Documente online.
Zona de administrare documente. Fisierele tale
Am uitat parola x Creaza cont nou
 HomeExploreaza
upload
Upload




CAUZE SI FORME DE MANIFESTARE A INFLATIEI

economie


CAUZE sI FORME DE MANIFESTARE A INFLATIEI


3.2.1 CAUZELE PRINCIPALELOR DEZECHILIBRE DIN



ECONOMIE


3.2.1.1 Dezechibrul structural īntre cerere si oferta

Programul de stabilizare (definit sintetic ca un model de crestere economica durabila, cu o ocupare ridicata a fortei de munca si o pozitie a balantei de plati finantata autonom) macroeconomica a debutat, practic, abia īn anul 1991; pentru formularea lui, autoritatile au identificat principalele dezechilibre din economie manifestate īn acel moment si natura acestora.

Deceniile de economie planificata au construit o structura economica avānd drept caracteristici principale cresterea extensiva si prioritatea sectorului industrial - īndeosebi a ramurilor mari consumatoare de resurse. Aceasta structura si-a dovedit brusc caracterul artificial si nesustenabil o data cu dereglementarea pietei interne si cu destramarea bazelor politice care stateau la baza functionarii pietelor externe. Īn aceste conditii, o parte īnsemnata a ofertei interne nu si-a mai gasit corespondent īn cerere. Incapacitatea acestui mecanism de a utiliza eficient potentialul productiv s-a repercutat catre finele anilor '80, īn scaderi ale productiei. Capacitatea productiva a industriei a scazut treptat, influentata de tehnologiile depasite, consumurile mari de resurse, productivitatea scazuta si produsele necompetitive. Īn 1988 si 1989, PIB a scazut cu 0,5%, si respectiv cu 5,8%. Tendinta s-a accentuat īn primii trei ani ai reformei, 1993 marcānd stoparea declinului si relansarea economica, ceea ce impune concentrarea politicii economice pe stabilizarea macroeconomica. Scaderea puternica a produsului intern brut s-a datorat, pe de o parte, abandonarii modelului economic bazat pe dezvoltarea extensiva a industriei si, pe de alta parte, reducerii puternice a cererii pentru exporturile romānesti.


Graficul nr. III.2

PIB real variatie procentuala anuala

Īn linii mari, o data cu eliminarea (marii majoritati) a subventiilor, inflatia corectiva a īncetat sa mai fie dominanta miscarii preturilor. Dar, pāna la echilibrarea ofertei de bunuri si servicii cu cererea agregata din economie, inflatia va continua sa ramāna un fenomen economic preocupant.

Dincolo de determinarile provenind din sfera cererii, unde politicile monetare si fiscale au un rol important, dinamica inflatiei este influentata de doua evolutii: pe de o parte, viteza si consistenta restructurarii īntreprinderilor-problema si, pe de alta parte, cresterea sectorului privat.

Restructurarea economiei a īnceput, practic, o data cu prabusirea regimului trecut. Ritmul lent si caracterul gradual al reformelor structurale desfasurate pe parcursul anilor de tranzitie au conservat sectorul īntreprinderilor de stat mari, ineficiente si cu un excedent semnificativ de forta de munca. Accelerarea sensibila a acestui proces a avut loc īncepānd cu 1994, cānd scaderea fortei de munca angrenate īn industrie concomitent cu o crestere usoara a produc&# 959r1711j 355;iei si reducerea consumului de energie raportat la PIB, arata ca aceasta s-a produs īn special īn mod spontan si nu a cuprins decāt partial acele sectoare ale economiei care genereaza tensiuni si disfunctionalitati. Programul de restructurare a vizat, cu prioritate, grupul de īntreprinderi cu pierderi mari si, īncepānd cu 1997 si regiile autonome, acest proces fiind destul de dificil datorita pozitiei de monopol a acestora.

Dezvoltarea si activitatea sectorului privat presupune reducerea procesului inflationist, daca avem īn vedere cel putin faptul ca, rational, orice īntreprinzator privat estimeaza o piata solvabila pentru bunurile sau serviciile pe care intentioneaza sa le ofere pe piata. De asemenea, acest sector este mult mai flexibil si cu viteza de reactie mai mare la schimbarile de pe piata.

