Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
Upload




























Notiunea de fals in acte si formele acestuia

Drept




Consideratii preliminarii - istoric




Solutionarea legala si temeinica a unui proces judiciar depinde, în primul rând, de clarificarea tuturor împrejurarilor de fapt privind cauza penala sau civila, operatie caracterizata deseori printr-un grad sporit de dificultate si de complexitate,necesitând cunostinte si din alte domenii decât cele juridice.

Solicitarea, tot mai frecventa, a concursului unor specialisti a fost impusa atât de nevoia largirii posibilitatilor de perfectionare a activitatii de înfaptuire a justitiei, cât si de progresul rapid al stiintei si tehnicii cu impactul sau pozitiv asupra aflarii adevarului.

Dupa cum aparitia dreptului a însemnat o necesitate istorica, tot astfel s-a facut simtita nevoia cautarii unor mijloace care sa asigure posibilitatea aflarii adevarului sau identificarea celor vinovati, altfel decât printr-un sistem de probatiune empiric sau religios.

Mijloacele de proba au evoluat în strânsa legatura cu miscarea cronologica a sistemelor de probatiune adoptate în diferite etape istorice.

În dreptul roman, mijloacele de proba cunoscute 10510b111k erau actele, martorii si prezumtiile. O prima atestare a unor reguli de cercetare a falsurilor o întâlnim în "Lex Cornelia de falsis".

Cresterea numarului de litigii privind autenticitatea actelor face sa apara expertiza scrisului, cu care îsi începe si Criminalistica istoria. Alte referiri la acest gen de expertiza se întâlnesc în timpul lui Justinian, respectiv în novelele 49 si 73, din anul 539.

Pe masura dezvoltarii industriei si comertului, a relatiilor economice si sociale, multe consemnate în scris, se înmultesc procesele având ca obiect falsul. De exemplu în dreptul cutumiar francez, este mentionata cercetarea unui fals în

timpul regelui Carol al V-lea, în anul 1370, în cauza aflându-se însusi sambelanul regelui. Se apreciaza ca prima informatie privind expertiza criminalistica a scrisului dateaza din anul 1569, când a fost cercetat modul de falsificare a semnaturii regelui Carol al IX-lea al Frantei. Tot în Franta apare, în anul 1666, una din cele mai valoroase lucrari despre expertiza grafica, "Traite des inscriptions en faux", scrisa de Raveneaux.

De remarcat ca unele probleme sau reguli din acest tratat nu si-au pierdut valabilitatea nici astazi. Revolutia din 1789 din Franta a creat un nou sistem probator, bazat pe principiul liberei aprecieri a probelor de catre organul judiciar conform constiintei si convingerii saleintime.

În vechiul drept românesc, s-a pastrat împartirea mijloacelor de proba în: scrise si orale. Vechile documente se refera la cumparari si vânzari, danii si delimitari de mosii, iar judecata se sprijinea pe aceste înscrisuri, dupa care urmau proba cu martori, juratori si celelalte probe.

Folosirea expertizei dateaza de multa vreme, în acest sens fiind edificatoare documentele din fostul drept românesc care tratau si institutia expertizei - "Codul lui Ipsilanti", "Legiuirea lui Caragea", "Codul Calimach".

În anul 1847, în timpul domniei lui Nicolae sutu, îsi face aparitia la Iasi o lucrare intitulata "Reguli ce urmeaza a se pazi în privegherea si cercetarea vinovatilor", cuprinzând unele elemente de ordin tactic si metodologic.

Alaturi de dezvoltarea dactiloscopiei - în anul 1909, prof. dr. Mina Minovici, pe baza cercetarilor proprii, obtine primele rezultate în descoperirea infractorilor dupa urmele lasate de mâini -, se întreprind studii vizând initierea unor metode de cercetare criminalistica de falsuri în înscrisuri si de identificare

a persoanei dupa scris. Sunt demne de amintit, în acest sens, lucrarea dr. stefan Minovici, "Falsul în documente si fotografia în serviciul justitiei" (1900) sau "Tratatul de grafologie si expertiza în falsuri" (1910) al criminalistului Mihai

Moldoveanu.

Dupa primul razboi mondial, oameni de stiinta precum Henri Stahl ("Tratat de grafologie si expertiza falsurilor") si Mihai Kernbach, se preocupa de posibilitatile de perfectionare a expertizei grafice si a falsurilor în înscrisuri.

