Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
Upload




























Conditia femeii in secolul XIX - inceputul secolului XX

istorie




Conditia femeii în secolul XIX - începutul secolului XX


Femeile nu au fost singurele care au devenit din ce în ce mai critice în ce priveste discrepantele de educatie, cu consecinte privind diferentele de sanse sociale, între fete si baieti.  George Baritiu deplângea la 1853 diferentele de educatie între fiii si fiicele românilor.  Tinerilor barbati le era oferita o experienta sociala si o educatie în scoli cu deschidere spre lume care le era refuzata tinerelor fete. 

În 1878 erau comune în România cu câte 46 de scoli din care doar doua de fete (si 44 de baieti)! Multa activitate a fost depusa de catre femei si barbati atasati cauzei dezvoltarii educatiei fetelor si pentru introducerea unui sistem de educatie a fetelor adecvat dezvoltarii lor ca fiinte umane, rolurilor lor în familie sau adecvat pentru gasirea unei slujbe. Constanta Dunca a fost una dintre aceste persoane care a facut multiple demersuri pentru a influenta politica de stat în acest sens. O efervescenta activitate s-a desfasurat mai ales în a doua parte a secolului al XIX-lea. Reuniunea femeilor române din Brasov a deschis scoli, împreuna cu filialele sale, "pentru împartasirea fetitelor române în pânea nutritorie a culturii". Au luat fiinta o serie de societati care aveau în vedere activitatea de caritate pentru sprijinirea fetelor sarace, dar si pentru ajutorarea altor categorii defavorizate (a studentilor, orfanilor, ranitilor de razboi s.a.)   

Însa cele mai încinse discutii privind educatia femeilor au fost legate de sansele lor de supravietuire într-o societate în care "locul lor" era vazut a fi în casa, în gospodarie, si în care nu toate femeile se puteau casatori astfel încât sa intre în circuitul "marfurilor conjugale".  Ele nu se puteau casatori pentru ca familia lor nu avea dota.  Adela Xenopol critica modul în care erau educate fetele - care erau "protejate" spre a nu cunoaste lucruri ce doar barbatilor le era permis sa cunoasca - care "cutare lucru nu trebuie sa-l stie, cutare anume sa nu-l faca, si toate aceste fractiuni daca le adunam vedem ca ne va da rezultatul tâmpirea."  O handicapare a fetelor prin aceste interdictii care contribuiau la lipsa lor de îndemânare în a se descurca în mod autonom în societate.


2. Starea economica a femeilor


Cer ca femeia sa nu mai fie o proprietate si un bir ce da neîncetat familia lenei si desfrânarii, ci sotia si rasplata cea mai mare a omului.

(C. A. Rosetti, 1852)


Potrivit lui Paul Scorteanu, prima masura pe care guvernul ar trebui s-o ia este "raspândirea instructiunii integrale, care sa dea femeii o profesiune, scotând-o astfel din sclavia-i catre barbat". În genere, femeia "fiica, sotie sau mama, [.] traieste numai prin barbat, depinde de el, si-n generalitatea exemplelor este sclava lui". Aflata în serviciu, angajata în sfera publica, femeia se afla si acolo la dispozitia exploatatorului, care nu-i da alt salariu decât strictul necesar spre a nu muri. 

În societatea româneasca de la sfârsitul secolului al XIX-lea munca nu le facea independente pe femei întrucât modul în care era platita aceasta munca nu le asigura independenta economica. La începutul secolului al XXI-lea, aceasta remarca este înca potrivita realitatii românesti - desi în alt context istoric si politic. Sunt multe fete care din lipsa unui serviciu de supravietuire "aleg" prostitutia.

În conferinta sa sustinuta la Ateneul Român în 10 februarie 1894 cu tema "Rolul economic al femeii române", At. Popovici vorbeste despre importantul rol jucat de femeia de la tara. "Fara preget si fara pretentiuni, femeia de la tara este stâlpul casei, stîlpii statului român".  În lipsa unei diviziuni sociale a muncii, ea este o masina universala care produce tot.  În acel timp, societatea româneasca era predominant rurala iar economia gospodariei taranesti reprezenta sursa principala de venit national.

Pe scurt, la sfârsitul secolului al XIX-lea se înregistreaza: o stare de dependenta a femeilor din clasele de mijloc de sotii lor, o precaritate a independentei femeilor în sistemul muncii salariale, o dependenta a economiei taranesti de munca productiva a femeilor (greu de spus daca veniturile femeilor erau pe masura eforturilor depuse). Conform unei statistici din 1908: din totalitatea românilor ocupati în productia economica industriala nici 1/8 nu sunt femei, în timp ce în alte parti ale lumii civilizate proportia era de 1/3, sustine Eleonora Stratilescu.


