Documente online.
Zona de administrare documente. Fisierele tale
Am uitat parola x Creaza cont nou
 HomeExploreaza
upload
Upload


Istoricul terapiei ocupationale


ISTORICUL TERAPIEI OCUPATIONALE


Terapia ocupationala este o profesie a secolului 20 desi bazele sale filozofice trebuie cautate cu multi ani in urma. Efectul terapeutic al activitatii si miscarii este cunoscut de la inceputul civilizatiei. Date despre importanta ocupatiei asupra sanatatii putem gasi in literatura antica a Greciei,Persiei,Egiptului si Chinei. Grecii si egiptenii in antichitate tratau bolile psihice cu muzica, dans, jocuri.

In povestea lui Homer despre Hephaistos se arata cum acesta a primit unelte care l-au facut sa devina mai indemanatic.In urma cu 2000 de ani Galenus afirma ca „cel mai bun doctor pe care il ofera natura e munca”.

Mai tarziu cand medicina s-a dezvoltat ca disciplina este posibil de gasit literatura care dovedeste ca activitatile s-au folosit pentru imbunatatirea sanatatii.



Oricum, cei mai multi autori sunt de parere ca terapia ocupationala ca profesie isi are originile in domeniul psihiatriei din secolele XVIII-XIX.

Dr. Philipe Pinel intr-o lucrare publicata in 1791 la Paris – „Tratat privind tratamentul moral al dementei”, terapia bolilor psihice prin activitate, atrage atentia psihiatrilor asupra beneficiilor ocupatiilor precise. [16]

Benjamin Rush 1798 in Spitalul din Pensylvania recomanda folosirea unor activitati precum tesutul si impletitul in tratamentul psihopatiilor, remarcand importanta terapeutica a interesului pacientului pentru activitatile performate.

In Anglia – York,Tuke a demonstrat ca „munca prin ea insasi are o putere superioara tuturor celorlate forme de efort fizic”.

Aceasta forma umanista de tratare a pacientilor bolnavi psihic a devenit cunoscuta ca tratament moral. Terapia se centra pe mediul inconjurator al pacientului si pe situatiile cotidiene. S-a modificat mediul fizic, temporal si social cu scopul corectarii obiceiurilor de viata defectuoase si generarea unora noi. Prin efortul unor specialisti tratamentul moral a fost aplicat in toate domeniile de terapie a bolnavilor psihici sub aspectul unei noi profesii care apoi a devenit cunoscuta ca terapie ocupationala. Spre sfarsitul sec.XIX se practica in multe tari un fel de terapie ocupationala, in special de catre medici.

Timp de mai bine de un secol, pana dupa primul razboi mondial, organizarea majoritatii azilurilor psihiatrice cuprindea facilitati unde cei internati puteau desfasura o activitate productiva. Faimosul psihiatru Kvikbride , vorbind in 1854 despre constructia, organizarea si conducerea Spitalului de deficienti psihici, afirma: „Munca este unul dintre cele mai bune remedii ale noastre; ea este tot atat de folositoare pentru ameliorarea sanatatii deficientilor psihici cat si pentru mentinerea ei la omul sanatos. Ea este cel mai bun antidot pentru nervi, ea calmeaza pe cel nelinistit si emotionat, da o buna pofta de mancare si o buna digestie, da un somn sanatos si inviorator multora care fara ea ar face nopti albe.”

Probabil cea mai importanta persoana in domeniul terapiei ocupationale si in dezvoltarea acesteia a fost Adolph Mayer-un umanist si neuropatolog, profesor de psihiatrie la Universitatea John Hopkins din Baltimore .El a sustinut ca „utilizarea corecta a timpului in cadrul unor ocupatii se pare a fi problema fundamentala in terapia pacientului neuropsihiatric”.El considera ca „facand, actionand si experimentand inseamna A FI”.

Preocuparile de redefinire pe baze stiintifice a reabilitarii prin munca apar la cumpana secolelor XIX-XX. Promotorii acestei terapii au fost John Ruskin si William Morris, unul filozof celalalt arhitect. Ei spuneau: „munca meseriilor amelioreaza starea de sanatate fizica si psihica prin exercitiu, iar arta prin satisfactia realizata de propria creatie artistica are deopsebita importanta asupra psihicului.”

