ORGANELE DE CERCETARE ALE POLITIEI JUDICIARE SI

ORGANELE DE CERCETARE ALE POLIŢIEI JUDICIARE sI

ATRIBUŢIILE ACESTORA ĪN PROCESUL PENAL

4.1. Sectiunea I. Atributii īn faza de urmarire penala

Organele de cercetare ale politiei judiciare au sarcina, īn faza de urmarire penala de a strānge probele necesare īn vederea stabilirii existentei infractiunilor, identificarii faptuitorilor si tragerii la raspundere a acestora, pentru a se constata daca este cazul sa se dispuna trimiterea acestora īn judecata sau nu.

Prin operatia de strāngere a probelor se īntelege pe lānga adunarea probelor si examinarea si evaluarea lor, deoarece este necesar sa se constate daca sunt sau nu suficiente temeiuri pentru a se putea trimite cauza īn faza de judecata. Astfel, organul de cercetare al politiei judiciare, de altfel ca oricare dintre organele de urmarire penala, este obligat sa strānga probe pentru aflarea adevarului atāt īn favoarea, cāt si īn defavoarea īnvinuitului.

Īn virtutea rolului activ si a garantarii pe parcursul procesului a drepturilor procesuale, organul judiciar are obligatia sa explice īnvinuitului sau inculpatului, precum celorlalte parti, drepturile lor procesuale, precum si mijloacele permise de lege pentru realizarea acestora. De asemenea, organul de cercetare al politiei judiciare este obligat sa strānga date cu privire la īmprejurarile care au determinat, īnlesnit sau favorizat savārsirea infractiunii, ca premise ale unor actiuni de prevenire a altor īncalcari ale legii penale.

Organele de cercetare ale politiei judiciare au atributii numai de desfasurare a urmaririi penale, ele necolaborānd īn mod direc 15315c214p t cu instantele judecatoresti. Efectuarea tuturor actelor de cercetare penala (cu exceptia celor date de lege īn competenta exclusiva a procurorului) intra īn atributiile organelor de cercetare penala ale politiei judiciare.

Organele de cercetare ale politiei judiciare au atributii īn īnceperea urmaririi penale, administrarea probelor necesare rezolvarii tuturor aspectelor cauzei penale, efectuarea anumitor activitati procesuale(perchezitia, reconstituirea, cercetarea la locul faptei), īntocmirea de propuneri motivate adresate procurorului privind luarea unor masuri de preventie, efectuarea de perchezitii, punerea īn miscare a actiunii penale.

4.2. Sectiunea a II-a. Atributii de cercetare penala

Organele de cercetare ale politiei judiciare efectueaza toate actele de cercetare penala, cu exceptia celor date de lege īn competenta exclusiva a Ministerului Public si a organelor de cercetare speciale. Prin urmare, organele de cercetare ale politiei judiciare sunt specializate, īn virtutea Legii nr. 364/2004, īn efectuarea activitatilor de constatare a infractiunilor, de strāngere a datelor īn vederea īnceperii urmaririi penale si de cercetare penala.

Īn desfasurarea urmaririi penale, organele de cercetare ale politiei judiciare dispun asupra actelor sau masurilor procesuale prin ordonanta, acolo unde legea prevede, iar īn rest prin rezolutie motivata. Ambele pot fi folosite atāt de procuror cāt si de catre organul de cercetare penala.

Pe lānga cele doua īnscrisuri procesuale, organele de cercetare ale politiei judiciare (īn general toate organele de urmarire penala) mai pot dispune si prin proces-verbal, cānd sunt obligate sa consemneze activitatile desfasurate sau pot face propuneri motivate, cānd considera ca este necesar sa fie luate anumite masuri.

Astfel, dupa cum am vazut, organele de cercetare ale politiei judiciare pot efectua activitati ce nu intra īn categoria actelor de urmarire penala si activitati ce intra īn categoria actelor de urmarire penala.

