LEZIUNILE SI MOARTEA PRIN ARMELE DE FOC

LEZIUNILE SI MOARTEA PRIN ARMELE DE FOC

Definitie

Armele de foc sunt mecanisme/instrumente, de atac sau de aparare, ce actioneaza prin

intermediul unui proiectil (= agent traumatic mecano-dinamic), a carui deplasare este

indusa/determinata de arderea unei pulberi explozive.

Clasificarea armelor de foc:

Dupa destinatie: arme militare; arme de vânatoare; arme sportive; arme speciale; arme

deghizate: pistol-stilou, pistol-baston, pistol-cutit etc.

Dupa modul de functionare: arme simple; arme cu repetitie; arme semiautomate; arme

automate .

Dupa constructia canalului tevii: arme cu tevi lisa, la care peretii interiori ai tevii sunt

netezi; arme cu teava ghintuita, la care peretii interiori prezinta un relief reprezentat de ghinturi

(goluri), iar între ele plinuri; arme cu tevi combinate.

Dupa lungimea tevii: arme cu teava lunga, peste 50 cm; arme cu teava mijlocie, între 20-50

cm; arme cu teava scurta, sub 20 cm: pistoale, revolvere.

Dupa calibru: la armele cu teava ghintuita (armele cu glont) = în tarile europene , calibrul

este marimea în mm a diametrului dintre p 656e415g linuri: calibru mic: sub 6,35 mm; calibru mijlociu: între

6,35- 9 mm; calibru mare: peste 9 mm; la armele cu teava lisa (armele cu alice), calibrul este un

numar invers proportional cu largimea interioara a tevii: 12 ,16, 18, 20 etc.

Dupa munitia folosita: armele cu teava ghintuita folosesc cartuse cu glont, obisnuit sau

special, al carui diametru este mai mare decât calibrul tevii; armele cu teava lisa folosesc cartuse

cu: alice, sfere mici de plumb; mitralii - alice mai mari, cu diametrul de peste 5,5 mm; pose -

alice confectionate artizanal din diferite materiale.

Din punct de vedere medico-legal si criminalistic, leziunile ce pot fi produse de armele de

foc sunt:

. leziuni primare - determinate de factorii primari ai împuscarii: proiectil sau fragmente

de proiectil;

. leziuni secundare - generate de factorii secundari ai împuscarii: flacara; gazele;

pulberea arsa sau arzând; pulberea nearsa;

. leziuni/urme tertiale sau reziduale induse de factori/elementele reziduale care se gasesc

în interiorul tevii si care sunt antrenate si transportate de proiectil: unsoare, rugina, pulberi din

tragerile anterioare, fragmente metalice etc.;

. leziuni/urme cuaternare sau conexe formate de factorii elemente preluate de proiectil în

trecerea sa prin diverse medii: nisip, faina, fulgi de perna etc. sau prin ricosare.

Leziunile secundare, tertiare si cuaternare sunt denumite generic si leziuni sau urme

suplimentare sau complementare.

Moartea prin împuscare se poate produce în mod direct: prin distrugerea unui organ vital

(dilacerare cerebrala, ruptura cardiaca etc.); prin hemoragie interna (ruptura de aorta etc.) sau

externa; în mod indirect, prin complicatii: infectioase, embolice etc.

Armele de foc cu glont

Leziunile traumatice determinate de glont:

A) orificiul de intrare apare sub forma unei solutii de continuitate cu ,,lipsa de tesut" si

prezinta în jur inele (centuri sau gulerase): inelul de contuzie = inelul de excoriatie = inelul de

eroziune = inelul traumatic: inelul de stergere = inelul de depozitare a ,,murdariei" aflate pe glont;

inelul de metalizare;

B) orificiul de iesire apare sub forma unei solutii de continuitate fara ,,lipsa de tesut";

7

C) canalul sau canalul - traiect reprezinta drumul parcurs de proiectil de la orificiul de

intrare pâna la orificiul de iesire .

