Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
Upload




























ACTUL JURIDIC CIVIL

Drept




ACTUL JURIDIC CIVIL

1. Definitia actului juridic civil

Prin act juridic civil se întelege o manifestare de vointa facuta cu intentia de a produce efecte juridice, respectiv, de a naste, a modifica ori a stinge un raport juridic civil concret. Rezulta ca elementele definitorii ale actului juridic sunt:




a) prezenta unei manifestari de vointa, care sa provina de la un subiect de drept civil (persoana fizica ori juridica);

b) manifestarea de vointa trebuie exprimata cu intentia de a produce efecte juridice civile; aceasta trasatura diferentiaza actul juridic civil de faptul juridic civil (savârsit fara intentia de a produce efecte juridice, efecte care se produc, însa, în puterea legii);

c) efectele juridice urmarite, la manifestarea vointei, pot consta în a da nastere, a modifica sau a stinge un raport juridic civil concret; prin aceasta trasatura, actul juridic civil se diferentiaza de actele




juridice din alte ramuri de drept (precum: actul administrativ, actul de comert etc.).

Expresia "act juridic civil", ori "act juridic" sau, pur si simplu, termenul "act" se întrebuinteaza cu doua sensuri: fie ca manifestare de vointa cu intentia de a produce efecte juridice civile (cu semnificatia, deci, de operatiune juridica - negotium juris), fie desemneaza înscrisul constatator al manifestarii de vointa (adica suportul material care consemneaza manifestarea de vointa - instrumentum probationis).

2. Clasificarea actelor juridice civile

a) Acte unilaterale, bilaterale si multilaterale

. Este unilateral acel act juridic care constituie rezultatul vointei unei singure parti (de exemplu: testamentul, acceptarea succesiunii, renuntarea la o mostenire, denuntarea unui contract, oferta, promisiunea publica de recompensa etc.).

. Este bilateral actul juridic civil care reprezinta vointa concordanta a doua parti (precum: vânzarea-cumpararea, donatia, mandatul, împrumutul, depozitul etc.).

. Este multilateral actul juridic civil care constituie rodul acordului de vointa ce provine de la trei sau mai multe parti (este un asemenea act contractul civil de societate).

Aceasta clasificare prezinta importanta juridica în ce priveste: aprecierea valabilitatii actului (la cel unilateral se verifica o singura vointa juridica, pe când la cel bilateral trebuie cercetata fiecare dintre cele doua vointe juridice); regimul juridic, diferentiat, al viciilor de consimtamânt (eroarea, dolul, violenta si leziunea).

b) Acte cu titlu oneros si 313c214d acte cu titlu gratuit

Este cu titlu oneros acel act juridic civil în care, în schimbul folosului patrimonial procurat de o parte celeilalte, se urmareste obtinerea altui folos patrimonial (exemplu: contractul de vânzare-cumparare în care vânzatorul urmareste pretul în schimbul bunului vândut, iar cumparatorul urmareste obtinerea bunului cumparat în schimbul pretului).

Este cu titlu gratuit acel act juridic civil prin care se procura un folos patrimonial fara a se urmari obtinerea altui folos patrimonial




în schimb (exemplu: donatia, comodatul, împrumutul fara dobânda, depozitul neremunerat, legatul).

Importanta juridica a acestei clasificari se manifesta în diferentele de regim juridic între actele juridice cu titlu oneros si cele cu titlu gratuit, în ce priveste: capacitatea de a le încheia (legea e mai pretentioasa atunci când e vorba de actele cu titlu gratuit); aplicarea viciilor de consimtamânt (bunaoara, leziunea nu priveste actele cu titlu gratuit).

c) Acte constitutive, translative si declarative

. Este constitutiv acel act juridic care da nastere la un drept subiectiv civil care n-a existat anterior. Exemple: ipoteca conventionala (care creeaza dreptul real accesoriu numit ipoteca), amanetul (gajul) sau instituirea unui uzufruct.

. Este translativ actul juridic civil care are ca efect stramutarea unui drept subiectiv civil dintr-un patrimoniu în alt patrimoniu. Sunt translative, contractele de vânzare-cumparare, de donatie etc.

. Este declarativ acel act juridic civil care are ca efect conso-lidarea ori definitivarea unui drept subiectiv preexistent (exemplu: partajul).

Aceasta clasificare prezinta importanta juridica sub diferite aspecte: actul constitutiv si cel translativ îsi produc efectele numai pentru viitor (ex nunc), pe când cel declarativ produce efecte si pentru trecut (ex tunc); numai actele constitutive si cele declarative sunt supuse, în principiu, publicitatii imobiliare; just-titlu, pentru uzuca-piunea de 10-20 ani, poate fi doar un act translativ, iar nu si unul declarativ.

d) Acte juridice de conservare, de administrare si de dispozitie

. Este act de conservare acel act juridic care are ca efect preîntâmpinarea pierderii unui drept subiectiv civil. Actul de conservare este întotdeauna avantajos deoarece, cu o cheltuiala mica, se salveaza un drept de o valoare mai mare (exemplu: întreruperea unei prescriptii prin actiunea în justitie, înscrierea unei ipoteci sau a unui privilegiu, somatia etc.).

. Actul de administrare este acel act juridic prin care se realizeaza o normala punere în valoare a unui bun ori a unui patrimoniu (exemplu: închirierea unui bun, în anumite conditii, culegerea fructelor, reparatiile de întretinere, asigurarea unui bun etc.).




. Este de dispozitie actul juridic civil care are ca rezultat iesirea din patrimoniu a unui bun sau drept ori grevarea unui bun cu o sarcina reala. Exemple: vânzarea-cumpararea si donatia.

Aceasta clasificare prezinta importanta juridica în materia capacitatii de a încheia actele juridice civile, în materie de repre-zentare, precum si în ce priveste acceptarea mostenirii.

e) Acte juridice civile patrimoniale si nepatrimoniale

. Este patrimonial actul juridic civil care are un continut evaluabil în bani. De regula, sunt asemenea acte cele ce privesc drepturile reale si de creanta (exemplu: contractele de vânzare-cum-parare, de donatie, de împrumut etc.).

. Este nepatrimonial actul juridic civil care are un continut neevaluabil în bani (exemplu: conventia parintilor unui copil din afara casatoriei ca acesta sa ia numele de familie al unuia dintre ei).

Aceasta împartire a actelor juridice civile îsi vadeste utilitatea în materia efectelor nulitatii (nu se pune problema "restituirilor" în cazul anularii actului nepatrimonial) si în cea a ocrotirii incapabilului.

f) Acte juridice civile consensuale, solemne si reale

Este consensual actul juridic civil care se încheie prin simpla manifestare de vointa (actul consensual reprezinta regula, din punctul de vedere al formei în care se încheie actele juridice civile).

. Solemn este acel act juridic la a carui încheiere manifestarea de vointa trebuie sa îmbrace o anumita forma ceruta de lege. Forma solemna pentru un asemenea act este o conditie de valabilitate (e forma ceruta ad validitatem ori ad solemnitatem). Ca acte solemne mentionam donatia, ipoteca conventionala si testamentul.

. Este real actul juridic civil care nu se poate încheia decât daca manifestarea de vointa este însotita de remiterea (predarea) bunului (exemplu: împrumutul, depozitul, darul manual).

Acelasi act juridic poate fi, uneori, consensual (ca regula) si alteori solemn (cum este vânzarea-cumpararea unui teren); de ase-menea, acelasi act poate fi, ca regula, act solemn (de exemplu, donatia), iar alta data sa fie act real (de exemplu, darul manual).