Având în vedere cele descrise mai sus, nu ne ramâne decât sa fim de acord cu Neli Cornea: "Femeia fiind satula de rolul înjositor de roaba sau papuse ce-i îngaduie legile, cere azi dezrobirea în sensul larg al cuvântului, precum au fost dezrobiti iobagii, negrii si tiganii, adica egalitate cu barbatul în fata legilor."


Multe fete nu se puteau marita din lipsa de avere.  De aceea multe voci s-au pronuntat pentru înfiintarea de scoli profesionale si deschiderea de optiuni de cariera pentru aceste tinere. Cornelia Emilian a fost initiatoarea înfiintarii primei scoli profesionale - considerând ca aceste scoli vor facilita dezvoltarea umana si emanciparea acelor fete lipsite de avere, astfel încât sa-si poata croi singure un drum în viata si o cariera.  În ciuda eforturilor depuse de diferite persoane, femei si barbati, care credeau în importanta educatiei adecvate si a paritatii în educatie, scolile pentru barbati erau de departe mult mai elaborate si complete, clar superioare celor care pregateau tinere femei.  Cornelia Emilian a avut o preocupare deosebita pentru cunoasterea de catre cercuri cât mai largi a statutului femeilor considerând ca femeile care de regula dobândesc o spoiala de educatie (cu câteva notiuni de geografie si istorie, eventual o limba straina) si care se suprapune peste cunostintele tipice ale nevestei (cum sa faca cozonacii sau sa puna muraturi etc) "nu au alta însemnatate, decât a fi idealul barbatilor".



Maria Flechtenmacher se referea si ea la problema educatiei, dar mai ales la consecintele lipsei ei. "Femeile sunt nedreptatite pe terenul instructiunii, aceasta lor mai cu osebire le este prejudicios; în acelasi timp" . "femeia nu va putea sa-si sustina existenta prin însasi fortele si valoarea sa reala, pâna atunci viciul care degradeaza si prostitutiunea ce înspaimânta nu vor dispare din societatile omenesti".

În afirmarea sociala sexul joaca rolul principal, nu cartea pe care ai învatat-o, sustinea Adela Xenopol.  "Fie un barbat destul de marginit, el în virtutea sexului cu nitica protectie sau situatie politica, va ajunge departe, pe când o femeie, fie ea un geniu si nu va dobândi decât profesoratul, si acela pâna la scoli secundare"

Cât despre un argument vehiculat în epoca privind problema accesului femeilor la diverse meserii si "natura femeilor" (chipurile neprielnica instruirii, însusirii de cunostinte si accesului lor la meserii), Valeriu Hulubei scria: "Cât de nelogic e argumentul scos din natura femeii contra drepturilor ei, se vede si de aici: daca în natura se poate citi menirea femeii, atunci la ce mai e nevoie de sanctionarea prin lege a acestei meniri?"

Unul din cazurile de notorietate privind interdictia de a-si exercita meseria aleasa, interdictie datorata pur si simplu sexului ei, este cazul Ellei Negruzzi. Ea absolvise Facultatea de Drept si voia sa profeseze avocatura. Nu i-a fost îngaduit. Ca urmare, a intrat într-o serie de procese pentru a i se recunoaste dreptul de a profesa (1915). Eleonora Stratilescu a scris despre aceste procese. Ea citeaza pe unul dintre oponentii Ellei Negruzzi în tribunal care sugera ca ar fi mai util ca doamna Negruzzi sa ajute învatamântul românesc    care are atâta nevoie de cadre. Stratilescu raspunde ironic: "Asa e! Ce cauta femeile sa obtina si ele situatii mai bune si nu se multumesc cu viata necajita si amara ?![.] Este doar "menirea femeii" sa ocupe totdeauna o situatie mai umila si oropsita!"

Ca urmare a unei intense activitati politice, femeile au început sa obtina dreptul de a practica meserii înainte refuzate lor.  Astfel, începând din 1914 si femeile au dreptul sa pledeze. Din 1919 femeile au putut lucra la Caile Ferate Române.  Optimismul nu trebuie sa paraseasca nici o cauza.  Sa acceptam deci cuvintele Adelei Xenopol, care si azi sunt valabile: "de când femeile nu mai sunt considerate ca femei, ci ca fiinte, ele ajung si adesea întrec barbatii în scurtul interval de la eliberarea lor din sclavie."


