Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
Upload




























Metodele rationamentului juridic: inductie, deductie, analiza, sinteza, utilizarea procedeelor logicii formale si a silogismului in cadrul gindirii juridice

Drept




Metodele rationamentului juridic: inductie, deductie, analiza, sinteza, utilizarea procedeelor logicii formale si a silogismului in cadrul gindirii juridice.

Fiind acceptat faptul ca dreptul este un sistem de norme, atunci acesta ca oricare alt sistem poate fi abordat si dintr-o perspectiva logica. Atit logicienii (Kalinowski J., Wroblenski J., Joja A.etc.) cit si juristii (M. Djuvara, E. Sperantia etc.) au observat caracterul axiomatic al dreptului, zice Gh. Mateut, Ar. Mihaila, (Logica juridica, p.11). Rolul de axiome in cadrul sistemului dreptului il au principiile (generale, cum ar fi, principiul democratiei, egalitatii in fata legii, principiul separatiei puterilor, sau ramurale, cum ar fi principii ale dreptului civil sau penal) care pot fi utilizate ca fundament in orice demonstratie sau argumentare.



Sistemul juridic ca oricare alt sistem poseda anumite proprietati logice esentiale. Este vorba de completitudinea sistemului juridic, determinata de capacitatea acestuia de a da o solutie oricarei probleme juridice, adica de a determina consecintele juridice ale oricarui fapt, si consistenta unui sistem juridic determinata de compatibilitatea normelor sale, de lipsa contradictiilor din interiorul sau. Pe linga proprietatile logice ale sistemului juridic exista numeroase ratiuni care justifica utilitatea logicii in drept, zic autorii lucrarii Logica juridica [p.13]:

- caracterul rational al legii;

- orientarea activitatiii legislative in conformitate cu un model rational;

- caracterul logic al elaborarii legii;

- caracterul logic al activitatii de aplicare a dreptului.

De asemenea, importanta este utilizarea metodelor rationamentului (inductia, deductia, analiza, sinteza etc.) care foarte clar explica modul de utilizare a acestuia, utilitatea, regulile logice de folosire si aplicare.

Facem un rationament sau o 747j91h inferenta cind determinam valoarea de adevar a unei judecati cu ajutorul altor judecati. Prin intermediul rationamentului furnizam temeiuri in virtutea carora consideram anumite judecati ca fiind adevarate sau false. Rationamentul are doua cai de realizare: - de la particular la general (inductie); - de la general la particular (deductie, demonstrare, silogism). Rationamentul juridic este mentionat ex lege, in materie de prezumtii care autorizeaza pe judecator sa traga consecinte de la un fapt cunoscut la un fapt necunoscut, la fel cum legea le trage in anumite imprejurari, zic Gh. Mateuti si Ar. Mihaila. Acest gen de rationament juridic se numeste deductie, pentru ca in acest domeniu al aplicarii dreptului, inferenta interpretului si a legiuitorului porneste de la o universala, care in genere este: din anumite comportamente, din anumite semne exterioare, urme si indicii, se impune in lipsa probelor directe, sa se traga anumite concluzii (Bonnier).

Astfel, rationamentul este actul prin care determinam valoarea de adevar a unei judecati cu ajutorul altor judecati. Rationamentul este ansamblul de judecati dintre care una, numita concluzie, este sustinuta de celelalte numite premise.

Analiza este operatia logica prin care se construieste din termenul care se refera la un intreg multimea termenilor care se refera la partile sale, spre exemplu, proprietatea se descompune in trei termeni: dreptul de a folosi (usus), dreptul de a avea (fructus) si dreptul de a dispune (abusus).

Analiza logica este utila si in inlaturarea erorilor logice ale limbajului si in reconstruirea discursului conform succesiunii logice corecte. La fel analiza logica a limbajului juridic poate fi facuta si dintro perspectiva semiotica.

Un alt mediu de utilizare a analizei este ancheta. in procesul cunoasterii prin anchete judiciare, avem in permanenta in fata doua persoane: anchetatorul care trebuie sa stabileasca imprejurarile in care sau savirsit anumite fapte cu caracter juridic si cel chemat sa raspunda la intrebari si sa dezvaluie datele cunoscute de el in mod corect. Asadar, solicitarea unei persoane de a da un raspuns intr-un domeniu de interes cun este ancheta judiciara contine doua elemente: cel solicitat este presupus depozitar de date utile cunoasterii in sectorul respectiv; dialogul este organizat de anchetator in baza ideii de contributie cu informatii utile pe care unele persoane trebuie sa le furnizeze. La fel anchetatorul bineficiaza atit de prerogative de autoritate, dar si de faptul ca are la indemina primele informatii obisnute de organele de ordine, precum si un personal specializat, prin intermediul caruia procedeaza la investigasii si da curs directiei de ancheta.si in acest cadru este importanta utilizarea analizei raportata la corelatia intrebare/raspuns. Caci uneori imaginile formate in gindirea celui care intreaba si a celui care ofera raspunsuri pot sa fie apropiate, oferind si asigurind cunoasterea, sau poate fi situatia cind avem decalaje mari intre scopul urmarit de cel care ancheteaza si cel care ofera raspunsuriBinomul intrebare/raspuns contine trei elemente:

Presupozitia, inclusa in intrebare sub forma de asertiune, dispuse intro ordine bine determinata;

Imperativul juridic, ca element care provoaca raspunsul la intrebare si care trebuie sa satisfaca cerinta stabilirii adevarului juridic;

Raspunsul la intrebare, care este chemat sa inlocuiasca necunoscuta x sau sa-i limiteze domeniul de aplicare.

Prin intermediul acestor trei elemente este posibila trecerea la o alta presupozitie, prin care se obtin noi cunostinte. In orice situatie sunt posibile erorile si atunci este si devine utila analiza asupra corelatiei intrebare/raspuns.



Sinteza este operatia logica prin care din multimea termenilor care se refera la partile unui intreg se construieste termenul care se refera la intreg . Intrucit formeaza un cuplu reversibil cu analiza, exemplul se construieste invers. Din exemplul anterior, din cazul analizei, termenii usus, fructus si abusus se formeaza proprietatea.

Analiza si sinteza sunt forte apropiate si modul in care acestea se realizeaza este un proces invers, adica analiza este inversa sistezei, iar sinteza analiyei. Conditiile logice ale analizei si sintezei sunt comune, acestea trebuie sa se realizeze in baza unui criteriu unic, operatia sa fie completa, adica sa includa toate elementele componente, si termenii sintezei si analizei sa excluda intre ei.

Principiile logicii clasice (identitatea, noncontradictia, tertiul exclus, principiul ratiunii suficiente) cele ale logicii diontice (principiul permisiunii, al distributiei deontice, principiul contingentei deontice) cit si cele ale logicii juridice (principiul suprematiei legii, principiul corelatiei drept - obligatie, principiul respectarii drepturilor omului) au determinat manifestari diferite ale gindirii umane si modele variate de rationamente, cum ar fi deductia, inductia, implicatia argumentativa, etc. Activitatea juristului permite utilizarea acestor categorii de rationamente frecvent si fara dificultati.

Astfel, deductia, care mai este numita silogism argumentativ este o constructie logica prin intermediul careia un termen mediu de factura universala, continut intr-o judecata de predictie si o alta judecata de predictie, ambele adevarate , realizeaza trecerea spre o concluzie valida de tip particular. [Introducere in logica juridica, p. 93]. In materie juridica, caracterul universal al judecatii din premisa majora este, in general reprezentat de norma de drep la care se face referire, iar caracterul afirmativ al unei premise continind judecata de predictie este reprezentat de conditia, calitatea sau proprietatea pe care o exprima fapta savirsita de agent sau starea in care se afla.

Ex.

In silogismul juridic, prin intermediul unei constatari adevarate si a unei dispozitii normative - despre care nu se poate spune ca este adevarata sau falsa , dar se poate spune ca este sau nu in vigoare in sistemul de drept de referinta - se obtine o concluzie justa din punct de vedere juridic. Deducerea concluziei are caracter necesar, de certitudine (intr-un sistem de drept dat) atita timp cit se pleaca de la premise adevarate si se respecta legile generale ale silogismului.

Tot ce poate ramine in discutie este modul normativ in care se formuleaza premisele si indeosebi, judecata care contine termenul major si care este reprezentata de norma de drept care dispune la general si prin intermediul careia se deduce caracterul just al concluziei. Astfel in rationamentul deductiv, in structura acestuia se afla acel element care permite legatura intre "sunt" si "trebuie", astfel incit se obtine trecerea de la premise la o concluzie creditata cu adevar juridic.

Autorul polonez Z. Zimbinski, analizind silogismul juridic ca schema a unui rationament juridic indispensabil pentru a trece de la norma juridica generala la norma individuala, arata ca " actul judecatorului nu este un act de aplicare pura si simpla a lui dictum de omni in versiune normativa, ci este un act specific de stabilire a unei noi reguli care, potrivit principiilor legalitatii, trebuie sa fie fundata pe rezultatul aplicarii lui dictum de omni. Constatarea faptelor in procesul judiciar nu este o simpla cunoastere, ci o constatare speciala in acord cu directivele procedurii." [Z. Ziembinski, L enseingnement et les recheches scientifique consernant la logique juridique en Pologne et en Tchecoslovaquie, in vol. La logique juridique. Travaux du 2-e Colloque de Philosophie du droit comparee, Paris, Ed. Pedone, 1967, p.83-97]. Astfel o persoana ce emite silogismul juridic efectueaza constatari despre noi raporturi juridice, adica despre drepturi si obligatii nascute ca urmare a actului sau faptului juridic savirsit. Silogismul juridic se caracterizeaza prin capacitatea de a defini o grupa de situatii printr-o regula generala transmisibila individual in conditii specifice si in raport de drepturile si obligatiile vizate.

