RELATIILE DIPLOMATICE

RELATIILE DIPLOMATICE

A.   Stabilirea relatiilor diplomatice

Stabilirea relatiilor diplomatice este o consecinta normala a recunoasterii internationale a statelor. Ea constituie un act international politic si juridic in acelasi timp. Desi necesitatea mentinerii pacii si dezvoltarii relatiilor de prietenie si cooperare internationala fac de dorit stabilirea de relatii diplomatice intre state, dreptul international nu creeaza nici o obligatie, fiecare stat fiind suveran sa hotarasca in acest domeniu.

Pentru stabilirea relatiilor diplomatice este necesar un acord intre cele doua state interesate. Conventia de la Viena din 1961 cu privire la relatiile diplomatice prevede la art. 1:

"Stabilirea de relatii diplomatice intre state si trimiterea de misiuni permanente se fac prin consimtamant mutual''. Stabilirea de relatii diplomatice si trimiterea de misiuni permanente sunt doua acte diferite. Statele pot stabili intre ele relatii diplomatice fara a trimite reprezentanti si fara a infiinta misiuni permanente, ci prin misiuni temporare sau prin intermediul misiunilor diplomatice ale unui stat tert. Acordul prin care se infiinteaza o misiune diplomatica poate avea forma unui tratat special sau poate sa faca parte dintr-un tratat general; el poate fixa data in care vor fi infiintate misiunile diplomat 747i87h ice sau sa prevada numai in general; poate stabili rangul sefului misiunii diplomatice. De obicei, dupa stabilirea relatiilor diplomatice, precum si dupa incheierea acordului cu privire la infiintarea de misiuni diplomatice permanente, statele parti publica un comunicat.

Relatiile diplomatice pot fi suspendate. Aceasta nu inseamna ca relatiile inceteaza de a mai fiinta, relatiile diplomatice intrerupte pot fi reluate.

Incetarea relatiilor diplomatice are loc prin ruperea lor din initiativa unuia dintre state, care o comunica celuilalt stat.

Ruperea relatiilor diplomatice este urmata de retragerea reciproca a misiunilor diplomatice. Ea poate fi cauzata de o politica dusmanoasa a unui stat impotriva celuilalt, de comiterea unor actiuni care exclud posibilitatea desfasurarii normale a misiunii diplomatice etc.

Ruperea relatiilor diplomatice are loc intotdeauna cand izbucneste un razboi intre statele respective. Aceasta nu exclude posibilitatea ca, pentru rezolvarea unor probleme curente, ele sa mentina contacte prin intermediul reprezentantului unui stat tert.

Restabilirea relatiilor diplomatice care au fost rupte se face printr-un acord intre cele doua state interesate.

Relatiile diplomatice se deosebesc de cele consulare. Acestea din urma pot subzista si dupa incetarea relatiilor diplomatice ( de exemplu, in caz de razboi ), daca statele in cauza convin la aceasta.

Relatiile diplomatice constituie cea mai insemnata forma a relatiilor dintre state si dezvoltarea lor constituie una dintre cele mai importante cerinte ale securitatii internationale.

B. Misiunile  diplomatice

Misiunea diplomatica este definita in literatura de specialitate ca ,,organul unui subiect de drept international, instituit in mod permanent sau temporar, pe langa un alt subiect de drept international, in scopul mentinerii de relatii diplomatice intre cele doua entitati".

B.1. Crearea si intrarea in functie a reprezentantei diplomatice

Conform art.2 din Conventia de la Viena din 18 aprilie 1961 cu privire la relatiile diplomatice, misiunea diplomatica ia fiinta  prin acordul care intervine intre cele doua entitati, ca urmare a stabilirii relatiilor diplomatice intre ele. Tot printr-un acord de vointa se va stabili si rangul misiunilor.

Desemnarea membrilor unei misiuni diplomatice se face de statul acreditant, conform dreptului sau intern.

Pentru numirea (acreditarea) sefului de misiune se cere acordul prealabil al statului de resedinta, care poarta denumirea de agrement. In caz de refuz, statul acreditar nu este obligat sa motiveze neacordarea acestuia (art. 4 din Conventia de la Viena).

In privinta restului personalului diplomatic al misiunii si al personalului administrativ si tehnic, statul acreditant are libertatea deplina de a alege si nu are nevoie, in principiu, de acordul prealabil al statului acreditar (art. 7 din Conventia de la Viena).

