Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
Upload




























TEORIA RESTAURĂRII

Arhitectura constructii







TEORIA RESTAURĂRII

CASTELUL PELEs

STUDIU  DE CAZ:

FACTORII  DE DEGRADARE

1. Date istorice generale (amplasarea în epoca)

Construit între anii 1873 - 1883 (etajul I) si între 1896 si 1914 ( etajul II),de Carol I de Hohenzolleren - primul rege al României (1866 - 1914), în stilul Renasterii germane, dupa planurile arhitectului vienez Wilhelm von Doderer si ale celui german Johann Schultz din Lemberg (Lovov), cu transformari si adaugiri gotice efectuate de arhitectul ceh Karel Liman în anii 1896 - 1914, este compus din 160 de camere si are un turn central de 66 de m înaltime.
Castelul a fost resedinta regala de vara (pâna în 1947), ia 15515q1615p r astazi adaposteste un muzeu cu colectii de picturi, sculpturi, armuri, covoare, mobila, tapiserii etc.

În apropierea Castelului Peles se afla Castelul Pelisor destinat initial printului Ferdinand I, azi muzeu.

În Europa resedintelor monarhice, castelul Peles din Sinaia, resedinta de vara a regilor României, are un profil bine determinat. Creatie a gustului regelui Carol I dar si a stiintei arhitectilor Johannes Schultz si Karel Liman, precum si a maiestriei unor decoratori prestigiosi ca J. D. Heymann din Hamburg, August Bembé din Mainz si Berhard Ludwig din Viena, castelul Peles poate fi considerat cel mai important edificiu de tip istoric din România, având caracter de unicat. Totodata, el este, prin valoarea sa istorica si artistica, unul din cele mai importante monumente de acest fel din Europa celei de a doua jumatati a secolului al XIX-lea.

În opinia regelui Carol I si a oamenilor politici, regalitate presupunea dobândirea independentei de stat si reprezenta chezasia modernizarii si prosperitatii tarii. Dezideratul de "leagan al Dinastiei" s-a împlinit prin nasterea la castel, în anul 1893, a viitorului rege Carol al II-lea.

În functiunile cu care regele Carol I si-a investit resedinta particulara, mentionam: functia de reprezentare, loc de decizii politice si locas de cultura, rol conferit de regina Elisabeta.

Functia de reprezentare implica, în primul rând, punerea în opera a unui program arhitectural monumental, vizitele efectuate de sefi de stat, evenimentele de stat si de familie ce au avut loc la castelul Peles pâna în anul 1947.

Schimbarea statutului politic al României în Europa si totodata relatiile de rudenie ale regelui si reginei cu numeroase familii regale si princiare, aveau sa determine o serie de vizite de stat ale unor capete încoronate. Înaltii oaspeti erau primiti oficial la castelul Peles si nu la Palatul regal de pe Calea Victoriei din capitala.

Dintre numerosii oaspeti în vizita la castelul Peles, mentionam pe împaratul Franz Joseph, regele Gustav al V-lea al Suediei, ducele Alfred de Saxa-Coburg-Gotha si de asemenea principii mostenitori Rudolf si Franz Ferdinand ai Austro-Ungariei, printul mostenitor Wilhelm al Germaniei, viitorul rege Edward al VII-lea al Marii Britanii, viitorul rege Vittorio-Emmanuele al III-lea al Italiei, printul mostenitor Yussuf Izdin al Imperiului Otoman.

Vizitele regale si princiare de la Peles au stat la baza luarii unor decizii de politica externa, precum semnarea tratatului de alianta dintre Imperiul Austro-Ungar si România. Initiat cu ocazia vizitelor regelui Carol la Viena si Berlin, în 1883, tratatul a fost reînnoit de câteva ori, cu certitudine în 1892 si 1896, la castelul Peles.



Resedinta de la Sinaia era în mod firesc si cadrul de desfasurare al unor evenimente politice interne, extrem de importante. Cel mai semnificativ dintre acestea a fost Consiliul de Coroana din august 1914, în care s-a decis neutralitatea tarii în Primul razboi mondial, neutralitate respectata pâna în 1916. Toate acestea demonstreaza faptul ca orasul Sinaia devenea, în perioada mai-noiembrie, o adevarata capitala a tarii, aspect mei putin pus în valoare pâna acum.

Arhitectura (datare, ctitori, descrierea ansamblului)

Lucrarile pentru edificarea resedintei de vara a principelui Carol I al României au început înca din anul 1873, pe un teren aflat în proprietatea privata a suveranului, denumit initial domeniul regal de la Sinaia. santierul de pe Valea Pelesului a reunit, la un moment dat, aproape 300 de lucratori si poate fi considerat cel mai important de pe cuprinsul Vechiului Regat în veacul trecut.

