Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
Upload




























Revenire la teoriile perceptiei

Psihologie




Revenire la teoriile perceptiei

Analiza principalelor probleme teoretico-metodoiogice sau aplicative ale perceptiei a impus cu necesitate referirea directa sau indirecta, implicita sau explicita si la teoriile formulate cu privire la perceptie. Sunt ele cuprinzatoare? Reusesc ele sa raspunda la problemele si mai ales la dificultatile ridicate de perceptie īn general, si de formele particulare, complexe sau speciale ale perceptiei, īn special? Ofera teoriile perceptiei o imagine convingatoare si stenica in stare a-1 satisface atāt pe specialist, cāt si pe profan ? Iata īntrebari pe care §i le poate formula oricine. Chiar 454g66e daca īn cuprinsul acestui capitol am facut unele referinte cu privire la teoriile perceptiei, este necesar ca acum, īn final, sa revenim asupra lor si sa le interpretam din perspectiva īntregii problematici abordate. Faptul ca perceptia a fost domeniul īn legatura cu care au fost formulate poate cele inai multe teorii nu este deloc greu de demonstrai. Se apreciaza chiar ca "teoriile asupra perceptiei au un trecut lung si sunt de o mare diversitate" (Gregory, 1991, p, 511). Ceea ce frapeaza īnca de la īnceput nu esie īnsa multitudinea si varietatea teoriilor perceptiei, ci caracterul lor difuz, neconcordant, deseori chiar contradictoriu si exclusivist. Analiza actuala a teoriilor perceptiei evidentiaza atāt coexistenta diferitelor abordari, poate usor nuantate si renovate, cāt si aparitia unor teorii extrem de recente ce iau, in esenta, alura compromisului intre variantele extremiste propuse mai demult. Exista si situatii in care īncercarea de depasire a conceptiilor vechi si de īnlocuire a lor cu unele noi este evidenta. Consecintele unui asemenea fapt nu sunt īntotdeauna benefice. Dimpotriva, terminologia abundenta si uneori confuza, problemele spinoase si uneori usor de supraevaluat si distorsionat, multimea controverselor, eclectismul solutiilor propuse poc deruta persoanele care nu au o pregatire de specialitate. īn aceste conditii, cel putin doua demersuri sunt absolut necesare :




clasificarea teoriilor;

analiza lor globala, dintr-o perspectiva cuprinzatoare.
Este ceea ce ne propunem sa facem īn continuare.

8.1. Tipuri de teorii

Unul dintre criteriile cel mai frecvent utilizate īn gruparea teorilor perceptiei este criteriul generalitatii. Unele dintre acestea sunt generale, integratoare, pornind de la problemele de principiu si totodata esentiale ale perceptiei: natura, mecanisme, legitati. Gestaltismul, de exemplu, reprezinta o asemenea teorie generala a perceptiei, devenita, datorita raspāndirii ei, chiar o orientare sau o scoala psihologica distincta. Altele sunt teorii particulare, cu grad redus de generalitate, deoarece īsi au originea īntr-o serie de aspecte particulare ale perceptiei, cum ar fi caracteristicile, determinantii sau formele ei. Teoria centrarii si decentrarii (Piaget), teoria asimilarii (Pressey), teoria mecanismelor de constanta aplicate eronat (Gregory), teoria neomogenitatii cāmpului somatic (Zapan), teoria ecologica (Segall), teoria pigmentara (Pollak) au fost formulate īn domeniul si cu intentia explicarii iluziilor vizuale perceptive. Alte teorii, cum ar fi teoria psihofizicā (Gibson), teoria ipotezei (Bruner), teoria tranzactionala (Itteison), pornesc de la deter­minantii perceptiei. Sunt si teorii care īsi au originea īn unele caracteristici ale perceptiei. īn domeniul constantei perceptive, īn afara celor doua teorii amintite au fost formulate si altele : teoria relationala (Koffka) si teoria algoritmului (Epstein). La fel de cunoscute sunt si unele teorii din domeniul perceptiei vizuale (teoria tricromatica a vederii, elaborata de Young si Helmholtz; teoria proceselor antagoniste formulata de Hering) sau din cel al perceptiei miscarii (teoria centripeta a lui Sherrington, teoria centrifuga a lui Helmholtz). Gradul de generalitate al unei teorii indica nu doar aria de cuprindere a teoriei, extensia validitatii ei, ci si deschiderile, mai mari sau mai restrānse, pe care le ofera in ceea ce priveste apropierea sau diferentierea de alte teorii. De asemenea, el este indicatorul fortei teoretice al unei teorii, a maturitatii ei si a capacitatii de supravietuire a acesteia. Asa se explica de ce unele teorii au persistat, mai mult, sunt īnca actuale, īn timp ce altele au parasit de mult scena stiintei.

