CONTINUTUL DREPTULUI DE AUTOR
1. Drepturile morale de autor
1.1. Notiune si caracterizare
Drepturile morale de autor reprezinta expresia juridica a legaturii
existente între opera si creatorul ei. Drepturile morale de autor influenteaza
dreptul de autor în asemenea masura încât înlatura aplicarea regulilor de drept
comun.
Temeiul drepturilor morale de autor rezida în asigurarea protectiei
personalitatii autorului. Cu toate acestea, drepturile morale de autor nu se
suprapun, sub toate aspectele, cu drepturile personalitatii. Aria lor este mai
larga întrucât protejeaza autorul împotriva oricarei atingeri aduse operei si nu
numai împotriva acelora îndreptate contra onoarei sau reputatiei autorului.
Sediul materiei îl constituie art. 10 din Legea nr. 8/1996, care prevede
ca autorul unei opere are urmatoarele drepturi morale: a) dreptul de a decide
daca, în ce mod si când va fi adusa opera la cunostinta publica (dreptul de
divulgare); b) dreptul de a pretinde recunoasterea calitatii de autor al operei
(dreptul la paternitate); c) dreptul de a decide sub ce nume va fi adusa opera
la cunostinta publica (dreptul la nume); d) dreptul de a pretinde respectarea
integritatii operei si de a se opune oricarei modificari, precum si a oricarei
atingeri aduse operei, daca prejudiciaza onoarea sau reputatia sa (dreptul la
respectul integritatii operei sau la inviolabilitatea operei); e) dreptul de a
retracta opera, despagubind, daca este cazul, pe titularii drepturilor de
utilizare, prejudiciati prin exercitarea retractarii (dreptul la retractare).
351
1.2. Caracterele juridice ale drepturilor morale de autor
Legea româna nu enunta în mod expres caracterele juridice ale
drepturilor morale de autor, dar acestea se degaja implicit din unele dispozitii
ale legii.
Dreptul moral de autor are urmatoarele caractere juridice:
a) caracterul le 13113s1811n gaturii strict personale, în sensul ca este atasat de persoana
autorului operei; b) caracterul inalienabil si insesizabil; c) caracterul
perpetuu; d) caracterul imprescriptibil; e) caracterul absolut, opozabil
erga-omnes; f) caracterul netransmisibil (cu exceptia dreptului la paternitate
si la inviolabilitatea operei).
1.3. Dreptul de divulgare
Întâlnit în doctrina si sub denumirea de dreptul la prima publicare,
dreptul de divulgare reprezinta dreptul autorului de a decide daca, în ce mod
si când va fi adusa opera la cunostinta publica. Este un drept absolut si
exclusiv, în sensul ca apartine numai autorului operei, singurul în masura sa
aprecieze daca opera va fi adusa sau nu la cunostinta publicului.
Dreptul de divulgare este primul drept moral în ordinea cronologica a
nasterii drepturilor de autor. De exercitarea acestui drept depinde si nasterea
drepturilor patrimoniale asupra carora are o influenta covârsitoare. Anterior
divulgarii, drepturile patrimoniale au caracter virtual, eventual, devenind
actuale si efective numai dupa exercitarea dreptului moral de divulgare.
Exercitarea dreptului de divulgare da nastere la un drept de prioritate
în persoana autorului operei. Aceasta reprezinta posibilitatea juridica a
autorului de a opune data aparitiei operei sale oricarui alt autor care ar publica
ulterior o opera similara sau chiar identica. Încalcarea dreptului de divulgare,
în sensul aducerii operei la cunostinta publica fara autorizarea sau, dupa caz,
consimtamântul autorului constituie infractiune si se pedepseste potrivit
prevederilor art. 140 din Legea nr. 8 / 1996.
Potrivit art. 47 al. (6) din Legea nr. 8 / 1996, dobândirea proprietatii
asupra suportului material al operei nu confera prin ea însasi un drept de
utilizare a operei. Pe cale de consecinta, proprietarul suportului operei nu
are drept de divulgare a acesteia. De la aceasta interdictie exista si exceptii.
