Documente online.
Zona de administrare documente. Fisierele tale
Am uitat parola x Creaza cont nou
 HomeExploreaza
upload
Upload




"DREPTURILE sI ĪNDATORIRILE PĂRINTEsTI CU PRIVIRE LA PERSOANA MINORULUI" - dreptul familiei

Drept


MINISTERUL ADMINISTRAŢIEI sI INTERNELOR

ACADEMIA DE POLIŢIE "ALEXANDRU IOAN CUZA"

FACULTATEA DE DREPT



DISCIPLINA:  DREPTUL FAMILIEI

TEMA:

"Drepturile si īndatoririle parintesti cu privire la persoana minorului"

COORDONATOR sTIINŢIFIC:

Prof. univ. dr. sTEFAN COCOs

ABSOLVENT:

CIUTĂ VIOREL

BUCUREsTI

-2004-

Planul lucrarii

Capitolul I. Notiuni introductive.......... ..... ...... .......................4

Sectiunea 1. Notiunea ocrotirii parintesti.......... ..... ...... .......... ..... ...... .4

Sectiunea 2. Durata ocrotirii parintesti.......... ..... ...... .......... ..... ...... .....5

Sectiunea 3. Principii de baza īn materia " drepturilor si īndatoririlor parintesti fata de copiii minori".......... ..... ...... .......... ..... ...... .......................5-8

Sectiunea 4. Persoanele carora le revin drepurile si īndatoririle parintesti............9-10

Capitolul II. Analiza drepturilor si īndatoririlor parintesti cu privire la persoana minorului.......... ..... ...... .......... ..... ...... ...........11 Sectiunea 1. Aspecte introductive.......... ..... ...... .......... ..... ...... ....11-12

Sectiunea 2. Drepturile si īndatoririle parintilor de a īngrijii de sanatatea si   dezvoltarea fizica a copilului minor.......... ..... ...... ........................12-15

Sectiunea 3. Drepturile si īndatoririle parintilor de a īngriji de educarea, īnvatatura si pregatirea profesionala a copilului minor.......... ..... ...... ................16-20

Sectiunea 4. Dreptul si īndatorirea parintilor de a īndruma si supraveghea pe copilul minor.......... ..... ...... .......... ..... ...... .......... ..... ...... .....20-22

Sectiunea 5. Dreptul parintelui de a consimti la īnfierea copilului sau minor......23-24

Sectiunea 6. Dreptul parintilor de a avea legaturi profesionale cu minorul.........24-27

Sectiunea 7. Īndatoririle parintilor de a īntretine copilul minor..........................28-29

Sectiunea 8. Dreptul de a lua anumite masuri fata de copil.......... ..... ...... 30-31

Sectiunea 9. Dreptul de a stabili locuinta copilului.......... ..... ...... .................31

Sectiunea 10. Dreptul parintilor de a cere īnapoierea copilului de la oricine l-ar detine fara drept.......... ..... ...... .......... ..... ...... ....................31-32

Capitolul III. Analiza drepturilor si īndatoririlor parintesti cu privire la bunurile copilului minor .......... ..... ...... .......... ..... ...... ...33

Sectiunea 1. Explicatie preliminara.......... ..... ...... .......... ..... ...... ...33-34

Sectiunea 2. Dreptul si īndatorirea parintilor de a administra bunurile copilului minor.......... ..... ...... .......... ..... ...... .......... ..... ...... .....34-48

Sectiunea 3. Dreptul si īndatorirea parintilor de a-l reprezenta pe minor īn actele civile sau de a-i īncuviinta actele juridice.......... ..... ...... ..........................48-49

Capitolul IV. Raspunderea pentru neīndeplinirea īndatoririlor parintesti.......... ..... ...... .......... ..... ...... .......... ..... ...... ............50

Sectiunea 1. Aspecte generale .......... ..... ...... .......... ..... ...... ..............50

Sectiunea 2. Sanctiuni pentru neīndeplinirea īndatoririlor cu privire la persoana copilului minor.......... ..... ...... .......... ..... ...... ......................50-67

2.1. Sanctiuni de dreptul familie.......... ..... ...... .............................50-55

2.2. Raspunderea civila a parintilor pentru faptele ilicite ale copiilor (art. 1000 Codul civil) .......... ..... ...... .......... ..... ...... ................55-60

2.3. Raspunderea contraventionala.......... ..... ...... ........................60-62

2.4. Raspunderea penala.......... ..... ...... .......... ..... ...... ........62-67

Sectiunea 3. Sanctiuni pentru neīndeplinirea īndatoririlor cu privire la bunurile copilului.......... ..... ...... .......... ..... ...... .......... ..... ...... ..........67-68

3.1. Raspunderea civila pentru rea administratie.......... ..... ...... ....67-68

3.2. Raspunderea penala a parintilor pentru gestiune frauduloasa ..............68

Capitolul V. Concluzii .......... ..... ...... .......... ..... ...... 69-70

Bibliografie.......... ..... ...... .......... ..... ...... ..............................71

Cuprins

Capitolul 1

Notiuni introductive

Sectiunea 1. Notiunea ocrotirii parintesti

Ocrotirea parinteasca desemneaza totalitatea drepturilor si obligatiilor acordate de lege parintilor pentru a asigura cresterea si educarea copiilor minori . Cresterea si educarea copiilor constituie o problema de stat , iar aceasta īndatorire a parintilor este prevazuta īn mod expres īn Codul familiei ( art. 101 )

Dispozitiile legale cu ajutorul carora se realizeaza ocrotirea minorului cu caracter imperativ si deci obligatoriu, parintii neavānd posibilitatea de a se abate de la ele, īn sensul de a-si extinde drepturile sau de a-si restrānge īndatoririle. De altfel legea nu reglementeaza separat drepturile si īndatoririle parintesti fata de copii, ceea ce este firesc deoarece unele se justifica prin celelalte si formeaza un tot unitar.

De reglementarea legala referitoare la ocrotirea parinteasca beneficiaza copii minori, fara a se deosebi dupa cum sunt din casatorie, din afara casatoriei ori au fost īnfiati, drepturile parintesti urmānd a se exercita numai īn interesul lor ( art. 76 si 97 alin. 1 din acelasi cod ). Aceste sarcini de raspundere care revin parintilor fata de copiii minori, cuprinse īn Codul familiei prezinta o importanta deosebita deoarece copiii au nevoie īn permanenta de afectiunea, īngrijirea, sprijinul si īndrumarea ambilor parinti, familia avānd un rol educativ nu numai fata de membri acesteia indiferent daca sunt minori sau majori, ci si fata de societate.

Sectiunea 2. Durata ocrotirii parintesti

Ocrotirea parinteasca se acorda copiilor pe tot timpul minoritatii. Chiar daca minorul este pus sub interdictie, potrivit art.150 Cod familie, el ramāne sub ocrotirea parintilor pāna la majorat fara a i se numi un tutore . Ocrotirea parinteasca īnceteaza īn privinta minorului care se casatoreste, deoarece acesta dobāndeste capacitatea deplina de exercitiu ( art. 8 Decretul nr. 31 din 1954 ). Aceasta situatie se poate īntāmpla īn cazul familiilor, care potrivit art. 4 Cod familie, au dreptul sa se casatoreasca de la īmplinirea vārstei de 16 ani si īn anumite conditii, chiar de la īmplinirea vārstei de 15 ani. Prin urmare ocrotirea parinteasca presupune ca persoana nu a īmplinit 18 ani si nu are capacitatea deplina de exercitiu.

Sectiunea 3. Principii de baza īn materia ,, d 22322p151w repturilor si īndatoririlor parintesti fata de copii minori "

Principiul asimilarii depline a situatiei copilului din afara casatoriei cu situatia copilului din casatorie.

Acest principiu prin care se enunta conditia juridica a copilului din afara casatoriei, este prevazut de art.63 C. fam. astfel: copilul din afara casatoriei a carui filiatie a fost stabilita prin recunoastere sau prin hotarāre judecatoreasca, are fata de parinti si rudele acestora, aceiasi situatie ca si situatia legala a unui copil din casatorie.

Potrivit codului civil romān din 1865, copilul din afara casatoriei numit copil natural sau nelegitim, era asimilat cu copilul legitim numai fata de mama, pe cānd, fata de tata, copilul, chiar de bunavoie recunoscut, nu avea nici un drept cu singura exceptie a legitimarii si fata de tatal sau ( art. 304 - 307 ) . Legislatia ulterioara codului civil si īn mod deosebit decretul nr. 131/1949 a ameliorat situatia copilului din afara casatoriei, īnsa asimilarea sa deplina cu situatia sa din casatorie s-a realizat numai prin codul familiei.

Principiul egalitatii parintilor la exercitarea ocrotirii parintesti

Atāt exercitiul drepturilor, cāt si īndeplinirea īndatoririlor parintesti, revin parintilor īn mod egal si aceasta fara deosebire dupa cum copilul este din casatorie, din afara casatoriei sau īnfiat. Este ceea ce rezulta din dispozitiile expuse ale art.1 alin. 4 si art. 97 alin. 1 din codul familiei.

Art. 1 alin. 4 ,, Īn relatiile dintre soti, precum si īn exercitiul drepturilor fata de copii, barbatul si femeia au drepturi egale ,,

Art. 97 alin. 1 ,, Ambii parinti au aceleasi drepturi si īndatoriri fata de copiii lor minori, fara deosebire dupa cum acestia sunt din casatorie, din afara casatoriei sau īnfiati ,,

Iar īn aplicarea acestui principiu, art. 98 alin. 1, codul familiei prevede ca ,, masurile privitoare la persoana si bunurile copiilor se iau de catre parinti de comun acord ,,

Codul civil roman prevedea ca puterea parinteasca apartine ambilor parinti, īnsa mai prevedea totodata ca īn timpul casatoriei numai tatal avea dreptul s-o exercite, iar īn privinta copilului din afara casatoriei, puterea parinteasca apartinea īntotdeauna doar mamei sale ( art. 326 - 327 si 337 )

Principiul exercitarii drepturilor parintesti numai īn interesul copilului

Potrivit art. 97 alin. 2 Codul familiei parintii trebuie sa exeercite drepturile lor parintesti ,, numai īn interesul copiilor ,,

Interesul copilului trebuie īnsa apreciat prin luarea īn considerare a scopului ocrotirii parintesti acela de a creste, educa si pregati copilul pentru viata astfel īncāt el sa se poata īncadra armonios īn societate si sa fie folositor acesteia, adica atāt ca interes personal nedespartit de interesul obstesc .

Din cuprinsul reglementarilor codului civil romān din 1865 se desprinde constatarea ca puterea parinteasca nu se exercita numai īn interesul copilului, ci si īn interesul familiei, pentru pastrarea averii īn familie si mai ales īn interesul tatalui copilului. Este ceea ce rezulta cu prisosinta si din reglementarea uzufructului legal al parintilor asupra bunurilor copiilor lor minori ( art. 338-341 c. civil ).

Principiul independentei patrimoniale dintre copil si parintii sai

Acest principiu este prevazut de art. 106 C. familiei īn exprimarea : ,, parintele nu are nici un drept asupra bunurilor copilului si nici copilul asupra bunurilor parintelui, īn afara de dreptul la mostenire si la īntretinere ,,

Aceasta īnseamna ca patrimoniul copilului este distinct de patrimoniile parintilor sai. Iar faptul ca parintii au potrivit art. 105 c. fam. dreptul si īndatorirea de a administra bunurile copilului lor minor nu duce nici la contopirea patrimoniului copilului cu cel al parintilor sai si nici la nasterea vreunui drept real al parintilor asupra bunurilor copilului, cum era dreptul de uzufruct legal al parintilor īn dreptul nostru anterior.

Codul civil romān din 1865 n-a conceput si n-a reglementat independenta patrimoniala dintre copil si parintii sai . Dimpotriva prin reglementarea dreptului de uzufruct legal al parintilor asupra bunurilor copilului minor, codul a consacrat lipsa de independenta a copilului fata de parintii sai.

Principiul exercitarii ocrotirii parintesti sub supravegherea si controlul autoritatii tutelare

Conform dispozitiilor art.158 c. fam., atributiile de autoritate tutelara se exercita, dupa caz, de catre birourile si comitetele executive ale consiliilor populare comunale, orasenesti, municipale si ale sectoarelor municipiului Bucuresti.

Atributiile de autoritate tutelara ale birourilor consiliilor populare privesc si ocrotirea minorilor, printre care si a celor aflati sub ocrotire parinteasca ceea ce constituie o garantie ca drepturile si īndatoririle parintesti vor fi exercitate īn interesul copilului si īn conformitate cu politica educativa a statului nostru democrat[7]. Aceste atributii sunt de supraveghere si control, de decizie si de sesizare a instantei judecatoresti .

Ca organe de supraveghere si control, autoritatea tutelara trebuie sa exercite un control efectiv si continuu asupra felului īn care parintii īsi īndeplinesc īndatoririle privitoare la persoana si la bunurile copilului minor sco īn care, delegatii autoritatii tutelare au dreptul sa viziteze pe copil la locuinta sa, sa se informeze de felul cum parintii se īngrijesc de cresterea, educarea si pregatirea sa profesionala.

Ca organ de decizie autoritatea tutelara īndeplineste o serie de atributii ( art, 62 alin.2, 72-73, 78 alin.3, 99, 102 si 111 c.f. ) printre care si pe aceea de a rezolva prin decizie motivata, neīntelegerile dintre parinti referitoere la exercitiul drepturilor sau la īndeplinirea īndatoririlor parintesti ( art.99 c.f. ).

Ca organ de sesizare a instantei judecatoresti, prin actiunea īn justitie, autoritatea tutelara are si atributia de a cere modificarea masurilor privitoare la drepturile si obligatiile personale sau patrimoniale dintre parintii divortati si copii, precum si decaderea parintilor din drepturile parintesti ( art.44 alin.1 si 109 c.f. ).

Pentru a putea decide, īn unele cazuri instanta judecatoreasca trebuie sa ia si concluziile orale sau scrise ale autoritatii tutelare .

Sectiunea 4 Persoanele carora le revin drepturile si īndatoririle parintesti

Codul familiei prevede ca ambii parinti au aceleasi drepturi si īndatoriri fata de copiii lor minori ( art.97). Īn aceasta dispozitie legala se reflecta, deci principiul potrivit caruia īn exercitarea drepturilor fata de copii, barbatul si femeia au drepturi egale ( art.1 alin.4 din acelasi cod). Īn consecinta, toate masurile privitoare la persoana si bunurile copilului minor, trebuie sa fie luate de comun acord ( art.98 ali.1). Īn caz de neīntelegere cu privire la exercitarea drepturilor sau īndeplinirea īndatoririlor fata de copil, autoritatea tutelara dupa ce-i va asculta pe parinti va hotarā potrivit cu interesul acestuia.

Daca unul din parinti este decedat, decazut din drepturile parintesti, pus sub interdictie, sau din orice alta īmprejurare, se afla īn neputinta de a-si manifesta vointa, celalalt parinte va exercita singur aceste drepturi. Aceiasi solutie se impune īn cazul īn care unul din parinti este declarat mort prin hotarāre judecītoreasca ( art. 16-18 din Decretul nr. 31/1954 ). Dar cu toate ca legea se refera la situatia īn care unul din parinti se afla īn neputinta de a-si manifesta vointa, credem ca necesitatea de a ocroti pe minor īn aceleasi conditii trebuie admisa si īn caz de disparitie a parintelui, sau daca nu rezulta dintr-o hotīrāre judecatoreasca, fara ca exercitarea drepturilor parintesti de catre celalalt parinte sa fie conditionata de trecerea unui an de la data disparitiei ori de la constatarea ei pe cale judecatoreasca.

De asemenea, desi ambii parinti au aceleasi drepturi si īndatoriri fata de copiii lor minori, totusi īn ipoteza īn care casatoria a fost declarata nula pentru alt motiv decāt minoritatea, iar mama este minora la data nulitatii, drepturile si īndatoririle parintesti vor reveni numai unuia dintre parinti, deoarece prin declararea nulitatii casatoriei, mama avād capacitatea de exercitiu restrānsa pentru ca nu īndeplinise vārsta de 18 ani, nu va putea sa exercite drepturile si īndatoririle parintesti cu privire la bunurile copilului. Aceste drepturi si īndatoriri vor fi exercitate de parintele care are capacitatea deplina de exercitiu, adica de tata, iar mama care a īmplinit vārsta de 14 ani, va avea īn cadrul ocrotirii parintesti numai drepturile referitoere la persoana copilului.

Capitolul 2

Analiza drepturilor si īndatoririlor parintesti cu privire la persoana minorului

Sectiunea 1. Aspecte introductive

Ocrotirea parinteasca este reglementata īn dreptul romān pentru a fi exercitata exclusiv īn interesul copilului minor. De aceea īn continutul ei prevaleaza ca importanta īndatoririle parintesti fata de de copiii lor minori, drepturile parintesti, fiind concepute numai ca mijloace de punere īn valoare a acestei īndatoriri.

Printre drepturile si īndatoririle parintesti cele privitoare la persoana copilului minor prezinta importanta cea mai mare, deoarece īn conceptia legiuitorului nostru finalitatea principala a ocrotirii parintesti este cresterea, educarea si pregatirea pentru viata a copilului.

Enuntarea īndatoririlor parintesti privitoare la persoana minorului este facuta diferit de catre autori, fiecare dintre ei utilizānd īn acest scop formule diferite.[10] Dupa parerea noastra, reglementarea legala a ocrotirii parintesti, stabileste īn sarcina parintilor īndatoriri destinate referitoare la persoana minorului.

Desigur diversitatea de opinii manifestata īn legatura cu precizarea īndatoririlor parintilor privind persoana copilului lor minor, nu are corespondent īntr-o adversitate similara de apreciere a continutului acestor īndatoriri ; īn general toti autorii sunt de acord asupra aspectelor esentiale pe care le īmplica asigurarea de catre parinti a cresterii, educarii, īnvataturii si pregatirii profesionale a minorului. Deosebirea de pareri īntre ei priveste aspecte neesentiale ale problemei, anume daca īndatorirea de a creste copilul trebuie considerata ca avānd un caracter complex, presupunānd la rāndu-i mai multe obligatii adiacente, sau dimpotriva aceasta īndatorire trebuie pusa pe acelasi plan cu unele dintre obligatiile pe care īnfaptuirea sa le presupune ca necesare.

Am adoptat acest ultim punct de vedere, considerānd ca artificiala īnglobarea īn continutul īndatoririi de a creste copilul, a altor īndatoriri - anume obligatia de supraveghere si aceea de īntretinere a minorului - de vreme ce legiuitorul consacra aceste obligatii, expres sau implicit, prin texte distincte nu numai īn cadrul reglementarii legale a ocrotirii parintesti, ci chiar īn cadrul altor institutii juridice ( institutia obligatiei de īntretinere, institutia raspunderii civile ) stabilind consecinte specifice pentru cazul neīndeplinirii sau īndeplinirii lor necorespunzatoare de catre parinti.

Sectiunea 2: Dreptul si īndatorirea parintilor de a se īngriji de sanatatea si dezvoltarea fizica a copilului.