Īn acest punct al reformei - cu un sector privat semnificativ, dar nu dominant - mentinerea unui ritm lent al restructurarii ar antrena consolidarea comportamentelor inflationiste care, se stie, sunt greu de eradicat. Procesul de privatizare a avut o ascensiune lenta, rezultatul fiind exprimat sintetic de cresterea ponderii sectorului privat īn PIB.


Graficul nr. III. 3

Ponderea sectorului privat īn PIB procente

3.2.1.2 Deficitul extern


Deficitul extern constituie o a doua dimensiune a dezechilibrului macroeconomic din tara noastra. Deficitele sunt structurale. Ele tin de modelul de productie si de cel de consum al economiei romānesti si, īn mai mica masura, de factori exogeni (preturi externe, piete de desfacere, etc). Caracterul structural al deficitelor nu este dat de marimea acestora (īn fapt, acestea sunt mici, dupa standardele europene si mondiale), ci de incapacitatea economiei, īn structura ei actuala, de a genera, pe termen mediu, excedente comerciale. Practic, problema dezechilibrului extern se reduce la dificultatea de a finanta autonom aceste deficite.

Imediat dupa īnlaturarea regimului comunist, Romānia a īnceput sa se confrunte cu problema unui deficit extern de amploare. Cifrat la circa 1,5 miliarde dolari anual, acesta reprezenta aproximativ a treime din exporturile anuale ale tarii. Aceasta situatie extrem de serioasa a fost cauzata de un complex de factori interni si externi care au actionat convergent īn defavoarea Romāniei:

1 - prabusirea abrupta, fara precedent, a exporturilor romānesti īn conditiile dezagregarii blocului economic rasaritean si a reducerii voluntare a livrarilor catre tari slab dezvoltate, aflate īn incapacitate tehnica de plata;

2 - rigiditatea accentuata a importurilor, care s-a mentinut la peste 5 miliarde dolari anual, īn ciuda performantelor slabe ale productiei, īn general, si ale exporturilor, īn special;

3 - nevoia stringenta de acoperire prin importuri a necesarului de produse alimentare de baza. Īn special īn anii 1991 si 1992, productia agricola a tarii a īnregistrat scaderi considerabile, atāt ca urmare a unor conditii climatice nefavorabile, cāt si, mai ales datorita dezintegrarii rapide a relatiilor de proprietate īn agricultura;

4 - conjunctura internationala nefavorabila, marcata de recesiune īn principalele tari industrializate, de criza din Golf, care a afectat puternic fluxurile comerciale si financiare ale tarii, precum si de embargoul impus Iugoslaviei de Natiunile Unite.

Trebuie subliniat faptul ca evolutiile sectorului extern din primii ani ai tranzitiei au fost dramatice (graficul nr. III. ). Īn 1990 mai ales, dar si īn 1991, s-au prabusit exporturile pāna la un nivel ce reprezenta abia 40% din nivelul din 1988 - 1989. Importurile au crescut īn 1990, pentru a se comprima ulterior sub povara imposibilitatii finantarii unui deficit major al balantei de plati (ce a atins, īn 1990, circa 10% din PIB). Īndatorarea externa a continuat si īn urmatorii patru ani, dar īntr-un ritm mult atenuat fata de 1991 si 1992. Desi fluxul īndatorarii este preocupant, gradul de īndatorare externa totala ramāne la niveluri controlabile, fiind mult mai scazut decāt īn celelalte tari īn tranzitie. Acest ritm īnsa nu s-a mentinut si pentru 1996 si 1997, fiind mai accentuat.


Graficul nr. III. 4

Comertul exterior pe grupe de produse


Sursa: BNR





























Graficul nr. III. 5

Balanta de plati milioane USD


Sursa: BNR


O componenta principala a deficitului extern o reprezinta, de multi ani, importul de petrol. Economia noastra este īnca puternic energo-intensiva. Cresterea si mentinerea la cote ridicate a importului de petrol nu trebuie explicata prin consumul mai mare al populatiei. Acesta este īnca mic īn raport cu modelul de consum energetic din tarile dezvoltate. Eliminarea dezechilibrului energetic va fi o functie de doi parametri: restructurarea marilor īntreprinderi cu probleme (care sunt si mari consumatori de energie) si aparitia de surse energetice interne alternative.

Problematica deficitului extern include si o alta componenta si anume strategia īndatorarii. Romānia se gaseste - īnca - īn pozitia favorabila a unei tari cu datorie externa scazuta dar īn crestere. Majorarea datoriei externe reprezinta o evolutie obiectiva, avānd īn vedere nevoile de creare a unei noi baze tehnologice īn economie.







