Lucrare stiintifico - metodica pentru obtinerea gradului didactic I ISTORIE - Nicolae Simache - personalitate de marca a culturii prahovene

UNIVERSITATEA BUCURESTI

FACULTATEA DE ISTORIE

Lucrare stiintifico - metodica pentru obtinerea

gradului didactic I

Nicolae Simache - personalitate de marca a

culturii prahovene

Introducere

In general, toata lumea incearca sa elogieze prin diverse lucrari, personalitati cu un important renume ale istoriei romanesti si universale, dar putini sunt aceea care se apleaca asupra semenilor apropiati, cu merite exceptionale, dar mai putin mediatizati, deci mai putin cunoscuti.

Lucrarea de fata vine ca un modest omagiu adus acestui indarjit aparator al valorilor istorice si culturale ale romanilor, ca un gest de profund respect fata de profesorul emerit Nicolae Simache, profesor care n-a precupetit nici un efort pentru ca sa-si vada infaptuit proiectul de inzestrare al Prahovei cu o puternica retea de muzee care sa ne reprezinte.

Profesorul Nicolae I. Simache a fost o personalitate de exceptie a invatamantului prahovean si national, dar mai ales a muzeografiei romanesti. Remarcabil dascal si muzeograf si-a dedicat intreaga fiinta instruirii si educatiei tinerei generatii din invatamantul secundar, indeplinind importante functii didactice si de conducere la liceele din Buzau si Focsani si timp de aproape trei decenii, la Liceul „ Sfantul Petru si Pavel ” din Ploiesti.

Prahova, cat si in zona de azi a judetelor Dambovita si

Buzau.

Tema abordata in aceasta lucrare nu este prevazuta ca subiect obligatoriu in programa scolara. Totusi aproape toate informatiile pot fi folosite cu succes la unitatea de invatare „ Romania dupa al doilea razboi mondial ”,continutul „ Cultura in a doua jumatate in a doua jumatate a secolului al XX – lea ”. Aceasta tema poate fi foarte bine folosita in cazul excursiilor scolare, in cadrul cercului de istorie, dar mai ales pentru vizita la muzeu, la Muzeului Ceasului din Ploiesti.

A fost respectat criteriul cronologic in evocarea vietii si activitatii culturale ale profesorului Nicolae I. Simache. Am folosit o bibliografie diversa, de un mare ajutor fiindu-mi lucrarile lui Paul D. Popescu, Bucur Chiriac si Gheorghe Marinica.

In ceea ce priveste aparatul critic am evidentiat toate sursele folosite in bibliografie si in notele care insotesc textul. Nu am pretentia ca am descoperit elemente biografice, istoriografice sau muzeografice inedite, ci am valorificat deja date atestate si consacrate. Nutresc totusi speranta ca lucrarea poate fi considerata o mica si modesta contributie la cunoasterea vietii si a unei parti din opera profesorului Simache.

Profesorul Nicolae I. Simache s-a nascut in data de 5 noiembrie 1905 in localitatea Cosminele din judetul Prahova. Tatal sau, Ilie era „ muncitor cu palmele ”, din neam de mosneni harnici si mandri. O buna bucata de vreme, inainte, in timpul si dupa primul razboi mondial a fost primar al comunei. La un moment dat, dispunea de cinci hectare de islaz, sase hectare de faneata si o impunatoare livada. Acesta va muri intr-un conflict violent pentru hotarul proprietatii sale, in vara lui 1925. Prea multe informatii despre acest eveniment nu se cunosc nici in comuna. Din acel moment, ( avea vreo 19 ani ) Nicolae Simache devine capul familiei, compusa din mama sa, Maria si cele trei surori. Doua dintre ele erau mai mari, Aurelia si Maria, iar cea de-a treia, mai mica, Florica. Spre deosebire de acesta, ele se vor casatori.

Fire ambitioasa, a urmat liceul „ Sfintii Petru si Pavel ” din Ploiesti. „ Problema viitorului era de mult hotarata pentru copilul Nicolae Simache. Va merge mai departe si nu oriunde mai departe ci la Liceul Sfintii Petru si Pavel, scoala de stralucita traditie, la lei cum spunea toata lumea, dupa leii de piatra de pe esplanada de la intrare asezati in fata statuilor celor doi Apostoli ” . Impactul cu orasul Ploiesti si mai ales cu liceul a fost foarte puternic pentru elevul N. I. Simache.

Nemaideschizandu-se internatul liceului datorita razboiului, va fi nevoit sa stea in gazda. In aceasta perioada nu se poate spune ca a trait in saracie, dar nici ca a avut o existenta imbelsugata. Mostenind de la tatal sau un spirit practic, nu s-a simtit nedreptatit, defaforizat, socotind ca este o copilarie sa cheltuiesti un ban atunci cand nu este neaparata nevoie sa o faci.

Isi organiza riguros timpul, era metodic in ceea ce facea, disciplinat, profitand de tot ceea ce a invatat de la profesori, dar si din lecturile proprii, stand nopti intregi cu cartea la capatai. Era plapand, cu o fire calma, sfios, cu o figura de ganditor, care ardea doar inlauntru.

Bucur Chiriac remarca in interesanta lucrare care omagiaza pe profesorul Nicolae I. Simache ca : „ intrebarile, nedumeririle ii dadeau un neastampar ce si-l dezvaluia numai in fata profesorilor, pe care nu-i slabea cu intrebarile. Devenea curios atunci cand aflandu-se in fata unui obiect vechi, dorea sa-i afle substanta, viata intima, fortele ascunse, dorind sa le dea o identitate, sa le masoare, sa le compare, sa le cunoasca valoarea si importanta ” .

Ca orice elev va avea printre profesori, dascali simpatiza&# 242h78c 355;i si antipatizati. Spre exemplu, profesorul de limba romana, Gheorghe Zagorit nu il va impresiona, dupa cum remarca Paul D. Popescu : „ Este totusi de mirare cum nu s-a apropiat de Gheorghe Zagorit, om cu multe preocupari de istorie locala, de folclor, si el mereu in fierbere in campul culturii prahovene ” . In schimb, o puternica impresie i-a lasat-o profesorul de istorie, Dumitru Munteanu-Ramnic. Se poate spune ca acest dascal i-a determinat optiunea pentru istorie, si chiar mai mult, i-a servit ca model pentru intreaga viata. Elevul Simache invidia informatia bogata pe care o oferea elevilor, cursivitatea si fluenta cu care o facea, fraza eleganta a profesorului Munteanu - Ramnic.

Nu se poate spune ca elevul Nicolae I. Simache a fost unul stralucit, dar nici mediocru. Examenul de bacalaureat din iunie 1926 va fi trecut de absolvent cu media generala 9.10, care il clasifica intaiul intre cei 26 de candidati reusiti. Ziarul „ Universul ” a publicat rezultatele bacalaureatului, ceea ce-l va face pe absolvent sa se simta mandru, stiind ca exista cativa abonati si in Cosminele, si ca acestia ii vor citi numele si ii vor aprecia valoarea. A fost un elev exceptional dotat, cu o mare putere de munca, cu memorie extraordinara, cu o bogata intuitie, dar si putere de sinteza si generalizare, redand cu lux de amanunte, ajutat si de lecturi particulare, scene importante din istoria zbuciumata a poporului nostru. Avea o dragoste nestinsa pentru natura, umbla in nestire prin poieni, culegand flori de camp care-l fascinau : „ ma fascineaza nu numai un cer luminos si clar, si unul inchis, metalic, cu nori bucalati si alburii . Daca mi-as dori ceva in viata, ar fi sa ma reintorc la Cosminele, la acea casa cu pridvor pe care ti-am aratat-o. Dar as vrea sa fie impodobita cu muscate, fire de busuioc si o gradinita cu petunii, iasomie si micsunele. Daca o sa ma imbat vreodata de ceva, imi doresc sa ma imbat de mirosul florilor '.

In tara a organizat cu ceilalti liceeni, colegi de-ai sai, proaspat absolventi de bacalaureat excursii, una dintre cele mai apreciate fiind cea din Moldova, din zona Piatra Neamt, Valea Bistritei, Bicaz, Durau, etc. Unul dintre colegii sai, Petre Dumitrescu remarca : „ am urcat Ceahlaul, cel cantat de atati admiratori, si de Calistrat Hogas, si am dormit o noapte in cabana primitiva, si am tremurat toata noaptea, am vazut insa rasaritul soarelui pe Ceahlau, am facut baie de aer si de soare, si mai ales, ne-am scaldat privirile asupra maiestatii sale - Ceahlaul, cu ochii pana departe, pe vatra veche a intregului neam de la rasarit si apus. Am parcurs drumul pe Valea Bistritei, cu minunea acestei vai, ape si codri, si am inteles plutasii care, de veacuri, privesc cu mandrie de stapani falnici si puternici, pe oricine se incumeta sa le stanjeneasca vocatia din tata

in fiu. Prin Lacul Rosu, Brasov, Ploiesti se incheie neuitata noastra excursie. Cu Simache Nicolae in frunte ne luam zborul, in toamna anului 1926, spre Bucuresti. ” Tot in perioada liceului, dar in ultimii doi ani, Nicolae Simache a organizat un cerc literar cu referate si discutii facute de elevi, sub atenta supraveghere a cate unui profesor.

Din 1926 urmeaza in paralel cursurile Facultatii de Litere si Filosofie si cele ale Facultatii de Drept ale Universitatii din Bucuresti, fiind licentiat in Drept ( 1930 ) si Filosofie si Litere, sectia Istorie, magna cum laudae ( 1932 ).

A dus o viata de student modesta, dar nu saraca, deoarece din 1929 si pana in 1931, momentul finalizarii cursurilor, a obtinut si beneficiat de bursa ' N. G. Lazarescu '. Acesta a fost profesor de matematica si director al liceului ' Sfintii Petru si Pavel ' si isi donase intreaga sa avere liceului mentinat, o parte din ea fiind destinata intretinerii in facultate a unor fosti elevi merituosi ai scolii, fii de tarani saraci de la sate. A locuit in Caminul Studentesc Prahovean care era intretinut din subventiile prefecturii judetului si era unul dintre cele mai bune din capitala.

Dintre profesorii universitari, o puternica impresie a lasat-o asupra sa, savantul dreptului, avocatul si omul politic de succes, Istrate Micescu : ' De la el a facut cunostinta cu

marile principii ale dreptului civil, prin el a cunoscut opera unor civilisti celebri ca Planiol, Colin si Capitant, dar si importanta jurisprudentei autohtone in rezolvarea unor cazuri a putut urmari cateva prelegeri de drept civil ale stralucitului orator si om politic, Nicolae Titulescu '. Ultimile examene si licenta vor avea loc in perioada iunie - iulie 1930, sub rectoratul lui Nicolae Iorga. La prins ca profesor si pe vestitul Vasile Parvan, in ultimul an de viata, si astfel, Simache va beneficia de erudita informatie a acestuia in domeniul epigrafiei si antichitatilor dar si in filosofia istoriei.