Constructia a fost finantata din caseta particulara a lui Carol I, dar si din lista civila. Costurile etapei 1873-1883, atât pentru constructie cât si pentru lucrari de decoratie s-au ridicat la suma de 6,5 milioane lei-aur, iar costurile globale, pâna în anul 1914, la suma de 16 milioane lei-aur.

Dificultatile tehnice, respectiv alunecarile de teren ce necesitau ziduri puternice de sustinere, cât si prezenta multitudinii de izvoare subterane ce trebuiau captate într-o retea de drenuri, au impus aducerea la Sinaia a unei autoritati în materie, arhitectul-profesor Wilhelm von Doderer. Lupta cu elementele capricioase ale naturii si supunerea acestora a durat doi ani.

Colaborator al profesorului-arhitect Doderer, în 1873 Johannes Schultz a devenit diriginte de santier la Sinaia.

Proiectul final, propunând o cladire cu aspectul unui chalet, dupa cum era privita în epoca, a corespuns atât viziunii si gustului artistic, cât si posibilitatilor financiare ale comanditarului. Edificiul s-a realizat în intervalul 1879-1883. Decoratia intrioarelor era preponderent în stilul neorenasterii germane, doar doua încaperi diferind stilistic: salonul turcesc si budoarul neorococo al reginei Elisabeta, astazi disparut. Alegerea stilului neorenasterii germane a fost deopotriva expresia gustului la moda în anii '70 ai secolului al XIX-lea în Germania, cât si ilustrarea convingerilor estetice ale lui Carol I. Acest stil îmbina, în opinia contemporanilor, confortul cu esteticul si, nu în ultimul rând, permitea inserarea ultimelor realizari din domeniul tehnicii.

Castelul Peles va trece ulterior, în intervalul 1890-1914, printr-o etapa de ample transformari datorate în special arhitectului Karel Liman, dar si arhitectului francez André Lecomte du Noüy.

Problemele tehnice au determinat amânarea ceremoniei punerii pietrei de temelie pentru anul 1875, în data de 10/22 august. Momentul, cu deosebita valoare simbolica, s-a desfasurat cu mult fast, încheindu-se cu urmatoarele cuvinte ale regelui Carol I: " Sa se ridice acest castel si sa fie terminat, pentru a putea deveni leaganul Dinastiei mele, al Dinastiei nationale". În temelii s-au zidit actul de fundatie si actul de constructie, alaturi de câteva monede cu efigia lui Carol I.

Prezenta la ceremonie a clerului, a guvernului, a armatei, precum si intonarea imnului de stat, si nu în ultimul rând cuvintele ctitorului, au subliniat în mod pregnant importanta momentului, care, prin extensie, devenea un moment national cu valoare simbolica, gasindu-si radacinile în ritualuri stravechi.

Karel Liman[1], în jurul anului 1896, devine sef al biroului de arhitectura al resedintei regale de la Sinaia, ulterior, încep lucrarile de constructie ale castelului Pelisor si grajdurilor regale de pe Furnica, cât si transformarea celorlalte edificii din parcul castelului, economatul si corpul de garda. Dupa 1920, la comanda reginei Maria, a efectuat lucrarile de restaurare si menajare ale castelului Bran. Prin amploarea sa, proiectul realizat de Karel Liman s-a apropiat de ilustrarea ideii de resedinta regala, asa cum si-a dorit-o suveranul la începuturi. Noul arhitect, admirator al artei italiene, îmbina în plastica fatadelor stilurile neorenasterii italiene si neorenasterii gemane, iar în interior transforma Pelesul într-unul dintre cele mai remarcabile monumente de arhitectura istorica, prin combinare a mai multe neostiluri. Tot atât de important, prin amenajarile de dupa 1900, la nivelul etajului al doilea a luat nastere unul dintre cele mai coerente ansambluri Art Nouveau din România. Resedinta a fost supraînaltata cu un etaj, de asemenea si turnul principal, subliniindu-se astfel majestuozitatea fatadei principale. În forma sa finala, cladirea se desfasoara pe o suprafata de 3200 mp, beneficiind de 160 camere si peste 30 de bai.

