GRUP SCOLAR IND PUCIOASA
pentru certificarea competentelor
profesionale nivelul III
Domeniul : SILVICULTURA
Specializare : TEHNICIAN IN SILVICULTURA SI
EXPLOATARI FORESTIERE
CUPRINS
Argument
Factorii care favorizeaza degradarea terenurilor
Factorii care conditioneaza fenomenul de saraturare
Efectele fenomenului de saraturare
Clasificarea solurilor saraturate
Lucrari de ameliorare a saraturilor
Impadurirea terenurilor saraturate
Bibliografie
Anexa
Factorii care favorizeaza degradarea
terenurilor
Principalii factori care favorizeaza degradarea terenurilor sunt : apa , vantul, gravitatia, temperatura, precipitatiile, relieful, roca, solul, vegetatia si factorii antropici.
Apa actioneaza asupra scoartei terestre si solului prin dezagregarea, alterare si eroziune.
Dezagregarea este un proces de natura fizica, constind in fragmentarea rocilor fara schimbarea compozitiei lor chimie. Ea are loc ca urmare a actiunii inghet-dezghetului, insolatiei.
Alterarea reprezinta totalitatea proceselor de descompunere chimica a rocilor. Aceste procese actioneaza la suprafata sau in paturile superioare ale scoartei terestre, fiind provocate de apa de infiltratie.
Eroziunea este procesul de detasare si antrenare a particolelor de sol sau roca. Eroziunea produsa de apa poate fi:
normala
accelerata
Vantul actioneaza asupra scoartei terestre si solului prin desprindere si indepartare. Aceasta actiune poarta numele de eroziune eoliana, fiind prezenta pe toate formele de relief. Cand eroziunea eoliana este rezultatul actiunii de indepartare a materialului afinat, atunci procesul se numeste deflatie.
Gravitatia este factorul cu actiune permanenta si directa de degradare a terenului. Gravitatia contribuie la producerea prabusirilor, surparilor, alunecarilor, scurgerii pe versanti a fragmentelor de roca.
Temperatura actioneaza direct si indirect la degradarea terenurilor si modificarea scoartei terestre prin:
dezagregarea rocilor datorita variatiilor sale;
eroziunea produsa de: topirea brusca a troienelor de zapada
primavara timpuriu; distrugerea vegetatiei erbacee si forestiera prin seceta, uscarea excesiva a solului.
Precipitatiile. Ploaia si zapada favorizeaza declansarea si intensificarea proceselor de eroziune a solului. O contributie deosebita o au ploile torentiale. Ploile torentiale prezinta doua particularitati:
cu cit durata ploii este mai mare, cu atit intensitatea este
mai mica;
ploile torentiale de intensitate mare acopera o intindere redusa
de teren
Relieful. Factorii de relief care influenteaza degradarea terenurilor sunt: inclinarea, lungimea, forma si expozitia versantilor.
Inclinarea veresantului este raportul dintre diferenta de nivel si lungimea versantului. Fara panta nu este posibila scurgerea apelor si nici eroziunea, de aceea se poate spune ca intensitatea procesului de degradare a terenului prin eroziune este direct proportionala cu marimea inclinarii versantului.
Lungimea versantului influenteaza intensitatea fenomenelor de degradare a terenului. Astfel, cu cit versantul este mai lung, cantitatea de precipitatii colectata creste si, odata cu aceasta, viteza de scurgere, dezvoltindu-se astfel o putere mare de eroziune si transport.
Forma versantului poate fi: convexa, concava, dreapta si ondulata. Pe versantii convecsi, eroziunea solului este mai frecventa si pronuntata in partea inferioara, iar pe versantii concavi in partea superioara si mijlocie a acestora.
Expozitia contribuie indirect la favorizarea si intensificarea fenomenelor de degradare a solului, mai ales pe versantii insoriti si semiinsoriti, deoarece:
- topirea zapezilor se face mai repede si de timpuriu primavara, iar solul nu are suficient timp pentru inmagazinarea unei cantitati mai mari de apa, atit de necesara dezvoltarii vegetatiei;
- evaporatia este mai intensa, solul se usuca, iar vegetatia stagneaza;
versantii cu expozitie insorita sunt mai frecvent folositi pentru culturi arabile si pasuni.
