Politici contabile - imobilizari corporale - stadiul cunoasterii in domeniu. sinteza din literatura de specialitate

Politici contabile - imobilizari corporale - STADIUL CUNOASTERII IN DOMENIU. SINTEZA DIN LITERATURA DE SPECIALITATE

Aria de definitie si aplicabilitate a imobilizarilor corporale. Definitii si concepte cheie privind imobilizarile corporale.

1.1. Delimitari si structuri privind imobilizarile coprorale

Un activ este o resursa controlata de intreprindere, provenita din evenimente trecute, de la care se asteapta beneficii economice viitoare. Exista doua criterii care trebuie indeplinite cumulativ pentru recunoasterea unui activ :

probabilitatea de realizare a unui beneficiu economic viitor si

determinarea valorii /costului in mod credibil.

O componenta importanta a patrimonului agentilor economici o constituie capitalul imobilizat in bunuri si valori necesare in activitatea intreprinderii pe o perioada mai mare de un an si care, in majoritatea lor, se consuma treptat.

Elementele patrimoniale de aceasta natura sunt denumite imobilizari sau active imobilizate si constituie suportul tehnico-material si financiar necesar desfasurarii activitatilor cu caracter productiv si de prestari de servicii, precum si celor din alte domenii de activiatate.

Activele imobilizate sau imobilizari sau bunuri imobile, cuprind toate acele acele valori economice de investitie a caror perioada de utilitate si lichiditate este mai mare de un an. Activele imobilizate sunt active generatoare de beneficii economice.

Beneficiile economice viitoare reprezinta potentialul de a contribui,direct sau indirect, la fluxul de trezorerie sau de echivalente de trezorerie care entitate. Potentialul poate fi unul productiv, fiind parte a activitatilor de exploatare ale entitatii.

Activele imobilizate, in raport de comportamentul lor economic si al structurii

lor materiale, se grupeaza astfel:

imobilizari corporale;

imobilizari necorporale;

imobilizari financiare.

Imobilizarile corporale sunt active detinute de o intreprindere pentru a fi utilizate in productia de bunuri sau de prestare de servicii, pentru a fi inchiriate tertilor, sau pentru a fi folosite in scopuri administrative.

Termenul de “corporal” sau de “tangibil” face distintia fata de activele necorporale care sunt active fara o substanta fizica sau a caror valoare poate fi in intregime indicata de existenta lor fizica.

Imobilizarile corporale cuprind: terenuri, amenajari de terenuri si constructii, instalatii tehnice, mijloace de transport, animale si plantatii, echipamente tehnologice, aparate de masura, control si reglare, mobilier, birotica, echipamente de protectie si altele.

In Romania, se face distinctia fiscala de clasificare si prezentare a activelor corporale.

Astfel pentru a fi recunoscute ca imobilizari corporale, activele trebuie sa iindeplineasca urmatoarele doua conditii :

sa aiba o valoare mai mare de 1800 RON si

sa aiba durata de folosire mai mare de un an.

In Romania , organizarea contabilitatii imobilizarilor corporale se realizeaza cu ajutorul a patru structuri si anume :

terenuri si constructii;

instalatii tehnice si masini;

alte instalatii, utilaje si mobilier;

avansuri si imobobilizari corporale in curs.

Acestor structuri le corespund patru conturi sintetice de gradul I :

       Conform reglementarilor din Romania, imobilizarile corporale reprezinta obiecte singulare complexul de obiecte ce se utilizeaza independent in activitatea intreprinderii si care indeplinesc cumulativ doua conditii :

 au o valoare mai mare decat limita stabilita de lege ;

au o durata utila de viata mai mare de un an.

Nu sunt considerate imobilizari corporale :

sculele, instrumentele si dispozitivele speciale ce se folosesc fie la fabricarea anumitor produse in serie, fie la executarea unei comenzi ;

  constructiile si instalatiile provizorii ;

  padurile ;

  echipamente de protectie si de lucru ;

prototipurile, atata timp cat servesc ca model la executarea productiei de serie, inclusiv serie zero ;

animalele care nu au indeplinit conditiile pentru a fi trecute la animale adulte, animale de ingrasat, pasarile si coloniile de albine.

.

2. Referentialul contabil. Standarde si reglementari contabile in domeniu

Directiva a IV- a a Comunitatilor Economice Europene 78/660/EEC din data de 25 iulie 1978 privind conturile anuale ale anumitor societati comerciale, publicata in Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr.

L 222 din data de 14 august 1978, cu modificarile si completarile ulterioare.

Art. 10 alin. 2 Directiva 2004/25/EC a Parlamentului European si a Consilului din 21 aprilie 2004 privind ofertele publice de preluare, publicata in Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 142 din 30 aprilie 2004.

Directiva a IV- a a fost modificata si completata prin urmatorele:

Directiva a IV- a a Consililui 83/349/EEC din 13 iunie 1983 privind conturile consolidate, publicata in Jurnalul Oficial Europene nr. L 193 din 18 iulie 1983;

Directiva a XI-a a Consilului 89/666/EEC din 21 decembrie 1989.

Directiva 2001/65/EC a Parlamentului European si a Consiliului din 27 septembrie 2001 pentru modificarea Directivei 78/660/EEC, Directivei 83/349/EEC si a Directivei 86/635/EEC privind regulile de evaluare pentru conturile anuale si consolidate ale anumitor tipuri de societati comerciale, precum si ale bancilor si ale altor institutii financiare, publicata in Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 283 din 27 octombrie 2001.

3. Sinteza din literatura de specialitate

4. Recunoastere si evaluarea elementelor, tranzactiilor si evenimentelor.

Principiile si regulile evaluarii.

4.1. Recunoasterea este procesul incorporarii in bilant sau in contul de profit si pierdere a unui element care indeplineste criteriile de recunoastere stabilite in Cadrul general.

Un element care corespunde definitiei unei structuri financiare trebuie recunoscut in cazul:

este probabil ca orice beneficiu economic viitor asociat sa intre sau sa iasa in sau din intreprindere; si

elementul are un cost sau o valoare care pot fi evaluate in mod credibil

Recunoasterea imobilizarilor corporale

Imoblizarile corporale reprezinta active care:

a) sunt detinute de o entitate pentru a fi utilizate in productia de bunuri sau prestarea de servicii, pentru a fi inchiriate sau pentru a fi folosite in scopuri administrative; si

b) sunt utilizate pe parcursul unei perioade mai mari de un an.