Astfel, potrivit art. 47 al. 4 din Legea nr. 8 / 1996, proprietarul originalului
unei opere de arta plastica sau fotografica are dreptul sa o expuna public,
chiar daca aceasta nu a fost
adusa la cunostinta publica, în afara cazului în
care autorul a exclus în mod expres acest drept prin actul de înstrainare a
originalului. În dreptul nostru, pentru operele nepublicate de autor în timpul
vietii si pentru care nu si-a manifestat vointa de a fi publicate, divulgarea
acestora dupa moartea sa nu mai este posibila.
1.4. Dreptul la paternitate
Dreptul la paternitatea operei, întâlnit în doctrina si sub titulatura de
dreptul de a pretinde recunoasterea calitatii de autor al operei, îsi are
izvorul în însusi actul creatiei, reprezentând o recunoastere oficiala a
originalitatii si a altor merite ce apartin creatorului.
Recunoasterea se justifica pe necesitatea de a respecta legatura fireasca
dintre autor si opera sa, îngaduind realizarea corelatiei dintre opera si spiritul
care a creat-o si punând în evidenta elementele de identitate specifice ale
creatiei.
În practica, recunoasterea si respectul dreptului calitatii de autor se
materializeaza prin îndeplinirea obligatiei corelative a tuturor tertilor de a
indica numele, prenumele sau pseudonimul autorului în cazul citarii si
utilizarii de fragmente extrase din opera, atunci când acest lucru este permis
fara consimtamântul autorului. Totodata, dreptul la paternitate se realizeaza si
prin posibilitatea autorului de a pretinde restabilirea dreptului sau ori de câte
ori acesta ar fi încalcat. Numai persoanelor fizice le este recunoscut dreptul la
calitatea de autor, nu si persoanelor juridice. În cazul operelor anonime,
dreptul la paternitate va fi respectat prin indicarea faptului ca opera apartine
unui autor anonim, precum si a formei originale, a datei realizarii si a locului
de pastrare a acesteia.
Însusirea, fara drept, a calitatii de autor constituie infractiune, fapta
fiind încriminata si pedepsita de art. 141 din Legea nr. 8 / 1996.
Este interzisa transmiterea dreptului la paternitatea operei prin acte
între vii. În schimb, prevederea din art. 11 al. 2, care constituie o noutate a
legii, precizeaza ca dupa moartea autorului, exercitiul acestui drept se
transmite prin mostenire, potrivit legislatiei civile, pe durata nelimitata. În
ipoteza în care nu exista mostenitori, exercitiul dreptului revine organismului
de gestiune colectiva care a administrat drepturile autorului sau, dupa caz,
organismului cu cel mai mare numar de membri, din domeniul respectiv de
creatie.
353
1.5. Dreptul la nume
Consacrat distinct în lege prin dreptul autorului de a decide sub ce
nume va fi adusa opera la cunostinta publica, dreptul la nume apare
uneori în lucrarile de specialitate ca fiind parte componenta a dreptului la
calitatea de autor.
Dreptul autorului de a decide daca opera pe care o divulga va apare sub
numele sau, sub pseudonim sau fara indicare de nume este diferit de dreptul
de autor. Numele sub care autorul a decis publicarea operei, fie ca este al sau,
fie ca este un pseudonim, trebuie reprodus pe coperta operei în forma ceruta
de autor. Prin urmare, dreptul la nume presupune nu doar respectul numelui
sub care este publicata opera, ci si protejarea formei în care autorul a cerut ca
numele sa fie reprodus.
Potrivit art. 141 din Legea nr. 8 / 1996, fapta persoanei care aduce la
cunostinta publica o opera sub un alt nume decât acela decis de autor
constituie infractiune.