Importanta juridica a acestei clasificari se manifesta în ce priveste aprecierea valabilitatii actelor civile din punctul de vedere al formei de încheiere.




g) Acte juridice între vii si pentru cauza de moarte

Actul între vii - inter vivos - este actul juridic civil care-si produce efectele neconditionat de moartea autorului. Majoritatea actelor civile este formata din actele între vii.

Actul pentru cauza de moarte - mortis causa - este actul juridic civil care nu-si produce efectele decât la moartea autorului (exemplu: testamentul).

Aceasta clasificare prezinta importanta juridica în ce priveste capacitatea de a fi încheiate, ca si în ce priveste forma în care se pot încheia actele respective.

h) Acte pure si simple si acte afectate de modalitati

. Este pur si simplu actul juridic civil care nu cuprinde o modalitate: termen, conditie ori sarcina. Unele acte civile sunt incompatibile cu modalitatile, ca, de pilda, actul de optiune succesorala (acceptarea ori renuntarea la mostenire) ori actul de recunoastere a filiatiei.

. Este afectat de modalitati actul juridic civil care cuprinde o modalitate (de exemplu, contractul de împrumut, contractul de vânzare cu clauza de întretinere, în care este prezent termenul, contractul de asigurare, contractul de donatie cu sarcina).

i) Acte juridice civile principale si accesorii

. Este principal actul juridic civil care are o existenta de sine statatoare, soarta sa nedepinzând de soarta altui act juridic (majoritatea actelor juridice civile sunt acte principale).

. Este accesoriu acel act juridic civil a carui soarta juridica depinde de soarta altui act juridic, principal (clauza penala, fideju-siunea, gajul, ipoteca conventionala, arvuna etc.).

Aceasta clasificare prezinta utilitate în ce priveste aprecierea valabilitatii si eficacitatii actelor juridice civile; raportului dintre actul accesoriu si cel principal i se aplica adagiul accesorium sequitur principale.

j) Acte juridice numite (tipice) si acte nenumite (atipice)

. Este numit (sau tipic) actul juridic civil care are o denumire stabilita de legea civila, precum si o reglementare proprie. Majoritatea actelor civile este formata din acte numite, tipice (contractele civile si actele unilaterale).




. Este nenumit (sau atipic) actul juridic civil care nu se bucura de denumire si reglementare proprie (exemplu: contractul de vânzare cu clauza de întretinere).

Importanta juridica a acestei clasificari rezida în determinarea regulilor aplicabile actului nenumit; un asemenea act nu este cârmuit de normele care reglementeaza actul numit cel mai apropiat, ci se aplica normele generale privind actul juridic civil (exceptio est strictissimae interpretationis).

3. Conditiile (elementele) actului juridic civil

Prin conditiile actului juridic civil întelegem elementele din care este alcatuit un asemenea act.

Distingem urmatoarele categorii de conditii: conditii de fond (care privesc continutul actului juridic civil) si de forma (cele care se refera la exteriorizarea vointei); conditii esentiale (cele cerute pentru chiar valabilitatea actului) si neesentiale (cele întâmplatoare, adica cele care pot fi prezente ori pot lipsi, fara sa puna în discutie valabilitatea actului); conditii de validitate (a caror nerespectare atrage nulitatea actului juridic civil) si de eficacitate (a caror nerespectare atrage inopozabilitatea actului juridic civil); conditii generale (cerute pentru orice act juridic) si speciale (cerute sau impuse doar pentru anumite categorii de acte juridice civile).

Conditiile de fond, esentiale ale actului juridic civil sunt: capacitatea, consimtamântul, obiectul si cauza.

A. Capacitatea de a încheia actul juridic

Capacitatea reprezinta o conditie (cerinta) de fond, esentiala si de validitate, impusa, cu caracter general, pentru orice act. Expresia capacitatea civila desemneaza capacitatea subiectelor de drept civil. Ea are ca gen proxim notiunea de "capacitate juridica", care înseamna aptitudinea, generala, de a fi titular de drepturi si obligatii.

"Capacitatea de a încheia acte civile" consta în aptitudinea (vocatia) subiectului de drept civil de a deveni titular de drepturi si obligatii civile prin încheierea de acte de drept civil. Principalele reglementari ale capacitatii de a încheia actul juridic civil se gasesc în Codul civil (art. 949 C. civ.: "Poate contracta orice persoana ce nu este declarata necapabila de lege"; art. 950 C. civ.: "Necapabili de a contracta sunt: minorii, interzisii, toti cei carora legea le-a prohibit




oarecare contracte"; art. 856 C. civ.: "Orice persoana este capabila de a face testament, daca nu este oprita de lege" etc.). Dispozitii privind capacitatea de a încheia acte juridice se mai gasesc în Codul familiei, Decretul nr. 31/1954 si în alte izvoare de drept civil.

Principiul ori regula este capacitatea de a face actul juridic civil (exceptia fiind incapacitatea). Asadar, exceptia de a încheia acte juridice trebuie sa fie expres prevazuta de lege, iar textele de exceptie, dupa cum se stie, sunt de stricta interpretare si aplicare (exceptio est strictissimae interpretationis). Cu caracter general, acest principiu se desprinde din prevederea art. 6 alin. 1 din decretul nr. 31/1954: "Nimeni nu poate fi îngradit în capacitatea de folosinta si nici lipsit în tot sau în parte, de capacitatea de exercitiu, decât în cazurile si în conditiile stabilite de lege".

În structura capacitatii civile intra doua elemente: capacitatea de folosinta si capacitatea de exercitiu.

Capacitatea de folosinta a persoanei fizice este acea parte a capacitatii civile care consta în aptitudinea, generala si abstracta, a omului de a avea drepturi si obligatii (art. 5 din Decretul nr. 31/1954); aceste drepturi si obligatii sunt civile, iar nu drepturi si obligatii în general, ceea ce rezulta din art. 1 si 2 din acelasi act normativ, care recunoaste persoanei fizice si persoanei juridice drepturile subiective civile, iar nu orice drepturi. Iar potrivit art. 7 din Decretul nr. 31/1954, "Capacitatea de folosinta începe de la nasterea persoanei si înceteaza odata cu moartea acesteia. Drepturile copilului sunt recunoscute de la conceptiune, însa numai daca el se naste viu".

Capacitatea de exercitiu a persoanei fizice este aptitudinea omului de a dobândi si exercita drepturi subiective civile si de a-si îndeplini obligatiile civile, prin încheierea de acte juridice civile (art. 5 din Decretul nr. 31/1954).

Potrivit prevederilor art. 5 alin. 3 si art. 8 din acelasi act normativ, capacitatea deplina a persoanei fizice de a-si asuma obligatii savârsind acte juridice (capacitatea de exercitiu) începe de la data când persoana devine majora (adica la împlinirea vârstei de 18 ani) sau când minorul se casatoreste, dobândind astfel capacitatea deplina de exercitiu. Potrivit art. 11, "nu au capacitate de exercitiu: minorul care nu a împlinit vârsta de 14 ani; persoana pusa sub interdictie. Pentru cei care nu au capacitate de exercitiu, actele juridice se fac de






reprezentantii lor legali". În art. 9 se prevede: "Minorul care a împlinit vârsta de 14 ani are capacitatea de exercitiu restrânsa. Actele juridice ale minorului cu capacitate restrânsa se încheie de catre acesta cu încuviintarea prealabila a parintilor sau a tutorelui".