Graficul nr. III. 6

Ponderea datoriei externe a Romāniei īn PIB procente

(pe termen mediu si lung)


Sursa: CNS, BNR



3.2.1.3 Deficitul public


Īn ceea ce priveste viabilitatea economiei romānesti, o a doua amenintare la adresa acesteia o reprezinta deficitul fiscal si cvasifiscal. Īn timp ce deficitul fiscal este bine conceptualizat si, īn consecinta aflat sub un control mai riguros, cel cvasifiscal sufera atāt difuziei sale, cāt si a insuficientei atentii acordate de autoritati.

Ambele tipuri au aceeasi influenta īn analiza inflatiei. Dar, īn masura īn care deficitul cvasifiscal este mare, apare si mai dificila stoparea acestuia.

Pāna īn prezent īn tara noastra s-au efectuat putine studii dedicate deficitului cvasifiscal. Īntr-un studiu al Bancii Mondiale se apreciaza ca totalul deficitului fiscal si cvasifiscal īn 1992 īn Romānia a fost de circa 20% din PIB. Chiar daca unele din calculele care au stat la baza acestei analize sunt discutabile, ordinul de marime ("doua cifre" fata de PIB anual) ramāne important.

Īn esenta, la nivelul bilantului Bancii Nationale se īnregistreaza sume importante reprezentānd sume din reevaluari (valute si DST). Privite la scara economiei, aceste pierderi sunt al statului romān, indiferent de localizarea lor (la BNR sau īn Trezoreria Ministerului de Finante). Originea lor este legata de dezechilibrele structurale. Fluxul lor poate fi īntrerupt pe doua cai: excedente ale balantei contului curent al balantei de plati si/sau masive intrari de capital. Ambele elemente evolueaza īn paralel cu reforma.

Scaderea valorii nete a bilantului Bancii Nationale are īnsa o semnificatie macroeconomica. Īn cazul unei banci comerciale, un nivel negativ al fondurilor proprii echivaleaza cu o insolvabilitate care, daca este urmata de o criza de lichiditate, conduce la faliment. Deteriorarea bilantului bancii centrale (reflectata īn tendinta de reducere si negativizare a fondurilor proprii) are efecte repercutate, īn principal, īn inflatie. Exista o strānsa relatie īntre sanatatea economiei nationale si cea a bancii centrale. Cele doua stari sunt corelate: o economie dezechilibrata face ca banca de emisiune sa aiba un bilant slab. Privit din alta perspectiva, bilantul bancii centrale trebuie sa fie puternic, pentru ca pietele si agentii economici de pe acestea sa gaseasca īn aceasta institutie elementul de stabilitate a economiei.

Pierderile nete ale sectorului public reprezinta, de asemenea, deficit cvasifiscal. Absorbtia lor se poate realiza prin preluarea la datoria publica (sau stergeri de datorii). Aceasta este o solutie pentru situatii cu caracter temporar sau accidental. Īn cazul nostru, pierderile au natura de flux si, de aceea, interventia statului, de preluare a unor astfel de pierderi, a fost limitata. Rezolvarea tine de restructurarea īntreprinderilor generatoare de astfel de rezultate. Īntārzierea restructurarii este sinonima cu amplificarea pierderilor si cu inflatia. Mentinerea acestei stari este platita de īntreaga societate si, īn general, de populatie. Dinamica restructurarii trebuie sa faca un compromis īntre efortul īntregii societati (prin suportarea costului inflatiei) si cel al unor grupuri restrānse, localizate la nivelul īntreprinderilor īn cauza, dar care vor suporta un cost unitar mai mare.

O alta forma a pierderilor din economie sunt arieratele de plati ale īntreprinderilor. Acestea reprezinta un produs al tensiunilor din sistemul economic, al rezistentei la restructurare. Cea mai mare parte a arieratelor se localizeaza la īntreprinderi din sectorul de stat si reprezinta tot deficit cvasifiscal.

Pentru tara noastra, impactul (cvasi)fiscal al datoriei externe este, de asemenea, important. Contrapartida īn lei a īmprumuturilor statului reprezinta, la cursul actual, o fractiune din aceasta datorie. Plata acestor credite va necesita resurse īn lei la un nivel mult mai mare decāt detinerile actuale ale Trezoreriei, chiar daca īn ultimii ani, gestiunea acestor resurse īn lei se face mult mai eficient.