1.6. Dreptul la inviolabilitatea operei
Cunoscut în doctrina si sub numele de dreptul la respectul operei sau
de dreptul la integritatea operei, dreptul la inviolabilitatea operei vizeaza
protejarea creatiei si posibilitatea juridica a autorului de a se opune oricarei
modificari, "deformari sau mutilari", precum si oricarei atingeri aduse operei
care prejudiciaza onoarea sau reputatia autorului.
Continutul complex al dreptului la inviolabilitatea operei cuprinde
doua laturi: 1) dreptul autorului de a pretinde pur si simplu respectarea
integritatii operei prin interzicerea, fara acordul sau, a oricaror suprimari,
completari sau modificari, chiar daca acestea nu altereaza valoarea sau
continutul operei si indiferent daca afecteaza sau nu imaginea autorului.
Simplele corecturi nu constituie modificari ale operei, dar citatele din operele
straine sunt licite cu conditia reproducerii fidele a textelor citate si cu
încadrarea lor în contexte care sa nu le denatureze sensurile; 2) dreptul
autorului de a se opune oricarei atingeri de natura a prejudicia onoarea si
reputatia autorului.
Dreptul la inviolabilitatea operei nu înceteaza în cazul cesionarii pe
cale conventionala sau legala a exercitiului drepturilor patrimoniale asupra
operei. Legea româna prevede ca exercitiul dreptului de a pretinde
respectarea integritatii operei
se transmite, dupa moartea autorului, prin
mostenire, pe durata nelimitata, potrivit legislatiei civile, iar în lipsa
mostenitorilor, Oficiului Român pentru Drepturile de Autor.
1.7. Dreptul de retractare
Dreptul de a retracta opera consta în posibilitatea recunoscuta de lege
autorului de a-si retrage opera publicata. Acest drept poate fi exercitat în
orice moment care survine divulgarii, autorul nefiind tinut de îndeplinirea
anumitor motive care determina decizia de retragere a operei. Altfel spus,
dreptul de a retracta are caracter exclusiv si nu este supus cenzurii instantei
de judecata. Legea recunoaste însa si tertilor care exploateaza o opera,
prejudiciati prin exercitarea retractarii, dreptul de a fi despagubiti.
Potrivit art. 77 al. (3) din Legea nr. 8 / 1996, dreptul de retractare nu
poate opera în cazul programelor pentru calculatoare.
2. Drepturile patrimoniale de autor
2.1. Caracterele juridice ale drepturilor patrimoniale de autor
Drepturile patrimoniale de autor reprezinta acele drepturi subiective a
caror nastere este conditionata de exercitarea de catre autor a dreptului moral
de divulgare a operei. Drepturile patrimoniale de autor prezinta urmatoarele
caractere juridice: a) caracterul personal; b) caracterul exclusiv; c) caracterul
temporar.
2.2. Dreptul de utilizare a operei
Reprezinta dreptul autorului de a "folosi sau exploata opera"(art. 13 din
Legea nr. 8/1996). În literatura de specialitate si în unele legislatii, acest drept
este denumit fie drept de exploatare a operei, fie dreptul autorului de a
dispune de opera.
Dreptul de valorificare se poate exercita personal de autorul operei sau
de catre terti, cu consimtamântul autorului. Modalitatile de valorificare a
operei sunt multiple. Ele sunt prevazute în art. 13, art. 14, art. 141, 142, 143 si
144 din lege. În cele ce urmeaza vom examina unele din aceste modalitati de
punere în valoare a operei.
1) Reproducerea este modalitatea de realizare a uneia sau mai multor
copii ale unei opere, prin orice procedee de fixare materiala. Reproducerea
permite comunicarea indirecta
catre public a operei. Originalul operei contine
355
o prima fixare materiala realizata de autor, care prin reproducere este copiat si
multiplicat. Totodata, obiect al reproducerii poate fi si opera reprezentata sau
executata.
