Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
Upload





















































ANATOMIA APLICATA A PERICARDULUI

medicina




ANATOMIA APLICATĂ A PERICARDULUI


Teodora Rusu, O. Straciuc, Claudia Pusta, M. Vintila

Universitatea din Oradea, Facultatea de Medicina si Farmacie





REZUMAT


Cea mai frecventa afectare a pericardului este pericardita: uscata, lichidiana, constrictiva, acuta idiopatica, bacteriana, tuberculoasa, fungica si neoplazica.

S-a utilizat ultrasonografia cardiaca în depistarea patologiei pericardice, în diferite tipuri de afectiuni: ex. în bolile cardiace: pericardita postinfarct, constrictiva postopera 838c25i torie, din disectia de aorta, sindromul postpericardotomie si hidropericardul.

În bolile cardiace, ecocardiografia este obligatorie pentru diagnostic, evidentiaza revarsatul lichidian pericardic, evolutia cantitatii de lichid, semne posibile de tamponada cardiaca.




OBIECTIVE


Scopul lucrarii este descrierea anatomica a pericardului, cu aplicatii în patologia acestuia. Sunt prezentate functiile pericardului: mecanica, "de membrana" si ligamentara.

Pericardul este sacul fibroseros care înveleste inima si vasele mari de la baza ei, situat în etajul mijlociu al mediastinului, are forma unui trunchi de con cu baza fixata pe diafragm si vârful situat superior spre bifurcatia traheei.


Pericardul este alcatuit din doua componente:

1. Pericardul fibros - componenta externa, fibroasa, este o teaca conjunctiva bogata în fibre colagene si elastice, rezistenta la presiune si tractiune. Fibrele stratului extern au dispozitie longitudinala, sunt fixate de centrul tendinos al diafragmei, cele din stratul intern au orientare cvasicirculara. La fixarea pe vasele mari, fibrele interne au dispozitie circulara.

Rolurile pericardului fibros:

prin ligamentele sale, care sunt structuri conjunctive organizate ce iradiaza de pe suprafata pericardului fibros catre peretii mediastinului, contribuie la fixarea inimii, distribuirea fortelor din cursul fazelor de inspir si expir si la optimizarea miscarilor cutiei toracice;

protejeaza mecanic inima si vasele mari ale acesteia;

este element de rezistenta, înzestrat cu mare plasticitate, raportat la solicitarile mecanice care se exercita asupra sa din timpul efortului respirator.

Conexiuni ligamentare


Raportarea la un sistem de referinta spatial tridimensional permite sistematizarea structurilor conjunctive pericardice astfel:

Anterioare:

ligamentul sterno-condro-pericardic - situat superior, cu origine la pericard în dreptul aortei, insertia la nivelul manubriului sternal - pe primele doua articulatii condro-sternale;

ligamentul sterno-freno-pericardic - situat inferior, are originea la pericard si insertia pe apendicele xifoid si pe diafragma.

Posterioare:

ligamentele bronho-pericardice drept si stâng - fixeaza pericardul de bronhiile principale;

ligamentele traheo-pericardice - fixeaza pericardul de trahee, sunt ligamente accesorii;

ligamentele pericardo-esofagiene - fixeaza pericardul de esofag, sunt ligamente accesorii.

Laterale:

ligamentele vertebro-pericardice superficial si profund - au originea în partea inferioara a lamei prevertebrale a fasciei cervicale, trec lateral de esofag, trahee si se insera pe pediculii pulmonari, iar anterior pe pericard. Deci, în partea superioara a mediastinului aceste ligamente ancoreaza pericardul de coloana vertebrala;

sistemul de tensiune elastica - în partea de mijloc a mediastinului, la nivelul pediculilor pulmonari, pericardul se continua de-a lungul vaselor pulmonare, carora le formeaza cel de-al patrulea învelis, numit sistem de tensiune elastica, cu rol în dinamica pulmonara;

ligamentele pulmonare - fixeaza pericardul de plamâni;

ligamentele freno-pericardice stâng si drept - fixeaza pericardul de diafragma. În partea superioara ele se continua cu adventicea vaselor mari de la baza inimii.