Clasificarea teoriilor perceptiei este facuta si dupa alte criterii īn afara gradului lor de generalitate. De exemplu, unii autori recurg la criteriul evolutiei lor istorice, vorbind despre teoria clasica a perceptiei, teoria clasica revizuita, teorii moderne ale perceptiei (vezi Corsini, 1994, voi. III, pp. 29-33). Sunt si autori care, datorita dificultatii desprin­derii unor criterii sigure de clasificare, procedeaza prin simpla lor īnsiruire : structu­raliste, empiriste, behavioriste, gestaliisie, constructivisle, ecologice, tranzactionale, cognitiviste (vezi Bagot, 1996, pp. 6-12). Fara īndoiala ca ceea ce ne intereseaza nu este clasificarea īn sine a teoriilor perceptiei, ci informatiile pe care le purem extrage din ea cu privire la modul de concepere, explicare si inierpretare a perceptiei. Uneori chiar denumirea teoriei este semnificativa prin ea īnsasi, cu atāt mai mult prin ideile vehiculate. Alteori īnsa sunt necesare demersuri comprehensive serioase pentru a reusi desprinderea specificului si esentei unei teorii. Iata de ce consideram ca eforturile de prezentare analitica, amanuntita a unei (unor) teorii asupra perceptiei sunt la fel de semnificative ca si īncercarea de sintetizare sī grupare a informatiilor rezultate din investigarea compara­tiva a mai multor teorii. Doua lucrari din literatura de specialitate ni se par a fi ilustrative din acest punct de vedere. Prima este cea a lui Allport, Ia care am facut multe trimiteri pāna acum, lucrare ce contine informatii detaliate dispuse īn 21 de capitole, pe mai mult de 700 de pagini, cu privire la un numar impresionant de teorii ale perceptiei formulate pāna īn 1955. Cea de-a doua o reprezinta īncercarea de sinteza a teoriilor perceptiei pāna

īn anii '80, facuta de Andra Delorme. Pentru analiza teoriilor perceptiei aceasta din urma va constitui pentru noi un serios punct de reper. Psihologul canadian crede ca īn ciuda diversitatii lor, teoriile perceptiei graviteaza īn jurul a trei īntrebari capitale: perceptia este dobāndita sau īnnascuta ? ; este ea doar o suma de senzatii elementare sau un proces esentialmente global ? ; depinde perceptia de factori comportamentali, psihologici īnsa nonperceptivi sau de factori structurali legati de proprietatile stimulului si de proprietatile anatomo-fiziologice ale sistemului senzoriali

īntrebare). īntre cele doua perechi de r3

spunsuri antinomice nu de putine ori s-au

conturat si solutii de compromis

8.2. Teoriile cm pi riste si nativiste

Isi au originea īn disputa filosofica dintre John Locke (1632-1704) si Immanuel Kant (1724-1804), primul sustinānd rolul experientei īn cunoastere, celalalt pornind de la premisa existentei unor cunostinte (idei) īnnascute. Ele si-au capatat mai tārziu fundamen­tarea fiziologica gratie cercetarilor lui Helmholtz, reprezentant de seama al empirismului, sĪ Herring, sustinator fervent al nativismului. Controversa dintre empirism si nativism a facut obiectul unei lucrari a Iui J. Hochberg (Nature and nurture in perception), aparuta īn 1991. īn ea sunt īntreprinse ample incursiuni īn trecutul istoric al problemei respective, conturāndu-se, totodata, si statutul ei actual. īn disputa dintre empirism si nativism recunoastem doua modalitati de tratare a perceptiei si anume : a) cunoasterea percep­tiva ca procesare si interpretare activa si logica a informatiilor senzoriale partiale; b) perceptia ca un raspuns pasiv care reflecta mai mult sau mai pulin direct structura stimulului. De aceea unii autori prefera sa vorbeasca despre teoriile active si teoriile pasive ale perceptiei, primele sustinānd ca perceptia apare īn urma unor procese mintale complexe, de la fragmentele "pierdute" si imprimate īn sertarele memoriei, pāna la constructiile imaginative bazate mai mult pe trecutul īnmagazinat decāt pe prezent, celelalte presupunānd ca perceptia este asemenea unei camere video care īnregistreaza aspecte selective ale obiectelor īn mod direct (vezi Gregory, 1991, pp. 511-512).