Pornind de la conceptul „miscarii prin arte si meserii” americanul F.C. Reid creaza termenul de „ergoterapie”.[23]

In 1914 la New York, arhitectul George Edward Barton deschide „Casa de Consolare” pentru tratarea bolnavilor si deficientilor prin munci manuale. El inlocuieste termenul de ergoterapie cu cel de „terapie ocupationala”. Curand dupa aceea, in 1921, doctorul H.A. Pattison exprima urmatoarea definitie:”TO poate fi definita ca fiind orice activitate mentala sau fizica, prescrisa si dirijata, pentru obiectivul bine determinat de a contribui la refacerea sau grabirea ei in urma unei boli sau leziuni”.

In martie 1917 la Clifton Springs statul New York are loc primul Congres al „Societatii Nationale pentru Promovarea Terapiei Ocupationale”. In 1923 aceasta societate se transforma in „American Occupational Therapy Association” (AOTA), denumire pastrata si in prezent. AOTA pune bazele invatamantului de specialitate, promoveaza literatura de specilitate. [23]

Pana in anii 1950 terapia ocupationala a urmat linia umanista, holistica, considerand persoana ca un intreg. Holismul lui Mayers ce reprezenta omul interactionand cu mediul sau si-a pierdut semnificatia in medicina reductionismului.Terapeutii ocupationali au simtit ca legatura ce o aveau cu medicina le-a oferit credibilitate, astfel incat ei au folosit limbajul medical si terapia lor a devenit reductionista – nu au mentionat calitatea vietii, echilibrul intre ocupatii etc.Tratamentul s-a centrat pe segmente ale corpului ce erau disfunctionale, ignorand omul ca persoana. Conceptia reductionista, pur tehnologica, urmareste dezvoltarea echipamentelor si mijloacelor tehnice pentru a castiga cat mai multe abilitati clinice, dezvoltand mult ortezarea si protezarea.

Din anii '60 cele doua concepte au inceput sa se apropie, s-a revenit la conceptia umanista holistica fara sa se renunte insa la dezvoltarea tehnologica.

Sub auspiciile AOTA, TO in SUA s-a dezvoltat vertiginos prin promovarea ei ca stiinta, extinderea invatamanului si implementarea de noi metode si tehnologii.

In Europa dezvoltarea terapiei ocupationale a fost mai lenta. Francezii au preluat termenul de „ergoterapie” pe care l-au considerat creatia lor si il folosesc si in prezent.

In 1967, J. Dumoulin in „Precis d ergotherapie” defineste ergoterapia ca fiind: „orice activitate mintala sau fizica, prescrisa sau condusa in scopul de a grabi si de a contribui la recuperarea in cazuri de sechele, de boli sau de traumatisme deoarece nu exista infirmitate care sa fie in intregime fizica sau in intregime psihica”.

Initial conceptul de ergoterapie se referea la folosirea in terapie a gestualitatilor din variate meserii si activitati.Delaet si Lobet studiind 1300 de meserii constata ca exista doar 43 de gesturi diferite in executarea lor, din care 24 sunt ale mainii. Aceste gesturi de baza se combina in diverse forme pentru diferitele activitati.[23]

Actualmente termenul de ergoterapie se pastreaza in Franta si Germania dar se suprapune practic peste cel de terapie ocupationala al tarilor anglo-saxone si SUA.

In 1990 reafirmarea terapiei ocupationale ca fiind ceva legat de ocupatie a determinat folosirea terapiei ocupationale in cadrul angajarilor in industrie,oficii postale, politie, scoli, inchisori.

La inceputul anilor 1990 terapia ocupationala a devenit o stiinta preocupata de forma, functia si sensul ocupatiei. A inceput sa inteleaga oamenii ca fiinte ocupationale.Yerxa (1993) a fost printre primii care a suntinut aceasta stiinta pentru ca a crezut ca aceasta ofera un nou mod de a intelege natura ocupationala a fiintelor umane si cum aceasta poate sa imbunatateasca potentialul si dezvoltarea omului. Clark (1993) a extins aceste idei creand o baza de date folosind programele de doctorat.

Filozofia care sta la baza terapiei ocupationale consta din modele de sanatate care au ca scop ajutarea individului sa constientizeze puterea pe care o are prin insumarea abilitatilor de viata ce ii confera o mai mare siguranta de control personal. Se refera la intreaga gama de activitati ce confera sens vietii prin crearea de roluri, obiceiuri si rutina.Aceste aspecte ce ne contureaza viata si confera ingredientele vitale contribuie la starea de bine.



Document Info


Accesari: 888
Apreciat: hand

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site


in pagina web a site-ului tau.




eCoduri.com - coduri postale, contabile, CAEN sau bancare

Politica de confidentialitate | Termenii si conditii de utilizare




Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2024 )