Garantarea si asigurarea creditelor internationale - modalitati ce previn riscurile in comertul international
1. Riscuri in cadrul comertului international.
Operatiunea de creditare, ca proces ce se desfasoara in timp, contine in sine posibilitatea aparitiei riscului de neplata, de nerambursare a ratelor scadente, ca rezultat al modificarii situatiei financiare a debitorului, situatei politice a tarii sale sau a conjucturei ecomomice si financiar valutare internationale.
Prin ,, risc’’ se intelege posibilitatea aparitiei unei pierderi in cadrul unei tranzactii economice, ca rezultat al producerii unor evenimente sau fenomene imprevizibile. Cauzele care genereaza risc 121d31b urile sunt numeroase si pot fi de natura comerciala sau necomerciala. Riscurile comerciale sunt:instabilitatea cumparatorului; neplata la termen, refuzul aceptarii de cumparator a marfurilor.
Riscurile necomerciale sunt cele determinate de starea de razboi, expropierea sau interventii guvernamentale care impiedica piata, schimbarea regimului politic, anularea autorizatiilor de export - import, calamitati.
Dintre riscurile cauzate de parteneri putem enumera: riscurile privind producerea marfurilor sau efectaarea serviciilor si riscul de neplata. In primul caz, exportatorul pierde datorita anularii comenzii de catre importator, in timp ce importatorul are de suferit executarea defectuasa a contractului de catre
exportator. In al doilea caz, exportatorul nu primeste plata marfii, iar importatorului nu i se ramburseaza avansul platit.
Riscurile ce nu tin de parteneri pot fi: riscuri politice, risc de transfer valutar si risc de curs valutar. Astfel, evenimentele politice il pot impiedica pe importator sa respscte conditiile contractuale, iar pe exportator sa realizeze contractul. Pede alta parte, in cazul riscului de transfer valutar, exportatorului nu i se va plati in moneda convenita in contract datorita refuzuluistatului sau institutiilor de drept public. Pentru importator, riscul consta in faptul ca platile fara garantie de transfer nu pot fi efectuate si marfa nu poate fi achizitionata.
Un rol major il pot avea riscurile de curs valutar,existind si posibilitatea ca aceasta sa apara fregvent datorita fluctuatiei dese a cursurilor valutare.
Pentru exportator, acestea inseamna devalorizarea monedei de contact (de regula, definita de moneda exportatorului), cea ce duce la incasarea reala a unei sune mai mici decit suma initiala. In schimb, pentru importator, apare revalorizarea monedei de contract, caz in care acesta plateste o suma mare fata de cea prevazuta initial.
Asadar, pentru prevenirea sau atenuarea unor asfel de riscuri, partile contractante ale unei poeratiuni de comert exterior trebuie sa :
* evaluieze anticipat si realist riscurile ce pot interveni in derularea contractului;
* cunoasca atit legislatia si uzantele specifice in domeniul titlurilor de credit, asigurarilor, acreditivelor, s.a.m.d., cat si legislatia din tara partenerului;
* cunoasca ansamblul metodelor ce pot conduce la evitarea acestor riscuri.
In continuare, in subcapitolele 2. si 3. ne vom referi la aceste metode de prevenire a riscurilor, evidentiind structura si tipologia acestora.
2. Garantarea creditelor internationale.
,,Garantia reprezinta orice metoda, instrument sau angajament, accesoriu contractului comercial international pus la dispozitia sau emis in favoarea unui titular de drepturi, in virtutea contractului incheiat, capabil sa asigure respectivului beneficiar realizarea certa a drepturilor garantateau despagubirea baneasca corespunzatoare pentru daunele provocate de nerealizarea accestor drepturi’’
In operatiunile de garantare sunt implicate, de regula, trei parti; Ordonatorul garantiei (debitorul princtpal), beneficiarul garantiei (in favoarea caruia garantul emite garantia), si garantul (debitorul secundar). Pozitia de beneficiar sau ordonator o poate avea atit exportatorul, comert international si importatorul, deseori, in cadrul aceluiasi contract, ambii parteneri aflindu-se intr-o dubla ipostaza (de beneficiar si de ordonator).
In comitetul international, orice persoana fizica sau juridica ce dispune de nu patrimoniu poate fi garantat:
*partenerul de contract (o parte din avutul sau);
*firme, companii industriale, comerciale (nelegate de raportul comercial);
* societati de asgurare (institutii specializate);
* statul ( in postura de garant);
* institutiile bancare si financiare.
In continuare, vom enumera modalitatile obisnuite de garantare a unei plati internationale. Acestea pot fi: scrisoarea garantie bancara, garantia societatilor de asigurare, scrisoarea de credit comerciala, titlurile de credit acceptate si avizate, ipoteca, gajul, depozitul bancar, rezervarea dreptului de proprietar.