Activitatile ce nu intra īn categoria actelor de urmarire penala, sunt:

investigatii, verificarea unor īnscrisuri si alte activitati specifice muncii de politie;

deplasarea si perceperea directa la fata locului a unor situatii de fapt;

discutii cu persoanele vizate īn legatura cu faptele ce li se imputa, verificarea unor sustineri ale acestora;

discutii cu persoanele care au cunostinta de savārsirea faptei penale;

controale economice;

inventarieri

revizii contabile;

experimente judiciare;

executarea de fotografii judiciare operative, filme sau video filme judiciare;

Dintre activitatile ce intra īn categoria actelor de urmarire penala, ar fi:

cercetari la fata locului;

ridicari de obiecte si īnscrisuri;

constatari tehnico-stiintifice;

constatari medico-legale;

ascultarea faptuitorului;

ascultarea persoanei vatamate;

prezentari pentru recunoastere, reconstituiri;

perchezitii corporale;

Īn situatiile īn care politia judiciara s-a sesizat direct cu privire la unele fapte a caror competenta de cercetare revine procurorului, dupa obtinerea numarului unic de la unitatile de parchet abilitate, vor desfasura activitati de cercetare penala pe baza dispozitiei scrise a procurorului prin care se deleaga competenta, dupa caz. Lucratorii politiei judiciare vor desfasura activitati de cercetare penala pe baza delegarii si īn cauzele penale de competenta procurorului, care au fost īnregistrate initial direct la unitatile de parchet, numai daca dosarul penal este trimis politiei pentru efectuarea de cate de cercetare penala.

4.3. Sectiunea a III-a. Competenta organelor de cercetare ale politiei judiciare

4.3.1. Notiuni introductive si clasificare

Īn dreptul procesual penal, prin competenta īntelegem aptitudinea recunoscuta de lege unui organ judiciar de a īndeplini anumite activitati īn cadrul procesului penal.¹

Pentru a cunoaste activitatile pe care trebuie sa le desfasoare organele judiciare īn vederea solutionarii cauzelor penale, prin lege, le-au fost delimitate drepturile si obligatiile, respectiv s-a stabilit competenta lor penala.

Prin competenta penala se delimiteaza sfera de activitate a organelor judiciare de activitatea celorlalte organe ale statului, iar īn cadrul procesului penal, se stabileste care organ va desfasura urmarirea penala si care organ va stabili vinovatia unei persoane si va aplica pedeapsa penala cānd este cazul.²

Prin competenta penala se īntelege dreptul si obligatia acordate de lege unui anumit organ judiciar de a efectua urmarirea penala, respectiv de a judeca si solutiona o anumita cauza penala. Competenta prezinta o importanta deosebita īn procesul penal, īntrucāt de ea depinde justa solutionare a cauzelor penale. Competenta organelor judiciare se determina dupa anumite criterii cum sunt: atributiile specifice organelor judiciare, natura infractiunilor, locul savārsirii infractiunilor si calitatea persoanei.

__________ ______ ____ _______

¹ Apetrei, Mihai - Drept procesual penal, Editura Victor, Bucuresti, 2004, pag.83.

² Idem pag.83.

Īn raport de aceste criterii se desemneaza si cele trei forme distincte de competenta:

- competenta materiala;

- competenta personala;

- competenta teritoriala.

Competenta materiala determina care dintre organele judiciare de grade diferite sunt competente sa urmareasca, respectiv sa judece si sa solutioneze o anumita cauza penala īn raport de natura si gravitatea infractiunii. Ea realizeaza o delimitare pe linie verticala a competentei, īntrucāt prin ea se repartizeaza cauzele penale īntre organe de grade diferite, īn raport de natura si gravitatea infractiunii.

Īncalcarea prevederilor care reglementeaza competenta materiala atrage nulitatea absoluta a actelor īndeplinite.

Competenta personala determina care anume organe judiciare sunt competente sa urmareasca, sa judece si sa solutioneze o anumita cauza penala, īn raport de calitatea pe care o are faptuitorul īn momentul savārsirii infractiunii. Are relevanta numai calitatea faptuitorului, astfel ca nu intereseaza calitatea celorlalte parti.

Dintre calitatile pe care le poate avea faptuitorul īn momentul savārsirii infractiunii, pentru care legiuitorul a instituit anumite competente, mentionam: militar, magistrat, notar, demnitar, personalul marinei civile, sefii cultelor religioase.