Pentru empiristi perceptia estefondata total pe experienta, ea fiind un produs elaborat treptat īn decursul dezvoltarii individului. Nu exista proces, mecanism care sa nu-si gaseasca radacina īn experienta. Integrarea informatiilor succesive, cum ar fi succesiunea imaginilor retiniene atunci cānd se exploreaza o forma vizuala, este consecinta īnvatarii. De asemenea, coordonarea intersenzoriala īn perceperea unor caracteristici ale obiectelor este achizitionata. Drept argumente īn sustinerea acestei teorii sunt invocate cercetarile lui Piaget, care au aratat ca unele legi ale structurarii cāmpului perceptiv variaza cu vārsta copilului, sau rezultatele unor cercetari experimentale care demonstreaza ca o maimuta crescuta īn timpul primelor luni de viata īn obscuritate va fi incapabila sa perceapa distantele.

Pentru nativigti lucrurile stau cu totul altfel, ei pornind de la premisa ca perceptia este un dat imediat al constiintei, fara corespondent īn experienta subiectului. Chiar si sub raport fiziologic, excitatiile se organizeaza spontan dupa unele legi ale structurii independent de semnificatiile supraadaugate ale educatiei (vezi Guillaume, 1942). Nu numai perceptia formei este un dat īnnascut, ci chiar si legaturile intersenzoriale.

Argumentele invocate īn sprijinul acestor teorii sunt de ordin experimental (legea structurarii cāmpului perceptiv poate fi mai bine demonstrata la animal si la copilul mic decāt la adult) si de ordin etologic (Lorenz si Timbergen au aratat ca exista unele scheme īnnascute de declansare a diverselor comportamente).

De-a lungul timpului aceste teorii au capatat un fel de miscare pendulara, revenind īn prim-plan cānd una, cānd alta, diversi autori aparānd sau criticānd una sau alta dintre ele. Nu s-ar putea spune ca astazi lucrurile s-au schimbat cu mult. īn functie de scopurile propuse, cercetatorii accepta o orientare si o resping pe alta. De'exemplu, empiristii moderni, concepānd perceptia ca pe o "constructie personala", o "creatie" specifica fiecarui individ īn parte, ajung implicit la sublinierea rolului experientei personale īn perceptie. De īndata ce exista mari diferente īntre indivizi īn modul de a percepe, īnseamna ca perceptia nu este predeterminata de la nastere, ci este formata īn decursul vietii. Un argument interesant adus pentru sustinerea acestui punct de vedere īl reprezinta constatarile studiilor interculturale. Atitudinile, seturile, rationamentele de probabilitate care pot fi confirmate sau infirmate de realitate influenteaza perceptia, care se va modifica īn functie de experienta. Nativistii moderni, īn schimb, īncercānd sa surprinda legitatile generale ale perceptiei, comune tuturor indivizilor, sunt nevoiti sa se orienteze spre descoperirea acelor factori, fenomene, procese care sa reprezinte un fel de invariant, or, un asemenea invariant, daca exista, nu poate fi decāt īnnascut. Teoria lui Jaensch asupra stilurilor cognitive este nativista, autorul ei aratānd ca particularitatile stilurilor cognitive sunt legate de structurile ereditare ale sistemului nervos. Tot nativiste sunt si teoriile lui Werner si Wapner (structura cāmpului senzorio-tonic este īnscrisa īn structura nervoasa, deci īnnascuta) ca si cea a lui Witkin (stilurile de perceptie depind de factori constitutionali).

