Documente online.
Zona de administrare documente. Fisierele tale
Am uitat parola x Creaza cont nou
 HomeExploreaza
upload
Upload




CONSERVATORISMUL

Stiinte politice


CONSERVATORISMUL



Asemenea liberalismului, si conservatorismul desemneaza, pe de o parte, īntr-un sens larg, o atitudine general-umana - īn acest caz, orientata spre pastrarea, conservarea unei stari de fapt, a ideilor si institutiilor existente - iar, pe de alta parte, o ideologie si practica politica. Sensurile politice s-au conturat initial prin opozitie cu liberalismul, pentru ca apoi oponentii principali sa devina socialismul, respectiv comunismul. Ideologia conservatoare a fost mai ales rezultatul unui fenomen de reactie la Revolutia franceza. De la īnceput, a avut cel putin doua variante, care s-au perpetuat īn secolul urmator.

Prima expresie a fost conservatorismul "moderat", asociat cu traditia britanica inaugurata de Ed. Burke, īndeosebi prin Reflections on the Revolution in France (1790), īn care a criticat radicalismul revolutionar, pledānd pentru reforma, ca modalitate de schimbare; 

Principalele elemente ale gāndirii conservatoare sunt:

1.Omul ca fiinta eminamente religioasa, īntruchipare a ratiunii, a instinctului si a emotiei, iar religia element fundamental al societatii civile.

2. Comunitatea ca element teleologic anterior individului.

3. Drepturile ca urmare fireasca a obligatiilor individuale.

4. Raul considerat īnradacinat īn fiinta umana si nu īn institutiile statale.

5. Inegalitatea umana (nu si din punct de vedere moral, īnsa) ca urmare a organizarii sociale complexe.

Īn concretizarea lui Edmund Burke, statul conservator trebuie sa instituie urmatoarele principii[1]:

Suprematia legii. Conservatorii resping īnsa conceptul burghez de egalitate, inclusiv īn fata legii. Pentru conservatori, oamenii sunt prin natura lor intim inegali si adevarata libertate consist īn posibilitatea ce se acord fiec ruia de a dezvolta ceea ce are particular. Altfel, un concept exterior de libertate distruge īntreaga sfer de individualitate dat de natur . Cu alte cuvinte, conservatorii resping "libertatea atomistic ", libertatea abstract si egalitatea fortat a indivizilor, care nu au cum s fie egali. Accept īns libertatea unor comunit ti organice. Inevitabil, aceast libertate presupune si anumite privilegii, care, tot inevitabil, creaz alte inegalit ti. Sunt mai mari aceste inegalit ti decāt celelalte? Conservatorii spun c nu.

Independenta justitiei;

Sistem de guvernare reprezentativ;

Institutia propritatii private. Conservatorismul respinge īnsa conceptia burghez a propriet tii. Dezvolt conceptul unei "propriet ti genuine". Potrivit acestuia, proprietatea de mai īnainte era legat de proprietar prin alte leg turi decāt cea modern . Ea conferea proprietarului anumite privilegii si prerogative, consfintindu-i de pild , dreptul de a avea un cuvānt īn afacerile statului, dreptul de vānatoare, apartenenta la jurii s.a. Era deci o proprietate strāns legat de onoarea personala a proprietarului. Dac , de exemplu, proprietarul īsi īnstr ina posesia, dreptul de vānatoare nu putea fi īnstr inat, era semnul distinctiv c noul proprietar nu era cel "autentic". Onoarea nu era transferabil . Era deci, o relatie non fungibil īntre o determinat proprietate si un determinat proprietar si orice proprietate era impregnat de acest raport personal. Declinul acestui raport, consider conservatorismul, s-a datorat dreptului roman, de fapt "revolutiei romano-franceze".

O politica externa menita sa apere indepenta politica. Echilibrul de putere este singurul principiu realist pentru pastrarea pacii internationale.

Īn analiza conservatorismului trebuie mai īntāi f cut distinctia īntre conservatorism si traditionalism. Cel din urm termen desemneaz "o caracteristic universal uman ", exprim tendinta de a se tine tenace de traditie, tendinta de neaderare decāt cu greutate la nou. A mai fost numit aceast tendint si "conservatorism natural". S-a īncet tenit īns denumirea de traditionalism, preferat de Max Weber. Traditionalismul este comportamentul contrapus oric rui reformism, este rezistenta dintāi la orice nou.