Dupa moartea lui Karel Liman, seful biroului regal de arhitectura de la Sinaia a devenit arhitectul Jean Ernest care a detinut aceasta calitate pâna în 1948, timp în care el s-a ocupat în mod special de întretinerea edificiilor regale de pe valea Pelesului, a realizat pavilionul de garda de la podul Carmen Sylva, precum si proiecte de reamenajari în castel.

Pe perioada de functionare a santierului, suveranul a urmarit cu foarte mare atentie lucrarile, pâna în cele mai mici detalii. Datorita acestui fapt, edificiul devine expresia cea mai elocventa a gustului primului rege al României.

Componente artistice (datare, autori, stilistica)

La înfrumusetarea castelului au colaborat, alaturi de arhitecti, si o serie de decoratori, cu precadere din Germania si Imperiul Austro-Ungar, precum J. D. Heymann, August Bembé, J. Dollitschek, Martin Stöhr, Anton Pössenbacher, Bernhard Ludwig. Cel mai important decorator al resedintei regale, dupa anul 1900, este ebenistul-arhitect austriac Bernhard Ludwig - fiul (1866-1939), autorul majoritatii ansamblurilor decorative pastrate astazi la castelul Peles. Remarcabile sunt Holul de onoare (neorenastere germana), Apartamentul imperial (neobaroc), Apartamentul principilor de coroana (neorococo), apartamentele principeselor de Hohenzollern si de Wied (Empire si stil Adam), de asemenea atelierul de pictura al reginei si camere de oaspeti (Art Nouveau), toate acestea realizate cu deosebit talent si maiestrie artistica.

Este de remarcat faptul ca arhitectii din ambele perioade au reusit sa îmbine în decoratia interioara diferite stiluri: renasterea italiana târzie, barocul german si austriac, stilul anilor 1900, stilul turcesc...



Patrimoniul artistic al castelului este divizat în mai multe categorii: decoratia din lemn, mobilierul, vitraliile, armele si colectia de arta plastica si decorativa.

Colectia de arme cuprinde peste 4000 de piese putând fi divizata în arme de parada, de vânatoare. Printre aceste arme albe si de foc, se numara piese începând din secolul al XV-lea pâna în secolul al XIX-lea.

Mobilierul de arta care decoreaza majoritatea încaperilor castelului cuprinde piese originale datând chiar din secolul al XV-lea, realizate în cunoscute ateliere europene din Mainz, Munchen, Viena, Hamburg.

Vitraliile au fost achizitionate între anii 1883 si 1914. O parte din ele sunt originale, piesele elvetiene si germane din secolul al XV-lea, al XVIII-lea, altele dateaza din secolul al XIX-lea si începutul secolului al XX-lea - aceste vitralii fiind lucrate în atelierele din Zettler (Munchen) si Zwolfer (Viena).

În domeniul artei plastice se disting picturi originale semnate de Gustav si Ernest Klimt, Franz Match, Dora Hinz si chiar regina Elisabeta, dar si o serie de copii dupa pictori celebrii.

Alaturi de mobilierul de calitate si decorarile interioare care împodobesc încaperile se remarca si prezenta decoratiilor din piatra, a statuilor turnate în bronz precum si a picturii murale la exterior.

2. Interventii în timp asupra ansamblului si a componentelor

Ansamblul arhitectural

Asa cum s-a mentionat, în perioada 1875-1890, din motive financiare, regele a renuntat la un proiect arhitectural grandios, castelul dobândind aspectul unei ample vile în stilul neorenasterii germane. Abia în ultimul deceniu al secolului al XIX-lea, familia regala a României a beneficiat de mijloacele necesare pentru realizarea unor modificari de proportii ale edificiului. Astfel, sunt concepute spatiile de receptie: Sala maura, Salonul florentin; Sala coloanelor, Sala armelor, Sala de concerte si, nu în ultimul rând, Holul de onoare, principalul spatiu de primire al regelui Carol I. Sunt create de asemenea noi apartamente pentru oaspeti.

Componente artistice

Terasele castelului concepute initial în stilul renasterii italiene târzii sunt ornamentate cu statui, vase, coloane, fântâni care concureaza cu arhitectura peisagistica a ansamblului.

Se întâlnesc în mai toata incinta castelului statui, fiind o componenta decorativa  complementara la elementele de arhitectura .

Ancadramentele usilor sunt din piatra sculptata fiind în concordanta cu accesul în jurul castelului pe trotuare din dale si scari tot din piatra având o balustrada ornata.

În curtea interioara, peretele este decorat cu pictura a frescco.

3. Cauzele degradarilor

Cauzele naturale:

Umiditatea cu toate cele patru forme ale sale, este, de cele mai multe ori, cauza principala a degradarilor aparute în timp la nivelul  zidariei, precum si a decoratiilor existente pe acest suport.

