Puterea executiva

Puterea executiva

Precizari terminologice

În cadrul "puterilor" statului se distinge, prin continut si trasaturi specifice, puterea executiva. Aceasta putere este nominalizata în stiinta si legislatie (în constituti 16116o146q e în primul rând) fie prin expresia "putere executiva", fie prin cea de "autoritate administrativa", fie prin cea de "administratie de stat". Constitutia României, sub titlul III intitulat Autoritatile publice reglementeaza, în ordine, Parlamentul (cap. I), Presedintele României (cap. II), Guvernul (cap. III), Administratia publica (cap. V). Practic sunt numite direct autoritatile.

seful de stat, deseori denumit seful executivului, purtând, de regula, denumirea de monarh sau presedinte, se prezinta cu trasaturi diferite în functie de forma de guvernamânt.

Guvernul este consacrat în constitutii sub denumiri diferite precum cele de Cabinet, Guvern, Consiliu de Ministri. Aceste denumiri depind de sistemul constitutional, de faptul daca executivul este format din una sau doua structuri. Guvernul are doua componente si anume seful guvernului (acolo unde exista) si ministri si secretari de stat. Potrivit art. 102 alin. (3) al Constitutiei României, Guvernul este alcatuit din prim-ministru, ministri si alti membri stabiliti prin lege organica.

Ministerele si celelalte organe centrale ale administratiei publice executa legile în domeniile lor de activitate. De aceea mai sunt denumite de domeniu sau de resort. Ele se subordoneaza guvernului.

Organele administratiei publice locale îsi desfasoara activitatea în unitatile administrativ-teritoriale. Ele cunosc o subordonare ierarhica (pe verticala) fata de organele executive superioare, dar si (uneori) o subordonare pe orizontala fata de organele locale alese prin vot de catre cetateni.

Desemnarea sefului de guvern si a membrilor acestuia

În România, potrivit Constitutiei, seful de stat desemneaza un candidat pentru functia de prim-ministru, în urma consultarii partidului care are majoritatea absoluta în parlament ori, daca nu exista o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate în parlament. Candidatul va cere, în termen de 10 zile de la desemnare, votul de încredere al parlamentului asupra programului si a întregii liste a Guvernului. Programul si lista guvernului se dezbat de catre Camera Deputatilor si de catre Senat în sedinta comuna. Votul de încredere se acorda cu votul majoritatii deputatilor si al senatorilor, iar pe baza sa Presedintele României numeste Guvernul. Primul-ministru si ceilalti ministri vor depune individual, în fata Presedintelui, juramântul de credinta, acesta fiind momentul începând cu care membrii Guvernului îsi încep exercitarea mandatului, (art. 104 din Constitutia revizuita)

Presedintele României are dreptul sa revoce si sa numeasca, la propunerea primului ministru pe membrii Guvernului, în caz de remaniere guvernamentala sau de vacanta a postului. Articolul 107 alin. (2) din Constitutia revizuita prevede ca Presedintele nu poate totusi sa îl revoce pe Primul-Ministru. Doar în cazul în care Primul-Ministru se afla într-una din situatiile enumerate la art. 106 din Constitutie (demisie, pierderea drepturilor electorale, stare de incompatibilitate, deces sau alte cazuri prevazute de lege) seful statului poate desemna un alt membru al Guvernului ca prim-ministru interimar, pâna la formarea noului Guvern.

Raporturile legislativ-executiv în legatura cu activitatea acestora

În activitatea de guvernare legislativul si executivul au un rol hotarâtor. Participarea lor la actul guvernarii este complexa si nuantata încât uneori este dificil de identificat cât reprezinta în guvernare interventia legislativului si cât cea a executivului.

Se afirma tot mai des si mai ferm ca organele executive sunt singurele în masura sa elaboreze politica si sa o puna în aplicare. Rolul organelor executive, se spune, este de a lua decizii, de a realiza programe, de a angaja si realiza negocieri, de a recompensa pe cei devotati, de a sanctiona încalcarile, de a reglementa afacerile si problemele curente, ceea ce nu poate face o adunare parlamentara.

Se considera ca organele executive sunt perfect înarmate pentru aceasta misiune. Din punct de vedere tehnic ele dispun de oameni de decizie, ierarhizati. Din punct de vedere politic membrii executivului (a se vedea situatia primului-ministru) sunt conducatori, lideri ai partidului majoritar, în fine, din punct de vedere institutional executivul dispune de mijloace administrative, financiare si de o forta publica ce este indispensabila executarii legilor.

