NOTIUNEA SI OBIECTUL DREPTULUI COMUNITAR
Pentru a defini Dreptul comunitar (D.C) trebuie sa avem in vedere elementele ce au determinat aparitia comunitatilor si, in final, a Uniunii Europene. Din cele prezentate rezulta ca la baza constructiei comunitare au fost determinari de natura social-economica. Necesitatea statuar 848b19i ii unor norme juridice care au insotit acest proces evolutiv, din care foarte multe se regasesc in tratatele institutive si modificatoare, au impus reglementari juridice cu “trasaturi specifice” care au format, treptat, un drept international comunitar european cu principii si izvoare specifice.
Dupa analiza relativa la natura juridica a Comunitatilor europene, tragem concluzia ca Dreptul Comunitar nu se confunda cu dreptul intern al statelor ce compun Uniunea Europeana si nici cu ordinea juridica internationala. El reglementeaza relatiile socio-ecnomice si politice la nivelul statelor si al Uniunii Europene.
Normele juridice elaborate urmaresc realizarea unor obiective precise vizand in special dezvoltarea economica si promovarea cadrului institutional care sa faciliteze cooperarea in toate domeniile.
Distinctia intre Dreptul comunitar si alte sisteme de drept o face si Curtea de justitie care, de exemplu, prin celebra hotarare din 15.07.1964; Costa/ENEL, precizeaza :
“ Spre deosebire de tratatele internationale obisnuite, Tratatul CEE a instituit o ordine juridica proprie, integrata sistemului juridic al statelor membre din momentul intrarii in vigoare a tratatului si care se impune jurisdictiei acestora ; () intr-adevar, instituind o comunitate cu durata nelimitata, inzestrata () cu puteri reale reiesite din limitarea competentelor sau din transferarea catre Comunitate a anumitor atributii ale statelor, acestea si-au limitat, in a numite domenii, drepturile suverane si si-au creat astfel un corp de legi aplicabile atat lor insile, cat si locuitorilor” (vezi comentarii in Anexa 5).
Noile tratate (AUE,
Dreptul comunitar reprezinta o ordine juridica noua, automata fata de ordinea juridica internationala, si totodata integrata in sistemul juridic al statelor membre (Jurisprudenta Costa/Enel).
Dreptul comunitar primar este considerat a fi format din cele trei tratate institutive si din tratatele modificatoare, in timp ce prin dreptul comunitar derivat se inteleg actele comunitare, adoptate pe baza tratatelor comunitare. Intr-un sens larg insa, in dreptul comunitar pot fi incadrate si regulile nescrise aplicabile relatiilor comunitare, jurisprudenta CEJ si principiile de drept comune statelor membre.
La inceput, primele norme juridice de drept comunitar au luat nastere ca urmare a vointei suverane a statelor membre, care, prin intermediul unor tratate internationale clasice, au acceptat sa renunte la o parte din suveranitatea lor si sa se supuna deciziilor unor organe supranationale. Ulterior, aceste organe cu caracter suprastatal au creat la randul lor norme de drept comunitar, aplicabile la nivelul intregului spatiu comunitar. Noile state care s-au alaturat primelor sase au semnat tratate internationale clasice de aderare la o organizatie internationala, din acel moment intrand in spatiul de actiune al dreptului comunitar derivat, al „acqui-sului comunitar”.
O alta clasificare a dreptului comunitar distinge intre dreptul comunitar institutional – normele juridice aplicabile organizarii si functionarii institutiilor comunitare, si dreptul comunitar material - regulile aplicabile in anumite domenii, de exemplu libera circulatie a persoanelor, concurenta comerciala etc.
|
