Documente online.
Zona de administrare documente. Fisierele tale
Am uitat parola x Creaza cont nou
 HomeExploreaza
upload
Upload




Separatia puterilor statului in continutul unor Constitutii Europene

Stiinte politice


Separatia puterilor statului in continutul unor



Constitutii Europene

1. Constitutia Belgiei, (model al Constitutiei Romaniei din (1866) adoptata la 7 februarie 1831, preciza in art. 25 urmatoarele:

„Toate puterile emana de la natiune si sunt exercitate in maniera stabilita de Constitutie”, numindu-le apoi – putere legislativa putere executiva si putere judiciara.

Conform acestei constitutii, puterea legislativa era exercitata in mod colectiv, de catre rege si Camera Reprezentantilor. Dar, din continutul art. 29 rezulta ca: „ regele apartine puterii executive”.

Avand drept de legiferare si totodata facand parte din puterea executiva, conform constitutiei, se poate trage concluzia ca suveranul apartine ambelor puteri, in acest caz ne mai fiind vorba de o separatie a puterilor statului belgian. Suntem de parere ca acest aspect trebuie interpretat in sensul ca cele doua puteri se completeaza reciproc si nu pot functiona independent una fata de cealalta, sefului statului atribuindu-i-se, ca si in alte state europene,

puteri constitutionale De mentionat ca, regatul Belgiei are o noua constitutie, adoptata la 17 februarie 1994 in continutul careia se regaseste de asemenea, principiul separatiei puterilor in stat.

2. Legea fundamentala a Republicii Federale Germania adoptata la 23 mai 1949, stipuleaza in art. referitor la „Principiile constitutionale :

„Republica Federala Germania este un stat federal, democrat si social. Intreaga putere de stat emana de la popor. Ea se exercita de catre popor prin alegeri si prin vot, precum si prin organe speciale de legiferare ale puterii executive si ale jurisdictiei. Legiferarea tine de ordinea constitutionala, puterea executiva si jurisdictia tin de lege si de legalitate”.

Coroborand aceste texte, constatam ca suveranitatea apartine poporului german in integralitatea sa, care o exercita prin proceduri democratice – alegeri libere, plebiscit, dar si prin organe special investite ale celor trei puteri – legislativa, executiva si judecatoreasca.

In acest context se cuvine sa facem unele precizari: Legiuitorul german (Consiliul Parlamentar) intrunit la 8 mai 1949 a hotarat sa nu foloseasca denumirea de „Constitutie”, ci de „Lege fundamentala”, pornindu-se de la ideea ca aceasta va avea un caracter provizoriu, pana cand, asa cum se mentioneaza in preambul, „intreaga natiune germana, eliberata de restrictiile regimului de ocupatie militara si incluzand si pe germanii din zona de ocupatie sovietica (fosta RDG), va putea elabora in deplina autodeterminare o adevarata constitutie cu caracter de pact fundamental. Desi, unificarea celor doua Germanii a avut loc odata cu caderea zidului Berlinului, o noua constitutie nu a fost elaborata pana in momentul editarii cursului nostru.

Fiind vorba de un stat federativ, „Legea fundamentala pentru Republica Federala Germania”, imparte atributiile organismelor statale intre Federatie si Landuri.

Organul legiuitor pentru landuri se numeste Bundestag, deputatii fiind „reprezentantii intregului popor si nu sunt legati de mandate si directive, ci sunt supusi numai constintei lor”, asa dupa cum se precizeaza in art. 38, alin. 1.

Consiliul Federal numit Bundesrat – compus din membrii guvernelor landurilor, este organul prin intermediul caruia landurile coopereaza la legiferarea si administrarea Federatiei Germane si la problemele Uniunii Europene.

Bundestagul este echivalent unei Camere inferioare a Parlamentului, cum ar fi Camera Deputatilor, Camera comunelor etc., iar Bundesratul este echivalent Senatului, Congresului sau Camerei Lorzilor, deci este Camera Superioara a Parlamentului.

Dreptul de legiferare il au ambele camere ale parlamentului german, atat Bundestagul cat si Bundesratul.

Landurile au dreptul de a legifera in masura in care prerogativa legislativa nu este conferita Federatiei. Pentru a nu veni in conflict de competente, a fost necesara delimitarea dreptului de legiferare, intrucat in cazul unui stat federativ exista doua sisteme legiferarea concurenta si legiferarea exclusiva.

Federatia are dreptul de legiferare exclusiva in principalele domenii ale statului, cum ar fi: afacerile externe, apararea, ocrotirea populatiei civile, libera circulatie a persoanelor, pasapoarte, imigrare si emigrare, extradare, acorduri comerciale si vamale, posta si telecomunicatii, paza frontierelor s.a

Legiferarea concurentapresupune o competenta de legiferare comuna atat pentru landuri cat si pentru Federatie in domenii precum: probleme specifice dreptului civil si dreptului penal, executarea sentintelor, starea civila asistenta sociala, legislatia muncii, protectia comertului, poluarea mediului etc.