Începutul de drum în expertiza criminalistica îl constituie expertiza scrisului, act materializat prin Legea nr. 498/1946, prin care s-a constituit primul corp al expertilor grafici, lege care a fost abrogata în mod nejustificat prin Decretul nr. 472/1957.

Activitatea de expertiza tehnica judiciara si extrajudiciara, precum si modul de dobândire a calitatii de expert tehnic se organizeaza si se desfasoara în conditiile prevazute în O.G. nr. 2 din 21 ian. 2000, publicata în Monitorul Oficial nr. 26/ ian. 2000. Expertiza tehnica efectuata de experti sau de specialisti, în conditiile prevazute de prezenta ordonanta, din dispozitia

organelor de urmarire penala, a instantelor de judecata sau a altor organe cu atributii jurisdictionale, în vederea lamuririi unor fapte sau împrejurari ale cauzei, constituie expertiza tehnica judiciara.

Expertizele criminalistice se efectueaza de experti oficiali în institutele si laboratoarele de expertiza criminalistica, înfiintate potrivit dispozitiilor legale. La efectuarea expertizelor criminalistice de catre experti oficiali, pot participa si experti numiti de organele judiciare, la cererea partilor si recomandati de acestea, autorizati în conditiile O.G. nr. 75/aug.2000, publicata în Monitorul Oficial nr.407/aug. 2000.

Notiunea de fals în acte si formele acestuia

Scrierea fiind un mijloc de fixare si de transmitere a gândurilor prin intermediul semnelor grafice, de-a lungul vremii a fost utilizata tot mai intens la întocmirea unui spectru vast de acte oficiale sau particulare. Astfel, devenind probe frecvente despre anumite întelegeri între oameni, ale existentei unor evenimente, actele scrise nu au întârziat sa fie si obiectul celor mai felurite procedee de falsificare. Drept consecinta, incriminarea falsului în acte este întâlnita înca în Legea lui Lucius Cornelius Sulla, care prevedea pedepse aspre pentru asemenea fapte ilicite.



În vederea stabilirii raspunderii pentru astfel de fapte, era necesar sa se descopere atât falsul ca existenta obiectiva, cât si persoana care l-a realizat în mod nemijlocit, conturându-se astfel tot mai multe categorii de persoane specializate în constatarea existentei falsului în acte si în depistarea celor vinovati.

În prezent, în majoritatea legislatiilor se face o enumerare a diferitelor feluri de fals în acte, însa fara a fi data o definitie generala si completa, care sa delimiteze caracteristicile acestei infractiuni.

Elementele esentiale ale infractiunii de fals în acte sunt relevate de literatura juridica si jurisprudenta, prin faptul ca aceasta prezinta trei caracteristici principale, si anume: alterarea adevarului, producerea sau posibilitatea producerii unor consecinte juridice, savârsirea faptei cu intentie.

Acceptiunea data falsului în acte este în general comuna pentru toate formele de manifestare a acestuia. De asemenea, nici elementele infractiunii nu difera cu mult între ele, de la o forma la alta a falsului, unele nuante mai însemnate apar doar în privinta subiectului infractiunii si a laturii ei obiective.

Aceste aspecte sunt întâlnite în materia dreptului penal, unde cercetarea presupune atât dovedirea falsului, cât si a vinovatiei persoanei implicate, în timp ce în materia dreptului civil cercetarea face abstractie de autorul faptei, ea fiind îndreptata doar împotriva înscrisului contestat. Pe de alta parte, în materia civila cercetarea este incidenta cercetarii penale, chiar în situatia când aceasta din urma a fost declansata în cursul unui proces civil. De altfel, asa cum este cunoscut, actiunea penala suspenda cursul actiunii civile, conform regulii consacrate "penalul tine în loc civilul".

Indiferent daca falsul este abordat din perspectiva dreptului civil ori din cea a dreptului penal, notiunea de fals în înscrisuri nu trebuie confundata cu notiunea de fals tehnic. Falsul tehnic, are o arie de cuprindere mult mai diversificata, cuprinzând, pe lânga manoperele frauduloase executate pentru alterarea înscrisului si actiunile efectuate asupra actelor, fara ca prin aceasta sa se urmareasca producerea unor consecinte juridice.