Capacitatea de folosinta a persoanei juridice este aptitudinea subiectului colectiv de drept civil de a avea drepturi si obligatii civile. Potrivit art. 33 din Decretul nr. 31/1954, aceasta capacitate se dobândeste de la data înregistrarii sau de la o alta data (dupa distinctiile prevazute în acest articol).

Capacitatea de exercitiu a persoanei juridice este aptitudinea de a-si exercita drepturile civile si de a-si îndeplini obligatiile civile, prin încheierea de acte juridice, de catre organele sale de conducere. Mai trebuie retinut ca, pentru persoana juridica, regula capacitatii de a face acte juridice civile este subordonata principiului specialitatii capacitatii. În aceasta materie - a capacitatii -, fiind vorba de o conditie de fond, esentiala si de validitate a oricarui act juridic civil, sanctiunea nerespectarii incapacitatii nu poate fi decât nulitatea actului încheiat cu neobservarea regulilor privind capacitatea civila a persoanelor.

. Pentru persoanele fizice, este de retinut, în ce priveste felul nulitatii care intervine, ca nulitatea absoluta se aplica în caz de nerespectare a unei incapacitati speciale (de folosinta), impusa pentru ocrotirea unui interes public. Per a contrario, în celelalte cazuri de incapacitati de folosinta (de pilda, nesocotirea dispozitiilor art. 806, 807 si 1308 C. civ.), precum si în ipoteza nerespectarii regulilor privind capacitatea de exercitiu a persoanei fizice, fiind vorba de ocrotirea unui interes preponderent individual, sanctiunea aplicabila este nulitatea relativa.

. Pentru persoanele juridice, lipsa capacitatii de folosinta si nerespectarea principiului specialitatii capacitatii de folosinta a acestora (art. 34 alin. 2 din Decretul nr. 31/1954) atrag nulitatea absoluta a actului civil respectiv.

B. Consimtamântul

Prin consimtamânt se întelege acea conditie esentiala, de fond si generala a actului juridic civil care consta în hotarârea de a încheia un act juridic civil manifestata în exterior. Pentru a fi valabil, consimtamântul trebuie sa îndeplineasca urmatoarele conditii: sa




provina de la o persoana cu discernamânt; sa fie exprimat cu intentia de a produce efecte juridice; sa fie exteriorizat; sa nu fie alterat de vreun viciu de consimtamânt.

a) Consimtamântul sa provina de la o persoana cu discer-namânt. Aceasta conditie decurge din caracterul constient al actului juridic civil; pentru a i se recunoaste efecte juridice - de a naste, modifica ori stinge raporturi juridice civile concrete -, subiectul de drept civil trebuie sa aiba puterea de a aprecia, de a discerne conse-cintele juridice care se produc în baza manifestarii sale de vointa.

Persoana fizica cu deplina capacitate de exercitiu este prezumata ca are discernamântul necesar pentru a încheia acte juridice civile. Persoana lipsita de capacitate de exercitiu (minorul sub 14 ani si cel pus sub interdictie judecatoreasca) este prezumata a nu avea discernamânt, fie datorita vârstei fragede, fie starii de sanatate mintala. Minorul între 14 si 18 ani are discernamântul juridic în curs de formare.

Pentru persoana juridica nu se pun probleme, deoarece reprezen-tantul ei legal este, întotdeauna, o persoana fizica cu deplina capacitate de exercitiu.

În afara de incapacitatile legale de exercitiu (adica de cazuri în care legea prezuma o persoana ca lipsita de discernamânt) exista si cazuri de incapacitati naturale în care se gasesc persoane capabile dupa lege; în aceste cazuri, în drept, persoana este capabila (are discernamânt), dar, în fapt, ea este lipsita temporar de discernamânt. În acest sens se citeaza cazurile de betie, hipnoza, somnambulism, mânie puternica (ab irato).

Sanctiunea lipsei discernamântului este nulitatea relativa a actului juridic civil.

b) Consimtamântul trebuie exprimat cu intentia de a produce efecte juridice. Aceasta conditie decurge din esenta actului juridic civil, care este o manifestare de vointa facuta în scopul de a produce efecte juridice, adica de a crea, a modifica ori a stinge un raport juridic civil concret, dupa caz. Lipseste intentia de a produce efecte juridice: când declaratia de vointa a fost facuta în gluma (jocandi causa), din prietenie sau pura complezenta; când s-a facut sub conditie pur potestativa "din partea celui care se obliga" (art. 1010 C. civ.), adica "ma oblig daca vreau"; când manifestarea de vointa este prea vaga, imprecisa.




c) Consimtamântul trebuie sa fie exteriorizat. Aceasta conditie este impusa chiar de definitia consimtamântului: hotarârea de a încheia actul manifestata în exterior, adica exteriorizata.

Exteriorizarii consimtamântului îi este aplicabil principiul consensualismului, care înseamna ca partile sunt libere sa aleaga forma de exteriorizare a vointei lor; altfel spus, simpla manifestare de vointa este nu numai necesara, ci si suficienta pentru ca actul civil sa se nasca valabil din punctul de vedere al formei sale.

Manifestarea de vointa poate fi exteriorizata într-o forma expresa sau tacita (implicita). Pentru anumite acte este necesara manifestarea expresa a vointei (cum e cazul actelor solemne), pe când alte acte pot fi facute printr-o manifestare expresa ori tacita de vointa (cum e cazul acceptarii mostenirii).

Modalitatile de exteriorizare a consimtamântului sunt: în scris, verbal si prin gesturi ori fapte concludente (neechivoce).

Cât priveste valoarea juridica a tacerii, a adagiului qui tacit consentire videtur (cine tace pare sa consimta) în dreptul civil, trebuie retinut ca, în principiu, simpla tacere nu valoreaza consimtamânt. Prin exceptie, tacerea valoreaza consimtamânt: când legea prevede expres aceasta (cazul tacitei relocatiuni, la care se refera art. 1437 C. civ.); când, prin vointa expresa a partilor, se atribuie tacerii valoare de consimtamânt (de pilda, în cazul stabilirii modalitatii de reînnoire a conventiei initiale ori de denuntare, în anumite conditii, a acesteia); când, potrivit obiceiului, tacerii i se atribuie valoare de consimtamânt.

d) Consimtamântul sa nu fie alterat printr-un viciu de consim-tamânt. Aceasta conditie, negativa, este impusa de caracterul constient, liber al consimtamântului.

Sunt vicii de consimtamânt: eroarea, dolul (viclenia), violenta si leziunea.

Eroarea este "falsa reprezentare a realitatii la încheierea unui act juridic civil". În afara de art. 953 C. civ., potrivit caruia "consimtamântul nu este valabil când este dat prin eroare.", art. 954 dispune: "Eroarea nu produce nulitate decât când cade asupra substantei obiectului conventiei. Eroarea nu produce nulitate când cade asupra persoanei cu care s-a contractat, afara numai când consideratia persoanei este cauza principala, pentru care s-a facut conventia" (s.n.).




În primul alineat se reglementeaza eroarea asupra calitatilor substantiale ale obiectului actului (error in substantiam), iar în al doilea alineat este reglementata eroarea asupra identitatii ori calitatii persoanei contractante (error in personam). Viciul de consimtamânt al erorii - atât ca error in substantiam, cât si ca error in personam - atrage sanctiunea nulitatii relative a actului.