O alt tr s tur esential a gāndirii conservatoare este aderenta la la concret. Īntelegerea particularului de c tre conservatorism este f cut prin continuarea trecutului. Semnificatul unui fapt particular deriva din ceea ce e īn spatele lui, īn trecut, din ceea ce e prefigurat īn germene. Progresistul tr ieste prezentul ca īnceput al viitorului, īn timp ce pentru conservator prezentul e ultima etap a trecutului. De aici toate programele conservatoare īn toat lumea si īn Romānia, care toate voiau s amelioreze, nu s schimbe dintr-o dat

Conservatorismul se manifest si ca o reactie a elitei īmpotriva unor st ri de fapt. "Cu sl birea leg turilor de cast , de clas , de corporatie, de familie īntre oameni, ei primesc un important impuls de a se ocupa de nimic altceva decāt de interesele lor particulare, de a nu se gāndi decāt la ei īnsisi, de a se īnchide īntr-un feroce individualism unde orice virtute public e destinat sa piar ". Sunt afirmatiile lui Alexis de Tocqueville. Tot el consider societatea modern ca pe o societate īn care "nimic nu este s n tos", īn care "fiecare se simte f r īncetare asediat de frica de a coborī si de mania de a se ridica; si aceasta pentru c banul, care a devenit semnul distinctiv de categorisire a fiec ruia, a cucerit o extraordinar mobilitate trecānd neīncetat dintr-o māna īntr-alta, transformānd conditia individului, īnselānd si d rāmānd familii..." si Tocqueville acuz frenezia de īmbogatire cu orice pret, c utarea doar a bucuriilor materiale, chemānd elita conservatore s reactioneze.

Acelasi Tocqueville observ si o alt caracteristic a epocii moderne, care este conformismul. El constat cum īncet, īncet, īn aceast epoc , cet tenii devin tot mai egali si mai asem n tori si fiecare doreste s fie asa cum sunt toti ceilalti, constat "gigantica presiune a spiritului tuturor asupra inteligentei fiec ruia", felul īn care īncrederea īn opinia public devine o alt specie de religie, īn care profetul e majoritatea. Apare astfel pericolul unui nou despotism, cu atāt mai periculos, cu cāt nu controleaz numai autonomia actiunilor exterioare, dar anihileaz autonomia spiritului si loveste īn creativitatea inteligentei.

Īn conteporaneitate, curentele conservatoare care dezvolta īn mod specific mostenirea lui Edmund Burke sunt urmatoarele:[2]

Conservatorismul individualist. Spre deosebire de consevatorii traditionalisti, care considera oamenii legati inevitabil īntr-o retea a interdependentelor, individualistii vorbesc despre oameni care urca īn societate prin efort propriu. Este ideologia unor oameni politici precum Ronald Reagan si Margaret Thatcher. Pentru acestia, probleme sociale apar din "prea mult guvernamānt"; solutiile ar fi reducerea cheltuielilor pentru asistenta sociala si dezvoltarea pietei libere, mergānd pāna la privatizarea unor sectoare vitale pentru economia nationala.

Neoconservatorismul. Initial, neoconservatorii au reprezentat un grup restrāns, alcaauit mai ales din intelectuali evrei de stānga. Īn anii '60 si '70, acestia au fost dezgustati de ceea ce considerau excesele sociale de stānga ale Americii si refuzul ei de a cheltui sume adecvate pentru sectorul apararii. Īn anii '70, multi dintre ei lucrau pentru senatorul democrat Henry "Scoop" Jackson, un adversar categoric al comunismului. Īn anii '80, multi neconservatori au devenit deja republicani, gasind īn presedintele Ronald Reagan un mijloc de a-si exprima abordarea lor agresiva, care consta īntr-o atitudine īndrazneata fata de Uniunea Sovietica si cresteri mari ale cheltuielilor militare. Care este diferenta dintre un neoconservator si un conservator? Adeptii stāngii au folosit la īnceput prefixul "neo" pentru a se referi la camarazii lor care au īncalcat ordinul si care īn anii '60 si '70 au devenit astfel mai conservatori. Defectorii au ramas mai liberali īn ceea ce priveste unele chestiuni de politica interna. Dar neoconservatorismul a fost īntotdeauna definit de politica externa adoptata. Spre deosebire de alti conservatori, neoconservatorii propuneau confruntarea directa cu Uniunea Sovietica, aceasta devenind miza lor īn anii '70 si '80. Īn administratia George Bush jr., au preluat posturile cheie, si sunt principalii artizani ai "razboiului īmpotriva terorismului". "Parintele neoconsevatorismului" este considerat Irving Kristol.

