IZVOARELE SECUNDARE SAU BAZELE DREPTULUI INTERNATIONAL

IZVOARELE SECUNDARE SAU BAZELE DREPTULUI INTERNATIONAL

IV.1. Deciziile judiciare

'Deciziile judiciare' si 'scrierile' publicistilor nu sunt izvoare de drept, ci sunt 'mijloace subsidiare". Juristii internationali cauta in aceste mijloace dovada determinarii unei norme care sa fie general acceptata ca regula de drept international.

In timp ce, conform art. 59 al Statutului Curtii Internationale de Justitie, deciziile Curtii nu au forta obligatorie decat intre parti, in respectul acestei consideratii, Curtea a incercat sa urmeze hotararile sale anterioare si sa introduca o masura de siguranta in proces: astfel ca in timp ce doc 939c28j trina din trecut recunoscuta in dreptul comun statua ca deciziile unor anumite curti trebuie sa fie respectate si de celelalte curti, totusi statele aflate in disputa beneficiaza si de deciziile Curtii Permanente citate in lucrarile unor autori carora Curtea Internationala de Justitie le pot folosi in deciziile lor

Curtea Permanenta si Curtea Internationala de Justitie admite ca deciziile judiciare cuprind si hotararile judecatoresti internationale arbitrare si decizii ale curtilor diferitelor state. Au existat multe tribunale arbitrate international a caror decizii judiciare sunt extrem de importante pentru dezvoltarea dreptului international. Sunt relevante de asemenea deciziile curtilor inalte ale statelor federale, precum Elvetia si Statele Unite in privinta rezolvarii conflictelor intre unitatile componente ale acestor tari, in dezvoltarea dreptului international in disputele legate de problema granitelor. Un dezacord in privinta granitelor intre doua state americane care a fost rezolvat de Curtea Suprema este in multe privinte asemanatoare cu pozitia luata de Curtea Internationala de Justitie fata de disputa legata de frontiera dintre doua state independente si deci constituie o valoroasa sursa a dreptului international.

Deciziile judiciare (hotaririle judecataresti) nu creeaza propriu-zis norme de drept, ci contribuie la precizarea corecta a normei de drept international, aici pot fi incluse:

Jurisprudenta Curtii Internationale de Justitie, cu precizarea ca au forta juridica numai pentu partile din litigiu si pentu cauza in care se pronunta;

Hotaririle tribunalelor arbitrare internationale;

Hotaririle unor tribunale nationale, pronuntate in litigii care ridica probleme de drept international.

In solutionarea litigiilor internationale se recurge deseori la principii cum sunt: Buna-credinta in indeplinirea obligatiilor conventionale; autoritatea lucrului judecat; precedentul judiciar; principiul raspunderii pentru prejudiciul cauzat; respectarea egalitatii partilor litigiului; dreptul la aparare etc

'Scrierile celor mai cunoscuti publicisti', nu face referirea doar la publicistii si scriitorii individuali desi la acestia s-a facut apel la un moment dat. In prezent, acestia includ si entitati precum Comisia Internationala de Drept, care a fost infiintata de Natiunile Unite pentru a incuraja 'dezvoltarea progresiva a dreptului international si codificarea sa

Pe plan international, concluziile lor vor fi neindoielnic considerate cu mai multa autoritate decat opiniile curtii nationale, de exemplu. Scrierile unor institutii private prestigioase scolare avand ca membrii avocati apartinand tuturor sistemelor legale majore din lume, precum Institutul International de Drept, vor fi de asemenea mult mai respectate decat unele tipuri de opinii judiciare. De notat ca juristii internationali specializati in state a carui sistem legal urmeaza dreptul civil traditional este probabil sa acorde mai multa importanta scrierilor academice decat juristii dreptului comun care tind sa priveasca deciziile judiciare ca pe unele mai pline de autoritate.

In ultima perioada, rezolutii si acte similare ale organizatiilor interguvernamentale internationale au dobandit un statut semnificativ atat ca izvoare cat si ca dovezi a existentei dreptului international. Cateva dintre aceste rezolutii sunt legal obligatorii pentru statele membre ale organizatiilor. Acest lucru este adevarat, de exemplu cu privire la rezolutiile Consiliului de Securitate Caracterul obligatoriu al acestor documente este prevazut in tratatele pentru infiintarea organizatiilor. Rezolutiile in cauza, ca urmare sunt o forma de tratat-lege si deci o sursa de drept.

