ALTE DOCUMENTE
|
||||||||||
Abordarea experimentala a motivatiei.
Se face din 2 perspective :
a) trateaza motivatia ca variabila de control ;
b) trateaza motivatia ca Variabila Dependenta , se presupun studii dedicate investigarii motivatiei si efectelor acesteia asupra comportamentelor.
a) M= V.de control ; foarte curind dupa debutul psihologiei experimentale cercetatorii au constatat ca aspectele de ordin motivational nu pot fi ignorate. Acest proces a fost declansat de cercetarile lui Thorndyke care a demonstrat prin legea efectului modul īn care M. īntareste comportamentul. Behaviorismul clasic a ignorat aspectele de ordin moti 18518x2313s vational, considerīnd ca un comportament poate fi motivat , conditionat, indiferent de subiect . Ulterior , behavorismul modern a introdus modele experimentale de investigare a comportamentului īn care a investit factorul motivational cu un rol semnificativ.
In alte scoli, factorul motivational ca Variabila de Control este inclus ca factor de personalitate ( trairi afective, sistem de valori, atitudini ale subiectului ).
Orice model experimental trebuie sa aloce un spatiu Variabilei de Control motivationale , rezultīnd faptul ca daca subiectii nu sīnt motivati īn raport cu sarcina primita, performantele lor nu sint credibile. In acest fel exista posibilitatea ca grupul experimental si grupul de control sa fie egalizate si sub aspectul motivatiei fata de sarcina.
Dificultatea majora rezida in implicarea factorului motivational , descrierea operationala corecta a acestei variabile de control. Se pot da urmatoarele exemple : motivatie fata de performanta, fata de succes, fata de esec, fata de nivelul de aspiratie.
Pe de o parte experimentatorul trebuie sa identifice prin interviul preliminar daca exista urmatoarele caracteristici ca :interes, atractivitate la subiecti; excluderea celor care NU manifesta interes sau a celor care au o supra - motivatie la participare constituind probleme pentru subiectii respectivi.
O cale corecta de a regla implicarea motivationala este asigurarea subiectilor privind confidentialitatea desfasurarii experimentelor, faptul ca dupa īncheierea experimentelor vor primi date privitoare la participarea lor la respectivele experimente. In unele cercetari se foloseste un sistem de plata al subiectilor.
Cea mai periculoasa capcana este tendinta, nevoia imperioasa de dezirabilitate sociala care apare īn timpul desfasurarii experimentelor. Cind este vorba de aplicarea probelor de performanta aceasta tendinta nu are cum sa intervina.
Dificultatea intervine īn momentul īn care se apeleaza la chestionare de atitudini, de autoevaluare care prezinta evaluari subiective ale subiectului , īn final. De aceea cercetarile experimentale NU apeleaza la acest gen de instrumente.
In cercetarile qvasiexperimentale , de asemenea apare o urmarire a efectelor facuta din curiozitate care nu are ce cauta īntr-un experiment. Un experiment este o situatie provocata de un experimentator ( situatie care este diferita vis-a vis de grupul experimental si grupul de control).
b) Tratarea motivatiei ca Variabila Dependenta.
Studiile facute īn acest sens au vizat varietatea de trebuinte ( de foame, sete, securitate etc). ele sīnt studii ce contin o īncarcatura psihlogica mai consistenta.
Studii despre trebuinta de stimulare ; cercetarile au demonstrat īn cazul fiintelor vii acesta trebuinta permanenta de stimulare cognitiva, afectiva . Izolarea subiectilor duce la efecte diverse asupra starii psiho- fizice a aacestora. Citam experimentele de deprivare senzoriala ( subiectii erau motivati prin bani pentru a rezista cit mai mult ). In conditiile izolarii senzoriale creierul produce halucinatii vizuale, de ordin tactil, kinestezic. In plan psihologic, sentimentul de anxietate devine foarte intens. Nevoia de stimul este vitala pentru oameni.
Apare curiozitatea perceptiva ( la figurile absurde, la aparita neasteptata īn cīmpul perceptiv a figurilor cu un nivel mai scazut de redundanta) si epistemica ( menita sa satisfaca aceste nevoi de stimulare, cu factori ca noutatea, incongruenta) .
Alte studii au investigat interesele ( implicarea lor in conduita ) prin interviuri, chestionare.Interesele subiectului tind sa determine modul īn care acesta percepe lumea si se raporteaza la ea.
Ex. de experiment : s-a cercetat impactul valorilor subiectului asupra modului de percepere
( vezi " perceptia ") . S-au prezentat stimuli la tahistoscop, intr-un timp foarte scurt, ce fac parte din categoriile de interese, preocupari, background specifice subiectilor. S-a constat ca interesele tind sa influenteze comportamentele.
Trebuinta de performanta ( alta variabila dependenta experimentala).
Cum o identificam? Daca trebuinta de foame este usor de masurat, ptr. trebinta de performanta s-a constatat ca ac. este influentata de factori sociali, tabuuri, cutume etc.