2) Distribuirea operei reprezinta vânzarea sau orice mod de
transmitere, cu titlu oneros sau gratuit, a originalului sau a copiilor unei opere,
precum si oferirea publica a acestora.
3) Importul în vederea comercializarii pe piata interna a copiilor
realizate, cu consimtamântului autorului, dupa opera.
4) Închirierea operei, prin care se întelege punerea la dispozitie spre
utilizare, pentru un timp limitat si pentru un avantaj economic sau comercial,
direct sau indirect, a unei opere.
5) Împrumutul operei, prin care se întelege punerea la dispozitie spre
utilizare, pentru un timp limitat si fara un avantaj economic sau comercial,
direct sau indirect, a unei opere.
6) Comunicarea publica a operei, prin orice mijloace, inclusiv prin
punerea operei la dispozitia publicului, astfel încât sa poata fi accesata, în
mod individual, de catre public.
7) Radiodifuzarea, retransmiterea prin cablu a operei, realizarea
de opere derivate
2.3. Dreptul de suita
Consacrat în dreptul român prin Legea nr. 8 / 1996, dreptul de suita
denumit si "dreptul pecuniar la un partaj echitabil", reprezinta posibilitatea
autorului de a primi o parte din pretul revânzarilor ulterioare ale operei sale,
precum si dreptul de a fi informat cu privire la locul unde se afla opera sa.
Potrivit legii, dreptul de suita se compune din doua elemente: dreptul
autorului de arta plastica ori al unei opere fotografice revânduta de a primi o
cota din pretul fiecarei noi vânzari; dreptul autorului operei de a fi informat
cu privire la locul unde se afla opera sa.
Potrivit legii, suma datorata din orice revânzare a operei se calculeaza
conform urmatoarelor cot, fara a se depasi 12.500 euro: a) de la 300 la 3.000
euro - 5%; b) de la 3.000,01 la 50.000 euro - 4%; c) de la 50.000,01 la
200.000 euro - 3%; d) de la 200.000,01 la 350.000 euro - 1%; e) de la
350.000,01 la 500.000 euro - 0,5%; f) peste 500.000 euro - 0,25%.
Dreptului de suita îi corespund obligatii corelative ale proprietarilor
sau posesorilor de opere: a) de a
permite accesul autorului la opera sa în
vederea exercitarii dreptului de autor în conditiile legii; b) de a oferi opera
autorului la pretul de cost al materialului ori de a permite autorului sa faca o
copie a acesteia, înainte ca opera sa fie distrusa.
3. Drepturile conexe dreptului de autor
3.1. Notiune si caracterizare
"Drepturile conexe" sau "drepturile vecine", cum mai sunt
denumite în doctrina si jurisprudenta, reprezinta drepturile recunoscute
artistilor interpreti sau executanti, producatorilor de fonograme, precum si
organismelor de radiodifuziune.
Titulari ai drepturilor conexe de autor sunt: artistii interpreti sau
executanti, pentru propriile lor interpretari sau executii; producatorii de
înregistrari sonore si producatorii de înregistrari audiovizuale, pentru
propriile înregistrari; organismele de radiodifuziune si televiziune, pentru
propriile emisiuni si servicii de programe.
Drepturile patrimoniale recunoscute titularilor drepturilor conexe pot fi
transmise, potrivit regulilor relative la cesiunea drepturilor patrimoniale de
autor, respectiv potrivit dreptului comun.
3.2. Principalele categorii de drepturi conexe
3.2.1. Drepturile artistilor interpreti si executanti
Artistii interpreti si executanti au urmatoarele drepturi morale:
1) dreptul de a pretinde recunoasterea paternitatii propriilor
interpretari sau executii. Interpretarea sau executarea au o identitate si
originalitate proprie si nu pot fi confundate cu opera originala, ele purtând
amprenta personalitatii interpretului sau executantului;
2) dreptul de a pretinde ca numele sau pseudonimul lor sa fie indicat
ori comunicat la fiecare spectacol si la fiecare utilizare a înregistrarii;
3) dreptul de a pretinde respectarea calitatii prestatiei lor si de a se
opune oricarei deformari, falsificari sau altei modificari substantiale a
interpretarii sau executiei sau oricarei încalcari a drepturilor lor, care ar
prejudicia grav onoarea ori reputatia acestora;
4) dreptul de a se opune oricarei utilizari a prestatiei lor, daca prin
aceasta se aduc prejudicii grave
persoanei acestora.