Dupa natura realitatii fals reprezentate, distingem eroarea de fapt si eroarea de drept: eroarea de fapt este falsa reprezentare a unei situatii faptice la încheierea actului juridic (care priveste obiectul actului, valoarea, cocontractantul); eroarea de drept este falsa repre-zentare a existentei ori continutului unei norme de drept civil.

Dolul (sau viclenia) consta în inducerea în eroare a unei persoane, cu ajutorul unor mijloace viclene sau dolosive, pentru a o determina sa încheie un anumit act juridic. În afara de art. 953 C. civ., potrivit caruia "consimtamântul nu este valabil când este . surprins prin dol", art. 960 prevede: "Dolul este o cauza de nulitate a conventiei când mijloacele viclene, întrebuintate de una din parti, sunt astfel, încât este evident ca, fara aceste masinatii, cealalta parte n-ar fi contractat".

Ca structura, dolul este alcatuit din doua elemente: un element obiectiv (material), constând în utilizarea de mijloace viclene (masinatiuni, siretenii, manopere frauduloase etc.) pentru a induce în eroare; un element subiectiv (intentional), constând în intentia de a induce în eroare o persoana în scop de a o face sa încheie un anumit act civil.

Pentru a fi viciu de consimtamânt, dolul trebuie sa îndepli-neasca, cumulativ, conditiile:

- sa fie determinant pentru încheierea actului juridic (conditia este expres prevazuta de art. 960 C. civ., care impune ca mijloacele dolosive sa fi fost de asa natura încât, în lipsa acestora, "cealalta parte n-ar fi contractat". Caracterul determinant al dolului urmeaza a se aprecia tot dupa un criteriu subiectiv, adica in concreto, tinându-se seama de experienta de viata, gradul de pregatire, natura profesiei sau ocupatiei etc. celui care se pretinde victima a unui dol);

- sa provina de la cealalta parte (aceasta conditie este continuta, la fel, în formula art. 960: ".mijloacele viclene întrebuintate de una din parti". Textul lasa sa se înteleaga ca ar fi aplicabil doar actelor




bilaterale, caci numai la acestea se poate vorbi de "cocontractant" ori "de cealalta parte". Or, dolul (sub forma "sugestiei") poate fi întâlnit si în cazul testamentului, care este un act unilateral.

În fine, o ultima observatie: ca si la eroare, nu se cere ca dolul sa fie comun, adica sa existe pentru fiecare parte a actului bilateral; daca, totusi, ar exista reciprocitate de dol, fiecare parte este în drept sa ceara anularea actului pentru dolul a carui victima este.

Fiind un fapt juridic, ca si eroarea, dolul poate fi probat prin orice mijloace de proba, inclusiv cu martori sau prezumtii simple.

Violenta este acel viciu de consimtamânt care consta în amenintarea unei persoane cu un rau de natura sa-i insufle o temere, care o determina sa încheie un act juridic, pe care altfel nu l-ar fi încheiat. În afara de art. 953 C. civ., potrivit caruia "consimtamântul nu este valabil când este.smuls prin violenta", art. 956 dispune ca "este violenta totdeauna când, spre a face o persoana a contracta, i-a insuflat temerea, rationabila dupa dânsa, ca va fi expusa persoana sau averea sa unui rau considerabil si prezent. Se tine cont în aceasta materie de etate, de sex si de conditia persoanelor".

Violenta - viciu de consimtamânt - poate fi clasificata dupa doua criterii: natura raului cu care se ameninta si caracterul acestei amenintari.

Dupa natura raului cu care se ameninta, distingem violenta fizica (atunci când amenintarea cu raul se refera la integritatea fizica ori bunurile persoanei) si violenta morala (atunci când amenintarea se refera la onoarea, cinstea ori sentimentele persoanei).

Dupa caracterul amenintarii, distingem amenintarea legitima (spre exemplu, creditorul îl ameninta pe debitor cu darea în judecata în cazul în care nu-si îndeplineste obligatia) si amenintarea nelegitima, injusta, cu un rau (numai aceasta are semnificatia juridica a viciului de consimtamânt, atragând anulabilitatea actului sub imperiul unei temeri insuflate de o asemenea amenintare).

Pentru a fi viciu de consimtamânt, violenta trebuie sa întru-neasca, cumulativ, doua conditii:

- sa fie determinanta, hotarâtoare pentru încheierea actului juridic civil (însusi art. 956 C. civ. pretinde, în aprecierea acestui caracter, ca temerea insuflata sa fie "rationabila dupa dânsa", adica dupa persoana amenintata, indiferent daca raul cu care se ameninta ar




privi fie direct pe aceasta, fie pe alte persoane apropiate de care este legat printr-o temeinica afectiune, fie, în sfârsit, bunurile acesteia);

- sa fie injusta (nelegitima, ilicita), în sensul ca nu orice amenintare, prin ea însasi, constituie violenta - viciu de consim-tamânt; aceasta conditie rezulta si din art. 958 C. civ., care precizeaza: "Simpla temere reverentiara, fara violenta, nu poate anula conventia").

Amenintarea cu un rau poate proveni, spre deosebire de dol, nu numai de la cocontractant, ci si de la un tert (art. 955 C. civ.).

În fine, în doctrina s-a mai precizat, întemeiat, ca starea de necesitate în care se gaseste o persoana, care o determina sa încheie un act juridic pe care altfel nu l-ar fi încheiat, trebuie asimilata violentei - viciu de consimtamânt.

Leziunea este acel viciu de consimtamânt care consta în disproportia vadita de valoare între doua prestatii.

Actiunea în anulare pentru leziune (adica ceea ce Codul civil numeste "actiune în resciziune") se restrânge la minorii care, având vârsta de 14 ani împliniti, încheie singuri, fara încuviintarea parintilor sau a tutorelui, acte juridice care le pricinuiesc vreo vatamare. Actele juridice încheiate de minorii care nu au împlinit vârsta de 14 ani sunt anulabile pentru incapacitate, chiar daca nu este vorba de leziune.

Dreptul nostru civil consacra prin dispozitiile sale conceptia obiectiva despre leziune; în consecinta, cel ce invoca leziunea nu are de dovedit decât vadita disproportie de valoare între contraprestatii. Când o parte a profitat de starea de nevoie în care se gasea cealalta parte, în momentul încheierii actului juridic, acesta poate fi anulat pentru cauza imorala.

Pentru anularea actului juridic civil pe motiv de leziune este necesar sa fie întrunite urmatoarele conditii: a) leziunea sa fie o consecinta directa a actului respectiv (deoarece art. 1158 prevede ca nu poate fi exercitata actiunea în resciziune atunci când leziunea rezulta dintr-un "eveniment cauzal si neasteptat"); b) leziunea sa existe în raport cu momentul încheierii actului; c) disproportia de valoare între contraprestatii sa fie vadita (considerabila).

Leziunea ca viciu de consimtamânt de sine statator are un domeniu restrâns de aplicare: ea poate fi invocata drept cauza de anulare numai de minorii între 14 si 18 ani, adica de minorii cu




capacitate de exercitiu restrânsa; pe de alta parte, sunt anulabile pentru leziune numai actele juridice care, în acelasi timp, a) sunt acte de administrare; b) au fost încheiate de minorul între 14 si 18 ani singur, fara încuviintarea ocrotitorului legal; c) sunt lezionare pentru minor; d) sunt comutative (iar nu aleatorii).