Sfârsiti odata cu tratamentul cel copilaresc ce ne dati [.] de a ne saruta mâinile si a ne compara cu îngerii, iar în absenta a ne trata de paria

(Sofia Nadejde, 1879)


Maria Flechtenmacher era nemultumita de faptul ca femeile române nu pareau sa dea semne de viata si nici nu pareau a avea dorinta de a-si manifesta public, în mod organizat, nemultumirile fata de statutul lor în societate. "Nici un semn decisiv de viata nu s-a manifestat, pentru ca femeile române continua în trista si descurajata lor indolenta". "La lupta dar . Decideti-va, întruniti-va si lucrati la opera de regenerare a sexului vostru."  Nelly Cornea scria în 1898: "A venit timpul când femeia din toata lumea îsi vine tot mai mult la cunostinta demnitatii sale, numai noi româncele sa fim vesnic zavorâte, osândite a târî ghiuleaua apatiei?"  Dar poate cea mai dramatica si trista constatare este cea a Corneliei Emilian.  Pentru ea femeia româna este "lipsita de vointa si fara dragoste de sine, ea nu stie sa puna pret pe fiinta sa, si nici nu-i în stare sa fie ceva mai mult decât o îngrijitoare, o sluga credincioasa a omului"

Nu cred ca femeile române mai sunt în proportie de 100% slugi credincioase ale omului - pentru ca multe si-au dobândit autonomia economica si emotionala.  Dar în ce priveste ghiuleaua apatiei - cert, femeile române o târasc înca si azi .


Femeia nu este inferioara barbatului. Ideile vehiculate în Europa Occidentala sunt preluate si în spatiul intelectual românesc uneori profitabil pentru autohtoni, alteori nu (daca ne gândim la panseurile civile ale lui Napoleon).  Într-o conferinta în cadrul Reuniunii Ligii Femeilor (Iasi, 1898) Eliza Popescu face distinctia între "feminins" care vad pe femei slabe, inferioare barbatilor, neavând alta menire decât barbatul si "feministes" aparatori ai cauzei femeilor, ai drepturilor lor si care considerau ca femeile îsi pot constitui o menire a lor dincolo de aceea a barbatului lor (denumiri la moda în Franta).  În cazul de fata suntem interesati de feministes - pasari rare în peisajul carpato-danubiano-balcano-pontic.

Adela Xenopol afirma în 1879 ca femeia nu este inferioara barbatului, cum încearca unii sa acrediteze.  În sfârsit femeile române, credea ea, s-au desteptat ca sunt pe aceeasi treapta morala cu barbatii; caci femeia are aceeasi capacitate si e capabila de aceeasi activitate cu barbatul. Dar câte femei credeau acest lucru si câte actionau conform semnificatiei ideii? si câte femei nu cred acest lucru azi si nu actioneaza conform ei?

Într-un articol briliant, Sofia Nadejde pune din nou problema inferioritatii/ superioritatii femeilor/barbatilor. Ea scrie despre o problema la moda în epoca, aceea a Creierului femeilor, facând trimitere la un articol cu acelasi titlu publicat în Franta în La Liberte. Nadejde face mai întâi rezumatul articolului: femeia e incapabila de orice dezvoltare; oricât ar încerca sa-si dezvolte inteligenta ea nu va reusi; ba chiar cu civilizatiunea ea "se tâmpeste si tinde catre idiotism". Argumentul articolului se baza pe ideea ca exista o directa proportionalitate între greutatea creierului unei fiinte si inteligenta acesteia. Se constatase ca greutatea creierelor barbatilor era mai mare decât greutatea creierelor femeilor, si concluzia a fost imediat trasa: femeile sunt inferioare barbatilor fiind mai putin inteligente întrucât creierul lor e mai usor.

Argumentele Sofiei sunt extrem de percutante:

·  Daca inteligenta e functia materiei cenusii atunci nu se poate trage nici o concluzie pe baza greutatii creierelor, caci ar trebui avuta în vedere greutatea materiei cenusii.

·  Greutatea nu e cea mai potrivita masura la urma urmei: calitatea materiei cenusii, numarul celulelor si a polilor acestora, si ramificatiile lor ar trebui sa fie masura inteligentei.

·  Daca privim comparativ cavitatea creierelor oamenilor primitivi (din timpuri stravechi) si pe cea a creierelor omului modern constatam o scadere de capacitate si de volum, atât la barbati cât si la femei.  Ceea ce ar însemna fie ca (a) si barbatul regreseaza odata cu femeia, fie ca (b) un volum mai mic indica o evolutie [caz în care volumul mai mic al creierului femeilor ar înseamna ca ele sunt mai evoluate - n.a.].  Nadejde adauga ideea ca creierul e proportional ca greutate cu cantitatea musculara pe care creierul trebuie s-o comande.