si totusi a īnceput sa se contureze si un alt punct de vedere. Cercetarile au aratat ca desi perceptia se formeaza si se elaboreaza īn experienta subiectului, unele mecanisme ale ei sunt īnnascute, o asemenea preparare ereditara avānd un mare rol īn realizarea perceptiilor actuale. Totodata, s-a constatat ca daca ceea ce este īnnascut nu capata o utilizare precoce, īsi pierde proprietatile sale (vezi Reuchlin, 1988, p. 121). Se pare, de aceea, ca problema nu este de a sti daca perceptia este īnnascuta sau dobāndita, ci de a determina ce si cāt este īnnascut, ce si cāt este dobāndit si mai ales de a sti īn ce moment apare la om una sau alta dintre competentele perceptive (vezi Delorme, 1982, p. 20).

Cercetarile īntreprinse pe animale, pe nou-nascuti si pe copiii mici, pe orbii care si-au recapatat vederea, pe persoanele apartinānd unor culturi diferite sau pe cele private de stimuli senzoriali, care traiesc īntr-un mediu limitat, conduc spre mai multe con­statari : la anumite specii de animale (īndeosebi la pasari) factorul genetic se manifesta mai pregnant īn perceptie decāt la altele: Hess, aplicānd peste ochii puilor de gaina lentile prismatice, al caror efect consta īn deplasarea imaginii obiectelor cu 10 grade fata de pozitia lor normala, a observat ca puii nu reuseau sa nimereasca grauntele pe care īncercau sa le ciuguleasca, nici chiar dupa ce au purtat un timp īndelungat lentilele respective; unele forme ale perceptiei (perceptia marimii, perceptia culorii, perceptia primara a distantei) sunt īnnascute, īn timp ce altele sunt dobāndite: Brown, prezentānd sugarilor corpuri de diferite forme, a constatat ca acestia confirmau recunoasterea formelor respective chiar si atunci cānd ele erau amplasate la distante mai mari, parānd de aceea a fi mai mici, de unde concluzia ca exista o constanta a formei si marimii īnnascuta; diferitele aspecte ale unor forme ale perceptiei par a fi īnnascute, īn timp ce altele se datoreaza īnvatarii: Eleanor Gibson si Richard Weld au adus dovezi convinga­toare īn sprijinul ideii ca perceptia profunzimii dispune de aspecte īnnascute, dar si de

aspecte dobāndite ; Hebb a aratat ca segregarea obiect/fond ca si cāteva unitati primitive de natura senzoriala, cum ar fi frontierele, liniile, unghiurile figurilor, sunt īnnascute, pe cānd toate celelalte aspecte mai complexe se īnvata ; tendinta de a percepe alti semeni ar fi, dupa Frantz, īnnascuta (vezi Hayes si Orrell, 1997, pp. 41-48).

Ideea potrivit careia perceptia este determinata atāt de factori ereditari, cāt si de factori de experienta este īmpartasita si de alti autori (vezi Delay si Pichot, 1984, pp. 64-65). Ei arata ca pot fi create situatii experimentale prin care efectele experientei sa corijeze efectele de cāmp.

8.3. Teoriile elementar iste si globaliste

Originea lor se afla īn vechea disputa a psihologiei privitoare la rolul "partii" si al "īntregului" īn cunoastere. Perceptia este produsul unei constructii care porneste de la componentele elementare, sau se fundeaza pe o percepere globala si directa a mediului? Iata īntrebarea care a suscitat interesul cercetatorilor si a revolutionat, totodata, modul lor de gāndire. Optiunea pentru una sau alta dintre cele doua alternative de raspuns era dificil de realizat, deoarece chiar diverse sectoare ale practicii furnizau argumente si pentru una, si pentru alta. īn sectorul educatiei, de exemplu, pedagogia a propus doua metode de īnvatare a lecturii: una se baza pe integrarea literelor īn silabe, a acestora īn cuvinte si apoi a cuvintelor īn propozitii si fraze, iar cealalta cerea sa se porneasca direct de la fraza, deoarece numai contextul este capabil sa furnizeze semnificatia. Din punct de vedere teoretic se ridicau doua probleme: a) din ce se compune perceptia, din elemente sau din īntreguri? ; b) prin ce mecanisme se obtine perceptia?