Cea mai puternica influenta asupra lui o va juca insa Nicolae Iorga, titularul catedrei de istorie universala, la care Nicolae I. Simache a ajuns sa studieze de-abia in 1927.

Mai tarziu, cu ocazia aniversarii centenarului nasterii lui Iorga, in cadrul unei pagini a ziarului local, dedicata comemorarii, ,, Un titan al culturii romanesti '', Simache va publica articolul ,, Profesorul meu '' cu amintiri calde si vii. Spre Nicolae Iorga l-a impins o serie de afinitati , de ordin temperamental, de caracter, vointa, pasiuni. Pastrand proportiile, putem spune ca Simache devine o replica a istoricului.

In 1931 finalizeaza a doua facultate si se hotaraste sa practice avocatura. Putin mai tarziu va renunta la doctoratul in Drept si neglijeaza practicarea avocaturii, devenind numai profesor la liceul „ Sfintii Petru si Pavel ”. Profesorul Simache va imbina armonios activitatea la catedra cu cea extrascolara, devenind astfel, o persoana complexa, un adevarat cadru didactic.

Aceste aprecieri au fost facute de inspectorii pe profil ai perioadei, Eliza Bichman, Lucia Pamfil Georgian si de profesorii universitari Aron Petric si Florea Salvan. Pentru activitatea la clasa, profesorul beneficia de o deplina maturitate didactica care consta in perfecta stapanire a unui vast material istoric pe care il transmitea cu usurinta elevilor. „ Era evidentiata disponibilitatea lui pentru nou, atat pe linie stiintifica cat si metodica. Se aprecia fara rezerve verva profesorului asupra elevilor. Se sublinia eficienta lectiilor sale , antrenarea elevilor in invatarea istoriei.

Pasiunea sa, muzeul, cu tot ce implica acesta, cu descoperirea si identificarea lucrurilor vechi va deveni cariera sa timp de peste patru decenii. El este cel care a organizat pinacoteca municipiului Ploiesti, al carei director a fost vreme de un an, contribuind la publicarea catalogului acesteia. A dus o sustinuta munca de mentinere si cultivare a unor relatii, in special cu colegii lui, profesorii, cu personalitati ale vietii culturale din Ploiesti si din tara, cu fostii lui elevi, unii ajunsi in inalte functii. Multi, cunoscandu-l bine, stiindu-l cinstit, i-au prezentat spre achizitii, la preturi modice, multe valori, pe care din respect fata de professor nu le-au oferit altor muzee sau Academiei, chiar daca locuiau in Bucuresti si le-ar fi venit mai usor. ” Asa se face ca printre cei care au oferit, spre achizitie, diverse obiecte muzeului se afla doamna Bratianu, doamna Lahovari, doamna Ghica, dar si unele personalitati cunoscute ca Logadi, fiica lui I. L. Caragiale, Cella Delavrancea, Adrian Maniu, Serban Cioculescu, Margareta Sterian, colectionari ca Filkelstein, prof. Petre Nistor, Frasin Munteanu - Ramnic, Stelian Chehaioglu, etc. A apreciat insa si o serie de profesori contemporani pe care Simache i-a cultivat, a intretinut cu ei relatii de stransa prietenie, si le-a purtat deosebita stima si respect. Vorbea cu pasiune despre profesorii ploiesteni sau personalitati culturale ca M. Mosneaga, C. Rapeanu, G. Morosanu, Manea Manescu, Aspasia Vasiliu, Paul Popescu, etc.

Dragostea pentru meleagurile natale, pentru orasul Ploiesti, de care il legau cele mai frumoase amintiri, dorinta de a fi alaturi de vechii prieteni, fosti colegi de liceu sau de

facultate, l-au determinat pe profesor de a alege drumul invatamantului, acela de dascal, mai intai ca profesor suplinitor la liceul „ Sfintii Petru si Pavel ” din Ploiesti, apoi la Scoala Comerciala din Dej, la liceele comerciale din Focsani si Buzau, apoi din nou in Ploiesti, la liceul „Nicolae Balcescu”

si in ultimii ani la liceul „ Ion Luca Caragiale ”. Avea proiecte ambitioase si temerare, emitea ipoteze, avea darul evocarii si portretizarii unor oameni ilustri, pe care ii cunoscuse, mergand pana la detalii : semne particulare, calitati , defecte, mod de exprimare, etc. Avea o adevarata vocatie de profesor, spontaneitate, talent si har de a inventa, si parcurgea etape istorice cu o exactitate matematica. Afirma : „ Imi place Ploiestiul fiindca, pe unde trec, descopar de fiecare data noi urme privind istoria lui. Aici Candiano Popescu a infiintat o republica, iar un document recent, o

scrisoare de la B. P. Hasdeu, aduce o dovada de o importanta deosebita pentru cunoasterea activitatii acestuia. Alaturi de alti intelectuali ai vremii, Hasdeu a participat si el la aceasta republica ploiesteana. Tot aici, in casa Cantili si in oras, in lunile mai - iulie 1877, a fost marele cartier al armatelor rusesti in drum spre Bulgaria, iar casa in care a locuit tarul Alexandru si marele duce Nicolae vorbesc despre importanta acestui targ, aflat la rascrucea drumurilor. Iubesc aceste locuri, cladirile, strazile, pentru ca aici au lucrat, au muncit sau si-au legat numele de oraș, mari personalitati ale culturii romanesti : Ion Negulici, B. P. Hasdeu, Dobrogeanu - Gherea, I. L. Caragiale, Anton Bacalbasa, Nicolae Iorga, Grigore Tocilescu, Iosif Iser, Mihail Sorbul, Geo Bogza, epigramistul Mircea Ionescu Qintus, I. A. Bassarabescu, Munteanu - Ramnic, I. Cr. Danielescu, Al. M. Zagorit, Petre Socolescu. Aici sunt casele Hagi Prodan, cea mai veche constructie de secolul XVIII, Casa Dobrescu, ce adaposteste Muzeul I. L. Caragiale, la a carei inaugurare au fost prezenti fiica dramaturgului, doamna Logadi, si Cella Delavrancea, Tudor Vianu, Perpessicius, Aurel Baranga si altii ” .

Nicolae I. Simache a fost un profesor model, cu o memorie prodicioasa, cu scrupulozitate stiintifica deosebita, o putere de recreere a trecutului ce depasea cu mult cadrul lectiei. Avea o inteligenta vie, memorie uluitoare, putere de munca uriasa, usor la vorba si la scris, inca uimea pe oricine. Daca o serie de profesori de istorie reusesc prin straduinta si metoda, sa faca pe elevi sa cunoasca temeinic istoria, profesorul Simache i-a facut pe elevi sa-si iubeasca istoria. El nu indeplinea prin aceasta o obligatie profesionala, din contra, el savarsea un act de vocatie, caruia i s-a consacrat, cu pasiune, abnegatie si inteligenta. „ Cronologia unor spite de domnitori romani sau straini, datele si anii cand au fost lupte, incheieri de pace, casatorii, danii, anateme, expulzari erau insiruite cu o viteza si exactitate derutante. Este adevarat, profesorul isi acumula mereu, noi si noi documente. Le aduna cu pasiunea gospodarului, stiind ca mai tarziu ele vor servi aceluiasi scop, cercetarii si descoperirii adevarului. Acuzatia pe care i-au adus-o unii, de a fi „ egoist ” este injusta si se cuvine corectata ”. Pe 6 decembrie 2007, de Sfantul Nicolae, fostul elev al profesorului la liceul „ Sfintii Petru si Pavel ”, Valeriu Rapeanu, profesor universitar, istoric literar mentiona : „ Nicolae Simache nu a comunicat in timpul unei vieti pentru care profesorul a fost nu numai o meserie, nu numai o vocatie, ci unica ratiune a existentei, pur si simplu date si informatii despre trecut. El ne-a format sentimental istoriei, ne-a facut sa intelegem trecutul acestei tari nu ca o insiruire seaca de nume, date si intamplari, ci ca o realitate sufleteasca vie in fata careia am vibrat si vom vibra tot timpul. O istorie traita nu numai invatata pe de rost, o istorie care ne-a facut de timpuriu sa simtim nevoia de a fi romani, de a ne fi nascut pe acest pamant, de a avea un trecut de care sa vorbim cu smerenie - aceasta e istoria pe care a predat-o zeci si zeci de ani profesorul meu din Ploiesti, Nicolae Simache. Daca numai atat i-am datora acestui neuitat dascal ale caror lectii exemplare au sadit floarea nepieritoare a patriotismului in inimile a generatii de elevi care au invatat de la el a iubi si a respecta traditiile tarii si ar fi mult. Viata lui era scoala '.

Profesoara Aspasia Vasilescu evoca in lucrarea lui B. Chiriac „ Trecator grabit prin timpul nostru ” un moment emotionant din viata tanarului de atunci, Nicolae I. Simache:

„ trebuie sa va marturisesc ca eu l-am cunoscut cu multi ani in urma, si anume in 1932, cand am intrat pe poarta caminului studentesc prahovean. Am fost primita cu toata caldura de tanarul si entuziastul Simache, atunci presedinte al Asociatiei Studentilor Prahoveni, si asta datorita faptului ca invatasem la liceul din Ploiesti Dar cum era Simache pe atunci? Neobosit, activ, dinamic, vesel, plin de initiativa. In cadrul unor seri literare, el era animatorul. dansa vals cu eleganta si gratie, chiar daca pantalonii erau necalcati si necurati de cand ii luase de la croitor. Cu el am fost la Cezar Petrescu, la Ion Minulescu, pe care i-am invitat sa ne onoreze serile literare , organizate – dupa cum v-am spus – in cadrul actiunilor noastre cultural – artistice ” .

Pe langa faptul ca era un mare animator cultural, era insa si un important gazetar, prin intermediul vorbei si scrisului incerca sa apere clasele nevoiase, din a carei zona

facea si el parte. Profita de climatul local favorabil, de existenta unor ziare si reviste de orientare democratica si scrie astfel stiri scurte, reportaje, comentarii, insemnari despre scoala, familie, excursii si calatorii, monumente istorice, zone geografice si etnografice de interes national. Tot ce scria era metodic si sistematic, fiind evidenta dorinta nu numai de a anunta ceva ci si de a fundamenta o judecata de valoare. Fie ca era vorba de noile descoperiri arheologice, de deschiderea vreunei sectii a muzeului sau despre noi achizitii de importanta deosebita, tot ce scria

reprezenta o atenta descriere. Fara a da nastere la ambiguitati, incertitudini sau confuzii, parerile lui exprimate in zeci de articole erau bine primite de cititori, transmitand emotie, caldura si aducand un plus de informatie despre activitatea multilaterala a profesorului.