·  Daca e sa judecam inteligenta dupa greutatea creierului, atunci ar trebui sa spunem ca unele pasari "Sai, Saimiri, Uistiti", citeaza ea, care au un creier mai greu raportat cu trupul, sunt mai inteligente ca omul!

·  De asemenea, o serie de alienati mintali au fost gasiti cu creiere cântarind mai mult decât grautatea medie a creierelor barbatilor. Sunt ei mai inteligenti din aceasta cauza?

Sofia Nadejde a mai raspuns si d-lui Maiorescu în chestiunea greutatii creierelor.  Domnul Titu Maiorescu sustinuse aceeasi idee a proportionalitatii dintre greutatea creierelor - inteligenta - superioritate a sexelor.  si dac-ar fi sa conteze greutatea creierului, de ce nu luam în considerare raportul dintre greutatea creierului si greutatea corpului, zice Nadejde.  Daca ar fi luat în considerare acest aspect, atunci femeile ar avea mai mult creier/kilogram!

Inegalitati sociale. Femeile învatate din epoca cunosteau scrierile cele mai noi si
mai înaintate din epoca. Lucrarea The Subjection of Women (Subordonarea Femeilor) a lui J. S. Mill era cunoscuta în anumite medii intelectuale românesti. Sofia Nadejde se ralia ideii lui J. S. Mill: raportul femeii fata de barbat este acela de la vasal la senior, doar ca (zice ea) "femeia este supusa la mai multa ascultare decât vasalul". si asta datorita statutului ei consfintit juridic si social.  Femeia trebuie sa urmeze pe barbat oriunde vrea acesta, inclusiv într-un loc contrar sanatatii ei. Ea nu poate intenta vreun proces fara consimtamântul barbatului, nu poate aliena sau ipoteca proprietatea fara consimtamântul sotului, iar tatal singur are autoritate asupra copilului pâna la majorat. Apare clar ca femeile din clasa de mijloc o duceau mai rau din punctul de vedere al statutului si libertatii lor decât alte clase, nelegate de sistemul dotal.

Nu doar legile trebuiau schimbate, ci mai ales mentalitatea oamenilor în ce le priveste pe femei. Educatia reprezinta o piatra e încercare în acest sens. Pentru Sofia Nadejde, argumentul ca femeilor trebuie sa li se dea educatie pentru a fi mame bune si întrucât altfel ar fi lipsite de simtul dreptatii este irelevant. "si cei vechi dadeau educatie înalta unor robi care sa le creasca odraslele." Aceasta mentalitate ne aduce aminte de ideile lui Napoleon, pentru care femeia e o proprietate si trebuie tratata ca atare. Ea este buna ca mama doar si de aceea ea trebuie educata ca sa dea fii destoinici patriei. Pentru Nadejde, trebuie sa se dea femeii instructie pentru ca e om, pentru ca e semenul barbatului si nu pentru ca e mama de fii.  E numai o perioada a vietii în care femeia e mama, si ar fi nedrept ca restul vietii sa si-l petreaca într-o "nestiinta dobitoceasca".

Una din chestiunile cele mai dezbatute în epoca era aceea a copiilor naturali abandonati sau care ramâneau la mama si aceea a cautarii paternitatii. Atât de pregnant era resimtita aceasta problema încât o vom regasi si în anumite platforme politice la sfârsitul secolului al XIX-lea si începutul secolului XX. Legile impuneau femeii datoria de a avea grija de copil în timp ce tatal natural nu avea nici o îndatorire. "Pe femeia care-si leapada copilul, legea o pedepseste, iar pe tatal denaturat îl ocroteste si parca în râs, îl numeste tata natural".  Legea asuma în mod implicit ca este de datoria absoluta a femeii sa aiba grija de copil; ba mai mult, ca este "vina" femei de a fi ramas gravida, ea fiind aceea care se poate abtine de la dorinta sexuala [se presupunea implicit - n.a.], în timp ce barbatul în mod absolut nu se poate abtine si este privat de orice vina atunci când femeia ramâne gravida. "Este logic, zice Nely Cornea, ca femeia [considerata - n.a.] inferioara sa reziste tentatiilor, pe când barbatul [considerat - n.a.] superior nu e constrâns sa practice virtutea?"