Elementaristii aratau ca perceptia este construita din elemente simple (senzatii) cu ajutorul mecanismului īnvatarii prin experienta. Acest mod de abordare depaseste modelul grilei, ce reducea perceptia la o simpla īnregistrare a informatiei continute īn stimul. Mecanismul īnvatarii prin experienta sugereaza faptul ca perceptia este un fel de concluzie a unor inferente efectuate de individ tocmai īn virtutea si pe baza experientei lui anterioare. Aici este cazul sa ne referim la conceptul de "inferenta perceptiva" introdus de Helmholtz. Desi o asemenea inferenta esre extrem de asemanatoare cu inferenta intelectuala, adica cu silogismul, ea se diferentiaza de aceasta prin faptul ca premisele sunt inconstiente, doar concluzia fiind constienta. īn silogism atāt premisele, cāt si concluzia sunt constiente. Cu toate ca "inferenta perceptiva inconstienta" descrisa de Helmholtz a fost criticata, ea īsi pastreaza actualitatea, fiind integrata de diversi autori īn constructiile lor explicative.



Globalistii considera, dimpotriva, ca ceea ce percepem sunt īntregurile organizate, elementele neavānd semnificatie psihologica. Din punctul lor de vedere, distinctia dintre senzatii si perceptii nu exista pentru simplul fapt ca avem de-a face numai cu perceptii. Mecanismele prin care se percep aceste īntreguri organizate sunt "legile formei", la care ne-am referit ceva mai īnainte.

Fiecare dintre aceste teorii, arata Delorme, are atāt avantaje, cāt si limite. Dupa opinia lui, elementarismui are avantajul de a sugera explicarea decalajului existent īntre perceptia complexa si elementele luate separat, dar risca a se centra pe elemente si a nu tine seama de bogatia experientei perceptive. Globalismul respecta aceasta com­plexitate, ceea ce reprezinta un mare avantaj, dar risca a se limita la o simpla descriere fara a ajunge la o veritabila explicatie stiintifica. Ce alta solutie, īn afara de cea a compromisului, ar mai putea fi imaginata? Dupa opinia noastra, o asemenea solutie ar

putea aparea din realizarea conceptului de "functionalism probabilist" introdus de E. Brunswick (1903-1955). El arata ca realitatea fizica este cunoscuta īntr-o maniera nesigura, in termeni de probabilitati. Procesul perceptiv consta in integrarea unui numar de indici pentru a atenua progresiv incertitudinea asupra realitatii. Nu cumva aceasta integrare progresiva a indicilor care, pe de o parte, conduce la īntreg, iar pe de alta parte, la restructurarea (rearanjarea) lui, ne-ar putea ajuta sa depasim vechea dilema "element sau īntreg"?

Raspunsul este, mai mult ca sigur, afirmativ, Hebb dadea chiar si o explicatie neurologica integrarii progresive a fiecarui element care compune o forma. Perceptia unei forme organizate are loc, arata el, īn doua segmente: īntr-o prima etapa, fiecare element perceput da nastere la nivelul sistemului nervos central unui asamblaj de celule nervoase; īntr-o a doua etapa, gratie activitatii oculo-motorii a observatorului care parcurge o forma, aceste asamblaje sunt integrate īntr-un asamblaj si mai complex corespunzator totalitatii stimularii (vezi Streri, 1998, p. 107).

Teoriile functionaliste si formaliste

Aceste teorii se origineaza īn studiul determinantilor perceptiei, la care ne-am referit suficient de mult. īncercānd sa raspunda la īntrebarea : "Ce anume determina perceptiile noastre?", cercetatorii s-au īmpartit īn doua tabere: unii, īn masura īn care acceptau ideea ca perceptia este rodul experientei anterioare a individului, erau tentati sa creada ca tocmai trasaturile personale ale acestuia (motivatiile, atitudinile lui) au o mare semnificatie īn perceptie, īn timp ce altii, centrati pe stimul si pe organul de receptie, considerau ca perceptiile sunt determinate de caracteristicile fizice ale stimulului sau de particularitatile fiziologice ale sistemului senzorial. Primii au fost numiti functionalisti sau comportamentisti, ceilalti, formalisti sau fiziologisii. Nu mai insistam asupra acestor teorii deoarece le-am prezentat pe larg atunci cānd am discutat despre determinantii perceptiei. Dorim doar sa subliniem faptul ca daca multa vreme aceste doua tipuri de abordari au fost practicate paralel, īn ultimul timp exista semne de convergenta īntre ele, fiecare furnizānd celeilalte surse si argumente pentru noi ipoteze.