Marea majoritate a rezolutiilor organizatiilor internationale nu sunt totusi cu un caracter obligatoriu in mod formal. Este adevarat, de exemplu, in cazul rezolutiilor Adunarii Generale a Natiunilor Unite. Unele dintre aceste rezolutii pot sa devina evidente autoritare a dreptului international. Pentru a intelege cum acte ale organizatiilor internationale dobandesc, acest statut este important sa ne amintim ca dreptul cutumiar international evolueaza din practica statului fata de care statele se conformeaza ca unei obligatii legale. Cum statele voteaza si ce dezbat organizatiile internationale este tot o forma de practica a statului. Importanta acesteia in procesul de creare a legii depinde de masura in care aceasta practica este compatibila cu conduita contemporana si declaratiile statelor in alte contexte.

Rezolutiile sau declaratiile in cauza, de obicei proclama unul sau mai multe principii si le identifica fie ca pe o lege internationala preexistenta sau ca pe reguli pe care statele in general ar trebui sa le accepte ca pe o problema de drept. Aceste acte pot fi caracterizate ca pe niste rezolutii 'legislative' care nu sunt toate atat de deosebite prin continut sau scopul lor fata de 'tratatele legislative'. Rezolutiile privitoare la drepturile omului, decolonizarea, spatiul aerian, resursele oceanice, problemele mediului, utilizarea fortei etc., sunt formate pentru a servi acelorasi scopuri.

IV.2. Procesul de creare al legilor

Datorita caracterului consensual al dreptului cutumiar si conventional international si datorita absentei unui sistem centralizat legislativ sau judiciar, statele pot juca un rol dublu in procesul de creare al legilor: ele actioneaza atat ca legislatori cat si ca avocati sau grupuri de presiune. Ele constituie legislatori sau creatori de legi in sensul ca asa cum am vazut deja, practica statelor si tratatele la care statele adera, creeaza dreptul international. Statele isi afirma pretentiile pe plan international prin corespondenta lor diplomatica, in curtile internationale, in organizatiile internationale, etc., prin intermediul carora ele cauta sa creeze noi reguli de drept international sau sa le modifice pe cele existente. Conceptiile lor individuale despre ceea ce este lege sau nu, in special drept cutumiar, este o forma de practica a avocaturii, devin creatoare de legi cand aceste pretentii isi gasesc suport extern care este necesar pentru a le transforma in lege. Conceptiile guvernarilor despre ce este sau nu lege trebuie sa ia in considerare consecintele actiunilor de creare a legilor.

Nu este intotdeauna usor sa dovedesti existenta unei practici considerata de state a fi obligatorie, in special daca decizii judiciare evidente sau alte declaratii autoritare legate de aceasta, nu sunt disponibile. Pentru a aduna dovezile necesare, justitiile internationale examineaza inter alia, declaratii guvernamentale relevante pe acel subiect, decizii judiciare nationale, dezbateri si rezolutii ale organizatilor internationale, concluzii si acte finale ale conferintelor diplomatice. Aceasta cautare este adesea facilitata de catre existenta compilatiilor pe tema practicii dreptului international al natiunilor individuale. Un numar de colectii private continand decizii ale curtilor nationale in cauza, de drept international sunt de asemenea disponibile, precum si compilatii ale deciziilor tribunalelor arbitrare internationale si a curtilor permanente. Tratatele internationale scrise de renumiti autori din diferite parti ale lumii sunt de obicei consultate sau citate de justitii internationale. Natiunile Unite si variate organizatii regionale, precum si statele individuale, publica colectii oficiale sau neoficiale ale acordurilor internationale.

IV.3. Doctrina

Art. 38 include printre sursele secundare ale crearii dreptului "invataturile unora dintre cei mai instruiti publicisti de diferite nationalitati"

Din punct de vedere istoric, influenta profesorilor din mediul academic asupra dreptului international este marcanta. In perioada de inflorire a Dreptului Natural (Comun) au fost unele opinii juridice si analitice de mare valoare, pe cand practica juridica a statelor si deciziile curtilor au valoare mai mica.

Odata cu aparitia pozitivismului si a consecventei determinari a suveranitatii intre state, tratatele si cutuma au dobandit o pozitie dominanta in reprezentarea regulilor de drept international, iar importanta scrierilor in domeniu a inceput sa se piarda. Totusi aceste lucrari sunt folosite ca o metoda de a identifica legea aplicabila pentru fiecare caz particular si nu ca un izvor sau sursa a legilor actuale. Exista cativa autori care au avut un rol creativ asupra evolutiei unor legi speciale, cum ar fi, de exemplu, Gidel referitor la legea marilor, iar altii au lucrari cu aplicabilitate generala pentru dreptul international care tind sa fie priviti ca si clasici, de exemplu Oppenheim si Rousseau, dar influenta generala a lucrarilor lor a devenit mai putin importanta.