Conventia cu privire la drepturile copilului ( Legea nr. 18/1990)

Art 24:

Statele parti recunosc dreptul copilului de a se bucura de cea mai buna stare de sanatate posibila si de a beneficia de serviciile medicale si de recuperare. Ele vor depune eforturi pentru a garanta ca nici un copil nu este lipsit de dreptul de a avea acces la aceste servicii.

Statele parti vor depune eforturi pentru a asigura aplicarea efectiva a acestui drept si īn mod deosebit, vor lua masurile corespunzatoare pentru :

a)     Reducerea mortalitatii infantile si a celui īn rāndul copiilor;

b)    Asigurarea asistentei medicale si a ocrotirii sanatatii pentru toti copii cu accent pe dezvoltarea masurilor primare de ocrotire a sanatatii ;

c)     Asigurarea ocrotirii sanatatii mamelor īn perioada pre si post natala ;

d)    Asigurarea ca toate segmentele societatii, īn mod deosebit parintii si copiii, sunt transformate cu privire la sanatatea si alimentatia copilului, avantajele alaptarii, igienei ;

e)     Crearea serviciilor de medicina, de īndrumare a parintilor si de planificare familiala si asigurarea educatiei īn aceste domenii ;

Statele parti vor lua toate masurile eficiente corespunzatoare īn vederea abolirii practicilor traditionale care dauneaza sanatatii copiilor.

Obligatia de a asigura sanatatea si dezvoltarea fizica a copilului este dublu dimensionata. Ea este pe de o parte, obligatie pozitiva, de a face si presupune asistenta continua a tuturor trebuintelor copilului īn conformitate cu particularitatile stadiului de dezvoltare si nevoile speciale ale copilului.

Pe de alta parte ea reprezinta o obligatie negativa, de a nu face care se refera la protectia copilului īmpotriva abuzului fizic, psihic si emotional, a neglijentei, a unor practici care ar putea dauna sanatatii copilului. Aceasta obligatie nu este nici ea īn afara oricarei discutii. Unii partizani ai autodeterminarii, sustin ca de multe ori acest drept sau obligatie a parintilor intra īn conflict cu drepturile copiilor, īn special īn ce priveste vārsta la care se poate recurge la avort fara consimtamāntul parintilor, la tatuaje etc.

Aceasta obligatie a parintilor nu trebuie de asemenea interpretata numai īn sensul satisfacerii unor trebuinte de ordin biofiziologic ale copilului. Sanatatea mentala a copilului este dependenta de afectiunea si relatiile cu ambii parinti, de climatul familial, socio-afectiv deschis, pozitiv. Pentru īndeplinirea acestui tip de obligatii parintii, sunt de regula, foarte putin pregatiti. Nu ne nastem gata īnvatati sa fim parinti - trebuie sa īnvatam , observa W. Galston. Din initiativa publica sau privata au īnceput sa functioneze si īn Romānia centre de consiliere si sprijin pentru parinti - H.G.nr 117/1999[11] prevede īn acest sens obligatia autoritatilor administratiei publice locale de a īnfiinta astfel de centre.

Īn īndeplinirea acestei obligatii parintii beneficiaza de asistenta si sprijin din partea statului. El se manifesta atāt sub forma reglementarii unor institutii juridice menite sa sprijine parintii si ocrotitorii legali īn īndeplinirea acestei obligatii, cāt si a unor politici sociale īn domeniul asigurarii starii de sanatate a populatiei.

Constitutia Romāniei garanteaza dreptul la ocrotirea sanatatii - art 33 alin. 1 [12].

Prin dispozitii constitutionale se interzice exploatarea minorilor, folosirea lor īn activitati care le-ar putea dauna sanatatii, moralitatii sau care le-ar pune īn primejdie viata ori dezvoltarea normala ( Constitutie, art.45 alin.3 ). Persoanele handicapate se bucura de asemenea, de protectie speciala ( Constitutie, art.46 ).

Parintii au dreptul si obligatia de a folosi masurile luate de stat pentru asigurarea sanatatii si dezvoltarii normale a copiilor. Astfel, daca minorul este bolnav, parintii au dreptul si obligatia de a-i īngriji si a solicita pentru el asistenta medicala de stat. Parintele īncadrat īn munca are dreptul la ajutor de boala si la īngrijirea copilului bolnav, prin masurile de asigurare sociala de stat. Potrivit art.97, Legea nr.3 din 10 iulie 1978, privind asigurarea sanatatii populatiei, parintii sau ceilalti ocrotitori legali au obligatia, la orice solicitare a unitatilor sanitare sa prezinte copilul pentru examinare medicala si aplicarea masurilor profilactice.

De asemenea, examenul medical este obligatoriu, la admiterea īn liceu, scoli profesionale, ucenicie si īnvatamānt superior, pentru orientarea profesionala a tinerilor ( art. 90, Legea nr. 3 din 10 iulie 1978 ).

Legea nr. 120/1997 prevede asigurarea unui concediu platit pentru īngrijirea copilului pāna la īmplinirea vārstei de 2 ani ( art.2 ). Pe toata durata concediului pentru īngrijirea copilului se acorda o indemnizatie reprezentānd 85% din salariul de baza ( art.3 alin. 1). Legea prevede de asemenea ca de acest concediu poate beneficia optional oricare dintre parinti ( art.6).

Īn ce priveste obligatia negativa a parintilor sau a altor ocrotitori legali de a nu abuza fizic, emotional si psihic de copil, ea este de asemenea reglementata prin dispozitii constitutionale, (art.22 alin.1) din Constitutie garantānd dreptul la viata, precum si dreptul la integritate fizica si psihica ale persoanei.

Īngrijirile medicale se efectueaza cu consimtamāntul bolnavului sau al persoanelor care, potrivit legii, sunt īndreptatite a-si da acordul.

Īn cazuri grave,īn care salvarea vietii minorului, precum si a persoanelor lipsite de discernamānt este necesara o īngrijire medicala de urgenta, iar consimtamāntul sau īncuvintarea persoanelor īn drept nu se poate obtine īn timp util, īngrijirea medicala va fi efectuata de medic pe proprie raspundere.[13] Este interzisa recoltarea de sānge, pentru scopuri terapeutice, de la persoanele minore. De asemenea este interzisa prelevarea de tesuturi si organe de la aceleasi persoane. Transplantarea de tesuturi si organe la minori se poate face cu consimtamāntul parintilor sau al celorlalti ocrotitori legali (art.136 Legea nr.3 din 10 iulie 1978). Un alt aspect al acestei īndatoriri este cel privitor la īngrijirea copilului minor pus sub interdictie. Īn conformitate cu art.149 Codul familiei, tutorele este obligat sa īngrijasca de persoana celui pus sub interdictie, spre a-i grabi vindecarea si a-I īmbunatati conditiile de viata; autoritatea tutelara, de acord cu serviciul sanitar competent si tinānd seama de īmprejurari, va hotarī daca cel pus sub interdictie va fi īngrijit la locuinta lui ori īntr-o institutie sanitara.

Sectiunea 3: Drepturile si īndatoririle parintilor de a īngriji de educarea, īnvatatura si pregatirea profesionala a copilului minor

Codul familiei include principiul potrivit caruia casatoria si familia trebuie ocrotite, iar statul apara interesele mamei si copilului manifestānd o deosebita grija pentru cresterea si educarea tinerei generatii, drepturile parinesti exercitāndu-se numai īn interesul copiilor. Acest principiu si-a gasit reflectarea īn numeroase texte din cod cum sunt : īndatorirea parintilor de a creste copilul ( art.101 alin.2), asigurarea conditiilor necesare pentru cresterea, educarea, īnvatatura si pregatirea profesionala (art.107 alin.1) si decaderea lor din drepturile parintesti īn cazul īn care sanatatea si dezvoltarea fizica a copiilor este periclitata (art.109 alin.1 din cod).

Art.101 alin.2 din Codul familiei nu poate fi īnteles īn adevarata lui semnificatie, daca īn privinta educarii, īnvataturii si pregatirii profesionale a copilului nu avem mereu prezente toate acele trasaturi noi si caracteristici ale scolii din orānduirea noastra democrata. Cunostiintele īnsusite īn scoala se īmpletesc cu exemple pe care copilul trebuie sa le gaseasca īn familie. E vorba ca,prin actiunea īmbinata a familiei si a scolii, sa se pregateasca cu o īnalta calificare profesionala.

Aceste multiple obligatii reprezinta aspecte ale īndatoririi de crestere si educare a minorului pentru a fi folositor societatii noastre democratice. Ele presupun nu numai asigurarea conditiilor de trai corespunzatoare ci, īn acelasi timp, paza, supraveghere continua si pregatire profesionala.

Prin educatie se īntelege ansamblul de masuri pe care cel ce exercita ocrotirea parinteasca le aplica minorului īn mod sistematic si permanent īn vederea dezvoltarii īnsusirilor intelectuale si fizice pentru a deveni util societatii.

Īn afara de educatia pe care o face scoala, care are sarcina de a īnarma tānara generatie cu, cunostiinte stiintifice si tehnice, deprinderi practice, educatie prin munca, un rol important īn educarea minorilor revine familiei care, īn colaborare cu educatia primita īn scoala, organizata sub diferite forme ( comitete de parinti, adunari cu parintii, vizitele cadrelor didactice la domiciliul elevilor etc.) contribuie la atingerea scopului mai sus aratat.

Corectarea modului de comportare a minorului īn familie ori īn societate are loc, īn primul rānd, prin puterea exemplului oferit de parinti si explicarea acestora. O comportare violenta fata de minor nu numai ca nu este de natura sa-l convinga pe acesta de greseala savārsita si deci sa aiba drept consecinta corectarea lui ci, dimpotriva, sa contribuie la deformarea caracterului minorului.

Aceasta nu exclude admonestarea (dojana) care consta īn atragerea atentiei īn mod serios asupra faptei savārsite si care trebuie sa exprime, īn mod convingator, īn ce consta abaterea, modul de comportare a celui dojenit si urmarile negative ale faptei savārsite.

Pe de alta parte, īn statul nostru, ostil metodelor de educatie īntemeiata pe violenta, care pot fi primejdii īn dezvoltarea fizica, intelectuala si morala a copilului, nu sunt īngaduite relele tratamente aplicate de catre parinti ori de catre persoanele carora copilul a fost ancredintat spre crestere si educare. Sunt, de asemenea, excluse relele tratamente (batai etc.) de orice fel aplicate minorului deoarece sunt de natura sa puna īn primejdie dezvoltarea lui fizica, intelectuala si morala.

Īn tara noastra, dreptul la īnvatatura face parte din drepturile fundamentale ale cetatenilor.[15]Acest drept este asigurat tuturor cetatenilor, fara deosebire de nationalitate, rasa, sex sau religie si fara vreo īngradire ce ar putea constitui discriminare. Īnvatamāntul de stat este gratuit. Ca sprijin material īn vederea asigurarii dreptului la īnvatatura, statul organizeaza sistemul burselor de stat precum si alte forme de ajutoare, ca, de exemplu, cazarea īn camine, case de copii, masa, manuale si alte carti, transport gratuit, īngrijirea sanatatii, odihna īn tabere, excursii.

Īn tara noastra, dreptul la īnvatatura a devenit o realitate care este īn acord cu prevederile actelor internationale īn aceasta privinta.1

Conventia cu privire la drepturile copilului prevede īn art.28 *obligatia statelor parti de a asigura dreptul la educatie tuturor copiilor aflati sub jurisdictia lor, īn mod progresiv si pe baza egalitatii sanselor.

Īn Romānia dreptul la īnvatatura este garantat de Constitutie ( art.32). El este asigurat prin īnvatamāntul general obligatoriu, prin īnvatamāntul liceal si prin cel profesional, prin īnvatamāntul superior, precum si prin alte forme de instructii si de perfectionare.

Prin Legea nr.84/1995 s-a reglementat organizarea si functionarea sistemului national de īnvatamānt.Īn acord cu dispozitiile legii din Romānia īnvatamāntul constituie prioritate nationala (art.2 din Legea nr.84/1995). Prevederile din Legea nr.84/1995 creeaza premizele armonizarii educatiei si īnvatamāntului din Romānia cu standardele si valorile universale īn materia drepturilor omului - inclusiv cu drepturile copilului. Finalitatile, principiile organizarii si functionarii īnvatamāntului romānesc - reglementate prin lege - ilustreaza mutatiile semnificative intervenite la nivelul filozofiei constructiei sistemului educational. Īntre acestea sunt reglementate :

a) egalitatea sanselor si non-discriminarea pe baza conditiei sociale, materiale, a rasei, a sexului, nationalitatii, apartenentei politice sau religioase art.5 alin.(1)

b) educatia diferentiata, pe baza pluralismului educational art.5 alin.(2)

c) īnvatamāntul general obligatoriu ( art.6) ;

d) gratuitatea īnvatamāntului de stat (art.7) ;

e) dreptul persoanelor apartinānd minoritatilor nationale de a īnvata īn limba lor materna art.8 alin.(2)

f) posibilitatea cultelor recunoscute oficial de stat de a organiza un īnvatamānt specific, corespunzator necesitatilor de pregatire a personalului de cult art.9 alin.(2)

g) asigurarea dreptului la educatie si formare profesionala a persoanelor cu nevoi speciale (art.41- 46) etc.

Dreptul la educatie ilustreaza poate cel mai bine modalitatile de colaborare īntre stat, familie si copil īn asigurarea dezvoltarii si autodeterminarii treptate a copilului.Statul este titularul dreptului si obligatiei de a reglementa organizarea si functionarea sistemului de īnvatamānt; parintilor si tutorilor le revine dreptul si obligatia de a alege felul īnvataturii si pregatirii profesionale a copilului ; odata cu īmplinirea vārstei de 14 ani legiuitorul prezuma ca minorul are suficienta maturitate intelectuala si discernamānt astfel īncāt sa-si dea seama singur si sa opteze pentru schimbarea felului īnvataturii si pregatirii profesionale.

Īn conformitate cu dispozitiile Codului familiei, parintii sunt cei care stabilesc initial felul īnvataturii si pregatirii profesionale a copilului (art.101 Codul Familiei). Sanctionānd maturitatea copilului de 14 ani legiuitorul īi da acestuia posibilitatea sa- si schimbe, cu īncuvintarea autoritatii tutelare, felul īnvataturii si pregatirii profesionale stabilite de parinti (art.102 Codul familiei ). Tot īn acelasi scop copilul de 14 ani poate, cu īncuvintarea autoritatii tutelare , sa aiba locuinta pe care o are desavarsirea īnvataturii ori pregatirii sale profesionale.Pe aceasta cale, respectānd principiul interesului superior al copilului, legiuitorul solutioneaza conflictul potential īntre drepturile parintilor si cele ale copilului. Conflictul real ramāne īnsa.

De multe ori, parintii, fara a-si consulta copiii, decid īn numele lor, īi obliga chiar sa urmeze o anumita forma de pregatire scolara sau profesionala.

,,Dorinta mea este de a urma o anumita universitate, dar parintii īmi interzic acest lucru din motivul ca nu este usor sa te afirmi īn domeniul respectiv, ca locurile de munca sunt prea putine si slab platite. Īnteleg acest lucru, sunt constienta de el. Ceea ce ma pasioneaza va fi doar un hobby.Dar atitudinea parintilor ma intriga ; nu mi se pare corect sa interzici cuiva sa profeseze īn domeniul īn care se poate afirma cel mai bine."

( Raluca, 16 ani, Romānia )

,, Īn clasa a -VIII-a, la examenul de capacitate, parintii mei au hotarāt sa dau la uman.Poate daca as fi dat la real optiunile mele profesionale ar fi fost altele.''

( Amalia, 16 ani, Romānia )

Sectiunea 4 : Dreptul si īndatorirea parintilor de a īndruma si supraveghea pe copilul minor

Cresterea copilului minor implica dreptul si īndatorirea de a exercita īndrumarea si continua supraveghere a acestuia. Copilul este un adult īn devenire , o persoana īn formare si dezvoltare, iar trasaturile sale de caracter, comportamentul lui, depinde īn cea mai mare masura de modul īn care parintii īl īndruma si supraveghaza, de promptitudinea si eficienta cu care īi corecteaza greselile, la care trebuie adaugat exemplul personal al parintilor.

Supravegherea copilului reprezinta un drept si totodata, o obligatie a parintilor. Paza si supravegherea decurg din celelalte drepturi si obligatii ale parintilor referitoare la cresterea copilului, la īngrijirea sanatatii si dezvoltarii sale.Fara de a beneficia de o reglementare speciala, aceasta obligatie este mentionata de doctrina.[16]Ea rezulta din colaborarea principiului interesului superior al copilului cu interpretarea dispozitiilor art.101 Codul familiei.

Individualizarea sa īntre īndatoririle ce revin parintilor, īn cadrul mai larg al obligatiei de a creste copilul, reflecta explicit interferenta dimensiunilor psiho-biologice ale dezvoltarii cu preocuparea legiuitorului de a se asigura ca īn orice moment minorul este protejat de orice i-ar putea periclita sanatatea, integritatea fizica, psihica si morala. Paza si supravegherea impun obligatii de asistenta si protectie diferentiate īn functie de vārsta copilului si nevoile sale. Pe masura dobāndirii maturitatii intelectuale si morale, a discernamāntului, paza si supravegherea se diminueaza spre a favoriza si face loc consultarii cu copilul īn orice decizie care-l priveste si ulterior a autodeterminarii.

Dreptul de īndrumare este facultatea pe care o are parintele de a orienta actele copilului sau, de a le imprima directia si, īn final, de a decide potrivit legii, cu privire la tot ceea ce intereseaza ssanatatea si dezvoltarea fizica, educarea,īnvatatura si pregatirea profesionala a copilului. Acest drept are o finalitate identica cu dreptul parintilor de a-si tine copilul, ceea ce nu determina īnsa o completa identitate īntre cele doua drepturi, fiecare dintre ele exprimāndu-si continutul prin manifestari sau exteriorizari specifice.

Dreptul de īndrumare se concretizeaza īntr-o serie de manifestari, sau mai exact, īntr-o serie de facultati ce corespund unor aspecte diferite ale raporturilor juridice dintre parinti si copiii lor minori :

a) Astfel, parintele are facultatea de a hotarī cu privire la felul īnvataturii sau pregatirii profesionale a minorului, precum si facultatea de a decide internarea acestuia īn scoala unde īsi desavārseste īnvatatura.

b) De asemenea, parintele este indrituit sa hotarasca cu cine anume poate veni īn contact copilul minor si totodata sa interzica acestuia contactele pe care le apreciaza ca fiind contrare intereselor lui; el poate da īndrumari minorului cu cine anume sa lege prietenii si, īn acelasi timp, sa se opuna legarii anumitor prietenii. Fireste, aceasta īndrituire nu poate fi exercitata īn mod nelimitat; parintelui nu-i este īngaduit sa abuzeze de prerogativele pe care le are, potrivit legii, īn cadrul ocrotirii parintesti.