Superioare:

ligamentul tiro-aorto-pericardic - ancoreaza pericardul pe directia cranio-cervicala. Portiunea cervicala a ligamentului corespunde fasciei endocervicale. Ligamentul este considerat un vestigiu al mezocardului posterior, uneste pericardul cu cartilajul tiroid, iar prin muschii suprahioidieni, liniile sale de forta se continua pâna la baza craniului.

membrana traheo-pericardo-frenica - leaga centrul tendinos al diafragmei de pericard, iar prin intermediul traheei, laringelui si osului hioid, de baza craniului, formând un veritabil sistem de suspensie si sustinere a diafragmei.

Inferioare:

ligamentul freno-pericardic inferior - uneste pericardul cu diafragma - la nivelul centrului tendinos. Pericardul fibros este mai gros în dreptul atriilor si vaselor mari de la baza inimii, fata de care are rol de protectie fata de cresterea presiunii intracardiace.


2. Pericardul seros - componenta profunda, seroasa, alcatuita din doua foite:

o foita parietala - captuseste suprafata interna a pericardului fibros, care se continua cuo foita viscerala, numita epicard.

Între cele doua foite ale pericardului seros se delimiteaza o cavitate capilara numita cavitate pericardica, care contine o lama fina de lichid seros. Lichidul pericardic este secretat si se resoarbe continuu în mod fiziologic 30 - 50 ml, înlesnind miscarile muschiului cardiac.

Spatiul virtual al cavitatii pericardice se poate transforma într-un spatiu real în colectiile lichidiene din pericardite si hemopericard. Acest spatiu se reduce în sinechiile pericardice.

Epicardul îmbraca intim ventriculii, atriile si se prelungeste 1 - 3 cm pe originea vaselor mari, continuându-se cu foita parietala, formând zona de reflexie a pericardului seros. Extensia epicardului pe vasele mari are forma a doua prelungiri tubulare numite:

mezocardul arterial - înveleste originea aortei si a trunchiului arterei pulmonare;

mezocardul venos - înveleste venele cave si pe cele pulmonare.

Reflexia mezocardului venos formeaza un fund de sac în forma de U rasturnat la nivelul peretelui posterior al cavitatii pericardice, numit sinusul oblic al pericardului. Între mezocardul arterial si cel venos se delimiteaza sinusul transvers al pericardului.

Inferior foita parietala a pericardului seros adera intim de centrul tendinos al diafragmei.




VASCULARIZAŢIA PERICARDULUI


Arterele care iriga pericardul au originea în artera interna (mamara interna), care da ramuri pericardice mici si artera pericardo-frenica. Alte surse arteriale ale pericardului pot fi ramuri din arterele bronsice, esofagiene, timice, frenica superioara, frenica inferioara.

Venele pericardului dreneaza sângele în venele toracica interna, frenica superioara, azygos, brahiocefalice si vena cava superioara.

Epicardul are o bogata retea limfatica, ce dreneaza în ganglionii traheobronsici, mediastinali inferiori, frenici si cei ai venei cave superioare. Drenajul spatiului pericardic se realizeaza atât pe calea canalului limfatic toracic, cât si pe calea ductului limfatic drept.





INERVAŢIA PERICARDULUI


Nervii pericardului fibros si ai foitei parietale a pericardului seros sunt ramuri din nervii frenici, vagi si din lantul simpatic toracic cu ganglionul stelat si primul ganglion dorsal, precum si din plexurile cardiac, aortic si frenic. Nervii frenici trec deasupra pericardului în drumul lor spre diafragm. Epicardul are o bogata inervatie senzitiva, cu origine în plexul cardiac si unitara cu cea a cordului. Fibrele senzitive care patrund la nivelul ganglionului dorsal de la C8 - T2 asigura inervatia atât pentru plexul brahial, cât si pentru pericard, ceea ce furnizeaza o explicatie morfologica a iradierii tipice de tip pericardic.


FUNCŢIILE PERICARDULUI


Functia mecanica:

favorizeaza eficienta functiei miocardului;

optimizeaza fortele din cursul efortului respirator;

asigura statica si dinamica pleuro-pulmonare, ventilatia, cu realizarea vidului intratoracic;

realizeaza o anvelopa cardiaca, relativ elastica, mentinând o presiune transmurala scazuta;

mentine interdependenta ventriculara.

Functia "de membrana":

înlesneste miscarile muschiului cardiac prin intermediul cavitatii pericardice;

reprezinta o bariera fata de inflamatia structurilor vecine.