Roca. Din punctul de vedere al rezistentei la eroziunea, rocile se clasifica astfel:
roci putin rezistente: nisipurile, prundisurile, loesseul cand sunt
in panta.
roci mijlociu rezistente: marnele, argilele, gresiile, nisipoase,
calcarele.
roci rezistente: gresie cuartoasa, micasisturi, granit, diorite, gabrouri, bazalte.
Solul. Intensitatea fenomenelor de degradare este strans legata de structura solului. Astfel in solurile nisipoase, apa din precipitatii patrunde cu usurinta micsorind prin aceasta cantitatea care se scurge si implicit intensitatea eroziunii. In solurile argiloase, ploaia patrunde cu greu, de aceia cantitatea de apa scursa este mare. In general, eroziunea se produce mai usor pe solurile forestiere afanate, de pe care a fost indepartata vegetatia, decit pe solurile inierbate.
Vegetatia forestiera, sub forma de padure, impiedica eroziunea solului pentru ca: reduce scurgerile de suprafata ca urmare a infiltratiei, retinerii de precipitatii in coronamente si a evapo-transpiratie; fixeaza solul cu ajutorul sistemului radicelar; micsoreaza considerabil viteza de scurgere a apei pe versanti si impiedica formarea de suvoaie. Cantitatea de apa retinuta de vegetatia erbacee de pe pasuni este de cel potin trei ori mai redusa decit cea retinuta de padure.
Finetele consolideaza mai bine solul decit pasunile, iar dintre plantele cultivate, cele mai bune aparatoare impotriva eroziunii sunt cele cu radacini adanci si ramificate, intre care lucerna si sparceta se situeaza pe primul loc. Cultura plantelor prasitoare pe pante favorizeaza dezvoltarea fenomenelor de degradare a terenului prin eroziune a solului.
Factorii antropici. Prin activitatea sa economica, omul contribuie
direct fie la dezvoltarea si intensificarea fenomenelor de degradare a terenului, fie la combaterea acestora pana la inlaturarea lor integrala. Dintre activitatile intreprinse de om care favorizeaza fenomenele de degradare a terenurilor se enumera:
- defrisarea padurilor in vederea extinderii terenurilor cultivabile, sau a pasunilor pe terenurile in panta;
- pasunarea cu un numar prea mare de vite mai ales in perioada de
timp cand solul este imbibat cu apa;
- cultivarea cu plante prasitoare, si practicarea de araturi pe linia de cea mai mare panta;
- trasarea drumurilor de coasta si corhanirea arborilor pe terenul in panta
Pe langa aceste practici, omul
contribuie la degradarea terenurilor fertile printr-o serie de actiuni ca
rezultat al unor preocupari utile societatii. Din aceste actiuni se enumera:
- formarea haldelor;
- decopertarea stratului de sol fertil;
- formarea taluzului artificial
- poluarea terenurilor
Factorii care conditioneaza fenomenul
de saraturare
Fenomenul de saraturare sau de salinizare a solurilor consta din acumularea sarurilor solubile in orizonturile unde se dezvolta radacinile plantelor, peste limita de toleranta a acestora. Sarurile solubile sunt reprezentate prin cloruri, sulfati si carbonati.
Factorii mai importanti care contribuie la acumularea sarurilor in sol sunt: ariditatea climatului, relieful, nivelul apei freatice, substratul litologic salifer, irigatia defectuoasa.
Ariditatea climatului este factorul cu actiunea cea mai frecventa. El favorizeaza ridicarea spre la suprafata solului a apei incarcata cu saruri. Evapo-transpiratia contribuie la eliminarea apei, iar sarurile raman in orizonturile superioare sau la suprafata solurilor.
Relieful conditioneaza acumularea sarurilor in sol in cazul depresiunilor si luncilor joase cu apa freatica incarcata cu saruri situate la mica adancime.
Nivelul apei freatice mineralizate conditioneaza direct acumularea sarurilor din sol, fie prin prezenta acestora in diverse orizonturi din sol, fie prin ascensiunea ei prin capilaritate in stratul de sol.
Substratul litologic, adus la suprafata prin eroziune sau alunecare, contribuie la salinizarea terenurilor din vecinatate de catre apa care spala si dizolva sarea ajunsa la zi.