Se intelege ca, primordialitatea in materia legiferarii concurente o are Federatia, landurile uzand de prerogativa lor de legiferare atat timp cat si in masura in care, Federatia nu a facut uz prin lege de competenta sa de legiferare.

Presedintele Germaniei are competenta legala de a edicta ordonante si decrete pentru: numirea si revocarea judecatorilor; gratierea unor persoane; numirea si avansarea functionarilor federali, a ofiterilor si subofiterilor; dizolvarea Bundestagului etc.

Puterea judecatoreasca este incredintata judecatorilor si este exercitata de Tribunalul Constitutional Federal, de tribunalele federale si de tribunalele landurilor. Judecatorii sunt independenti si nu sunt supusi decat legii.

Legea Fundamentala pentru Republica Federala Germania instituie controlul legislativului asupra executivului. Astfel, este instituita procedura de inlaturare a Cancelarului federal de catre Bundestag, acesta din urma invitand Presedintele Republicii sa-l elibereze din functie. Daca Bundestagul a hotarat cu o majoritate absoluta Presedintele este obligat sa se supuna si sa numeasca succesorul pentru functia de Cancelar federal.

Din cele prezentate mai sus rezulta ca organele statului german corespondente puterilor legislativa, executiva si judecatoreasca, au competente departajate clar si precis prin dispozitii constitutionale, principiul separatiei puterilor fiind de netagaduit si in cazul acestui stat democratic european.

3. Constitutia Republicii Italiene adoptata la 27 decembrie 1947, consacra inca din art. ca: „Italia este o republica democratica, fundamentata pe munca Suveranitatea apartine poporului, care o exercita sub formele si in limitele prevazute de Constitutie”.

Cele enuntate se inscriu printre principiile fundamentale, dintre care mai fac parte si urmatoarele:

1. Recunoasterea si garantarea drepturilor inviolabile ale omului (art.2).

2. Solidaritatea politica, economica si sociala sunt datorii imprescriptibile ale tuturor cetatenilor Republicii Italiene (art 2).

3. Egalitatea cetatenilor ca demnitate sociala si in fata legii, fara deosebire de sex, rasa, limba, religie, opinii politice, conditii personale si sociale (art. 3).

4. Statul italian recunoaste dreptul la munca pentru toti cetatenii sai si creeaza conditiile care fac ca acest drept sa devina efectiv (art. 4).

Principiul separatiei puterilor statului, nu este definit in mod expres in Constitutia Republicii Italiene insa el se deduce fara echivocuri din partea a doua a legii fundamentale, respectiv din titlul: „Organizarea Republicii”, ceea ce echivaleaza cu „Despre puterile statului” – denumire data de alte constitutii europene.

In capitolul, „Organizarea Republicii” se face referire la: Parlament – titlul I; Presedintele Republicii – titlul II; Guvern – titlul III. Conform art. „functia legislativa este exercitata in comun de cele doua Camere”, respectiv: Camera Deputatilor si Senatul Republicii asa cum sunt ele denumite in art 55 din Constitutia Republicii Italiene).

Initiativa legislativa apartine Guvernului, fiecarui membru al celor doua camere si organele si institutiile investite cu acest drept prin lege constitutionala. Initiativa poate fi si populara proiectul redactat pe articole trebuind a fi sustinut prin semnatura a cel putin 50.000 de alegatori.

Dupa adoptarea de catre Parlament, legile sunt promulgate de Presedintele Republicii, in termen de o luna de la data adoptarii lor. Exercitarea functiei legislative nu poate fi delegata Guvernului decat in conditii si cazuri de exceptie, numai pentru

un timp limitat si pentru obiective determinate.

Daca in cazurile „extraordinare de necesitate si de urgenta”, Guvernul isi asuma responsabilitatea adoptarii unor masuri provizorii cu putere de lege”, acesta trebuie sa le prezinte spre transformare in aceeasi zi, celor doua Camere ale parlamentului. Daca acestea sunt dizolvate, vor fi convocate special si se vor intruni in termen de 5 zile pentru deliberare asupra masurilor adoptate de Guvern.

Presedintele Republicii este competent a promulga legi si decrete cu putere de lege. Totodata el va autoriza prezentarea in Camere, a proiectelor de lege initiate de Guvern.

Cat priveste justitia, aceasta „este administrata in numele poporului, iar judecatorii nu se supun decat legii

Coordonarea activitatilor juridice se afla in competenta Consiliului Superior al Magistraturii, care este prezidat de Presedintele Republicii De asemenea, Consiliul de Stat este organul consultativ in domeniile juridic si administrativ, insarcinat sa apere justitia in cadrul administratiei.

Trebuie retinut ca, magistratura constituie o categorie autonoma si independenta fata de orice alta putere a statului italian. Din prezentarea succinta a principiilor constitutionale statuate in Constitutia Republicii Italiene, se desprinde in mod clar concluzia ca si in acest stat, separatia puterilor este un principiu important si specific statului democratic italian.