Pentru ca sa existe o competenta personala, este necesar ca faptuitorul sa aiba calitatea prevazuta de lege īn momentul savārsirii infractiunii. Dobāndirea calitatii dupa savārsirea infractiunii nu determina schimbarea competentei , cu exceptia infractiunilor savārsite de persoanele prevazute īn art. 29 pct. 1 C.proc.pen.¹

Dispozitiile referitoare la competenta dupa calitatea persoanei sunt prevazute sub sanctiunea nulitatii absolute (art. 197 alin. 2 C.proc.pen.), ceea ce īnseamna ca actele procedurale cu exceptia celor care nu sufera amānare, īndeplinite de un organ necompetent din punct de vedere material sau al calitatii faptuitorilor nu sunt valabile urmānd a fi desfiintate.

Competenta teritoriala determina care dintre organele judiciare de acelasi grad sunt competente sa urmareasca, respectiv sa judece si sa solutioneze o cauza penala īn raport de circumscriptia unde īsi desfasoara activitatea si de dispozitiile cuprinse īn art. 30 alin. 1 si art. 45 C.proc.pen.

__________ ______ ____ ______

¹ Aceste persoane sunt: senatori, deputati, membrii guvernului, judecatorii Curtii Constitutionale, membrii Curtii de Conturi, maresali, amirali, generali, chestori, sefii cultelor religioase, judecatori si magistrati asistenti de la Īnalta Curte de Casatie si Justitie, presedintele Consiliului Legislativ, Avocatul Poporului, etc.

Competenta teritoriala se stabileste īntotdeauna dupa cea materiala si personala.

Īn conformitate cu prevederile art. 30 alin. 1 C.proc.pen. competenta teritoriala a

organelor judiciare pentru infractiunile savārsite īn tara¹ este determinata de:

a) locul unde a fost savārsita infractiunea, adica locul unde s-a desfasurat activitatea infractionala, īn totul sau īn parte, ori locul unde s-a produs rezultatul acesteia.

b) locul unde a fost prins faptuitorul; cānd organele de urmarire penala dintr-o localitate descopera ca o persoana suspecta este autorul unei infractiuni savārsita īn alta localitate si procedeaza la efectuarea de cercetari cu conditia ca pentru fapta comisa de acea persoana sa nu fi īnceput urmarirea penala un alt organ de urmarire penala.

c) locul unde locuieste faptuitorul. Se aplica cānd se cunoaste cine este autorul unei infractiuni, se stie unde locuieste acesta si organul judiciar din acel loc a fost mai īntāi sesizat despre savārsirea infractiunii.

d) locul unde locuieste persoana vatamata.

Īn cazul infractiunilor savārsite de persoanele juridice, competenta teritoriala a organelor judiciare pentru infractiunile savārsite īn tara este determinata de locul unde a fost savārsita infractiunea, locul unde se afla sediul persoanei juridice si locul unde locuieste persoana vatamata sau unde acesta īsi are sediul.

4.3.2. Competenta organelor de cercetare ale politiei judiciare

Pentru a cunoaste infractiunile ce intra īn competenta de cercetare a organelor de cercetare ale politiei judiciare este necesar ca din totalul general de fapte prevazute de legea penala sa fie eliminate faptele penale date īn mod obligatoriu īn competenta altor organe de cercetare.

Astfel vor fi eliminate:

a) infractiunile pentru care urmarirea penala se efectueaza īn mod obligatoriu de catre procuror (art. 209 alin. 3 C.proc.pen.).

b) infractiunile ce intra īn competenta organelor de cercetare penala speciale (art. 208 C.proc.pen.).

Uneori competenta este stabilita chiar prin dispozitiile cu caracter procesual penal cuprinse īn unele reglementari speciale. (Legea 78/2000 privind prevenirea, descoperirea si sanctionarea faptelor de coruptie, cu modificarile si completarile ulterioare).

__________ ______ ____ _______

¹ Pentru infractiunile savārsite īn strainatate competenta teritoriala revine organelor judiciare prevazute īn art. 31 C.proc.pen.

. Restul faptelor penale intra īn competenta organelor de cercetare ale politiei judiciare si

acestea pot fi prevazute īn Codul penal sau īn legi speciale.

Īn situatia īn care organele de cercetare ale politiei judiciare sunt sesizate cu privire la comiterea unei infractiuni, īn conformitate cu prevederile art. 201 C.proc.pen. trebuie sa-si verifice competenta, procedānd dupa cum urmeaza:

daca constata ca infractiunea nu este data īn mod obligatoriu īn competenta altor organe de cercetare, vor efectua cercetarea penala sub toate aspectele, dupa care vor īnainta dosarul procurorului pentru a dispune fata de propunerile ce le-au facut;

īn situatia cānd organul sesizat nu este competent a efectua cercetarea penala, va trimite de īndata cauza procurorului care exercita supravegherea urmaririi penale pentru a sesiza organul competent.