Modul cum le exercita acele prerogative este supus controlului autoritatii tutelare care va lua masurile necesare, īn vederea curmarii oricarui abuz ori de cāte ori va constata ca ocrotirea parinteasca este exercitata cu nesocotirea intereselor minorului,contrar finalitatilor ei.

c) Īn fine, parintele are si facultatea de a examina corespondenta pe care o poarta copilul ; el este īndreptatit sa ia cunostinta atāt de continutul scrisorilor primite de minor, cāt si de continutul scrisorilor expediate de acesta. Īn raporturile dintre parinte si copilul minor nu exista secretul corespondentei.Suntem de parere ca parintele are nu numai dreptul ci chiar obligatia de a cunoaste continutul corespondentei minorului, un atare drept si o atare obligatie constituind , nu numai o expresie a dreptului de īndrumare, ci si o forma de manifestare a īndatoririi de supraveghere.

Cānd este necesar, parintii vor putea recurge la masuri de corectie, chiar si mai severe, pentru a asigura conduita copilului īn familie sau societate, dar fara a putea depasi limitele comportarii firesti a parintelui fata de copil, prin care s-ar primejdui dezvoltarea fizica, intelectuala sau chiar sanatatea copilului.[17]

O comportare excesiv de autoritara, īn care domina tonul de comanda, forma brutala de prezentare a cerintelor si violenta ca replica la greselile copilului, pot contribui la deformarea caracterului minorului, punāndu-ti amprenta negativa asupra personalitatii copilului.[18]

De aceea, cānd masurile folosite, prin natura si gravitatea lor prezinta pericol pentru persoana copilului, mediul familial nemaifiind o garantie a dezvoltarii sale normale,se poate dispune fie plasamentul familial,fie īncredintarea copilului unei persoane, familii sau institutii de ocrotire (art.42 Codul familiei; art.7-14 din Ordonanta de urgenta nr.26/1997),iar īn privinta parintelui , decaderea din drepturile parintesti (art.109 Codul familiei ) ori īn situatii extreme, el va fi tras la raspundere penala pentru infractiunea de rele tratamente aplicate minorului.

Sectiunea 5. Dreptul parintelui de a consimti la īnfierea copilului sau minor.

Potrivit art.70 alin.1, din Codul familiei īncheierea īnfierii este conditionata, printre altele si de consimtamāntul parintilor īnfiatului, daca acesta este minor.Consimtamāntul lor este necesar si pentru stabilirea felului īnfierii.Astfel art.79 din Codul familiei dispune ca īnfierea cu efectele filiatiei firesti poate fi īncuvintata de autoritatea tutelara numai la cererea comuna a tuturor celor īndreptatiti sa consimta la īnfiere, deci inclusiv a parintilor celui īnfiat.

Dreptul parintelui de a consimti sau de a se opune la īnfierea copilului sau minor este o expresie a ocrotirii parintesti. Īntr-adevar, prin efectul īnfierii, drepturile si īndatoririle parintilor firesti cu privire la persoana copilului minor trec la cel ce īnfiaza. Ca urmare, parintii firesti, ai celui īnfiat, īn calitate de titulari ai drepturilor si obligatiilor respective, sunt chemati sa decida, īn primul rānd ei īnsisi, daca le pastreaza īn viitor sau nu, precum si daca cel care īnfiaza este īn masura sa exercite acele drepturi si sa īndeplineasca acele īndatoriri īn armonie cu interesele īnfiatului. Tocmai de aceea, art.80 alin.1 din Codul familiei dispune ca instanta judecatoreasca poate hotarī, la cererea oricaruia dintre parinti, desfacerea īnfierii care s-a īncheiat fara consimtamāntul parintilor īnfiatului,daca va constata ca este īn interesul acestuia din urma sa se reīntoarca īn familia lui fireasca. si de data aceasta legiuitorul situeaza pe prim plan interesul copilului minor. Concluzia se desprinde si din continutul alin.2 al art.80 din Codul familiei, potrivit caruia daca īnfiatul a īmplinit vārsta de 10 ani, se va cere si consimtamāntul lui la desfacerea īnfierii īncheiata fara consimtamāntul parintilor sai firesti.[19]

Protejarea intereselor copilului minor legitimeaza sanctionarea lipsei consimtamāntului parintilor firesti la īnfiere - chiar daca acest consimtamānt reprezinta una din conditiile de fond ale īnfierii- īntr-un mod diferit decāt s-ar parea a fi normal.Īntr-adevar cānd este vorba de alte acte juridice, decāt īnfierea, legiuitorul sanctioneaza neīndeplinirea oricarei dintre conditiile de fond cu nulitatea absoluta a actului juridic neregulat īntocmit. Or, īn cazul īnfierii, lipsa conditiei de fond, numita consimtamāntul parintilor īnfiatului, nu este sanctionata cu nulitatea actului juridic al īnfierii, ci numai prin reglementarea posibilitatii desfacerii īnfierii de catre instanta judecatoreasca la cererea parintilor īnfiatului, cu conditia ca o asemenea solutie sa corespunda intereselor minorului.

Sectiunea 6. Dreptul parintilor de a avea legaturi personale cu minorul

Ca o consecinta a obligatiei pe care parintele o are de a creste, educa si supraveghea copilul minor rezulta dreptul acestuia de a avea legaturi personale cu copilul, care se realizeaza prin faptul ca minorul locuieste īmpreuna cu parintii sai.

Daca parintii nu mai locuiesc īmpreuna ca urmare a desfacerii casatoriei prin divort sau copiii au fost īncredintati unor rude ori altor persoane cu consimtamāntul acestora sau unor institutii de ocrotire ( art.42 alin.2 din Codul familiei ), instanta judecatoreasca este obligata sa ia aceasta masura odata cu pronuntarea divortului, chiar daca nici unul dintre soti nu au formulat o asemenea cerere.

Autoritatea tutelara va īngadui parintelui decazut din drepturile parintesti sa pastreze legaturi personale cu copilul, afara numai daca prin asemenea legaturi cresterea, educarea, īnvatatura sau pregatirea profesionala a copilului ar fi īn primejdie (art.111 din Codul familiei ).

Parintele divortat caruia nu I s-a īncredintat copilul pastreaza dreptul de a avea legaturi personale cu acesta, drept care īnsa urmeaza sa fie exercitat īn asa fel īncāt sa nu aiba o influenta negativa asupra dezvoltarii copilului si cu respectarea conditiilor normale īn privinta īntretinerii acestor legaturi.[20]Dar pentru a i se da posibilitatea de a-si exercita efectiv dreptul care īi este conferit īn interesul copilului, se impune sa nu fie stānjenit eventual de prezenta celuilalt parinte, comunicarea dintre el si copil trebuind sa aiba īn mod firesc, fara nici o restrāngere , bineīnteles daca nu exista o cauza justificata de opunere, situatie īn care urmeaza sa se pronunte instanta.

Consideram util a preciza ca desi, potrivit legii, ori de cāte ori se iveste neīntelegerea cu privire la exercitarea drepturilor sau la īndeplinirea īndatoririlor parintesti, autoritatea tutelara hotaraste īn concordanta cu interesele copilului (art.99 din Codul familiei), totusi cererea privind stabilirea modalitatii de a se exercita dreptul parintelui, caruia nu i s-a īncredintat copilul, de a avea legaturi personale cu acesta, fie ca a fost facuta īn cadrul procesului de divort, fie pe cale de actiune separata, are caracter accesoriu īn raport cu masura īncredintarii copiilor.Prin urmare, īncredintarea copiilor spre crestere si educare, īn caz de desfacere a casatoriei prin divort, fiind de competenta instantelor judecatoresti, īnseamna ca si cererea parintelui caruia nu I s-a īncredintat copilul pentru stabilirea modalitatii de exercitare a dreptului de a avea legaturi personale cu acesta si de a veghea la cresterea, educarea, īnvatatura si pregatirea lui profesionala, este tot de competenta instantelor.[23]

Daca parintele caruia I s-a īncredintat copilul a luat masuri de crestere si educare care nu sunt īn concordanta cu prevederile legii, celalalt parinte poate cere instantei judecatoresti sa I se īncredinteze copilul, dupa cum poate cere decaderea din drepturile parintesti īn caz de purtare abuziva, neglijenta grava īn īndeplinirea obligatiilor de parinte sau needucarea copilului īn conformitate cu telurile mentionate īn art.101 din Codul familiei (art.101 si 109 din Codul familiei).

Īn cazul cānd, fara nici un drept, copilul este detinut de alte persoane, parintele are dreptul sa ceara īnapoierea copilului (art.103 din acelasi cod). Aceasta cerere poate fi respinsa de instanta atunci cānd īnapoierea este contrara intereselor copilului si daca dezvoltarea sa fizica, morala sau intelectuala este primejduita īn casa parinteasca.Instanta are īnsa obligatia sa dispuna efectuarea unei anchete sociale atāt la domiciliul parintilor, cāt si la cel al persoanei la care se afla copilul, pentru a fi īn masura sa aprecieze īn deplina cunostiinta de cauza daca īnapoierea copilului este sau nu contrara intereselor acestuia.

La stabilirea interesului real al copilului trebuie sa se ia īn considerare nu numai situatia materiala si locativa ci, īn special, climatul moral pe care parintii īl asigura īn familie, īn raport de acela pe care l-ar putea asigura personal cei care īl tin pe copil.[24]

Parintele decazut din drepturi urmeaza sa fie obligat sa pastreze īntretinerea fata de copii, deoarece prin decaderea din drepturile parintesti raporturile de filiatie dintre parinte si copil nu dispar.

Simpla īmprejurare ca īntre minor si bunici exista strānse legaturi afective nu este suficienta pentru a-l īnlatura pe tatal firesc de la dreptul si obligatia legala de a īngriji si educa direct pe copil daca nu exista nici un indiciu ca mediul din familie ar influenta negativ dezvoltarea sa fizica si psihica.[25]Acest drept nu poate fi nesocotit chiar daca parintii sunt de acord ca minorul sa fie īncredintat bunicilor deoarece o atare īnvoiala nu leaga instanta care este tinuta sa aiba un rol activ si sa-si bazeze solutia numai pe probe obiective.

Masura reīncredintarii copiior minori pentru crestere si educare de la un parinte la celalalt poate fi dispusa numai atunci cānd se stabileste ca interesele minorilor o cer īntrucāt parintele īn īngrijirea caruia se gasesc nu le asigura conditiile necesare pentru o dezvoltare corespunzatoare atāt sub aspect material, cāt si sub aspect moral afectiv.

Asa cum am mai aratat, schimbarea partiala a conditiilor de viata,care īn ansamblu, au determinat ca minorul sa fie īncredintat unuia dintre parinti nu trebuie sa atraga neaparat si revenirea asupra acestei masuri cāt timp exista elemente de fapt hotarātoare care confirma necesitatea ca masura luata īn interesul minorului sa fie mentinuta. Luarea copilului de la parintele caruia i-a fost īncredintat trebuie sa aiba, deci o temeinica justificare bazata pe motive concrete care sa demonstreze ca ramānerea copilului la acel parinte ar avea consecinte daunatoare bunei sale dezvoltari.

Īn cazul īn care parintele caruia I s-a īncredintat copilul nu permite celuilalt parinte sa-si exercite acest drept urmeaza sa hotarasca instanta judecatoreasca.Opunerea poate fi considerata uneori ca fiind justificata daca, de exemplu, boala de care sufera parintele este de natura sa īmpiedice exercitarea dreptului īn conditii normale si, prin luarea copilului la domiciliul lui, sa prezinte un risc pentru acesta.

Īn cadrul actiunilor de desfacere a casatoriei, instantele judecatoresti au īndatorirea sa-si exercite rolul activ, īn egala masura, atāt cu privire la stabilirea temeiniciei cererii de divort, a culpei sotilor īn legatura cu destramarea relatiilor de familie, cāt si referitor la conditiile pe care le ofera unul sau altul dintre parinti pentru īncredintarea copiilor minori īn raport cu interesele acestora, solutionarea temeinica a tuturor capetelor de cerere fiind la fel de importanta si urmānd a se face pe baza unui material probator[28] complet.

,, Statele parti vor respecta dreptul copilului care a fost separat de ambii parinti sau de unul dintre ei, de a īntretine relatii personale si contacte directe cu cei doi parinti ai sai, exceptānd cazul īn care acest lucru contravine interesului superior al copilului ,, (Conventia cu privire la drepturile copilului art. 9 alin.3)

Sectiunea 7. Īndatoririle parintilor de a īntretine copilul minor.

Conventia cu privire la drepturile copilului prevede īn art.27 alin(2) responsabiliattea parintilor si a oricarei persoane care are īn īngrijire un copil de a asigura īn limita posibilitatilor si a mijloacelor lor financiare conditiile de viata dezvoltarii sale fizice, mintale, spirituale, morale si sociale.

Īndatorirea parintilor de a īntretine copiii minori este reglementata de art. 107 C. fam. Din textul art.107 C. fam. alin (9) rezulta ca parintii au aceasta īndatorire doar daca minorul nu are un venit propriu īndestulator. Īn acest caz parintii au obligatia de a asigura conditiile necesare pentru cresterea, educarea, īnvatatura si pregatirea sa profesionala.

De la aceasta regula legiuitorul a instituit, īn art.42 C.fam., o exceptie. Īn caz de divort, instanta judecatoreasca trebuie sa stabileasca contributia fiecaruia dintre parinti la cheltuielile de crstere, educare, īnvatatura si educare profesionala a copilului, chiar daca parintii n-au cerut aceasta.

Īn ce priveste durata obligatiei de īntretinere, art.86 alin.(3) C. fam. prevede ca descendentul, cāt timp este minor, are drept la īntretķnere, oricare ar fi pricina nevoii īn care se afla. Deci, regula generala prevede majoratul ca vārsta maxima pīnī la care parintii sunt obligati sa-si īndeplineasca obligatia de īntretinere fata de toti copiii lor minori, indiferent daca sunt din casatorie sau din afara ei. Juristprudenta a promovat īnsa īn mod constant solutii apreciate ca o exceptie de la regula generala instituita de Codul familiei, care extind limita obligatiei de īntretinere pāna la vārsta de 25 de ani daca copilul,devenit major, se afla īn continuare de studii. Īn decizia nr.2 din 20 februarie 1971 fostul Plen al Tribunalului Suprem prevede ca,, parintele este obligat sa dea īntretinere copilului devenit major, daca se afla īn continuare de studii, pāna la terminarea acestora, fara a depasi vārsta de 25 de ani.Pentru a beneficia de īntretinere, copilul trebuie sa dovedeasca staruinta īn continuarea studiilor si obtinerea unor rezultate corespunzatoare.

,, Obligatia de īntretinere īsi are temeiul īn art.86 alin (1) C. fam., care prevede ca ea exista, īn afara de alte persoane anume determinate, īntre parinti si copii, fara sa faca vreo mentiune din care sa rezulte ca s-ar limita doar la copiii minori, precum si īn dispozitia din alin.(2) care precizeaza ca are drept de īntretinere acela care se gaseste īn stare de nevoie, neavānd putinta unui cāstig de munca. Starea de nevoie īn care se gaseste o persoana constituie o chestiune de fapt, care se apreciaza īn concret.''

Cu privire la cuantumul obligatiei de īntretinere, din prevederile art.107 C. fam. rezulta ca, īn timpul casatoriei , parintii se pot īntelege cu privire la felul si modalitatile executarii, precum si la contributia fiecaruia fara a avea nevoie de īncuvintarea cuiva. si īn cazul divortului, parintii se pot de asemenea īntelege cu privire la contributia fiecaruia la īntretinerea copiilor minori.Īnsa, pentru ca īntelegerea intervenita īntr-o atare situatie sa produca efecte juridice ea trebuie sa fie īncuviintata de instanta judecatoreasca art.42 alin.4.

Parteneriatul familie-stat exista si īn domeniul asigurarii dreptului copilului la un standard de viata suficient.Prin intermediul unor masuri legislative care vizeaza asistenta si protectia sociala a familiei si a copilului, statul contribuie si el la īndeplinirea obligatiei de īntretinere a minorului.Īntre astfel de masuri legislative se numara: Legea nr.61/1993 privind alocatia de stat pentru copii,[31]Legea nr.119/1997 privind alocatia suplimentara pentru familiile cu copii, H.G.nr.445/1997 privind stabilirea criteriilor generale de acordare a burselor si a altor forme de sprijin material pentru elevii, studentii si cursantii din īnvatamāntul de stat, cursuri de zi etc.

Sectiunea 8. Dreptul de a lua anumite masuri fata de copil

Dreptul de a lua anumite masuri fata de copil nu este reglementata de lege.Desi īn doctrina juridica nu exista referiri exprese cu privire la sursa acestui drept, se admite ca el decurge si este o forma de manifestare a grijii fata de copil, a dreptului parintilor de a-si educa copiii, inclusiv prin folosirea unor metode disciplinare.Acest drept sanctioneaza īnsa o traditie contradictorie. Cel putin doua imagini, diametral opuse, se suprapun peste ,,dreptul" parintilor de a lua anumite masuri fata de copil. Una dintre cele mai vechi imagini asociaza parintele si copilul cu relatia de grija. Ea este o legatura bazata pe iubire, īntemeiata pe un sentiment interiorizat al identitatii, responsabilitatii, loialitatii si reciprocitatii. Copilul este,, parte din cine sunt eu "si atunci nici un sacrificiu nu este prea mare pentru a-l creste si ocroti.,,Ţie o viata, mie o moarte[32]'' spune parintele.

Cealalta imagine, este un cosmar din care abia am īnceput sa ne trezim. Cu cāt ne īntoarcem mai mult īn istorie, cu atāt va fi mai scazut nivelul grijii acordate copiilor, cu atāt mai mare va fi probabilitatea ca acestia sa fie ucisi, abandonati, maltratati si abuzati sexual[33]. Familia este institutia sociala primara cea mai importanta pentru cresterea, educarea si protectia copiilor, dar ea poate si deseori devine o arena a suferintei si violentei.Peste tot īn lume, milioane de copii sufera īntre ,, zidurile " private ale familiei, sunt maltratati, mutilati,ucisi. Cei mai inocenti si fragili membri ai societatii sunt cei mai vulnerabili si cei mai victimizati.,, Cele mai « negre pagini » ale statisticii criminale includ violenta domestica īmpotriva femeilor si copiilor '' .

Īn timp, a devenit predominanta doar o singura imagine. Locul relatiei de iubire, responsabilitatea si loialitatea dintre parinti si copii, a fost luat deo legatura conventionala, bazata pe interese[35].

Prezenta ,,dreptului parintilor de a lua anumite masuri fata de copil" trebuie sa fie echilibrata de reglementarea expresiva a limitelor acestui drept, precum si a unor masuri de protectie speciala si recuperare psiho-biologica a copiilor victime ale abuzului.

Sectiunea 9. Dreptul de a stabili locuinta copilului

Cresterea si ocrotirea copiilor minori nu sunt posibile decāt daca acestia locuiesc īmpreuna cu parintii lor. Art.100 C. Fam. consacra aceasta cerinta, stabilind ca minorul locuieste la parintii sai.Daca parintii nu locuiesc īmpreuna, ei vor decide de comun acord la care dintre ei va locui copilul. Īn caz de neīntelegere īntre parinti conform dispozitiilor art.100 alin. (2) C. fam., instanta judecatoreasca ascultānd autoritatea tutelara,precum si pe copil daca acesta a īmplinit vārsta de 10 ani, va decide, tinānd seama de interesele ccopilului.