Leziunile/modificarile produse de factorii secundari ai împuscarii:

A) flacara sau reziduul incandescent al pulberii are: efect luminos; efect termic; distanta de

actiune este de 3-5 pâna la 10 cm;

B) gazele ce provin din arderea pulberii în interiorul tevii pot actiona pe o distanta de pâna

la 5-10 cm; pot avea trei tipuri de actiuni: actiunea mecanica manifestata prin: ruperea

îmbracamintei; deformarea orificiului de intrare ce poate capata forma stelata, în cruce etc.;

distrugerea partii initiale a canalului prin rupturile tesuturilor moi (fasii, muschi, tesut adipos

etc.); rupturi ale firelor de par de la emergenta ;placi, pete pergementate de culoare galbuie;

actiunea termica; actiunea chimica este consecinta reactiilor la care ia parte oxidul de carbon.;

C) fumul - funinginea pulberea arsa: distanta de actiune (în functie de arma si de tipul

pulberii folosite) este de regula de 10-20 cm, leziunile putându-se manifesta, în cazul armelor de

mare calibru, si de la distante de 50-60 cm; formeaza o zona circulata sau ovalara, în jurul

orificiului de intrare, cu diametrul de 3-8 cm, numita ,,mansonul de fum"; participa la formarea

zonei de tatuaj din jurul orificiului de intrare;

D) pulberea nearsa sau arzând - participa la formarea zonei de tatuaj; distanta de actiune

este de 40-50 cm pâna la 100-150 cm; ca regula generala, pulberea nearsa ramâne pe tegument

când s-a tras de la o distanta egala cu lungimea tevii.

Zona de tatuaj:

- este dispusa în jurul orificiului de intrare, pe o arie mai mare, de ordinul centimetrilor;

- este determinata de pulberea nearsa, arsa sau arzând (factori secundari); uneori, la

formarea zonei de tatuaj pot participa si elementele tertiale (fragmentele metalice) aruncate din

canalul tevii de presiunea mare a gazelor si încrustate în piele;

- se formeaza prin patrunderea microparticulelor în piele (epiderm); nu se spala la

actiunea jetului de apa;

- are o forma rotunda sau ovalara în functie de unghiul de tragere;

- în functie de tipul pulberii, poate avea o coloratie negricioasa (pulberea cu fum) sau

cenusie, verzuie, galbuie (pulberea fara fum);

- apare ca o zona (negricioasa sau cenusie) de aspect pulverulent presarata cu

încrustatii (granule de pulbere arzând), cu o regiune interna mai densa (mai intens

colorata) si o regiune externa mai deschisa la culoare.

Leziunile/urmele determinate de factorii/elementele tertiale. Aceste elemente: pot fi

preluate de glont, în trecerea fortata a acestuia prin canalul tevii, caz în care vor forma, indiferent

de distanta de tragere: inelul de stergere; inelul de metalizare; pot fi antrenate de presiunea mare a

gazelor si, atunci când tragerea s-a realizat în limita de actiune a factorilor secundari, sa

determine formarea zonei de metalizare.

Zona de pseudotatuaj:

- se gaseste în jurul orificiului de intrare pe o arie mica (cu raza de 2-3 mm) sub forma

unui lizereu negricios;

- este determinata de depunerea elementelor reziduale (factorii tertiali preluati de glont)

pe tegument; se spala la actiunea jetului de apa;

- are o forma rotunda sau ovalara în functie de unghiul de tragere.

Leziunile/urmele produse de factorii/elementele cuaternare sau conexe

Elementele conexe sunt reprezentate de totalitatea particulelor, fragmentelor antrenate de

proiectil în traiectoria sa de la retezatura dinainte a tevii pâna la orificiul de intrare în corpul

uman; aceste elemente, ce pot proveni fie din mediul strabatut de glont (nisip, fulgi de perna,

sticla etc.), fie din materialul care a produs ricoseul (lemn, zid, metal etc.), se vor depune: pe

8

haine; la nivelul orificiului de intrare, caz în care trebuie diferentiate de tatuaj; în prima portiune a

canalului.