Daca un act de cercetare nu sufera amānare, organul sesizat este obligat sa-l efectueze chiar daca verificāndu-si competenta constata ca respectiva cauza nu intra īn competenta sa materiala, personala sau teritoriala. Actele īncheiate īn astfel de cazuri se trimit de īndata organului competent prin intermediul procurorului, care exercita supravegherea activitatii organului de cercetare penala care le-a efectuat.

4.4. Sectiunea a IV-a. Supravegherea activitatii organelor de cercetare

ale politiei judiciare de catre procuror

4.4.1. Aspecte preliminare

Supravegherea exercitata de procuror īn activitatea de urmarire penala este reglementata prin dispozitiile art. 209 alin.(1), art. 216-220 si art. 63 lit. b) din Legea nr. 304/2004, privind organizarea judiciara.

Supravegherea exercitata de procuror īn activitatea de urmarire penala se prezinta ca un complex de activitati specifice, desfasurate de catre acesta, pentru ca īn cursul urmaririi penale sa se respecte legea īn scopul aflarii adevarului, pentru lamurirea cauzei sub toate aspectele¹. Aceasta reprezinta principala sarcina a procurorului, deoarece cuprinde infractiunile instrumentate de organele de cercetare ale politiei judiciare (art. 207, 208 C.proc.pen.).

Trasaturile caracteristice supravegherii activitatii de urmarire penala desfasurate de procuror constau īn:

__________ ______ ____ ______

¹ Mateut, Gh. - Procedura penala, Partea speciala, vol. I, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 1997, pag. 130-131.

a)          pozitia de conducator al urmaririi penale, avānd drept de interventie si de decizie asupra actelor efectuate de organele de cercetare penala;

b)          supravegherea se exercita permanent si complet, din momentul īnceperii urmaririi penale si pāna la finalizarea ei, cuprinzānd toate aspectele legalitatii si temeiniciei activitatilor desfasurate;

4.4.2. Obiectul supravegherii urmaririi penale

Potrivit art. 216 C.proc.pen., supravegherea exercitata de procuror īn activitatea de urmarire penala are ca obiect vegherea ca orice infractiune sa fie descoperita, autorul acesteia sa fie tras la raspundere penala si ca nicio persoana sa nu fie urmarita penal fara sa existe indicii temeinice ca a savārsit o fapta prevazuta de legea penala.

Totodata, procurorul vegheaza ca nicio persoana sa nu fie retinuta sau arestata decāt īn cazurile si conditiile prevazute de lege, iar īn vederea exercitarii supravegherii urmaririi penale, acesta ia masurile care se impun sau da dispozitii organelor de cercetare penala pentru a se lua aceste masuri; pentru a se asigura aducerea la īndeplinire īn cāt mai bune conditii a masurilor, procurorul ia si da dispozitii scrise si motivate.

4.4.3. Procurorul competent sa exercite supravegherea

Asa cum arata art. 209 alin. (4) C.proc.pen., este competent sa exercite supravegherea asupra activitatii de cercetare penala procurorul de la parchetul corespunzator instantei care judeca īn prima instanta.

Īnsa, doctrina¹⁽³³³⁾ si practica judiciara au stabilit ca este competent sa efectueze supravegherea si procurorul din parchetul ierarhic superior celui corespunzator instantei competente sa judece cauza īn prima instanta. Astfel, cānd cauza este de competenta judecatoriei, dar cercetarea o face organul de cercetare penala competent judetean, supravegherea se poate exercita si de procurorul de la parchetul de pe lānga tribunal. Lucru acesta este posibil datorita incidentei īn faza de urmarire penala a principiului subordonarii ierarhice.

Articolul 9 din Legea nr. 364/2004 stipuleaza ca procurorii generali ai parchetelor de pe lānga curtile de apel īsi exercita autoritatea si controlul nemijlocit asupra lucratorilor de politie judiciara din circumscriptia curtii de apel, īn timp ce procurorul general al Parchetului de pe lānga Īnalta Curte de Casatie si Justitie īsi exercita atributiile si controlul direct sau prin

¹ Theodoru, Gr., op. cit. , pag. 71.

procurori desemnati asupra organelor de politie judiciara din īntregul teritoriu.