Trecerea treptata de la paternism la autodeterminare este sanctionata de legiuitor prin recunoasterea posibilitatilor copilului care a īmplinit vārsta de 14 ani de a avea, la cererea sa si cu īncuvintarea autoritatii tutelare, locuinta pe care o cere desavārsirea īnvataturii ori pregatirii profesionale (art.102 C. fam).

Sectiunea 10. Dreptul parintilor de a cere īnapoierea copilului de la oricine l-ar detine fara drept.

Cresterea copilului reprezinta un drept si o obligatie ce revin personal parintilor.De aici decurge si dreptul parintilor de a cere,īn conditiile art.103 C. fam., prin instanta judecatoreasca, īnapoierea copilului de la persoana care-l detine fara drept.Instanta decide tinānd cont de interesul superior al copilului. Acesta va fi ascultat daca a īmplinit 10 ani [ art.103 alin.(2) C. fam.] .Īn stabilirea īn concret a interesului superior al copilului, instanta va dispune efectuarea anchetei sociale atāt la domiciliul parintilor, cāt si la cel al persoanei care-l detine. Instanta judecatoreasca poate respinge cererea daca īnapoierea este contrara intereselor copilul [art.103 alin. (2) C. fam.] .

Capitolul 3

Analiza drepturilor si īndatoririlor parintesti  cu privire la bunurile copilului minor

Sectiunea 1. Explicatie preliminara

Īn sistemul Codului familiei, parintele este supus aceluiasi regim juridic ca si tutorele īn ceea ce priveste administrarea bunurilor copilului sau minor. Asimilarea sub acest aspect a situatiei parintelui cu aceea a tutorelui īsi gaseste explicatia īn principiul independentei patrimoniale īn raporturile dintre parinte si minor ; ea este consfintita prin art.105 C. fam. care, dupa ce īn alin. 1 si 2 reglementeaza dreptul si totodata īndatorirea parintelui de a administra bunurile copilului, īn alin.3 stabileste printr-o formula generala ca īn aceasta materie primesc aplicare prin asemanare dispozitiile legale referitoare la tutela minorului, Asa fiind, parintelui la fel ca tutorelui, nu-i este īngaduit sa se foloseasca de bunurile copilului minor; pozitia juridica a parintelui care administreaza nu difera din acest punct de vedere de pozitia juridica a tutorelui care administreaza ; si unul si celalalt este numai administrator. Īn ambele cazuri accentul cade pe administrare, iar nu pe calitatea aceluia care administreaza.

Legiuitorul concepe administrarea, nu ca un atribut al ocrotirii parintesti, ci ca o īndatorire , iar prin prisma acestei optici, parintele care administreaza este considerat īnainte de toate administrator si nu parinte.[36]

Identitatea dintre situatia parintelui administrator si aceea a tutorelui administrator nu este totusi completa. Potrivit art.138 alin.2 Codul familiei, tutorele va fi īndepartat daca savārseste un abuz, o neglijenta grava sau fapte care īl fac nevrednic de a fi tutore, precum si daca nu īsi īndeplineste multumitor sarcina. Practic este posibil ca si parintele sa se faca vinovat de abuzuri sau neglijente īn adninistrarea bunurilor copilului minor, dar art.109 din Codul familiei ce reglementeaza decaderea din drepturile parintesti - sanctiune comparabila cu aceea a īnlaturarii tutorelui - nu lasa nici o īndoiala ca pentru asemenea fapte acesta nu poate fi decazut din drepturile parintesti. si e normal sa fie asa, deoarece administrarea efectuata de catre parinte se īnfaptuieste īn cadrul ocrotirii parintesti, iar, raportat la finalitatile acestuia, sanctiunea decaderii parintelui din drepturile sale nu poate fi echivalata cu cea a īndepartarii tutorelui. Daca interesul copilului are ca administrarea de catre parinte sa fie asimilata cu administrarea de catre tutore, apoi tot interesul copilului impune ca cea dintāi sa pastreze fata de cea de-a doua un minim de specificitate gratie caruia sa se excluda riscul lipsirii copilului de ocrotire parinteasca.[37]

Sectiunea 2. Dreptul si īndatorirea parintilor de a administra bunurile copilului

Dupa cum am vazut,art.105 alin.1 Codul familiei face vorbire despre ,,dreptul si īndatorirea "parintelui de a administra bunurile copilului minor.Din dispozitiile pe care vom avea prilejul sa le examinam, va rezulta ca termenul ,, administrare "este luat, īn cuprinsul art.105 alin.1 din Codul familiei, precum si īn cuprinsul altor texte din Codul familiei care folosesc acest termen[38], īntr-un īnteles larg. Este vorba, desigur, despre actele de administrare propriu-zise (acte de administratie). Dar este vorba si despre acte de conservare, dupa cum este vorba -īn conditiile si cu restrictiile stabilite de lege - si despre acte de dispozitie (intrānd dupa cum vom vedea, īn categoria actelor de administrare a patrimoniului). Ceea ce art.105 alin.1, are īn vedere , cānd se refera la administrarea bunurilor, reprezinta īn realitate, cu mult mai mult decāt s-ar parea. Este precizarea de la care trebuie sa pornim daca vrem sa avem o īntelegere exacta a īndatoririi parintelui de a administra bunurile copilului minor.

Din economia art.105 C.fam. rezulta ca administrarea bunurilor comporta o distinctie īn functie de vārsta minorului ; ea īmbraca aspecte diferite īn cazul minorului mai mic de 14 ani, fata de acela pe care le prezinta īn cazul minorului mai mare de 14 ani.

a) Īn cazul copilului mai mic de 14 ani īndatorirea parintelui de administrare a bunurilor acestuia comporta urmatoarele precizari

- Administrarea se īnfaptuieste īn mod curent si prin acte de conservare. Codul familiei nu face vorbire expresa despre actele de conservare dar nici nu era nevoie. Īnteleasa īn sens larg (si nu ar putea fi īnteleasa altfel din moment ce include , potrivit dispozitiilor legii,chiar si unele acte de dispozitie[39]), administrarea cuprinde, īn mod necesar, si acte de conservare. Asa fiind, ori de cāte ori sunt īn discutie acte,trebuitoare pentru dobāndirea unui drept sau pentru a evita stingerea lui si care nu comporta decāt cheltuieli reduse fata de valoarea drepturilor ce se conserva, , parintele are si īndatorirea sa īndreptatirea de a le savārsi. Actele de conservare intervin exclusiv spre apararea minorului. Nu implica nici un risc. Prezinta numai avantaje.Interesul minorului reclama ca ele sa fie permise parintelui. Nu e cazul sa insistam.

Īn categoria actelor de conservare se includ orice acte necesare pentru dobāndirea unui drept sau pentru evitarea stingerii lui si care nu comporta decāt cheltuieli reduse comparativ cu valoarea dreptului ce se conserva.[41]

- Īn principal administrarea se īnfaptuieste īnsa prin acte de administrare propriu-zisa.,, Administrarea bunurilor minorului cuprinde, īnsa pe lānga actele de conservare , si actele de administrare propriu-zise (acte de administratie). Legea īnsasi recunoaste tutorelui si, deci, si parintelui, dreptul de a savārsi astfel de acte.E ceea ce se stabileste prin dispozitiile art.129 alin.2 din Codul familiei, care face vorbire despre ,,dreptul de administrare ".Dar daca e evident ca dreptul de a administra cuprinde si dreptul de a savārsi acte de administratie, nici un text din Codul familiei nu lamureste īn ce consta actele de administrare propriu-zise(acte de administratie). Asa fiind vom retine distinctia dintre actul de administratie si actul de dispozitie si, vom examina de la caz la caz, īn functie de prevederile exprese ale legii ori de natura actelor, daca īn prezenta unui act, trebuie sa se decida ca actul e de dispozitie sau numai de administratie. Īn tacerea legii, īn literatura de specialitate s-a apreciat ca sunt acte de administrare propriu-zise acele acte care sunt destinate sa permita folosirea unui bun sau īntrebuintarea veniturilor ce bunul produce ori a sumelor de bani la care minorul are dreptul[42].

Īn afara actelor de conservare si de administrare proprriu-zise, parintele este īndreptatit si chiar obligat sa faca si unele acte de dispozitie, adica acte ce cuprind un element de īnstrainare sau care potrivit legii si fata de consecintele lor posibile sunt asimilate acestora.[43]

Este ceea ce prevede art.129 alin.2 din Codul familiei, text la care ne-am mai referit, care se ocupa de īmputernicirile tutorelui dar, prin efectul dispozitiilor art.105 alin.3 si de īmputernicirile parintelui si care constituie sediul materiei.Dupa cum am vazut art.129 alin.2 mentioneaza o serie de acte privite ca acte de dispozitie si precizeaza ca pentru savārsirea acelor acte e necesara prealabila īncuviintare a autoritatii tutelare.Este vorba despre unele acte de dispozitie si anume : īnstrainarea ori gajarea bunurilor minorului, renuntarea la drepturile patrimoniale ale acestuia si īn general īncheierea oricaror acte care depasesc dreptul de administrare care pot fi facute valabil de catre parinte, numai cu īncuvintarea prealabila a autoritatii tutelare. Alte asemenea acte, cum sunt: īnstrainarea bunurilor supuse pieirii sau stricaciunii, precum si a bunurilor devenite nefolositoare pentru minor daca valoarea lor nu depaseste suma de 250 de lei dupa cum precizeaza art.129 alin.4 din C. fam. pot fi facute īn mod valabil de catre parinte, fara īncuvintarea prealabila a autoritatii tutelare, art.126 alin.2 C. fam. asimileaza actele de dispozitie prevazute de art.129 alin.2 C.fam.plata creantelor pe care le au fata de minor tutorele, sotul, o ruda īn linie dreapta ori fratii sau surorile tutorelui.Situatia este aceeasi si īn ce priveste plata creantelor pe care le au fata de minor parintii acestuia ori fratii si surorile lor.

Īn literatura de specialitate s-a apreciat ca fac parte din categoria actelor de administrare, si ca deci pentru valabilitatea lor nu este necesara īncuviintarea autoritatii tutelare, urmatoarele operatiuni frecvent īntālnite īn practica : reparatiile de īntretinere si reparatiile radicale efectuate la imobilul proprietatea minorului; primirea de sume de bani cuvenite minorului: cum ar fi īncasarea veniturilor produse de bunurile acestuia, sau īncasarea unor sume ce se cuvin minorului cu alte titluri decāt oala de venituri ;plata datoriilor minorului, īn masura īn care legea nu considera ca asemenea acte depasesc limitele dreptului de a administra , cheltuielile referitoare la īntretinerea minorului si administrarea bunurilor sale ;introducerea de actiuni īn fata instantelor judecatoresti sau figurarea ca pārāt īn asemenea actiuni, ceea ce presupune ca parintele are putera de a pleda singur īn numele minorului, adica de a-l reprezenta īn justitie, atāt ca reclamant cāt si ca pārāt īn orice fel de procese, īncheierea pe un termen mai lung de 3 ani a unui bun imobil ce apartine minorului.

Reparatii facute la un imobil al minorului

Socotim ca ar fi vorba despre reparatii de īntretinere,fie ca ar fi vorba de reparatii radicale, suntem īn prezenta unor acte de administratie. Ele sunt menite a īmpiedica ruinarea imobilului.Apara deci pe minor de pagubele pe care l-ar putea īncerca.Sunt destinate a permite folosirea bunului. Nu exista un element de ,, īnstrainare

Primirea de sume de bani cuvenite minorului

Consideram ca īn tacerea legii, primirea de sume de bani cuvenite minorului (plati fata de minor) intra īn cadrul actelor de administratie si este supusa, prin urmare, regimului juridic al actelor de administratie (nereclamānd cu alte cuvinte , īncuviintarea prealabila a autoritatii tutelare). Solutia nu poate face nici o īndoiala īn privinta īncasarii veniturilor produse de un bun al minorului. Este o manifestare indiscutabila a calitatii de administrator.Ni se pare, īnsa, ca solutia trebuie sa fie aceeasi chiar īn cazul īncasarii unor sume ce s-ar cuveni minorului cu alt titlu decāt acela de ,,venituri''. Īncasarea sumei nu cuprinde, prin ea īnsasi nici un element de ,, īnstrainare ''. Elementul de ,,īnstrainare''ori de gravitate ar putea aparea de-abia cu prilejul īntrebuintarii sumelor astfel īncasate, moment, īnsa subsecvent. Īncasarea ca atare nu reprezinta, dupa parerea noastra, un act de dispozitie īn īntelesul Codului familiei. Mai exact, ea nu ,, depaseste dreptul de a administra ''. O īndoiala s-ar putea naste totusi fata de redactarea art.131, alin.1 din Codul familiei care dispune : ,, Sumele de bani care īntrec nevoile īntretinerii minorului si ale administrarii bunurilor sale, precum si hārtiile de valoare, vor fi depuse , pe numele minorului, la o casa de pastrare de stat, de unde nu vor putea fi ridicate decāt cu īncuvintarea autoritatii tutelare'' .Rezulta din acest text ca primirea de sume de bani cuvenite minorului īn cadrul executarii obligatiei de restituire ce incumba casei de pastrare īn temeiul contractului de depozit (plata fata de minor) nu este posibila fara īncuvintarea autoritatii tutelare.Desi textul are īn vedere un caz special si bine determinat,s-ar putea sustine ca aceasta trebuie sa fie solutia generala pentru toate primirile de sume de bani (plati fata de minor) indiferent de izvorul obligatiei ce se executa prin plata. Socotim totusi ca aplicarea textului este limitata la cazul expres pe care īl prevede.Īncuvintarea la care se refera art.131 alin.1, nu este, socotim noi, propriu-zis o īncuvintare pentru primirea de sume de bani,ci īncuvintarea de care parintele are nevoie pentru ca sumele de bani apartinānd minorului sa poata fi īntrebuintate.

Legea a cerut totusi aceasta īncuvintare chiar pentru ridicarea sumelor dintr-o preocupare de ocrotire a interesului minorului, deoarece sumele gasindu-se depuse, desigur ca ridicarea lor se face tocmai īn vederea īntrebuintarii, adica īn vederea savārsirii unor acte pentru care este nevoie de īncuvintarea prealabila a autoritatii tutelare. Īn orice caz, o precizare pe cale de lege ar fi poate utila spre a se evita eventualele discutii cāt priveste īntelesul exact al art.131 alin.1.

Plata datoriilor minorului

Nici de data aceasta nu credem ca este vorba, īn īntelesul Codului familiei, despre un act care ,, depaseste dreptul de a administra ". Din moment ce, prin ipoteza, minorul datoreaza suma si din moment, ce, pe cale de consecinta, neplata datoriei ar fi de natura a-l expune la urmari prejudiciabile, plata datoriei constituie ceea ce s-ar putea numi un act de buna administrare. Chiar daca, prin raport la actul platii privat izolat, nu am fi īn prezenta unui act de administratie, am fi, ni se pare ,īn orice caz, īn prezenta unui ,, act de administrare a patrimoniului'', adica a unui, act de dispozitie folositor pentru buna gestiune a patrimoniului [46]. Este , asadar, sub o forma sau alta, un act care nu ,, depaseste dreptul de a administra''.E ceea ce ni se pare ca rezulta, de altfel, si din dispozitiile art.126, alin.2 din Codul familiei. Textul se ocupa de anumite plati pentru care are aprobarea autoritatii tutelare.[47] Īnseamna, deci, credem (nu ca singurul argument dar ca un argument īn plus) ca celelalte plati nu sunt supuse īncuvintarii prealabile a autoritatii tutelare, adica nu sunt considerate ca acte ,,care depasesc dreptul de a administra''.

Cheltuielile privitoare la īntretinerea minorului

Nu credem ca s-ar putea contesta parintelui dreptul de a proceda singur la asemenea cheltuieli sub cuvānt ca ele ar depasi ,,dreptul de a administra''. Cu conditia respectarii dispozitiilor art.127 alin.1 din Codul familiei referitoare la fixarea unei sume de bani anuale pentru cheltuieli [48], nu se vede ce interes al minorului ar fi prejudiciat si prin urmare, ce asigurari speciale ar trebui sa fie luate. Minorul are dreptul ca, din veniturile sale, sa I se asigure īntretinerea si sa se acopere sumele reclamate de administrarea bunurilor .Satisfacerea acestui drept neputānd fi refuzata, nu s-ar īntelege pentru ce actul prin care dreptul ar fi satisfacut ar reprezenta un act ce ar,, depasi dreptul de a administra" al parintelui, adica ar reprezenta un act care sa nu poata fi desavārsit decāt cu īncuviintarea prealabila a autoritatii tutelare. Este, de altfel, dupa parerea noastra, solutia care se desprinde si din dispozitiile art.131, alin.2 din Codul familiei.

Introducerea actiunilor īn fata instantelor judecatoresti sau figurarea ca pārāt īn asemenea actiuni

Determinarea caracterului introducerii actiunilor īn fata instantelor judecatoresti sau a figurarii ca pārāt īn asemenea actiuni constituie o problema mai greu de rezolvat. Sub imperiul codului civil, art.408 prevedea:,,Nici un tutore nu va putea intenta actiunea īn numele minorului, avānd de obiect un drept asupra vreunui imobil, nici a īncuviinta la o asemenea cerere facuta īn contra minorului, fara autorizarea consiliului de familie ". De aici se deducea ca, īn afara de actiunile imobiliare , tutorul avea puterea de a pleda singur īn numele minorului, adica de a-l reprezenta īn justitie atāt ca reclamant cāt si ca pārāt, īn orice fel de procese.[50] Art.408 c. civil a fost īnsa abrogat. Ce va trebui, deci, sa decidem cu privire la īmputernicirile tutorelui adica, īn cazul nostru , ale parintelui (data fiind identitatea de reglementare instituita prin art.105 alin.3, din Codul familiei) ? S-ar putea sustine ca , fata de posibilitatea ca un litigiu dedus īn fata instantelor judecatoresti sa se rezolve īn defavoarea minorului,deci cu pierderea, de catre minor, a dreptului fie asupra unor bunuri mobile,fie asupra unor bunuri imobile , solutia cea mai corespunzatoare preocuparii de ocrotire a interesului minorului ar fi de a socoti ca introducerea unor actiuni īn fata instantelor judecatoresti sau figurarea ca pārāt īn astfel de actiuni,, depasesc dreptul de a administra '' si aceasta fara a deosebi dupa cum bunurile īn litigiu ar fi mobile sau imobile. Nu credem, īnsa, ca aceasta solutie (care sub imperiul Codului civil nu se dadea, de altfel, decāt pentru actiunile imobiliare) ar fi astazi potrivita ori necesara fata de conditiile schimbate īn care justitia populara īsi īndeplineste sarcinile sale. Interesul minorului nu trebuie sa fie ocrotit īn atare cazuri pe calea īncuvintarii prealabile a autoritatii tutelare.Exista o serie de alte mijloace care,credem noi fac inutila o asemenea īncuviintare. Īntr-adevar, nu trebuie sa uitam ca, īn conceptia ca si īn realitatea sociala, procesul civil a īncetat de a fi o simpla ,,chestiune de drept privat " lasata exclusiv la dispozitia partilor.Rolul activ al judecatorului ca principiu fundamental al procesului civil constituie o garantie puternica īn sensul ca instanta va veghea la apararea eficace a interesului minorului.