Comentarii generale cu privire
la teoriile perceptiei

īncadrarea unora sau altora dintre teoriile generale sau particulare la care ne-am referit de-a lungul acestui capitol īn grupurile mari de teorii descrise mai sus se poate face mai usor sau mai greu, īn functie de specificul teoriei si de consecventa autorilor. Gestaltismul, de exemplu, este o teorie nativista, globalista, formalista. Este nativista deoarece, asa cum aratam īn alta parte, gestaltul, forma totala nu sunt altceva decāt datum-uri de esenta inconstienta si de natura fiziologica sau psihologica; este globalista pentru ca porneste de la īntreg; īn sfārsii, este formalista fiindca emite ipoteza existentei unui izomorfism, a unei identitati chiar īntre procesele fiziologice si cele psihologice, acestea din urma fiind concepute ca rezultate, consecinte ale fortelor fiziologice antagoniste, avāndu-si sursa īn īnsasi functionarea creierului. Acelasi lucru s-ar putea afirma despre teoria psihologica elaborata de Gibson. Desi afirma ca se afla īn afara disputei dintre empirism si nativism, autorul american are tendinta de a fi nativist. El admite evolutia

perceptiei, aparitia tārzie a unora dintre formele ei, considera īnsa ca aceasta evolutie se datoreaza fie maturizarii, fie unor forme de īnvatare, dar care nu au nimic comun cu īnvatarea fondata pe experienta anterioara, numita "īnvatare prin īmbogatire". Conceptul de "affordance" este asemanator celui de "gestalt", un fel de invariant geometric perceput direct de subiect fara a mai fi nevoie de a recurge la elaborarile interne de tipul inferentelor inconstiente. Faptul ca Gibson se centreaza pe stimul, pe caracteristicile lui, nu mai trebuie demonstrat. Priza de "contact cu mediul" nu sadeste īn individ un proces de organizare, pentru ca aceasta organizare exista deja īn stimul. Majoritatea celorlalte teorii (teoria "statului major director", teoria "senzorio-tonica", teoria "tranzactionala" etc.) sunt empiriste, elementar iste, functionaliste.

Un loc aparte īn rāndul acestor teorii īl ocupa teoria lui Pīaget asupra perceptiei, pe care Delorme o taxeaza ca fiind o teorie de "compromis". Dupa opinia noastra, Delorme greseste cānd face o asemenea afirmatie. īn fond, o teorie de compromis ar trebui sa sustina ca perceptia este partial dobāndita, partial īnnascuta, ca ea porneste atāt de la elemente, cāt si de la īntreguri, īn fine, ca este determinata īn egala masura de stimulii externi si de cei interni. īn realitate, Piaget aduce o conceptie cu totul noua asupra perceptiei, ideile si argumentele lui conducānd catre o sinteza prin integrare si depasire si nicidecum catre un compromis. Fiind nemultumit de empirism, calificat drept "geneza fara struc­tura", dar si de nativismul practicat de gestaltism, numit "structura fara geneza", Piaget propune o teorie genetica asupra perceptiei. Perceptia evolueaza o data cu vārsta, dar este influentata de intrarea īn actiune a unor factori actuali. El nu accepta ideea ca unele structuri sunt īnnascute iar altele dobāndite. "Fiecare geneza porneste de la structurile anterioare pentru a construi altele noi si fiecare structura comporta o geneza si o regresie naturala fara sfārsit (fara un īnceput absolut)" (Piaget, 1961, pp. 15-16).

