Documente online.
Zona de administrare documente. Fisierele tale
Am uitat parola x Creaza cont nou
 HomeExploreaza
upload
Upload






























ACTIUNEA POLITICA SI AGENTII SAI

Stiinte politice


ACTIUNEA POLITICĂ SI AGENTII SĂI



Actiunea politică constă din ansamblul interactiunilor induse înire politic si social, respectiv din

ansamblul deciziilor fată de cerin tele societătii si al răs punsurilor acesteia fată de deciziile luate.

Actiunea politică se prezîntă sub forma unui sistem compus din unităti (agenti politici, acte politice)

în interactiune, în virtutea unei siructuri (mo-dele, roluri), fiecare agent îndeplinindu-si rolul în

raport de astep-tă.rile celorla1ti iar fiecare act succedând altor acte, în functie de asteptâri1e nou

create.

Sociologia politică studiază structurile politice în cadrul celorlalte structuri sociale, adică

analizează exercitarea puterii în societate' in mediul social. Demersul urmă.reste două planuri,

peniru că pe două planuri se desfăsoară ss lupta politică, Iupta pentru putere: (înire oameni, grupuri

care actionează pentru a cuceri, mentine sau influenta pute 353f53d rea) si între puterea care se exercită si cei

asupra căro-ra se exercită.

Actiunea politică, fiind un tip special de actiune socială, pre-supune o serie de conditionări

prealabile: un anumit grad de consti-entizare de căire agentii politici a obiectivelor si directiilor de

evolutie a respectivei societăti, o institutionalizare a vietii politice peniru a i se imprima coerentă si

stabilitate, o va1oriza re a agentilor politici existenti, îri functie de posibilitătile lor reale de a-si

asuma conducerea, guvemarea, administrarea societătii în ansamblu. Căci "nu poate exista politică

si actiune politică decât acolo unde există comportamente ordonate si scopuri clare, iar energiile

sociale tind, în societatea modernă, să se politizeze, adică să se organizeze pentru a fi directionate în

vederea atingerii scopului propus".

Actiunea politică este rezultatul participării unej largi categorii de

1 Georges Burdeau, Traits de science politique, vol. 111, La dynamique politique, L.G.D.J.,

Paris, 1981, p.

agenti, care pot fi colectivi (partide politice, grupuri de presiune, grupuri sociale, elite politice, mase

populare) sau individuali (1ideri, personalităti, mili tanti, aderenti) si este conditionată de tipul de

agent, de apartenenta agentilor la un grup socia1, de relatia acestuia din urmă cu puterea politică, de

regimul politic, dar si de predispozitiile psiho-temperamentale, de nivelul de informare, pregătire si

cultură al personalitătii politice, precum si de înteresele sale jndividua1e sau de grup.

Mobilurile actiunii politice pot fi cucerirea, exercitarea sau înf1uentarea puterii, în functie de

interesele unuiiunor grupuri socia1e, sau date de contextul în care se desfăsoară aceasta si de

evolutia vie tii politice preconizată de agentii po1itici.

Formele pe care le poate lua actiunea politică sunt lega1e sau ile-gale, pasnice sau violente,

institutionalizate sau nu si se concretizează în: a1egerea conducătorilor politici (votul), participarea

la campaniile electorale sau la activitătile politice (demonstratji, mitin guri, marsuri, greve,

organizarea de conferînte, actiuni de propagandă), adeziunea sau angajarea în partide politice sau

grupuri de presiune, desfăsurarea de activităti specifice în organele politice.

După scopurile si mijloacele utilizate se pot delitmita mai multe tipuri de actiuni politice.

Actiunea politică revolutio narâ îsi propune schimbarea puterii politice sau a regimului po1itic

prin metode violente, bruste, radicale; agentii cei mai activi sunt, în acest caz, cei colectivi, clasele

sociale, miscările si partidele politice, diferite alte grupuri, masele.

Cea refortnistă urmăreste introducerea treptată a schimbărilor considerate necesare, pentru

transformarea progresivă a unui sistem politic fără zguduiri sociale si fără să- si propună schimbarea

lui cali- tativă.