Imobilizarile corporale sunt contabilizate ca active doar atunci cand :

a)     este posibil ca intreprinderea sa benefecieze de avantaje economice viitoare; si

b)     costul activului poate fi determinat in mod fiabil.

Pentru a determina daca un element satisface primul criteriu de contabilizare, inteprinderea trebuie sa aprecieze gradul de corectitudine aferent fluxurilor de avntaje economice viitoare, pe baza indicatiilor disponibile cu ocazia contabilizarii initiale. Existenta unei certitudini suficiente este probata de asigurarea pe care inteprinderea o are in privinta obtinerii avantajelor atasabile activului in cauza si de faptul ca aceasta isi va asuma riscurile asociate.

Criteriul de fiabilitate este usor de satisfacut in cazul achizitiei de imobilizari corporale. In cazul producerii de catre inteperindere a unui astfel de activ pentru necesitati proprii, o evaluare fiabila a costului poate fi realizata plecand de la tranzactiile incheiate de aceasta cu tertii, pentru achizitia de materii prime, angajarea de personal si folosirea fortei de munca angajate si pentru asigurarea acestori factori, prin utilizare , genereaza costuri.

4.2. Evaluarea in contabilitate consta in cuantificarea si exprimarea in unitati monetare a marimii elementelor patrimoniale (active, pasive, cheltuieli si venituri) si a operatiilor economice si financiare cu modificari intervenite in masa patrimoniului.

Evaluarea este privita ca un proces prin care se determina valorile la care structurile situatiilor financiare vor fi recunoscute in bilant si in contul de profit si pierdere. Aceasta presupune alegerea unei anumite baze de evaluare.

Bazele de evaluare sunt utilizate pentru evaluarea activelor in situatiile financiare, asa cum ele sunt prezentate in Cadrul general de intocmire si prezentare si preluate prin reglementarile din Romania.

Valoarea contabila este valoarea la care un activ este recunoscut in bilant dupa scaderea amortizarii acumulate pana la acea data, precum si a pierderilor cumulate prin depreciere.

Valoarea justa reprezinta conform Standardului, suma pentru care un activ ar putea fi schimbat de buna voie intre doua parti aflate in cunostinta de cauza, in cadrul unei tranzactii cu pretul determinat obiectiv.

Valoarea justa a activelor este, de regula valoarea de piata, care se determina pe baza unor evaluari efectuate, de regula, de catre evaluatori profesionisti calificati.

Valoarea de piata a unui bun presupune :

- existenta unui bun identificat care sa fie destinat schimbului contra unei

sume de bani sau altui bun,

- existenta unei piete a produsului si a unei concurente normale,

- existenta celor doi actori (vanzatorul si cumparatorul).

Costul reprezinta suma platita in numerar sau echivalente de numerar, ori valoarea justa a altor contraprestatii efectuate pentru achizitionarea unui activ, la data achiztiei sau a constructiei acestuia.

Valoarea justa reprezinta valoarea neta pe care o intreprindere estimeaza ca o va obtine pentru un activ la sfarsitul duratei de viata a acestuia, dupa deducerea prealabila costurilor de cesiune previzionate.

Valoarea amortizabila a unui bun este, conform Standardului, costul activului sau o alta valoare substituita costului in situatiile financiare, din care s-a scazut valoarea reziduala.

Amortizarea constituie alocarea sistematica a valorii amortizabile a unui activ asupra duratei sale de viata utila. Amortizarea, fiind un element al costurilor inregistrate de intreprindere, se calculeaza lunar :

- fie prin raportarea valorii amortizabile a activului asupra numarului de ani sau de luni care constituie durata de viata utila a activului respectiv;

- fie prin aplicarea unei rate de amortizare asupra costului bunului respectiv.

Durata amortizarii unei imobilizari corespunde, in principiu, duratei sale de utilizare exprimata in luni. Aceasta se stabileste in functie de conditiile concrete in care isi desfasoara activitatea fiecare intreprindere si regimul de lucru.

Pentru stabilirea deprecierilor ce trebuie amortizate practica intrebuinteaza mai multe metode de amortizare. Aplicarea unei metode sau alteia de calcul a amortizarii are o mare importanta de a carei justa rezolvare sunt interesate direct, nu numai intreprinderile, dar si statul prin organele fiscale.

Deprecierea imobilizarilor corporale se refera la tratamentul conform caruia activele nu ar trebui inregistrate la o valoare mai mare decat valoarea lor recuperabila.

Evaluarea imobilizarilor corporale

Un element al imobilizarilor corporale care este recunoscut ca activ trebuie maurat initial la costul sau.

Se disting urmatoarele forme de evaluare:

4.2.1. Evaluarea initiala

O imobilizare corporala recunoscuta ca activ trebuie evaluate initial, la costul sau determinat potrivit regulilor de evaluare, in functie de modalitatea de intrare in entitate si se bazeaza pe costul activului.

In raport de modalitatea de intrare costul activului poate capata urmatoarele forme:

Costul de achizitie - in cazul intrarii activelor prin achizitie de la furnizori

Costul de achizitie a unui element de imobilizari este format din: pretul de cumaarare, taxele vamale, taxele nerecuperabile, precum si toate celelalte cheltuieli direct legate de punerea in functiune a activului; toate reducerile comerciale sunt scazute pentru calculul pretului de cumparare.

Exemple de costuri direct atribuibile sunt:

a)     costul de amenajare a amplasamentului;

b)     costuri initiale de livrare si manipulare;

c)     costuri de montaj;

d)     onorariile arhitectilor si inginerilor etc.

e) costurile estimate pentru demontarea si mutarea activului.

Cheltuielile administrative si celelalte cheltuieli de regie nu sunt componente ale costului, numai daca ele pot fi direct atribuite achizitionarii activului sau punerii in functiune a acestuia . In mod similar, costurile de constituire si costurile care preced productia nu sunt parte a costului activului, numai daca ele sunt necesare pentu punerea in functiune a acestuia. In mod similar, costurile de constituire si costurile care preced productia nu sunt parte a costului activului, numai daca ele sunt necesare pentru punere in functiune a activului. Pierderile initiale din exploatare efectuate inainte ca activul sa atinga parametrii planificati sunt recunoscute ca si cheltuiala.