Irigarea defectuoasa, care consta din folosirea pentru udare a apei cu continut ridicat saruri solubile, poate duce, in timp, la salinizarea prin acumulare a sarurilor in stratul de sol.
In unele cazuri, procesul de saraturare este favorizat de o serie activitati economice ca:
depozitarea necorespunzatoare a sterilului din exploatarile de sare
- formarea haldelor din reziduurile rezultate in urma proceselor tehnologice la combinatele sodice.
Practic fenomenul de saraturare se manifesta pe circa 300.000 ha, cu precadere in urmatoarele situatii:
- in lunci, terase si sectoare de campie lipsite de drenaj si cu apa freatica mineralizata la suprafata;
pe litorarul marin inclusiv in delta;
pe versantii erodati cu substratul salifer de zi
pe campurile irigate defectuos
Efectele fenomenului de
saraturare
Efectele procesului de saraturare sunt terenurile saraturate sau saraturile. Acestea sunt terenuri neproductive sau slab productive din cauza ca salinizarea solului are efecte deosebit de grave atat asupra vegetatiei erbacee, a plantelor agricole cit si asupra vegetatiei forestiere
Efectele negative ale salinizarii se manifesta si direct, prin inrautatirea proprietatilor fizico-chimice ale solului, distrugerea bacteriilor fixatoare de azot si a celor nitrificatoare.
Sarurile solubile au efecte negative de natura fiziologica, care constau in diminuarea sau oprirea capacitatii plantelor de a bsorbi apa din sol. In cazul salinizarii excesive se produce si un proces invers: apa din radacini este extrasa de sarurile din sol, avand ca efect evident ofilirea si uscarea plantelor. In general majoritatea plantelor manifesta o mare sensibilitate la structurarea solului.
Clasificarea solurilor
saraturate
In desfasurarea procesului de saraturare se pot distinge trei faze evolutive: salinizarea, alcalinizarea si solodizarea.
Salinizarea reprezinta fenomenul de acumulare a sarurilor solubile pe profil solubil, prin curenti freatici ascendenti, prin apa de suprafata. Acest fenomen este prima faza a saraturii si el genereaza solurile saline.
In functie de continutul de saruri solubile in orizontul superior, solurile saline se clasifica astfel:
slab salinizate (0,10-0,25%);
moderat salinizate (0,26-0,60%);
puternic salinizate (0,61-1,00%);
foarte puternic salinizate peste 1,00%.
Solurile au reactie alcalina pH 8.9 si sunt de regula fara structura.
Alcalizarea este fenomenul de absorbtie masiva a ionilor de sodiu in complexul argilo-humic al solurilor. Fenomenul se produce fie ca urmare a preponderentei sarurilor de sodiu asupra celor de calciu, fie prin desalinizarea sarurilor saline in absenta gipsului. In urma producerii femomenului de alcalizare, se formeaza soluri alcalice.
In functie de continutul de saruri in complexul coloidal, solurile alcalice se clasifica astfel:
slab alcalizate (5-10%);
moderat alcalizate (11-15%);
puternic alcalizate (16-25%);
foarte puternic alcalizate peste 25%.
Soloneturile au o reactie puternic bazica, pH-ul putand depasi valoarea de 10.
Solodizarea este fenomenul de indulcire sau de degradare a soloneturilor si a solurilor solonetizate, si conduce la geneza unor soluri cu caractere distincte denumite soluri solodice. Fenomenul reprezinta o podzolire in mediul bazic, determina o debazificare a complexului coloidal prin inlocuirea natriului absorbit cu ioni de hidrogen.
Lucrari de ameliorare
a saraturilor
Saraturile nu pot fi luate in cultura fara o amelionare prealabila. Pentru impadurire sunt destinate numai unele terenuri, reduse ca intindere, cu scop de protectie sau peisagistic. De asemenea pot fi impadurite saraturile din luncile sau albiile majore ale riurilor, cu prandisuri sau nisipuri sarace, salinizate.
Cele mai importante lucrari de ameliorare a saraturilor sunt urmataorele: spalarea solului de saruri; drenarea apei freatice salinizate; ameliorarea saraturilor prin aplicarea de amendamente.
Spalarea solului de saraturi se face cu apa dulce aplicata prin aspensiune sau inundare. Norma de spalare variaza in functie de continutul de saruri din sol, de textura si de adancimea apei freatice. Cantitatea de apa necesara este de 1500.1200 m3/ha repartizata in 1-6 udari. Spalarea se va face toamna si la inceputul iernii cand nivelul freatic este cel mai coborat.