Piaget rezolva īntr-o maniera originala si disputa dintre elementarism si globalism. Spre deosebire de atomismul psihologic, care considera īntregul format prin asociatiile dintre elementele prealabile, ca si de gestaltism, care concepea aceste elemente ca simple diferentieri īn interiorul unei totalitati existente de la īnceput, Piaget considera ca elementele nu sunt date īn prealabil pentru ca ele nu exista independent de relatiile care le reunesc ; de asemenea, īn loc de a invoca direct un īntreg ale carui elemente nu sunt decāt o reflectare a lui el īncearca sa compuna īntregul pornind de la relatii. Metoda relationala īncearca sa construiasca sau sa compuna īntregul "nepornind īnsa de la elemente, ci de la relatiile lor, ceea ce nu este acelasi lucru" (ibidem, p. 15).

īn sfārsit, Piaget considera īntr-o maniera proprie atāt caracteristicile stimulului, cāt 5i componentele subiective ale perceptiei cum ar fi īndeosebi inteligenta cu structurile ei, īn procesul perceptiei. El aduce astfel o īmbinare si echilibrare a celor doua categorii de factori si nu se rezuma la simpla juxtapunere a lor. Relatia dintre subiect si obiect este magistral analizata de Piaget. El vorbeste de activitatile subiectului, de alegerile si deciziile care intervin īn aceste activitati. Subiectul nu este constrāns de obiect, ci īgi dirijeaza īncercarile ca īntr-o autentica "rezolvare de probleme", el nu ramāne un simplu receptor, ci "procedeaza printr-un fel de esantionare". īnsasi obiectivitatea perceptiei se construieste īn functie de activitatile subiectului. Starea initiala a unui proces perceptiv nu furnizeaza proprietatile obiectului, ci un melanj nediferentiat īntre acestea si caracteristicile subiectului. Intervenind prin decentrari īn aceste stari initiale, subiectul īsi regleaza si condenseaza propriile sale activitati, pentru a ajunge Ia caracte­rele specifice ale obiectului (vezi ibidem, pp. 449-451).

Asadar, prin teoria sagenetica, relationala si echilibrata, Piaget īncearca si reuseste, dupa opinia noastra, s5 depaseasca reductionismul teoriilor anterioare.


S-ar putea sa fim surprinsi, considera Delorme īn concluziile sale asupra teoriilor perceptiei, de multiplicitatea dezacordurilor dintre cercetatori cu privire la unele probleme ale perceptiei. Cum se explica ele? Cel putin trei factori trebuie sa ne retina atentia:

insuficienta cunostintelor despre "obiectul" investigat; chiar daca perceptia contine
unele fapte psihice relativ simple, nivelul cunostintelor noastre despre ele este īnca
limitat, partial, acestea fiind mai degraba ipoteze decāt certitudini;

incapacitatea cercetatorilor de a decide asupra importantei unor factori sau meca­
nisme ale perceptiei; este clar ca perceptia, ca orice alt fenomen psihic, are multe
determinari (externe, interne, relationare), multe mecanisme (periferice, centrale),
īnsa este dificil sa se decida asupra preponderentei sau importantei unora dintre ele,
cānd, poate, o asemenea decizie nici n-ar fi utila, perceptia fiind un proces sintetic ;

obiectivele cercetarilor, cei care vor sa sublinieze caracterul corect, exact al imagi­
nilor perceptive utilizeaza stimuli bine definiti care īi conduc la confirmarea ipotezelor
formulate;  cei care vor sa puna īn evidenta rolul factorilor interni (trebuintele,
aspiratiile, achizitiile socio-culturale) apeleaza la stimuli ambigui ce sunt structurati
tocmai īn functie de factori subiectivi. Existenta polemicilor se explica prin tendinta
prezenta īn orice stiinta, dar mai ales īn stiintele socio-umane, ca cercetatorii sa-si
supraestimeze importanta si generalitatea propriilor lor interpretari. N-ar fi exclus
īnsa ca asemenea controverse sa fie benefice pentru stiinta, ele conducānd treptat
spre acordul si obiectivitatea cercetatorilor.