Dupa multi ani de documentare si lectura, de acumulari si cercetari de arhiva, la care se adauga experienta de profesor la catedra, nevoia de a pune la indemana elevilor elemente noi despre istoria, cultura si spiritualitatea romaneasca il apropie tot mai mult pe

profesorul Simache de activitatea sa de cercetare stiintifica. Tot din facultate, Simache face pasiune pentru cercetarea folclorului, studiind obiceiurile oamenilor, portul, locuintele, portile, fantanile, strigaturile, doinele, botezurile, nuntile, etc.

Mai ales in „ Mugurasi ” publica unele lucrari care prin tematica dovedesc multiplele preocupari ale profesorului, dorinta de a aduce un plus de informatie si date despre locuri si oameni din judetul Prahova, ca si alte zone geografice . Astfel de articole ar fi : „ Importanta excursiilor scolare ” in Buletinul Institutului C. M. Rapeanu, nr. 1 din aprilie 1931, „ Manastirea din deal ” , „ La Caldarusani ” si „ La Snagov ” in Buletinul Gimnaziului Nicolae Balcescu Ploiesti, mai – august 1934 , „ Ganduri de ziua Unirii ” ( 1935 ), „ Intru pomenirea lui Horea, Closca si Crisan ” ( 1935 ), la implinirea unui veac si jumatate de la tragerea pe roata, articol ce evoca rascoala motilor, „ In amintirea lui Dimitrie Cantemir ” ( 1935 ), „ 1 Decembrie ” ( 1935 ), „ Drobeta – Turnu Severin ” ( 1935 ), „ Pentru noul an de activitate ” ( 1936 ) . In timpul functionarii sale ca profesor la liceul comercial din Buzau a publicat impreuna cu profesorul Traian Cristescu mai multe lucrari sub forma de traduceri, pentru uzul scolar, brosuri sau volume, la tipografia „ Fratii Dumitrescu ” : „ Stirile geografice ale lui Herodot despre tinuturile noastre ” - 1942 , „ Cronicile romanesti ” ( vol I, II, III, IV și V ) care cuprind : „ Hronograful lui Mihail Moxa ”, „ Despre Letopisetul cantacuzinesc ” ( 1290 - 1688 ), „ Variante ale letopisetului cantacuzin ”, „ Viata si opera lui Radu Popescu ”, „ Cronica lui Radu Popescu ” si „ Doi cantareti greci ai lui Mihai Viteazu - Stavrinos si Palamed ”.

Astfel, biblioteca Nicolae Iorga din Ploiesti ii datoreaza imbogatirea colectiilor sale de publicatii cu cele mai valoroase carti si periodice care au facut parte din propria sa biblioteca, alcatuita intr-o viata de om, pe care le-a cules din librarii, anticariate, iar pe unele le-a salvat de la o pieire sigura. Aceasta cuprinde un impresionant fond de carte ( 1045 volume ) Nicolae I. Simache. Printre cele mai importante publicatii ale autorului, prin care ne este cunoscuta istoria locala, istoria judetului Prahova, istoria Ploiestiului amintim : „ Studii si materiale privitoare

la trecutul istoric al judetului Prahova ”, „ File din trecutul istoric al judetului Prahova ”, „ Documente de pe Valea Teleajenului ”, „ Miscarile din Ploiesti ”, „ Documente privitoare la istoria comunei Starchiojd ”, „ File din trecutul comunei Teisani ”, „ Istoricul oraselor Ploiesti si

Targsor ” ( impreuna cu George Potra in 1969 ), „ Contributii la istoricul presei prahovene ” ( lucrare realizata in colaborare cu N. C. Rapeanu ).

In fondul de carte vom sesiza cu usurinta interesul si pasiunea sa predilecta pentru istorie, pentru cartea veche romaneasca si straina, publicata in tara si strainatate, pentru lucrarile de filosofie, sociologie, mitologie, religie, pentru dictionare, enciclopedii tiparite in romana sau franceza, italiana, germana , ce-i erau usor accesibile. Din valoroasa sa colectie amintim lucrarea antica „ Ab urbe condita ” a istoricului Titus Livius, tiparita la Venetia in mai 1520, carte ce a facut parte din secolul al XVII – lea din biblioteca stolnicului Constantin Cantacuzino, apoi „Cazania” lui Varlaam intitulata „ Carte romaneasca de invatatura ” ( 1643 ), „ Biblia de la Bucuresti ” ( 1688 ), o „ Evanghelie ” editata la Bucuresti pe la sfarsitul secolului al XVIII - lea ( 1794 ), „ Alfa - vita sufleteasca ” editata la Sibiu la inceputul secolului al XIX - lea ( 1803 ). Cele mai multe lucrari privesc istoria poporului roman, peste 60 dintre acestea fiind opera marelui savant Nicolae Iorga, al carui student de exceptie i-a fost profesorul Simache, care i-a purtat un meritat si permanent cult.

In biblioteca savantului prahovean, istoria era prezenta intr-o proportie prioritara, depasind saizeci la suta din totalul volumelor. Printre autorii cei mai importanti figureaza alaturi de munteni ( B. P. Hasdeu, V. A. Urechea, A. D. Xenopol, Constantin C. Giurescu, Gheorghe Bratianu ) , cronicarii moldoveni ( Grigore Ureche, Miron Costin, Ioan Neculce, Dimitrie Cantemir, Mihail Kogalniceanu ), corifeii „ Scolii Ardelene ” ( Petru Maior, Gheorghe Sincai ). A urmarit

cunoasterea geopolitica a Europei si implicit a Romaniei prin stocarea in biblioteca sa a numeroase volume privitoare la istoria marilor state europene (Anglia, Turcia, Italia, Franta ).

Intre materialele acestei prestigioase colectii un loc aparte il detin si unele reviste romanesti de o importanta deosebita. Printre cele mai valoroase titluri amintim : „ Magazin istoric pentru Dacia ” din perioada 1845 - 1848 editata de August Treboniu Laurian si Nicolae Balcescu, „ Revista noua ” din perioada 1877 - 1895 a lui Bogdan Petriceicu Hasdeu, „ Cuget clar ” apartinand lui Nicolae Iorga, „ Facla ” , toate intregind in mod fericit fondul de periodice al bibliotecii „ Nicolae Iorga ' din Ploiesti. Nu lipseste literatura beletristica universala sau romaneasca dar si o buna parte din lucrarile fundamentale privind gramatica si istoria literaturii romane apartinand lui Alexandru Rosetti, Titu Maiorescu, Nicolae Cartojan, George Calinescu.

Prin valoarea stiintifica, literara si artistica, prin numarul mare al volumelor din colectie si prin destinul lor, aceasta superba zestre culturala poate fi situata alaturi de vestita biblioteca din secolul al XVII - lea a stolnicului Constantin Cantacuzino de la Margineni, tot Prahova, ca una dintre cele mai importante biblioteci particulare ale romanilor.

Profesorul Gheorghe Maxim creioneaza portretul marelui carturar prahovean Nicolae I. Simache in 1995, remarcand ca acesta era un profesor care ii fascina pe elevi prin bogatele si temeinicile sale cunostinte istorice dar si din alte domenii, ca avea harul elocintei iar conferintele sale publice erau stralucitoare. Ca era „ un altruist ce a inteles sa-si consume intreaga-i viata numai pentru idei nobile, cum a fost si aceea a ctitoririi salbei de muzee cu care judetele Prahova, Buzau si Dambovita se mandresc pe buna dreptate, ca numele lui trebuie scris cu litere de aur in galeria marilor personalitati al acestui perimetru de scoala romaneasca ” .

Bun si entuziast organizator, a reusit sa plece intr-o serie de excursii, atat cu studentii, cat si cu elevii sai, in tara, dar si peste hotare. A fost in Rusia, Bulgaria, Turcia, Grecia, Italia. Prima excursie externa s-a realizat pe ruta Venetia, Milano, Florenta, Bologna, a doua pe directia Trieste, Roma, Napoli, Rimini, Ravena iar a treia sub forma unei croaziere pe un vas de pasageri, destul de elegant pentru acea perioada, cu escale la Stambul, Pireu, Atena, Izmir, Nicosia, Alexandria. Se documenta dinainte si apoi facea prezentarile diverselor obiective pe care le intalneau : muzee, moschee, biserici, piramide, etc . Vorbea cu „ entuziasm, cu patos, convingator, exagerand uneori din dorinta de a ne castiga atentia. Tuna si fulgera cand cineva se ratacea de grup sau era neatent la explicatiile date. Cu emotie, cu evlavie s-a oprit la Edicule, ca sa ne tina o adevarata lectie de istorie in care, mai ales Constantin Brancoveanu a fost in centrul atentiei lui ” . Cand a functionat ca profesor suplinitor la Liceul „ Sfintii Petru si Pavel ”, cat si ca profesor la gimnaziul „ Nicolae Balcescu ”, Simache a cuprins, intr-o perioada de cativa ani, in circuitul unei excursii, zone geografice, istorice si etnografice de o deosebita semnificatie si frumusete. Simpla lor enumerare reflecta gustul si dorinta profesorului de a cuprinde tot ceea ce putea oferi elevilor, ca prilej de meditatie, cunoastere si instruire : Snagov, Sinaia, Azuga, Brasov, Rasnov, Bran, Cheile Damboviciorei, Manastirea Dealu, Ada Kaleh, Ismail, etc. La acestea se adauga zeci de excursii de 1-3 zile, organizate cu profesorii si elevii liceului in vechile asezari geto-dacice sau romane de la Targsor, Drajna, Tinosu, Gura Vitioarei, Starchiojd, dupa care se tineau lectii deschise despre rezultatele sapaturilor arheologice, se prezentau resturi ceramice, silexuri, tigle.

Bilantul final al ultimilor doua decenii ale vietii sale a fost unul impresionant, el materializandu-se prin vasta retea de muzee creata, pe langa cele consacrate, despre care o sa vorbim ceva mai mult, aparand altele precum : „ Muzeul de Istorie, Etnografie si Arta Populara din Urlati ” ( 1954 ), „ Muzeul de Etnografie si Arta Populara din Palatul Culturii ” ( 1960 ), „ Muzeul Raional Valenii de Munte ' ( 1963 ), „ Muzeul de Etnografie si Arta Populara Breaza ” ( 1966 ), „ Muzeul Transporturilor de pe Valea Teleajenului - Hanul Rosu ” ( 1970 ), „ Muzeul Memorial Andrei Radulescu din comuna Chiojdeanca ”, „ Muzeul Starchiojd ( Casa Logofat Stan Chesca ) ” ( 1968 ), „ Muzeul Epoca lui Matei Basarab si Constantin Brancoveanu in Casa Domneasca de la Brebu ” ( 1971 ), Muzeele satesti din Gherghita, Udresti, Sangeru, etc.

Nicolae I. Simache va deceda destul de devreme, in plina epoca creatoare, in 1972, la varsta de 67 de ani si va fi inmormantat in satul sau natal, Cosminele. Opera sa va

ramane insa vesnica, numele sau si faptele sale au intrat de mult si vor ramane in legenda.