Inainte de spalare, solul trebuie arat adinc, grapat si bine nivelat, pentru a se asigura o drenare buna si uniforma a apei
Drenarea este operatia de cobarire a nivelului freatic sub cel critic si se aplica in cazul solurilor saline, a caror saraturare s-a produs prin ascensiunea apei subterane mineralizate. Drenajul se realizeaza cu ajutorul canalelor deschise sau inchise numite drenuri. Pentru a fi eficinte, canalele trebuie sa fie mai adanci cu 50 cm sub nivelul critic si amplasate la o distanta de 10-25 ori adancimea lor.
In cazul in care salinizarea este produsa prin inundarea terenurilor cu ape salinizate se executa digurii sau canale pentru preluarea si dirijarea apelor catre raurile colectoare.
Amendamentele sunt substante chimice naturale sau rezultate in urma unor procese industriale, care incorporate in sol produc anumite transformari ale sarurilor solubile din soluri. Amendarea solurilor alcaline se realizeaza cu ajutorul gipsului, calcarlui, sulfului sau a folosirii unor deseuri industriale.
Gipsul este amendamentul care se foloseste in mod curent la ameliorarea soloneturilor si soloneceacurilor. Cantitatea de gips necesara pentru ameliorarea soloneturilor se stabileste in functie de continutul de sodiu, astfel:
- textura usoara 1-8 t/ha;
- textura mijlocie 2-9 t/ha;
- textura grea 3-10 t/ha;
Ingrasimintele organice (gunoiul de grajd 30-50 t/ha) si ingrasaminte mineale (azotul de amoniu 300 kg/ha; sulfatul de amoniu 35-45 kg/ha; superfosfatul circa 60 kg/ha) se aplica pe toate terenurile saraturate urmarindu-se ridicarea troficitatii solurilor.
Impadurirea terenurilor
saraturate
Vegetatia forestiera suporta greu excesul de saraturii solubile si alcalinitatea ridicata. De obicei, numarul speciilor care se folosesc pentru ameliorarea terenurilor saraturate prin impadurire este relativ redusa.
Pentru impadurirea terenurilor saraturate se folosesc:
- arborii: artarul tartarasc, castanul porcesc, cenusarul, dudul, gladita, pinul negreu, plopul alb, salcioara, salcimul japonez, ulmul de Turchestan, zarzarul;
- arbustii caprifoiul tatarasc, catina rosie, catina alba.
Cele mai rezistente specii la saraturare sunt salcioara, catina rosie si halodendron. Astea sunt singurele specii care pot fi folosite la impadobirea terenurilor cu soluri moderat, puternic si foarte puternic salinizate si alcalinizate, in conditiile neaplicarii in prealabil a unor masuri speciale de ameliorare.
Pregatirea terenului pentru efectuarea plantatiilor de saraturi trebuie sa se faca prin desfundarea adanca a solului, pe toata suprafata sau in fisi.
Procesele de plantare constau din:
- plantare in gropi de 40x40x40cm, cu pamantul hunifer nesalinizate, amestecat cu sol salinizat rezultat din facerea gropiilor si cu introducerea unor ingraseminte minerale sau organice;
- plantarea in gropi de 40x40x40cm, cu pamantul scos din groapa amestecat cu gips sau alt amendament;
- plantarea puietilor depind crescuti in pungi de polietilena umplute cu pamant vegetal.
Numarul de puietii la hectar este indicat sa fie de 2500-6700. In cazul executarii mecanizate a lucarilor de intretinere a culturilor, pe unele categorii de nisipurii salinizate, se vor planta 2500-3000 puietii la hectar.
Volumul completarilor se aprecieaza a fi de 20-30% pe terenurile slab salinizate, 30-40% pe terenurile moderat salinizate, 40-50% pe terenurile puternic salinizate si 50-60% pe terenurile foarte puternic salinizate. Intretinerea culturilor este indicat sa se faca de 3-4 ori in primul an si de 1-3 ori in urmatorii 4-5 ani constand din mobilizarea solului in jurul puietiilor si araturi ori discuire intre riurile de puietii, daca distanta dintre acestea permite lucrarea mecanizata.
|
