Documente online.
Zona de administrare documente. Fisierele tale
Am uitat parola x Creaza cont nou
 HomeExploreaza
upload
Upload




Ce inseamna fericirea?

Filozofie


Ce inseamna fericirea?



Ani de-a randul,fericirea a reprezentat o problema de studiu a filosofiei. La ce concluzie s-a ajuns dupa atata amar de timp? Ce este de fapt fericirea?

Exista mai multe crezuri despre fericire. Uneori ea este conceputa ca o idee foarte inalta, un ideal indepartat, deasupra puterilor noastre de a o dobandi; adevarata fericire nu ar fi posibil& 636i89g atilde; in timpul acestei vieti. Sunt atatea modalitati in care visezi fericirea, in care o planuiesti, o astepti, o gasesti sau o regreti.

Marguerite Blessington1 afirma ca "fericirea nu consta in a avea mult, ci in a fi multumit cu putin".Pornind de la aceasta idee voi incerca sa exploatez concepul de fericire prin prisma unui exemplu de viata .

Era odata o femeie. Nimic neobisnuit in asta. Numai ca ea, de cand a putut munci, a strans si a tot strans bani.

Muncea din greu, nimic de zis.  Dar ,din fiecare salariu pe care il lua, o mare parte o folosea pentru a-si plati darile la stat si o alta mare parte o economisea "pentru vremuri grele". Din cat mai ramanea isi cumpara mancare.

Niciodata  insa nu si-a facut timp pentru ea. Desi, cand se intorcea de la munca acasa, produsele din vitrinele magazinelor o tentau, nu cheltuia banii. Tot timpul se gandea ca "mai tarziu, cand o sa scoata mai mult de la banca". Se temea sa nu ramana falita.

Aceasta femeie nu avea rude in afara unei nepoate,o fata foarte deschisa si inteligenta pe care am intalnit-o intr-o tabara vara trecuta. Atunci am aflat intreaga poveste. Ei nu ii pasa de ceilalti, nici macar de aceasta fata, care mai avea nevoie de ajutorul ei din cand in cand. Egoismul ei nu avea limite si astfel, in acest ritm sumbru din punct de vedere spriritual si-a petrecut viata pana a ajuns batrana. Era singura si, cu toate acestea, nu cerea ajutorul nimanui,pana intr-o zi, cand i s-a facut rau pe drum si a cazut. In urma unui consult medical a descoperit ca din pacate , avea cancer in ultima faza. Doctorii nu mai puteau interveni cu nimic si i-au recomandat sa se recupereze acasa.

Femeia era de acum nevoita sa stea in pat. Nici nu mai auzea foarte bine si de aceea dadea sonorul televizorului foarte tare. Se facusera destule reclamatii pe seama ei, dar trecusera neobservate.Singura persoana care avea grija acum de ea era chiar nepoata pe care nu o ajutase in trecut; in ciuda acestor fapte, ea venea in fiecare zi si ii dadea de mancare, gatea cate ceva, o schimba si o ingrijea cu multa caldura, pe care,nici nu o merita.

Intr-o zi, stand langa ea pe pat si apreciind starea in care era, fata ii spuse:

-Vezi, matusa, ce inseamna sa fii avar? Tot timpul ai strans, ai strans, ai depus la banca sperand ca se vor inmulti banii si ca ii vei putea folosi intr-o buna zi. Acum e prea tarziu.Toti banii pe care ii ai nu te pot scapa de boala. Nu ai avut pe nimeni langa tine. Bine, in clipa asta sunt eu aici si am grija de tine, matusa scumpa, dar daca eu nu eram?

Ce reprezinta deci fericirea? Inseamna sa te bucuri de tot ceea ce ai, pentru ca in fiecare lucru exista o parte buna. Trebuie doar sa o gasesti. Iar daca stii sa profiti de fiecare clipa si sa iti traiesti viata, vei fi cel mai fericit om de pe pamant.Inca din cele mai vechi timpuri concepte ideologice precum memento mori si carpe diem au conturat ideea de fericire,astfel trebuie sa ne aducem aminte ca vom muri, pentru a trai clipa la adevarata sa intensitate.

Unul din marii intelepti ai Antichitatii, Solon, considera ca nimeni nu este fericit cat timp traieste, caci oricand se pot abate asupra lui nenorocirile. Este adevarat ca fericirile sunt atat de aproape de nenorociri si tot atat de adevarat este si faptul ca pentru a-si pleda cauza, fericirea trebuie sa inchida in spatele unei cortine intunecate suferintele care ne fac viata grea; dar daca nu am suferi, nu am putea fi fericiti, pentru ca necunoscand durerea, cum am putea afirma ca stim ce este bucuria?

Conceptiile despre fericire ne spun ca a obtine ceea ce ne dorim inseamna sa fim fericiti. Sa presupunem ca cineva reuseste sa obtina ceea ce cu greu a incercat. Oare acum este fericit? Se prea poate. Dar, se poate totusi sa nu fie. Si atunci unde e fericirea? Ea a constat in stradania de a o obtine.

Intr-o discutie din liceu , la ora de romana pe tema fericirii, cu totii am lansat ipoteze asupra motivelor fericirii, ba chiar am incercat sa dam definitii. Am preluat idei si concepte filosofice si am incercat sa le dezbatem. Am descoperit ca fiecare maxima in parte nu ne reda decat o mica parte din ceea ce inseamna fericirea.Dar, adunand mii de maxime, tot nu am reusi sa aflam ce inseamna ea. Asta pentru ca fericirea este subiectiva.