Alaturi de asemenea dezacorduri, nu este totusi greu sa remarcam si progresul realizat prin trecerea de la conceptiile simpliste, atomiste, spre conceptiile din ce īn ce mai cuprinzatoare. Tonul 1-a dat gestaltismul, care a abandonat conceptul elementar al senzatiei si a propus, desi timid, includerea Eului īn gestalt. Apoi, functionalistii, mai ales prin teoria organismica, au inclus īntregul organism īn perceptie, inclusiv muschii, viscerele, practic īntreaga personalitate a omului. La fel de evident este si progresul realizat īn ceea ce priveste participarea activa a omului īn actul perceptiv. Faptul acesta transpare nu doar īn abordarile functionaliste, care prin definitie pornesc de la subiect, ci si īn cele formaliste, centrate pe stimul. Cu toate ca Gibson, de exemplu, considera ca stimulul contine toata informatia de care subiectul are nevoie, cel care ia initiativa cautarii si selectarii este tot subiectul. Implicarea activa a omului īn perceptie este īn acord cu prima acceptiune a notiunii de perceptie prezentata la īnceputul acestui capitol. Prezenta ei, sub o forma sau alta, īn toate teoriile perceptiei vine sa īntareasca afirmatia noastra potrivit careia perceptia se formeaza, se perfectioneaza, se verifica, se corijeaza īn activitate, activitatea fiind atāt cadrul, cāt si mijlocul care asigura existenta si viabilitatea perceptiei.

īn sfārsit, retinem si faptul ca īn zilele noastre, psihologia dominanta - avem īn vedere psihologia cognitiva - realizeaza o sinteza relativa a pozitiilor antagoniste, nu atāt prin elaborarea unor teorii integrative, cāt prin persistenta īn sānul sau a alegerilor teoretice potential antagoniste. Psihologia cognitiva ofera un model constructivist al perceptiei, ea precizānd ca explicarea fenomenelor perceptive trebuie sa elucideze mecanismele puse īn actiune de organism si procesele prin care ele se exprima, de asemenea, ca procesele perceptive derulāndu-se īn timp implica transformari si confruntari īntre datele care intra si cele existente īn sistem {Grand dictionnaire de la psychologie, 1994, p. 552). Perceptia este explicata prin intermediul "sistemelor conexioniste", care sunt retele de unitati interconectate īn paralel si dispunānd de o organizare ierarhica. Prin anii *40, McCulloch si Pitts au īntrevazut fundamentele teoretice ale retelelor conexioniste; apoi, prin anii '60, '70, o data cu Perceptronul lui Rosenblatt, au aparut

primele retele perceptive, pentru ca īn zilele noastre, ca urmare a cercetarilor matematice ale lui Steve Grossberg (ART pentru Adaptive Resonance Theory) si cele psihologice īntreprinse de Rumelhart si McClelland (PDP pentru Parallel Distributed Processing) modelarea conexionista a perceptiei sa cunoasca o puternica dezvoltare. Retelele conexio­niste sunt compuse din grupuri de unitati de tratare a informatiilor masiv interconectate, care actioneaza ca un tot pentru a-si realiza functiile (memorie asociativa, recunoastere, cautare, īnvatare, tratare). Ele dispun de o compozitie precisa (unitati de intrare, de raspuns, unitati ascunse etc), de o arhitectonica riguroasa (pe unul sau mai multe niveluri), de mecanisme specifice (propagarea activarii sau inhibarii, reducerea erorilor prin activarea retroactiva, competitia si rezonanta). Pentru a-si realiza functia adaptativa, sistemele perceptive conexioniste trebuie sa respecte o serie de principii, dintre care mai importante sunt: principiul autodefinirii semnatului si zgomotului; principiul auto-organizarii interne. Pornindu-se de la aceste principii au fost explicate multe aspecte ale perceptiei vizuale (recunoasterea formelor tridimensionale, a culorilor si luminiscentei, a iluziilor, recunoasterea figurilor umane, a cuvintelor etc). Astfel de cercetari au o mare valoare pentru īntelegerea, extensia si puterea unei teorii (vezi CA. Tijus, in Ghiglione si Richard, 1994, voi. IV, pp. 335-347).











Document Info


Accesari: 3703
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.




eCoduri.com - coduri postale, contabile, CAEN sau bancare

Politica de confidentialitate




Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2022 )