Desi costurile administrative nu se capitalizeaa, exista costuri reale incrementale pentru active, ca de pilda comisionul platit unui agent pentru asistarea companiei in achizitionarea unui activ sau un fel de consultanta in acest sens, care poate fi tratat ca parte a costului initial de recunoastere. Standardul permite capitalizarea in mod rezonabil a tuturor costurilor care concura la obtinerea activului, punere sa in functiune si obtinerea performantelor dorite, dar cu conditia ca aceste valori aditionle sa mareasca valoarea activului mai mult decat valoarea sa justa.

Alte exemple de costuri care nu sunt cuprinse in costul de achiztie al imobilizarilor corporale:

costul deschiderii unor linii de productie;

costul introducerii unor noi produse sau servicii (inclusiv costuri legate de activitatea de publicitate sau promtionale);

costuri legate de desfasurarea activitatii intr-o noua locatie sau ca un nou segment de consumatori (inclusiv costurile legate de instruirea personalului).

Recunoasterea costurilor in valoarea contabila a imobilizarilor corporale inceteaza a se mai produce atunci cand aceste elemente sunt aduse in locatia si avand proprietatile necesare pentru a functiona in maniera dorita de management (IAS 16, IAS 20).

Prin urmare, costurile legate de utilizarea sau de reorganizarea imobilizarilor corporale nu sunt incluse in valoarea contabila a acestora, ca de exemplu:

a)     costurile suportate in perioada in care o imobilizare are capacitatea de a functiona

la parametrii doriti de management, insa nu a fost pusa in functiune, sau

b) pierderile operationale rezultate initial, de exemplu cele intalnite pana la

momentul in care se formeaza cererea pentru un anumit produs;

c) costurile intalnite in procesul de realocare si reorganizare a unei parti sau a intregii activitati.

Costul de productie – evaluat si construit in cazul in care activele sunt obtinute prin constructie sau productie proprie.

Costul de productie a unui element de imobilizari este format din: costuri directe cu materii prime si materiale, costuri cu manopera directa (inclusiv contributiile sociale ale angajatorului), costuri indirecte de productie repartizate sau imputate in mod rational.

Costurile anormale generate de risipa de materii prime, folosirea insuficienta a fortei de munca si a altor resurse in producerea activului pentru sine, nu figureaza in costul acestuia.

Cheltuielile ulterioare aferente imobilizarilor corporale

Cheltuielile ulterioare privind activele imobilizate sunt recunoscute ca activ numai atunci cand acea cheltuiala imbunatateste starea respectivului activ fata de performanta estimata initial si sa conduca la obtinerea de beneficii economice viitoare, suplimentare fata de cele estimate initial. Obtinerea de beneficii se poate realiza fie direct prin cresterea veniturilor, fie indirect prin reducerea cheltuielilor de intretinere si functionare.

Exemple de imbunatatire care duc la cresterea de beneficii economice viitoere sunt:

(a)   modificarea unui mijloc fix pentru a-i extinde durata de viata utila, incluzand sporirea capacitatii acestuia;

(b)  modernizrea unor componente ale mijloacelor fixe, cu scopul de a obtine imbunatatiri substantiale ale capacitatii productiei;

(c)   adoptarea unui nou proces de productie care permite reducerea substantiala a costurilor de exploatare estimate initial.

Cheltuielile privind reparatiile sau intretinerea terenurilor si mijloacelor fixe sunt facute cu scopul de a obtine sau de a pastra nivelul beneficiilor economice viitoare, pe care o intreprindre se asteapta sa le obtina pe baza performantelor estimate initial. Prin urmare, acestea sunt inregistrate in contabilitate ca si cheltuieli, atunci cand au loc. De exemplu, costul intretinerii sau al reparatiilor generale pentru terenuri si mijloace fixe se inregitreaza drept cheltuiala, atunci cand, mai degraba restabileste daca imbunatateste performantele estimate initial.

Tratamentul contabil adecvat in cazul cheltuielilor efectuate ulterior achizitionarii unei imobilizari corporale depinde de factorii care au fost luati in considerare la evaluarea initiala si la recunoasterea elementelor aferente si de posibilitatea recuperarii acestei cheltuieli ulterioare. De exemplu, cand valoarea contabila a unei imobilizari corporale a tinut cont deja de pierderea unor beneficii economice, cheltuiala ulterioara efectuata pentru a reduce activul imobilizat in situatia de a realiza beneficii economice viitore este capitalizata, cu conditia ca valoarea contabila sa nu depaseasca valoarea recuperabila a activului. Acelasi lucru se intampla cand pretul de achizitie al activului reflecta deja obligatia intreprinderii de a realiza cheltuieli in viitor pentru a aduce activul in stare de functionare. Un astfel de exemplu poate fi achizitionarea unei cladiri ce necesita renovari.

In acest caz cheltuielile ulterioare sunt adaugate la valoarea contabila a activului, in masura in care aceste cheltuieli pot fi recuperate din utilizarea viitoare a acestuia.

Unele elemente principale ale anumitor imobilizari corporale pot impune inlocuirea lor la interval.

4.3. Evaluarea ulterioara recunoasterii initiale 

Se efectueaza la inchiderea perioadei, fiind diferentiata in :

4.3.1. Tratamentul contabil de baza

          Ulterior recunoasterii initiale ca activ un element de terenuri si mijloace fixe trebuie inregistrat la cost intial mai putin amortizarea cumulata aferenta si orice pierderi cumulte din depreciere.

4.3.2. Tratamentul contabil alternativ

          Ulterior recunoasterii initiale ca activ un element de terenuri si mijloace fixe trebuie inregistrata valoarea reevaluata care reprezinta valoarea justa la momentul reevaluarii, mai putin orice amortizare ulterioara cumulata aferenta si pierderile ulterioare cumulate din depreciere.

          Reevaluarile trebuie efectuate cu suficienta regularitate in asa fel incat valoarea contabila sa nu difere in mod semnificativ de valoarea care poate fi determinata pe baza valorii juste la data bilantului.

Frecventa reevaluarii depinde de fluctuatiile valorii juste a imobilizarilor corporale ce au fost reevaluate. Atunci cand valoarea justa a unui activ reevaluat difera in mod semnificativ de valoarea sa contabila, este necesara o noua reevaluare.Unele imobilizari corporale pot cunoaste evolutii importante si inconstante ale valorii juste, motiv pentru care se solicita o reevaluare anuala. In mod evident, astfel de reevaluari frecvente nu sunt necesare pentru imobilizarile corporale care inregistreaza evolutii nesemnificative ale valorii juste. In acest caz, este suficienta o reevaluare la intervalele 3-5 ani.