Dreapta Religioasa. Īsi are originea īn gāndirea clericala a unui grup de pastori protestanti din Statele Unite ale Americii, īn anii de dupa al doilea razboi mondial. Īn anii '70, grupul s-a institutionalizat sub numele "Dreapta Religioasa", predicānd un fundamentalism crestin care protesteaza īmpotriva predarii evoluztionismului īn scoli īmpotriva avorturilor si anumitor practici sexuale. Sustine ca este o grupare democratica, īntrucāt "majoritatea morala" īn Amerca este crestina, si este īndreptatita sa impuna organizarea social-politica. Liderii recunoscuti sunt Jerra Falwell, Pat Robertson si Jimmz Swaggart.

Cealalta varianta a fost conservatorismul "reactionar", de nuanta teologica, al carei protagonist, Joseph de Maistre, a sustinut restaurarea monarhiei absolute, care sa fie temperata īnsa de aristocratie, traditie si crestinism. Īn secolul al XX-lea s-au manifestat doua curente īn cadrul conservatorismului:

Unul traditionalist, inspirat din opera lui Burke si a altor conservatori clasici;

Celalalt, preocupat de revigorarea valorilor liberale ale secolelor anterioare.

"Neoconservatorismul" este denumirea aplicata uneori tuturor expresiilor conservatorismului din secolul XX, dar s-a consacrat īndeosebi pentru a desemna orientarea cristalizata īn a doua jumatate a anilor '70 (apropiata de liberalismul "conservator"). I. Kristol, exponent remarcabil al Noii Drepte, stabilea ca principale caracteristici ale acesteia: atitudinea critica fata de "statul bunastarii"; respectul pentru piata; respectul pentru valorile si institutiile traditionale; afirmarea egalitatii sanselor, dar respingerea egalitarismului. Aceste idei si-au gasit reflectarea īn politica practicata īn anii '80 de R. Reagan, īn SUA, respectiv M Thatcher, īn Regatul Unit.

Criticānd atāt individualismul cāt si colectivismul, a sustinut solidaritatea ce decurge din faptul ca individul este rezultatul dezvoltarii īn cadrul comunitatii (familie, biserica, natiune); inegalitatea are radacini naturale si politice; libertatea apare ca un drept legal, īn cadrul parametrilor traditiei si ai legii.

Partidele conservatoare au aparut dupa revolutiile moderne, pe parcursul secolului al XIX-lea aflāndu-se īntre principalii competitori politici. Acum, exceptānd Regatul Unit si alte cāteva tari, sunt īntr-o pozitie minoritara. Īn unele cazuri, au fost absorbite de partide crestin-democrate. Nu īntotdeauna partidele de orientare conservatoare sunt si denumite ca atare (de pilda, Partidul Republican din SUA).

Bibliografie

1.Terence Ball, Richard Dagger, Ideologii politice si idealul democratic, Iasi, Polirom, 2000, pp.99-124.

2.Adrian Paul Iliescu, Conservatorismul anglo-saxon, Bucuresti, Ed. ALL, 1994.

3.Adrian Paul Iliescu, "Conservatorismul", īn Alina Mungiu-Pippidi (coord.), Doctrine politice, Iasi, Polirom, 1998, pp. 73-83.

4.Robert Nisbet, Conservatorismul, Bucuresti, Editura DU Style, 1998.

5.Edmund Burke, Reflections on the Revolution on France, Ed. The Liberal Arts Press, New York, 1995.

6.Michael Joseph Oakeshott, Rationalismul īn politica, Ed. All, Bucresti, 1995.

7.Ronald Reagan, An Amrican Life: The Autobiography, Ed, Pocket Books, New York, 1998

8.Irving Kristol, Neoconservatorsim: The Autobiography of an Idea, 1995

9.Ovidiu Traznea, Filosofia sociala si politica a neoconservatorismului, Ed. Politica, Bucuresti, 1995

Test de autoevaluare:

1. Cine a fost unul dintre exponentii majori ai conservatorismului moderat?

a. Ed. Burke

b. J. de Maistre

c. I. Kristol

2. Conservatorismul are ca elemente:

a. omul ca fiinta eminamente religioasa

b. drepturile ca urmare fireasca a obligatiilor individuale

c. libera initiativa a individului

3. Comparati conceptiile conservatoare si cele liberale privitoare la rolul statului.



Vezi si coord. David Miller, Enciclopedia Blackwell a gāndirii politice, Humanitas, Bucuresti, 2006, p. 129

īn sistematizarea lui Terence Ball si Richard Dagger, Ideologii politice si idealul democratic, Polirom, 2000, p. 118-120


Document Info


Accesari: 7079
Apreciat: hand-up

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site


in pagina web a site-ului tau.




eCoduri.com - coduri postale, contabile, CAEN sau bancare

Politica de confidentialitate | Termenii si conditii de utilizare




Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2024 )