Garantiile statului acordate agentilor economici pentru creditele externe si interne contractate de acestia sunt deficite fiscale latente. Volumul acestora nu este neglijabil. Stocul de garantii format īn special īn primii ani de dupa 1990, fara o fundamentare economica riguroasa, care sa pastreze garantiilor natura de ultim recurs, pune statul īntr-o pozitie vulnerabila.

La nivel macroeconomic au avut loc si alte modificari īn structura bugetului centralizat al statului cum ar fi reducerea subventiilor, cresterea cheltuielilor bugetului de stat si, pe de alta parte, aparitia si consacrarea deficitelor bugetare (tabelul III.1)

Preturile au reflectat īn mare masura influenta eliminarii subventiilor si īntr-o masura mai mica cresterea consumului sectorului administratiei publice, care a condus la īnregistrarea de deficite bugetare, finantate, prin emisiune monetara. Īn primii trei ani de reforma (1990-1992) deficitele bugetare au fost finantate pe seama apelului la emisiunea bancii centrale, īn conditiile īn care, pe ansamblu, conturile statului īnregistrau un surplus īn acea perioada. Din anul 1993, o data cu crearea Contului General al Trezoreriei, finantarea deficitului bugetar a īncetat, practic, sa se mai asigure de catre Banca Nationala a Romāniei, elimināndu-se, astfel un factor inflationist.


Tabelul III.1

Deficitul fiscal, 1990-1998

Anul

PIB

Bugetul de stat


mld. lei

Venituri

Cheltuieli

Sold



mld. lei

mld. lei

mld. lei

% din PIB























































Sursa: Raport anual al BNR


Graficul nr. III. 7

Bugetul de stat

3.2.2 POLITICA VENITURILOR


Este cunoscut faptul ca majorarea nominala a salariilor are un dublu impact inflationist: atāt prin cresterea costurilor, cāt si prin aceea a cererii. O analiza a procesului inflationist īn Romānia dupa 1989, trebuie sa se opreasca asupra politicii de venituri. Este de remarcat faptul ca echilibrul dintre veniturile salariale si rezultatele productiei a fost rupt īn 1990, an īn care salariile au crescut īn termeni reali, īn timp ce productia si productivitatea muncii au scazut accentuat. Se poate aprecia ca, īn primul an al tranzitiei, pretul platit pentru stabilitatea politica interna a fost cresterea salariului real īn economie, finantata prin deficit extern. (import net cifrat la peste 10% din PIB astfel ca explozia inflatiei a putut fi amānata).

Desi anul 1992 a fost īnsotit de un declin al veniturilor reale, acesta a fost mai scazut decāt cel al productiei si productivitatii, ceea ce face ca ajustarea salariilor sa fie nesustenabila economic, reprezentānd un factor de īntretinere a inflatiei structurale.

Dezechilibrul venituri - productivitatea muncii a fost corectat, practic, abia īn anii 1993 si 1994; īn primul din acesti ani a continuat scaderea dramatica a venitului mediu real din economie, īn timp ce productivitatea a īnceput sa se amelioreze, pentru ca īn 1994 sa īnceapa cresterea reala a venitului mediu, devansata īnsa substantial de cresterea productivitatii muncii. Aceasta evolutie s-a obtinut īn conditiile īn care indexarile de salarii au fost acordate doar īn primele trei trimestre ale anului 1994, motiv pentru care inflatia s-a īnjumatatit. Īn masura īn care cresterea salariilor se bazeaza pe īmbunatatirea productivitatii muncii, nu se produce un impact inflationist si, īn plus, creste cointeresarea īn munca. Indexarile au avut un rol indiscutabil īn perioada inflatiei corective, īn special pentru protejarea paturilor celor mai defavorizate ale populatiei. Indexarile de salarii au dovedit ca nu pot sa protejeze nivelul de trai si contribuie la perpetuarea inflatiei.

Īn anul 1995, cresterea veniturilor reale a īnghitit aproape īn totalitate sporul productivitatii muncii. Se mentin decalaje īnsemnate ale cāstigurilor salariale dintre diverse ramuri si sectoare, īntre unitatile bugetare si restul economiei, īntre societatile comerciale si regiile autonome. Cāstigurile salariale reale au cunoscut o crestere semnificativa (12,5%). Este pentru prima data dupa 1990 cānd puterea de cumparare a veniturilor salariale creste substantial la nivelul unui an īntreg. 1995 a fost primul an īn care inflatia medie anuala (32,3%) a fost mult mai mica decāt cresterea anuala a salariului nominal net din economie (48,9%). Nici īn 1995 nu au disparut presiunile inflationiste ale cresterii salariilor nominale, dar ele s-au diminuat destul de mult, ca urmare a unei corelari mai bune decāt īn anii anteriori a cresterilor salariale cu performantele economice si cu evolutia productivitatii muncii.