David Mc Clelland a facut un studiu īn care a utilizat citeva planse din TAT ( test aperceptiv tematic) īn care a solicitat subiectilor sa raspunda la urmatoarele intrebari:
Cine sīnt personajele?
Ce se īntīmpla cu ele?
Cum s-a ajuns īn aceste situatii?
Ce gindesc personajele?
Ce vor face personajele?
Analiza raspunsurilor urmareste cu prioritate tot ceea ce exprima interes, performante ale personajelor. Rezultatele au fost un bun indicator al īnclinatiei de performanta deoarece la alte probe desfasurate subiectii cu trebuinte de performante ridicate au obtinut performante mai bune.
Nivelul de aspiratie ( variabila dependenta) este raportarea dintre succesul real la succesul scontat.
In experimente trebuie sa se cunoasca atīt nivelul de aspiratie cīt si nivelul de performante reale. Esential este sa se porneasca de la o performanta reala īn raport cu care respectivul subiect īsi va expecta scopul. Performanta poate fi socotita de aceeasi persoana ca succes sau ca insucces īn functie de amplasarea nivelului de aspiratie al persoanei respective. Dificultatea abordarii nivelului de aspiratie consta in faptul ca acesta se schimba in cursul unei actiuni īn functie de performanta realizata. Nivelul de aspiratie variaza īn limitele unei zone īn care subiectul are experienta succesului si a esecului. Zona de implicare a N. de A. variaza de la punctul īn care succesul este foarte probabil, fara a fi exclus esecul, la punctul īn care insuccesul este foarte probabil, fara a fi exclus sucesul. Exista tendinta sistematica a cresterii mai puternice ( variatie) a N. de A. dupa un succes si coborirea dupa un esec.
Cunoasterea rezultatelor= variabila in studiul expeirmental al motivatiei ; atunci cind subiectul cunoaste rezultatele activitatii, performanta tinde sa se īmbunatateasca īn mod semnifcativ ,comparativ cu activitatea ale carei rezultate nu sīnt cunoscute de catre subiect.Este vorba despre un feedback cu efect corector. Intarirea, scopul precis sustin motivatia, imbunatatirea performantelor devenind vizibila.
Frustrare - alta variabila., agresivitate, conflict. Frustrarea este o stare afectiva pe care subiectul o resimte atunci cīnd un obstacol se amplaseaza īn calea realizarii unui scop umarit. Frustrarea este resimtita negativ ca deposedare fata de ceva ce iti este cuvenit. Conflictul motivational este opozitia dintre dorinte, tendinte, impulsuri contradictorii. Frustrarea si conflictul se īntretin reciproc. Frustrarea poate determina o conduita agresiva. Experimentele care vizeaza studiul frustrarii sīnt construite astfel
īncīt sa puna subiectul intr-o sitatie conflictuala, de exemplu īn dorinta de a avea o performanta buna care trebuie obtinuta īn pofida dificultatii efectuarii sarcinii.
Apare tensiunea afectiva care este creata prin mentinerea subiectului īn confruntarea cu sarcina ( sarcinile pot fi de la obisnuite, de rezolvare a problemelor, pina la foarte dificile).
Se exemplifica printr-un experiment clasic frustrarea, anume nivelul frustrarii si īncotro se orienteaza acesta ca agresivitate. Un grup de studenti ( americani) au participat la efectuarea unei sarcini - deprivare de somn ptr. 24 ore ; experimentul īncepea la ora 8 dimineata si se continua pīna a 2-a zi la ora 8. Au participat 2 experimentatori : unul prezent permanent, altul care trebuia sa aduca ceva ( niste jocuri) pentru studentii respectivi. Al 2- lea experimentator pleca si nu mai vine pīna la miezul noptii cu jocurile, dar cind apare nu le aduce dar le promite studentilor ca dimineata īn jurul orei 5 le va aduce niste gustari calde. Evident, nu apare nici cu gustarile . Li se aplica stuentilor o proba de caracterizare a colegilor, existīnd ideea ca acestia isi vor caracteriza colegii īn mod dur. Agresivitatea s-a manifestat īnsa fata de experimentatorul 2 care a fost identificat ca sursa a frustrarii.
Se ridica o alta problema : caracterul arbitrar sau nearbitrar al situatiei influenteaza nivelul agresivitatii?
A avut loc un experiment cu 2 grupuri de studenti care au primit o informatie de tip arbitrar la primul grup ( de genul "cel mai bun prieten al tau te bīrfeste") , la al 2-lea grup s-a intervenit cu o informatie nearbitrara - " un prieten beat a bīrfit despre tine ". Evaluīnd nivelul de frustrare s-a constatat o diferenta semnifiativa : grupul 1 a avut N. de F. mai ridicat decīt grupul 2. Situatia este frustranta numai d aca ea este interpretata de subiect ca arbitrara.
Situatiile arbitrare au fost exerimentate īn situatiile de " nevroza experimentala".
Cercetarle clasice ale lui Festinger asupra relatiilor conflictuale si deciziei au subliniat distinctia intre pre-decizie si post- decizie. Orice alegere este o situatie conflictuala, presupune sa optam pentru o anumita alternativa īn defavoarea alteia si acest proces optional este īnsotit de ezitari care īnceteaza dupa alegerea facuta. Apoi subiectul tinde sa justifice alegerea facuta.