Prin scrisorile de garantie bancara, bancile nu garanteaza fapte, ci preiau obligatia de plata pentru situatia cind cel garantat nu si-a indeplinit obligatia contractuala.Acestea pot acoperi o serie de situatii, cum ar fi: garantarea deschiderii unui acreditiv documentar de catre importator in favoarea exportatorului; garantarea executariide catre furnizor a unui contract, in bune conditiuni; garantarea adjudecarii ofertei de catre intreprindere in privinta participarii la licitatiile internationale, s.a.m.d.
In practica de comert rxterior a Romaniei se urmareste ca emiterea garantiilor bancare in favoarea firmelor romanesti, in calitate de beneficiar, sa fie facuta de banci corespondente ale BANCOREX, cu plafoane corespunzatoare. Pentru partenerii straini, ca beneficiari, BANCOREX emite garantii numai la ordinul firmelor romanesti, ca ordonatorii.
Avantajul garantiilor este ca pot caoperi riscurile in proportie de 100%. Pe de alta parte, scrisoarea ,,stand -by” este utilizata de Romania la importurile din S.U.A., aici debitorul principal fiind banca eminenta care se angajeaza la plata contra unei declaratii din partea beneficiarului ca furnizorul nu si-a indeplinit obligatiile.
In ceea ce priveste titlurile de credit acceptate si avalizate, acestea pot fi folosite eficient in acest sens, intrucit cambia sau biletul la ordin prezinta anumite elemente si proprietati ce fac posibil acest lucru.
Totodata, in relatiile externe ale Romaniei, e folosita la garantarea exporturilor rominestide nave, constructii de obective industriale si civile etc.
Dar atat ipoteca cat si gajul-ca modalitati de garantare in comertul international, prezinta un dezavantaj, si anume: dificultatea trasformarii acestora in bani lichizi. De aceia, s-a evidentiat practica gajarii hirtiilor de valoare, a efectelor de comert, care sunt usor negociabile. Totusi, aici intervine un risc, si anume cel a nesigurantei ca venit al acestor titluri (poate scadea cursul lor, de pilda).
De asemenea, si depozitul bancar prezinta avantaje desavantaje. Avantajul ar fi simplitatea si rapiditatea executarii garantarii de catre beneficiar, in schimb prezinta desavantajul imobilizarii fondurilor.
In final, o ultima tehnica de garantare ar putea fi rezervarea dreptului de prorietate asupra marfii pina in momentul in care importatorul (debitor)
isi achita toate ratele scadente.De aici rezulta garantia pentru exportator ca
importatorul isi va onora obligatiile cotractuale.
Dupa cum se vede, exista o multitudine de masuri pe care firmele de comert exterior le pot practica pentru a-si desfasura activitatea in bune conditii.
3.Asigurarea creditelor de export
asigurarea are ca obiect acoperirea in cazul riscurilor ce pot apare in cadrul tranzactiilor si sunt facute de institutii specializate de asigurare a creditelor de export, institutii ce pot indeplini, uneori, atit functia de asigurare, citsipe cea de finantare a exporturilor. Totusi in unele tari est-europene, riscurile necomercialesunt suportate de stat, folosindu-se fonduri speciale constituite in acest scop.
Asigurarea se face intr-o anumita proportie fata de valoarea creditului acordat, o parte din risc suportind-o si exportul sau importul, dupa caz. Astfel, de obicei, riscurile comerciale sunt acoperite intr-o proportie de 75-90% din valoarea creditului, iar cele politice in proportie de 85-95%. Aceasta se realizeaza prin semnarea unui contract de asigurare, in urma careia se plateste prima de asigurare, deseori, aceasta prima fiind suportata de importator. Exportatorului (sau bancii sale)-ca beneficiar al politei de asigurare i se cer doua conditii primare: sa fie rezident legal al tarii respective si sa exporte marfuri provenite din acea tara.
Totodata, datorita faptilui ca institutia de asigurare s-a angajat in contract sa acopere riscuri, deci, intr-un cuvint, a preluat aceste riscuri asupra sa, aceasta trbuie, la rindul ei, sa se asigure la o alta institutie de asigurari (reasigurarea).
Finantarea si adigurarea acestor credite-ca modalitate de promovare a exporturilor, implica anumite costuri care, in majoritatea tarilor dezvoltate, sunt preluate si suportate de stat. In tarile in curs de dezvoltare, promovarea exporturilor este limitata si prin lipsa unui sistem de finantare si asigurare propiu. In scopul de a sprijini aceste state, comisia U.N.C.T.A.D.pentru comert invizibil si finantare legata de comert impreuna cu alte institutii specializate examineaza posibilitatea ca o tara in curs de dezvoltare, pe baza cambiilor acceptate de importatori sa primeasca o garantie si sa obtina imediat fonduri de la orice banca de pe piata internationala.
In tara noastra se urmareste, de asemenea, promovarea exporturilor si bineinteles, numai cererea unui sistem de finantare bine pus la punct poate conduce la realizarea acestui scop.
|
