unu si Multiplu;
- Unu Multiplu.
Astfel, fiecare din aceste raporturi ar putea reprezenta schema unei culturi. Raportul Unu Multiplu este atribuit de catre autor culturii europene. Īn acest caz, spune Noica, nici Unu nu primeaza, nici Multiplul, ci Unu este de la īnceput multiplu distribuindu-se fara sa se īmparta.
Īn concluzie, referintele la patrimoniul cultural comun al Europei nu fac decāt sa sporeasca īncrederea īn reusita unei uniuni functionabile din punct de vedere economic, din punct de vedere cultural. Dupa cum spunea Paul Vallery "Acolo unde este spiritul lui Cezar, Caius, Traian, Vergiliu, acolo unde numele lui Moise, acolo unde numele lui Aristotel, Platon si Euclid au o semnificatie si o autoritate simultana, acolo este Europa. Orice rasa si orice pamānt care au fost succesiv romanizate, crestinate si supuse spiritului disciplinei grecilor este īn mod absolut european".
|