Congresul [.] având în vedere ca femeii general vorbind, îi sunt închise toate mijlocele de a-si manifesta vointa si de a trai în mod cinstit, [.], declara ca va lupta pentru:

[.] În diferite parti ale lumii civilizate femeile au drepturi - asupra averii, ba în America si drept de vot [în anumite state, si limitat înca, dar aveau - n.a.]  si numai la noi, în România, ideea de emancipare, dorinta de egalitate a drepturilor politice cu a barbatilor, e privita ca o usuratate, o vanitate, o rascoala trecatoare si neîntemeiata, facuta cu intentia de a te impune, a te distruge, a-ti face vaza [.]

E vorba aici de dreptul femeii divortate sau vaduve care ar avea "interese comunale", fiind mame si reprezentând defunctul în administrarea averii. Domnul deputat Furculescu afisase temerea, ca de altfel si alti multi deputati, ca daca femeile (singure, divortate, vaduve) ar obtine dreptul de vot la nivel comunal, ele ar divorta. Halal încredere în soate si sentimentele lor fata de soti. Sau poate stia domnul deputat Furculescu ce zice având în vederea modul în care era reglementata casatoria la români în acea vreme!

Un gest politic deosebit apartine MS Regina Maria.  Majestatea Sa a acordat, la 18 iulie 1919, o audienta delegatelor Asociatiei pentru emancipare civila si politica.  În cadrul acestei audiente MS Regina Maria a declarat ca "este partasa a dreptului de vot pentru femei si a îmbratisat cu caldura miscarea femeilor din România pentru emancipare."

În loc de concluzii

Este sesizabila o anumita reticenta a femeilor, chiar temere a lor de a nu fi socotite necuviincioase, nesupuse, cum "nu se cuvine", "ne-la-locul lor".  Teama de a nu fi întelese gresit indica teroarea mentalitatilor în care traiau, anatema pusa de societate asupra încercarilor de afirmare politica a femeilor, suspiciunea si agresivitatea de care erau înconjurate aceste femei.  Iata ce scrie Maria C. Butureanu, o femeie foarte tenace:

repetam de teama de a nu fi rau întelesi - ca sufragiul femeiesc nu e scopul final al feminismului; ci numai un mijloc si numai începutul datoriilor multiple ce-l va atrage dupa el [.]  În orice caz domnia clandestina a papucului si a fustei nu mai este de tolerat; domnia pe fata a dreptatii trebuie sa le ia locul.

Se poate considera aceasta reticenta, autocenzura, retinere în a exprima public cerinte si revendicari, în a se afirma ca o voce puternica în viata politica, ca o reflectare a statutului femeilor în societatea româneasca - cvasiprizoniera a spatiului privat, pioniera în spatiul public.  Am putea specula, fara o marja mare de eroare, ca scrierile din epoca la care ne-am referit sunt foarte mult o reflectare a statutului femeii privilegiate economic, care traieste preponderent în mediul urban sau cu legaturi puternice în protipendada vremii. Desigur, ramâne mult de cercetat în ce priveste conditia femeilor de la tara sarace, a femeilor rrome, a grupurilor marignale de femei - din perioada de care ne-am ocupat. 

În ce priveste epoca pe care o traim noi, scrierile si reflectiile privind conditia femeilor se refera si ele cu preponderenta la grupuri relativ privilegiate de femei.  Lipsesc studii referitoare la femeile de vârsta a treia de la tara - cu o contributie semnificativa la veniturile realizate în mediul rural, referitoare la lucratorii familiali neremunerati (în proportie de peste 70% femei), referitoare la calitatea vietii femeilor ce practica prostitutia în România sau cele referitoare la trairile legate de vietuirea în "subteran" a  femeilor lesbiene si bisexuale din România.  În ce priveste vocea politica a acestor grupuri, ea va ramâne ascunsa atât timp cât problemele cu care se confrunta ele nu vor fi vazute cu aceeasi ochelari ca si problemele altor minoritati care traiesc în România (etnice mai ales).  Se considera în mod eronat ca doar maghiarii si rromii sunt grupuri discriminate si cu probleme derivate din statutul de minoritari.  Fenomenul discriminarii bazate pe sexul cetatenilor români ramâne, din pacate, înca obscur în ochii politicului.  Unii îl întrevad, altii îl ignora si multi îl neaga pur si simplu.  Pentru istorici e simplu: Istoria se repeta.  Ce vor face însa activistii si politicienii sensibili la discriminarea bazata pe sex?  Ramâne un capitol deschis .











Document Info


Accesari: 22858
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.




eCoduri.com - coduri postale, contabile, CAEN sau bancare

Politica de confidentialitate




Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2021 )