Unii autori¹ considera ca nu se poate vorbi de o supraveghere a urmaririi penale efectuate de procuror, deoarece confirmarea rechizitoriului de catre conducatorul parchetului din care face parte procurorul nu acopera institutia supravegherii, care are o arie mult mai complexa. Īnsa alti autori² considera ca supravegherea este posibila chiar daca urmarirea penala este efectuata personal de procuror, ea manifestāndu-se printr-o verificare sistematica a acesteia de catre procurorul ierarhic superior.

Ne raliem primei opinii, deoarece se vorbeste despre supravegherea activitatii desfasurate de organul de cercetare, de catre procuror, legiuitorul nereglementānd īn mod expres si distinct vreun atribut de supraveghere a activitatii procurorului īn aceasta faza procesuala. Asta īntrucāt, numai īn faza de judecata se reia, īn conditii specifice, administrarea probelor adunate īn timpul urmaririi penale, instanta fiind cea care verifica practic activitatea procurorului.

4.4.4. Modalitati de exercitare a supravegherii

A. Trecerea cauzei de la un organ la altul

Potrivit art. 217 alin. (1) C.proc.pen., procurorul , pentru a asigura obiectivitatea si operativitatea cauzelor penale, poate sa dispuna ca, īntr-o cauza īn care cercetarea penala trebuie efectuata de un anumit organ de cercetare, sa fie efectuata de un alt asemenea organ (organul de cercetare penala caruia i se atribuie cauza avānd posibilitati mai mari de a strānge probe).

Īn literatura de specialitate³ s-a subliniat ca posibilitatile procurorului de a dispune trecerea cauzei de la un organ de cercetare penala la altul sunt determinate de circumscriptia īn care se exercita supravegherea. Astfel, trebuie īndeplinita conditia ca atāt organul de cercetare de la care se ia cauza, cāt si cel la care cauza se trece, sa se afle sub supravegherea aceluiasi procuror. Totodata, este necesar ca organul de cercetare penala la care se trec cauza sa aiba competenta de a efectua urmarirea penala, iar procurorul care dispune trecerea sa fie competent sa supravegheze cauza⁴.

Potrivit art. 217 alin. (2) C.proc.pen., preluarea unei cauze de catre un organ de

¹ Neagu, I.,op. cit., pag. 414

² Theodoru, Gr., T. Plaiesu - Drept procesual penal, Partea speciala, Universitatea ;Al. I. Cuza', Iasi, 1987, pag. 28.

³ Neagu, I., op. cit., pag. 414.

⁴ Mateut, Gh., op. cit., pag. 136.

cercetare penala ierarhic superior se dispune de procurorul de la parchetul care exercita supravegherea acestuia, pe baza propunerii motivate a organului de cercetare penala care preia cauza si dupa īncunostintarea procurorului care exercita supravegherea acesteia.

Īn cazul īn care cauza a fost trecuta unui organ de cercetare penala central, supravegherea se exercita de catre un procuror din cadrul Parchetului General de pe lānga Īnalta Curte de Casatie si Justitie, constituind o exceptie de la regula consacrata īn art. 209 alin. (4), conform careia, competenta supravegherii activitatii de cercetare penala revine procurorului de la parchetul corespunzator instantei care judeca īn prima instanta.

Procurorul, īn cauzele īn care efectueaza el urmarirea penala, poate dispune ca anumite acte de cercetare penala sa fie efectuate de organele politiei judiciare, īn scopul asigurarii operativitatii procesului penal. Caz īn care, procurorul poate dispune delegarea numai anumitor acte de cercetare prin ordonanta.

B. Participarea directa a procurorului

Prin participarea procurorului la efectuarea anumitor acte de urmarire penala, el realizeaza supravegherea activitatii de cercetare penala.

Articolul 218 alin. (3) C.proc.pen. permite ca procurorul:

- sa asiste la efectuarea oricarui act de cercetare penala, ocazie cu care el poate īndruma organul de cercetare penala cu privire la modul de desfasurare concreta a activitatii;

- sa efectueze personal orice act de cercetare penala;

Participarea procurorului la efectuarea unor acte de cercetare penala asigura īndeplinirea acestora īn cele mai bune conditii de eficienta si legalitate¹.