Totusi lucrarile de specialitate constituie o importanta modalitate de structurare, punere in atentie si formare a dreptului international, de elucidare a naturii, istoricului si practicii regulilor de drept. Scrierile academice au jucat un rol deosebit de important in stimularea gandirii vizavi de valorile si telurile dreptului international, aratand care sunt problemele cu care se confrunta sistemul si facand sugestii pentru viitor.

Datorita lipsei de autoritati supreme si de institutii internationale pentru oranduirea legilor, revine o mai mare responsabilitate publicistilor de diferite nationalitati pentru a aduce un element de coerenta si ordine in sistemul legislativ si pentru a pune intrebari in legatura cu scopurile si directia urmata de legile-n vigoare.

Statele in prezentarea plangerilor lor, opiniile oficiale ale guvernantilor, variatele decizii internationale arbitrale si judiciare, si judecatorii curtilor municipale cand au de solutionat diferite cereri toti consulta si citeaza din aceste lucrari indrumatoare pentru autoritatile judiciare.

Bineinteles plangerile pot fi facute oricum, autorii acestor lucrari neputand cuprinde prezentarea tuturor prejudiciilor ce se pot produce, dar aceasta pretentie ar fi exagerata. N-ar trebui sa ne determine sa respingem valoarea acestor scriitori ci mai degraba sa evaluam fiecare doctrinar in functie de opera sa.

Din doctrina fac parte lucrarile stiintifice ale unor specialisti in domeniu, cat si operele unor foruri stiintifice internationale, cum sunt: Asociatia de drept international; Institutiile de drept international; Curtea de drept international a O.N.U., precum si opiniile separate ale judecatorilor Curtii Internationale de Justitie anexate deciziilor Curtii.

In jurisprudenta instantelor internationale doctrina s-a invocat adesea ca dovada a existentei unei norme si nu ca o sursa de drept international.

IV.4. Alte posibile surse ale dreptului international

Discutarea variatelor surse de drept dictata de Statutul Curtii Internationale de Justitie noteaza ca exista o diferenta intre, pe de o parte, actualele surse de drept care sunt dispozitivele capabile sa instituie noi legi, cum ar fi tratatele creatoare de legi, dreptul comun si multe decizii ale Curtii Internationale de Justitie din moment ce nu pot fi limitate la o anumita categorie determinanta de legi, iar pe de alta parte sunt practicile judiciare si devizele care pot confirma existenta acestor legi cum ar fi lucrarile juridice, numeroase tratate - contracte si unele decizii judiciare, toate la nivel international si municipal. De fapt, fiecare sursa este capabila pana la un punct sa dezvolte si identifice legile existente. Aceasta rezulta partial din dezorganizarea dreptului international si din prevederile art. 38.

O confuzie similara intre crearea legilor, determinarea legilor si evidentierea lor poate fi adusa in discutie numeroasele metode de dezvoltare a dreptului care au aparut de la sfarsitul celui De-al doilea Razboi Mondial. In primul rand, printre problemele aparute, una reflecta cresterea importantei statelor Lumii a Treia si treptata europenizare, iar acestea sunt amintite in rezolutiile si declaratiile Adunarii Generale ale Natiunilor Unite.

Anumite rezolutii ale Adunarii sunt obligatorii pentru organele si membrii Natiunilor Unite. Alte rezolutii, pe de alta parte, nu au forta obligatorie, au abia valoare de recomandare supunand atentiei opinii in diferitele probleme ce se ivesc. Aceasta a fost pozitia clasica si reflecta intentia ca Adunarea sa fie un corp parlamentar de baza consultativ, in timp ce deciziile obligatorii sa fie luate de Consiliul de Securitate.