Referitor la formele infractiunii de fals în înscrisuri, în cadrul cercetarii criminalistice, se are în vedere pe lânga clasificarea facuta sub raport tehnic criminalistic si clasificarea facuta si din prisma legii penale.

Date fiind rolul si pozitia investigatiilor tehnice criminalistice în procesul judiciar, clasificarea acestor categorii de fapte trebuie sa se faca în primul rând pe baza prevederilor legii penale. Astfel, potrivit dispozitiilor articolului 288 - 290 din Cod penal, falsul în înscrisuri poate fi de natura materiala sau intelectuala.

Falsul material, atât cel în înscrisuri oficiale, cât si cel în înscrisuri sub semnatura privata, este consecinta contrafacerii sau a alterarii lor, în orice mod, de natura sa produca efecte juridice. El poate fi savârsit printr-o modificare fizica a înscrisului preexistent, sau prin alcatuirea în totalitate sau în parte a unui înscris oficial.

Falsul intelectual consta în falsificarea unui înscris oficial cu prilejul întocmirii acestuia de catre un functionar ori alt salariat aflat în exercitiul atributiilor de serviciu, prin atestarea unor fapte sau împrejurari neadevarate în înscrisul astfel întocmit.

Sub raport tehnic criminalistic, activitatea organelor judiciare evidentiaza o mare varietate de falsuri în înscrisuri, faptuitorii recurgând la diverse metode de comitere, de la cele mai simple pâna la cele mai perfectionate. Astfel, pornind de la întinderea actiunii faptuitorului, falsul poate fi clasificat în fals partial si fals total.

Falsul partial consta în aceea ca, în activitatea sa, faptuitorul nu are în vedere alterarea întregului continut al înscrisului, ci numai a unei parti a acestuia.

Pentru realizarea falsului partial sunt folosite diverse metode, precum:

înlaturarea textului pe cale mecanica;

înlaturarea textului pe cale chimica;

adaugirea de text;

decuparea si reconstituirea textului;

aplicarea unor stampile sau sigilii false, etc.

Falsul total, cunoscut si sub denumirea de contrafacere, consta în faptul ca înscrisul este afectat în totalitatea sa. si în cazul falsului total, sunt folosite diverse metode dintre care cele mai frecvent întâlnite sunt: scrierea libera, imitarea, care poate fi libera sau servila, copierea, etc.



În falsificarea unui înscris poate fi folosita numai una dintre aceste modalitati, dar pot fi întrebuintate concomitent mai multe procedee, cum ar fi, de exemplu înlaturarea unui text, urmata de adaugarea altuia, în care s-a imitat scrisul initial.[1] Investigatiile de natura tehnica în vederea elucidarii aspectelor falsului material, referitoare la alterarea unui act preexistent sau la alcatuirea unui act fictiv, sunt grupate si în jurul examinarii scrisului, a textelor dactilografiate, a impresiunilor de stampile si sigilii. Totodata, examinari aparte se întreprind si în cazul datarii false a actelor, a stabilirii vechimii acestora, precum si în cazul reconstituirii actelor deteriorate cu ocazia falsificarii sau în alte conditii.

a.      Examinarea prealabila a actelor suspecte de fals

Înainte de a interveni expertul criminalist, cercetarea actelor poate cunoaste si o faza preliminara, în care acestea se analizeaza de catre organele judiciare ori de catre alte organe. În aceasta faza se disting doua stadii de examinare, si anume: examinarea generala si examinarea speciala.

În cadrul examinarii generale, se cerceteaza aspectul de ansamblu al actului, continutul sau, hârtia, formularul pe care este executat, materialul de scriere, antetul, numarul de înregistrare, data, semnaturile, impresiunea de stampila, eventualele rezolutii ori notari facute pe recto sau verso actului, starea timbrului, a fotografiei, verificându-se îndeosebi daca acestea din urma nu contin indicii de transplantare de pe un alt act sau de substituire.

Cu prilejul unei astfel de examinari, se pot constata aspecte ce constituie indicii de neautenticitate, care pot fi: urmele evidente de stergere, suprapunerea sau acoperirea scrisului, modificarea cifrelor, pozitia anormala a semnaturii fata de text, nesiguranta de executie a acestuia, deformarile, etc.