4. Obiectul actului juridic civil

Prin obiect al actului juridic civil întelegem însasi conduita partilor acelui act, respectiv, actiunile ori inactiunile la care partile sunt îndreptatite sau de care sunt tinute.

Obiectul actului juridic consta în obiectul obligatiei sau obligatiile generate de acel act. În acest sens, art. 962 C. civ. prevede ca "obiectul conventiilor este acela la care partile sau numai una din parti se obliga" (s.n.); or, la ceea ce se obliga partile unui act este tocmai obiectul obligatiei (-iilor), adica o anumita prestatie. Asadar, "obiectul obligatiilor" consta în prestatia (-iile) datorata(e) de debitor, respectiv, în a "a da", "a face" sau "a nu face", dupa caz. Când actiunea se refera la un bun sau lucru, acesta este socotit a fi "obiectul prestatiei".

De retinut ca atunci când conduita partilor priveste "lucrurile" ori "bunurile", acestea sunt privite ca "obiect derivat" al actului juridic civil. Astfel, cu acest înteles, art. 963 C. civ. dispune: "Numai lucrurile ce sunt în comert pot fi obiectul unui contract".

Pentru a fi valabil, obiectul actului juridic civil trebuie sa îndeplineasca urmatoarele conditii:

a) Obiectul actului juridic civil trebuie sa existe. Este conditia primordiala, caci daca obiectul lipseste, nu este prevazut de autorul (ii) actului juridic civil, nu se pune problema celorlalte conditii de valabilitate ale acelui act. Aceasta conditie presupune cunoasterea urmatoarelor reguli: când bunul a existat (fizic), dar nu mai exista la data încheierii actului juridic (a pierit sau a fost distrus), conditia nu este îndeplinita si, ca atare, actul este nul absolut, cu o singura mentiune: sa fi fost vorba de un res certa; în principiu, un bun viitor (produs sau fabricat ulterior) poate forma obiect valabil al actului juridic civil, cu o exceptie: succesiunea viitoare (nedeschisa înca) nu poate forma obiect nici pentru conventie, nici pentru actul unilateral care este renuntarea la succesiune.




b) Obiectul trebuie sa fie în circuitul civil. Desi art. 963 C. civ. vorbeste de lucruri "ce sunt în comert", se apreciaza, unanim, ca e vorba de lucruri care se afla în circuitul civil. De altfel, aceasta interpretare este confirmata de acte normative noi, adoptate dupa 1989, care se refera expres la bunuri care "sunt si ramân în circuitul civil" (art. 1 din Legea nr. 54/1998, privind circulatia juridica a terenurilor) si bunuri "scoase din circuitul civil" (art. 5 alin. 2 din Legea 18/1991).

Prin "bunuri aflate în circuitul civil" întelegem acele bunuri susceptibile sa faca obiectul unor acte translative sau constitutive, adica bunuri care pot fi dobândite sau înstrainate prin acte juridice. Aceste bunuri (numite si alienabile) formeaza regula, iar cele inalie-nabile constituie exceptia. Prin urmare, în lipsa unei interdictii exprese, trebuie considerate a fi "în comert" toate bunurile care pot face obiect de apropiere privata.

Bunurile aflate în circuitul civil se împart, la rândul lor, dupa modul de circulatie, în doua subcategorii: a) bunuri care pot circula liber, neîngradit (intra aici toate bunurile alienabile care nu se dobândesc în conditii restrictive) si b) bunuri care pot circula în conditii restrictive (armele si munitiile, materiile explozive, produsele si substantele stupefiante, deseurile toxice, metalele si pietrele pretioase si semipretioase etc.). Nu pot forma, cum am spus, obiect al actului juridic civil bunurile scoase din circuitul civil (inalienabile), cum sunt bunurile din domeniul public si terenurile vizate de art. 32 din Legea nr. 18/1991, si nici statutul civil al persoanei fizice si juridice, precum si celelalte drepturi subiective nepatrimoniale.

c) Obiectul actului juridic civil trebuie sa fie determinat ori determinabil. Când obiectul (derivat) consta într-un res certa, conditia este îndeplinita prin ipoteza. Daca obiectul (derivat) consta în res genera, conditia este îndeplinita prin stabilirea precisa a cantitatii, calitatii, valorii sau, cel putin, prin stabilirea, indicarea unor criterii de determinare pe baza carora sa se faca ulterior individualizarea.

d) Obiectul actului juridic civil trebuie sa fie posibil. Aceasta conditie este impusa de regula de drept potrivit careia nimeni nu poate fi obligat la imposibil: ad imposibilium, nulla obligatio. Obiectul nu este posibil doar în cazul în care imposibilitatea este absoluta (adica pentru oricine). Daca imposibilitatea este relativa -




adica numai pentru un anumit debitor, nu si pentru alte persoane -, atunci obiectul actului este valabil, iar neexecutarea culpabila din partea debitorului îi angajeaza raspunderea civila.

e) Obiectul actului juridic civil trebuie sa fie licit; adica actiunea sau inactiunea partilor actului juridic civil sa fie în concordanta cu legea.

f) Obiectul actului juridic civil sa fie moral. Obiectul actului este moral atunci când este în concordanta cu regulile de convietuire sociala, cu morala (sau "bunele moravuri", cum spune art. 968 C. civ.).

g) Obiectul actului juridic civil trebuie sa fie autorizat. În anumite acte juridice care au ca obiect anumite bunuri, actul juridic civil nu este valabil daca nu se obtine autorizatia administrativa (de exemplu; dispozitiile art. 58 din Legea nr.17/1996 privind regimul armelor de foc si al munitiilor, dupa care "împrumutul sau înstrainarea armelor si munitiilor se poate face numai persoanelor autorizate sa le detina, cu respectarea destinatiei acestora si a scopului pentru care s-a dat autorizarea") prevazuta de lege.

5. Cauza (scopul) actului juridic civil

Cauza sau scopul este acel element al actului juridic civil care consta în obiectivul urmarit la încheierea unui asemenea act.

Ca element esential al actului juridic civil, cauza nu se confunda nici cu consimtamântul si nici cu obiectul unui asemenea act, fiind deci un element independent, de sine statator.

Cauza ori scopul este elementul care raspunde la întrebarea: "Pentru ce" sau "În ce scop" s-a încheiat actul juridic civil ?

Pe lânga art. 948 pct. 4 - care se refera la "o cauza licita" - în Codul civil mai sunt consacrate cauzei înca trei articole, cu caracter de principiu: art. 966: "Obligatia fara cauza sau fondata pe o cauza falsa sau nelicita nu poate avea nici un efect"; art. 967: "Conventia este valabila, cu toate ca, cauza nu este expresa. Cauza este prezumata pâna la dovada contrarie"; art. 968: "Cauza este nelicita când este prohibita de legi, când este contrarie bunelor moravuri si ordinii publice".

În literatura de specialitate se admite, în general, ca exista doua elemente ce intra în structura cauzei actului juridic: scopul imediat si scopul mediat.




a) Scopul imediat (causa proxima) numit si scopul obligatiei, este acela care se stabileste pe principalele categorii de acte juridice civile, dupa cum urmeaza: în contractele sinalagmatice, cauza consimtamântului fiecarei parti consta în reprezentarea, adica prefigurarea mentala a contraprestatiei (o parte se obliga stiind ca si cealalta parte se obliga, la rândul ei); în actele cu titlu gratuit, scopul imediat îl reprezinta intentia de a gratifica (animus donandi); în actele reale, scopul imediat îl reprezinta prefigurarea remiterii lucrului.

b) Scopul mediat - causa remota, numita si scopul actului juridic, consta în motivul determinant al încheierii unui act juridic civil (acest motiv se refera fie la însusirile unei prestatii, fie la calitatile unei persoane).