Īn 1997 politica salariala a fost asociata partial eforturilor depuse īn plan monetar, valutar si bugetar pentru calmarea inflatiei; īn prima parte a anului autoritatile au reusit sa frāneze cresterile salariale; īn a doua jumatate a anului, indexarile si compensarile acordate au determinat cresterea salariilor īn neconcordanta cu rezultatele economice. Puterea de cumparare a cāstigurilor salariale a crescut īn 1998 cu 6% fata de anul anterior, mai ales ca efect a evolutiilor din a doua jumatate a anului. Īn conditiile īn care declinul economiei s-a accentuat, cresterea reala a cāstigurilor salariale a avut efecte inflationiste. Relaxarea politicii salariale īn domenii putin sau deloc restructurate, recunoscute pentru pierderile si datoriile restante acumulate si pentru mentinerea unui excedent de forta de munca, a constituit una din cauzele relansarii inflatiei spre sfārsitul anului. (graficul III. 8)



Graficul III. 8

Productia industriala, productivitatea muncii si cāstigurile salariale








Tabelul III.2

Evolutia veniturilor reale īn economie, 1990 - 1998



Venitul nominal net mediu lunar

Indicele venitului nominal net mediu

Indicele mediu al pretului de consum al populatiei

Modificarea venitului real

net mediu

Modificarea productivitatii muncii pe salariat īn industrie

UM

lei/pers.

% anual

% anual

% anual

% annual























































Sursa: Comisia Nationala pentru Statistica


Asadar, cu exceptia anului 1993 si 1994, politica veniturilor a stimulat mai mult decāt a stavilit procesul inflationist. Mai mult, salariile cele mai mari se īnregistreaza īn regiile autonome subventionate din greu - ceea ce īntretine o inechitate sociala si transmite un semnal confuz, alterānd o piata a muncii si asa rigida si neperformanta.

Īn strategia privind politica veniturilor, autoritatile urmaresc, alaturi de obiectivul principal al cresterii acestora īn termeni reali, si evitarea repercusiunilor negative asupra preturilor. Aparent aflate īn conflict, cele doua obiective pot fi efectiv atinse, īn conditiile īn care cresterea veniturilor reale se combina cu cresterea productivitatii muncii. Stabilizarea macroeconomica favorizeaza cresterea veniturilor reale, iar succesul acestei coordonari tine, īn mare masura de viabilitatea stabilizarii.

O alta tendinta a veniturilor, care trebuie combatuta este polarizarea veniturilor. Sanatatea economiei si bunastarea populatiei nu pot fi reale daca, statistic, veniturile medii sunt īn crestere, dar dispersia acestora se accentueaza de asemenea. Modelul echilibrat al societatii este acela īn care cea mai mare parte a veniturilor efective se plaseaza (cāt mai strāns) īn jurul mediei.




3.2.3 POLITICA CURSULUI DE SCHIMB


Un rol cu totul particular, prin complexitatea raporturilor sale cu preturile īl are cursul de schimb. Īn politica vechiului regim cursul de schimb a fost utilizat ca instrument de control al preturilor, respectiv de raportare a economiei nationale fata de variatiile preturilor externe.

Dupa revolutia din 1989, se poate aprecia ca nivelul cursului de schimb a constituit, īn toata aceasta perioada un punct critic al politicii autoritatilor romāne.

Cursul valutar al leului a fost folosit ca instrument de influentare a balantei de plati si ca pārghie antiinflationista. S-a urmarit ca moneda nationala sa se deprecieze suficient pentru stimularea exporturilor, dar cu preocuparea permanenta de a nu afecta prea mult nivelul preturilor (prin importuri).