Profesorul emerit Nicolae I. Simache - personalitate de

exceptie a muzeografiei romanesti

Cea mai importanta realizare insa a profesorului

Nicolae I. Simache, opera sa, a reprezentat-o contibutia pe

care si-a adus-o la infiintarea a peste 30 de muzee din

judetele Prahova, Dambovita si Buzau. Cu pasiune, daruire

si sacrificiu, acesta a lasat insemnele durabile ale unor

comori de arta care fac educatie patriotica si estetica

generatiilor viitoare. Acesta trebuie socotit unul dintre putinii

intelectuali ai Ploiestiului care a deschis patimas, cu o

extraordinara vigoare, porti spre cunoasterea istoriei, culturii

si civilizatiei prin intermediul muzeelor. Meritele de cercetator

ale lui Simache nu sunt cu nimic mai prejos decat cele de

pedagog sau colectionar. Doctorul inginer C. N.Debie la o

Societate de Stiinte Istorice din ianuarie 1972 il evoca astfel

: „ Era convins de valoarea pe care o are, pentru prezentul si

viitorul unui popor, zestrea de fapte ale parintilor si

stramosilor, de la luptele eroice pentru fiinta nationala, la

straduintele de a crea o civilizatie proprie, si la dezvoltarea

culturii si a fortelor economice. Avea despre cercetarea

trecutului o conceptie multilaterata, orice dovada, care

vorbea despre mersul vietii poporului sau, de la acte

domnesti, la scrisori si fotografii de familie, de la costume

pompoase de dregatori medievali, la a fetei din catunul de

munte, de la abilitati diplomatice subtile, la mestesugul

rotarilor sau al tabacarilor, toate aceste actiuni si obiecte

constituiau pentru spiritual iscoditor al lui Simache –

cercetatorul, prilej de studio, discutii, achizitii, publicatii ”.

Inceputurile plapande ale muzeografiei prahovene

trebuie cautate undeva intre cele doua razboaie mondiale,

cand o pleiada de prestigiosi intelectuali au venit in contact

cu multe valori arheologice, istorice, etnografice si artistice,

care trebuiau salvate si puse intr-un circuit cultural. Cu toate

acestea, apar la sfarsitul secolului al XIX – lea o serie de

expozitii muzeale, expozitii care adunau domenii diferite, dar

care pot fi considerate primele jaloane ale unei muzeografii

prahovene. Acestea erau : Muzeul de Stiinte Naturale al

Liceului Sfintii Petru si Pavel din Ploiesti, aparut la inceputul

deceniului opt al secolului al XIX lea, un Muzeu de Arte

Frumoase, la Ploiesti, in 1887, despre care au ramas putine

informatii, Muzeul Manastirii Sinaia, inaugurat in 1895 si

apreciat de marele istoric Nicolae Iorga si Muzeul Industrial,

Agricol si Comercial al Camerei de Comert si Industrie

infiintat in 1900.

Aceste preocupari vor continua si cu mai multa

energie de-a lungul secolului XX, dar si astazi.

Cel dintai si cel mai important muzeu pe firul

traditiei este vechiul Muzeu Istoric al Prahovei, creat la

indemnurile marelui istoric Nicolae Iorga, care are ca prim

initiator pe arhitectul Alexandru Zagorit iar ca infaptuitor un

comitet condus de renumitul arhitect Toma Socolescu. De

numele lui Alexandru Zagorit se leaga celebra Casa de

targovet din secolele XVII – XVIII, casa Ivan Hagi Prodan.

Arhitectul, bun scriitor, publica la Bucuresti, la tipografia „

Lupta ” , brosura „ Pentru Muzeul Prahovei ”, un articol – „ O

casa veche romaneasca”, prin care se propunea ca aceasta

casa sa devina sediul provizoriu al muzeului. Moartea

prematura a acestuia l-a lipsit de bucuria de a-si vedea

proiectul pus in practica, insa imediat dupa razboi, idea va fi

reluata de un comitet compus din I. Ionescu Quintus, Gr.

Ivanceanu, Pana Popescu, R. Bulfinschki, P. Demetriade,

Dr.Rosculet, I. Predescu si altii. Insarcinatul cu problemele

muzeografice era arhitectul Toma Socolescu iar presedinte

insasi prefectul judetului Dem I. Nicolaescu. Pasionat de

arheologie si muzeografie arhitectul ne lasa urmatoarea

marturisire in ziarul „ Propasirea ” din 18 martie 1929 : „ Am

colindat cu D. Nicolaescu tot judetul si cu toate ca am intalnit

si multe impotriviri, am reusit totusi sa adunam multe lucruri

interesante, neapreciate in destul azi din lipsa de pregatire a

vizitatorilor ”. Comitetul a lansat un „ Apel pentu infiintarea

Muzeului Prahovei ” in care explica ratiunile si modul de

organizare pe doua sectii, arheologica si stiintifica care

prevedea si intemeierea unei biblioteci publice cu tematica

adecvata. Documentul continea un chestionar in 16 puncte

care solicita cetatenii sa ofere informatii in legatura cu

elemente de natura arheologica, istorica si etnografica

existente in localitatilor acestora. Muzeul, care beneficia de

un inventar modest, va fi distrus in conditii dramatice, in

timpul celui de-al doilea razboi mondial, multe exponate fie

au fost in totalitate nimicite, fie au fost instrainate.

O noua incercare de infiintare a Muzeului istoric al

Ploiestiului o are in anul 1933 profesorul D. Munteanu -

Ramnic. Acesta aduna o serie de fonduri, documente si

obiecte care insa se vor pierde sub ocupatia germana.

Acest asezamant trebuia sa aiba sala de conferinte, incaperi

mari cu un spatiu de expunere adecvat. Trebuia sa poata

cuprinde arhivele publice de la Primarie, Tribunal, scoli,

spitale dar si colectii particulare precum fotografii, acte vechi,

harti vechi, stampe, tablouri si albume, ziare si reviste, carti

despre Ploiesti, si corespondente de familie politice, tot

ce era in stransa legatura cu viata istorica nationala :

intemeierea targului, Ploiestiul in 1821, in 1832, 1848, sub

Cuza voda, republica lui Al. Candiano - Popescu,

monografiile tuturor institutiilor publice si particulare, etc.

Nu trebuie omis Muzeul de Arta Religioasa infiintat in 1923

de savantul Nicolae Iorga, la Valenii de Munte, care avea

sa devina una dintre componentele de baza al viitorului

complex muzeal. In ianuarie 1936 Nicolae Simache incepe o

cariera de muzeograf a carei insemnatate in viata lui o va

intrevedea mult mai tarziu. Primarul Predescu il numeste pe

profesor, director al Muzeului de Arte Frumoase dar si al

Pinacotecii ( de la 1 februarie 1936 pana in 1939 ). A

ocupat aceasta functie aproape doi ani si jumatate atat timp

cat i-a permis activitatea lui didactica. A realizat incolaborare

cu Har. Margineanu un catalog al muzeului care a aparut

dupa dupa plecarea sa de la muzeu in 1939.

Timp de un deceniu si jumatate Nicolae I. Simache a ramas

deoparte de activitatea muzeistica .

Dupa razboi, multe dintre valorile cultural - istorice,

tezaurizate in scoli, biserici si asezaminte culturale au fost

distruse de bombardamente si a trecut ceva timp pentru ca

prahovenii sa continue proiectul de valorificare a traditiilor

locale. In 1950 intra in functiune Serviciul pentru Muzee si

Monumente care efectueaza o evaluare a retelei muzeistice

din tara si care va constata starea total necorespunztoare a

acesteia,propunand infiintarea muzeelor regionale de istorie.

In Prahova, in ultima parte a anului 1950 lua fiinta

scriptiv pe langa Sectiunea Cultura si Arta a Sfatului Popular

Regional, Muzeul Regional de Istorie, in functia de director

fiind numit sculptorul Gheorghe Damian. Muzeul nu avea un

sediu propriu iar singurul angajat era directorul. Prin adresa

nr. 1846 din 6 februarie 1951 a Serviciului Muzee si

Monumente din cadrul Comitetului pentru Asezaminte

Culturale de pe langa Consiliul de Ministri, Directia Muzeului

Regional Ploiesti era informata in legatura cu trimitere catre

forurile administratiei locale a instructiunilor privind

amenajarea muzeului.

Cele 6 muzee regionale existente in 1951 erau :

Muzeul Regional, Muzeul Raional „ D. Gherea ” – Targoviste

Colectia Manastirii Viforata, Muzeul Istoric Doftana,

Muzeul „ Nicolae Iorga ” Valenii de Munte, Muzeul din

Starchijd si Muzeul Telega ( Preot Nicolau ).

S-a incercat ca sediul Muzeului Regional de Istorie sa

fie casa Hagi Prodan. Acesta nu corespundea cerintelor, va

ramane insa in reteaua muzeistica cu statutul de sectie a

muzeului regional, muzeu etnografic.

In 1952 in septembrie, Nicolae I. Simache a fost

convocat la Sfatul Popular Regional cerandu-i-se parerea

despre infiintarea unui muzeu regional la Ploiesti. A afirmat

ca ceea ce exista in Ploiesti era numai o jalnica improvizatie

si a inceput sa expuna un veritabil plan de actiune in

vederea infiintarii unui adevarat muzeu de istorie. Trebuia

creat un mare muzeu de istorie in Ploiesti, muzee in orasele

si in unele comune ale regiunii, fonduri mari pentru

achizitii, salvarea monumentelor, initierea de sapaturi

arheologice.

La 1 mai 1953 se infiinteaza oficial Muzeul de Istorie al

Regiunii Ploiesti iar in functia de director este numit

profesorul Simache. Muzeul nu exista decat pe hartie

deoarece nu avea ca sediu decat ruinata casa Hagi Prodan,

inventarul era desperecheat si nu exista personal. Putin mai

tarziu, profesoara M. Mosneaga este numita adjuncta a lui

Simache si avea ca sarcina pregatirea unui alt muzeu, cel de

Stiinte naturale.

El a inteles ca prima directie era gasirea unui sediu

care sa fie amenajat, la fel de importanta era colectarea si

achizitionarea de obiecte, inventarierea si luarea sub

protectie a monumentelor istorice si de arhitectura din

regiune. Monumentele istorice au fost inventariate atent si

rapid si impartite in doua categorii.

In prima categorie intrau obiectivele puternic

degradate ca palatele lui Brancoveanu de la Doicesti, Potlegi

si Urlati, viile domnesti, palatal postelnicului Constantin

Cantacuzino de la Filipestii de Targ, cel al lui Draghici

Cantacuzino de la Magureni, manastirile si bisericile din

Targsorul Vechi, Scaiosi, Sfantul Nicolae cu brazi din

Ploiesti, casa Marzestilor din Valeni, casa Bellu din Urlati.