Pe de alta parte, posibilitatea larg recunoscuta procurorului prin art.5 lit. d , din Legea nr.6 din 19 iunie 1952,, pentru īnfiintarea si organizarea procuraturii'',de a interveni īn calitatea sa de organ de supraveghere a legalitatii, īn orice proces civil, constituie de asemenea,cāt priveste ocrotirea minorului, un mijloc de o deosebita īnsemnatate.[51]Īn sfārsit Codul de procedura civila prin dispozitiile art.322 prevede,printre cazurile de revizuire a hotarārilor judecatoresti la pct.6, si pe acela īn care,, incapabilii ...nu au fost aparati deloc sau au fost aparati cu viclenie de cei īnsarcinati sa-i apere". Coroborat cu toate celelalte dispozitii la care ne-am referit, este un text a carui utilitate e manifestata.Exista, prin urmare, īn legislatia noastra actuala suficiente garantii de ordin procesual care,dupa parerea noastra, conduc fara a se primejdui īn nici un fel interesul minorului, la solutia de a se considera ca introducerea actiunilor īn fata instantelor judecatoresti sau figurarea ca pārāt īn asemenea actiuni sunt acte ce nu depasesc dreptul de a administra si ca atare, acte ce nu reclama īncuviintarea prealabila a aautoritatii tutelare. De altfel o īncuviintare prealabila pentru introducerea actiunii īn justitie nu ar avea nici o eficacitate cāt priveste ocrotirea minorului daca nu ar functiona celelalte mijloace procesuale pe care le-am amintit mai sus si care, īn cursul desfasurarii procesului iar nu la pornirea lui, asigura o reala aparare a interesului minorului.

Darea īn locatiune a unui imobil pe termen mai lung de 3 ani

Darea īn locatiune de catre parinte, pe mai mult de 3 ani, a unui bun imobil al minorului ne apare ca un act ce ,,depaseste dreptul de administrare ." Desigur ca pentru darea īn locatiune a unui bun mobil sau pentru darea īn locatiune a unui bun mobil pe o durata pāna la 3 ani nu poate fi nici o īndoiala.De aceea, nici nu ne-am ocupat īn mod special de asemenea locatiune.Suntem īn prezenta unor acte de administratie.[54] Daca īnsa,īnchirierea unui bun imobil se face pe mai mult de 3 ani, īn acest caz este vorba despre un act de dispozitie. E ceea ce rezulta si din prevederile art.711, pct.9 Cod procedura civila,care supun astfel de īnchirieri la formalitatea transcrierii.

De asemenea s-a considerat ca depasesc limitele dreptului de administrare si pot fi facute īn mod valabil de catre parinte numai cu īncuviintarea autoritatii tutelare urmatoarele acte: acceptarea unei mosteniri, īntrebuintarea sumelor de bani apartinānd minorului, īmprumutul contractat īn numele minorului.

Acceptarea unei mosteniri

Ocupāndu-se de dreptul minorului cu capacitatea de exercitiu restrānsa de a savārsi singur actele reprezentānd acceptarea unei mosteniri, prof.Dr. Traian R. Ionascu scrie:,, Īn cadrul notiunii de administrare a patrimoniului (minorului), s-ar putea sustine ca īntrucāt potrivit dispozitiilor art.19 al Decretului nr.32/1954 acceptarea mostenirii cuvenite unui minor, indiferent de vārsta,va fi socotita īntotdeauna ca facuta sub beneficiu de inventar iar conform art.3 din Decretul nr. 40 din 22 ianuarie 1953 privitor la procedura succesorala notariala, notarul procedeaza la cererea oricarui interesat,sau chiar din oficiu, la īntocmirea inventarului succesiunii - minorul cu capacitate restrānsa ar putea, personal si fara nici o īncuviintare,face valabil acceptarea expresa a mostenirii la care este chemat.Caci, printr-o asemenea acceptare el nu si-ar diminua patrimoniul sau,deoarece, fiind socotita imperativ ca facuta sub beneficiu de inventar, iar inventarul īntocmit īmpiedicānd confuziunea , si īn fapt īntre bunurile succesorale si cele proprii ale minorului ; el nu va fi obligat sa plateasca sarcinile si datoriile mostenirii decāt īn limitele valorii bunurilor mostenite. Acelasi minor īnsa nu ar putea fara prealabila īncuviintare accepta tacit mostenirea pentru care nu s-a īntocmit īnca inventar,īn cadrul procedurii succesorale; aceasta, īntrucāt ar exista riscul ca, din pricina confuziei ce s-ar putea ivi īn fapt īntre bunurile sale si cele succesorale, el sa se vada obligat la plata pasivului succesoral peste limitele valorii exacte a activului ei. Dar, chiar acceptarea expresa, sub beneficiu de inventar, a mostenirii - obligānd pe mostenitorul acceptant la raportul donatiilor ce a primit de la defunct - nu s-ar putea face de minor fara īncuviintare, deoarece este posibil ca, daca donatiile depasesc valoarea partii din succesiunea la care e chemat, minorul sa aiba interes de a nu fi obligat sa raporteze aceste donatii, si deci, sa renunte la mostenire; renuntare pe care ,, īnsa, nu o va putea face decāt cu īncuviintarea prealabila a partilor sau tutorelui , precum si cu aceea a autoritatii tutelare."Concluzia este: ,,Asadar, īntrucāt acceptarea mostenirii, īn atare ipoteza, ar fi potrivnica intereselor minorului, iata pentru ce aceasta acceptare nu poate fi facuta de cel cu capacitatea restrānsa,fara īncuviintare.

Am reprodus īntreg rationamentul pentru rigoarea cu care ni se pare ca este condus. Ceea ce arata pentru minorul cu capacitatea de exercitiu restrānsa e valabil si pentru minorul lipsit de capacitatea de exercitiu, minor pentru care mostenirea este acceptata de catre parinte. Acceptarea unei mosteniri nu s-ar putea face decāt cu īncuviintarea autoritatii tutelare. Este un act care ,, depaseste dreptul de a administra''.[57]

Īntrebuintarea sumelor de bani apartinānd minorului

Īntrebuintarea sumelor de bani apartinānd minorului ni se pare ca trebuie sa fie privita ca un act dintre acelea ,,care depasesc dreptul de a administra. "Este vorba, īntr-adevar,despre bunuri care,printr-o gresita īntrebuintare,s-ar putea pierde. Interesul minorului este amenintat. E, prin urmare, nevoie de aceea masura speciala de ocrotire pe care o reprezinta īncuviintarea prealabila a autoritatii tutelare.Socotim ca dispozitiile art.130 din Codul familiei nu pot fi invocate īn sprijinul unei concluzii diferite.Īntr-adevar acest text ocupāndu-se de vānzarea bunurilor minorului, prevede ca autoritatea tutelara poate indica tutorelui (parintelui) modul īn care sa īntrebuinteze sumele de bani obtinute.Este vorba despre o facultate recunoscuta autoritatii tutelare. Aceasta o poate folosi sau nu. Dar īn cazul īn care autoritatea tutelara nu ar uza de aceasta facultate si nu ar da indicatii īn privinta modului de īntrebuintare a sumelor de bani obtinute prin vānzare,nu īnseamna ca parintele ar putea proceda, singur la īntrebuintarea sumelor. O atare concluzie este, ni se pare, exclusa fata de dispozitiile art.131 alin.1 care impun tutorelui (parintelui) obligatia de a depune la o casa de pastrare de stat sumele de bani ce īntrec nevoile īntretinerii minorului si ale administrarii bunurilor sale.Iar sumele de bani astfel depuse nu vor putea fi ridicate decāt cu īncuvintarea autoritatii tutelare.Aceasta este, dupa parerea noastra,pentru īntrebuintarea sumelor de bani apartinānd minorului, interpretarea ce trebuie data dispozitiilor Codului familiei, interpretare, īn concordanta cu preocuparea de ocrotire a interesului minorului.

Socotim ca solutia la care ne-am oprit este confirmata si de noua reglementare privitoare la depunerile facute pe numele minorului la C.E.C.,reglementare intervenita prin Decretul nr.371 din 19 august 1958,, privind organizarea si functionarea C.E.C." si prin statutul C.E.C. ce face parte integranta din acest decret.Īntr-adevar, potrivit art.18 din statut :,,Sumele depuse de parinti sau de tutori pe numele minorilor se restituie de catre C.E.C. a Romāniei, astfel:

- pāna cānd minorul īmplineste vārsta de 14 ani, parintelui sau tutorelui;

- dupa ce a īmplinit vārsta de 14ani, minorul īnsusi cu acordul parintelui sau al tutorelui (alin.1).Sumele depuse de alte persoane pe numele minorului pot fi ridicate de parintele sau tutorele acestuia, īn masura īn care restituirea nu este īmpiedicata de o eventuala conditie stabilita de depunator la efectuarea depunerii (alin.2). Minorul care a īmplinit vārsta de 14 ani si care a facut depuneri pe numele sau, poate retrage personal orice suma,daca se īntretine el īnsusi.Textul reprodus mai sus se deosebeste de art.19 din Decretul nr.387 din 7 octombrie 1949 ,,pentru organizarea, functionarea si administrarea Casei de Economii si Consemnatiuni "( decret abrogat prin decretul nr.371/1958). Īn conformitate cu art.19 din Decretul nr.387/1949 pentru a se dispune de depunerile facute pe numele minorului, pe librete de economii, nu se cerea ,,prezentarea autorizatiilor speciale din partea organelor de tutela."Rezulta deci ca prin nementinerea ultimului alineat al art.19 din Decretul nr.387/1949 īn situatiile prevazute de art.18 alin.1 lit.a si b si alin.2 (din Decretul nr.371/1958) īncuvintarea autoritatii tutelare va fi necesara. Cāt priveste situatia prevazuta īn ultimul alineat al art.18, minorul va putea retrage personal sumele depuse, īn conditiile prevazute de text, fara a fi necesara īncuvintarea autoritatii tutelare (tocmai fiindca se face vorbire despre o retragere savārsita personal), de data aceasta, aflāndu-se īn prezenta unei dispozitii derogatorii instituita de lege, pentru a īncuraja depunerile la C.E.C.

Īmprumutul contractat īn numele minorului 

Printre actele ,,care depasesc dreptul de a administra "trebuie socotit,credem si īmprumutul contractat īn numele minorului. E vorba īntr-adevar, despre un act care poate avea repercursiuni prejudiciabile asupra patrimoniului minorului. Interesul minorului poate fi primejduit prin contractarea de īmprumuturi.E, deci, nevoie de interventia autoritatii tutelare care, pe calea īncuviintarii prealabile, sa fie īn masura a-si exercita atributiile de ocrotire a interesului minorului.[58] O īndoiala s-ar putea naste, totusi, fata de redactarea art.129, alin.2 din Codul familiei, care prevede necesitatea prealabilei īncuviintari a autoritatii tutelare, printre alte cazuri, si īn cazul īn care este vorba despre ,,īnstrainarea ori gajarea bunurilor minorului". De aici, printr-un argument prea contrario, s-ar putea trage concluzia ca īmprumuturile negarantate cu gaj nu ar fi acte pentru care parintele trebuie sa ceara īncuviintarea prealabila a autoritatii tutelare. Dupa parerea noastra īnsa, o atare interpretare nu ar tine seama īn masura īndestulatoare de interesul minorului.

Prin urmare, singura solutie conforma cu interesul minorului, ramāne, credem,aceea de a considera īmprumutul contractat īn numele minorului ca un act care depaseste dreptul de a administra si deci, supus prealabilei īncuviintari a autoritatii tutelare[59].

Īn sistemul Codului familiei, parintelui īi este interzisa īncheierea anumitor acte juridice, si anume: actele de natura sa pericliteze interesele minorului, precum si actele considerate de lege deosebit de pagubitoare, sau de grave pentru minor. Astfel, potrivit art.128 C. fam. nu pot fi īncheiate acte juridice valabile īntre parinti,rude īn linie dreapta ori fratii si surorile parintilor, pe de o parte, si minor pe de alta parte. Tot asa din economia art.129 alin.1 C. fam. coroborat cu art.105 alin.3 C. fam. rezulta ca parintele nu poate īn numele minorului savārsi anumite acte juridice, ca si savārsirea unor asemenea , sa faca donatii si nici sa garanteze obligatia altuia.

Nerespectarea de parinte a interdictiei de a savārsi asemenea acte fara īncuviintarea prealabila a autoritatii tutelare (atunci cānd legea conditioneaza posibilitatea savārsirii lor de o astfel de īncuvintare ) este sanctionata dupa cum rezulta din art.129 alin.3, C.fam. cu anulabilitatea acelor acte.Este vorba deci de o nulitate relativa ce are ca finalitate protejarea intereselor minorului. Tocmai de aceea ea va putea fi invocata de catre minor dupa īmplinirea vārstei de 18 ani, precum si de autoritatea tutelara si procuror pāna cānd minorul īmplineste vārsta de 18 ani.

b) Īn cazul minorului care a īmplinit vārsta de 14 ani, īndatorirea parintelui referitoare la administrarea bunurilor acestuia prezinta unele aspecte deosebite. Potrivit art.133 alin.1 din C. fam., minorul care a īmplinit vārsta de 14 ani īncheie acte juridice cu īncuviintarea prealabila a tutorelui , iar īn cazurile prevazute de art.132si 152 lit. c cu īncuviintarea prealabila a curatorului. Prin alin.2 al art.133 C. fam. se stabileste ca īn cazul īn care minorul īncheie acte din categoria acelora pe care tutorele nu le poate savārsi decāt cu īncuviintarea autorittatii tutelare, va fi necesara si prealabila īncuviintare a acestuia. Īn fine, alin.3 al aceluiasi text dispune ca minorul nu poate sa faca, nici chiar cu īncuviintare donatii si nici sa garanteze obligatia altuia. Actele savārsite cu īncalcarea dispozitiilor art. 133 alin.1,2 si 3 sunt anulabile.Sectia civila a Tribunalului Suprem a decis īntr-o speta ca, desi un asemenea minor are capacitate de exercitiu restrānsa, pe baza caruia īsi exercita singur drepturile si īsi īndeplineste obligatiile numai cu īncuviintarea prealabila a parintiilor sau totorelui ; el poate totusi sa faca singur , fara aceasta īncuviintare, acte de conservare precum si acte de administrare patrimoniala, dar numai īn masura īn care acestea nu-i produc o leziune.

Art.141 alin.2 din C. fam. instituie raspunderea tutorelui pentru paguba pricinuita minorului prin culpa sa cu ocazia administrarii bunurilor acestuia. Acest principiu este aplicabil si īn raporturile dintre minor si parinte.Raspunderea parintelui decurge deci din lege, este delictuala si, ca urmare, īi sunt aplicabile regulile specifice raspunderii delictuale.

Īn afara īndatoririi de administrare, parintele mai are si alte īndatoriri, referitoare la bunurile copilului minor, dintre care mentionam :

- īntocmirea inventarului, īn cazul īn care copilul are si alte bunuri decāt cele de uz personal;

- sa ceara autoritatii tutelare stabilirea sumei necesare anual pentru īntretinerea minorului si pentru administrarea bunurilor lui (art.106 si 127 C. fam.);

- sa depuna unele dintre sumele de bani ale minorului, precum si hārtiile de valoare apartinānd acestuia la o casa de pastrare de stat; totodata sa prezinte dari de seama anuale si o dare de seama generala la īncetarea ocrotirii parintesti.

Toate aceste obligatii revin si tutorelui; ele nu prezinta aspecte specifice cu referire la parinte ; de aceea analiza lor este mai potrivit sa se faca īn capitolul despre ocrotirea minorului prin tutela, sens īn care, pentru amanunte trimitem la acest capitol.

Sectiunea 3 : Dreptul si īndatorirea parintilor de a-l reprezenta pe minor īn actele civile sau de a-i īncuviinta actele juridice [61]

Pāna la īmplinirea vārstei de 14 ani, minorul fiind lipsit de capacitate de exercitiu, va fi reprezentat īn actele civile de parintii sai.

Dupa īmplinirea vārstei de 14 ani si pāna la dobāndirea capacitatii depline de exercitiu el īsi exercita singur drepturile si obligatiile, īnsa cu īncuviintarea prealabila a parintilor.[62]

Īn cazul īn care apar interese contradictorii īntre parinti si copilul minor, la fel ca īn cazul contrarietatii de interese īntre tutore si minorul aflat sub tutela,autoritatea tutelara va numi un curator care sa-l reprezinte sau, dupa caz sa īl asiste pe minor īn actele sale juridice.[63]

Referitor la exercitarea drepturilor procesuale ale minorului cu capacitate restrānsa de exerciķu, practica judiciara a stabilit ca minorul trebuie sa figureze personal la judecarea cauzelor civile, parintii sau tutorele asistāndu-l pe parcursul procesului, nefiind suficienta doar īncuviintarea prealabila a acestora.

Dreptul de reprezentare sau īncuviintarea actelor copilului minor se exercita de ambii parinti daca acestia sunt īn viata si īn deplinatatea drepturilor si īndatoririlor parintesti.

Solutionarea neīntelegerilor dintre parinti este de competenta autoritatii tutelare. Fata de decizia favorabila a autoritatii tutelare , participarea parintelui care s-a īmpotrivit īncheierii actului respectiv este inutila.

Actele juridice īncheiate de minor cu īncalcarea dispozitiilor legale privind reprezentarea prealabila a parintilor sunt sanctionate cu nulitatea relativa.

Capitolul 4

Raspunderea pentru neīndeplinirea sau īndeplinirea necorespunzatoare a ocrotirii parintesti

Sectiunea 1: Aspecte generale.

Sanctiunile care potrivit legii, se pot aplica pentru neīndeplinirea sau īndeplinirea necorespunzatoare a īndatoririlor parintesti se clasifica, fie dupa ramura de drept careia īi apartin : sanctiuni de drept penal, sanctiuni de drept administrativ, sanctiuni de drept civil, sanctiuni de dreptul familiei, fie dupa cum ele intervin pentru īndeplinirea īndatoririlor privitoare la persoana copilului sau privitoare la bunurile sale.

Sectiunea 2 : Sanctiuni pentru neīndeplinirea īndatoririlor parintesti privitoare la persoana copilului

2.1. Sanctiuni de dreptul familiei

2.1.1. Decaderea din drepturile parintesti

Decaderea este sanctiunea care se aplica īn situatiile īn care sanatatea sau dezvoltarea fizica a copilului este primejduita prin purtare abuziva sau prin neglijenta grava īn īndeplinirea īndatoririlor [ art.109 alin (1) C.fam].Decaderea din drepturile parintesti se pronunta de catre instanta de judecata la cererea autoritatii tutelare.Citarea partilor precum si a autoritatilor tutelare este obligatorie.[art.109 alin.2 C. fam]. Decaderea din drepturile parintesti poate fi pronuntata doar īmpotriva unuia dintre parinti, situatie īn care drepturile si īndatoririle parintesti se vor exercita de cealalta parte (parinte) īn conformitate cu dispozitiile art.98 alin.(2) C. fam.

