SISTEMELE DE SANATATE
Cresterea nevoii pentru produse de asigurare a sanatatii este o trasatura comuna si importanta pentru toate tarile. In UE toate tarile membre au facut fata cresterii presiunii asupra bugetelor serviciilor de sanatate de-a lungul anilor. Cauzele au fost nu numai imbatranirea populatiei care apasa asupra serviciilor, dar si cresterea nivelului venitului real si intensificarea descoperirilor in domeniul medical, care au determinat la randul lor cresterea cererii pentru tratament. Data fiind dedicatia in ceea ce priveste asigurarea accesului universal la ingrijire medicala, atentia s-a concentrat asupra reducerii cheltuielilor fara a reduce insa calitatea serviciilor si accesul la acestea. Reformele au facut referire de-a lungul anilor la cresterea eficientei cu resursele existente si la mentinerea eficientei costurilor pentru serviciilor prestate. In acest scop s-a realizat o impartire a sferei de actiune a resurselor sectorului public, o impartire a acordarii de asistenta medicala intre sectorul public si cel privat si a modului in care tratamentul si celelalte servicii vor fi gratuite, sau in cazul in care nu e vorba de gratuitate, stabilirea unui nivel acceptabil a pretului.
Comunicatul Comisiei Europene din anul 2001 asupra viitorului serviciilor medicale si a serviciilor acordate persoanelor in varsta a pus accentul pe 3 mari obiective care vor putea asigura accesibilitatea, calitatea 818j93i si sustinerea financiara a sistemelor. Comunicatul Comisiei Europene din anul 1999 a facut deja apel la Statele Membre in vederea:
Masurile luate pana in anul 1999 au fost un raspuns pentru aceste obiective, desi au luat alte forme pentru diferitele tari. Aceasta nu poate decat sa reflecte diferentele in dezvoltarea istorica ale sistemelor nationale, a felului in care sunt organizate si fondate, precum si a unui anumit standard a serviciilor. Cea mai importanta diferenta organizationala este intre tarile in care exista un serviciu national de sanatate gratuit din punctul de vedere al distributiei - ca tarile nordice, Anglia si Irlanda - in care cheltuielile sunt sustinute prin intermediul unor taxe generale, si tarile in care exista sisteme bazate pe asigurari, unde contributiile sunt percepute special pentru accesul la serviciile de sanatate si unde oamenii sunt despagubiti in functie de serviciile pe care le-au accesat.
Masurile actuale prin intermediul carora se intentioneaza obtinerea unei consolidari a sistemelor de sanatate sunt detaliate in continuare:
Metoda prin care s-a incercat cresterea eficientei furnizarii serviciilor de sanatate este prin intermediul transferarii responsabilitatii catre nivelele regionale si locale, sau chiar in unele cazuri catre spitale si medici generalisti. Scopul este acela de a permite o luare in considerare mai insemnata a nevoilor locale si o mai buna coordonare intre nevoi si resurse. Acest lucru a fost asociat in unele tari cu o separare clara intre cererea si oferta de servicii de sanatate si cu numirea unor profesionisti in functii administrative menite sa imbunatateasca managementul serviciilor.
Masuri privind cresterea eficacitatii costurilor si a calitatii tratamentului
Eforturile privind cresterea eficacitatii utilizarii resurselor au luat diferite forme. A existat spre exemplu a tendinta crescuta de a imbunatati informatia disponibila despre costul tratamentelor diferitelor boli, de a incerca sa se tina tot mai mult cont de costuri pentru a determina nevoia de servicii si pentru a o putea rationaliza.
Mecanismele pietei
Un mod foarte raspandit de inducere a schimbarilor in domeniul serviciilor de sanatate, este incercarea de a introduce mecanismele pietei pentru cresterea eficientei. In cadrul acestor masuri se include si o mai clara demarcare intre oferta si cererea de servicii specificata mai sus. In acest sens au fost introduse contracte formale intre consumatori si distribuitori, care stipuleaza serviciile ce vor fi prestate, termenii si conditiile aplicate acestora, precum si stabilirea unui sistem intern de plata, contribuind astfel la constientizarea de catre pacient a costurilor implicate in vederea oferirii ingrijirii si tratamentului.
Reducerea cheltuielilor cu medicamentele
Masurile luate in aceasta directie vizeaza implicarea pacientilor in plata medicamentelor prescrise pentru tratamentul lor (co-plata), incurajandu-se astfel economia in folosul pacientilor. Masurile mai directe vizeaza folosirea intr-un anumit numar de state membre a medicamentelor generice, sau restrictionarea/interzicerea completa a unor anumite marci scumpe de produse farmaceutice.