          O imobilizare nu poate fi reevaluata in mod izolat ci doar impreuna cu toate imobilizarile din aceasta categorie.O categorie cuprinde bunuri similare din punct de vedere al naturii si utilizarii.

In principiu, toate bunurile din aceeasi categorie trebuie sa fie reevaluate simultan,pentru a se evita eterogenitatea prea mare in modul de evaluare a diferitelor posturi din situatiile financiare. In cazul in care valoarea contabila a unui activ este majorata ca urmare a unei reevaluari, aceasta majorare trebuie inregistrata direct in creditul conturilor de capital propriu sub titlu de “Diferente din reevaluare”. Cu toate acestea, majorarea constatata din reevaluare trebuie recunoscuta ca venit in masura in care aceasta compenseaza o descrestere din reevaluarea aceluiasi activ recunoscuta anterior ca o cheltuiala. In cazul in care valoarea contabila a unui activ este diminuata ca rezultat al unei reevaluari, aceasta diminuare trebuie recunoscuta ca o cheltuiala. Cu toate acestea, o diminuare rezultata din reevaluare trebuie scazuta direct din surplusul din reevaluare corespunzator aceluiasi activ, in masura in care diminuarea nu depaseste valoarea inregistrata anterior ca surplus din reevaluare.

           Rezerva din reevaluare cuprinsa in capitalurile proprii poate sa fie transferata in mod direct la rezerve, atunci cand rezerva din reevaluare este realizata.Totalitatea rezervelor din reevaluare poate fi realizata cu ocazia scoaterii din functiune sau iesirii activului. Totusi, o parte a rezervelor din reevaluare poate sa fie realizata, pe masura ce activul este utilizat de intreprindere, intr-un astfel de caz marimea rezervelor din reevaluare realizate este diferenta dintre amortizarea bazata pe valoarea contabila reevaluata a activului si amortizarea bazata pe costul de intrare al activului. Transferul rezervelor din reevaluare la rezerve nu trece prin contul de profit si pierdere.

   Indiferent daca valoarea rezervei a fost modificata sau nu in cursul exercitiului financiar, entitatile trebuie sa prezinte notele explicative cu urmatoarele informatii :

a) valoarea rezervei din reevaluare la inceputul exercitiului financiar;

b) diferentele din reevaluare transferate la rezerva din reevaluare in cursul exercitiului financiar;

c) sumele capitalizate sau transferate intr-un alt mod din rezerva din reevaluare in cursul exercitiului financiar, prezentandu-se natura oricarui astfel de transfer, cu respectarea legislatiei in vigoare;

d) valoarea rezervei din reevaluare la sfarsitul execitiului financiar.   

        Surplusul din reevaluare inclus in rezerva din reevaluare este capitalizat prin transferul direct din reevaluare. Cu toatea acestea, o parte din castig poate fi realizat pe masura ce activul este folosit de entitate. In acet caz, valoarea rezervei transferate este diferenta dintre amortizarea calculata pe baza valorii contabile reevaluate si valoarea amortizarii calculate pe baza costului initial al activului

Reevaluarea se poate realiza prin doua procedee :

se reevalueaza valoarea bruta a imobilizarilor corporale si concomitent se  reevalueaza amortizarea pana in momentul reevaluarii;

se reevalueaza valoarea neta a imobilizarilor, iar amortizarea cumulata pana in momentul reevaluarii se imputa asupra valorii de intrare a imobilizarilor;

Principiile evaluarii in contabilitate.

Problemele de valoare si implicit de evaluare in contabilitate nu pot fi discutate decat in relatie cu principiile contabile fundamentale. Putem retine cinci principii :

Principiul costului istoric.

Principiul stabilitatii unitatii monetare.

Principiul prudentei.

Principiul evaluarii separate a activelor si a datoriilor.

Pincipiul costului istoric impune in contabilitatea activelor si pasivelor la costul de originr (intrare)

consemnat in documentele justificative. Cu acest cost figureaza de la intrare pana la iesire, el putand fi substituit prin alte preturi sau modificat numai prin reevaluare.

   Optiunea pentru costul istoric, desi el poate avea si alte alternative, se intemeiaza pe faptul ca este singurul cost consemnat in documentele justificative si deci are caracter verificabil si are o determinare obiectiva.

          Costul istoric reflecta valoarea elementelor patrimoniale la data intrarii lor in intreprindere. Dar, ulterior, orice schimbare semnificativa tinde sa faca costul istoric insulator in scopul luarii deciziei si asigurarii capacitatii de finantare sau a puterii de cumparare a capitalului propriu. Apare astfel efectul de desincronizare dintre evaluarea la intarare a elementelor patrimoniale bazate pe costul istoric si evaluarea la iesire bazata pe valoarea actuala.

2. Principiul stabilitatii unitatii monetare. Unitatea monetara este retinuta in dubla ipostaza ca unitate de cont si ca unitate de cumparare.

          Recursul la moneda ca unitate de cont are in vedere folosirea acesteia ca unitate de masurare si de inregistrare a fluxurilor si a stocurilor patrimoniale, prin mijlocirea banului, valorile economice se exprima in pret.

          Discutata ca putere de cumparare, moneda trebuie tratata ca un rezervor de inlocuire in forma naturala a bunurilor ce formeaza obiectul evaluarii.

Etalonul monetar ca unitate de masura sau de cont are caracter instabil, determinat de variatia puterii de cumparare a monedei si a preturilor. Pentru a depasi aceasta limita, unitatea monetara este considerata o constanta si nu se procedeaza decat in mod exceptional la reevaluari.

Stabilitatea unitatii de cont este discutabila in conditiile inflatiei. Cantitatea de moneda necesara evaluarii unui bun creste prin inflatie nu din cauza modificarii relative a bunului in raport cu altele, ci din cauza schimbarii semnificatiei etalonului.In plan teoretic s-au facut multe eforturi in cautarea unei unitati de masura care sa fie realmente stabile si care sa se poata substitui etalonului monetar. Din nefericire nu

s-a gasit un asemenea etalon, si in consecinta, unitatea de masura ramane cea monetara, careia i se atribuie calitatea de stabilitate.