În cazul actiunii politice conservatoare, aceasta tinde să mentină statu-quo-ul prin sustinerea

conformismului fată de un sistem de norme si institutii impuse de iraditie si proclamarea

neîncrederii în caracterul benefic al schjmbărilor preconizate în ordinea publică si socială, bazată

altfel pe inegalităti naturale si difere ntieri sociale corelative.

Cea reactionarâ propune solutii care urmăresc restaurarea unor

situatii depăsite istoric, dar considerate mai bune decât cele prezente si apelează uneori, în acest

scop, la mijloace vjolente, chiar teroriste.

In ana1iza actiunii politice irebuie avute în vedere atât activitatea diferitelor grupuri, cât si

actiunea individuală. Să luăm în discutie, mai întâi, agentii colectivi. Natura grupurilor care se

imp1ică direct, indirect sau ocazjonal în politică si modalitătile Ior de actiune sunt diverse (de la

protest pasnic sau violent, prîn plângeri, sesizări, demonstratii, greve profesionale, greva foamei,

ocuparea sedjilor unor institutii, blocarea căi1or de iransport, rebeliuni, lovituri de stat, la

publicitate sau la sustînerea activitătii unor partide sau formatiuni politice ss sprijinirea grupurilor

de presiune).

Tom Bottomore denumeste în genera1 actiunea grupurilor sociale drept miscare socială,

întelegând prîn aceasta o actiune colec-tjvă, difuză, putin organizată, constituită pe bază de simpatie

fată de o cauză, menită să promoveze o schimbare sau să se opună acesteia pe plan local, national

sau international. Reprezintă un fenomen ca-racteristic socjetătilor moderne, în care un număr tot



maj mare de indjvizi participă activ ss constant la constructia ss reconstructia societătii lor. După

anii s60, miscările socia1e au devenit mult mai active si au avut sau au căpătat obiective politice,

fiind considerate de sociologii politici agenti politici potentiali.

Pentru alti sociol ogi, ca Guy Rocher , miscările sociale sunt organizări în genere revendicative,

clar structurate si identificabile, cu obiective diverse, de la răstumarea ordinii stabilite la dezarmarea

nucleară ss egalitatea în drepturi a oamenilor; căutând să promoveze interesele unui sau unor

grupuri sociale, ele inf1uentează, prin pre-siunea exercitată, autoritătile, puterea politică, fiind ca

atare un agent politic.

AJti cercetători în stiinte1e politice denumesc aceeasi realitate actiunea maselor, întelegând prin

mase o grupare umană constjtujtă în anumite situatii (momente de nemultumire, solidaritate, revoltă

sau constemare), instabilă si cu o com pozitie relativ eterogenă. Pentru L. Zăpîrtan, de exemplu,

masele sunt multimea umană nediferentiată,

2 Tom Bottomore, Political Sociology, Harper and Row Publishers, New York, 1 978.

s Guy Rocher, Introduction ă la sociologie gsnsrale, vot.III, Le Changement social, Ed.

H.M.H., Paris, 1968.

i Petru Zăpîrtan. Repere În stiins politică, Ed. Fundatiei Chemarea, Iasi, 1992.

tradusă în termeni de succes. Pareto distinge între elitele nonguver-nante si cele guvernante, care,

în fapt, sunt elitele politice, implicate în conducerea societătii. Toto dată, el formulează un principiu

rele-vant peniru sociologia politică, acela al circulatiei elitelor. Gaetano Mosca a lansat notiunea

de clasâ politică; pentru el, aceasta este compusă din minoritatea care detine puterea într-o

societate, asimilând-o unui veritabjl grup de putere, o clasă sui- generis, dîn considerentul că

legăturile care îi unesc pe membrii unei elite (de rudenie, de interese, de cultură) asigură unitatea de

gândire si coezi- unea unei astfel de structuri. Fiecare clasă politică se legitimează prinir-o anumită

formulă politicâ.