Sunt īnsa situatii īn care sanatatea , integritatea fizica si morala a copilului este periclitata ca urmare a comportamentului abuziv sau neglijentei ambilor parinti. Īn astfel de cazuri instanta poare dispune decaderea din drepturile parintesti a ambilor parinti.

Ca mijloc de protectie a drepturilor copilului instanta poate institui tutela (art.113 C.fam) sau poate īncredinta copilul unei familii sau persoane [art.8 alin.1 din O.U.G. nr.26/1997] .

Aceasta masura urmareste īn primul rānd ocrotirea acelor minori a caror crestere si educare are de suferit datorita neglijentei si lipsei de interes a parintilor, dar īn acelasi timp ea are caracterul unei sanctiuni pentru culpa parintilor īn īndeplinirea necorespunzatoare a īndatoririlor parintesti.

Instantele de judecata sunt competente sa dispuna minorilor unor rude, sau altor persoane īn cazul desfacerii casatoriei, īn cazul decaderii din drepturile parintesti si īn cazul īn care filiatia din afara casatoriei a fost stabilita fata de ambii parinti, iar acestia nu sunt īn masura a asigura cresterea si educarea copilului minor.[68]

Comisia pentru protectia copilului poate sa ia aceasta masura īn cazurile prezentate de Ordonanta de Urgenta nr.26/1997, atunci cānd sanatatea , dezvoltarea fizica, morala sau intelectuala a copilului sunt primejduite īn familie.

Ordonanta de Urgenta nr.26/1997 mai arata ca serviciul public special pentru protectia copilului va sesiza Comisia pentru protectia copilului īn vederea īncredintarii copilului sau mentinerii plasamentului īn regim de urgenta.Aceasta comisie urmānd sa sesizeze instanta de judecata pentru decaderea parintilor sau a unuia din acestia din drepturile parintesti.

Prin urmare Ordonanta de Urgenta nr.26/1997 aduce modificari īn privinta decaderii din drepturile parintesti :

- īn privinta motivelor sau a cauzelor de decadere;

- se instituie imediat si prealabil decaderii din drepturile parintesti, plasamentului īn regim de urgenta;

- decaderea din drepturile parintesti o cere Comisia pentru protectia copilului;

- pe perioada plasamentului īn regim de urgenta si a īncredintarii copilului se suspenda exercitiul drepturilor pe care le au parintii fata de copil (art.14 alin. 4).

Copilul,chiar daca a īmplinit vārsta de 10 ani, nu trebuie ascultat deoarece, pe de o parte, legea nu prevede ascultarea sa, ceea ce a prevazut expres ori de cāte ori s-a voit aceasta, si, pe de alta parte, faptele grave comise de parinti īmpotriva copilului nu pot fi absolvite de acesta din urma prin eventuala sa declaratie ca se opune la decaderea parintilor din drepturile parintesti.

Efectul principal al decaderii consta īn pierderea de catre parintele respectiv a drepturilor parintesti cu privire la persoana si bunurile minorului, precum si a īndatoririlor parintesti, cu exceptia īndatoririi de a da īntretinere copilului (art.110 C.fam.)

Autoritatea tutelara poate da īncuvintare parintelui decazut din drepturile parintesti de a avea legaturi personale, daca prin asemenea legaturi, cresterea, educarea,īnvatatura sau pregatirea profesionala a copilului nu ar fi īn primejdie.

Decaderea din drepturile parintesti atrage si unele efecte secundare prevazute de Codul familiei :

- incapacitatea de a fi tutore (art.117 lit.b);

- incapacitatea de a adopta ;

- incapacitatea de a consimti la adoptia copilului sau firesc.

Īn cazul īn care au īncetat īmprejurarile care au dus la decadere si nu mai exista nici o primejdie pentru minor, instanta judecatoreasca, la cererea autoritatii tutelare sau a parintelui interesat, īnsa īn acest ultim caz cu avizul autoritatii tutelare poate reda parintelui decazut exercitiul drepturilor parintesti (art.112 C. fam.)[71] .

2.1.2. Declararea judecatoreasca a abandonului de copii

Exercitarea drepturilor si īndatoririlor parintesti presupune o relatie continua, prezenta constanta a parintilor lānga copii.Ocrotirea si grija ca elemente esentiale ale dreptului si obligatiei parintilor de a creste copilul,chiar daca ia forme diferite īn functie de trebuintele si nevoile de dezvoltare ale copilului trebuie sa se exercite permanent.

De altfel, principiul fundamental de la care se porneste īn reglementarea ansamblului de institutii socio-juridice referitoare la protectia drepturilor copilului este acela conform caruia copilul nu poate fi lipsit īn nici un moment de ocrotire ( art.115 C.fam.).

Abandonul de copii sanctioneaza tocmai īncetarea imputabila a oricaror legaturi īntre parinti si copii, legaturi care sa dovedeasca existenta unor raporturi parintesti normale [art.1alin.2 din Legea nr.47/1993] cu privire la declararea judecatoreasca a abandonului de copii.Abandonul sanctioneaza dezinteresul vadit, pe o perioada mai mare de 6 luni,al parintilor fata de copilul aflat īn grija unei institutii de ocrotire sociala sau medicala de stat, a unei institutii private de ocrotire legal constituita sau īncredintat īn conditiile legii unei persoane fizice [art.1 alin.(1) din Legea nr.47/1993] . Dezinteresul manifestat fata de copil poate fi dovedit prin orice mijloc de proba.Abandonul nu va fi declarat daca,īnauntrul perioadei de 6 luni ori īn timpul judecarii procesului, o ruda pāna la gradul IV inclusiv cere sa i se īncredinteze copilul spre crestere si educare, iar cererea este apreciata ca fiind īn interesul copilului.Īn astfel de situatii, copilul care a īmplinit 10 ani va fi ascultat īn instanta (art.3 din Legea nr.47/1993).

Cererea pentru declararea abandonului este facuta de conducerea institutiei unde se afla copilul parasit ori de catre procuror,īn termen de 3 luni de la data īmplinirii termenului de 6 luni de cānd parintii au īncetat legaturile cu copilul. Competenta solutionarii cererilor de declarare a abandonului revine tribunalului judetean, sau dupa caz, al municipiului Bucuresti, pe raza caruia se afla sediul institutiei de ocrotire ori domiciliul persoanei fizice careia i s-a īncredintat sarcina īngrijirii copilului. La cererea pentru declararea abandonului se va anexa ancheta sociala efectuata de autoritatea tutelara competenta. Ea trebuie sa contina date referitoare la : conditiile abandonarii copilului, situatia parintilor, starea psiho-fizica a copilului, gradul de instruire si educare a copilului.

Autoritatea tutelara īsi va exprima, īn cadrul anchetei sociale, punctul de vedere cu privire la cererea de abandon [art.2 alin.(2) din Legea 47/1993].Participarea procurorului la proces este obligatorie, de asemenea si citarea partilor, a autoritatii tutelare si a persoanei, ruda pāna la gradul IV inclusiv, care a cerut sa-i fie īncredintat copilul.Cānd[72] exista o astfel de cerere , facuta chiar īn cursul procesului, abandonul nu va fi declarat.

Copilul care a īmplinit varsta de 10 ani va fi ascultat īn instanta.Pentru copiii care la data intrarii īn vigoare a legii s-au aflat īn institutiile de ocrotire sociala sau medicale de stat,parasiti de peste 6 luni, sesizarea instantei s-a putut face imediat.

Odata cu declararea abandonului, instanta va delega exercitiul drepturilor parintesti institutiei de ocrotire sociala sau medicala de stat sau institutiei private legal constituite sau dupa caz altei persoane, īn conditiile legii.

La cererea parintilor sau a unuia dintre ei, instanta competenta poate decide oricānd redarea exercitiului drepturilor parintesti, daca au īncetat īmprejurarile care au condus la declararea abandonului si daca redarea exercitiului acestor drepturi este īn interesul copilului. Daca copilul a fost adoptat īn conditiile legii instanta nu mai poate reda exercitiul drepturilor parintesti.

Abandonul ar trebui sa fie o solutie de ultima instanta. Īn cazul declararii judecatoresti a copilului ca fiind abandonat, prin hotarāre judecatoreasca ramasa definitiva, consimtamāntul parintilor parti la adoptie nu mai este necesar.

Abandonul ,,rezolva "doar juridic problemele copilului, īn sensul ca din momentul ramānerii definitive a hotarārii judecatoresti de declarare a abandonului, el poate deveni subiectul unor masuri de protectie si ocrotire cu caracter temporar (tutela, īncredintare) sau permanent (adoptie). Practica asistentei sociale evidentiaza īnsa ca de multe ori interesul superior al copilului a fost mai bine servit prin intermediul programelor de prevenire a abandonului si de reintegrare a copilului īn familia de origine.

Numar copii mentinuti īn familia biologica sau īn familia adoptiva nationala[74]:

- beneficiari prevenire abandon (cazuri 18 649 100 % active la 31 martie 2001) ;

- copii reintegrati īn familia naturala 13 002 69,72% ( ianuarie-martie 2001);

-din familii substitutive-485; din centre 2 348 12,59% de plasament publice si private -989; din plasament īn regim de urgenta -874)

- adoptie nationala definitiva si irevocabila 3 299  17,69% (1999-martie 2001);

(1999-1710;2000-1291; ianuarie-martie2001-298).

2.2. Raspunderea civila a parintilor pentru faptele ilicite ale copiilor (art.1000 C. civ.)

2.2.1 Prevederi generale

Raspunderea civila a parintilor pentru faptele ilicite ale copiilor este reglementata de art.1000 alin.2 Cod civil, care dispune ca:,,tatal si mama, dupa moartea barbatului, sunt responsabili de prejudiciul cauzat de copiii lor minori, ce locuiesc cu dānsii. "Īn contextul consacrarii egalitatii barbatului si femeii, textul citat trebuie īnteles īn sensul ca raspunderea revine ambilor parinti ai copilului, īn solidar.Aceasta solutie este īntemeiata pe dispozitiile art.97 alin.1 din Codul Familiei.[75]

2.2.2. Fundamentul raspunderii parintilor pentru faptele ilicite ale copiilor

Raspunderea parintilor pentru prejudiciile cauzate de copiii lor minori a fost instituita ca masura de protectie a victimelor unui asemenea prejudiciu īntrucāt de cele mai multe ori copiii nu dispun de mijloace necesare pentru a repare prejudiciul.

Principiul potrivit caruia raspunderea opereaza īn temeiul culpei īsi gaseste o deplina aplicare si īn cadrul acestei raspunderi.Premiza acesteia consta īn prezumtia neīndeplinirii sau īndeplinirii necorespunzatoare de catre parinti a unor īndatoriri ce le revin fata de copii.

Prin dispozitiile art.1000 alin.2 Cod civil, este instituita o tripla prezumtie legala, declansata de dovada facuta de victima cu privire la existenta prejudiciului, a faptei ilicite si a raportului de cauzalitate :

- prezumtia faptei ilicite a parintilor, constānd īn aceea ca īn exercitarea īndatoririlor ce reveneau parintilor fata de copilul lor, au existat abateri de natura a angaja raspunderea lor;

- prezumtia de cauzalitate īntre neīndeplinirea īndatoririlor parintesti si comiterea de catre minor a faptei prejudiciabile ;

- prezumtia culpei parintilor, de obicei īn forma neglijentei , īn īndeplinirea necorespunzatoare a obligatiilor ce le reveneau.

Aceasta prezumtie constituie un avantaj pentru victima īn sensul reducerii sarcinii lor probatorii.

Īn ce priveste fundamentul acestei raspunderi, practica si doctrina au nuantat principiul raspunderii pentru culpa. Astfel īntr-o prima opinie, se considera ca parintii raspund pentru lipsa de supraveghere a copilului,lipsa care a permis savārsirea faptei prejudiciabile.

Īntr-o alta opinie, parintii raspund atāt pentru lipsa de supraveghere a copilului, cāt si pentru neīndeplinirea obligatiei de a educa pe copil.

Alti autori considera ca parintii raspund atāt pentru lipsa de supraveghere a copilului cāt si pentru neīndeplinirea obligatiei de a creste copilul asa cum aceasta obligatie este prevazuta de Codul Familiei.

Potrivit Codului Familiei (art.101 alin.2) obligatia de a creste copilul cuprinde un ansamblu de īndatoriri : de educare, de īnvatatura, de supraveghere, de īngrijire a sanatatii si dezvoltarii fizice a copilului, paza exercitata asupra copilului etc.

Aceasta nuantare a fost necesara pentru a se putea explica angajarea raspunderii parintilor si īn ipoteza cānd nu exercita supravegherea efectiva a minorului (deoarece acesta se afla īn vizita īn alta localitate ori vagabondeaza).Culpa parintelui īn īndatorirea de crestere se dovedeste acoperitoare pentru asemenea ipoteze.

Dispozitiile īnscrise īn art.1000 alin.2 sunt aplicabile parintilor din casatorie sau din afara casatoriei, adoptatorului cu efecte depline sau restrānse. Ele nu se aplica tutorilor, curatorilor ori altor institutii de ocrotire īntrucāt sunt de stricta interpretare si nu pot fi extinse si la alte cazuri.[76]Acestia vor putea eventual raspunde pentru prejudiciile cauzate de copilul minor īn conditiile cerute pentru raspunderea pentru fapta proprie (art.998-999 Cod Civil).

2.2.3. Conditiile raspunderii parintilor pentru prejudiciile cauzate de copiii lor minori

Pentru angajarea raspunderii parintilor pentru faptele copiilor lor minori se cer īndeplinite o serie de conditii generale si speciale.

Conditiile generale privesc existenta si proba faptei ilicite a minorului, a prejudiciului suferit de victima, si a raportului de cauzalitate īntre fapta ilicita a minorului si prejudiciul produs. Nu se cere conditia ca minorul sa fie actionat cu vinovatie.Daca victima doreste sa angajeze atāt raspunderea minorului cāt si raspunderea parintilor acestuia trebuie sa faca si dovada culpei minorului.De īndata ce aceste dovezi au fost facute , pot fi invocate si cele trei prezumtii legale : existenta faptei ilicite a parintilor constānd īn neīndeplinirea corespunzatoare a īndatoririlor parintesti,existenta raportului de cauzalitate dintre aceasta fapta si comiterea de minor a faptei prejudiciabile si existenta culpei parintilor pentru īndeplinirea necorespunzatoare a īndatoririlor parintesti.

Totodata sunt necesare alte doua conditii speciale : copilul sa fie minor si sa locuiasca la parintii sai.

Prima conditie, a minoritatii copilului, trebuie sa existe la momentul savārsirii faptei.Parintii nu raspund daca minorul dobāndeste capacitatea de exercitiu īnainte de vārsta de 18 ani.

Īn ce priveste conditia ca minorul sa locuiasca la parintii sai, trebuie sa distingem mai multe situatii.De regula, locuinta minorului coincide cu domiciliul sau legal. Precizam ca potrivit art.100 alin.1 din Codul Familiei,, copilul minor locuieste

la parintii sai ", iar potrivit art.14 alin.1 din Decretul nr.31/1954 ,, domiciliul minorului este la parintķi sai sau la acela dintre parinti la care locuieste īn mod statornic".Cānd aceste domicilii nu coincid , ca urmare a īncredintarii minorului unei terte persoane, se va avea īn vedere, locuinta si nu domiciliul minorului, care ramāne tot la parintii sai.

Īn general se porneste de la premisa ca ceea ce intereseaza este locuinta pe care legea o stabileste pentru minori chiar daca īn fapt minorul nu ar avea acea locuinta.

Daca copilul fuge de acasa, parintii nu pot invoca propria vina spre a se exonera de raspundere, īntrucāt trebuie sa depuna toata diligenta pentru readucerea minorului la locuinta lui, astfel ca raspunderea lor va fi angajata.

Daca minorul a parasit locuinta fara voia parintilor si īn timp ce era fugit a savārsit o fapta cauzatoare de prejudicii, parintii vor raspunde delictual, īn temeiul culpei īn supraveghere, educarea si cresterea minorului.

Cānd minorul se afla temporar īn vizita la rude sau la prieteni, raspunderea parintilor nu este īnlaturata.

Daca minorul este internat īn spital si īn aceasta perioada comite fapte ilicite cauzatoare de prejudicii, majoritatea doctrinei sustine culpa parintilor, pe prezumtia creantei īn educatia acordata minorului, īnlaturānd lipsa temporara a locuintei comune.

Īn situatia īn care minorul se afla internat īntr-o scoala de munca si reeducare si fuge de acolo,vagabondānd, daca savārseste fapte ilicite, prejudiciabile, parintii raspund pe temeiul carentelor īn educare si crestere a copilului.

Daca la data savārsirii faptei ilicite de catre minor,parintii se aflau īn executarea unei pedepse privative de libertate ori erau arestati preventiv,parintii sunt exonerati, īntrucāt se aflau īn imposibilitatea de a supraveghea minorul. Cu toate acestea unii autori retin culpa parintilor īntrucāt nu au acordat o educatie corespunzatoare minorului care ar fi prevenit savārsirea unei fapte ilicite cauzatoare de prejudicii.

Īn situatia cānd parintii nu au locuinta comuna fiind divortati, despartiti īn fapt,etc īn principiu urmeaza a raspunde pentru faptele minorului parintele caruia acesta a fost īncredintat.Totusi cānd minorul se afla temporar la celalalt parinte si savārseste o fapta prejudiciabila , acesta va raspunde īn temeiul art.998-999 Cod Civil, īmpreuna cu parintele caruia i-a fost īncredintat minorul.[77]

2.2.4.Īnlaturarea prezumtiilor legale privind raspunderea parintilor pentru prejudiciile cauzate de copiii lor minori

Tripla prezumtie de raspundere a parintilor pentru faptele prejudiciabile ale copiilor lor minori instituita de art.1000 alin.2, poate fi īnlaturata īn conditiile prevazute de art.1000 alin.5 care dispune ca parintii sunt aparati de raspundere,,daca probeaza ca n-au putut īmpiedica faptul prejudiciabil."

Īn consecinta,pentru a se exonera de raspundere, parintii trebuie sa rastoarne prezumtia de culpa īn supraveghere, educare si crestere.

Obiectul probei trebuie sa fie acela ca parintii si-au īndeplinit ireprosabil īndatoririle ce le reveneau si ca nu se poate retine o conexiune cauzala īntre modul cum si-au īndeplinit īndatoririle parintesti si fapta prejudiciabila comisa de minor.Eventual parintii pot proba existenta unui fapt exterior copilului, pentru care nu sunt tinuti a raspunde, care a determinat cauza savārsirii faptei prejudiciabile (caz de forta majora, caz fortuit, fapta unui tert ) sau lipsa de discernamānt a minorului.

2.2.5. Efectele raspunderii parintilor pentru prejudiciile cauzate de copii minori

Parintii raspund integral pentru fapta copiilor minori. Daca minorul a īmplinit 14 ani victima se poate īndrepta fie īmpotriva minorului fie īmpotriva parintelui, fie īmpotriva ambilor, care vor raspunde solidar.

Parintele care a reparat prejudiciul cauzat de minor are actiune īn regres īmpotriva acestuia pentru recuperarea a ceea ce a platit pentru el.