In ziua de azi situatia este putin mai complexa. Adunarea a adoptat un mare numar de rezolutii de o deosebita importanta si declaratii, si a fost inevitabil ca acestea sa aiba un oarecare impact asupra directiei urmate de dreptul international. Felul in care statele au votat in Adunarea Generala si explicatiile date cu asemenea ocazii sunt dovezi ca practica lor judiciara si intelegerea dintre ele este conforma cu legea. Acolo unde o tara a votat in mod constant, de exemplu in favoarea abolirii discriminarii rasiale nu poate sa nege dupa aceea folosirea condamnarilor pentru discriminare rasiala putand fi chiar transformat intr-un obicei cu forta obligatorie

Efectul acceptarii unei asemenea rezolutii poate fi inteles ca o acceptare a validitatii regulilor de drept cuprinse in rezolutiile insesi. Aceasta se refera la situatia in care rezolutia respectiva defineste sau explica un tratat existent.

In timp ce majoritatea statelor o voteaza pentru rezolutiile si declaratiile in cauza, practicile judiciare ale statelor si regulile cu forta obligatorie pot scoate in evidenta faptul ca necesitatea lui opinio juris poate fi dovedita usor

De asemenea, constituind practica judiciara a statelor este posibila utilizarea acestor rezolutii ca dovada a existentei ori a evolutiei catre opinio juris fara de care nici un obicei nu poate sa se impuna. In afara de asta, rezolutiile pot fi intelese ca interpretari cu valoare de autoritate ale Adunarii, ale variatelor principii ale Cartei Natiunilor Unite care depind de acestea.

Ca urmare, aceste rezolutii sunt in masura sa grabeasca procesul legiferarii practicii juridice a statelor si asa face posibila grabirea adaptarii dreptului comun la conditiile vietii moderne. Prezenta unor reprezentanti din toate statele lumii in Adunarea Generala mareste enorm valoarea acestei institutii in privinta intelegerilor generale politice si a practicilor judiciare ale statelor care ar putea sau nu sa ajunga un obicei (o cutuma) cu forta obligatorie . Pentru a stabili daca aceasta este realitatea in legatura cu rezolutiile Adunarii Generale este necesar sa studiem continutul lor si modalitatea lor de adoptare, este necesar de asemenea sa vedem daca opinio juris are caracter normativ. Rezolutiile ar putea arata evolutia treptata ceruta de opinio juris pentru crearea unei noi legi.

Curtea a examinat in acest caz rezolutiile Adunarii Generale privind legalitatea armelor nucleare si a observat ca o parte din ele au fost adoptate cu un numar substantial de voturi impotriva si de abtineri. A aratat de asemenea ca, concentrarea atentiei pe asemenea rezolutii n-a fost intotdeauna constanta. Curtea totusi a concluzionat ca aceste rezolutii n-au izbutit sa infiinteze o opinio juris in privinta ilegalitatii armelor nucleare.

Rezolutiile sunt adesea rezultatele unor compromisuri si aranjamente politice fiind create fara a avea intentia de a constitui norme coercitive. O mare atentie trebuie acordata trecerii de la practica judiciara la identificarea normelor legale.

Atata timp cat practica celorlalte organizatii internationale abordeaza aceasta problema in acelasi fel dar neaparat cu o oarecare precautie, aceste rezolutii pot fi adoptate. Rezolutiile pot evidentia o cutuma anume sau sa conduca la crearea unui obicei (cutume), la fel cerinta unei opinio juris poate decurge din anumite circumstante care pot fi intalnite pretutindeni.

Este pusa uneori in discutie la modul general dar si particular, existenta unor instrumente si documente care nu au forta obligatorie care decurg din tratate si care formeaza o categorie speciala denumita "legislatie blanda". Aceasta terminologie este menita sa arate faptul ca instrumentele sau clauzele amintite nu pot fi prin ele insele legi, dar importanta lor in cadrul general al dreptului international cere acordarea unei atentii speciale acestor clauze. S-ar putea in acest sens cita din dreptul international economic si din dreptul international al mediului. Utilizarea acestor documente fie ca iau forma recomandarilor, indrumarilor codurilor de practica judiciara sau a principiilor, este importanta in observarea evolutiei si crearii unor principii care in final ar putea fi transformate in legi cu forta obligatorie. Ele sunt importante si au o mare influenta in dreptul international, dar nu constituie norme legale.

Un studiu al Departamentului Statelor Unite referitor la acordurile fara forta obligatorie, dintre state, nota ca: "este recunoscut faptul ca in practica internationala pot cadea de acord asupra unor declaratii de politica, comuna, dar nu pot stabili obligatii legale. In ultimul deceniu, acesta a devenit intelesul comun a proclamarii rezultatelor schimburilor diplomatice, a statuarii pozitiilor comune fata de problemele politice privitor la intentia lor de a colabora in probleme de interes comun sau angajandu-se politic unele fata de altele (statele). Aceste documente sunt privite uneori ca fiind acorduri fara forta obligatorie, fiind doar declaratii comune.

