INFLATIA IN TARILE DEZVOLTATE

INFLAŢIA ÎN ŢĂRILE DEZVOLTATE

Experientele economice si sociale ale tarilor dezvoltate ramân în teoria si practica inflatiei cele ce reprezinta, în opinia generala, fenomene tipice.

În acest capitol vom releva evolutiile contemporane ale procesului inflationist.

Cresterea preturilor de consum se afla în ultimul deceniu într-o continua scadere. La sfârsitul anului 1992 pe ansamblul tarilor dezvoltate cresterea anuala a preturilor de consum a atins 3,25%, nivelul cel mai scazut dupa anii '60. Acest fapt este aratat în tabelul ce oglideste evolutia preturilor de consum în aceste tari (tabelul II.1).

Ritmurile în care se manifesta inflatia în tarile dezvoltate evidentiaza o diminuare continua, o stabilitate linistitoare. Dar nu trebuie sa uitam ca o crestere de 3% anual, înseamna o sporire a preturilor de 20 ori într-un secol ...

Inflatia târâtoare ce se manifesta în tarile dezvoltate este însotita de o continua persistenta a dezechilibrelor bugetare, si deficitelor bugetare, care mentin presiunile inflationiste si care imprima economiei efectul lor daunator.

Gradul de îndatorare a administratiei publice exprimat în raport de PIB devine semnificativ pentru dezechilibrele bugetare prin faptul ca este atotcuprinzator (pentru marea majoritate a tarilor) si c 11511f52l a are în termenul scurt de 3 ani evolutii majore asa cum este aratat în tabelul II.2.

Astfel problemele echilibrului bugetar al deficitelor neacoperite continua sa fie în toate tarile dezvoltate una din cauzele esentiale si tipice ale continuitatii procesului inflationist.

Tabelul II.1

Cresterea preturilor de consum în tarile dezvoltate (variatia anuala în %)

Sursa: Banque des Reglements Internationaux. Rapport annuel, Bâle, 14 juin 1993

Tabelul II.2

Gradele de îndatorare a administratiei publice (în % în PIB)

Sursa: Banque des Reglements Internationaux. Rapport annuel, Bâle, 14 juin 1993

Din anul 1994, economia mondiala a cunoscut o evolutie favorabila. Produsul intern brut a crescut pe plan mondial mai repede decât în ani anteriori. Cresterea economica s-a caracterizat prin durabilitate, în conditiile unor câstiguri dezinflationiste progresive. Pentru cele mai multe economii nationale, sursele cresterii au fost în principal inovatia si tehnologiile noi aplicate în sectoare de vârf cu efecte de propagare importante la nivel mondial. Sfârsitul de secol reprezinta momentul globalizarii economiei de piata, a carei viabilitate este confirmata prin caracterul sanatos al cresterii economice realizate în conditii de echilibru macroeconomic. Comertul international s-a intensificat în ritmuri superioare cresterii productiei. Inflatia a continuat sa scada în majoritatea tarilor, situându-se la niveluri extrem de joase, ca urmare a politicilor monetare si fiscale aplicate, dar si a reducerii preturilor energiei si materiilor prime pe piata internationala.

În 1997, pe ansamblul tarilor industrializate s-a înregistrat o rata medie a cresterii economice de circa 3%.

În SUA dupa 5 ani de evolutie favorabila, cresterea economica s-a accelerat în 1997. Produsul intern brut a crescut cu 3,8% comparativ cu 2,8% în anul precedent. Principalul factor de sustinere a cresterii a fost intensificarea cererii interne, din partea populatiei ca urmare a cresterii gradului de utilizare a fortei de munca si a salariilor reale. Trebuie subliniat faptul ca rezultatele economice pozitive au fost obtinute în contextul unei politici macroeconomice prudente si ca în ultimii ani SUA a înregistrat o reducere constanta a deficitelor bugetare, pâna la echilibrarea bugetului federal în 1997.

În Japonia, expansiunea din 1996 a facut loc unei pierderi accentuate de ritm. Cresterea de numai 0,8% din PIB, mai mult decât modesta, comparativ cu cea de 3,5% din anul 1996 s-a realizat pe seama componentei externe a cererii, în timp ce consumul intern a fost afectat de o politica fiscala restrictiva.

Produsul intern brut al tarilor din grupul G7 a crescut cu 2,8%, dar cu diferente notabile de la o tara la alta.

Ritmul de crestere economica s-a accelerat în tarile Uniunii Europene, de la 1,7% în 1996 la 2,6% în 1997. Cresterea a fost diferentiata pe tari: Regatul Unit 3,4% (2,3% în 1996), Germania 2,4% (1,4%), Franta 2,3% (1,5%), Italia 1,3% (0,7%). Aceasta s-a datorat în principal cresterii cererii interne si, într-o masura mai restrânsa, cererii externe, ca urmare si a deprecierii monedelor nationale în raport cu dolarul.

Balanta contului curent a SUA a înregistrat o noua deteriorare în 1997, deficitul reprezentând 2,1% din PIB, comparativ cu 1,9% în anul precedent. Principala contributie la aceasta evolutie a avut-o deficitul balantei comerciale, care a crescut la circa 200 milioane dolari, în contextul unei cresteri a importurilor cu circa 25%.