Functia ligamentara:

realizata de structuri conjunctive organizate care, în functie de liniile de forta, radiaza de pe suprafata pericardului fibros spre peretii mediastinului;

pozitioneaza functional optim inima, limitând deplasarea ei.


MATERIAL sI METODĂ


Clasificarea bolilor pericardice


Cea mai frecventa afectare a pericardului este pericardita - inflamatia foitelor pericardice.

Sindromul pericarditei uscate

Ecocardiografia este adesea normala la bolnavii cu sindrom clinic de pericardita acuta, cu exceptia cazurilor când aceasta se asociaza cu lichid pericardic. Prezenta lichidului sprijina diagnosticul de pericardita acuta, absenta nu exclude acest diagnostic.

Sindromul pericarditei lichidiene

Ecocardiografia reprezinta metoda de electie, simpla, inofensiva, rapida, aplicabila la nevoie la patul bolnavului pentru evidentierea lichidului în sacul pericardic, suficient de sensibila pentru a detecta cantitatea de lichid intrapericardic ce depaseste 30 - 50 ml.

Pericardul parietal si pericardul visceral apar ca o singura structura sau când sunt îngrosate ca doua ecouri paralele. Interpozitia lichidului pericardic fiziologic (30 - 50 ml) între straturile pericardice are rezultat o separatie foarte mica fiziologica apreciata prin ecoM, de obicei prezenta doar în sistola.

Acumularea de lichid pericardic determina aparitia unui spatiu liber de ecouri. Pericardul posterior se recunoaste ca un ecou dens si plat fara miscari, cu aspect liniar caracteristic. Lichidul se acumuleaza predominant catre apex si posterior si poate fi evidentiat în special eco2D, dar si în ecoM prin înregistrarea baleiajului apex-baza.

Detectarea lichidului pericardic prin eco2D nu este superioara ecoM, dar poate arata distributia acestuia în sacul pericardic si este mai precisa în evaluarea cantitatii lichidului.

Revarsatele mari se acompaniaza cu miscare de balans exagerata a cordului, « inima balanta » ("swinging heart"), întâlnita la o cantitate mare de lichid, cel putin 800 ml, chiar 1000-1500 ml, cu fenomenul de tamponada. În revarsatele mari pot aparea imagini de pseudo-SAM si pseudoprolaps, semne de lichid pericardic important si nu de tamponada.

Cuantificarea lichidului pericardic se face cu ajutorul ecoM, eco2D, eco3D (a fost validata experimental, apreciind lichidul pericardic cu un coeficient de corelatie, dar nu este larg disponibila în practica clinica.

Sindromul pericarditei constrictive

Se diferentiaza trei forme anatomo-functionale:

a) pericardita adeziva propriu-zisa (accretio cordis): exista aderente între pericard si fascia endotoracica, cu structurile anatomice adiacente (pleura, mediastin, diafragm, cutie toracica). Aceasta forma de pericardita corespunde mediastino-pericarditei.

b) pericardita constrictiva (concretio cordis): reprezinta îngrosarea pronuntata fibrinoasa a pericardului care devine rigid, cavitatea pericardica se oblitereaza total sau partial, are loc un proces de hialinizare, chiar calcificare a pericardului (pericardita calcara).

c) syncretio pericardii, o combinatie a celor doua forme (efuziv-constrictiva).

Ecocardiografia eco2D evidentiaza îngrosarea si calcificarea pericardului.

Eco Doppler: timpul de decelare a undei E, a fluxului transmitral sau transtricuspidian reprezinta cel mai bun indicator al severitatii constrictiei. Un timp de decelerare TDE < 120 ms este un marker important si usor de masurat în constrictia severa.

Pericardita acuta idiopatica (pericardita acuta benigna)

Este produsa de virusuri: coxsackie A, B, gripale, urlian, echovirusul tip 8, herpes simplex, varicelo-zosterian, citomegalovirusuri, etc.

Ecocardiografia este explorarea noninvaziva cu rol primordial în evidentierea revarsatului pericardic si cuantificarea cantitativa a acestuia, evidentiaza semne de tamponada cardiaca.



Pericardita bacteriana (purulenta)

Agenti microbieni implicati: stafilococ, gonococ, germeni gram negativi (pseudomonas aeruginosa) etc.