Desi se situează în traditia lui Mosca, Mills se disociază de aces-ta în anumite privinte, pentru el

elita fiind o rea1itate mult mai com-plexă si mai diversificată decât a presupus predecesorul său sj a

o defini în termeni de clasă reprezintă o simplificare a realitătii. În vizi- unea sa, elitele, fără a

constitui o clasă, se asociazâ pentru a forma o unitate de putere care domjnă societatea. Mills

utilizează concep-tul de elită a puterii pentru a analiza mecanjsmele existente la vârful societătii

americane; concluzia sa este că elita puterii este formată din lideri politici, mari capita1isti si sefi

militari, a1e căror jnterese coincid în anumjte circumstante, că ea se bazează pe similitudinile care

există

si

intre membrii săj, pe relatiile personale , oficiale dintre ei, pe afinităti le psihice si sociale care îi unesc, si că în realitate exjstă rtu o

eljtă, ci elite, djntre care cele politică, economică si militară repre- zîntă adevărata putere.

Si John Porter a pus în evidentă ceea ce distînge si caracterizează djferitele elite - politică,

economică, tehnocratică, religioasă - s mai a1es, faptul că nu putem, în societatea actuală, să

vorbim de o elită, ci de elite.

Raymond Aron împărtăseste ace1asi punct de vedere: în societătile democratice pluraliste,

marcate de înterese divergente, nu putem vorbi de o elită, cj de elite, constituite din lideri politici si

6 Gaetano Mosca, The Ruling Class, Mc Graw-Hill, New York, 1939.

s Wright C. Mills, The Power Elite, Oxford University Press, New York, 1956.

8 John Porter, The Vertical Mosaic, Universitv ofToronto Press, Toronto, 1965.

s Raymond Aron, citat în Political Sociology, editată de S. N. Eisenstadt Basjc Books, Inc.

Publishers, New York, 1971.

cu njvel de cunoastere si de initiati vă scăzut constituită mai mult sau mai put in spontan, dar care

poate actiona în numele unui interes determinat, în lipsa unei organizări prealabile sau stimulată de

anu- mite organizatii, institutii, agenti (partide politice, Iideri, sindicate, grupuri de presiune, mass

media).

Când sunt reunite de înterese latente si se constituie intentiona1, generează fenomene

psihosociale specifice (efectul de descărcare, contagiunea emotională, sugestibi1itatea colectivă) ce

pot fi exploatate de anumiti lideri în sensul disciplinării ss încadrărji lor înir-o directie urmărită.

Nestăpânite, masele pot irumpe în viata politică, declansând o actiune haotică, periculoasă pentru

echilibrul societatitt. De aceea, se spune că masele îi pot înfricosa nu doar pe cei care se apără de

ele, ci si pe cei care irebuie să le conducă, deoarece sunt forte complexe si imprevizibile. În cazul

constientizării ss directionării lor, devîn agenti politici sui- generis.

Masele devin agent politic prîncipal în cazul revolutiilor, al răs-tumării sau al înlocuirji unui



sistem politic cu altul. În acest caz nu mai poate fi vorba de o actiune politică inconstientă,

nepolitică dar politizabilă sau directionabilă, cj de o actiune constientă ss orientată spre un scop

anume, pe baza unei constiînte colective clare, masa descoperindu-si în acest caz interesul sau ceea

ce crede că este intere-sul ei, precum si modalitatea de actiune necesară atîngerii scopului urnttarit.

Teoriile elitiste, în schimb, neagă capacitatea politică a maselor, pe care le asimilează multimii

sau gloatei, lipsite de organiza re si constjintă ss mânate exclusiv de interese de moment,

situationale; doar în situatia în care sunt politizate si orientate de lideri spontani sau autoinstituiti

pot fi consjderate însirumente ale actiunii politice.

Un alt agent colectiv al actiunij politice este elita politicâ, notlune asupra careia vom insista

pentru a o clarifica.

Vilfredo Pareto, cel mai cunoscut si controversat teoretician eli- tjst, a dat termenului si notiunii

de elită un statut sociologic. Pentru Pareto, elita este compusă djn toti cei care manifestă caljtăti

exceptionale ori care dau dovadă de aptitudînj deosebite în domeniul lor sau înir-o activitate. Cu

alte cuvinte, din elită fac parte cei care, prin însusiri naturale sau prin munca lor, obtîn performanta,

uneori

Vi1sedo Paieto, Traits de sociologie gsnsrale, Payot, Paris, 1919.

administratori guvemamentali, manageri economici si tehnocrati, sefi mil itari, elite ce corespund

unor functii esentiale în societatea respectivâ.