Pentru a fi valabila, cauza actului juridic trebuie sa îndeplineasca, cumulativ, urmatoarele conditii: sa existe, sa fie reala, sa fie licita si morala. Aceste conditii de valabilitate a cauzei sunt consacrate, expres, de art. 966 C. civ., în formularea: "Obligatia fara cauza, fondata pe o cauza falsa, nelicita nu poate avea nici un efect" (s.n.).

Importanta practica a cauzei rezida, mai întâi, în faptul ca ea este un mijloc de exprimare juridica a unui interes al autorilor unui act juridic civil, iar apoi, în faptul ca ea reprezinta un instrument juridic eficace de asigurare a concordantei actelor juridice civile cu ordinea publica.

6. Forma actului juridic civil

Prin "forma actului juridic civil" se întelege acea conditie care consta în modalitatea de exteriorizare a manifestarii de vointa facute cu intentia de a crea, modifica sau stinge un raport juridic civil concret.

Privita în întelesul sau restrâns, obisnuit, forma actului juridic civil este cârmuita de principiul consensualismului, care înseamna ca simpla manifestare de vointa este nu numai necesara, ci si suficienta pentru ca actul juridic civil sa ia nastere în mod valabil; în alti termeni, potrivit acestui principiu, pentru a produce efecte juridice civile, manifestarea de vointa nu trebuie sa îmbrace o forma speciala.

Dupa consecintele juridice ale nerespectarii lor, conditiile de forma se împart în: forma ceruta pentru valabilitatea actului juridic civil (numita si forma ceruta ad validitatem ori ad solemnitatem; nerespectarea ei atrage nulitatea absoluta a actului juridic); forma




ceruta pentru probarea actului juridic civil (numita si forma ceruta ad probationem); nerespectarea ei nu atrage nevalabilitatea actului, ci, în principiu, imposibilitatea dovedirii lui cu alt mijloc de proba; forma ceruta pentru opozabilitatea fata de terti a actului juridic civil; nerespectarea ei nu atrage nevalabilitatea actului, ci numai inopoza-bilitatea, terta persoana fiind în drept sa ignore, sa faca abstractie de actul respectiv ca si când n-ar exista din punct de vedere juridic.

a) Forma ceruta ad validitatem. Forma ceruta pentru valabili-tatea actului juridic civil, adica ad validitatem, desemneaza acea conditie de validitate care consta în cerinta îndeplinirii formalitatilor prestabilite de lege, în lipsa carora actul n-ar putea lua nastere în mod valabil.

Forma ceruta ad validitatem se caracterizeaza prin aceea ca: este un element constitutiv, esential al actului juridic; în consecinta, nerespectarea sa atrage nulitatea absoluta a actului juridic civil în cauza; este incompatibila cu manifestarea tacita de vointa; altfel spus, aceasta forma presupune manifestarea expresa de vointa; este exclusiva, ceea ce înseamna ca pentru un anumit act juridic civil solemn trebuie îndeplinita o anumita forma, de regula, cea autentica (exceptie face testamentul).

Principalele acte juridice civile pentru care legea cere forma solemna (mai ales autentica) sunt urmatoarele: donatia; legatul; revocarea expresa a unui legat; acceptarea succesiunii sub beneficiu de inventar; renuntarea expresa la succesiune; subrogatia în drepturile creditorului consimtita de debitor; ipoteca conventionala; actele juridice între vii de înstrainare a terenurilor situate în intravilan si extravilan; contractele de arendare scrise; actele constitutive ale asociatiilor si fundatiilor fara scop patrimonial; contractul de societate comerciala.

b)Forma ceruta ad probationem. Prin forma ceruta pentru probarea actului juridic civil, adica forma ad probationem, se întelege acea cerinta impusa de lege sau parti care consta în întocmirea unui înscris cu scopul de a proba actul juridic civil valabil încheiat.

Principalele caracteristici ale formei cerute ad probationem sunt urmatoarele: este obligatorie (iar nu facultativa); nerespectarea ei atrage sanctiunea inadmisibilitatii dovedirii actului cu alt mijloc de




proba; reprezinta o exceptie de la principiul consensualismului, deoarece manifestarea de vointa (actul juridic) trebuie îmbracata în forma scrisa.

Nerespectarea formei cerute ad probationem nu atrage nevalabilitatea actului juridic (cum se întâmpla în cazul nesocotirii formei cerute ad validitatem), ci imposibilitatea dovedirii actului cu orice alt mijloc de proba (ceea ce înseamna decaderea celui interesat din dreptul de a proba).

c) Forma ceruta pentru opozabilitatea fata de terti. Prin forma ceruta pentru opozabilitatea fata de terti a actului juridic se înteleg acele formalitati care sunt necesare, potrivit legii, pentru ca actul juridic sa fie opozabil si persoanelor care n-au participat la încheierea lui, în scopul ocrotirii drepturilor sau intereselor lor. Aceasta cerinta de forma se justifica prin ideea de protectie a tertilor fata de efectele prejudiciabile ale unor acte juridice civile, expres prevazute de lege.

Forma ceruta pentru opozabilitate prezinta urmatoarele trasaturi juridice: este obligatorie (iar nu facultativa); nerespectarea ei atrage inopozabilitatea actului; constituie o exceptie de la principiul consensualismului, deoarece actul civil trebuie facut cunoscut tertilor prin îndeplinirea unor masuri specifice numite "de publicitate".

În cazul nerespectarii acestei cerinte de forma, sanctiunea consta în inopozabilitatea actului juridic, adica în posibilitatea tertului interesat de a ignora actul invocat de parti contra sa. În consecinta, actul civil produce efecte între parti, dar este ineficace fata de cel de-al treilea, ceea ce practic înseamna ca partile nu se pot prevala de drepturile izvorâte din acel act fata de terti.

7. Modalitatile actului juridic civil

Modalitatile actului juridic civil sunt: termenul, conditia si sarcina.

A. Termenul

Termenul - dies - este un eveniment, viitor si sigur ca realizare, pâna la care este amânata începerea ori stingerea exercitiului drepturilor subiective civile si al obligatiilor corelative. Obisnuit, termenul se indica printr-o data calendaristica.




Clasificarea termenului

a) Dupa natura efectelor juridice, termenul este de doua feluri: termenul suspensiv este acela care amâna începutul exercitiului dreptului subiectiv civil si executarii obligatiei corelative, pâna la împlinirea lui (de exemplu, data la care trebuie restituit lucrul împrumutat comodatarului); termenul extinctiv este acela care amâna stingerea exercitiului dreptului subiectiv civil si executarii obligatiei corelative, pâna la împlinirea lui (de exemplu, data la care trebuie retrocedat lucrul închiriat).

b) Dupa titularul beneficiului sau, distingem trei feluri de termene: termen stabilit în favoarea debitorului (care reprezinta regula, dupa cum rezulta din art. 1024 C. civ.); termen stabilit în favoarea creditorului (cum e cazul depozitului, în care termenul e în favoarea deponentului, ca regula); termen stabilit în favoarea atât a debitorului, cât si a creditorului (cum e cazul, de pilda, al termenului dintr-un contract de prestari de servicii).

c) Dupa izvorul sau, termenul este tot de trei feluri: termen voluntar sau conventional, adica acela stabilit prin act civil unilateral ori bilateral; termen legal, adica stabilit prin lege, care face parte, de drept, din actul juridic civil (exemplu, termenul de 5 ani de prorogare a anumitor contracte de închiriere, Legea 17/1994 si 112/1995); termen judiciar (jurisdictional), acordat de instanta.

d) Dupa criteriul cunoasterii ori nu a datei împlinirii sale, la momentul încheierii actului juridic civil, distingem: termenul cert -termenul a carui împlinire este cunoscuta (de exemplu, a împrumuta pe B, cu 200.000 lei, pâna la 20 aug. 1999); termenul incert - termenul a carui împlinire nu este cunoscuta, ca data calendaristica (de exemplu, al datei mortii creditorului într-un contract de renta viagera ori întretinere).