Ingrijirea pe termen lung
In conditiile in care persoanele in varsta apeleaza mult mai des la serviciile de sanatate se estimeaza ca in viitor se va aplica o presiune tot mai mare asupra acestor servicii datorita cresterii numarului persoanelor peste 70 de ani. O proportie mare din aceasta presiune este atribuita nevoii acestor persoane de a li se acorda ingrijire pe termen lung comparativ cu nevoia lor pentru medicamente. In conditiile in care numarul persoanelor ce solicita ingrijiri a crescut datorita imposibilitatii acoperii acestei solicitari la nivel familial, nevoia pentru acordarea de asistenta a crescut in multe din statele membre si a devenit o provocare importanta pentru politica sociala, din punctul de vedere al posibilitatilor de acordare a asistentei precum si a posibilitatii de finantare a acesteia.
In acest context este mai putin important cine este responsabil pentru asigurarea acestor servicii, ci cine trebuie sa suporte din punct de vedere financiar aceste servicii. Pana in prezent ingrijirea acordata pe termen lung a fost parte integranta a sistemului de protectie sociala doar in anumite State Membre. Germania, Austia si Luxemburgul sunt cele mai recente exemple. In alte state, ca Italia, organizatiile non-profit detin un rol important in oferirea de asistenta. De asemenea, rolul familiei ramane important mai ales in ceea ce-i priveste pe batrani si pe handicapati.
In conditiile in care aceste masuri vor fi luate in considerare pentru consolidarea sistemelor de sanatate si pentru realizarea obiectivelor propuse, atata vreme cat este acceptata si pusa in practica implicarea economicului, a unei administratii si a unui management performant in vederea obtinerii unor rezultate de exceptie, sistemele de sanatate din UE nu vor cunoaste decat progresul.
In perioada de dinainte de 1999, guvernele Uniunii Europene si-au concentrat atentia asupra presiunii financiare pe care sistemele de pensii o creau prin prisma numarului mare de persoane ce depaseau varsta de pensionare, si a expansiunii continue in urmatorii ani a generatiei baby-boom care urma sa se pensioneze. In urmatorii 10 ani, numarul persoanelor de 65 de ani si peste - varsta oficiala pentru pensionare in cele mai multe din statele membre - a continuat sa creasca cu aproximativ un procent si jumatate pe an in Uniune, cu anumite variatii ale ratei cresterii intre tari. In Spania, Italia si Luxemburg numarul a crescut cu aproximativ 2% pe an, in Grecia cu aproximativ 3% pe an, in timp ce in Danemarca numarul a scazut usor, in Suedia si Anglia crescand foarte putin. Pentru perioada de timp 2000 - 20015 se estimeaza ca numarul persoanelor de 65 de ani si peste in Uniune va creste cu aproximativ aceeasi rata, dar cu mai putine variatii intre statele membre. Doar in Grecia se prevede o crestere de mai putin de 1% pe an. In cazul Spaniei, cresterea este estimata sa scada de la 2,4% la 1,18%. Numarul pensionarilor este posibil sa fie cu 20% mai mare in aproape toate tarile Uniunii Europene in 2015 decat in prezent, si in medie cu 40% mai mare decat in 1990.
Problema finantarii cresterii numarului de pensionari este asociata cu faptul ca numarul persoanelor in varsta de munca, cei care finanteaza pensiile, creste cu o rata mica. In ansamblul Uniunii numarul acestora este prevazut sa fie cu 1% mai mare in 2015 decat este in prezent. In patru dintre tarile membre, Germania, Spania, Italia si Finlanda, numarul acestora va fi mai mic in 15 ani decat acum. Conform rapoartelor demografice curente, raportul intre oamenii in varsta de pensionare si persoanele apte de munca se va dubla, de la 24% la 49% pana in 2050. O estimare a cheltuielilor efectuate cu pensiile indica o crestere de la 3 la 5 procente din produsul national brut pentru majoritatea tarilor.
In fata unor asemenea probleme, care s-au evidentiat foarte bine de-a lungul anilor, tarile membre au reactionat in diferite moduri. Au incercat sa micsoreze costurile cu pensiile, atat pe cele prezente cat si pe cele viitoare. De asemenea, s-au asigurat ca fondurile care servesc finantarii pensiilor vor fi disponibile fara a impune taxe inacceptabile pentru cei ce muncesc, atat prin constituirea de fonduri de pensii care sa raspunda unor necesitati viitoare, cat si prin cresterea numarului de persoane in varsta de munca.