Ceea ce este determinant in asemenea situatii este nu denumirea data acestor documente ci intentia partilor care reiese din circumstante relevante de a crea relatii legale cu caracter obligatoriu intre ele in cazul respectiv.

Comisia de Drept International Comisia de Drept International a fost infiintata de Adunarea Generala in 1947 cu scopul declarat de a promova dezvoltarea treptata a dreptului international si codificarea sa

Multe dintre cele mai importante conventii internationale au fost create din munca acestei Comisii. Fiind decisa tema dezbaterii, Comisia Internationala va pregati un proiect. Acesta este propus de numeroasele state si este urmat de o conferinta internationala convocata de Natiunile Unite. In cele din urma va rezulta tratatul. Aceasta procedura a fost urmata in conventiile internationale

Comisia a adoptat un numar de proiecte de articole pe probleme de imunitate jurisdictionala in 1991, un proiect al statutului curtii internationale de drept penal din 1994 si un set de proiecte de articole referitor la responsabilitatea statelor din 2001. Proiectele de ILC se refera adesea la hotararile Curtii Internationale de Justitie . Unele din proiectele de lege ale Comisiei privitoare la responsabilitatea statelor, au cantarit mult, in special in cazul Ungariei si Slovaciei. Acesta nu este un lucru exceptional ci mai degraba ilustreaza faptul ca asa cum hotararile si opiniile Curtii influenteaza lucrarile Comisiei Internationale, la fel, lucrarile Comisiei pot influenta hotararile Curtii.

Astfel, se poate vedea ca, Comisia Internationala este implicata in cel putin doua surse de drept. Proiectele sale pot sta la baza tratatelor internationale care obliga statele semnatare si care le-au ratificat care continua sa formeze o parte a dreptului international in general, iar lucrarile sale sunt o parte a unei intregi categorii a practicii judiciare a statelor care duce la formarea unor noi reguli de drept comun. Proiectele sale pot constitui intr-adevar dovada existentei unei cutume care de asemenea contribuie la crearea unor noi legi. In completare, nu poate fi trecut cu vederea faptul ca, Comisia Internationala este compusa din publicisti calificati eminent, incluzand multi consultanti guvernamentali ale caror raporturi si studii pot fi folosite ca metode de determinare a ceea ce dreptul este cu adevarat cum sunt si lucrarile.

IV.5. Alte organe, institutii

Desi Comisia Internationala este pe departe cel mai important dintre organele care ajuta la studierea si dezvoltarea dreptului, exista alte institutii care au aceeasi misiune. Comisia Natiunilor Unite de Comert International (UNCITRAL) si Conferinta Natiunilor Unite pentru Comert si Dezvoltare (UNCTAD), de exemplu, contribuie la cresterea numarului de legi internationale adoptate pentru domenii ca cel economic, financiar, in timp ce organele constituite temporar, precum Comitetul pentru Principiile Dreptului International sunt ocupate cu producerea de declaratii si analize. Nimeni nu poate trece cu vederea fantastica munca depusa de unele agentii specializate cum ar fi Organizatia Internationala a Muncii sau Organizatia Internationala in materie Educationala, a Stiintei si Culturii (UNESCO), care in mod constant contribuie la dezvoltarea dreptului international din perspectiva sferelor lor de preocupare.

Mai sunt si alte institutii independente care sunt in mod activ implicate in domeniu. Asociatia Dreptului International si Institutul de Drept International sunt cele mai cunoscute asemenea organizatii care studiaza si stimuleaza dreptul in comunitatea mondiala in timp ce variate proiecte de cercetare de la Harvard au ajuns renumite inainte de Cel de-al Doilea Razboi Mondial si mai au valoare si-n zilele noastre.

IV.6. Actele unilaterale

In anumite situatii, actele unilaterale ale statelor, incluzand declaratii facute de oficialii acestor state ar putea duce la ridicarea importantei obligatiilor legale internationale. Aceste acte pot include recunoasteri sau proteste care au consecinte legale. Actele unilaterale poate nu constituie o sursa de drept international asa cum se intelege din art. 38 al Statutului Curtii Internationale de Justitie, dar sunt surse de obligatii ale statelor. Pentru ca aceasta sa se intample, intentia de a crea o legatura intre state prin sustinerea unor declaratii este cruciala fiind un element de publicitate si de notorietate. O asemenea intentie poate fi stabilita pe calea interpretarii unui act, iar principiul bunei-credinte are un rol crucial. Curtea Internationala a accentuat ca statele fac declaratii prin care libertatea lor de actiune este limitata, cerandu-se o interpretare restrictiva. Recunoasterea actului este importanta daca un al treilea stat este implicat pentru ca acest act sau declaratie sa-i fie opozabil.