Efecte

Principiul dominant din art. 1022 C. civ. este urmatorul: termenul afecteaza doar executarea actului, iar nu si existenta sa. Sub aspectul efectelor termenului, urmeaza a distinge între termenul suspensiv si termenul extinctiv.

Termenul suspensiv întârzie, amâna începutul exercitarii dreptului subiectiv civil si îndeplinirii, executarii obligatiei corelative.




De aici, urmatoarele consecinte: daca debitorul executa obligatia sa înainte de termen (scadenta), el face o plata valabila, echivalenta cu renuntarea la beneficiul termenului (art. 1023 C. civ.); în actele translative de drepturi reale asupra bunurilor individual determinate (res certa), termenul suspensiv nu amâna transferul acestor drepturi, afara de cazul în care s-ar fi prevazut, expres, contrariul; pâna la împlinirea termenului suspensiv, creditorul nu poate cere plata de la debitor (art. 1023 C. civ.); prescriptia extinctiva nu curge (art. 7 din Decretul 167/58).

Termenul extinctiv marcheaza stingerea dreptului subiectiv civil si obligatiei corelative (de exemplu, moartea credirentierului marcheaza sfârsitul dreptului de a pretinde renta viagera si a obligatiei de a o plati).

B. Conditia

Conditia, ca modalitate a actului juridic civil, este un eveniment, viitor si nesigur ca realizare, de care depinde existenta dreptului subiectiv civil si a obligatiei corelative. Deci, ca si termenul, conditia este un eveniment viitor. Dar, spre deosebire de termen, evenimentul este nesigur ca realizare.

Clasificare

a) Dupa natura efectelor produse, conditia este de doua feluri:

- conditia suspensiva este aceea de a carei realizare depinde nasterea drepturilor subiective civile si a obligatiilor corelative (sau, cum arata art. 1017 C. civ., de care depinde perfectarea actului). De exemplu, cazul unui contract de închiriere care s-ar perfecta numai "daca închirietorul se va muta cu serviciul si domiciliul temporar în alta localitate, pâna la începutul lunii viitoare";

- conditia rezolutorie este aceea de a carei realizare depinde desfiintarea actului juridic civil (art. 1119 C. civ.). De exemplu, avem o astfel de conditie în cazul în care s-ar stipula ca "Prezentul contract de vânzare-cumparare se desfiinteaza daca vânzatorului i se naste un copil în doi ani de la încheierea contractului".

b) Dupa criteriul legaturii cu vointa partilor a realizarii ori nerealizarii evenimentului, conditia este de trei feluri:

- conditia cauzala este aceea a carei realizare depinde de ha-zard, de întâmplare, fiind, deci, independenta de vointa partilor




(art. 1005 C. civ.). De exemplu, "Prezentul contract de împrumut se va perfecta daca voi câstiga la LOTO cel putin 150.000 lei";

- conditia mixta este aceea a carei realizare depinde de vointa uneia din parti si de cea a unei alte persoane determinate (art. 1007 C. civ.). De exemplu: "Îti donez apartamentul daca te vei casatori cu X";

- conditia potestativa este acea conditie a carei realizare depinde exclusiv de vointa unei parti (pur potestativa, dar poate fi si potestativa simpla, aceea care depinde de vointa unei parti si de un fapt exterior sau de vointa unei persoane nedeterminate).

Efecte

Doua principii guverneaza efectele conditiei, si anume:

- conditia afecteaza însasi existenta drepturilor subiective civile si a obligatiilor corelative (de pilda, pâna la împlinirea conditiei suspensive, actul nu-si produce efectele, acestea fiind sub semnul întrebarii; creditorul nu poate cere executarea obligatiei, debitorul nu datoreaza nimic; prescriptia extinctiva nu curge etc.; daca se îndeplineste conditia suspensiva, se considera, retroactiv, ca actul a fost pur si simplu: plata facuta de debitor devine valabila, transmisiunile de drepturi se consolideaza etc.);

- conditia îsi produce efectele retroactiv - ex tunc (daca conditia suspensiva nu se îndeplineste, se considera ca actul nu s-a nascut si ca partile se gasesc în situatia în care ar fi fost daca n-ar fi încheiat niciodata un asemenea act; de aici, consecintele: prestatiile executate trebuie restituite, transmisiunile de drepturi se desfiinteaza etc.).

C. Sarcina

Sarcina - ca modalitate a actului juridic civil - este o obligatie de a da, a face sau a nu face ceva, impusa de dispunator gratificatului în actele cu titlu gratuit (liberalitati). Astfel, art. 829 C. civ. dispune: "Donatiunea între vii se revoca, pentru neîndeplinirea conditiilor cu care s-a facut, pentru ingratitudine si pentru nasterea de copii în urma donatiunii". În lipsa unor criterii legale, în doctrina se face, totusi, clasificarea acestei modalitati în functie de persoana beneficiarului (sarcina în favoarea dispunatorului, a gratificatului sau în favoarea unei terte persoane) si în functie de valabilitatea ei (sarcini posibile, licite, morale fata de cele imposibile, ilicite, imorale).




Efecte

Sarcina nu afecteaza valabilitatea actului juridic civil în caz de neexecutarea ei, ci numai eficacitatea actului (mai exact ineficacitatea lui, respectiv revocarea actului ca sanctiune tipica în aceasta materie).

8. Efectele actului juridic civil

Prin efectele actului juridic civil se înteleg drepturile subiective si obligatiile civile la care da nastere, pe care le modifica sau stinge un asemenea act. În esenta, efectele actului juridic reprezinta tocmai continutul lui.

Viata juridica demonstreaza ca sunt si situatii în care, desi existenta actului este neîndoielnica, efectele sale nu apar cu claritate, existând îndoieli cu privire la continutul juridic al actului. Într-o asemenea ipoteza apare necesara determinarea (stabilirea) efectelor actului juridic civil, ceea ce înseamna, practic, a-i cunoaste continutul, adica a-i sti clauzele care precizeaza drepturile si obligatiile civile nascute, modificate ori stinse, dupa caz, ceea ce se face prin interpretarea clauzelor actului.

a) Interpretarea actului poate avea unul, altul sau ambele urmatoare obiective: calificarea juridica a actului; stabilirea întele-sului unei clauze, de care depinde stabilirea de drepturi si obligatii civile. Ca urmare a calificarii, se poate ajunge la una din urmatoarele concluzii: în esenta, este vorba despre un act numit (tipic), caz în care i se aplica regulile dictate special pentru un asemenea tip de act; este vorba de un act nenumit (atipic), lui urmând a i se aplica regulile generale privitoare la contracte ori conventii, iar nu regulile de la actul numit cel mai apropiat.

b) Privit prin prisma efectelor sale, actul juridic se caracterizeaza prin: obligativitate, irevocabilitate si relativitate. Aceste principii - principiul fortei obligatorii; principiul irevocabilitatii; principiul relativitatii - sunt consacrate în doua articole: potrivit art. 969, "conventiile legal facute au putere de lege între partile contractante", iar potrivit art. 973, "conventiile n-au efect decât între partile contractante".