C. Verificarea dosarului de cercetare penala

Exercitarea supravegherii urmaririi penale de catre procuror se concretizeaza īn verificarea lucrarilor de cercetare penala prin:

- verificarea oricarui dosar de la organul de cercetare penala, care este obligat sa īl trimita, cu toate actele, materialele si datele privitoare la fapte care formeaza obiectul cauzei [art. 218 alin. (3) C.proc.pen.]

- deplasarea la sediul organului de cercetare penala, ocazie cu care verifica toate dosarele aflate īn curs de cercetare;

- verificarea actelor de cercetare cu ocazia solicitarii de catre organul de cercetare penala a unei autorizatii prealabile, a unei īncuviintari, a unei confirmari, atunci cānd legea prevede aceasta (cazul īn care organul de cercetare penala propune procurorului punerea īn

¹ Theodoru, Gr., op. cit.,pag. 274.

miscare a actiunii penale, īnainte ca acesta sa se pronunte, trebuie sa verifice actele care stau la baza propunerii).

Conform art. 219 alin. (1) C.proc.pen., procurorul poate sa dea dispozitii cu privire la efectuarea oricarui act de urmarire penala. Aceste dispozitii trebuie date īn scris si motivat, pentru a se putea verifica conformarea organului de cercetare penala si pentru a fi īndeplinite īn bune conditii.

Este interzis organelor ierarhic superioare ale politiei judiciare de a da īndrumari sau dispozitii privind cercetarea penala, procurorul fiind singurul competent īn acest sens, dispozitiile sale fiind obligatorii pentru organul de cercetare penala. Obligativitatea dispozitiilor procurorului este valabila si pentru alte organe ce au atributii prevazute de lege īn constatarea infractiunilor.

Īn cazul neīndeplinirii sau al īndeplinirii necorespunzatoare de catre organul de cercetare penala a dispozitiilor date de procuror, acesta poate sesiza conducatorul organului de cercetare penala, care are obligatia ca īn termen de 3 zile de la sesizare sa comunice procurorului masurile dispuse.

D. Autorizarea, confirmarea, īncuviintarea si infirmarea actelor si masurilor procesuale de catre procuror

Actele de urmarire penala pot fi efectuate de catre organele de cercetare penala din proprie initiativa (dispunerea īnceperii urmaririi penale, a retinerii īnvinuitului), iar cānd procurorul constata ca nu s-au respectat prevederile legale, intervine dānd dispozitii care devin obligatorii pentru organele de cercetare penala (confirmari, autorizari, īncuviintari).

Autorizarea este prealabila efectuarii urmaririi penale. Actul īncheiat de organul de cercetare penala īn lipsa autorizarii procurorului, cānd legea prevede acesta, nu este valabil.

Confirmarea actului de urmarire penala este posterioara efectuarii actului. Fara aceasta confirmare, care este o ratificare a actului, acesta nu produce efecte juridice.

Īncuviintarea se refera la acte care intra īn atributiile organului de cercetare penala, dar valabilitatea lor este supusa aprobarii procurorului, Ea poate fi prealabila, dar si posterioara efectuarii actului (īn cazuri urgente).

Īn momentul īn care procurorul constata ca un act sau o masura procesuala a organului de cercetare penala nu este data cu respectarea dispozitiilor legale, o infirma prin ordonanta (art. 220 C.proc.pen).

Aceasta dispozitie trebuie raportata la dispozitiile art. 197 C.proc.pen., referitoare la institutia nulitatii. Deoarece un act sau o masura procesuala data cu nerespectarea dispozitiilor legale va fi infirmata numai daca s-a produs o vatamare ce nu poate fi īnlaturata decāt prin anularea actului sau a masurii procesuale. Chiar daca nu a intervenit o plāngere sau o obiectie contra actului sau masurii, procurorul poate lua īn considerare si din oficiu nerespectarea dispozitiilor legale, daca infirmarea actului sau masurii procesuale este necesara pentru aflarea adevarului si justa solutionare a cauzei.

4.5. Sectiunea a V-a. Actele procedurale si procesuale

Prin acte procesuale se īnteleg acele manifestari de vointa prin care organele judiciare si partile din proces dispun, īn limitele dreptului lor, cu privire la desfasurarea procesului penal¹.