2.3.Raspunderea contraventionala [78]

Unele fapte constituie contraventii,fiind sanctionate ca atare.Astfel, potrivit Legii nr.61 din 27 septembrie 1991 modificata si apoi republicata,[79] pentru sanctionarea faptelor de īncalcare a unor norme de convietuire sociala, a ordinii si linistii publice, urmatoarele fapte care intereseaza ocrotirea parinteasca sunt considerate contraventii :

- constituirea unui grup format din trei sau mai multe persoane, īn scopul savārsirii de actiuni ilicite, contrare ordinii si linistii publice si a normelor de convietuire sociala precum si actele de īncurajare sau sprijinire a acestor grupari ;

- alungarea din locuinta comuna a sotului sau sotiei, a copiilor, precum si a oricaror alte persoane aflate īn īntretinere ;

- apelarea īn mod repetat, la mila publicului, de catre o persoana apta de munca, precum si determinarea unei persoane la savārsirea unei astfel de fapte ,

- manifestarea unei atitudini de dezinteres īn luarea masurilor necesare de catre parinti sau persoanele carora li s-au īncredintat spre crestere si educare un minor pāna la 16 ani ori sub īngrijire un alienat sau debil mintal pus sub interdictie,pentru a-l īmpiedica de la fapte de vagabondaj, cersetorie sau prostitutie;

- darea de bauturi alcoolice spre consum, īntr-un local sau īn alt loc public, de catre o persoana unui minor;

- īndemnul sub orice forma al minorului la savarsirea de contraventii.

Aceste contraventii pot fi savārsite de parinti sau de copiii lor minori si au o influenta negativa asupra ocrotirii parintesti. Ele sunt sanctionate cu īnchisoare contraventionala sau amenda.

Conform legii īnchisoarea contraventionala se poate aplica minorilor numai daca au īmplinit vārsta de 16 ani, īn acest caz limitele prevazute de lege se reduc la jumatate (art.4 alin.1 din Legea 61/1991).[80]

Īn cazul minorilor care nu au īmplinit 16 ani se aplica dispozitiile Ordonantei de Urgenta nr.26/1997 privind protectia minorului aflat īn dificultate.

Contravenientului minor trebuie sa i se asigure asistenta juridica īn conditiile legii,iar participarea procurorului la judecarea cazurilor īn care sanctiunea amenzii este apreciata de agentul constatator ca neīndestulatoare este obligatorie.Instanta va dispune citarea partilor sau a reprezentantului legal al minorului.

2.4.Raspunderea penala [81]

Legea penala incrimineaza ca infractiuni neīndeplinirea obligatiilor sau abuzul īn exercitarea drepturilor parintesti.Īntre faptele care aduc atingere grava drepturilor copiilor la protectie si ocrotire speciale,incriminate ca infractiuni, se numara : abandonul de familie (art.305 C.pen.) ; rele tratamente aplicate minorului(art.306C.pen.);nerespectarea masurilor privind īncredintarea minorului(art.307 C.pen.); punerea īn primejdie a unei persoane īn neputinta de a se īngriji (art.314 C.pen.); interzicerea drepturilor parintesti īn cazul savārsirii de infractiuni (art.364-65).

Conventia cu privire la drepturile copilului

Art.9,,(1) Statele parti vor lua toate masurile legislative,administrative, sociale si educative corespunzatoare pentru protejarea copilului īmpotriva oricaror forme de violenta, vatamare sau de abuz fizic sau mental, de abandon sau neglijenta, de rele tratamente sau de exploatare, inclusiv abuz sexual, īn timpul cāt se afla īn īngrijirea parintilor sau a unuia dintre ei, a reprezentantului sau reprezentantilor legali sau a oricarei persoane careia i-a fost īncredintat."

(2),,Aceste masuri de protectie vor cuprinde proceduri eficiente pentru stabilirea unor programe sociale care sa asigure sprijinul necesar copilului si celor carora le-a fost īncredintat, precum si pentru instituirea altor forme de prevenire si pentru identificarea, denuntarea, actionarea īn instanta, anchetarea, tratarea si urmarirea cazurilor de rele tratamente aplicate copilului, descrise mai sus, si daca este necesar, a procedurilor de implicare judiciara ."

2.4.1.Interzicerea drepturilor parintesti īn cazul savārsirii de infractiuni

Printre pedepsele complementare prevazute de Codul Penal se afla si interzicerea drepturilor parintesti.Astfel pedeapsa complementara a interzicerii unor drepturi, deci si a drepturilor parintesti, se aplica facultativ atunci cānd pedeapsa stabilita este īnchisoarea de cel putin doi ani si instanta constata ca fata de natura si gravitatea infractiunii, īmprejurarile cauzei si persoana infractorului ; aceasta pedeapsa este necesara, si obligatoriu cānd legea prevede expres aceasta pedeapsa.

Instanta poate aplica pedeapsa complementara a interzicerii unor drepturi īn cazul savārsirii infractiunilor de rele tratamente aplicate minorului, prevazuta de art.360 C.penal, prevede obligativitatea aplicarii acestei pedepse īn cazul infractiunii de proxenetism, prevazuta de art.329 Cod Penal.

Interzicerea drepturilor parintesti ca pedeapsa complementara īncepe dupa executarea pedepsei principale a īnchisorii sau dupa ce aceasta pedeapsa se considera executata prin gratiere sau prescriptia executarii.Ea este temporara, durata trebuind sa fie indicata īn cuprinsul hotarārii judecatoresti de cumulare.

Spre deosebire de pedepsele complementare art.71 Cod penal prevede interzicerea drepturilor prevazute de art.64 Cod penal, printre care sunt si drepturile parintesti,ca pedeapsa accesorie.Aceasta opereaza de drept pe toata durata pedepsei cu īnchisoarea, indiferent de cuantumul acesteia si gravitatea faptei comise.

Aplicarea acestei pedepse accesorii - interzicerea drepturilor parintesti si a drepturilor de a fi tutore sau curator,este lasata la latitudinea instantei de judecata īn cazul īn care se dispune executarea pedepsei īnchisorii la locul de munca.[82]

2.4.2. Abandonul de familie

Potrivit art.305C.penal, aceasta infractiune 1 constānd īn savārsirea de catre o persoana care are obligatia legala de īntretinere, fata de cel īndreptatit la īntretinere, a uneia din urmatoarele fapte :

- a) parasirea , alungarea sau lasarea fara ajutor, expunāndu-i la suferinte fizice si morale.

- b) neīndeplinirea cu rea-credinta a obligatiei de īntretinere prevazuta de lege.

- c) neplata cu rea-credinta, timp de 2 luni, a pensiei de īntretinere stabilita pe cale judecatoreasca.

Abandonul de familie este prvazut īn trei forme.,, Īn prima sa forma [ art.305 lit.a) C.pen.] abandonul de familie presupune sub aspectul elementului material, parasirea,alungarea sau lasarea fara ajutor a celui īndreptatit la īntretinere. Parasirea consta īn abandonarea celui īndreptatit la īntretinere [..].Alungarea consta īn izgonirea celui īndreptatit la īntretinere [..]. Īn cazul lasarii fara ajutor faptuitorul are o atitudine de pasivitate , el nu pleaca de la domiciliu si nici nu-l īndeparteaza de la domiciliu pe cel īndreptatit la īntretinere, ci, continuānd sa stea īmpreuna, nu-i mai furnizeaza mijloacele necesare de trai "[83].

Īn cea de a doua alternativa prevazuta de art.305 lit.b) C.pen., infractiunea de abandon de familie se realizeaza prin neīndeplinirea cu rea-credinta, a obligatiei de īntretinere prevazuta de lege.,, Daca obligatia de īntretinere exista, aceasta are īntotdeauna un caracter de continuitate, adica trebuie īndeplinita īn orice moment. De aici rezulta ca si neīndeplinirea obligatiei de īntretinere va avea un caracter de continuitate , abandonul de familie , īn aceasta forma, fiind o infractiune continua"[84].

Forma infractiunii de abandon de familie prevazuta de art.305 lit.c) C.penal se realizeaza printr-o inactiune, respectiv prin neplata, cu rea-credinta, timp de doua luni, a pensiei de īntretinere stabilita pe cale judecatoreasca.

Actiunea penala pentru infractiunea de abandon de familie se pune īn miscare la plāngerea prealabila a persoanei vatamate. Īmpacarea partilor īnlatura raspunderea penala. Procedura lasa deschisa calea refacerii relatiilor de familie. Īn acest sens art.305 C.Penal prevede posibilitatea suspendarii conditionate a executarii pedepsei, daca īn cursul judecatii inculpatul īsi īndeplineste obligatiile iar instanta a stabilit deja vinovatia.

De lege ferenda, apreciem ca suspendarea conditionata a executarii pedepsei ar trebui sa fie de aplicabilitate mai larga.Avānd īn vedere obiectul social juridic special al infractiunii, respectiv protectia relatiilor de familie, precum si a obligatiei legale de īntretinere reglementata de art.86 C.fam., suspendarea conditionata a executarii ar da posibilitatea inculpatului sa īsi īndeplineasca efectiv aceasta obligatie.Oricum ea nu poate fi executata daca persoana ispaseste o pedeapsa privativa de libertate.

2.4.3. Rele tratamente aplicate minorului

Īntre drepturile si obligatiile parintilor se afla si acela de a veghea la sanatatea copilului. Aceasta obligatie presupune, asa cum observam mai sus, atāt o actiune pozitiva de īngrijire a copilului, necesara mentinerii starii de sanatate a acestuia, cāt si una negativa, de abtinere de la orice act care ar putea dauna integritatii fizice, psihice sau morale a minorului. Īn scopul protectiei drepturilor copilului la viata, supravietuire si dezvoltare legiuitorul a incriminat orice fapta a parintelui sau a oricarui alt ocrotitor legal care ar putea pune īn primejdie grava dezvoltarea minorului.,,Faptele care constituie infractiunea de rele tratamente aplicate minorului au un grad de pericol social mai ridicat decāt cele sanctionate cu decaderea din drepturile parintesti. (art.109 C.fam.) ,,[85]

Articolul 306 C.penal, defineste infractiunea de rele tratamente aplicate minorului ca fiind : ,,punerea īn primejdie grava, prin masuri sau tratamente de orice fel a dezvoltarii fizice, intelectuale sau morale a minorului, de catre parinti sau orice persoana careia minorul i-a fost īncredintat spre crestere si educare."

,,Caracterizānd elementul material al infractiunii, legiuitorul a folosit o expresie cuprinzatoare, masuri sau tratamente de orice fel pentru a include toate mijloacele sau actele care pot fi folosite īmpotriva minorului - loviri sau violente, neasigurarea hranei, a īmbracamintii, a conditiilor corespunzatoare de locuit."

2.4.4.Nerespectarea masurilor privind īncredintarea minorului

Fapta parintelui de a retine copilul minor , fara consimtamāntul celuilalt parinte sau al persoanei careia i-a fost īncredintat minorul potrivit legii, precum si fapta persoanei careia i s-a īncredintat minorul prin hotarāre judecatoreasca, spre crestere si educare, de a īmpiedica īn mod repetat pe oricare dintre parinti sa aiba legaturi permanente cu copilul minor, īn conditiile stabilite de parti, sau de organul competent constituie infractiune.(art.307 C. pen.).[86]

Īn alin.1 se vorbeste de minorul īncredintat " potrivit legii" iar īn alin.2 de minorul īncredintat prin ,, hotarāre judecatoreasca."

Īn aceste conditii se pune problema daca,potrivit art.307 alin.2 C.penal, constituie infractiune de nerespectare a masurilor privind īncredintarea minorului numai fapta persoanei careia s-a īncredintat minorul ,,prin hotarāre judecatoreasca" de a īmpiedica īn mod repetat pe oricare dintre parinti sa aiba legaturi personale cu minorul, īn conditiile stabilite de parti sau de organul competent, sau asemenea infractiune o constituie si fapta persoanei careia copilul a fost īncredintat de Comisia pentru protectia copilului savārsita cu īndeplinirea restului cerintelor legale.

Raspunsul afirmativ pare ca se impune si īn consecinta, īn cazul ambelor fapte prevazute de art.307 alin.1 si 2 Cod penal, solutia urmeaza a fi aceeasi fiind vorba de nerespectarea , īn conditii specifice, a masurii īncredintarii minorului dispusa īn modul prevazut de lege.[87]

Īmpacarea partilor īnlatura raspunderea penala (art.307 alin.3 C.penal).

2.4.5.Punerea īn primejdie a unei persoane īn neputinta de a se apara

Aceasta infractiune este prezentata de art.314 Cod penal si consta īn parasirea, alungarea sau lasarea fara ajutor, īn orice mod a unui copil sau a unei persoane care nu are putinta de a se īngriji, de catre acela care o are sub paza sau īngrijire, punāndu-i-se īn pericol iminent viata, sanatatea sau integritatea corporala.

Īnfractiunea nu poate fi savārsita decāt de parinti sau de cel care are sub paza, īngrijire sau educare un minor, sau o persoana īn neputinta de a se īngriji.Persoana care, dupa savārsirea faptei, īsi reia de bunavoie īndatoririle este aparata de pedeapsa.

Actiunea penala pentru infractiunea de punere īn primejdie a unei persoane īn neputinta de a se īngriji se pune īn miscare din oficiu.[88]

Sectiunea 3 : Sanctiuni pentru neīndeplinirea īndatoririlor cu privire la bunurile copilului

3.1.Raspunderea civila pentru rea administratie (art.105,alin.ultim si art.141 C. fam.)

Īn calitatea lor de administratori, parintii raspund, ca si tutorele pentru pagubele pricinuite minorului prin culpa lor.Īn acest caz sunt aplicabile principiile raspunderii civile delictuale reglementate de art.998 si 999 Cod civil.[89]

Daca parintii administreaza īmpreuna si de comun acord bunurile minorului, raspunderea lor este solidara, cum sunt obligatiile nascute dintr-un savārsit de mai multe persoane art.1003 si 1039 Cod civil.

3.2.Raspunderea penala a parintilor pentru gestiune frauduloasa (art.214 C.pen.).

Daca paguba este rezultatul relei-credinte īn administrarea bunurilor atunci rasspunderea parintelui se angajeaza īn temeiul art.214 C.pen., respectiv pentru gestiune frauduloasa.Potrivit art.214 C.penal ,,pricinuirea de pagube unei persoane, cu rea-credinta cu ocazia administrarii sau conservarii bunurilor acesteia, de catre cel care are ori trebuie sa aiba grija administrarii sau conservarii acelor bunuri, se pedepseste cu īnchisoarea de la 6 luni la 5 ani."

Bibliografie

I. Acte normative ( legislatie )

Constitutia

Codul Familiei

Codul Civil

Codul Penal

II. Literatura de specialitate

Ion P. Filipescu - Tratat de Dreptul Familiei, ed. All, Bucuresti, 2001

stefan Cocos - Dreptul Familiei, ed.Lumina Lex, Bucuresti, 2003

T.R.Popescu - Dreptul Familiei ,Tratat vol.II, ed. Didactica si Pedagogica Bucuresti,1965

I.Albu - Dreptul Familiei, ed. Didactica si Pedagogica,Bucuresti

A.Pricopi - Dreptul Familiei, ed.Fundatia Romānia de Māine, Bucuresti 1996

A.Bacau,C.Hageanu,V.Dumitrache-Dreptul Familiei ed.All.Beck,1999

A.Ionascu,M.N.Costin - Filiatia si Ocrotirea minorilor,ed.Dacia,Cluj- 

Napoca,1980

E.Barasch,J.Nestor,S.Zilberstein - Ocrotirea parinteasca,ed.stiintifica ,Bucuresti,1960

E.Florian - Dreptul Familiei, ed.Lumina Lex, Bucuresti 1998

10)A.Pricopi - Casatoria īn dreptul Romān,ed.Lumina Lex, Bucuresti

1998

III. Practica judiciara

Hotarāri judecatoresti citate din revistele de specialitate :

Justitia Noua

Revista Romāna de Drept

Revista Dreptul

CAPITOLUL V

CONCLUZII

Ocrotirea parinteasca īsi gaseste aplicarea īn dreptul nostru pentru a fi exercitata exclusiv īn interesul minorului. De aceea īn continutul ei primeaza ca importanta īndatoririle parintesti fata de copiii lor minori, drepturile parintesti, fiind concepute numai ca mijloace de punere īn valoare a acestei īndatoriri.

Īntre drepturile si īndatoririle parintesti cele privitoare la persoana copilului minor prezinta importanta cea mai mare, deoarece īn conceptia legiuitorului nostru scopul principal al ocrotirii parintesti este cresterea, educarea si pregatirea pentru viata a copilului.

Notiunea de familie, īn sens sociologic, desemneaza grupul de persoane unite prin casatorie, filiatie sau rudenie care se caracterizeaza prin comunitate de viata, interese si īntrajutorare.

Pornind de la aceasta definitie si avānd īn vedere totalitatea drepturilor si īndatoririlor pe care parintii le au fata de copii lor minori, fie ca este vorba de drepturile si īndatoririle ce se refera la persoana minorului, fie la cele care se refera la bunurile acestuia, īn toate cazurile parintii trebuie sa aiba īn vedere interesul minorului si, īn primul rānd, persoana copilului deoarece relatiile de familie se īntemeiaza pe afectiune, prietenie si ajutor reciproc īntre membrii ei, iar nu pe avere.

Dupa cum am observat, familia, celula de baza a societatii, cum a mai fost numita, are o serie de valente, rolul de socializare imprimānd copilului un anumit standard valoric, precum si atitudini de aderare ori de lipsa de cooperare fata de anumite valori sociale.

Familia asigura copilului siguranta indispensabila atingerii maturitatii intelectuale, sociale si culturale, precum si o identitate proprie īn baza careia va fi acceptat ca partener social.

Dar, interesul copilului trebuie, īnsa, apreciat prin luarea īn considerare a scopului ocrotirii parintesti acela de a creste, educa si pregati copilul pentru viata astfel īncāt el sa se poata īncadra armonios īn societate si sa fie īn folosul acesteia.

Pentru a aduce la īndeplinire īndatorirea de a creste si educa copilul, parintii trebuie sa foloseasca metode de convingere si sa formeze copilul īn asa fel īncāt sa-si dea seama de ce este bine si ce este rau si sa fie apt sa aleaga singur calea cea buna.

Avānd īn vedere drepturile si īndatoririle parintilor īn raport cu copiii lor minori se poate trage concluzia ca parintii trebuie sa cresterea si educarea minorilor īn conditii normale, prin urmare parintii au īn primul rānd īndatoriri fata de copiii lor minori si, īn al doilea rānd, drepturi.

Cu toate ca alaturi de drepturile si īndatoririle parintilor fata de copiii lor minori, legea prevede si o serie de sanctiuni pentru cazurile īn care parintii nu-si aduc la īndeplinire de buna-voie īndatoririle, totusi, dezideratul este ca toti parintii sa fie constienti de responsabilitatea pe care o au fata de copiii lor minori, de necesitatea de a-si respecta, de buna-voie, īn cele mai bune conditii drepturile si obligatiile fata de acestia, pentru ca dezvoltarea, fizica, psihica si emotionala a copiilor sa fie cāt mai armonioasa.