Profesorul arata ca lista poate cuprinde mii de

nume, de biserici, manastiri, palate, opera de arta de

netagaduita valoare, creatie a mesterilor, ridicati din randul

poporului roman.

A doua categorie erau cele asa-zise restaurate, dar

carora nu li se pastrase autenticitatea, dintre care mitropolia

din targ, restaurata de Lecomte de Nony si casele domnesti

ale lui Matei Basarab de la Brebu.

O a doua directie a fost asigurarea unui sediu adecvat

muzeului regional. Astfel, in noiembrie 1953 se hotaraste

transformarea localului din strada Nicolae Balcescu, nr.25,

cladire cu trecut istoric, care in 1877 a adapostit

comandamentul trupelor rusesti de pe frontul dunarean si

locuinta marelui duce Nicolae in muzeul regional.

A treia directie de actiune a fost aceea a colectarii de

exponate. Apoi a alcatuit un tabel al conacelor boieresti

mai importante si a obtinut aprobarea Directiei Agricole

Regionale pentru a vizita depozitele G. A. S – urilor care isi

aveau sediile in acestea.

In actiunea de pregatire si deschidere a muzeului,

Nicolae Simache mobilizeaza scoala. La apelul sau, Sectia

de invatamant convoaca profesorii de istorie si le cere

sa sprijine noua institutie, sindicatele dau o circulara prin

care se afirma ca „ ori de cate ori salariatii descopera resturi

umane sau materiale, sa anunte muzeul ”. S-au sesizat

astfel descoperiri la carierele de piatra de la Drajna de Jos

urme ale unei asezari romane , la fel in localitatile Ungureni

si Cheia. Primeste unele obiecte de la primaria Sinaia :

covoare vechi, carpete, sfesnice, piese rare de mobilier.

Apoi cu titlu de imprumut primeste de la primaria comunei

Paulesti, scaune si o masa stil florentin. De la schela

Manesti obtine un numar de 23 de piese : candelabre, o

ghiulea cu inscriptie din razboiul de independenta din 1877,

tablouri cu tematica militara, de vanatoare,etc. De la Breaza

primeste o serie de tablouri istorice. Nu trebuie omis faptul

ca Muzeul Regional avea in structura sa nu numai muzeele

si casele memoriale din Prahova dar si pe cele din raioanele

Targoviste si Buzau. Desi era coplesit de raspunderea

amenajarii Muzeului Regional, directorul N. Simache se

deplasa pentru indrumare si sprijin si la celelalte muzee,

convoca pe muzeografi la consfatuiri si, asa cum vom

vedea, in anii urmatori, muncind cu aceeasi pasiune si

daruire, si-a legat numele si de realizarea, la Targoviste si

Buzau, a unor muzee de renume.

In ziua de 9 ianuarie 1955 Muzeul de Istorie al Regiunii

Ploiesti este inaugurat, deschiderea lui reprezentand un

moment de referinta in viata culturala a Prahovei. Tematica

muzeului a fost intocmita de director, in ea trebuind sa se

tina seama de cateva conventii foarte puternice ale epocii.

Mai intai, muzeul trebuia sa fie o oglinda vie a dezvoltarii

societatii omenesti, apoi ca, tematica trebuia sa fie comuna

tuturor muzeelor din tara. O mare parte din exponate o

constituie fotografiile sau textele cu citate. Unele obiecte nu-

si gaseau locul in expozitie. S-a decis ca muzeul sa fie

organizat pe etape ale dezvoltarii sociale.

Astfel, pentru comuna primitiva, paleoliticul era

reprezentat prin fosile descoperite in regiunea Ploiesti,

neoliticul printr-o colectie de unelte de piatra, ceramica la

Ciorani, plastica antropomorfa la Apostolache si Targsoru

Vechi piese din depozitele de la Drajna, vestigii de la Sarata

Monteoru pentru bronz.

Pentru mileniul I i. Hr. reprezentative erau

descoperirile de tezaure monetare de la Coada Malului,

Adancata ( sase monezi dacice ), Maneciu Ungureni ( 12

monezi grecesti ), coiful de aur de la Cotofenesti

si o bogata ceramica de factura macedoneana si greceasca.

Pentru perioada romana erau amplasate ilustratii cu

materiale descoperite in castrele de la Malaiesti, Drajna,

cetatile dacice de la Gura Vitioarei si Ceptura – Soimesti si

tezaurul monetar de la Sahateni (200 de denari imperiali ).

Din perioada postromana muzeul adapostea vestigii

dintr-un mormant slav si tezaurul got de la Pietroasa. Din

evul mediu intalneam numeroase unelte, produse ale

breaslelor, acte de proprietate, intariri, condici de legi,

arme, etc. La Tabla Butii a fost identificata o cetate feudala,

probabil ca apartinea cavalerilor teutoni. Se consemna

colectionarea si publicarea a cinci hrisoave din secolul XVI,

treizeci din secolul XVIII si mai multe mii din secolul al XIX

lea.

Pentru perioada moderna, muzeul dispunea de o

roata de olar mai noua, o masina de tors, o piesa de foraj si

una de exploatare, o sonda de lemn si prima rafinarie de

petrol ( Teodor Mehedinteanu, Ploiesti, 1856 ), ambele

machete.

Pentru epocile moderna si contemporana au fost

expuse obiecte importante care fusesera folosite de

personaje ale timpului, ziare vechi legate de evenimentele

de la 1848, 1859, 1866, 1877-1878, 1907, 1916-1918, etc.

Cu referire la aceasta perioada, Paul D. Popescu mentiona :

„ Chiar si asa muzeul a reprezentat un success important si

a aparut in chip miraculos gratie calitatilor lui Nicolae I.

Simache : putere de convingere, indrazneala, maleabilitate,

cunostinte muzeografice pe care le avea si mai ales cele pe

care le-a capatat pe parcurs, energia neistovita si puterea de

a o cheltui fara preget ”.[44]

Pentru o perioada atat de scurta ( 1955 – 1957 ), in

care doi ani au fost ocupati in special cu restaurarea

imobilelor si amenajarea muzeelor ( doua – Casa Hagi

Prodan si Muzeul Regional din strada Balcescu, nr. 25 ),

acest bilant al cercetarilor arheologice este extraordinar, atat

ca amploare a obiectivelor abordate, cat mai ales a

descoperirilor senzationale, de importanta fundamentala

pentru istoria natinala. Gheorghe Marinica remarca : „ Se

stia ca pamantul Prahovei musteste de istorie. Trebuia sa

apara doar impulsul si omul capabil sa scoata la lumina

acele valori. El a fost nu intamplator, ci providential, Nicolae

Simache ”.

In cadrul darii de seama pe anul 1959 directorul

Simache subliniaza ca aceasta perioada de activitate a fost

remarcabila, cu o serie de realizari pentru Muzeul Regional

de Istorie din Ploiesti. Aflam astfel ca s-au colectat si

achizitionat in continuare materiale muzeistice in vederea

imbunatatirii si largirii tematicii sectiunilor si completarii

muzeelor. Fata de anul 1957 numarul pieselor de muzeu de

colectie au crescut cu aproximativ 6000. Printre obiecte se

gaseau vreo 600 volume, documente si fotografii, obiecte de

scris, piese de mobilier care apartinusera lui Constantin

Dobrogeanu Gherea, fiind donate muzeului de urmasii

acestuia.

Si in domeniul etnografiei si artei populare s-au facut

achizitii de mare valoare, care vor imbogati sectiunea de

profil a muzeului, deschisa la 7 noiembrie 1958 in Palatul

Culturii. Sectiunile muzeelor vor cunoaste o crestere

remarcabila : 147 piese din neolitic din colectia Ioan Dragan

din Calugareni, 17 piese din ceramica si silexuri din colectia

Eremia Fernegg, Colectia Sapira cu statuiete de bronz,

silexuri neolitice, Colectia Ing. Nicolaescu – Plopsor cu

ceramica de tip Boian, Gumelnita, topor de silex si multe alte

piese din paleolitic si neolitic. In fondul numismatic intrau noi

colectii si tezaure din vremea dacilor, din epoca romana,

altele emise de Bizant precum si cele din epoca medievala.

S-au mai imbogatit colectiile de arta feudala, arta religioasa, arme din epoca, dar si obiecte prin care pot fi illustrate viata sociala, gospodariile boieresti sau taranesti, administratia vremii. Darea de seama a avut nevoie de cateva pagini pline pentru nominalizarea valorilor din patrimonial national si local intrate in colectiile si inventarele muzeului.

Decizia unor renumiti colectionari, oameni de cultura sau simpli detinatori ai unor obiecte cu valoare istorica, etnografica sau artistica, de a se desparti de ele dupa o viata de cautari si, uneori, chiar de sacrificii personale, nu era dictata numai de nevoia presanta, ci si de prestigiul si seriozitatea profesorului Simache, care constituiau garantia sigura ca vor fi in siguranta si valorificate corespunzator importantei lor. Meritul lui Simache a fost acela ca a inteles la timp nevoia de a infiinta o retea muzeistica pe intreg teritoriul regiunii si apoi al judetului. O prima realizare a fost cea prin care o ajuta atat cu sfaturi, cat si efectiv pe M. Mosneaga de a deschide Muzeul de Stiinte Naturale.

O importanta realizare a profesorului Nicolae Simache este infiintarea casei memorale Hagi Prodan cunscuta si sub numele de „ Casa de targovet din secolele al XVIII–lea – al XIX-lea ”, considerata „ giuvaier al vechii noastre arte ”,

„ este casa cea mai veche, mai bogata si mai caracteristica din cate s-au pastrat ” si dateaza de pe la anul 1785. Casa a aparttinut negustorului Ivan Hagi Prodan (1775 – 1849). Va fi declarata monument de arhitectura in anul 1953. Constructia casei prezinta elemente de arhitectura veche romaneasca, impletite cu elemente de arhitectura orientala si, de-a lungul timpului a cunoscut mai multe interventii de restaurare.

Este considerata casa istorica a Ploiestiului, deoarece la scurt timp dupa primul razboi mondial, in ea a fost infiintat primul muzeu, numit „ Muzeul Prahovei ”. Din anul 1953 a devenit casa Hagi Prodan iar in perioada de timp 1985 - 2003, edificiul a g azduit „ Expozitia permanenta Nichita Stanescu ”. Din 18 mai 2005 s-a redeschis Muzeul „ Casa de targovet din secolele al XVIII-lea – al XIX-lea ”. Avand un patrimoniu de exceptie, expozitia permanenta isi propune sa prezinte interiorul unei case de negustor bogat. Mai intai sacnasiul prezinta obiecte de arta veche orientala, chilimuri, vase de ars mirodenii, narghilele si ciubuce, masute cu margini de sidef, alaturi de tesaturi vechi romanesti. Sufrageria era alcatuita dintr-un mobilier sobru, bogat sculptat, la fel si plafonul din lemn, avand forma unui motiv stelat. Una din piesele de rezistenta a casei o reprezinta „ Icoana de la Ierusalim ” datata 5 iunie 1819 ce a apartinut targovetului. In dormitor, principala piesa este patul inconjurat de materiale realizate din sidef. Bucataria de iarna, pastreaza un bogat inventar de obiecte de uz casnic gospodaresc folosite in epoca. Intalnim farfurii de argint gravate cu anul 1824 lucrate in atelierele de la Viena, caldaruse, ibrice de cafea etc. Vizitarea unui astfel de lacas de cultura poate constitui o adevarata lectie de istorie, dar si o intoarcere in timp.