Umiditatea de capilaritate a afectat serios monumentul în zonele în care lipseste un sistem de drenare.

Umiditatea de condens afecteaza mai ales zonele care probabil sunt mai higroscopice si retin umiditatea ce deterioreaza zonele respective. Se manifesta în interiorul castelului deoarece fluxul de turisti este ridicat.

Umiditatea de infiltratie nu se poate remarca.

Cresterea valorilor de umiditate a zidurilor duce la macerarea tencuielilor de la nivelul soclului precum si la cresterea gradului de friabilitate al caramizilor.

Macerarile apar datorita umiditatii (mai evidente fiind la statuile amplasate liber).

Poluarea atmosferica afecteaza monumentul cu toate ca este amplasata într-o zona plina de vegetatie si retrasa. Majoritatea statuilor prezinta zone înnegrite.

Apele meteorice au provocat, întregului ansamblu al monumentului, pe zonele mai expuse scursuri care se deosebesc printr-o tonalitate mai deschisa. Datorita lacunelor superficiale existente pe partile superioare ale statuilor din piatra, putem presupune si existenta averselor acide. Pe balustrade se pot remarca mici desprinderi si exfolieri ale suprafetelor.



Când dioxidul de sulf ajunge în atmosfera, oxideaza la prima forma a ionului sulfura. Apoi devine acid sulfuric, în timp ce reactioneaza cu atomii de hidrogen din aer si cade înapoi pe pamânt.

Oxidarea se produce în mare parte în nori si în special în aerul foarte poluat , unde alti componenti, precum amoniacul si ozonul ajuta la catalizarea reactiei, transformând mai mult dioxid de sulf în acid sulfuric. Oricum, nu tot dioxidul de sulf este transformat în acid sulfuric. De fapt, o cantitate substantiala poate pluti în atmosfera, mutându-se pe alta suprafata si întorcându-se pe pamânt netransformat.

Vântul, antrenând particulele de praf, sableaza suprafetele expuse. Vântul în combinatie cu apele meteorice, pot duce la erodari pe arii extinse.

Cele mai deteriorate sunt decoratiile si statuile din piatra.

Conditiile climatice specifice zonei datorita diversitatii formelor de relief. Curentii de aer nu prezinta o regularitate cu privire la sens, directie, putere, viteza.

Valorile ridicate ale temperaturii si umiditatii relative pe timpul verii cât si valorile foarte scazute în timpul iernii conduc la accentuarea efectelor cauzate de fenomenul înghet-dezghet.

Masele de aer înregistreaza modificari determinate de relief. Datorita altitudinii, regimul precipitatiilor atmosferice se resimte pregnant.

Zilele înnorate sunt mai numeroase iarna si primavara când sunt cele mai multe inversiuni termice.

Atacul biologic se manifesta pe zone ferite, foarte restrânse.

Din cauza materialului de constructie, caramida, cu o rezistenta mecanica mai mica, a greutatii maselor superioare de zidarie, a dimensiunilor monumentului si raportul de plin-gol, frecventa cutremurelor de pamânt, vibratiile datorate traficului auto si tasarile au conduc la aparitia unui sistem extins de fisuri profunde si desprinderi.

Cauzele provocate:

Interventii anterioare necorespunzatoare prin utilizarea unor materiale de tipul cimentului care presupune o îndepartare dificila a acestora de pe suprafata de interventie.

Erodarile au fost provocate mecanic prin frecari repetate în regiunile inferioare accesibile publicului vizitator care are ocazia sa admire toate aceste valori patrimoniale în cadrul expozitiei de baza a muzeului si în acelasi timp sa cunoasca câteva pagini din istoria României.

Powered by https://www.preferatele.com/

cel mai tare site cu referate

"Maretia acestei constructii face în tara întreaga o impresie excelenta si toata lumea se bucura fiindca vede o garantie a stabilitatii regimului. Chiar de acum îl numesc "Castelul regesc" ceea ce poate ca va fi într-o zi. Dea Domnul ca înainte de toate sa devina leaganul dinastiei noastre, caci fara aceasta, viitorul tarii nu este asigurat."

Regele Carol I



dupa anul 1884 a lucrat în calitate de arhitect restaurator în cadrul Ministerului Cultelor si Instructiunii Publice de la Bucuresti.










Document Info


Accesari: 3932
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.




eCoduri.com - coduri postale, contabile, CAEN sau bancare

Politica de confidentialitate




Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2021 )