Stabilirea distantei de tragere în cazul armelor de foc cu glont

În functie de prezenta pe hainele sau pe corpul victimei a leziunilor determinate de factorii

secundari ai împuscarii pot fi deosebite trei situatii: împuscarea cu teava lipita (descarcare

absoluta sau împuscarea de la distanta nula); împuscarea în limita de actiune a factorilor

secundari (împuscarea de la distanta mica sau apropiata, descarcare relativa); împuscarea în afara

limitei de actiune a factorilor secundari (împuscare de la distanta mare sau îndepartata).

Armele de foc cu alice

În cazul utilizarii armelor de foc ce folosesc cartuse cu alice, pose sau mitralii, leziunile

traumatice sunt asemanatoare cu cele produse prin proiectil unic (glont), cu specificarea ca, în

aceasta situatie, în functie de distanta de tragere, se vor constata pe corpul victimei mai multe

orificii mici; astfel, în functie de gradul de dispersie a alicelor (conul de împrastiere), se va forma:

- la o tragere de pâna la 50 cm, prin actiunea grupata ,,în bloc" a alicelor (alicele

actioneaza ca un proiectil unic !) se va forma un singur orificiu de intrare mare, cu marginile

neregulate, zdrentuite, dintate (date de alicele marginale);

- între 50 cm si 2 m, datorita dispersiei alicelor marginale, se formeaza un orificiu

central, mai mare, cu marginile neregulate (alicele centrale care înca mai actioneaza "în bloc"),

înconjurat de mai multe orificii mici, de aspect diferit în functie de forma alicelor;

- de la 2-2,5 m , pâna la 5 m, lipseste orificiul central, existând în schimb mai multe

orificii mici al caror aspect este dat de forma alicelor;

- la aproximativ 5 m, dispersia alicelor se face pe o suprafata cu diametrul de 15-20 cm;

distanta dintre orificii este de aproximativ 1 cm la centru si de pâna la 3 cm la periferie;

- la aproximativ 10 m, dispersia alicelor se face pe o suprafata cu diametrul de 20-40 cm;

distanta dintre orificii este de aproximativ 2 cm la centru si de pâna la 6 cm la periferie;

- la 50 m, dispersia alicelor se face pe o suprafata de aproximativ 1 m

2

;

298

- la 300 m, dispersia alicelor este maxima.

De asemenea, trebuie specificat faptul ca, la armele cu alice, actiunea factorilor secundari se

manifesta de la o distanta mai mare decât în cazul armelor cu glont, respectiv între 1-2 m. Atât în

cazul armelor de foc cu glont, cât si al celor cu alice, din punct de vedere medico-legal trebuie

stabilit: daca leziunile traumatice constatate sunt consecinta împuscarii; directia de tragere;

distanta de la care s-a tras; numarul si succesiunea împuscaturilor; daca împuscarea a avut loc în

timpul vietii sau postmortem; în ce circumstante se puteau produce leziunile/moartea persoanei

respective(crima, sinucidere, accident sau disimularea unei alte cauze de deces).

6. ASFIXII DE APORT

Procesul respirator

Prin asfixie se poate întelege, în mod obisnuit, acea stare patologica a organismului

determinata de lipsa oxigenului. Procesul respirator se desfasoara în trei etape:

I. Etapa de aport, în care aerul atmosferic încarcat cu oxigen (aer inspirat) patrunde prin

orificiile respiratorii (nasul si gura), strabate caile aeriene (faringe, laringe, trahee, bronhii si

ramificatiile acestora) pentru a ajunge în plamâni la ultima diviziune a conductelor aerifere, ce se

prezinta ca o formatiune dilatata (ca un balon sau ca o boaba de strugure) numita alveola

pulmonara. În acest moment are loc o etapa intermediara numita etapa de schimb alveolo-capilar.

II. Etapa de transport, ce presupune, asa cum indica si denumirea, transportul gazelor, în

dublu sens, prin intermediul sângelui. Urmeaza o noua etapa intermediara, respectiv etapa de

schimb capilaro - celular.

9

III. Etapa de utilizare, ce presupune folosirea oxigenului pentru ,,respiratia celulara" a

fiecarui tesut sau organ, concomitent cu producerea de CO2.