În ceea ce priveste examinarea speciala, aceasta necesita un minimum de mijloace tehnice, îndeosebi ustensile si aparatura optica. Astfel, marea majoritate a organelor de urmarire penala dispunând de astfel de mijloace, au posibilitatea sa întreprinda unele verificari prealabile, în cadrul carora pot constata daca actul prezinta sau nu elemente de autenticitate. Actul se examineaza sub diferite unghiuri de incidenta a luminii naturale sau artificiale, se analizeaza elementele sale componente cu lupa, la microscop, cu ajutorul filtrelor de lumina.

În procesul examinarii speciale se pot constata elemente care sa releve interventii de stergere, de adaugire, de contopire a semnaturii sau impresiunii de stampila, etc. În acest sens, sunt semnificative: disparitia luciului hârtiei, deteriorarea liniaturii sau a stratului de protectie, prezenta unor pete mate, întinderea cernelii, gradul de presiune diferit al scrisului, observat îndeosebi pe verso actului, constatarea unor trasaturi duble sau subiacente, în special la semnaturi.

La textele dactilografiate se examineaza forma generala a caracterelor, dimensiunea lor, marimea spatiului între ele si defectele mai evidente, iar în cazul manuscriselor se observa gradul de evolutie a grafismului, daca exista indicii vizibile de deghizare ori de contrafacere.

În privinta impresiunilor de stampila, trebuie analizate semnele grafice componente, continutul scrisului, desenul stemei, simetria detaliilor ce alcatuiesc stampila, putându-se constata ca elemente evidente de fals imaginea inversa a scrisului, omisiuni de litere, erori gramaticale, dezalinieri pronuntate si asimetrii.

Examinarea prealabila este utila atât pentru descoperirea eventualelor elemente de fals, cât si pentru formularea corecta a întrebarilor si administrarea  materialelor în vederea efectuarii expertizei criminalistice.

În aceasta faza de cercetare a actului pe baza criteriilor de apartenenta generica, se poate limita cercul persoanelor banuite. De pilda, daca scrisul în litigiu este de evolutie superioara, se vor exclude persoanele cu deprinderi grafice net inferioare. Are loc restrângerea numarului de banuiti si atunci când se constata ca se înlatura ipoteza dactilografierii actului la masinile la care semnele grafice difera ca forma, dimensiune sau "pas". O situatie asemanatoare este si în cazul stampilelor, atunci când se remarca faptul ca cele suspecte au un alt continut sau alt desen decât acelea al impresiunii de stampila de pe actul incriminat.

Atasarea actului la dosar impune individualizarea sa, fixarea aspectului exterior, aratarea indicilor de fals constatate în urma examinarii prealabile, fara a trage concluzii, care sunt de competenta expertului.

Organele de urmarire penala si de judecata nu se pot substitui expertului, întrucât acesta are o situatie procesuala diferita. Lor le revine ca sarcina principala administrarea si aprecierea probelor si mijloacelor de proba, neavând calitatea de a le produce. Indiciile de contrafacere constatate de aceste organe constituie doar o potentiala dovada a falsului, care urmeaza sa fie verificata în cadrul expertizei, dupa care se va decide asupra realitatii aspectelor materiale retinute.

b.    Actul scris ca obiect de materializare a falsului 

Actualul Cod penal utilizeaza termenul de "înscris" în locul celui de "act" folosit anterior, care este întrebuintat adesea pentru a desemna un act juridic în

sensul de "negotium" si nu numai în întelesul de act scris, adica de "instrumentum", piesa în care se fixeaza acea manifestare de vointa. Alaturi de cei doi termeni mai exista si acela de "document", care poate desemna atât un înscris, cât si orice obiect destinat sa ateste fapte de natura judiciara sau istorica.



Actul scris reprezinta mai înainte de toate o scriere, ca modalitate de exprimare a gândirii, fixata pe un anumit suport, care în mod obisnuit este hârtia,

dar care poate fi si pergamentul, pânza, lemnul, sticla, materialele plastice, etc.