3. Principiul prudentei. Acest principiu corijeaza spatial limitele costului istoric si consta in aprecierea cu precautie a activelor si pasivelor, cheltuielilor si veniturilor pentru a se evita supraevaluarea rezultatului. Potrivit principiului prudentei nu este admisa supraevaluarea elementelor de pasiv si a veniturilor, respective subevaluarea elementelor de pasiv si a cheltuielilor, tinand cont de deprecierile, riscurile si pierderile posibile generate de desfasurarea activitatii exercitiului curent sau anterior.

Pe aceasta cale se evita riscul de transfer in viitor a incertitudinilor prezente, susceptibile

patrimonial si rezultatele intreprinderii.

Aplicarea principiului prudentei se regaseste in urmatoarele mecanisme contabile :

a)     la inchiderea exercitiului se contabilizeaza datoriile si pierderile probabile, si nu se inregistreza activele si profitul probabil;

b)     doar beneficiile realizate la data inchiderii execitiului pot fi inscrise in bilant;

c)     trebuie tinut cont de toate riscurile previzibile si eventuale pierderi care au luat nastere anterior in cadrul exercitiului sau pe parcursul unui exercitiu anterior, chiar daca aceste riscuri sau pierderi nu sunt cunoscute decat intre data inchiderii bilantului si data la care el este intocmit;

d)     trebuie sa se tina cont de deprecierea activelor, indiferent ca execitiul se soldeaza cu o pierdere sau cu un deficit. In consecinta, minusurile constate intre valoarea de inventar (mai mica) si valoarea de intrare sunt contabilizate, elementele de active mentinandu-se la valoarea de intrare (costul istoric).

e) trebuie efectuata o analiza foarete importanta a cheltuielilor angajate, in vederea delimitarii dupa caz, in costul produsului sau costurile perioadei. Se precizeaza ca in ultima structura se cuprind toate cheltuielile care nu pot fi nici imobilizate, nici stocate, nici repartizate pe mai multe exercitii, acestea nefiind recunoscute ca active si deci nu sunt repartizate direct asupra rezultatului exercitiului.

4. Principiul continuitatii exploatarii. Acest principiu porneste de la prezumtia ca o intreprindere intr-un viitor previzibil isi continua activitatea fara a avea intentia si nevoia de a o lichida sau de o reduce in mod semnificativ.

5. Principiul evaluarii separate a activelor si datoriilor. In vederea stabilirii valorii totale corespunzatoare fiecarei pozitii din bilant se determina in mod individual (separat), valoarea fiecarei element component al activelor si datoriilor.

5. Tratamentele si practicile specifice imobilizarilor corporale

5.1.1. Contabilitatea operatiilor privind intrarea imobilizarilor corporale

          La nivelul unei intreprinderi intrarea imobilizarilor corporale se poate realiza prin :

aporturile in natura ale proprietarilor

achizitionare de la furnizori externi sau interni

achizitionare cu titlu oneros, constructia si productia proprie

obtinute cu titlu gratuit prin donatie sau plusuri la inventar

precum si prin asocierea, fuziunea sau achizitia intreprinderi

In raport de fiecare modalitate de intrare, valoarea de intrare poate lua urmatoarele forme :

bunurile reprezentand aport la capitalul social, la valoarea de aport, stabilita in urma evaluari ;

bunurile obtinute cu titlu gratuit, la valoarea justa ;

bunurile procurate cu titlu oneros, la cost de achizitie ;

bunurile produse in unitate, la cost de productie.

1. Intrarile de imobilizari prin aport in natura

Asociatii sau actionarii pot contribui la constituirea sau majorarea capitalului social prin intermediul aportului in natura pentru maxim 40% din valoarea aportului.

Bunurile aportate sunt evaluate la valoarea de aport, inregistrandu-se in contabilitate pe baza documentelor de constituire a societatii sau de majorare a capitalului social, respectiv actul constitutiv cu toate modificarile care apar pe parcursul vietii societatii.Valoarea de aport are la baza dosarul de evaluare intocmit de specialistii evaluatori.

Pe baza procesului-verbal de receptie, se inregistreaza la valoarea de aport:

21 = 1012

Imobilizari corporale Capital subscris varsat

(valoarea de aport) (valoarea nominala)

1042

Prima de aport

(prima de aport)

2. Intrare de imobilizari prin achizitie de la furnizori interni sau externi

Intrarea imobilizarilor corporale prin achizitie de la furnizori interni sau externi se inregistreaza la costul de achizitie. Documentele justificative sunt factura si procesul-verbal de receptie.

Pe baza facturii si documentelor complementare se face inregistrarea:

21 = 404

Imobilizari corporale Furnizori de imobilizari

(pentru costul de achizitie) (pentru costul de achizitie plus TVA de dedus)

4426

TVA – deductibila

Pentru imobilizari corporale achizitionate din import , la inregistrarea in contabilitate a intrarilor se va tine cont de particularitatile operatiunilor privind importul de bunuri care genereaza elemente specifice ale costului de achizitie si anume: taxe vamale, accize, commision vamal etc.

Intrarea de imobilizari corporale obtinute din productie proprie

Inregistrarea efectuata pe baza bonului de predare si a procesului-verbal de receptie corespunzator pentru costul de productie este:

21 = 72

Imobilizari corporale Venituri din productia de imobilizari

Cheltuielile efectuate cu productia de active imobilizate se contabilizeaza cu ajutorul conturilor din clasa 6 “Conturile de cheltuieli” pe masura angajarii lor.La inchiderea exercitiului financiar, cheltuielile sunt decontate asupra contului de rezultat.

Din punct de vedere fiscal, productia de imobilizari constituie o livrare a intreprinderii pentru sine si, in principiu, este pasibila de TVA. Exigibilitatea si deductibilitatea TVA se inregistreaza cu ocazia primei utilizari a bunului. Ea este asimilata cu livrarile de bunuri si servicii, preluarea de catre agentul serviciului a unor bunuri pentru care s-a exercitat dreptul de deducere, in vederea folosirii sub orice forma, in scop personal sau pentru a fi puse la dispozitia altor persoane fizice sau juridice in mod gratuit.

Inregistrarea TVA exigibila si deductibila se face prin formula contabila:

= 4427

TVA - deductibila TVA – colectata

TVA poate fi deductibila 100% sau intr-o anumita proportie, de exemplu 80%.

Partea nedeductibila se include in costul activului imobilizat, fiind inregistrata:

21 = 4426

Imobilizari corporale TVA – deductibila

In PCG prorate din TVA deductibila, devenita nedeductibila se inregistreaza in debitul contului 635 “Cheltuieli cu alte impozite, taxe si varsaminte asimilate”.