Kant considera fericirea ca fiind un ideal. Dar prin aceasta nu intelegea ca era de neatins, ci, mai degraba ca noi nu suntem in masura sa judecam ce ar trebui sa faca oricare om ca sa fie fericit. Reteta fericirii este alta pentru fiecare. Sunt persoane fericite de averea pe care au acumulat-o in timp; altele considera ca a fi fericit inseamna a avea prieteni, a fi sanatos, a fi apreciat si stimat; altele sunt fericite stiindu-se iubite de cineva sau numai stiind ca persoana iubita exista acolo undeva si respira acelasi aer. Exista oameni care isi "fabrica" un paradis numai al lor in care sa se simta fericiti. Dar ce s-ar intampla daca acest paradis ar exista undeva pe Pamant?

Cartea "Fericire si lege morala" de Rodica Croitoru analizeaza, pe de-o  parte, inclinatia naturala a omului catre fericire si, pe de alta parte, sanctionarea acesteia de legea morala. In filosofia kantiana, relatia in discutie parcurge un traseu surprinzator, de la opozitia totala (pe motivul ca prima reprezinta pozitia dorintelor sensibilitatii, iar a doua a judecatii rationale), pana la preluarea treptata a fericirii in unele forme morale, culminand in operele tarzii (''Metafizica moravurilor'') cu atragerea fericirii in insusi miezul moralitatii, respectiv in datoriile pe care omul le are fata de el insusi. Prin tematica sa morala si antropologica, ce apeleaza la patru dintre lucrarile kantiene (Intemeierea metafizicii moravurilor, Critica ratiunii practice, Antropologia din perspectiva pragmatica), aceasta carte pregateste receptivitatea cititorului pentru operele kantiene practice, fiind adresata persoanelor cultivate, interesate de problema mereu actuala a fericirii.

La inceputurile lumii a existat. Si ce s-a intamplat?! L-am pierdut. De ce? Pentru ca omul nu este facut sa locuiasca in paradis. Cum pune piciorul acolo distruge. Omul nu poate decat sa tinda catre absolut, catre perfectiune, purtandu-si povara de a sti ca, in aceasta viata, nu va ajunge niciodata acolo.

Honoré de Balzac spunea ca "fericirea are nenorocirea sa para ceva absolut". Si eu cred ca fericirea se poate atinge cu mana. Pentru ca exista conceptii despre fericire care o considera o stare sufleteasca de bucurie nemarginita, de exaltare, de impacare, de beatitudine. Si atunci putem considera ca ea se afla la picioarele noastre ca o floare de camp; nu trebuie decat sa ne aplecam ca sa o culegem. Dar cum ea este inconjurata de multe alte flori, ne inselam asupra parfumului, asupra culorii si intindem prea departe mainile.

Conceptiile despre fericire se deosebesc prin rostul pe care il atribuim celorlalti in dobandirea propriei fericiri. Intr-una din piesele sale de teatru, Jean Paul Sartre folosea o expresie socanta: "infernul sunt ceilalti", si, desigur, fiecare din noi poate fi la randu-i "celalalt". Cum putem sa gasim fericirea intr-o lume in care realizarea propriilor dorinte depinde de ceea ce doresc si fac semenii nostri? De multe ori, dorintele a doi oameni intra in conflict si ca urmare, fiecare incearca sa impiedice realizarea dorintei celuilalt. Nimeni nu renunta fara sa lupte la fericire.

Dar nu trebuie ignorat faptul ca ai nevoie de ceilalti pentru a fi fericit. Un organism care este desprins de prezent moare; la fel si un om desprins de societate, de semeni, se poate pierde pe sine, asa cum a patit si Iona, personajul lui Marin Sorescu, care de atata singuratate, si-a pierdut pana si ecoul.

Nu vreau sa fac un elogiu al fericirii, un elogiu al religiei ce propovaduieste fericirea fara lupta. Nicaieri nu exista fericire fara nefericire, asa cum nu exista iubire fara ura si placere fara durere. Nu vei gasi nicaieri pace deplina,ce sa duca la fericire. Acea fericire de a sti ca, acolo, undeva, desi departe, un suflet bate sincron cu al tau. Fericirea de a sti ca parintii, fratii, bunicii, prietenii iti sunt sanatosi si te asteapta mereu sa ii vizitezi.

Nu putem afirma ceva cu certitudine despre fericire, ci doar ca ea este ceea ce percepe si ce simte fiecare. Ea este una din marile intrebari ale umanitatii si va mai ramane inca unul din misterele existentei noastre: "Fericirea este multumirea de sine"; "Fericirea este sensul si scopul vietii, traiectoria si finalul existentei umane" (Aristotel), Fericirea e un ideal al imaginatiei, iar nu al ratiunii(Immanuel Kant), Fericirea e sa stii sa iti doresti ceea ce ai deja(Sfantul Augustin).

In pofida profunzimii acestul subiect,fericirea este un lucru simplu pentru cei care nu incearca sa o defineasca si un lucru greu pentru cei care se incapataneaza sa o numeasca intr-un fel sau altul.

Bibliografie :

  • Rodica Croitoru , 'Fericire si lege morala', Ed. ALL, Bucuresti 1998
  • Barbu Marian , ' Dictionar de citate si locutiuni straine', Ed. International ,Bucuresti 2004

Document Info


Accesari: 13064
Apreciat: hand-up

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site


in pagina web a site-ului tau.




eCoduri.com - coduri postale, contabile, CAEN sau bancare

Politica de confidentialitate | Termenii si conditii de utilizare




Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2024 )