Clasificarea si compozitia cheltuielilor publice
Cheltuielile publice se concretizeaza in cumpararile de bunuri si servicii efectuate de sectorul public pentru a le pune la dispozitia cetatenilor, in platile de transfer (transferuri), adica cele pentru pensii, subventii, ajutoare de somaj, etc., si in platile de dobanzi la imprumuturile contractate de stat. Daca in cazul cheltuielilor pentru cumparari de bunuri se servicii, aceste cheltuieli reprezinta un drept asupra resurselor societatii din partea sectorului public, in cazul cheltuielilor de transfer si a celor pentru plata dobanzilor la imprumuturile contractate de stat reprezinta o redistribuire a resurselor intre membrii societatii care se realizeaza prin intermediul sectorului public.
Pentru a decela mai bine rolul si modul concret in care se materializeaza cheltuielile publice, este utila si instructiva clasificarea acestora avand la baza mai multe criterii. Un prim criteriu este cel administrativ, dupa care exista o clasificare organica potrivit careia cheltuielile publice sunt grupate dupa institutiile la care se refera (ministere, unitati administrativ teritoriale, institutii) si o clasificare functionala care grupeaza cheltuielile dupa profilul activitatii institutiilor publice (Parlament, Executiv, justitie, politie, armata). Acest criteriu de clasificare da posibilitatea sa se discearna cine sunt solicitatorii institutionali de cheltuieli publice si modul in care acestia cheltuiesc banii publici.
Clasificarea economica a cheltuielilor publice distinge cheltuielile de functionare, cheltuielile de investitii sau de capital si cheltuielile de transfer. Cheltuielile de functionare (sau curente) sunt cele necesare bunului mers al activitatii institutiilor publice (salarii, servicii si cheltuieli cu procurarea materialelor necesare activitatii curente, etc.). In categoria cheltuielilor de investitii (capital) sunt incluse cele care se materializeaza in bunuri publice cu caracter durabil (construirea de scoli, sosele, spitale, etc) Cheltuielile de transfer cuprind sumele acordate din fondurile publice diferitelor persoane fizice sau juridice cu titlu definitiv si nerambursabil (platile pentru pensii, pentru ajutoare de somaj si alte ajutoare sociale, subventii, dobanzile aferente datoriei publice, etc.)
Dupa rolul lor in viata economica, cheltuielile publice se impart in cheltuieli reale (negative), care reprezinta consum definitiv de venit national (cheltuielile militare, cheltuielile cu intretinerea aparatului administrativ, etc.), cheltuieli economice (pozitive) care contribuie la cresterea avutiei nationale (constructie de drumuri, sustinerea unor proiecte economice, etc) si cheltuieli neutre care nu au (in aparenta) nici o influenta asupra venitului national (cercetarea fundamentala, de exemplu).
Dupa modul in care se repercuteaza, cheltuielile publice pot fi grupate astfel:
cheltuieli care se autolichideaza, in sensul ca acest gen de cheltuieli se recupereaza de la beneficiarii bunurilor si serviciilor finantate prin aceste cheltuieli (cheltuielile pentru intretinerea imobilelor proprietatea statului care sunt inchiriate),
cheltuieli reproductive sunt acele cheltuieli care contribuie la cresterea venitului national (cheltuieli pentru proiecte economice, pentru sanatate, etc.),
cheltuieli care au ca scop bunastarea imediata includ in special cheltuielile de transfer,
cheltuieli neproductive sunt acele cheltuieli care nu sunt rationale, constituind o risipa de resurse,
cheltuieli prezente pentru economisirea unora viitoare sunt in general cheltuieli care se „amortizeaza” la scadente viitoare lungi (cheltuieli de educatie).
Dupa modul in care cheltuielile publice se materializeaza, deosebim cheltuieli de personal (salarii) si cheltuieli materiale.
Dupa caracterul lor, permanent sau incidental, cheltuielile publice se impart in ordinare si extraordinare (exceptionale).
In fine, din punct de vedere juridic, cheltuielile publice sunt fie cu titlu definitiv, fie cu titlu temporar (avansuri, imprmuturi).
Cand ne referim la compozitia cheltuielilor publice, avem in vedere gruparea acestora pe principalele functii prevazute in bugetul de stat, si anume: educatie si cultura, sectorul social, sanatate, utilizarea fortei de munca, aparare, etc.
In bugetul de stat al Romaniei sunt prevazute urmatoarele grupe de cheltuieli publice:
Cheltuieli social-culturale (invatamant, sanatate, cultura si arta, asistenta sociala, alocatii de stat si alte ajutoare pentru copii, pensii, ajutoare si intemnizatii, activitate sportiva si de tineret),
Cheltuieli de gospodarire comunala si locuinte,
Cheltuieli pentru aparare nationala,
Cheltuieli pentru ordinea publica,
Cheltuieli pentru autoritatile publice (Presedentie, Organele activitatii legislative, organele autoritatii judecatoresti, organele autoritatii executive, alte organe ale autoritatii publice),
Cheltuieli pentru actiuni economice (cercetare stiintifica, prospectiuni si lucrari geologice de cercetare, cheltuieli pentru unele ramuri ale industriei - extractiva, energetica, metalurgica, chimica, etc., cheltuieli pentru agricultura, silvicultura, ape si mediu inconjurator, transporturi si telecomunicatii, alte actiuni economice),
Alte actiuni,
Transferuri,
Datorie publica,
10) Rezerve.
Desigur, fiecare grupa de cheltuieli publice prevazuta in bugetul de stat are importanta ei, iar marimea cheltuielilor alocate pentru o activitate sau alta depunde de o serie de factori de ordin politic, social si economic. Aceasta marime difera de la un an la altul, in functie de posibilitatile si necesitatile economiei, de presiuni politice si sociale, etc.
Compozitia cheltuielilor publice, marimea fiecarei grupe sau subgrupe de cheltuieli prevazute in bugetul de stat ofera indicii despre felul in care statul isi asuma fiecare din rolurile sale, la momentul respectiv. O pondere mai mare a cheltuielilor de transfer, de exemplu, sugereaza asumarea de catre stat la un nivel mai ridicat a rolului sau distributiv. Dimpotriva, cresterea ponderii cheltuielilor pentru actiuni economice si a cheltuelilor social culturale in totalul cheltuielilor publice denota un rol pronuntat de alocare asumat de stat, precum si a unui puternic rol de stabilizare.
In fine, o pondere prea mare in totalul cheltuielilor publice a cheltuielilor pentru ordine publice, pentru autoritatile publice si pentru aparare duce la concluzia intaririi pozitiei de „stat jandarm” al tarii respective.
|