Nefiind o exprimare a gândirii în scris, emblemele, marcile de fabrica, notele muzicale, reproducerile fotografice, înregistrarile fonografice, filmele, nu sunt cuprinse în notiunea de act scris, dupa cum nu intra în aceasta notiune nici matritele, sigiliile, s.a. Sub raport criminalistic, denumirea corecta a acestei notiuni este aceea de "înscris" si nu de "act scris". În acest domeniu, notiunea de înscris are o sfera foarte larga, deoarece nu cuprinde numai actele scrise, în acceptiunea comuna a termenului, ci tot ceea ce se poate consemna pe un suport care pastreaza urmele instrumentului scriptural. Astfel, sunt cuprinse în aceeasi notiune înscrisurile tiparite, dactilografiate, manuscrisele, schitele, desenele prin care se atesta starea civila, pregatirea scolara, încheierea unei tranzactii, timbrele, biletele de calatorie etc.

În privinta textului scris, ca expresie grafica a unei manifestari sau declaratii de vointa ori a atestarii unui fapt, acesta reda continutul actului si poate cuprinde fapte, împrejurari, evenimente, stari, actiuni de care legea penala leaga anumite consecinte juridice, iar lipsa acestuia înseamna inexistenta actului.

Un alt element important al actului, care da acestuia valoare si semnificatie juridica, îl constituie semnatura sau subscrierea, prin care se identifica în general autorul acestuia. Semnatura trebuie sa fie manuscrisa si proprie, deoarece semnarea într-un alt mod, spre exemplu prin aplicarea unei parafe, reprezinta un simplu element de identificare, cu caracter prezumtiv si nu o semnatura propriu-zisa, cu valoare juridica. Trebuie avut în vedere faptul ca, semnatura nu constituie singurul mijloc pentru a certifica paternitatea înscrisurilor, legea prevazând numeroase acte valabile fara semnatura.

Dreptul în general si dreptul penal în special nu are în vedere orice fel de act scris, ci doar pe acelea care pot produce consecinte juridice. În sensul legii, actul trebuie sa prezinte o valoare probatorie, indiferent daca a fost preconstituit, adica destinat sa faca dovada unui drept, sau a devenit ulterior apt de a proba o anumita situatie juridica.

În procesul judiciar actele scrise pot interesa nu numai ca mijloace de proba, dar si pentru reconstituirea împrejurarilor în care au fost întocmite. În astfel de situatii, ele sunt considerate probe materiale, având acest regim si în cadrul expertizei criminalistice.

Actul scris este considerat mijloc de proba atât timp cât veridicitatea sa nu este contestata. Din momentul contestarii autenticitatii scrisului, semnaturii, a impresiunii de stampila ori a altor elemente ale actului, acesta devine însa proba materiala. Astfel, actul nu va mai avea rolul de atestare a anumitor raporturi juridice, ci va servi la dovedirea falsului si stabilirea autorului acestuia. Ca mijloc de proba, actului îi este proprie concordanta între ceea ce comunica si faptul respectiv, în timp ce actul care serveste drept proba materiala este lipsit de o asemenea concordanta.

Un alt criteriu de distinctie între aceste doua aspecte ale actului scris este si acela ca, în timp ce actul ca mijloc de proba poate fi prezentat si sub forma unei copii legalizate sau a unui duplicat, cel considerat proba materiala trebuie prezentat numai în original.

Totodata, trebuie subliniata importanta actelor scrise în toate domeniile de activitate, deoarece servesc la fixarea aparitiei, modificarii sau stingerii raporturilor juridice de tot felul. Din acest considerent este necesar ca orice act sa fie veridic, adica sa fie conform realitatii si nu alterat în forma si continutul sau prin actiuni dolosive.

V. Berchesan, Valorificarea stiintifica a urmelor infractiunii, vol III, Editura Little Star, Buc., 2003, p. 107.

A. Ciopraga, I. Iacobuta, Criminalistica, Editura Junimea, Iasi, 2001, p. 170.

Em. Stancu, Tratat de criminalistica, Editura Actamii, Buc, 2001,p. 277.

V. Berchesan, Cercetarea penala., Criminalistica - teorie si practica, Editia a II-a, Ed. Icar, Buc., 2002, p. 164.

D. Sandu, op. cit, p. 17 - 1

I. Mircea, Criminalistica, Editura Lumina Lex, Bucuresti,2001, p. 181.

D. Sandu, Falsul în acte., Editura Lumina Lex, Bucuresti, 1994, p. 9.












Document Info


Accesari: 14740
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.




eCoduri.com - coduri postale, contabile, CAEN sau bancare

Politica de confidentialitate




Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2021 )