În sfârsit, Guy Rocher defineste elita ca "ansamblul persoanelor si grupurilor care, ca urmare a

puterii pe care o detin sau a inf1uentei pe care o exercită, contribuie la actiunea unei colectivităti,

ori prin deciziile pe care le ia, ori prin ideile pe care le exprimă, simbolizează sau propagă". E1

delimitează mai multe tipuri de elite:

- elitele traditionale, care se bucură de autoritatea sau de influenta ce decurge din ideile,

credintele sau structurile sociale a căror sursă se af1ă departe în irecut si care se întăresc prin

iraditie îndelungată (spre exemplu elitele aristocratice, religioase);

- elitele economice, care sunt investite cu autoritate sau putere ori exercită inf1uent asupra

celorlalte elite ca urmare a veniturilor pe care le posedă si a capacitătilor pe care le detin (mari

latifundiari, îndustriasi, bancheri);

- elitele tehnocratice sunt cele care detin autoritate sau exercită inf1uentă deoarece au fost

numite sau alese după legi stabilite, recunoscute si acceptate si li se atribuie o anume competentă;

sunt compuse din categoria superioară a administratorilor din guvem, din corporatiile industriale

sau financiare, respectiv din înalti functionari ce ocupa posturi de comandă în ierarhiile birocratice;

- elitele harismatice sunt cele cărora li se airibuie calităti de exceptie, însusiri magice sau

cvasimagice; autoritatea si influenta de care se bucură sunt legate de persoane precise si nu de

posturi sau de bunuri si, ca urmare, se vorbeste mai curând de sefi harismatici, decât de elite

harismatice;

- elitele ideologice sunt persoane si grupuri care participă la definirea unei ideologii, pe care o

prezintă si o difuzează; ca si cele harismatice, pot face parte din elita puterii dar pot fi si elite de

influentă, spre exemplu conira-elite sau elite de opozitie, care con-testă elita puterii si anuntă, de

obicei, schimbările viitoare de struc -tură;

- elitele simbolice, neglijate în general, au functii importante în societate; de obicei, elitele au

un caracter simbolic, dar unele au, prin chiar menirea lor, un rol simbolic: este vorba de persoanele

sau

10 Guy Rocher, op. cit., p.

grupurile care se prezîntă sau sunt prezentate ca prototipuri ale unor moduri de viată sau care

întruchipează unele valori si calităti (artisti populari, cântăreti, sportivii profesionisti, sotiile

oamenilor politici) si care, atrase în sfera politicului, pot juca un rol important în inf1uentarea

atitudinilor ssi comportamentelor politice ale celorla1ti indivizi.

Rezultă că notiunea de elită politică este definită întotdeauna în raport cu puterea, fie că o

detine, fie că o înfluentează (prin actiunea lor, elitele contribuie la luarea deciziilor, direct sau

indirect, la definirea situatiilor sau obiectivelor si la constientizarea unor grupuri sociale) si ca (cel

putin) virtuali agenti politici.

Evident că elita politică este în mod constant agent politic: ea reuneste acele persoane cu acces

Ia exercitarea puterii politice, cu influentă as upra vârfurilor sistemului politic sau care, af1ându-se

în opozitie, urînăresc să obtină puterea politică. Este compusă din oameni ce posedă experientă

politică si prestigiu, datorate statutului, vârstei, profesiei, autoritătii, precum ssi unele irăsături

psihice deosebite, inclusiv motivatii politice si dorinta de reusită.

AIti agenti politici colectivi sunt partidele politice si grupurile de presiune, concepte abordate,

inclusiv sub aspectul actiunji politice, în alte capitole si asupra cărora nu vom insista acum.





Document Info


Accesari: 2720
Apreciat: hand-up

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site


in pagina web a site-ului tau.




eCoduri.com - coduri postale, contabile, CAEN sau bancare

Politica de confidentialitate | Termenii si conditii de utilizare




Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2024 )