Problema care se ridica este cea a investitiilor in curs, al caror proces continua in exercitiul urmator. Lucrarile executate in cursul exercitiului, receptionate la inchiderea exercitiului, fara ca investitia sa fie terminate, sunt inregistrate prin formula:

231 = 72

Imobilizari corporale in curs Venituri din productia de imobilizari

(daca sunt executate in regie)

404

Furnizori de imobilizari

(daca sunt executate de terti)

Aceeasi inregistrare se efectueaza in exercitiul urmator pentru continuarea procesului investitional. La recepta investitiilor terminate si trecute in categoria imobilizarilor puse in functiune se face la inregistrarea:

21 = 231

Imobilizari corporale Imobilizari corporale in curs

4426 4427

TVA - deductibila TVA – colectata

Intrarea de imobilizari corporale prin construire in antepriza.

Lucrariile de constructii–montaj sunt executate de unitati specializate pentru anumiti beneficiari. Aceste lucrari sunt executate pe baza documentatiei tehnico-economice.

Deoarece intervalul de timp in care sunt executate aceste lucrari este unul relativ mare, decontarea dintre constructor si beneficiar are loc pe parcursul executarii lor sub forma unor decontari partiale. Decontarea finala se face la terminarea si receptionarea obiectivului de investitii.

5. Intrarea de imobilizari corporale cu titlu gratuit prin donatii sau prin plusuri de inventar.

Se inregistreaza la valoarea curenta (actuala), pe baza procesului – verbal de receptie:

21 = 131

Imobilizari corporale Subventii pentru investitii

6. Cheltuieli ulterioare

Dupa intrarea activului imobilizat, se pot efectua o serie de cheltuieli dupa cum urmeaza:

cheltuieli privind modernizarea investitiei initiale recunoscute ca o componenta care mareste valoarea contabila initiala.

cheltuieli cu reparatiile si intretinerile privind activele imobilizate care nu sunt recunoscute in valoarea contabila initiala.

7. Modificarea valorii imobilizarilor prin reevaluare

Ulterior recunoasterii initiale ca activ, valoarea unui activ este determinata pe baza reevaluarii activului respectiv, valoarea rezultata din reevaluare va fi atribuita activului, in locul costului de achizitie, de productie sau oricarei valori atribuite inainte acelui activ.

Inregistrarea in contabilitate a diferentelor din reevaluare se realizeaza in functie de metoda acceptata pentru reflectarea valorii contabile de intare reevaluata, respectiv:

a)     metoda valorii brute: reevaluarea simultana a valorii brute a imobilizarii si a amortizarii cumulate, care se utilizeza atunci cand se apeleaza la costul de inlocuire pentru care nu se poate determina valoarea justa pe piata.

b)     metoda valorii nete: reevaluarea numai a valorii nete contabile, care se utilizeaza atunci cand se poate determina o valoare justa pe piata pentru activul supus reevaluarii.

Tratamentul amortizarii cumulate la reevaluare

se calculeaza proportional cu modificarea valorii brute a activului reevaluat (in cazul adoptarii valorii de inlocuire); sau

se elimina valoarea bruta a activului inainte de reevaluare (in cazul adoptarii valorii de piata).

Tratamentul rezultatului reevaluarii

a)     in cazul cresterii valorii nete contabile are loc:

- cresterea rezervei din reevaluare, daca nu a existat o cheltuiala determinata de descresterea valorii nete contabile;

- cresterea unui venit, daca a existat o cheltuiala determinata de descresterea valorii nete contabile.

b) in cazul descresterii valorii contabile nete are loc:

- descresterea rezevei din reevaluare, cu minimul dintre valoarea rezervei si

diferenta de valoare aparuta, restul sumei fiind recunoscuta ca o cheltuiala;

- cresterea unei cheltuieli, daca nu exista un surplus din reevaluare pentru acel activ in contul de “Rezerve din reevaluare”. Acest surplus din reevaluare se transfera la Rezultatul reportat in momentul cedarii sau casarii activului, cu toata valoarea sau pe masura amortizarii activului, cu diferenta dintre valoarea amortizata calculata pe baza valorii contabile reevaluate si valoarea amorizata calculata pe baza valorii contabile initiale.

Contabilitatea operatiilor privind amortizarile

Amortizarea reprezinta alocarea (repartitia) sistematica a valorii amortizabile a unui activ pe durata sa de viata utila. Fata de aceasta interpretare generala, exista numeroase conceptii privind amortizarea.

Pentru contabilitate prezinta interes urmatoarele trei:

a)     amortizarea ca proces de corectie a valorii imobilizarilor. Amortizarea este constatarea contabila a pierderii de valoare (ireversibila) suferita de catre activele imobilizate ca urmare a deprecierii in timp (uzurii fizice si morale). Amortizarea se deduce din valoarea de intrare a activului pentru a calcula valoarea neta contabila.

b)     amortizarea ca sursa de autofinantare a capitalului imobilizat care se constituie, chiar si in cazul in care intreprinderea nu realizeaza profit, prin reevaluarea asupra rezultatului. Amortizarea este, deci, o componenta a capacitatii de autofinantare (CAF);

c)     amortizarea ca sursa de finantare a reinoirii imobilizarilor. Ea are ca scop de a se conserva in intreprindere resursele generate de activitatea acesteia necesare reconstituirii imobilizarilor.

Metodele de amortizare

Metoda liniara sau metoda cotelor constante de amortizare.

Metoda liniara se realizaza prin includerea uniforma in cheltuielile de exploatare a unor sume fixe, proportional cu numarul de ani duratei de utilizare a imobilizarii corporale. Amortizarea corespunzatoare fiecarui exercitiu (Aa) se calculeaza fie prin impartirea valorii amortizabile a activului Vi (costul activului amortizat minus valoare sa reziduala estimata) la numarul de ani din durata sa de utilizare (d), fie prin ponderea valorii amortizabile cu o rata de amortizare (ra) conform relatiilor:

Aa = Vi/d sau Aa = Vi x ra (ra = Aa/Vi x 100 sau ra = 100/d).

Metoda amortizarii variabile sau proportionale cu volumul productiei.

Se aplica in cazul in care la nivelul fiecarei imobilizari se poate determina volumul de activitate prestat. Rata (norma ) de amortizare se calculeaza ca raport intre valoarea de intrare (valoarea amortizabila) si volumul de activitate stabilit a se realiza. Pentru a se calcula amortizarea, se aplica rata la volumul de activiatate realizat.