IV.7. Ierarhia surselor si jus cogens

Deciziile judiciare si scrierile au in mod clar o functie subordonata in ierarhia aratata in art. 38(1) in timp ce principiile generale de drept sunt o modalitate de completare a cutumei si tratatelor se plaseaza ferm pe locul al treilea. Problema prioritatii intre cutume si tratate este foarte complexa. Ca regula generala, cele aparute ultimele vor avea prioritate. Tratatele sunt de obicei formulate sa inlocuiasca si codifice cutumele existente, iar tratatele in timp pot fi scoase din uz si inlocuite cu noi reguli cutumiare. Exista un principiu potrivit caruia legile speciale predomina legilor generale, asa ca, de exemplu, tratatele incheiate intre state au prioritate in fata regulilor generale cutumiare intre aceleasi state.

Curtea Internationala a statuat in cazul Barcelona ca a existat o diferenta esentiala intre obligatiile statelor fata de comunitatea internationala ca un intreg si acestea se ridica in fata altor state in domeniul protectiei diplomatice. Toate statele pot fi tinute sa aiba un interes legal in protectia lor, ele sunt obligatii erga omnes. Exemple de asemenea obligatii include scoaterea in afara legii a agresiunii si genocidului, protectia impotriva sclaviei si a discriminarii rasiale. La acestea se adauga interzicerea torturii.

Simplitatea regulilor traditionale privitoare la "locus standi" in anumite circumstante cu privire la gasirea unei solutii legale impotriva sustinerii statelor care incalca legea poate fi legata de o intrebare separata de principiile superioare in dreptul international.

O asemenea norma coercitiva este definita de Conventie ca una acceptata si recunoscuta de comunitatea internationala a statelor ca o norma de la care nu se poate deroga si care poate fi modificata doar de o norma subsecventa de drept international general avand acelasi caracter. Conceptul de jus cogens este bazat pe acceptarea valorilor fundamentale si superioare din sistem si in inrudirea dintre notiunea de ordine publica sau de politica publica in ordinea legala interna. Reflecta de asemenea influenta gandirii Dreptului Natural (Comun). Variate exemple care au in continutul lor jus cogens au fost aduse, in special in discutiile in chestiune de Comisia Internationala ca de exemplu nelegala folosire a fortei, a genocidului, a comertului cu sclavi, a pirateriei.

O abordare in doua etape este implicata pentru a simplifica intelesul art. 53: prima este stabilirea propunerii unei reguli (legi) generale de drept international, iar a doua etapa este acceptarea ca lege obligatorie a normei de catre comunitatea internationala a statelor ca un intreg. Dupa cum se va vedea, un proces strict (obligatoriu) este desfasurat si ca urmare, stabilirea la un nivel superior a legilor obligatorii are serioase implicatii pentru comunitatea statelor la nivel international. Trebuie sa se evite situatia ca unele dintre aceste norme obligatorii care se refera la politica sau ideologia minoritatilor, sa fie impuse, pentru ca altfel, in timp, conceptul acestora si-ar pierde valoarea. Textul de lege insusit va necesita o acceptare universala a propunerii ca lege obligatorie pentru state si o recunoastere a acesteia ca jus cogens de catre marea majoritate a statelor, intalnind ideologia si politica partidelor. Este clar ca numai regulile bazate pe cutume ori tratate pot forma baza unor norme jus cogens. Aceasta datorita atitudinii ostile pe care unele state o au fata de unele principii generale in ideea ca acestea constituie o sursa independenta de drept international si datorita cerintei universale de creare a unor jus cogens. Asa cum arata art. 53 al Conventiei de la Viena, un tratat care este contrar unei legi existente jus cogens, este nul ab initio, in timp ce, in virtutea art. 64, un tratat existent care intra in conflict cu o lege aparuta jus cogens nu va mai putea fi aplicat din momentul in care legea respectiva apare. Nu este nul ab initio nici prin art. 71, obligatia sau situatia legala creata de un tratat anterior care prin efectele sale arata ca mentinerea (respectarea) sa nu este contrara normei cu forta obligatorie