Se poate pune īntrebarea, īn ce masura cursul este cauza sau efect al inflatiei. Raspunsul trebuie sa tina seama de natura factorilor generatori de inflatie, dar si de elasticitatea fluxurilor externe (importuri si exporturi) īn functie de curs. Īn cazul Romāniei, fara īndoiala ca nu cursul de schimb a fost si nu este factorul principal al miscarii preturilor. Īn cea mai mare masura, nivelul cursului a tins sa reflecte evolutia preturilor si nu invers. Īn acelasi timp īnsa, importurile romānesti manifesta o elasticitate limitata fata de pret, datorita, printre altele, ponderii mari a componentelor nesubstituibile (energie, materii prime). Se adauga aici si cresterea ponderii preturilor importurilor īn totalul ofertei: īntre 1990 - 1995, acestea au reprezentat procente din PIB cuprinse īntre 20,1% (īn 1991) si 26,7% (īn 1995).

Īn ceea ce priveste exporturile, acestea reactioneaza la stimulii de pret pāna la nivelul atingerii capacitatii maxime de export sau al absorbtiei externe. Pāna īn 1995 nu s-a pus aceasta problema a frontierei de export, dar, īn acel an, o data cu atingerea valorii exportului anului 1989 īn devize convertibile, apare īntrebarea daca, īn structurile de productie date (calitativ nemodificate fata de anii '80), deprecierea accentuata a leului ar mai stimula exporturile.

Un alt factor care a afectat decizia strategica privind politica de curs l-a reprezentat evolutia eratica a preturilor externe. Impactul asupra balantei de plati a Romāniei, al acestor miscari de preturi a fost inconstant: raportul de schimb a īnregistrat oscilatii serioase īn jurul punctului de echilibru. Este cunoscuta relatia dintre dinamica preturilor externe si cursul de schimb: cānd preturile externe ale exporturilor cresc, acestea au efectul unei deprecieri nominale a cursului monedei nationale, nemaiimpunāndu-se deprecierea efectiva a monedei. Acelasi efect pentru politica de curs īl are scaderea preturilor externe ale importurilor. Īn cazul tarii noastre, variatiile ample ale raportului de schimb, de la un an la altul, au lipsit banca centrala de un element previzibil īn formularea politicii cursului de schimb.



Liberalizarea preturilor apare ca o cerinta obiectiva a asezarii pe principii economice a raportului dintre preturile interne, precum si a raportului dintre preturile interne si cele mondiale. Ea trebuie sa se suprapuna cu procesul restructurarii īntreprinderilor. Ca rezultat imediat al liberalizarii preturilor, inflatia este inevitabila.

Politica de liberalizare urmata īn Romānia - una graduala, esalonata pe aproape trei ani - a avut īn vedere mai multi factori interni si externi, plasati īn zona riscului social minim. Daca restrictia principala avuta īn vedere de autoritati a fost evitarea unor tensiuni sociale (generate de miscarea, mai abrupta, a preturilor si veniturilor), se poate spune ca obiectivul a fost atins. Este īnsa adevarat ca acest gradualism prelungit a consacrat, la sfārsit, un nivel al preturilor sensibil mai ridicat īn comparatie cu cele din alte economii īn tranzitie cu un traiect al ajustarilor de preturi mai scurt.

Dar problema de maxima importanta pentru conducerea politicii economice īn legatura cu inflatia, nu este nivelul īn sine al preturilor, ci impactul costurilor inflatiei. Inflatia din prima etapa (1990 - 1993), cea corectiva, indusa de reducerea si, īn final, eliminarea subventiilor a fost o inflatie anticipata (pentru ca programul de reducere a subventiilor era anuntat) si asimetrica (pentru ca īn urma fiecarei etape, nu toate preturile din economie au crescut cu acelasi procent).

Din a doua parte a anului 1993 inflatia īn tara noastra a capatat influente predominant structurale, fiind determinata, īn cea mai mare masura, de evolutia diferita a diverselor sectoare ale economiei.

Ajustarea are loc la intervale de timp destul de mari, īn functie de evolutia preturilor din economie si a cursului de schimb. Este exprimata opinia ca, pe termen mediu, impactul asupra nivelului general al preturilor indus de ajustarile īn salturi ample ale preturilor administrate tinde sa fie mai mare decāt o ajustare frecventa, care ar avea avantajul evaluarii mai exacte, din partea tuturor agentilor economici, a nivelului corectiilor viitoare.




Document Info


Accesari: 1268
Apreciat: hand-up

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site


in pagina web a site-ului tau.




eCoduri.com - coduri postale, contabile, CAEN sau bancare

Politica de confidentialitate | Termenii si conditii de utilizare




Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2024 )