Scaderea concentratiei de oxigen (hipoxie) sau absenta (anoxie) se poate produce în oricare

din etapele procesului respirator; astfel, în functie de etapa în care survine perturbarea functiei

respiratorii, se pot deosebi:

1) anoxii de aport (anoxii anoxice); în aceste cazuri, cantitatea de O2 care ajunge la plamâni

(de fapt la alveola pulmonara) este insuficienta sau absenta. Anoxiile de aport pot fi provocate de

cauze: neviolente (patologice): pneumonii, bronhopneumonii: tumori (de laringe) etc., deci

diverse boli care împiedica desfasurarea normala a ventilatiei; violente (asfixii), prin: diverse

obstacole, care nu permit aerului sa patrunda în plamân prin scaderea/absenta oxigenului în aerul

inspirat sau prin imposibilitatea efectuarii inspiratiei;

2) anoxii de transport; în aceasta situatie, desi cantitatea de O2 care patrunde în plamân si

care strabate bariera alveolo-capilara este suficienta necesitatilor organismului, sângele nu-si

poate îndeplini functia de transportor (al oxigenului) de hematii (hemoglobina) este redusa:

hemoragii masive, boli ale sângelui generatoare de anemii etc.

Anoxiile de transport pot fi de cauza violenta sau neviolenta;

3) anoxii de utilizare (anoxii histotoxice), ce se caracterizeaza prin imposibilitatea celulelor

de a folosi oxigenul adus de sânge în cantitate suficienta; anoxiile histotoxice pot cunoaste cauze

violente.

Asfixiile sau anoxiile de aport, de cauza violenta, care fac obiectul de studiu al medicinii

legale, pot fi clasificate în:

a) asfixii mecanice;

b) asfixii chimice- atmosferice;

c) asfixii hipochinetice.

Asfixii mecanice

Elemente introductive. Asfixiile mecanice însumeaza totalitatea formelor de anoxie anoxica

(de aport) de cauza violenta prin care se împiedica (în mod mecanic) patrunderea aerului - cu o

concentratie normala de oxigen - prin caile respiratorii, pâna la nivelul alveolelor pulmonare.

Clasificarea asfixiilor mecanice:

A) în functie de modul în care se realizeaza asfixia se pot deosebi: asfixii mecanice prin

comprimare: fie a gâtului: spânzurare, strangulare, sugrumare; fie toraco-abdominala: asfixii

mecanice prin obstructia cailor respiratorii: sufocare, înecare, obstructia cu diversi corpi straini;

B) în functie de intervalul de timp în care se instaleaza moartea, se pot întâlni: forme

supraacute; forme acute; forme subacute.

Modificari generale externe si interne. Aceste modificari nu sunt specifice unei anumite

forme, ci se întâlnesc cu o intensitate diferita în cazul tuturor mortilor prin asfixie mecanica:

A) modificari externe: 1) lividitatile cadaverice sunt: pronuntate, intens violacee; întinse în

suprafata; precoce, apar rapid de la instalarea mortii; 2) cianoza; 3) midriaza; 4) petesii asfixice;

5) limba prolabata între arcadele dentare; 6) urme de urina, fecale, sperma;

B) modificari interne: 1) sângele este lichid si mai închis la culoare; 2) cavitatile drepte ale

inimii sunt dilatate si umplute cu sânge; 3) petesii asfixice: punctiforme (Razkazov -Lukomski)

sau mai mari, insulare (Paltauf-Tardieu-Minakov); 4) emfizem asfixic pulmo-nar; 5) hemoragie în

muschii temporali-bilaterala, simetrica; 6) staza generalizata.

Asfixiile mecanice prin comprimare

Spânzurarea. Este o forma de asfixie mecanica realizata prin comprimarea gâtului cu un lat

actionat de greutatea (totala sau partiala) a propriului corp atras de forta gravitationala.