La inceputul anului 1968 are loc noua impartire administrativ-teritoriala a tarii cand dispare regiunea Ploiesti si apar judetele Prahova, Dambovita si Buzau. Simache devine suparat deoarece pierduse de sub controlul sau cateva dintre muzeele pentru care muncise foarte mult si acum ramasese in celelalte doua judete, Dambovita si Buzau. O directie principala a constituit-o pentru Simache infiintarea unor muzee tematice sau case memoriale in diferite parti ale judetului.

Profesorul a contribuit la realizarea Muzeului raional Cricov din Urlati, pentru aceasta alegand conacul cel mic al boierilor Bellu, casa boiereasca, de la jumatatea secolului al XIX-lea, casa asezata pitoresc, inconjurata de un splendid parc vechi. Aici lucrasera maestrii priceputi care au folosit elemente de la vechile case taranesti combinate cu cele ale bisericilor si manastirilor, realizandu-se astfel, o admirabila sinteza, care constituie una din primele incercari izbutite de reconsiderare a arhitecturii medievale romanesti. Conacul dispunea de 8 incaperi cu colectii de pictura, mobilier, carti care au apartinut familiei Bellu ( Bellio ); se pare ca acestia erau macedoneni trecuti prin Italia. Se dorea obtinerea imaginii unei case boieresti din secolul trecut. Amenajarea muzeului a inceput in 1954 si a intrat in functiune in 1955. Era o unitate mica; legat de acesta, un important colaborator a fost Lazar Dinulescu. Dupa desfiintarea raionului Cricov, muzeul din Urlati inceteaza de a mai fi un muzeu raional si devine unul local. Simache dorea ca profilul, specificul lui sa fie unul legat de vin ( muzeu etnografic al viei si vinului ). Profesorul s-a luptat pentru inceperea renovarii celei mai mari si frumoase cladiri din complex, care beneficia de 24 camere la parter si etaj.

In 1954 incearca crearea unui muzeu raional la Campina, Casa Memoriala Nicolae Grigorescu. Dupa un an si jumatate se realizeaza restaurarea si completarea imobilului. Paralel se recupereaza sau se confectioneaza mobilier si se achizitioneaza o serie de tablouri de Grigorescu. Desi ulterior, Casa Memoriala Nicolae Grigorescu trece la Muzeul de Arta, ea poate fi considerata tot o ctitorie a lui N.I. Simache.

O alta ctitorie ploiesteana a lui Nicolae Simache o reprezinta colectia memoriala I. L. Caragiale, deschisa pentru public, ca sectie a Muzeului Regional de Istorie si Arheologie in 30 ianuarie 1962, la implinirea in acel an, a 110 ani de la nasterea si a 50 de ani de la moartea celui mai mare dramaturg roman.

Locatia muzeului va fi tot o casa de targovet dar ceva mai noua, casa Dobrescu; nu avea sacnacsiu, iar pivnitele erau amenajate partial in locuinta. Aici, in casa Dobrescu vor fi adunate viitoarele exponate: cateva obiecte personale ale dramaturgului, alte obiecte de epoca, fotografii, documente autentice, reviste si ziare, editii ale unor carti ale lui I.L. Caragiale sau consecrate lui. La inaugurarea muzeului au venit intelectuali prahoveni dar si bucuresteni, precum Cella Delavrancea, Ecaterina Logadi etc. „ Publicul vizitator gaseste in muzeu documente valoroase privind copilaria si anii de scoala ai lui I. L. Caragiale, intr-un Ploiesti atunci patriarhal, evocat de scriitor uneori la modul nostalgic, alteori la cel ironic…epoca exploziva a scrisului sau neegalat pana azi, ilustrata de comedii si de drama Napasta; revistele pe care le-a condus sau la care a colaborat: Moftul roman, Vatra, Epoca literara; aparitia volumului Momente, apoi activitatea din perioada 1905 – 1912; colaborarile la ziarele Universul, Romanul din Arad, Viata romaneasca, Convorbiri critice, Luceafarul si volumul Schite ” .

Un loc aparte pe care profesorul Simache l-a avut in vedere in cautarile sale muzeistice a fost orasul Valenii de Munte, zona cu traditii culturale puternice, centru unei ample zone etnografice si folclorice. Ramasi fara nicio institutie de acest gen, reprezentantii orasului cer infiintarea Muzeului Memorial „ Nicole Iorga ”, care ar fi evocat omul ce facuse cunoscut targul atat in tara, cat si peste hotare. Familia Iorga donase casa Sfatului Popular, iar Sfatul Popular va dona casa in scopul organizarii unui muzeu. Urmasii savantului au donat sau au vandut muzeului, obiecte personale ale acestuia, din manuscrise sau cartile lui. Multe obiecte, mobile, carti vor fi salvate de cetateni, pastrate si apoi puse la dispozitia lui Simache.

Muzeul a cautat sa evoce mediul simplu in care a trait marele savant; interiorul casei este taranesc, iar atmosfera este de intelectual, si anume, specific unui istoric; lucrari de arta plastica, litografii, stampe, flori multe formeaza ambianta in care a trait si a creat Nicolae Iorga. Expozitia pune in valoare opera marelui savant si istoric roman, formata din 800 de volume, aproximativ 12000 de articole, plus activitatea lui politica.

Muzeul va fi deschis la 28 noiembrie 1965, odata cu comemorarea a 25 de ani de la moartea tragica a lui Nicolae Iorga.

O alta realizare culturala a profesorului este readucerea in circuitul turistic a Castelului „ Iulia Hasdeu ” de la Campina. Deschiderea muzeala fastuasa are loc pe data de 9 aprilie 1965 si vor participa importante personalitati precum Stefan Stefanescu, membru al academiei, Liviu Stefanescu, director adjunct al Muzeului de Istorie a Romaniei, directorul Muzeului Peles, Corina Grosu, etc.

Targovistea, veche cetate de scaun, avea sa-si imbogateasca zestrea muzeala, prin munca si jertfa profesorului Simache si a colaboratorilor sai, cand in 1967 in Casa Cretulescu vor crea doua muzee de mare valoare istorica, culturala si nationala: „ Muzeul tiparului si al cartii vechi romanesti ” si „ Muzeul scriitorilor targovisteni ”. Se observa dezvoltarea tiparului in Tara Romaneasca, subliniindu-se continuitatea culturala a tuturor romanilor prin fotocopii, documente si mai ales obiecte muzeale. In interiorul cladirii se gaseau 5 sali in stil brancovenesc. In prima sala se aflau manuscrise din secolul al XV –lea, un evanghelier cu miniature, documente de la Mihai Viteazu, calimari de brau din bronz si argint, inele sigilate, mulaje dupa tablitele de la Tartaria, etc. In a doua sala se aflau patru incunabule.

In a treia si a patra sala erau amplasate cele mai importante tiparituri din secolele XVII si XVIII: Pravila de la Govora, Carte romaneasca de invatatura, Cazania lui Varlaam, Noul Testament de la Balgrad, Indreptarea legii, Psaltirea in versuri a lui Dosoftei, Biblia lui Serban Cantacuzino. In sala mare se gaseau trei xilogravuri de secol XIX, matrite de lemn, tiparnite vechi din 1640 si 1781.

O alta initiativa a sa era deschiderea unei expozitii permanente privind viata si opera lui I. L. Caragiale in comuna Margineni, locul de nastere al acestuia. Casa nasterii nu mai dainuia, asa ca s-a asezat o piatra comemorativa.

La 17 decembrie 1967, apare o noua ctitorie a lui Simache, la Busteni, casa „ Cezar Petrescu ” . Aceasta era amplasata in imobilul in care a locuit scriitorul in ultimii ani ai vietii, pe strada Tudor Vladimirescu, numarul 1. Interiorul locatiei era rustic, dispunea de un mobilier vechi, ceramica romaneasca, statui si tablouri. Se aflau multe obiecte personale, carti, ziare si reviste donate de familie, dar si peste 9000 de volume, toate acestea dezvoltand la Cezar Petrescu doua trasaturi majore: pretuirea pentru folclorul national si pasiunea pentru carte.

In august 1966, tot cu sprijinul sau este inaugurat Muzeul de Etnografie si Arta Populara din Breaza. Aici obtinuse Simache pentru muzeu o casa trainica cu parter si etaj, frumoasa, cu aspect de vila. Continutul expozitiei apare chiar din numele muzeului: covoare, scoarte, costume nationale, mai ales, piese de costume din diferite perioade, obiecte de lemn, ceramica pictata etc. Exponate de acest gen au fost transferate de la muzeul din Ploiesti care fusesera achizitionate pe plan local sau confectionate la cooperativa Arta Casnica din Breaza. Exponatele muzeului erau valoroase, aranjate sugestiv si cu gust, astfel ca, locul atragea multi vizitatori.

O alta realizare culturala a profesorului Simache a fost Casa Memoriala „ Andrei Radulescu ” din Chiojdeanca. Acesta este „ copilul de tarani ” care ajunge profesor universitar, magistrat, savant, autor al unor importante lucrari de drept romanesc, academician si presedinte al Academiei Romane. Pentru Simache, Andrei Radulescu reprezenta modelul sau de viata, de aceea, directorul muzeului incearca si reuseste sa realizeze din casa parinteasca a savantului, un important muzeu. L-a ajutat pastrarea unora din obiectele personale, manuscrisele, pe care familia le-a oferit statului. Expozitia a fost completata cu elemente etnografice locale, astfel se realiza un obiectiv atractiv si instructiv format din doua camere, o tinda si o sala. Inaugurarea s-a facut la 21 iulie 1968 si s-a bucurat de prezenta a numerosi oameni de seama, printre care si marele istoric C.C. Giurescu.

Profesorul a mai sprijinit si organizarea altor muzee satesti, precum cele din Gherghita si Tataru, dar pe care nu a avut posibilitatea sa le transforme in sectiuni ale muzeului judetean si astfel, au fost lasate in grija caminelor culturale si a cadrelor didactice locale.