Mai exact, masurile adoptate presupun:
Masurile luate pana in 1999 au fost insa moderate comparativ cu scara modificarilor demografice, desi exista si exceptii. Aceasta situatie se datoreaza reformelor puternice care au fost adoptate de catre un numar de tari ca Spania, Italia, Finlanda si Suedia. Dar este si o consecinta a dificultatilor in ceea ce priveste adoptarea unor schimbari in sistemele bazate pe asigurari, unde pensiile ar trebui sa fie conform contributiilor platite timp de multi ani. In acelasi timp, masurile introduse au fost conditionate de grija privind evitarea excluderii sociale. Masurile au fost destinate protejarii celor mai neajutorati membri ai societatii precum si pentru a asigura fiecarui pensionar un nivel acceptabil al veniturilor si un standard de viata. Mai mult, in anumite tari au fost facute eforturi pentru a mari echitatea sistemului, pentru ca oameni aflati in circumstante asemanatoare sa nu fie tratati diferit. Scopul acestei politici sociale precum si a modernizarii acesteia nu este de a reduce povara financiara a statului si de a proteja valabilitatea financiara a sistemului, ci de a indeplini cea dintai datorie sociala in acest caz, aceea de a asigura un nivel decent al venitului pentru persoanele aflate la varsta pensionarii.
1.3. EGALITATEA SANSELOR
Uniunea Europeana are o traditie de lunga durata in promovarea egalitatii sanselor, a carui tema a fost abordata pentru prima data in cadrul tratatului din 1957. Cadrul legal al UE asigura egalitatea femeii cu barbatul in fata legii. Promovarea acestei idei este un element important in cadrul relatiilor externe ale Uniunii, precum si in cadrul desfasurarii politicilor de cooperare, si in special promovarea si protejarea drepturilor femeii este parte integranta a politicilor privind drepturile omului puse in practica de catre UE in tarile lumii a treia.
In vederea integrarii notiunii de egalitate intre sexe in cadrul politicilor care au un impact direct sau indirect asupra vietii locuitorilor UE, aceasta a introdus notiunea de "gender mainstreaming"[1]- fagasul comun al sexelor.
Strategia Comunitatii Europene in ceea ce priveste obtinerea egalitatii intre sexe consta fie in ajustarea politicilor proprii, fie in implementarea unor actiuni concrete destinate imbunatatirii situatiei femeii in societate. Aceasta strategie se constituie intr-o abordare integrata care marcheaza o modificare importanta fata de actiunile mai vechi ale Comunitatii asupra acestei probleme, care se baza pe activitati comportamentale si programe finantate de diferite bugete si organizatii. In prezent se are in vedere coordonarea diferitelor initiative si programe sub o unica tutela construita pe baza unor criterii de evaluare, a unor unelte de monitorizare, a stabilirii unor standarde si a evaluarilor.
Obiectivele urmarite de Uniunea Europeana prin intermediul implementarii conceptului de egalitate a sanselor sunt urmatoarele:
1. Promovarea egalitatii intre sexe in mediul economic
In vederea realizarii acestui obiectiv Consiliul European de la Lisabona a recomandat Comisiei si statelor membre sa revizuiasca aspectele legate de oportunitati in cadrul politicilor de angajare, inclusiv reducerea diferentierii din punctul de vedere al locului de munca detinut si a ajutorului in vederea reconcilierii muncii si a vietii de familie, in special prin prisma stabilirii unor noi standarde pentru imbunatatirea serviciilor de ingrijire si asistenta a copilului. Mai mult decat atat, s-au stabilit obiective cantitative cum ar fi cresterea ratei angajarii in randul femeilor de la 51% la mai mult de 60% pana in 2010. In acest context se acorda o atentie speciala integrarii femeii in noua economie.
2. Promovarea participarii in mod egal si a reprezentarii
In cadrul specific al luarii deciziilor s-a constatat un real deficit in ceea ce priveste reprezentarea feminina, ceea ce a impus actiuni la nivelul Comunitatii. In acest context Consiliul UE a adoptat pe data de 22 Octombrie 1999 concluziile referitoare la subiectul echilibrarii balantei femeie/barbat in cadrul adoptarii deciziilor, precum si un set de indicatori pentru a determina cu exactitate aceasta balanta.
In cadrul Comisiei primii pasi concreti au fost efectuati in februarie 1999 cand s-a adoptat comunicatul "Femeile si Stiinta", care a stabilit un obiectiv de cel putin 40% pentru participarea femeilor in comitetele consultative si in programele de cadru ale UE.
3. Promovarea accesului in mod egal si a beneficierii de drepturi sociale egale atat pentru femei cat si pentru barbati
Acest al treilea obiectiv se constituie intr-unul dintre pilonii de baza ai societatilor democratice. Cu toate acestea multe femei nu au acelasi acces ca barbatii in ceea ce priveste drepturile sociale, fie din cauza ca unele dintre aceste drepturi sunt bazate pe un model vechi in care predomina imaginea masculina, fie pentru ca nu s-a luat in considerare aportul predominant al femeii in viata de familie si cea profesionala. Femeile din tarile in curs de dezvoltare sunt frecvent subiectul discriminarii in ceea ce priveste accesul la hrana, servicii de sanatate, educatie, formare, luarea deciziilor si drepturile de proprietate.