Ecocardiografia evidentiaza si apreciaza semicantitativ revarsatul pericardic. Uneori acesta poate fi închistat, cu cloazonari sau septari pericardice. Poate evidentia eventuala tamponada cardiaca sau vegetatii valvulare în caz de endocardita. Contrastul spontan intrapericardic în pericardita purulenta ridica problema producerii de infectii bacteriene aerobe.

Pericardita tuberculoasa

Are doua stadii : precoce (stadiul lichidian) si tardiv (constrictia pericardica). Ecocardiografia evidentiaza revarsat pericardic si eventuale semne de pericardita constrictiva. În perioada de tranzitie de la exsudat la pericardita constrictiva se pot observa în spatiul pericardic ecouri dense sau mase tranzitorii, alteori închistari sau septari ale pericardului.

Pericardita fungica

Cauzata de: histoplasmoza, aspergiloza, blastomicoza, candida albicans, etc.


Pericardita neoplazica

Tumorile pericardice pot fi: primare si secundare (metastaze):

pericardita metastatica - are ca origine a diseminarii neoplasmul bronhopulmonar, de sân, limfoame, leucemii. Ecocardiografia evidentiaza prezenta revarsatului pericardic, semne de tamponada cardiaca, îngrosari sau prezenta unor formatiuni în sacul pericardic;

pericardita din tumorile pericardice primare - mezoteliomul malign difuz. Apare frecvent.

Ecocardiografia evidentiaza invadarea spatiului pericardic, extensia si localizarea, formarea revarsatului lichidian hemoragic.


AFECTAREA PERICARDULUI ÎN BOLILE CARDIACE


Ecocardiografia este obligatorie pentru diagnostic, evidentiaza revarsatul pericardic, se poate urmari evolutia cantitatii de lichid, deceleaza semne posibile de tamponada cardiaca.

Patologia cardiaca ce implica pericardul: pericardita postinfarct, sindromul postperi-cardotomie, hidropericardul, pericardita constrictiva postoperatorie si cea din disectia de aorta.


AFECTAREA PERICARDULUI ÎN BOLI METABOLICE sI ENDOCRINE


Exemple: pericardita uremica, mixedematoasa sau cea cu colesterol.


PERICARDITA POSTTRAUMATICĂ sI IATROGENĂ


Apare dupa traumatism toracic deschis sau închis, chilopericard, pericardita post-iradiere.


PERICARDITA ÎN PROCESE IMUNE sI AUTOIMUNE


Pericardita poate aparea în lupusul eritematos sistemic, poliartrita reumatoida, sclerodermie, reumatismul articular acut, dar poate fi si indusa de medicamente si toxice.

REZULTATE


Imagistica - ecocardiografia depisteaza colectia pericardica evidentiata în spatiul ecofree posterior (în ecoM, eco2D si eco3D), o posibila tamponada cardiaca, posibile închistari cu cloazonari sau septari pericardice, posibile ecouri dense.


CONCLUZII


Pericardul cu sistemul ligamentar care îl conecteaza la peretii mediastinului are rol hotarâtor în statica si dinamica pleuro-pulmonara, în ventilatia pulmonara, în realizarea vidului intratoracic, în aspirarea sângelui de la periferie spre inima si functie 'de membrana'.

pericard%201pericard%202Figurile 1,2,3 - Aspecte de hidropericard în insuficienta cardiaca congestiva severa.

pericard%203





















BIBLIOGRAFIE


Andreescu, A., Anatomia dezvoltarii omului. Embriologia medicala, Ed. Medicala, Bucuresti, 1987 ;

Bejan, L. si colab., Pericardul, Timisoara medicala nr.3, 1988 ;

Ginghina, C. si colab., Pericardologie de la diagnostic la tratament, Ed. Infomedica, Bucuresti, 2002;

Ifrim, M., Atlas de anatomie umana, Ed. stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1984 ;

Netter, F., Atlas de anatomie umana, Ed. Medicala Callisto, 2005 ;

Sinelnikov, S., Atlas de anatomie umana, 1984 ;

Valeanu, A., Zdrenghea, D., Compendiu de ecografie speciala, vol. III, Ed. Universitatii din Oradea, 2000.












Document Info


Accesari: 8905
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.




eCoduri.com - coduri postale, contabile, CAEN sau bancare

Politica de confidentialitate

Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2020 )