Spre deosebire de deductie, inductia este generalizatoare - ea consta in trecerea de la constatari despre cazuri particulare ale unei multimi conceptibile de obiecte la toate cazurile acelei multimi.

Ex. x, z, y ....au comis infractiuni de violenta.

Ei se aflau in starede betie

Concluzia: starea de betie genereaza infractiuni de violenta.

Rationamentul inductiv se bazeaza pe un numar mare de informatii, pe care le folosim pentru a decide partial. Daca numarul de informatii este mare si nu exista nici o informatie contrara, concluzia se apropie de certitudine. Astfel, inductia comporta un anumit grad de probabilitate. In acest sens K. Popper spunea, "oricit de multe lebede albe vom constata, aceasta nu justifica concluzia ca toate lebedele sunt albe". [K. Popper, La logique de la decouverte scientifique, Paris, Payot, 1937, p.23]



Aristotel afirma ca tot ceea ce se cunoaste este dobindit prin inductie de la particular, fie prin demonstratie care porneste de la general, si lucrul poate fi considerat adevarat, desi observatia si experimentul constituie o cunoastere despre fenomene particulare care nu explica totusi trecerea spre universalitate.

Ca obiective de lucru si in special ca ipoteze de lucru inductia ofera explicatii si analogii. In aceasta situatie inductia poate avea caracter de totalizare sau empiric - de la fapt la lege; de amplificare -de la lege la lege; sau caracter explicativ.

Ex. Crimele sunt infractiuni care produc pericol social

Delictele sunt infractiuni care produc pericol social

Toate infractiunile produc pericol social

In materie juridica, rationamentul inductiv ia forma analogei sau explicatiei. El se bazeaza pe punerea in evidenta a unor proprietati asemanatoare intre lucruri, concepte sau situatii, prin intermediul carora se formeaza identitati de proprietati sau clase de obiecte. Asadar, iductia este acel procedeu logic prin care se opereaza generalizari privind relatiile intre indivizi sau intre indivizi si grupe de indivizi, pentru a se determina conditiile de aplicare a normelor de drept. El se foloseste atit de aparare, cit si de acuzare, in fata instantelor judecatoresti, de judecatori pentru motivarea solutiilor, de doctrinari in sustinerea tezelor lor si chiar de legislatori in propunerile de lege ferenda.

In toate cazurile mentionate, rationamentul inductiv urca de la descrieri particulare la generalitati, provocind astfel, in sfera cunoasterii juridice, un plus de interes.

Practica judiciara ofera exemple de argumentari inductive folosite in examenul probelor. Un ex. de acest gen ar putea fi prezentat astfel:

Victima a suferit o plaga taiata.

Folosirea cutitului provoaca asemenea plagi.

Concluzie: autorul infractiunii este una din persoanele care are cutit asupra ei.

Deci, o informatie, un argument de valoare si o concluzie privind adevarul despre cine anume este autorul infractiunii sunt trei elemente care compun structura cea mai simpla a acestui rationament juridic. In acest exemplu se opereaza legaturi intre o constatare certa (plaga taiata provocata victimei) si instrumentul (cutitul) presupun a fi fost folosite de invinuit si gasit la acesta. Aceasta legatura dintre premise permite ca concluzia sa primeasca calitatea de a fi adevarata.

Gh. Mihai considera ca "inductia , in calitate de rationament care uneste realul ideal cu realul ratiunii, contribuie la elaborarea raspunsului probatoriu favorabil alternativei alese prin intemeere lui pe informatiile cuprinse in mijloacele de proba". De asemenea, autorul observa ca informatiile vadesc o anume frecventa in ansamblul mijloacelor de proba, care le confera probabilitate, dar nu ne spune nimic despre importanta ei in contextul cauzei si pentru solutionarea juridica. [Gh. Mihai, Elemente constructive de argumentare juridica, Bucuresti, Ed. Acad. Romane, 1982, p.76] El propune trei modalitati de intemeere inductiva:

- concordanta informatiilor, care arata ca evenimentul de probat a avut loc in asociatie cu altele asemanatoare;

- diferenta intre informatii;

- concordanta si diferenta informatiilor.