Japonia a înregistrat o majorare a excedentului balantei contului curent în 1997, dupa evolutia descendenta a acestuia din ultimii trei ani (97 miliarde USD în 1997, fata de 66 miliarde USD excedent în 1996). Ponderea excedentului contului curent în PIB a crescut de la 1,4% în 1996 la 2,2% în 1997. Cauzele principale le-au reprezentat, pe de o parte, cresterea cererii din partea principalilor parteneri comerciali, iar pe de alta parte, evolutia slaba a cererii interne.

Balanta contului curent a fost echilibrata pe ansamblu, deficitele înregistrate de unele dintre aceste tari (în principal SUA, dar si de Germania, Canada, Austria, Grecia, Portugalia, Australia, s.a.) fiind compensate de excedentele Japoniei, Uniunii Europene în ansamblu, Elvetiei, Norvegiei.

Pe ansamblul Uniunii Europene, excedentul balantei contului curent a marcat a patra crestere anuala consecutiva, ajungând la circa 125 miliarde dolari. Cresterea s-a datorat evolutiei mai lente a cererii interne, comparativ cu dinamica acesteia pe pietele principalilor parteneri comerciali. Germania a înregistrat un nou deficit în 1997 (de un miliard dolari), reprezentând mai putin de 0,1% din PIB, de proportii mai mici decât în anul precedent (0,6%), solduri deficitare înregistrând de asemenea Austria si Grecia. Excedentul contului curent al Frantei a crescut puternic, la 40 miliarde USD (reprezentând 2,9% din PIB, fata de 1,3% în 1996), cel al Italiei a scazut usor, la 37 miliarde USD (3,2% din PIB în 1997), iar Regatul Unit a înregistrat un excedent de 7 miliarde USD (0,6% din PIB), fata de un usor deficit în anul precedent.

Rata inflatiei a continuat sa se reduca în tarile membre ale OCDE (Organizatia de Cooperare si Dezvoltare Economica), ajungând în 1997 la un nivel mediu de 3,8%, fata de 5,3% în 1996 si 5,8% în 1995. Presiunile inflationiste s-au datorat si aprecierii dolarului în cursul anului 1997, care a contribuit la reducerea preturilor energiei (cu circa 6%) si a materiilor prime (cu circa 3,7%), exprimate în dolari pe piata internationala. În SUA, rata inflatiei a fost de 2,3%, în Japonia de 1,7%, iar în Uniunea Europeana de 1,9%. Cele mai performante tari ale UE au din acest punct de vedere Suedia, cu o rata a inflatiei de 0,9% (fata de 0,8% în 1996), Franta 1,2% (2%), Finlanda 1,2% (0,6%), Austria 1,3% (1,9%), Belgia 1,6% (2,1%), Italia 1,7% (3,9%), Germania 1,8% (1,5%). Cu exceptia Danemarcei (2,2%), Portugaliei (2,2%), Regatului Unit (2,8%) si Greciei (5,4%), tarile UE au înregistrat în 1997 rate ale inflatiei mai mici de 2%, convergenta realizându-se în vederea trecerii, începând cu anul 1999 la Uniunea Economica si Monetara.

Politica monetara nu a suferit modificari importante în majoritatea tarilor. În tarile dezvoltate, principalul obiectiv a fost mentinerea sub control a inflatiei si asigurarea pe aceasta cale a unei cresteri economice durabile, obiectiv realizat cu relativ succes în cursul anului 1997. Ratele dobânzii au prezentat o mai mare stabilitate decât în alti ani. În SUA s-a înregistrat o usoara crestere a nivelului dobânzilor în prima parte a anului, ca urmare a deciziei FED de a evita riscul unei recrudescente a inflatiei; în Germania, Bundesbank a adoptat de asemenea, masura majorarii ratei dobânzilor, în luna octombrie 1997, din aceleasi considerente. si SUA si Germania au prezentat o evolutie asemanatoare, crescând în prima parte a anului si reducându-se ulterior; în Japonia, dobânzile pe termen lung au scazut în 1997, ajungând în luna septembrie la 2%. În Italia, Spania si Portugalia, nivelul dobânzilor a fost ridicat pentru a tine sub control inflatia.

Politicile bugetare au urmarit în 1997 cu prioritate însanatosirea situatiei finantelor publice. Pe ansamblul tarilor membre ale OCDE soldul deficitar al bugetelor nationale a reprezentat 1,1% din PIB. Ţarile Uniunii Europene au adoptat în ultimii ani masuri ferme în vederea îndeplinirii criteriilor de aderare la Uniunea Economica si Monetara Europeana, inclusiv în planul reducerii deficitului bugetar, care a reprezentat în 1997 2,8% din PIB, comparativ cu 4,3% în anul precedent. Datoria publica a tarilor UE a reprezentat în 1997 circa 74% din PIB, nivel apropiat de cel din anul precedent. Excedente bugetare au înregistrat un numar restrâns de tari, între care Canada, Norvegia, Danemarca.

Cooperarea internationala a continuat sa se dezvolte. Un studiu recent al OCDE apreciaza ca "suntem în pragul unei noi ere mondiale", unde toate tarile au sanse de a deveni actori activi într-o economie din ce în ce mai mondializata, ca urmare a încrederii generale în economia de piata si a dezvoltarii unei noi tehnologii care faciliteaza schimburile de marfuri si de capitaluri.