Din punct de vedere medico-legal, spânzurarea poate fi clasificata:

10

A) în functie de pozitia nodului: spânzurare tipica, atunci când nodul se afla situat în

regiunea posterioara a gâtului, la ceafa; spânzurare atipica, atunci când nodul se afla în oricare

alta pozitie(anterioara, laterala sau antero-laterala);

B) dupa cum cadavrul atinge sau nu o suprafata de sprijin: spânzurare completa, când

corpul este suspendat în lat, deasupra planului de sprijin fara a se rezema de nici o suprafata;

spânzurare incompleta, când cadavrul, atârnat în lat atinge suprafata de sprijin cu o parte mai

întinsa sau mai redusa a corpului: spânzurarea în picioare, spânzurarea în genunchi, spânzurarea

în pozitia culcat etc.

Modificari specifice spânzurarii:

1) santul de spânzurare, ce se prezinta ca o depresiune pergamentata: situata circulat în

treimea superioara a gâtului; cu traiect oblic ascendent catre regiunea nodului; de adâncime

neuniforma; incompleta; 2) + infiltrate sanghine adiacente santului, în muschii

sternocleidomastoidieni (semn Walcher), sau 3) + fracturi ale laringelui si/sau osului hioid -

coarne mari; 4) + fracturi/luxatii ale coloanei vertebrale cervicale; 5) + pleznituri transversale ale

stratului intern al arterei carotide (semn Amussat); 6) + ,,mansoane" echimotice pericarotidiene

(semn Martin).

Strangularea. Este o forma de asfixie mecanica realizata prin comprimarea gâtului cu un lat

actionat de o forta, alta decât cea a propriului corp atras de forta gravitationala.

Modificari specifice strangularii:

1) santul de strangulare, ce se prezinta ca o depresiune pergamentata: situata circular în

treimea medie sau inferioara a gâtului; cu traiect orizontal; cu adâncime uniforma; complet;

2) leziunile traumatice decelate la autopsie, dupa sectionarea pielii gâtului, sunt mai

evidente;

3) mult mai frecvent decât în cazul spânzurarii în strangulare vor aparea leziuni traumatice

de aparare, deoarece victima, de cele mai multe ori, opune rezistenta, încercând sa se apere.

Sugrumarea. Este o forma de asfixie mecanica realizata prin comprimarea gâtului cu

mâna/mâinile.

Modificari specifice sugrumarii: 1) leziuni traumatice elementare la nivelul gâtului

reprezentate prin echimoze (ovalar-alungite determinate de degete) si/sau excoriatii (semilunare

produse de unghii); 2) dupa sectiunea pielii leziuni traumatice de la nivelul gâtului, sunt mult mai

evidente; 3) leziuni traumatice de aparare.

Comprimarea toraco-abdominala. Este o forma de asfixie mecanica realizata prin

comprimarea toracelui si/sau abdomenului; presiunea exercitata împiedica excursiile respiratorii

ale principalului muschi respirator - diafragmul.

Asfixiile mecanice prin obstructie

Sufocarea. Este o forma de asfixie mecanica realizata prin astuparea orificiilor respiratorii

superioare (nasul, gura), ceea ce face imposibila patrunderea aerului prin caile respiratorii spre

plamân.

Modificari specifice sufocarii: 1) leziuni traumatice elementare, cum ar fi echimoze

(alungite sau rotunde - determinate de degete) si/sau excoriatii (semilunare - generate de unghii)

în jurul gurii si nasului; 2) pe fetele interne ale buzelor: leziuni traumatice generate de

comprimarea buzelor între planul dur reprezentat de arcada dentara si forta externa ce actioneaza

în vederea realizarii asfixiei; 3) uneori se pot evidentia, în cavitatea bucala sau în fosele nazale,

fragmente din materialul cu care s-a efectuat obstructia cailor respiratorii (scame, fulgi etc.); 4)

leziuni traumatice de aparare.

Obstructia cailor respiratorii. Este o forma de asfixie mecanica realizata prin astuparea

cailor respiratorii (laringe, trahee, bronhii si ramificatiile acestora; ultimele ramificatii se numesc

bronhiole terminale, iar la capatul acestora se afla alveolele pulmonare) cu diferite corpuri straine.