O alta actiune realizata in teritoriu a constituit-o intemeierea „ Muzeului Istoriei Vaii Superioare a Teleajenului si al Transporturilor Hanul Rosu ” in decembrie 1970. Profesorul va salva hanul din secolul al XVII lea de la Scaiosi, loc celebru de popas in drum spre Valeni, la iesirea Teleajenului dintre dealuri. Era constructia boierilor Ceresanu pe mosia lor. Muzeul initiaza reparatii, sunt reconstruite zidurile de aparare. Se vopsesc chiar si peretii exteriori in rosu, asa cum fusese potrivit legendei, de aici si numele hanului. A urmat colectarea exponatelor si adaptarea cladirii la necesitatile unui muzeu. Pentru evocarea Vaii Teleajenului dar si trecutul comertului romanesc sunt de amintit o serie de portrete de negustori brasoveni sau prahoveni executate in ulei de Misu Popp. Alte obiecte expuse erau : harta statiilor de posta din 1860, primele scrisori ale postei romane, un album de la 1850, stampilele statelor existente in Europa in acea vreme, etc. Se mai vedeau costume originale de surugiu, o diligenta autentica afara cu sigla postei romane care era cornul rasucit. Mai exista o bucatarie de han, diverse tipuri de cantare de epoca, unitati de masura si greutate precum „ ocaua lui Cuza ” si metrul etalon din 1867. Hanul avea si un colt numismatic si etnografic ( tezaure la Maneciu, Scaieni, Pietrosani, covoare si stergare din secolul trecut ).

Una din ultimile ctitorii ale profesorului Nicolae Simache a fost cea de la Brebu. Matei Basarab ridicase aici in secolul al XVII lea o manastire cu o frumoasa biserica, un zid de incinta, o poarta cu un turn clopotnita deasupra, o serie de chilii si un mare palat domnesc. Complexul fusese pictat de experimentatul penel al lui Stefan Luchian, ceea ce il facuse celebru in lume. Piesele mai importante erau celebrele casele domnesti, realizate cam in acelasi timp cu biserica, prin 1650. Dupa restaurare, casele domnesti isi recapata intreaga lor frumusete si ajung sa ofere un cadru excelent pentru muzeu. Cladirea lunga de 40 de metri adapostea pivnitele inalte, varuite in alb ce se gaseau la nivelul inferior al cladirii. In zona pridvorului s-au amenajat cinci incaperi mari care comunicau intre ele. In acelasi timp cu consolidarea muzeului, Simache cauta sa asigure obiectele necesare organizarii expozitiei. Printre lucrurile aduse au fost cinci hrisoave importante din secolul al XVII lea, de la Radu Mihnea, Radu Duca si Matei Basarab si doua de la Constantin Brancoveanu. Mai erau aici vesminte de epoca printre care haine domnesti, o lada brancoveneasca, tiparituri vechi, icoane si obiecte de cult, arme, etc. Muzeul se deschide la 12 septembrie 1971, in cadrul unei festivitati deosebite, cand profesorul ia cuvantul si se trece la taierea panglicii si la vizitarea noii unitati.

Pe langa contributia esentiala pe care profesorul Simache a avut-o la aparitia Muzeului Judetean de Istorie si Arheologie, cea mai importanta realizare a sa ramane insa infiintarea Muzeului Ceasului din Ploiesti, muzeu de mare valoare, unic in tara, cunoscut si apreciat chiar si peste hotare. Ideea organizarii acestui muzeu i-a venit profesorului cu mult inainte de 1963, data cand se va inaugura acest important asezamant de cultura romaneasca.

Masurarea timpului a constituit intotdeauna o preocupare esentiala a oamenilor, iar aportul pe care l-au adus mintile ingenioase la perfectionarea tehnicii si artei construirii uneia dintre cele mai fine si mici de proportie masini, a fost dintre cele mai generale. Stiinta, tehnica si arta si-au impletit silintele : rod al efortului comun, ceasul este nu numai rezultatul progresului stiintei si indemanarii omului, dar in acelasi timp a devenit o expresie de inalt nivel artistic.

Pe masura in care timpul a devenit mai pretios, calcularea si mijloacele de masurare au fost mai fine. Pe langa calcularea vremii, ceasul devine mai pretios, un obiect de impodobire a persoanelor umane sau a locuintelor acestora. Maiestria executarii devine atat de mare incat aceste bijuterii se vor purta si pe piept, vor avea diverse forme, de frunze, flori, fructe, etc; sunt batute in diamante, rubine, safire sau perle de mare pretioase. Pe capacele de aur si argint, faurarii isi vor pune sigiliul.

Muzeele tehnice si mai ales cele de istorie, care prezinta in expozitiile de baza dezvoltarea stiintei si tehnicii, precum si fenomenul artistic, nu se pot dezinteresa de asemenea manifestari. Pastratoare ale patrimoniului cultural al poporului roman, instrumente de culturalizare a maselor, ele au sarcina de a colecta si valorifica tot ce-a prezentat un pas inainte in domeniul gandirii, tehnicii si artei umane.

Profesorul va face primul pas in anul 1952 cand se iveste posibilitatea achizitionarii unei valoroase colectii de ceas de buzunar lucrate de cei mai mari mesteri ceasornicari francezi, englezi, germani, elvetieni,datand din secolele XVIII – XIX, ceasuri cu figure mobile, cu mecanisme complicate, ceasuri astronomice, de reclama, in perfecta stare de fuctionare si care reprezentau un pas inainte in tehnica si arta construirii ceasului.

Prima faza, va fi cea de colectie, de achizitie : „ … dar cand era vorba de un ceas valoros nu se tocmea, era gata sa dea diferanta de bani din salariul sau, fata de valoarea data de consiliu, numai ca ofertantul sa fie multumit si ceasul sa fie achizitionat ”.

Faza a doua reprezentat-o gasirea unui spatiu pentru expunerea pieselor dar si a mobilierului necesar. Faza a treia a constituit-o etalarea obiectelor, putin usoara, deoarece profesorul „ schimba de trei patru ori pozitia unui ceas, pana cand i se parea ca a gasit locul cel mai potrivit ”.

Muzeul Ceasului va fi inaugarat in cele din urma in anul 1963, intr-o sala a Palatului Culturii din Ploiesti. Ulterior, prestigioasa colectie va fi adusa intr-o cladire construita la sfarsitul secolului al XIX - lea, care a apartinut lui Luca Elefterescu, cunoscut politician conservator in primele decenii ale secolului al XX - lea, in mai multe randuri prefect al judetului Prahova.

Aici intalnim in primul rand operele ceasornicarilor englezi Ralph Gomt, George Clarke, Georg Prior si Edward Prior. Primul realizeaza cam pe la 1693 o piesa rara, cu trei cutii de inchidere dintre care doua de argint iar cea de-a treia, exterioara, din baga. De la fratii Prior muzeul poseda opt piese confectinate in prima jumatate a secolului al XVIII -lea.

O contributie de nepretuit in acest domeniu o au si maestri francezi : Benjamin Balber – ceas de buzunar din 1680, cu trei capace, doua de argint si unul din baga, dupa cum cerea moda,George Charle – ceas de mana de la 1740, Meuron realizeaza un exemplar care indica orele si sferturile. Din secolul al XVII - lea se fac remarcati si ceasornicarii austrieci. Philipp Iacob din Linz construieste in 1652 o piesa prevazuta cu un clopot care indica orele si jumatatile iar Beyr din Viena cu capace de argint in 1785.

De abia insecolul al XVIII - lea apar pe scena ceasului si elvetienii, a caror reputatie va creste cu vremea, devenind in secolul al XIX – lea si XX cei mai vestiti. In 1750, Pres Vancher de la Geneva va executa o lucrare pretioasa, deoarece poseda si calendar.

Ceasornicarii germani devin celebri prin constructia pendulelor de perete, cu mecanisme lucrate cu mana, pastrate in cutii artistic sculptate in lemn si al caror farmec il avea modul in care erau anuntate orele, prin pasari si cantareti cu diferite instrumente populare, de preferinta fluiere si cavale. Oamenii de arta au contribuit din plin la prezentarea cat mai atragatoare a minunatelor piese, prin maiestria lucrarii aurului, argintului, bronzului din care erau executate carcasele care protejau ceasornicile; se creau adevarate stiluri : Louis al XV, Boulle, Bidermayer, Empire, Colombierele olandeze, rococo, etc.

Ca model de cizelura in metal trebuie sa notam o piesa din 1693 care dupa toate probabilitatile a apartinut domnitorului Constantin Brancoveanu si in care gravorul a sculptat in aur de trei culori frumoase scene de vanatoare.

Usor de purtat, ceasornicul devine cu vremea si un instrument de divertisment, insotit de mecanisme muzicale si chiar de propaganda politica. Spre exemplu, in 1789, Robert Courvoisier construieste din aur „ ceasul eliberarii ”; pe cadran in email albastru apar un barbat si o femeie; din sfert in sfert de ora cele doua figure bat simbolic intr-un clopot de metal si fac sa rasune melodios primele note ale ale „ marseillezei ” ( patru exemplare ). In 1856, in contextul intensificarii luptei pentru unire, se confectioneaza ceasuri de buzunar din aur si argint, pe capace avand gravate capul de bour si vulturul cu doua capete din stemele Tarii Romanesti si Moldovei, asezate alaturi ca simbol al unirii. Muncitorii il folosesc si ei ca mijloc de transmitere a mesajelor proletare; pe ele erau gravate lozinci proletare : „ 8 ore de lucru, 8 ore pentru a se instrui si 8 ore repaus ”.

Piesele cele mai importante ale muzeului sunt evident cele care au apartinut unor reprezentanti de seama ai culturii sau vietii politice romanesti sau europene. Muzeul gazduieste ceasuri ale lui Cezar Bolliac, B. P. Hasdeu, I. L. Caragiale, D. Zamfirescu, I. A. Bassarabescu, ale domnitorului C. Brancoveanu, Al. Moruzi, I. Gh. Caragea, Al. I. Cuza, ale politicienilor precum N. Fleva, M. Kogalniceanu, N. Blaremberg.

Este timpul si locul sa amintim ca nici mesterii ceasornicari romani n-au ramas mai prejos, astfel incat ceasornicarii din Brasov si Sibiu au realizat piese originale in secolul al XVIII - lea iar la sfarsitul secolului al XIX –lea si XX mesterii bucuresteni se ridica la inaltimea unora dintre cei mai vestiti ceasornicari.

Exista in colectie si o serie de de asa-zise ciudatenii precum ceasul „ invizibil ” cu cadran transparent si mecanism ingropat in rama, ceas „ uzina cu aburi ” in miniatura construit la Paris in 1800, ceasul „ morarului ”, al „ frizerului ” sau „ al jocheului negru ” al caror ochi, parca vii isi plimba privirile pline de spaima sau sagalnice in ritmul pendulei. Intalnim piese distractive pentru copii precum ceasul „ motanului ”, al „ morarului ”, etc.