357
Drepturile patrimoniale ale artistilor interpreti sau executanti vizeaza
dreptul exclusiv de a autoriza: 1) fixarea interpretarii sau a executiei lor;
2) reproducerea interpretarii sau a executiei fixate; 3) distribuirea
interpretarii sau a executiei fixate; 4) închirierea interpretarii sau al executiei
fixate; 5) împrumutul interpretarii sau al executiei fixate; 6) importul
interpretarii sau a executiei fixate; 7) radiodifuzarea si comunicarea publica
a interpretarii sau al executiei fixate; 8) punerea la dispozitia publicului a
interpretarii sau a executiei fixate; 9) retransmiterea prin cablu a interpretarii
sau a executiei fixate.
3.2.2. Drepturile producatorilor de înregistrari audiovizuale
Orice fixare a unei opere audiovizuale sau a unor secvente de imagini
în miscare însotite sau nu de sunet, oricare ar fi metoda si suportul utilizate,
poarta numele de înregistrare audiovizuala sau videograma. Nu apartin
acestei categorii fixarile audiovizuale ori latura sonora a acestora.
Înregistrarea sonora este protejata independent de orice criteriu de
originalitate, iar protectia se naste din momentul realizarii primei fixari a
sunetelor.
Titularul drepturilor asupra videogramelor este producatorul, adica
persoana fizica sau juridica responsabila de organizarea si finantarea realizarii
primei fixari a unei opere audiovizuale sau a unei secvente de imagini în
miscare. Producatorul de înregistrari audiovizuale are dreptul moral de a-si
înscrie numele sau denumirea pe suportul înregistrarii, pe coperte, cutii sau
alte suporturi materiale de ambalare, alaturi de mentionarea numelor
autorului operei, al artistului interpret sau executant, titlurilor operei si datei
realizarii lor. Este un drept moral la nume, fata de celelalte mentiuni care
reprezinta obligatii.
În ceea ce priveste aspectele patrimoniale, producatorul de
videograme are dreptul exclusiv de a autoriza: 1) reproducerea integrala
sau partiala, directa sau indirecta, a propriilor înregistrari audiovizuale;
2) distribuirea originalului sau a copiilor propriilor înregistrari audiovizuale;
3) închirierea propriilor înregistrari audiovizuale; 4) împrumutul propriilor
înregistrari audiovizuale; 5) importul, radiodifuzarea, comunicarea publica,
punerea la dispozitia publicului si retransmiterea prin cablu a propriilor
înregistrari audiovizuale.
3.2.3. Dreptul artistilor interpreti si executanti si producatorilor de
fonograme la remuneratie unica echitabila
Artistii interpreti sau executanti si producatorii de fonograme au
dreptul la o remuneratie unica echitabila pentru utilizarea fonogramelor
publicate în scop comercial ori a reproducerilor acestora.
3.2.4. Dreptul artistilor interpreti sau executanti la remuneratie
corespunzatoare
Autorii operelor reproduse dupa înregistrari sonore sau audiovizuale,
precum si cei ai operelor reproduse de pe hârtie, pe orice alt tip de suport au
dreptul, împreuna cu editorii, producatorii si cu artistii interpreti sau
executanti, dupa caz, la o remuneratie compensatorie pentru copia privata.
Aceasta remuneratie se plateste de catre fabricantii si importatorii de
suporturi sau aparate concepute pentru realizarea de copii.
|