În functie de caracteristicile corpului strain si de circumstantele de producere a acestui tip

de asfixie, putem deosebi: obstructia prin bol alimentar, deci cu alimente ce urmau a fi înghitite;

11

obstructia prin aspiratie de continut gastric, regurgitat (din stomac, dupa varsatura) - sindrom

Mendelson; de sânge, cum ar fi, spre exemplu, dupa agresiuni cu fracturi ale viscerocraniului sau

dupa ruptura unor varice esofagiene în caz de ciroza hepatica etc.; de creier, în fracturi de baza de

craniu; de substante pulverulente: faina, ciment, seminte, nisip etc.; obstructia cu diversi (alti)

corpi straini, de cele mai multe ori solizi, ce patrund (accidental sau criminal) în caile respiratorii:

cereale, nasturi, monede, sâmburi, proteze dentare etc. obstructia prin calus; obstructia prin edem

glotic.

Modificari specifice: 1) prezenta corpului strain în caile respiratorii sau a edemului glotic;

2) în cazul în care corpul strain a fost introdus fortat, se vor evidentia leziuni traumatice atât în

cavitatea bucala si caile respiratorii, cât si la examenul extern al cadavrului.

Înecarea. Este o forma de asfixie mecanica realizata prin obstructia cailor

respiratorii/alveolelor pulmonare cu lichide ce înlocuiesc aerul respirat, consecutiv contactului

partial (numai capul sau numai orificiile respiratorii) sau total (scufundare) al organismului cu

lichidul respectiv.

Din punct de vedere medico-legal, se face distinctie între: submersie, termen prin care se

întelege moartea organismului produsa în urma contactului cu mediul lichid, si imersie, notiune

prin care se întelege aruncarea cadavrului în apa.

Modificari ce pot fi evidentiate la autopsie:

A. Datorate contactului organismului cu mediul lichid (apar si în submersie si în imersie):

pielea de ,,gaina"; macerarea pielii; caderea parului; colonizarea cu alge; adipoceara; putrefactia.

B. Datorate înecarii: ,,ciuperca" înecatilor; paloarea pielii; petesiile pleurale; plamânul de

înecat; inima asfixica; sângele este mai fluid; prezenta apei cu elemente din apa în tractul

digestiv; prezenta apei cu elemente din apa în caile respiratorii; prezenta lichidului de submersie

în sinusul osului sfenoid (semnul Svesnikov).

C. Datorate vietuitoarelor acvatice: lipsa unor parti moi (nas, buze etc.) sau a unor degete

etc.; aceste leziuni se caracterizeaza prin faptul ca nu au caracter vital.

D. Datorate deplasarii cadavrului: în încercarea de salvare din apa; în apa.

E. Datorate manevrelor de reanimare.

Asfixii chimico-atmosferice

Definitie - totalitatea formelor de anoxie anoxica (de aport) de cauza violenta caracterizate

prin alterarea compozitiei chimice normale a aerului atmosferic inspirat.

Aceste tipuri de asfixii se pot produce în doua circumstante:

- când cantitatea de O2 atmosferic scade treptat concomitent cu acumularea de CO2,

cresterea temperaturii si a umiditatii si acumularea de substante organice, rau mirositoare, asa

cum se întâmpla în spatii închise: submarine blocate, sali de spectacole rau ventilate, frigidere,

lazi închise ermetic, închisori (spatii de detinere) cu multi detinuti etc.;

- când O2 este înlocuit cu gaze inerte (azot, metan), sau viciate (cu o concentratie crescuta

de CO2, hidrogen sulfurat etc.): în WC-uri, în beciurile unde fermenteaza vinul, în pesteri

(speologi prinsi în ,,pungile de metan"), în mlastini etc.

Asfixiile hipokinetice

Definitie - totalitatea formelor de anoxie anoxica (de aport) de cauza violenta determinate

de epuizarea miscarilor (excursiilor) respiratorii, ceea ce face ca aerul atmosferic cu o

concentratie normala de oxigen si în lipsa unui obstacol care sa blocheze orificiile si/sau caile

respiratorii sa nu mai poata ajunge la nivelul alveolelor pulmonare.

O astfel de asfixie se poate realiza prin atârnarea corpului în pozitie verticala de: membrele

toracice, cum ar fi crucificarea, ,,spânzurarea" de mâini etc.; membrele pelvine (,,spânzurarea" cu

capul în jos).