Prin aceste trei modalitati se ea in calcul faptul ca in intemeerea inductiva se are in vedere atit cantitatea de informatii obtinuta de la un mijloc de proba, cit si specificitatea acelei informatii sau valoarea ei intrinseca in cazul de referinta, operindu-se ierarhizari intre termeni folositi, astfel incit fiecare analiza sa contina cel putin o selectie si un temei.Totodata, alternativele de adevar juridic se construiesc in instante de partile implicate in conflict, fiecare argumentind punctul sau de vedere.



Orice decizie juridica este deci construita pe argumente, prin care nu se urmaresc concluzii sub forma de reguli - caci reguli exista deja in continutul normelor si principiilor juridice - ci de adevar juridic intr-un caz particular, asa cum rezulta el din informatiile oferite de mijloacele de proba administrate si din raportarea acestor informatii la o norma sau principiu de drept.

Daca raportam silogismul judiciar la deciziile judecatoresti, atunci putem vorbi despre faptul ca in secolul trecut, pina la Salleiles si Geny, sa crezut ca dreptul este o stiinta deductiva ce se poate aplica perfect oricarui caz ce necesita o dezlegare juridica. Se considera ca legiuitorul a prevazut toate ipostazele posibile in textul legii fiind aplicabile prin simpla interpretare silogistica a oricarui conflict. Dreptul nu exista decit in lege. Iar legislatorul este obligat sa tina seama de fundamentele regulii, iar judecatorul nu trebuie sa se intereseze decit de acelea ale legii.(J.S.Mill).

In logica juridica contemporana se considera ca judecatorul trebuie sa-si precizeze punctul de vedere in privinta a doua probleme: ce prevede continutul normei legale si ce sa intimplat in realitate, in cazul faptelor ce trebuie judecate.

Aulis Aarnio considera ca decizia judiciara poate sa fie motivata in trei moduri:

justificarea deciziei - inceputul justificarii este intotdeauna rezultatul sau concluzia judecatorului. Incepind cu concluzia este prezentata argumentatia care probeaza ca aceasta concluzie este adevarata. Argumentele trebuie sa dovedeasca concordanta deciziei cu legea sau ordinea legala. Justificarea poate avea un aspect logic si unul psihologic. Din punct de vedere psihologic, cind mijloacele logice de probatiune nu sunt suficiente trebuie sa se dovedeasca concordanta dintre psihologia individului in cauza si faptele de care este acuzat (ex. o persoana care a avut dese iesiri violente poate fi mai degraba banuita ca ar fi vinovata de o crima decit alta care nu sa manifestat niciodata astfel). In cea ce priveste justificarea logica, nu avem o opinie unica asupra procedeelor ce trebuiesc folosite. Unii spun ca putem obtine rezultate cu ajutorul silogismului si analogiei, altii mentioneaza doar analogia, a treia categorie considera ca judecatorul trebuie sa foloseasca inductia.

descrierea euristica a procesului de elaborare a deciziei - incearca sa indice calea care a determinat luarea unei decizii. Judecatorul arata care au fost alternativele si de ce a considerat-o pe cea finala mai plauzibila. El compara argumentele si folosind silogisme isi justifica decizia;

explicatia intentionala a actului de luare a deciziei - ia in calcul faptul ca luarea deciziei de catre judecator este un fapt/comportament uman care poate fi justificat sub doua aspecte: 1. din perspectiva unui set de valori proprii care il determina pe acesta sa opteze pentru decizia respectiva, 2. comportamentul judecatorului este explicat in baza legaturilor sale sociale, a nevoilor societatii in care traieste, a valorilor dominante in comunitatea pe care o slujeste.

Silogismul judiciar nu este deci o metoda de a descoperi adevarul , ci mijlocul de verificare a solutiei ipotetice.

Judecatorul trebuie sa aplice o norma generala la un fapt individual. Norma trebuie sa fie inteleasa ca o functie a formularii literare a normei si a ideii continutului. Ideea continutului ofera repere in cazul in care norma scrisa este lacunara pentru completarea ei. Structura normei este alcatuita din 2 elemente: descriptia faptelor reglementate si descrierea consecintei.

Obligatia impusa judecatorilor de a dezvolta silogistic rezultatul convingerilor asupra conflictelor dintre particulari sau dintre particulari si colectivitate, devine o garantie ca judecata lor nu este un act arbitrar, nemotivarea, adica neexpunerea deductiva a hotaririlor neprezentind un motiv legal de desfiintare a lor.





Document Info


Accesari: 10851
Apreciat: hand-up

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site


in pagina web a site-ului tau.




eCoduri.com - coduri postale, contabile, CAEN sau bancare

Politica de confidentialitate




Copyright Contact (SCRIGROUP Int. 2023 )