Opinii cu privire la separatia puterilor in stat

I. Prof. univ. dr. Ion Deleanu este de parere ca principiul separatiei puterilor in stat are unele limite, ce ar consta in urmatoarele:

Puterea este una singura si indivizibila apartinand unui singur titular – poporul. Privita sub acest aspect, „separatia puterilor” contine o contradictie intre termeni. Ca atare, puterea statala trebuie inteleasa ca o „distribuire a functiilor fundamentale ale statului” pe care le implica procesul de instaurare, mentinere si exercitare a puterii.

2. Principiul separatiei puterilor in stat se afla in contradictie cu principiul indivizibilitatii suveranitatii. Daca se admite existenta mai multor „puteri” distincte si independente, atunci ar trebui admis si existenta unor „cote-parti” de suveranitate, ce ar urma sa fie atribuite fiecareia dintre cele trei puteri – legislativa, executiva si judecatoreasca.

3. Teoria separatiei puterilor in stat a fost elaborata intr o perioada mai indepartata, cand nu existau partide politice in forma moderna ca cea actuala. Partidele au fost cele care au modificat raportul de forte, constituindu-se o majoritate, de regula foarte puternica precum si o minoritate. Majoritatea parlamentara astfel creata, va domina puterea legislativa si va sustine puterea executiva conform intereselor sale, moment din care nu se mai poate vorbi de o separatie si un echilibru intre cele doua puteri mentionate.

Functiile traditionale – legislativa executiva si judecatoreasca cedeaza locul unor functii noi impuse de noile realitati sociale si politice, printre acestea din urma situandu-se: functia de deliberare si de directivare a Parlamentului; functia de control a Parlamentului asupra executivului, etc.

5. Delimitarea intre puterea legislativa si executiva este cu totul conventionala, de vreme ce Parlamentul insusi „executa” sau„aplica” legea. Un exemplu in acest sens ar fi: aplicarea Constitutiei prin emiterea de legi ordinare.

Pe de alta parte, Guvernul este imputernicit sa desfasoare activitate normativa, conform procedurii constitutionale a delegarii legislative pe care o face Parlamentul.

Functia legislativa nu se poate afla in echilibru cu functia executiva deoarece „a face legea” nu este egal cu „a executa legea”, executarea prin definitie fiind subordonata legiferarii.

In acest caz mai degraba ar fi vorba de „raporturi ierarhice”, care ar conduce la concluzia ca si cele doua organe corespondente puterilor amintite, se afla una fata de cealalta in raporturi de subordonare si nu de separatie si echilibru

II. Prof. univ. dr. Antonie Iorgovan se alatura aceleiasi opinii prezentate mai sus, facand trimitere la ideile elaborate de doi constitutionalisti francezi, respectiv: Pierre Pactet si Georges Burdeau. Conform acestor opinii, „teoria separatiei puterilor” apartine trecutului ea fiind inaplicabila la regimurile pluraliste de astazi.

In societatea contemporana diviziunea intre legislativ si executiv trece in subsidiar, adevarata diviziune fiind intre majoritatea parlamentara (care sustine si Guvernul) si opozitie.

Astfel, principiul separatiei puterilor in stat, apartine doar „tehnicii constitutionale”

III. Punctul nostru de vedere este urmatorul: Principiul separatiei si echilibrului puterilor – legislativa executiva si judecatoreasca, asa cum l-a definit legiuitorul roman in continutul art. 1, alin. 4 din Constitutia Romaniei din 19 octombrie 2003, este specific democratiei constitutionale.

Prezentarea clara si explicita a acestui principiu in legea fundamentala, reprezinta o garantie in directia evitarii abuzurilor in dauna drepturilor si libertatilor cetatenesti.

Functiile legislativa executiva si judecatoreasca trebuie indeplinite de organisme diferite, ce trebuie sa colaboreze intre ele pentru a evita ruperea insasi a puterii statului care, prin natura ei este unica, chiar daca se manifesta prin modalitati si forme diferite. Credem ca, legiuitorul roman a cuprins in mod expres „principiul separatiei si echilibrului puterilor statului printre principiile generale statuate in Constitutie, pentru a se distanta definitiv de conceptiile unanimiste, specifice regimurilor totalitare si dictatoriale.

Separatia puterilor statului nu presupune existenta unor bariere intre organele desemnate a exercita functiile legislativa executiva si judecatoreasca. In organizarea statala actuala este mai importanta „independenta autoritatilor statului”, in ceea ce priveste indeplinirea artibutiilor legale, fara nici un fel de imixtiune politica sau de alta natura precum si „cooperarea dintre ele”, pentru a duce la indeplinire unicul scop, respectiv: „Binele Comun”.


Document Info


Accesari: 635
Apreciat: hand-up

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site


in pagina web a site-ului tau.




eCoduri.com - coduri postale, contabile, CAEN sau bancare

Politica de confidentialitate | Termenii si conditii de utilizare




Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2024 )