Ca si acte procesuale avem: īnceperea urmaririi penale, punerea īn miscare a actiunii penale, trimiterea īn judecata, luarea masurilor preventive sau a masurilor asiguratorii, dispozitia de citare a unor anumite persoane, etc. Totodata sunt considerate acte procesuale si solutiile de netrimitere īn judecata, care, practic, finalizeaza procesul penal prin oprirea sa numai la faza de urmarire penala: clasarea, scoaterea de sub urmarire penala, īncetarea urmaririi penale etc.

Alaturi de organele judiciare, si partile pot īndeplini anumite acte procesuale, cum ar fi: introducerea plāngerii prealabile de catre persoana vatamata, declaratia de participare a persoanei vatamate ca parte civila, declararea apelului, retragerea plāngerii prealabile, īmpacarea partilor, propunerea administrarii de noi probe etc.

Actele procedurale sunt acele mijloace juridice prin intermediul carora se aduc la īndeplinire sarcinile ce decurg din actele si masurile procesuale². Acestea pot fi: ascultarea unui martor, ridicarea unor obiecte sau īnscrisuri, mandatul de arestare preventiva, procesul-verbal de perchezitie.

Uneori atāt actul procesual, cāt si cel procedural poarta aceeasi denumire , astfel avem: actul procesual prin care instanta solutioneaza cauza penala care este o hotarāre si tot hotarāre se numeste si īnscrisul īn care este consemnata solutia data de completul de judecata.

Dosarele penale sunt constituite din īnscrisuri judiciare īn care se constata existenta actelor procesuale si procedurale, ca si manifestari de vointa a organelor judiciare si a partilor legate de rezolvarea cauzelor penale. Astfel, īn cazul unei perchezitii domiciliare, actul procesual īl constituie dispozitivul īncheierii judecatoresti, iar actul procedural este chiar procesul-verbal de efectuare a perchezitiei.

¹ Theodoru, Gr., op. cit.,pag. 229-230.

² Dongoroz si colaboratorii, op. cit., pag. 345.

Organele judiciare, pentru a asigura prezenta partilor sau a altor persoane īn proces, folosesc institutia citarii.

Chemarea unei persoane īn fata organului de urmarire sau a instantei de judecata se face prin citatie scrisa, nota telefonica sau telegrafica¹ (art. 175 alin. 1 ). Dispozitia de citare reprezinta actul procesual, iar citatia, īn materialitatea ei, īnsotita de procedura de īnstiintare a persoanei citate, reprezinta actul procedural.

Citatia se īnmāneaza de catre agentii procedurali. Acestia sunt persoane anume īnsarcinate din cadrul instantei sau persoane din cadrul serviciului postal.

Legea mai prevede si alte cazuri cānd prezenta partilor sau a altor persoane poate fi asigurata si prin intermediul altor modalitati, cum ar fi īncunostintarea.

Neprezentarea unei persoane care nu are calitatea de parte, care a fost citata legal, poate atrage sanctionarea cu amenda sau aducerea silita pe baza unui mandat de aducere.

Mandatul de aducere este actul procesual prin care se ordona conducerea unei persoane īn fata organului judiciar, iar aducerea propriu-zisa constituie un act procedural de constrāngere.

Regula consta īn faptul ca o persoana este adusa fortat īn fata organului judiciar, īn baza unui mandat numai daca, anterior citata, nu s-a prezentat, iar ascultarea ori prezenta ei este absolut necesara (art. 183 alin. 1).

Mandatul de aducere se executa prin organele politiei, jandarmeriei sau politiei comunitare. Daca, din motive de boala sau orice alta cauza, persoana nu poate fi adusa, cel īnsarcinat cu executarea mandatului īncheie un proces-verbal prin care se constata motivul imposibilitatii de aducere la īndeplinire, care se īnainteaza de īndata organului de urmarire penala ori instantei de judecata.

Īn cazul īn care persoana prevazuta īn mandat nu este gasita la adresa indicata, cel īnsarcinat cu executarea acestuia va face cercetari si, daca nu ajunge la nici un rezultat, īncheie un proces-verbal, īn care se va mentiona despre cercetarile facute, urmānd a-l īnainta de īndata organului de urmarire penala ori instantei de judecata (art. 184 alin. 3).