Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
Upload



















































Istoriografia latina

istorie












ALTE DOCUMENTE

TABLIŢELE DE SMARALD ALE LUI THOTH, ATLANTUL
Preotul din Mentu
CE ESTE ISLAMUL?
Babalon
Metodele conceptuale de luare a deciziilor si criza cubaneza
PROBLEMELE TARILOR ROMANESTI IN \"CRIZA ORIENTALA
CURENTELE ANTIGHERISTE
Misiuni bizantine in secolele IX-X. Activitatea Sfintilor Chiril si Metodie
SURSELE LUI PLUTARCH
DE LA REGELE ALFRED LA REGELE CANUT

Istoriografia latina

Istoriografia latina are un profil propriu, desi īntre societatea greaca si cea romana au existat puncte comune esentiale. Omul modern le percepe ca societati clasice sclavagiste. Dar diferentele de ordin politic-institutional, de dezvoltare statala, militara si de organizare constitutionala sunt considerabile Lumea greaca si cea romana au īnsa multe elemente similare de civilizatie si de cultura. Ele s-au exteriorizat īn medii istorice distincte īncāt filiatiile, apropierile si afinitatile opereaza numai īntr-un strat profund de esente. dincolo de care apar specificitatile si distinctiile.



Observatia este valabila, credem, si īn cazul istoriografiei. Unii autori releva ca romanii au dat istoriografiei un sens nou si au inovat menirea īnsasi a scrierii istoriei. Ei au pus un accent mai mare pe latura literara si morala a scrisului istoric fiind mai putin interesati de critica izvoarelor si de cercetarea obiectiva.

Primele īnceputuri au loc o data cu īnregistrarile pontifilor. Din secolul al V ī.e.n. am putea vorbi de o traditie istoriografica 15415s181p prin notatii autentice, iar cu un secol mai tārziu s-a ajuns la anale, īnregistrarea anuala a celor petrecute are un aspect pozitiv, ca ordine de succesiune a faptelor, si unul negativ, legat de lipsa spiritului de selectie si de insuficienta elaborarii literare a scrisului.

Maturizarea istoriografiei latine, produsa īn perioada de ascensiune a Republicii si de grandoare a Imperiului, da istoriografiei cāteva trasaturi distinctive: o nota pasionala a istoricului fata de materia tratata, un viu sentiment participativ cetatenesc, ca si cānd ar fi vorba de lucrari care īl intereseaza direct, o constiinta puternica a destinului cetatii si Imperiului, o traire intensa a acestui destin, īn alti termeni, istoricul participa ca cetatean la problemele societatii si intuieste, īn acelasi timp, tensiunile profunde, semnele prevestitoare disolutive care se insinuau dincolo de fatada stralucitoare a Imperiului. Marii istorici latini aveau deopotriva constiinta maretiei trecutului roman si, īn acelasi timp. nelinistea semnelor disolutive ale acestui trecut grandios. Aceasta imprima istoriografiei latine o functie semnalizatoare, īi sporeste vibratia afectiva, laolalta cu rosturile ei cognitive. Istoriografia latina, īn figurile ei exemplare, dobāndeste o priza speciala, prin aceasta nota de neliniste, prin sublinierea ideii ca grandoarea trecuta nu este un cec īn alb pentru toate slabiciunile sau chiar turpitudinile unor perioade recente. Numai asumarea unei responsabilitati pe masura face din virtutea antica un titlu de māndrie. Altfel ea devine un cuvānt invocat īn desert.

34


Or. istoricii clasici ai latinitatii simteau ca si lumea si oamenii epocii lor

īndeparteaza de valorile si idealurile angajate īn epoca de ascensiune a

ornanitatii, ca se simt cumva straini de ele sau pur si simplu nu mai pot sa-si

asume energiile necesare stapānirii situatiilor, purtarii pe umeri a unei maretii

devenite povara.

Aceasta constiinta a abandonului responsabilitatilor fata de o istorie īncarcata de glorie da istoriografiei latine o nota umana, īi sporeste latura morala, īn comparatie cu istoriografia greaca ea are, deci, un mai mare grad de realism, de intimitate spirituala. Observa semnele decaderii, dar nu poate accepta ivirea lor. De aci dramatismul pe care īl sugereaza textele antichitatii

latine.

Patru name sunt cele de care trebuie sa se pna seama īn judecarea istoriografiei romane: Sallustius, Titus Livius, Caesar si Cornelius Tacitus.

īnainte de a creiona scrisul acestor istorici se cuvine sa aruncam o privire asupra ideilor lui Cicero, marele retor, filosof si om politic roman (10643 ī.e.n.) care a stimulat prin ideile sale asupra istoriei exigentele si statutul acesteia1.

Consideratiile lui Cicero se gasesc īn scrierile sale Despre oratori, Oratorul si Despre legi.