Metoda amortizarii degresive.

Consta in practicarea unor amortizari mai mari in primii ani de utilizare a bunului, asigurand astfel intreprinderii un avantaj fiscal prin amanarea de la plata impozitului pe profit. Pentru a calcula anuitatile folosim:

- fie o rata degresiva care se aplica in fiecare an la o baza fixa (valoarea de intrare);

- fie o rata constanta la o baza de calcul degresiva (valoarea neta contabila);

Rata constanta (Rd) = Rata de aplicat in amortizarea liniara (ra) x Coeficientul fiscal.

Coeficientul fiscal variaza in functie de durata de utilizare a bunului si anume:

- 1,5 pentru o durata de utilizare intre 2-5 ani, inclusiv 5 ani;

- 2,0 pentru o durata de utilizare intre 5-10 ani, inclusiv 10 ani;

- 2,5 pentru o durata de utilizare mai mare de10 ani.

Amortizarea degresiva poate fi aplicata in doua variante:

a)     fara a se lua in calcul influenta uzurii morale (AD1);

b)     cu luarea in calcul a influentei uzurii morale (AD2).

In cazul AD1 anuitatile se calculeaza prin aplicarea ratei:

- la valoare de intrare pentru prima anuitate;

- la valoarea neta contabila pentru celelalte anuitati.

Cand anuitatea amortizarii calculate in sistemul degresiv devine egala sau inferioara cu cea liniara determinata ca raport intre valoarea ramasa si numarul de ani de utilizare, se procedeaza la calculul amortizarii liniare, pentru suma care ramane de amortizat.

In cazul AD2, amortizarea valorii de intrare se face intr-o perioada de timp mai mica decat cea normala de utilizare, diferenta in ani reprezentand influenta uzurii morale.

Metoda “softy”

Consta in aplicarea unei rate degresive la o baza constanta. Aceasta consta in calculul ratelor ca raport intre numarul anilor in ordine inversa numerotarii lor si suma cifrelor exprimand ordinea anilor duratei de viata (1+2+3+4+5=15) astfel: 5/15; 4/15; 3/15; 2/15; 1/15.

Determinarea anuitatilor de amortizare se face prin aplicarea ratelor degresive la valoarea de intrare a bunurilor.

Acest sistem nu se aplica in Romania.

Metoda amortizarii accelerate

Aplicata numai in Romania, aceasta metoda consta in inregistrarea unor amortizari de pana la 50 % din valoarea de intrare in primul an de utilizare, dupa care se trece la metoda liniara.

Metoda amortizarii progresive

Consta in inregistrarea unor anuitati calculate pe baza unor rate mai mici in primii ani, acestea crescand o data cu numarul anilor. Etapele de calcul sunt:

a)     determinarea sumei cifrelor in ordinea anilor de utilizare: 1+2+3+4+5=15

b)     determinarea ratelor de amortizare crescatoare: 1/15; 2/15; 3/15; 4/15; 5/15.

5.1.3. Contabilitatea operatiilor privind iesirea imobilizarilor corporale din entitate

Operatiile privind iesirea imobilizarilor corporale se indivudualizeaza sub forma :

- casarii,

- scoaterii din functiune,

- prin vanzare sau cesionare

- datorita unor operatii exceptionale (lipsuri la inventar,degradari, etc.).

1. Iesirea imobilizarilor corporale prin casare

Aceasta modalitate de iesire cuprinde operatii de demolare, demontare sau dezmembrarea imobilizarilor, valorificarea ansambleleor, pieselor componente si materialelor rezultate, scaderea din gestiunea entitatii a acestor active corporale.

● Scaderea din evidenta a imobilizarilor corporalese efectueaza diferit in functie de valoarea recuperate integral sau partial pe calea amortizarii si se inregistreaza pe baza procesului-verbal de scoatere din functiune.

● Cheltuielile ocazionate de procesul de scoatere din functiune sunt inregistrate dupa natura elementelor de cheltuieli prin folosirea conturilor din clasa 6 Cheltuieli.

● Valorile materiale obtinute din scoaterea din functiune a imobilizarilor corporale constituie venituri pentru intreprindere si se inregistreaza pe baza bonurilor de intrare.

2. Iesirea imobilizarilor corporale prin vanzare

Iesirea imobilizarilor corporale prin vanzare (licitatie sau negociere directa) se contabilizeaza similar cu scoaterea din functiune, in plus generand si reflecatrea operatiei de vanzare cu pretul de vanzare si TVA inregistrate pe baza facturii.

3. Iesirea imobilizarilor corporale prin cedare cu titlu gratuit

Iesirea prin cedare cu titlu gratuit (donatii) duce doar la inregistrarea scaderii din evidenta a imobilizarilor donate, operatiune ce rezulta din procesul-verbal predare-primire.

4. Iesirea imobilizarilor corporale prin aportul la capitalul altor societati

In cazul cesiunii imobilizarilor, intre pretul de cesiune si valoarea neta contabila pot interveni diferente sub forma de castiguri sau pierderi. Semnificativa in acest sens este solutia privind aporturile partiale de active, in tara noastra fiind permisa recunoasterea castigurilor din acest fel de tranzactii.

5.2. Contabilitatea de raportare. Situatiile financiare specifice

imobilizarilor corporale. Prezentarea informatiilor

Obiectivul situatiilor financiare este acela de a furniza informatia despre pozitia financiara a intreprinderii, rezultatele (performanta) si modificarile pozitiei financiare ale intreprinderii.

Situatiile financiare specifice imobilizarilor corporale sunt: bilantul, contul de profit si pierdere si politicile contabile.

Bilantul contabil este un model privind pozitia financiara a intreprinderii. El este definit ca fiind un tablou al situatiei patrimoniului care prezinta in unitati monetare marimea valorica a bunurilor economice, in corelatie cu sursele lor de finantare, precum si cu rezultatul obtinut.