Piesele de rezistenta, de o nepretuita valoare sunt „ Oul de Nurnberg ”, primul ceas cu mecanism de buzunar, construit cam pe la 1500 de ceasornicarul Henlein, si pendula de perete construita in lemn in 1648, apoi un ceas cu apa londonez, opera lui Ch. Rayner pe la 1654, pendula de perete a primei scoli publice din Ploiesti, cateva piese care au apartinut unor conducatori de state.

Ceas monumental e considerat ceasul regelui Frantei, Ludovic al XIV - lea, ceas construit de mana in secolul al XVII – lea de celebrul ceasornicar Julien Le Roy. Era o pendula de mare precizie si in acelasi timp o lucrare de arta deoarece era impodobit cu 52 piese de bronz dintre care se remarcau cariatidele si efigia regelui, lucrata cu multa maiestrie, constituind un portret in metal. A fost daruita de rege uneia dintre curtezanele sale, in familia careia s-a pastrat pana in 1921, apoi a fost vanduta la licitatie publica la Paris si cumparata de un scriitor roman, platind pretul a doua apartamente, piesa avand valoare de unicat.

O alta piesa de rezistenta o reprezinta ceasul ce a apartinut lui Alexandru Ioan Cuza, care indica ziua din saptamana, anii bisecti, data, luna, fazele lunii, bate orele si jumatatile si se intoarce la opt zile.

Munca de o viata a profesorului Simache, remarcata intr-o oarecare masura in lucrare, va fi rasplatita mai mult dupa moartea sa, astfel ca la nivel judetean o scoala din zona Malu Rosu, o strada centrala si Muzeul Ceasului ii vor purta numele – Nicolae Simache.

Numele si faptele sale, profesor emerit Nicolae I. Simache se regasesc in toate fibrele muzeografiei prahovene, in cele aproximativ 200 000 de piese ale patrimoniului cultural, care formeaza zestrea actuala a muzeului. Dupa cum afirmam in introducere, am ales aceasta tema deoarece a fost mai putin abordata atat la nivel local cat si national. Mai mult decat atat, profesorul Simache era prahovean de obarsie,de-al locului ce va reveni acasa dupa finalizarea studiilor.

Arhiva Muzeului de Istorie si Arheologie atesta faptul ca profesorul nu a fost un simplu colectionar de piese rare, sau un administrator de birou, ci un savant care a gandit totul prin prisma unei generoase misiuni stiintifice si civice, liber asumate si mistuitoare.

In concluzie putem afirma ca profesorul Nicolae I. Simache a ajutat decisiv la crearea unui lant muzeistic de invidiat mai ales in judetul Prahova ( peste 30 ) dar si in judetele Buzau si Dambovita. Pentru prahovenii de ieri si de azi, profesorul Simache reprezinta figura cea mai luminoasa, care a lasat in urma sa o pleiada de ctitorii culturale, multe dintre ele functionand astazi ca institutii de cultura prestigioase, unele asa cum este faimosul Muzeu al Ceasului, fiind cunoscute chiar si in strainatate. A realizat o serie de articole, monografii, studii de specialitate; a fost mult timp directorul Muzeului Judetean de Istorie si Arheologie ( 1953 - 1972 ) si i se confera titlu de profesor emerit.

In semn de profund respect si recunostinta din partea generatiilor noastre si viitoare, ploiestenii au acordat numele sau, uneia dintre strazile orasului si unei scoli generale din Cartierul Malu Rosu . Unele publicatii locale ii dedicasera deja o serie de studii si articole, iar la nivelul inspectoratului scolar aparuse un concurs judetean de istorie ce ii purta numele. O parte dintre fostii sai colegi dar mai ales elevi, il comemoreaza an de an, de Sfantul Nicolae, in special la Muzeul Ceasului dar si in localitatea sa natala, Cosminele. Printre cei mai importanti partizani ai profesorului, care il evoca prin superbe luari de cuvant sunt : Paul D. Popescu, Iulia Stanescu, Corneliu Rapeanu, Bogdan Chiriac, Gheorghe Maxim, etc.

In 1995, de ziua numelui si cu ocazia a 90 de ani de la nastere, a fost dezvelit la scoala din Cosminele o placa comemorativa, realizata de sculptorul Stefan Macovei, iar cu 5 ani in urma, o placa similara a fost asezata la muzeu, situata intr-o cladire cu parfum de epoca si care azi poarta numele fondatorului sau : „ Muzeul Ceasului – Nicolae I Simache ”.

A plecat dintre noi sarac, lasand in urma lui multe carti, monografii si zeci de articole despre cultura, istoria si spiritualitatea prahoveana. A ramas in schimb, pentru cultura romaneasca un organizator de muzee exceptional, o personalitate cunoscuta pe plan natinal si international.

Prin intreaga sa opera de profesorat, muzeograf, cercetator al istoriei din aceasta zona a tarii, de stralucit animator cultural, de exceptional colectionar, neintrecut pana astazi pe plan national, profesorul Nicolae I. Simache ocupa un rol primordial in istoria scolii si culturii acestui judet, fiind trecut in galeria oamenilor de seama cu care se mandreste orasul si regiunea noastra.

Dupa cum afirma profesorul Alexandru Badulescu „ profesorul Nicolae Simache a fost un Om pentru istorie, un Om al cetatii ”.

BIBLIOGRAFIE

I. Izvoare

Arhivele Nationale Istorice Centrale, Directia jud. Prahova,

Arhivele Nationale Istorice Centrale, Directia jud. Prahova,

fond Muz. Jud. de Ist. si Arh. Prahova, dos. 1, 70, 129 / 1951.

Simache, Nicolae, Casa Hagi Prodan. Ploiesti, Editura

Meridiane, Bucuresti, 1964.

4. Simache, Nicolae, Casa Dobrescu. Ploiesti, Editura

Simache,   Nicolae, Ceasul de-a lungul vremii, Comitetul

Regional de Cultura si Arta Ploiesti, Muzeul Regional Ploiesti

de Munte, Editura Meridiane, Bucuresti, 1969.

7. Simache,Nicolae, Muzeul Memorial B. P. Hasdeu Campina,

Comitetul de Cultura si Arta al Reginii Ploiesti, 1969.

8. Simache,Nicolae, Colectia de covoare a Muzeului de Istorie

Simache, Nicolae, Dantela de mana, Ploiesti, Muzeul de

Istorie al Judetului Prahova, 1970.

10. Simache, Nicolae, Muzeul Memorial „ Ion Luca

Caragiale ”. Caragiale si Ploiestii, Ploiesti, 1968.

Simache, Nicolae, Stergarul prahovean, Ploiesti, Muzeul de

Brezeanu, O. D.; Jercan, I.; Simache, N.; Vulpescu, Gh.,

Documente de pe Valea Teleajenului, Ploiesti, Muz. de Ist. al

Jud. Prahova, 1971.

Cristescu, Traian; Simache, N., Letopisetul Cantacuzinesc,

Tipografia „ Fratii Dumitrescu ”, Buzau, 1942.

14. Cristescu, Traian; Simache, N., Stirile geografice ale lui

Herodot despre tinuturile noastre, Legatoria „ Fratii

Dumitrescu ”, Buzau, 1942.

15. Margineanu, Har.; Simache, N., Pinacoteca Municipiului

Ploiesti. Catalog, Asezamantul cultural „ Nicolae Iorga ”,

Ploiesti, 1939.

16. Rapeanu, C. M.; Simache, Nicolae, Istoricul tipografiilor

Prahovene, Muz. de Ist. al Jud. Prahova, Ploiesti, 1970.

Anuar V,

Ploiesti, Editura Imprimex, 1994.

18. Barbieru,Nicolae;Rachieru,Mihai, Carturarul si istoricul

prahovean Nicolae I. Simache, A. N. I. C., filiala Prahova,

Ploiesti, 1984.

18. Chiriac,Bucur, Trecator grabit prin timpul nostru, Muzeul

Judetean de Istorie si Arheologie Prahova, Editura Mectis,

Ploiesti, 1998.

19. Jercan, Ion, Contributii la istoria muzeelor si expozitiilor

prahovene ( pana in 1948 ), Muzeul Judetean de Istorie si

Arheologie Prahova, Editura Mectis, Ploiesti, 1998.

20. Marinica,Gheorghe, Pagini de monografie. Omagiu

ctitorului. Prof. Nicolae I. Simache, Muzeul Judetean de Istorie

si Arheologie Prahova, Editura „ Ploiesti – Mileniul III ”,

Ploiesti, 2004.

21. Nedelea, Dumitru, N. I. Simache – initiatorul Muzeului

Ceasului din Ploiesti, Anuarul Muzeului de Istorie si

Arheologie Prahova, Ploiesti, serie noua, 1, 1991.

22. Nicolau, Gabriela, Casa de targovet din secolele al XVIII

lea - al XIX lea, pliant, Ploiesti, 2007.

23. Nicolau,Gabriela, Muzeul Conacul Bellu Urlati, pliant,

Ploiesti, 2002.

24. Sevastos,M., Monografia orasului Ploiesti, București,

Tipografia Casa Romaneasca.

25. Popescu, Paul, Nicolae Simache. O istorie adevarata., I,

Inceputul unei vieti, Ploiesti, 1995.

26. Popescu, Paul, Nicolae. Simache. O istorie adevarata., II,

Profesorul integral, Ploiesti, Editura „ Curierul liceului ”, 1996.

27. Popescu, Paul, Nicolae Simache. O istorie adevarata, III,

Ctitorul, Muzeul de Istorie si Arheologie Prahova, 1995.

28. Popescu, Paul, Nicolae Simache. O istorie adevarata, IV,

Carturarul, Muzeul de Istorie si Arheologie Prahova, 1996.

29. Vulpescu,Mihai;Apostol,Mihai, Muzee si monumente

prahovene, Comitetul pentru cultura si arta al judetului Prahova,

Ploiesti, 1971.

30. Zagoritz,Alexandru, Pentru muzeul Prahovei. O casa veche

taraneasca, Bucuresti, Tipografia Lupta, 1915.

31. Zvirid,Melania; Nedelea, Dumitru, Ceasul de-a lungul

vremii, Muzeul de Istorie si Arheologie Prahova, 1981.

E. Lucrari generale

32. Felezeu,Calin, Didactica Istoriei, Presa Universitara

Clujeana, 2002.

33. Gheorghe,Alexandru, Metodica predarii istoriei in

invatamantul preuniversitar, Editura Gheorghe Alexandru,

Craiova, 2005.

34. Tanasa,Gheorghe, Metodica predarii- invatarii istoriei,

F. Ziare si reviste

35. Badulescu, Alexandru, Evocare – Nicolae Simache,

Prahova, 6, 29 decembrie, 1994.

36. Chiriac, Bucur, Nicolae Simache, Contemporanul, nr. 5, 28

ianuarie, 1972.

37. Petrache, Ecaterina, Muzeul Ceasului – sfidare a timpului,

Prahova, 8 octombrie, 1999.

Paul D. Popescu, N. I. Simache. O istorie adevarata, Inceputul unei vieti, Ploiesti, 1995, pag. 17.