īn primul rānd, Cicero a considerat cunoasterea istoriei indispensabila descifrarii identitatii de sine si culturii oricarui individ care īncearca sa profeseze oratoria. A nu sti ce s-a īntāmplat dincolo de timpul trait spunea Cicero, īnseamna a īngusta inadmisibil propriul onzont de cunoastere si de īntelegere a prezentului. "Sa nu stii ce s-a īntāmplat īnainte de a te fi nascut, īnseamna a fi mereu copil. Caci ce este viata omului, daca ea nu se īmpleteste, prin istoria evenimentelor trecute, cu viata īnaintasilor".

Pentru a avea o buna istorie, Cicero formuleaza cāteva deziderate: In primul rānd se, spuna adevarul, iar daca īmprejurari dincolo de dorinta lui īl īmpiedica s-o faca, atunci macar sa nu spuna neadevarul. O alta exigenta consta īn īndemnul de a scrie fara ura si partinire (sine ira et studio). Cu alte cuvinte, seninatatea cugetului si obiectivitatea sunt indispensabile īn realizarea unei opere demne de menirea ei.

Sigur, un mare orator ca Cicero cerea claritate īn expresie, forta expresiva a descrierii, respectarea firului cronologic (dupa cum se observa, el

Apelam īn expunerea noastra la textul lui Vasile Cristian care a sintetizat 'mpecabil opinuie Im Cicero (Vezi Istoriografie generala, 1978, p. 47-48).

35


avea o conceptie narativa asupra istoriei) si localizarea precisa a faptelor. Sublima, de asemenea, necesitatea explicarii cauzelor si, ca orator, arata ca istoria dobāndeste culoare si relief prin descifrarea psihologiei personajelor Ar fi dont un stil alert, antrenant, captivant, īntr-o formula memorabila. Cicero considera istoria o opera prin excelenta oratorica. De unde se deduce implicit acceptarea unei note de subiectivism, īn pofida dictonului lui sine ira et studio. A introduce discursuri īn text, a solicita textului virtuti artistice īnseamna a-i īmprumuta elemente subiective, pāna la nivelul la care textul istoric nu īsi compromite veracitatea, si nu pierde din prospetimea si atraclivitatea menite sa predispuna apetitul cititorului, sa-i trezeasca mereu interesul.



Anumite precepte ale marelui retor se regasesc la Titus Livius. in vestita sa opera Ab urbe condita libri (De. lafimdarea Romeīf.

Ca structura, autorul prezinta īn mod cronologic dezvoltarea Romei de la 753 si pāna la anul 9 ī.e.n. Faptele sunt redate an de an. exceptānd pruna carte care este dedicata regalitatii.

Unele epoci sunt expuse mai atent si amanuntit, altele mai pe scurt. El īsi īmparte cartea pe decade, desi acestea nu corespund īntotdeauna cu unitatea reala a marilor episoade istorice.

Titus Livius realizeaza fresca impresionanta a celui mai puternic stat din antichitate, de la zamislirea īnvaluita īn legenda a Romei si pāna la apogeul ei īn vremea lui Octavian August.

"Unitatea de baza īn arta īntocmirii īntregului - sene autorul studiului introductiv la editia īn limba romāna din 1959 - par a fi tablounle si episoadele pe care autorul le leaga strāns"3.

Titus Livius este un maestru al naratiunii istorice, avānd calitati remarcabile de prozator, de creator al starilor de spirit, al miscarilor sufletesti ale maselor si mai ales de portretizare a figurilor reprezentative ale epocii.

Titus Livius a privit istoria ca pe o scena dramatica īn care se consuma cele mai aprige īnclestari. El a trasat portrete cu o vigoare sculpturala remarcabila, valorificānd exceptional detaliile. Sensul lui Titus Livius cauta si obtine unitate de impresie si forta expresiva.

2 Ultima versiune romāneasca a acestei lucrari a aparut īn Editura Stiintifica.
1959, īn traducerea Janinei Villan, Floricai Demetrescu si Paul H. Popescu. Studiu
introductiv de Toma Vasilescu, note de Paul H. Popescu.

3 Titus Livius, op. cit., p. LUI.
36


īn opera sa faptele sunt retraite cu o intensitate surprinzatoare. Spre a

ori senzatia de autenticitate el apeleaza intens la discurs. In toata lucrarea

unt introduse aproape 400 de discursuri. Cele mai multe sunt plasmuiri ale

uterului, dar sunt construite cu arta, cu o mare bogatie a amanuntelor si

Droprietate a situatiilor īncāt par verosimile. Sunt. desigur, prea fastuoase,

apasa cumva structura descrierii si osatura evenimentelor, īn substanta lor.

fax sunt captivante prin darul portretistic al autorului si prin finetea jocului

psihologic pe care īl stapāneste Titus Livius.

Constructia scenariului sau este grandioasa, iar naratiunea este aproape homerica.