Bibliografie

I. Acte normative ( legislatie )

Constitutia

Codul Familiei

Codul Civil

Codul Penal

H.G. nr.117/1999 pentru aprobarea Normelor metodologice si a masurilor tranzitorii de aplicare a prevederilor

O.U.G. nr.26/1997 privind protectia copilului aflat n dificultate

Legea nr.3 din 10 iulie 1978 privind asigurarea sanatatii populatiei

O.U.G. nr. 25/1997

II. Literatura de specialitate

Ion P. Filipescu - Tratat de Dreptul Familiei, ed. All, Bucuresti, 2001

stefan Cocos - Dreptul Familiei, ed.Lumina Lex, Bucuresti, 2003

T.R.Popescu - Dreptul Familiei ,Tratat vol.II, ed. Didactica si Pedagogica Bucuresti,1965

I.Albu - Dreptul Familiei, ed. Didactica si Pedagogica,Bucuresti

A.Pricopi - Dreptul Familiei, ed.Fundatia Romānia de Māine, Bucuresti 1996

A.Bacaci ,C.Hageanu,V.Dumitrache-Dreptul Familiei ed.All.Beck,1999

A.Ionascu,M.N.Costin - Filiatia si Ocrotirea minorilor,ed.Dacia,Cluj- 

Napoca,1980

E.Barasch,J.Nestor,S.Zilberstein - Ocrotirea parinteasca,ed.stiintifica ,Bucuresti,1960

E.Florian - Dreptul Familiei, ed.Lumina Lex, Bucuresti 1998

10) A.Pricopi - Casatoria īn dreptul Romān,ed.Lumina Lex, Bucuresti

1998

11) Curs de drept succesoral - M. Eliescu

12) V. Dongoroz, S.Kahane, I.Oancea, I.Fodor, N.Iliescu, C.Bulai, R. Stanoiu, V.Rosca, Invocatii teoretice ale Codului penal, edit. Academiei, 1972

13) O. Loghin, T. Toader, Drept penal roman. Partea speciala, Casa de Editura sansa SRL Bucuresti 1999

III. Literatura juridica straina

A.Patrignani, R.Ville. Violence in the family, in Issusses and Reports, no 4, U.N. Publications, 1998

J. Lachs, Rebuitching Civil Society. A.Biblical Perspective, in The Responsive Community. Rights and Responsabilities, vol.7

IV. Practica judiciara

Hotarāri judecatoresti citate din revistele de specialitate :

Justitia Noua

Revista Romāna de Drept

Revista Dreptul

Culegere de practica judiciara civila pe 1992, Casa de editura si presa Iama SRL 1993

Studii si cercetari juridice

CUPRINS

Capitolul I. Notiuni introductive.......... ..... ...... .......................4

Sectiunea 1. Notiunea ocrotirii parintesti.......... ..... ...... .......... ..... ...... .4

Sectiunea 2. Durata ocrotirii parintesti.......... ..... ...... .......... ..... ...... .....5

Sectiunea 3. Principii de baza īn materia " drepturilor si īndatoririlor parintesti fata de copiii minori".......... ..... ...... .......... ..... ...... .......... ..... ...... ........5

Sectiunea 4. Persoanele carora le revin drepurile si īndatoririle parintesti...........9

Capitolul II. Analiza drepturilor si īndatoririlor parintesti cu privire la persoana minorului.......... ..... ...... .......... ..... ...... ...............11 Sectiunea 1. Aspecte introductive.......... ..... ...... .......... ..... ...... ............11

Sectiunea 2. Drepturile si īndatoririle parintilor de a īngrijii de sanatatea si   dezvoltarea fizica a copilului minor.......... ..... ...... ..............................12

Sectiunea 3. Drepturile si īndatoririle parintilor de a īngriji de educarea, īnvatatura si pregatirea profesionala a copilului minor......................... ...........................16

Sectiunea 4. Dreptul si īndatorirea parintilor de a īndruma si supraveghea pe copilul minor.......... ..... ...... .......... ..... ...... .......... ..... ...... ..............20

Sectiunea 5. Dreptul parintelui de a consimti la īnfierea copilului sau minor........23

Sectiunea 6. Dreptul parintilor de a avea legaturi profesionale cu minorul...........24

Sectiunea 7. Īndatoririle parintilor de a īntretine copilul minor..............................28

Sectiunea 8. Dreptul de a lua anumite masuri fata de copil.......... ..... ...... .....30

Sectiunea 9. Dreptul de a stabili locuinta copilului.......... ..... ...... .................31

Sectiunea 10. Dreptul parintilor de a cere īnapoierea copilului de la oricine l-ar detine fara drept.......... ..... ...... .......... ..... ...... .......... ..... ...... ..........31

Capitolul III. Analiza drepturilor si īndatoririlor parintesti cu privire la bunurile copilului minor .......... ..... ...... .......... ..... ...... .......33

Sectiunea 1. Explicatie preliminara.......... ..... ...... .......... ..... ...... ...........33

Sectiunea 2. Dreptul si īndatorirea parintilor de a administra bunurile copilului minor.......... ..... ...... .......... ..... ...... .......... ..... ...... ..........................34

Sectiunea 3. Dreptul si īndatorirea parintilor de a-l reprezenta pe minor īn actele civile sau de a-i īncuviinta actele juridice.......... ..... ...... .......... ..... ...... 48

Capitolul IV. Raspunderea pentru neīndeplinirea īndatoririlor parintesti.......... ..... ...... .......... ..... ...... .......... ..... ...... ...................50

Sectiunea 1. Aspecte generale .......... ..... ...... .......... ..... ...... .................50

Sectiunea 2. Sanctiuni pentru neīndeplinirea īndatoririlor cu privire la persoana copilului minor.......... ..... ...... .......... ..... ...... .......... ..... ...... ..........50

2.1. Sanctiuni de dreptul familie.......... ..... ...... .......... ..... ...... ....50

2.2. Raspunderea civila a parintilor pentru faptele ilicite ale copiilor (art. 1000 Codul civil) .......... ..... ...... .......... ..... ...... .......... ..... ...... ....55

2.3. Raspunderea contraventionala.......... ..... ...... ..............................60

2.4. Raspunderea penala.......... ..... ...... .......... ..... ...... ...............62

Sectiunea 3. Sanctiuni pentru neīndeplinirea īndatoririlor cu privire la bunurile copilului.......... ..... ...... .......... ..... ...... .......... ..... ...... ....................67

3.1. Raspunderea civila pentru rea administratie.......... ..... ...... ........67

3.2. Raspunderea penala a parintilor pentru gestiune frauduloasa ...........68

Capitolul V. Concluzii .......... ..... ...... .......... ..... ...... ........69

Bibliografie.......... ..... ...... .......... ..... ...... .......... ..... ...... .....71



A Bacaci, C Hanganu, V. Dumitrache op. cit. pag. 275

Tribunalul suprem, colegiul civil, decizia nr.208 din 21 februarie 1955 īn Culegere de decizii pe 1955, p.227

Art.97-113 C. fam.

Vezi M. B. Cantacuzino op. cit. pag. 197

Vezi I.P.Filipescu, op. cit. pag. 97-98, I.R.Popescu, op. cit. p.247-277.

Ibidem. P. 290

Vezi sursa nr.8

Vezi V. Nicolescu, T. Hentea, E.Popescu Autoritatea tutelara op. cit. p.27-35

vezi dec. de īndrumare nr. 19/1962

Astfel I.R. Popescu considera ca parintii au urmatoerele īndatoriri : obligatia de a creste copilul, de a se īngriji de sanatatea si dezvoltarea fizica a acestuia; E.A.Barasch, I. Nestor, S. Zilberstein apreciaza ca īndatoririle parintilor privitoare la persoana copilului minor ar fi : īndatorirea de a creste si īntretine copilul; Tr. Ionascu arata ca parintilor le revine o singura īndatorire referitoare la persoana copilului minor : obligatia de a creste minorul īngrijind de sanatatea si dezvoltarea lui fizica, de educarea, īnvatatura si pregatirea profesionala a acestuia; I.T.Filipescu considera ca parintii au o singura īndatorire: de a creste copilul, ce presupune la rāndul sau obligatia de a īngriji de sanatatea si dezvoltarea fizica a copilului, obligatia de a se īngriji de īnvatatura si pregatirea profesionala a copilului, obligatia de paza si protectie a copilului.

H.G. nr.117/1999 pentru aprobarea Normelor metodologice si a masurilor tranzitorii de aplicare a prevederilor O.U.G. nr 26/1997 privind protectia copilului aflat īn dificultate.

Art.33 alin.1 ,, Dreptul la ocrotirea sanatatii este garantat ,,

Art.124; Legea nr.3 din 10 iulie1978 privind asigurarea sanatatii populatiei

Art.129 si 132 Legea nr.3 din 10 iulie1978 privind asigurarea sanatatii populatiei

Din asemenea acte mentionam:Declaratia universala a drepturilor omului din 10 decembrie 1948. Pactul international privind drepturile economice, sociale si culturale din 10 decembrie 1966

E. A.Barasch, I. Nistor,I. Zilbertein, op.cit..p. 164

Ibidem, art.102, Cod Fam.

E.Florian op.cit. pag. 369

A se vedea asupra precizarilor din partea I-a cap. IV

Tribunalul Suprem sectia civila, decizia nr. 1830 din 19 noiembrie 1981 īn Culegere de decizii pe 1981 p.171

Tribunalul Suprem sectia civila, decizia nr.1884 din18 octombrie1979 īn Culegere de decizii pe 1979 p.167

Ttrbunalul Suprem sectia civila, decizia nr.865 din 15 mai 1979, īn Reperttoriu pe 1975-1980 p.44 nr.154

Plenul Tribunalului Suprem, decizia de īndrumare nr.20 si 5 noiembrie īn Culegere de decizii pe 1964 p.39

Tribunalul Suprem sectia civila, decizia nr.447 din 10 martie 1982 īn Repertoriu pe 1980-1985 p.45 nr.146

Tribunalul Suprem sectia civila, decizia nr.421 din 24 februarie1977, īn Culegere de decizii pe 1977 p.128

Tribunalul Suprem sectia civila, decizia nr.24-35 din 1 noiembrie 1984 īn Culegere de decizii pe 1984 p.177

A se vedea spre titlul I capitolul V punctul 3 litera c.

Cu privire la īncredintarea copiilor minori īn cadrul procesului de divort.

Trib. Suprem dec. de īndrumare nr.2/20.02.1971 īn C.D.1971 p.13-16

Tm Bs.IV,dec.nr/1992 īn Culegere de practica judiciara civila pe 1992, Casa de editura si presa Iama SRL,1993 p.61-62

Īn speta reclamantul, fie al pārātului care este īnscris si urmeaza cursurile unui institut privat de īnvatamānt superior,a fost considerat de prima instanta ca se afla īn stare de nevoie pentru ca īn mod real si efectiv prezenta la cursuri si programul de īnvatamānt nu-i permit sa desfasoare o activitate din care sa obtina venituri pentru a se īntretine. Īn consecinta, actiunea sa a fost admisa, acordāndu-i-se pensie de īntretinere solicitata, iar recursul parātului a fost respins ca nefondat, solutia criticala fiind apreciata a fi legala si temeinica.

Republicata īn M. Of. nr.56/8.02.1999

P.Balahur, Balada de leagan, īn vol. Fat-Frumos din Grai, Bucuresti, Ed. Eminescu,1977p.83

L. de Mouse, The history of Childhood, London,1874, p.20-21

A.Patrignani, R.Ville.Violence in the Family,in Issuses and Reports, no 4, U.N. Publications,1998 p.2

J. Lachs,Rebuitching Civil Society. A.Biblical Perspective, in The Responsive Community. Rights and Responsibilities, vol.7 nr.1, p.11

E.A.Borasch, I. Nistor,I. Zilbastin op. cit. p.226

Ibidem p. 227

Vezi de exemplu art.124 din Codul familiei

Vezi de exemplu art.129 din Codul familiei

Prof. Dr.Tr. Ionascu, Capacitatea de exercitiu a drepturilor civile si ocrotirea sub aspect patrimonial a lipsei si a restrāngeriiacestei capacitati īn lumina recentei legislatii a R.P.R.,īn ,,Studii si Cercetari juridice"1956,Anul I,nr.6

Tr. Ionascu. Capacitatea de exercitiu a drepturilor civile si ocrotirea sub aspect patrimonial a lipsei si restrāngerii acestei capacitati, īn lumina recentei legislatii a R.S.R. īn S.C.J. nr.1/1956 p.92 si urm.

E.A.Barasch, I.Nistor, I. Zilberstein op. cit. p.229

Ibidem p.230-231.

Ibidem p. 232 -237

Vezi mai jos nr.167

Vezi mai sus la actele de administrare a patrimoniului

Vezi mai sus la actele de dispozitie

Art.127 alin.1 prevede ca autoritatea tutelara va stabili suma anuala necesara pentru īntretinerea minorului si administrarea bunurilor sale, ea putānd modifica , potrivit īmprejurarilor, aceasta suma.

De situatia cānd veniturile nu ar fi īndestulatoare ne vom ocupa separat.

A se vedea C.Kamangiu, I. Rosetti -Balanescu, M. Baicoianu, op.cit. p. 1224.

Aceasta posibilitate a fost consacrata si prin dispozitiile art.45 C.proc. civ., īn redactarea data prin Decretul nr.38/1959.

Exprimarea ,,incapabili nu mai corespunde tehnologiei stabilite prin Decretul nr.31/1954. E vorba, dupa cum se stie, despre cei lipsiti de capacitatea de exercitiu sau cu capacitate restrānsa.

A se vedea si prof. Dr,.Traian Ionascu, Capacitatea de exercitiu a drepturilor civile si ocrotirea, sub aspect patrimonial a lipsei si a restrāngerii acestei capacitati.

A se vedea si prof. Dr. Traian Ionascu op. cit. nr.5

Ibidem nr.5

Prof. Dr.Tr.Ionascu op. cit.nr.5

A se vedea prof. M. Eliescu; Curs de drept succesoral p.419-420.

A se vedea si prof. Dr.Traian R. Ionascu, Capacitatea de exercitiu a drepturilor civile si ocrotirea sub aspect patrimonial a lipsei si a restrāngerii acestei capacitati īn lumina recentei legislatii a R.P.R. īn ,, Studii si Cercetari Juridice",1956 An I nr.13

Solutia la care ne-am oprit este expres consacrata īn dispozitiile art.89 din Codul Familiei al R.P.Bulgaria (publicat īn M.O. nr. 182 din 9 august 1949 si nr.193 din 22 august 1949 si intrat īn vigoare la o luna dupa publicarea sa ) :Īnstrainarea bunurilor mobile si imobile, cu exceptia fructelor si bunurilor ce sunt supuse stricaciunii, grevarea acestor bunuri cu sarcini si, īn general, savārsirea unor acte ce ies din limitele unei administrari obisnuite privind copiii minori se admite numai īn caz de nevoie sau īn caz de folos vadit al lor, cu aprobarea tribunalului popular.

Trib. Suprem sectia civila,dec. nr.1349 din 19iunie 1972,rezumata de I.G.Mihuta, īn Repertoriul de practica judiciara īn materie civila a Tribunalului Suprem si a altor instante judecatoresti pe anul 1969-1975, Editura stiintifica si Enciclopedica Bucuresti,1976 nr.186 p. 60.

Cod fam. art.128 art.105 alin.3

Ibidem art.129 alin.1 art.105, alin.3

Ibidem art.105 alin.2

Ibidem art.133 alin.3 ,art.105,alin.3

Ibidem art.142 alin.2

E. Florian op.cit. p.373

Ibidem, art.24,alin.2

E. Florian, op.cit.p.387

I.serbanescu, op.cit. p.289.Īn sensul ca trebuie ascultat copilul care a īmplinit vārsta de zece ani

Īn sensul ca parintii sunt obligati sa īntretina copilul minor, chiar daca au fost decazuti din drepturile parintesti, Trib. Suprem,dec. civ. Nr.190 din 20ian.1964 īn I.N. nr.11,1964,p.171

Parintii decazuti din drepturile parintesti īnainte de punerea īn aplicare a Codului Fam.pot fi repusi īn exercitiul acestor drepturi, potrivit dispozitiilor Codului Familiei.

C.S.J. sect.civ..dec.nr.2859/1996

Ordonanta de Urgenta nr.25/1997

Conform datelor prezente la Autoritatea Nationala pentru Protectia Copilului si Adoptie

art.97 alin.1 C.Fam.:,, ambii parinti au aceleasi drepturi si īndatoriri fata de copiii lor minori, fara deosebire dupa cum acestia sunt din casatorie, din afara casatoriei sau īnfiati."

M.Elinescu,op.cit.p.158 ; I.M.Anghel, Fr.Deak, M.I.Popa, op. cit., p.14 9 ;C. Statescu,C. Bārsan op.cit.p.203

C.Statescu, C.Bārsan,op.cit.p.210

A.Bacaci,C.Hageanu,V.Dumitrache,op.cit.p.303

Legea nr.61/91 a fost modificata prin Ordonanta nr.55 din 19august 1994,,publicata īn M.Of.nr.242 din 29august1994.Legea 61/1991 a fost republicata īn temeiul art.11 din Legea nr.132 din 28octombrie 1996, publicata īn M.Of.nr.271 din 31octombrie1996,dāndu-se textelor o noua numerotare.

Pentru revocarea masurii de executare prin munca īn cazul sanctiunilor contraventionale (situatiile la care poate interveni, procedura de urmat)vezi jud.Suceava,sent.civ.nr.2543 din 10 iunie 1982, cu notele V.Timofte si N.Plesan, īn R.R.D,nr.10,1983,p.59-63.

A.Basoci; C.Hageanu,V.Dumitrache,op.cit.p.303-306.

V.Dongoroz, S.Kahane,I.Oancea,I.Fodor, N.Iliescu, C.Bulai, R.Stanoiu, V.Rosca, Invocatii teoretice ale Codului penal,Edit.Academiei,1972,p.567 si urm.

O.Loghin, T.Toader, Drept penal romān. Partea speciala, Casa de Editura sansa SRL Bucuresti 1999 p.535

I.E.Munteanu, C.Cunescu, Īn legatura cu infractiunea de abandon de familie savārsita prin neīndeplinirea cu rea-credinta a obligatiei de īntretinere prevazuta de lege,R.R.D., nr.1/1977,p.36-37

I.P.Filipescu op.cit.p.522

O.Loghin, T.Toader, op.cit.p.541

V.Dongoroz, S.Kahane, I.Fodor, N.Iliesca, C.Bulai, R.Stanoiu, V.Rosca,op.cit.p.583, unde pare sa rezulte aceeasi solutie.Vezi, totusi p.584 din aceeasi lucrare.

Ibidem p.623

Art.998 C.civ. ,, orice fapta a omului, care cauzeaza altuia prejudiciu obliga pe acela din a carui greseala s-a ocazionat ,,a-l repara ."

Art.999 C.civ. ,,Omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar sI de acela ce a cauzat prin neglijenta sau prin imprudenta sa .


Document Info


Accesari: 18514
Apreciat: hand-up

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site


in pagina web a site-ului tau.




eCoduri.com - coduri postale, contabile, CAEN sau bancare

Politica de confidentialitate | Termenii si conditii de utilizare




Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2024 )