Problema : alegem ceea ce preferam sau preferam ceea ce am ales ? Subiectii vor raspunde ca " alegem ceea ce preferam" dar īn realitate tindem sa preferam ceea ce am ales pentru ca procesul implica un conflict si o renuntare. Oamenii vor īncerca sa justifice alegerea facuta astfel īncīt sa poata spune ca prefera ceea ce au ales. Pe masura ce justifica alegerea facuta, tind sa regrete alegerea respinsa. Festinger a realizat urmatorul experiment: un grup de studenti a trebuit sa realizeze o sarcina repetitiva si plictisitoare ; la sfīrsit toti au fost platiti . Cu cīt suma a fost mai mare, cu atīt studentii chiar credeau ca sarcina a fost de fapt interesanta.
Festinger, sustinea ca disonata cognitiva este creata de elemente pozitive care favorizeaza alternativa respinsa. Cu cīt aceste elemente sint mai numeroase cu atit disonanta va fi mai mare si tendinta de a stinge disonanta mai puternica. Mai poate exista si varianta alternativei , aleasa ca negativa care īn mod normal ar trebui sa defavorizeze alternativa respectiva. Reducerea disonantei se reflecta īn cresterea dezirablitatii fata de obiectul ales sau prin coborirea dezirabilitatii fata de obiectul respins. Acesta este un proces de rationalizare a deciziei prin care se poate spune ca ceea ce s-a ales pare mai atractiv decīt inainte.
NUTTIN sustine ca obiectul ales pierde din atractie, īn schimb obiectul respins tinde sa creasca in atractie. A fost demonstrat faptul ca disonanta cognitiva si incercarile de a o reduce sint cu atīt mai mari cu cīt alternativele se apropie mai mult de o dezirabilitate legala.
K. Levin a precizat 3 forme de conflict :
a) apropiere- apropiere ( ambele alternatie sīnt egale ca nivel de atractivitate);
b) evitare- evitare ;
c) apropiere- evitare.
Abordarea experimentala a afectivitatii.
Avem o dubla raportare si abordare : ca Variabila de Control si ca Variabila Dependenta.
Afectivitatea ca variabila de control ,intīmpina ca si motivatia dificultati īn egalizarea grupului dupa implicarea afectiva. Daca motivatie poate fi evaluata inainte, ptr. ca precede sarcina, afectivitatea NU poate fi evaluata īnainte ptr. ca īnsoteste sarcina.
Se foloseste īn studiul experimental ale afectivitatii metoda observatiei.
1.Evaluarea afectivitatii ca variabila de control īn timpul experimentului
- evaluarea indicatorilor fiziologici ca markeri afectivi obiectivi ai subiectilor;
- dupa experiment se poate apela la evaluarea cu scale īn care apreciem masura implicarii afective īn sarcina.
2. Afectivitatea ca Variabila Dependenta ; se face distinctia intre doua mari categorii :
- a) metoda de impresie care se refera la modificari subiective ca traire afectiva consecutiva actiunii stimulilor;
-b) metoda de expresie = modificari care au loc la nivelul oranismului concomitent cu trairile afective. Respectiv relatia dintre aceste trairi si modificarile corporale.
Exemple metode de impresie
Metoda alegerii : se prezinta stimuli diferiti ( figuri, culori, mirosuri) care sīnt alesi dupa preferinte ; scala poate fi de la cel mai placut ..........cel mai neplacut.
Metoda constructiei ( sau a potrivirii, ajustarii ) ; subiectul va combina singur culoarea cea mai placuta.
Metoda rangului ( ordin de merit) ; se prezinta subiectului un sir de obiecte, situatii, stimuli ce urmeaza sa fie ordonati pornind de la cel mai placut la cel mai putin placut. Proba se repeta.
Metoda compararii pe perechi : stimulii sīnt prezentati īn perechi subiectul avīnd de a face cu o alegere fortata , pe cel mai placut spre exemplu. Se procedeaza prin combinari. Se iau fiecare cu fiecare , se folosesc maxim 6 stimuli.
Metoda evaluarii : evaluare fortata, se prezinta un singur stimul si se cere sa fie evaluat dupa o scala de intensitate a preferintelor . Scala poate fi :verbala cu 7 trepte, sau de evaluare grafica
( de la f. neplacut la f. placut).
Metoda conditionarii : anumite trairi afective sīnt īnnascute sau dobīndite ?
Se constata la copiii mici ca daca nu se intervine prin modelele de reactivitate ale adultilor
( frica de īnaltimi , de exemplu) acestia nu vor manifesta reactie de frica fata de īnaltime.
Watson a experimentat modul in care se poate conditiona reactia de frica a unui bebelus si apoi o poate reconditiona ; ( experimentul cu iepurele mīngiiat si ciocolata ca recompensa / invers - iepurele si un zgomot puternic care sperie bebelusul).
Exemple metode de expresie : au īn vedere modificarile indicatorilor fizilogici, RED, ritm respirator etc.
|