Fmmusetea stilului si imaginatia creatoare a lui Titus Livius sunt atāt de captivante, īncāt adevarul nud al istoriei aproape ca nu mai intereseaza. Textul prezinta interes īn sine, devine creator de constiinta istorica, indiferent de īmprejurarea ca prin aceasta se lumineaza faptele reale sau autorul proiecteaza pe aceste fapte imensele resurse ale propriului talent.

īn ansamblu, Titus Livius a lasat o opera vie. de o expresivitate aparte. "Ea ramāne ca un ideal literar clasic care īmbina armonios sensibilitatea, imaginatia si ratiunea"

Dincolo de cele amintite mai sus, īn atentia cititorului se ridica, firesc, īntelesul operei lui Titus Livius, sau mai bine spus felul īn care el a cautat sa-si explice demersul. Marele istoric o face transant, dezvaluindu-si telul cu maxima claritate..,Fiecare ins - arata Titus Livius - trebuie sa se straduiasca sa-si dea seama ce fel a fost viata si ce obiceiuri si datini au avut romanii; cum s-au īntemeiat si a crescut puterea Romei, prin ce barbatii si prin ce mijloace, fie īn timp de pace, fie īn timp de razboaie"4.




Pentru un roman datoria marturisirii trecutului si a pastrarii memoriei lui este cu atāt mai mare cu cāt este vorba de cel mai grandios edificiu istoric al antichitatii. ..Titus Livius - scrie un exeget al operei sale - glorifica trecutul Romei si socoteste ca maretia ei este o realizare a destinului prin destoinicia stramosilor"'. De asemenea, este un elogiu īnchinat ideii de virtute si vointei de a ridica un edificiu impunator. "Nu stiu daca voi izbuti sa tac īntocmai o opera de mare īnsemnatate aratānd īntāmplarile si faptele poporului roman de la īnceputul Romei... Oricum ar sta lucrurile, mi-arat totusi bucuria ca mi-am dat si eu prinosul, dupa puterile mele. la pastrarea īn amintirea oamenilor a raptelor poporului roman care acum e īn fruntea tuturor noroadelor

4 Ibidem, p. XL.

37


pamāntului"". In continuare, Titus Livius subliniaza: ,,R;isplata pentru stradania mea o voi gasi īn aceea ca ma voi īndeparta, īntr-o buna masura, de la privelistea relelor care se desfasoara sub ochii nostri īn acest veac si ma vqj adānci cu tot sufletul īn adāncul stravechilor vremuri, cautānd sa uit, acuin cānd scriu aceste lucrari. de povara gnjilor care, fara sa-l abata pe un scriitor de la adevar, īl tin totusi si īn īncordare"6.

Cele doua citate aduna aproape toate sensurile scrisului lui Titus Lrvius. īn primul rānd, īntelesul ei activ. Istoria ca o carte de īnvatatura, fara sa aiba un caracter pragmatic īngust, ci unul īnalt educativ; istoria, cu alte cuvinte, formativa de constiinta. Cu atāt mai mult cu cāt este vorba nu de un trecut marunt, nesemnificativ. "Si daca oricarui popor se cade sa-i īngaduim a-si trage izvorul vietii din lumina sfānta a cerului, cu atāt mai īndreptatit este poporul roman, care s-a ridicat īn azurul slavei prin ispravile sale fara seaman"7.

Asadar, īnsumānd trasaturile scrisului istoric al lui Tims Livius. ele consacra urmatoarele note distinctive:

-   Capacitatea de a zugravi un tablou de proportii extraordinare, de a
resuscita viata celei mai semnificative formatii politice-statale a antichitatii; o
forta evocatoare exceptionala si calitati literare narative care fac dm
Titus Livius unul dintre cei mai mari prozatori latini.

-   Straduinta de a pune īn lumina īntelesuri ale faptelor (?i ale devenirii
istorice romane, imprimānd scrisului sau un sens didactic superior. Istoria
este conceputa ca o carte de īnvatatura. Ideea nu este perceputa īnsa īn mod
īngust, ci īntr-un orizont īnalt, ca o disciplina care īndeamna la meditatie.

-   Nelinistea lui Titus Livius fata de scaderile prezentului, prefigurānd
semnele decaderii. Sentimentul era cu atāt mai acut cu cāt era vorba de
trecutul unei structuri istorice de prim ordin.

Din cele 142 de carti scrise de Titus Livius s-au pastrat doar 35. respectiv I-IX - de la īnceputurile Romei pāna la anul 293 ī.e.a; apoi XX-XLV - cuprinzānd perioada 218-l67 ī.e.n. īn ce priveste documentatia trebuie spus ca Titus Livius nu a fost un mare cautator de izvoare. A folosit īn buna masura stiri de māna a doua preluate din scrierile si din literatura

5 Ibidem, p. I.

6 Ibidem, p. 2.
D)idem.

38


ta. A inclus īnsa cu iscusinta aceste stiri īn corpul expunerii, lasānd el£ fundamentala a lumii antice.













Document Info


Accesari: 10293
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.




Coduri - Postale, caen, cor

Politica de confidentialitate

Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2019 )