. Principiul fortei obligatorii - pacta sunt servanda. Pornind de la prevederea art. 969: "Conventiile legal facute au putere de lege




între partile contractante", putem defini principiul fortei obligatorii ca fiind acea regula potrivit careia actul juridic civil legal încheiat se impune autorilor sau autorului actului întocmai ca legea. Altfel spus, actul juridic civil este obligatoriu, iar nu facultativ.

. Principiul irevocabilitatii actului juridic civil. Irevocabi-litatea conventiilor este prevazuta de art. 969 C. civ.: "Conventiile nu pot fi revocate prin vointa uneia din parti, ci numai prin acordul partilor". Asadar, irevocabilitatea este o consecinta si, în acelasi timp, o garantie a principiului fortei obligatorii a actului juridic civil.

. Principiul relativitatii efectelor actului juridic. Este consacrat legal în art. 973 C. civ.: "Conventiile n-au efect decât între partile contractante". Altfel spus, actul produce efecte numai fata de autorul sau autorii actului, el neputând sa profite sau sa dauneze altor persoane.


9. Nulitatea actului juridic civil

Nulitatea poate fi definita ca fiind acea sanctiune, de drept civil, care lipseste actul juridic de efectele contrare normelor juridice dictate pentru încheierea sa valabila. În esenta, deci, nulitatea este sanctiunea care intervine în cazul când nu se respecta, la încheierea actului juridic civil, conditiile de validitate.

Categoriile de nulitati

a) În functie de natura interesului ocrotit, nulitatea este de doua feluri: absoluta si relativa.

. Este absoluta acea nulitate care sanctioneaza nerespectarea, la încheierea actului juridic, a unei norme care ocroteste un interes general, obstesc (sub aspect terminologic, este desemnata prin formulele: actul este "nul de drept" sau "nul" ori "nul de plin drept" sau "actul va fi nul". Atrag nulitatea absoluta a actului juridic urmatoarele cauze: încalcarea regulilor privind capacitatea civila a persoanelor; lipsa totala a consimtamântului, când lipseste cauza ori ea este ilicita sau imorala; încalcarea ordinii publice; frauda legii; lipsa ori nevalabilitatea autorizatiei administrative). Acest regim juridic se exprima în urmatoarele trei reguli: 1) Nulitatea absoluta poate fi invocata de oricine are interes (partile actului juridic, procurorul, instanta din oficiu); 2) actiunea în nulitate absoluta este impres-criptibila (adica, ea poate fi invocata oricând, indiferent de timpul




scurs de la data încheierii actului); 3) nulitatea absoluta nu poate fi acoperita prin confirmare, expresa ori tacita.

. Este relativa acea nulitate care sanctioneaza nerespectarea, la încheierea actului juridic, a unei norme care ocroteste un interes particular, individual ori personal (este indicata prin formulele: "actul este anulabil", "actul poate fi anulat"). Atrag nulitatea relativa a actului juridic urmatoarele cauze: viciile de consimtamânt (eroarea, dolul, violenta si leziunea); lipsa discernamântului în momentul încheierii actului juridic; nerespectarea regulilor privind capacitatea de exercitiu a persoanei (act încheiat cu persoana lipsita de capacitate de exercitiu; act încheiat fara încuviintarea ocrotitorului legal); nerespectarea unei incapacitati instituite pentru protectia unui interes individual, personal - interdictia vânzarii-cumpararii între soti). Acest regim juridic se exprima în urmatoarele trei reguli: 1) nulitatea relativa poate fi invocata doar de persoana al carei interes a fost nesocotit la încheierea actului; 2) actiunea în anulabilitate este prescriptibila (ceea ce înseamna ca nulitatea relativa trebuie invocata în termenul de prescriptie extinctiva); 3) nulitatea relativa poate fi confirmata expres sau tacit.

b) În functie de întinderea efectelor sale, nulitatea este de doua feluri: partiala si totala.

. Este partiala acea nulitate care desfiinteaza numai o parte dintre efectele actului juridic civil (celelalte efecte ale actului continuând sa produca, întrucât nu contravin legii).

. Este totala acea nulitate care desfiinteaza actul juridic civil în întregime (de exemplu, pentru nerespectarea formei cerute ad validitatem).

c) Dupa modul de consacrare legislativa, distingem nulitatea expresa si nulitatea virtuala.

. Este expresa (explicita ori textuala) acea nulitate care este prevazuta ca atare, într-o dispozitie legala (cazurile de nulitate expresa sunt prevazute fie în Codul civil, fie în alte izvoare ale dreptului civil).

. Este virtuala (implicita sau tacita) acea nulitate care nu este prevazuta expres de lege, dar rezulta din modul în care este reglementata o anumita conditie de validitate a actului juridic civil




(de exemplu, art. 813 C. civ. dispune: "Toate donatiunile se fac prin act autentic". Textul nu prevede, însa, consecinta juridica a nerespectarii formei înscrisului autentic care este tocmai nulitatea. Suntem în prezenta unei nulitati implicite, virtuale).

Principiile efectelor nulitatii

A. Principiul retroactivitatii efectelor nulitatii actului. Acest principiu exprima regula potrivit careia nulitatea nu produce efecte numai pentru viitor - ex nunc -, ci si pentru trecut - ex tunc - adica aceste efecte se suie pâna în momentul încheierii actului juridic civil. Retroactivitatea înseamna, deci, înlaturarea efectelor actului care s-au produs între momentul încheierii actului juridic civil si acela al anularii efective a actului. Principiul retroactivitatii efectului nulitatii decurge din principiul legalitatii: restabilirea legalitatii, încalcata la încheierea actului juridic, impune înlaturarea efectelor produse în temeiul unui act astfel încheiat.

B. Principiul repunerii în situatia anterioara - restitutio in integrum. Acest principiu este o consecinta a primului principiu, al efectelor nulitatii - retroactivitatea. Principiul restitutio in integrum este regula de drept potrivit careia tot ce s-a executat în baza unui act anulat trebuie restituit, astfel încât partile sa ajunga în situatia în care acel act nu s-ar fi încheiat. Restitutio in integrum, ca si retroactivitatea, priveste efectele nulitatii actului juridic inter partes (între partile raportului juridic), iar nu fata de terti.

C. Principiul anularii actului subsecvent ca urmare a anularii actului initial. Acest principiu priveste efectele nulitatii fata de terti. El este atât o consecinta a celorlalte doua principii ale efectelor nulitatii - retroactivitatea si repunerea în situatia anterioara -, cât si a unui alt mare principiu de drept, potrivit caruia daca se dovedeste ca transmitatorul nu putea transmite un drept, deoarece s-a desfiintat titlul sau, prin anularea actului, nici subdobânditorul nu putea dobândi mai mult. Prin urmare, acest principiu poate fi definit ca acea regula de drept în virtutea careia anularea actului initial, primar atrage si anularea actului subsecvent, urmator, datorita legaturii sale cu primul.











Document Info


Accesari: 5518
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.




eCoduri.com - coduri postale, contabile, CAEN sau bancare

Politica de confidentialitate




Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2021 )