Interventia legislativului în activitatea executivului

Aceasta se realizeaza prin mai multe cai:

a. Adoptarea legilor

Puterea legislativa este cea care stabileste normele juridice (legile) pe care puterea executiva trebuie sa le aduca la îndeplinire, sa le execute.

b. Aprobarea programul executivului

Orice guvern îsi formuleaza un program de guvernare. Acest program este aprobat de parlament, aprobarea fiind si un vot de încredere în guvern. De regula, neaprobarea programului conduce la demisia guvernului.

c. Aprobarea delegarii legislative

În anumite situatii si conditii guvernul poate fi abilitat sa emita norme juridice în domenii rezervate legii. Trebuie observat ca numai parlamentul da o asemenea delegare, stabilind cu acest prilej domeniul si durata delegarii, precum si modul în care va controla exercitarea delegatiei de catre guvern (a se vedea si art. 115 din Constitutia României privind abilitarea Guvernului de a emite ordonante).

d. Controlul activitatii guvernului

Este una din cele mai importante functii ale parlamentului. Desi aceasta functie pierde mult din importanta daca guvernul dispune în adunari de o majoritate fidela, ea ramâne o functie nu numai teoretica, ci si practica. Dar existenta parlamentului si dreptului sau de control, explicit prevazut în constitutii, constituie un avertisment permanent pentru executiv si un garant contra eventualelor abuzuri.

2. Interventia executivului în activitatea legislativului

Relatiile dintre cele doua puteri, legislativa si executiva implica si interventii ale executivului, care se exprima îndeosebi cu prilejul initiativei legislative, al promulgarii legilor si al referendumului.

a. Cu prilejul initiativei legislative

Importanta initiativei legislative în guvernare a fost explicata deja. Se constata ca, în toate sistemele constitutionale, printre subiectele dreptului de initiativa legislativa se numara si guvernul. Dar, si acest lucru este revelator aici, guvernul îsi exercita cu prisosinta dreptul de initiativa legislativa.

b. Cu prilejul promulgarii legilor

Promulgarea legii, etapa finala în procesul complex de elaborare a acesteia, a apartinut si apartine de regula executivului, prin seful acestuia. Promulgarea legii nu este o simpla semnare a legii. Desi de regula este obligatorie, în unele sisteme constitutionale promulgarea presupune posibilitatea pentru seful statului de a cere, în cazuri întemeiate, reexaminarea legii de catre Parlament. Uneori seful statului are drept de veto, putând practic bloca o lege.

c. Cu prilejul referendumului

În multe sisteme constitutionale organizarea referendumului este în sarcina executivului si el poate privi chiar adoptarea unor legi.

Compatibilitatea functiei parlamentare si functiei executive

Practica constitutionala a statelor evidentiaza cel putin trei solutii distincte. Sunt sisteme constitutionale în care exercitiul unei functii ministeriale este considerat ca incompatibil cu exercitiul unui mandat în parlament.

Un al doilea sistem practicat cauta sa valorifice cât mai mult echilibrul si colaborarea puterilor permitând cumularea celor doua functii (mandate).

Exista un al treilea sistem, de mijloc, în tarile în care ministrii nu sunt obligati sa fie si parlamentari.

În România, potrivit Constitutiei, functia de membru al guvernului este compatibila cu cea de parlamentar.

Cresterea rolului executivului. Cauze si consecinte

Exista tendinta constanta de crestere a rolului executivului, tendinta evidenta în sistemele pluraliste de guvernamânt.

Aceasta tendinta nu este întâmplatoare si nici pur subiectiva. Ea îsi gaseste explicatia si justificarea în rolul hotarâtor al partidelor politice în crearea celor mai importante institutii statale. Asa vazute lucrurile vom observa ca la putere este adus acel guvern care sa înfaptuiasca platforma electorala a partidului învingator în alegeri, desigur împreuna cu majoritatea din corpurile legiuitoare. De aici tendinta de a da guvernului misiunea, dar posibilitatea luarii marilor decizii politice care se traduc prin legi sau prin masurile executive, corpurilor legiuitoare rezervându-li-se rolul de organisme de reflectie si de control al actiunilor guvernului. Aceasta fundamentare teoretica si practica face ca guvernul, considerat subordonat parlamentului fiindca nu rezulta direct din alegeri, sa fie în realitate "elementul motor si dinamic al întregului sistem politic" (Pierre Pactet). în relatia legislativ-executiv guvernului nu i se mai rezerva deci un rol secundar, ci deseori un rol primordial.

Daca privim executivul în complexitatea lui, vom observa ca tendinta de crestere a rolului sau este practic institutionalizata. Astfel, în unele sisteme constitutionale, seful de stat este ales prin vot universal, el primind împuternicirile sale direct de la popor (SUA, Franta, România).

Cresterea rolului executivului se exprima si prin trecerea în sarcina sa a unor atributii legislative, lucru evident mai ales prin legislatia delegata (Franta, România), în fine, importanta crescânda a sectoarelor afaceri straine, aparare, economie, sectoare în care parlamentele pot face putine lucruri, duce evident la sporirea rolului executivului.