4. Promovarea echitatii in viata civila
Stabilirea acestui obiectiv face referire la dreptul de a beneficia de drepturile omului precum si de libertatile fundamentale atat ale barbatului cat si ale femeii, indiferent de rasa sau origine etnica, religie sau credinta, varsta sau orientare sexuala.
5. Promovarea schimbului intre rolurile sexelor si inlaturarea stereotipurilor
Acest domeniu face referire la nevoia de a introduce schimbarea in ceea ce priveste comportamentul, atitudinea, normele si valorile ce definesc si influenteaza rolurile sexelor in societate prin intermediul educatiei, formarii, artelor, culturii, stiintei. Eliminarea prejudecatilor existente precum si a stereotipurilor societatii este esentiala in vederea instaurarii egalitatii sanselor.
Pentru a putea accede la realizarea obiectivelor propuse, Uniunea Europeana a stabilit si niste mecanisme si instrumente de punere in practica, dupa cum urmeaza:
1. Intarirea cooperarii cu autoritatile nationale si coordonarea activitatilor in ceea ce priveste egalitatea sanselor
2. Consolidarea structurilor Comisiei Europene
3. Intarirea cooperarii intre institutiile Comunitatii
4. Intarirea parteneriatelor
5. Stabilirea unor indicatori si a unor standarde
6. Asigurarea informatiei, raportarilor si a evaluarii
1.4. ANALIZA SITUATIEI ACTUALE, TENDINTE
Odata cu introducerea monedei unice pe 1 ianuarie 1999 procesul integrarii europene a marcat o noua etapa. Uniunea monetara europeana a creat mediul propice pentru stabilitatea monetara si pentru cresterea economica: inflatia este mai mica de 2%, cursurile valutare intre majoritatea statele membre sunt anulate, finantele publice sunt regularizate. Se poate spune astfel ca aceste modificari economice au o influenta asupra pietei muncii si a ratei somajului, asupra stabilitatii preturilor si mai ales asupra finantelor publice "sanatoase", asupra reformelor ce au loc pe piata muncii. Punandu-se astfel accent pe sustinerea finantelor publice si pe restructurarea cheltuielilor, a impozitelor si taxelor in vederea imprimarii unui ritm mai alert al angajarilor si al crearii de posturi, cele doua tendinte politice au astfel influente asupra politicilor de protectie sociala.
Acordurile semnate de catre Consiliul Uniunii Europene cu ocazia reuniunilor de la Amsterdam si Luxemburg ce au avut ca tema de dezbatere strategia europeana privind angajarile, au consolidat cooperarea intre statele membre si institutiile din UE. Influenta acestora asupra protectiei sociale este considerabila. Stimularea performantelor in ceea ce priveste angajarea - adica asigurarea unui loc de munca pentru fiecare precum si cele mai bune perspective de angajare - contribuie la ameliorarea situatiei sociale a cetatenilor si la lupta impotriva excluziunii sociale, adica la indeplinirea unora dintre obiectivele fundamentale ale politicilor sociale.
O viitoare alaturare a tarilor din Europa centrala si orientala reprezinta in acelasi timp un avantaj si o amenintare pentru Uniunea Europeana in ceea ce priveste politicile sociale. Aceasta noua dimensionare difera considerabil de precedentele, pentru ca Uniunea Europeana nu a negociat pana in acest moment cu atat de multe tari deodata, dar si datorita numarului de persoane pe care il presupune alaturarea tarilor candidate, a nivelului lor de venituri comparat cu cele existente deja in Uniune.
Avand in vedere coordonatele trasate, precum si tendintele pe care le-a capatat strategia in ceea ce priveste politicile sociale, noile obiective stabilite sunt urmatoarele:
Tinand cont de aceste noi obiective, se poate afirma cu certitudine ca Republica Moldova a inceput implementarea sistemului de politici sociale in concordanta cu acestea, axandu-se in principal pe:
Incorporarea oportunitatilor egale atat pentru femei cat si pentru barbati in cadrul tuturor politicilor si activitatilor Comunitatii. " Promovarea egalitatii nu trebuie confundata cu un simplu obiectiv de echilibrare a statisticilor: este o chestiune de promovare pe termen lung a sanselor in cadrul programelor ce privesc structura familiala, practicile institutionale, organizarea muncii si a timpului, dezvoltarea personala si independenta, privind societatea in ansamblul ei, putand influenta progresul, democratia si pluralismul".
|