Imobilizarile se reflecta in bilant la valoarea de intarare, respectiv valoarea sa contabila, pusa de acord cu rezultatele inventarierii. Valoarea contabila la data bilantului a activelor corporale se determina pe baza regulilor de evaluare ulterioare recunoasterii initiale, valoarea contabila de intrare putand fi modificata in cursul duratei de viata a activului. Astfel, IAS 16 “Imobilizari corporale” stabileste tratamentele ce pot fi adoptate pentru evaluarea ulterioara a imobilizarilor. In primul rand, conform tratamentului contabil de baza, care prevede ca: ulterior recunoasterii initiale ca active, o imobilizare trebuie inregistrata in bilant la cost, mai putin orice amortizare cumulata aferenta si orice pierderi cumulate din depreciere; apoi, conform tratamentului contabil alternativ permis care prevede ca: ulterior recunoasterii initiale ca activ, o imobilizare corporala, trebuie inregistrata in bilant la valoarea reevaluata care reprezinta valoarea justa la momentul reevaluarii, mai putin orice amortizare ulterioara cumulata aferenta si piederile ulterioare cumulate din depreciere.

Contul de profit si pierdere explica rezultatele prin prisma raporturilor de echilibru dintre venituri si cheltuieli. Imobilizarile corporale sunt prezentate in contul de profit si pierdere prin intermediul mai multor elemente de venituri si cheltuieli dintre care amintim: cheltuielile cu amortizarile si ajustarile.

Notele explicative fac referire directa la imobilizarile corporale. Miscarile diverselor elemente de imobilizari se prezinta in notele explicative. In acest scop, se prezinta distinct, incepand cu pretul de achizitie sau costul de productie, pentru fiecare element de imobilizare, pe de o parte, cresterile, cedarile si transferurile in cursul exercitiului financiar, iar pe de alta parte, ajustarile cumulate de valoare la inceputul exercitiului financiar si la data bilantului, precum si rectificarile efectuate in cursul exercitiului financiar asupra ajustarilor de valoare din exercitiile financiare precedente. Ajustarile de valoare se prezinta in bilant ca deduceri clare din elementele corespunzatoare.

Este obligatorie prezentarea in situatiile financiare a urmatoarelor informatii pentru fiecare clasa de imobilizari corporale:

a) bazele de evaluare folosite in determinare valorii contabile brute;

b) metodele de amortizare folosite;

c) duratele de viata utila sau ratele de amortizare folosite;

d) valoarea contabila bruta si amortizarea cumulata;

e) o reconciliere a valorii contabile, la inceputul si sfarsitul perioadei.

6. Interpretari si analize financiare

Resursele materiale utilizate de o intreprindere in realizarea obiectului de activitate sunt formate din imobilizari corporale si imobilizari necorporale si activele circulante de natuara stocurilor. In cadrul ciclului deciziei manegeriale, achizitia de imobilizari constituie o problema vitala a existentei si continuitatii in conditii de performanta.

Problematica analizei imobilizarilor corporale vizeaza volumul la un moment dat, evolutia in timp, structura calitatea si importanta relativa in raport cu alti parametrii si conditii de exploatare efective, utilizarea potentialui tehnic, eficienta utilizarii imobilizarilor corporale.

Analiza dinamicii imobilizarilor corporale se face pe baza valorilor de intrare in gestiune sau a valorii medii a imobilizarilor corporale, evaluate in preturi comparabile. Valoarea medie a imobilizarilor corporale se calculeaza astfel:

Ic = Si + I – E

unde:

Si = existent de imobilizari corporale la inceputul perioadei;

I = valoarea medie a intrarilor de imobilizari corporale;

E = valoarea medie a iesiri de imobilizari corporale.

Diagnosticarea dinamicii imobilizarilor corporale presupune construirea unui sistem de indicatori care sa reflecte fluxurile inregistrate in cursul perioadei analizate:

- coeficientul intrarilor de imobilizari corporale (Ki): evidentiaza efortul intreprinderii de mentinere si crestere a potentialului tehnic:

Ki =

I = valoarea medie a intrarilor

Ic = valoarea imobilizarilor corporale totale.

- coeficientul iesirilor de imobilizari corporale (Ke) : evidentiaza precesul de dezinvestire, fie ca urmare a ineficientei, mentinerii imobilizarilor corporale fie prin diminuarea parametrilor functionali, fie ca urmare a inutilitatii in procesul de productie respectiv:

Ke =

unde:

E = valoarea iesirilor de imobilizari corporale.

- coeficientul miscarii totale (Kmt): evidentiaza fluxurile totale ale imobilizarilor corporale in perioada analizata:

Kmt = I + E

Ic

Principalii indicatori utilizati in caracterizarea structurala a potentialui productiv al intreprinderii sunt:

- coeficientul de structura pe categorii de imobilizari corporale (Ks): evidentiaza apartenenta sectoriala si modul de organizare a intreprinderii:

Ks = Ici

Ic

- compozitia tehnologica a capitalului fix (Kt): evidentiaza modul de gestionare a potentialului tehnic al intreprinderii:

Kt=Ic’

Ic

unde:

Ici = valoarea imobilizarilor corporale pe categorii structurale.

Ic’ = valoarea imobilizarilor corporale active

Calitatea potentialului tehnic, sursa potentiala de performanta, poate fi apreciata avand in vedere gradul de amortizare a imobilizarilor corporale precum si coeficientul de reinnoire a imobilizarilor corporale.

Gradul de amortizare = Amortizare x100

Valoarea bruta a imobilizarilor corporale

Coeficient de reinnoire = Valoarea de achizitie a imobilizarilor corporale noi

Valoarea bruta a imobilizarilor corporale totale

Aprecierea eficientei decizei de investitii presupune corelatii cu celelalte caracteristici operationale de exploatare si in primul rand cu personalul. Raportul dintre valoarea medie a imobilizarilor corporale si numarul mediu de salariati, denumit grad de inzestrare tehnica, releva caracterul mai mult sau ma putin capitalizant al combinarii factorilor de productie, evolutia sa in timp, evidentiind gradul de substituire intre echipament si forta de munca:

Gradul de inzestrare = Valoarea medie a imobilizarilor corporale

Numarul mediu de salariati

In analiza utilizarii potentialului tehnic, principalul indicator il reprezinta gradul de utilizare a capacitatii de productie (Gucp), indicator folosit in determinarea costului neutilizarii utilajelor.

Gucp = Q

Qmax

unde:

Q = productia obtinuta .

Qmax = capacitatea maxima de productie.

Un alt indicator este gradul de folosire a dotarii tehnice (GUD): evidentiaza modul de utilizare extensiva a echipamentului.

GUD = Nua x100

Nu

unde:

Nua = numarul de utilaje active.

Nu = numarul total de utilaje intalate.