Preluarea functiilor de catre seful reprezentantei

Se face dupa o anumita procedura, astfel:

a) El primeste, la plecarea din tara sa, scrisorile de acreditare prin care se atesta numirea sa in tara de resedinta. Scrisorile sunt semnate de seful statului trimitator. Insarcinatii cu afaceri nu primesc scrisori de acreditare, ci scrisori de cabinet din partea ministrului lor adresate omologului din statul de resedinta. La plecarea ambasadorului din tara de resedinta (incheierea misiunii; concediu de odihna etc.) sau in alte situatii fortuite (spitalizare, parasirea de urgenta a teritoriului statului acreditar), acesta va desemna un insarcinat cu afaceri ad interim (a.i.) din randul colaboratorilor sai (diplomatul in rangul imediat inferior sefului de misiune), pe care il va comunica prin Nota Verbala, atat la MAE al tarii de resedinta, cat si misiunilor diplomatice acreditate in statul respectiv.

Daca insarcinatul cu afaceri ad interim este in imposibilitatea de a-si indeplini atributiile, el nu poate numi un alt insarcinat cu afaceri in locul sau; acest lucru il poate face doar MAE.

Daca nici un membru al personalului diplomatic nu este disponibil pentru a indeplini o asemenea sarcina, pe perioada absentei sefului de misiune poate fi numit, cu acordul statului acreditar, un membru al personalului tehnic sau administrativ.

b) Dupa sosirea in tara de resedinta, reprezentantul diplomatic face o vizita la seful protocolului pentru a lua la cunostinta despre practica locala in materie de protocol. Va solicita o audienta la ministrul afacerilor externe pentru a-i prezenta acestuia copiile scrisorilor de acreditare.

c) Efectueaza vizita de prezentare la ministrul afacerilor externe, caruia ii prezinta copiile scrisorilor sale de acreditare si ale celor de rechemare a predecesorului sau.

d) Urmeaza audienta solemna, in cadrul careia se prezinta scrisorile de acreditare, respectiv de rechemare a predecesorului. Exista in unele state practica prezentarii colaboratorilor de catre seful de misiune (ex. Marea Britanie, Regatul Suediei s.a.).

e) Dupa depunerea copiilor scrisorilor de acreditare, seful misiunii poate vizita pe decanul corpului diplomatic, precum si pe diversi diplomati din MAE al statului acreditar.

f) Inmanarea  scrisorilor de acreditare sefului statului marcheaza, de obicei, data intrarii in functie a sefului reprezentantei diplomatice.

B.2. Categoriile misiunilor diplomatice si rangul/clasa sefului de misiune

Intre categoriile de misiuni si clasa (sau rangul) sefului de misiune exista o stransa legatura.

Misiunile diplomatice existente astazi se impart in urmatoarele categorii:

Misiuni diplomatice permanente de tip clasic

a)           Ambasada, condusa de un ambasador extraordinar si plenipotentiar care face parte din prima clasa diplomatica - art.14 Conventia de la Viena -, reprezinta practic categoria general utilizata de toate statele.

b)           Nuntiatura Apostolica este denumirea misiunii diplomatice a Sfantului Scaun, echivalentul ambasadei, condusa de un nuntiu, care are rangul de ambasador.

c)            Inaltele Comisariate, echivalente ale ambasadelor, sunt folosite in relatiile Marii Britanii cu statele membre ale Commonwealth-ului sau ale Frantei cu o serie de state din comunitatea francofona. Ele sunt conduse de un inalt comisar, rang din prima clasa diplomatica, respectiv, cea a ambasadorilor.

d)       Legatia, misiune diplomatica de rang inferior ambasadei, este condusa de ministru plenipotentiar sau trimis extraordinar, care fac parte din cea de-a doua clasa diplomatica (Conventia de la Viena, art.14).

e) Internuntiatura Apostolica este echivalentul Legatiei, fiind condusa de un internuntiu, corespondentul ministrului plenipotentiar sau a trimisului extraordinar .

f) O categorie aparte o reprezinta Birourile Populare, entitati care apartin Jamahiriei Arabe Libiene Populare Socialiste si care functioneaza in diverse state ale lumii in rol de ambasada. Aceste birouri nu au in conducerea lor un ambasador, ci un colegiu conducator. Nu prezinta scrisori de acreditare si nu se cere agrementul. In tarile arabe reprezentantele libiene sunt numite birouri fratesti.

Misiuni sau reprezentante diplomatice permanente de tip nou, acreditate pe langa ONU si alte organizatii internationale guvernamentale. Aceste misiuni pot fi conduse de catre reprezentanti diplomatici din prima clasa/rang, respectiv ambasadori (de exemplu Misiunea Romaniei la ONU, Misiunea Romaniei pe langa  Uniunea Europeana, Misiunea Romaniei la NATO, Misiunea Romaniei pe langa Consiliul Europei, Misiunea Romaniei la UNESCO s.a.), din cea de-a doua clasa/rang de agenti diplomatici (ministri plenipotentiari, trimisi extraordinari) sau din cea de-a treia clasa/rang de agenti diplomatici, cea a insarcinatilor cu afaceri, cei cu titlu permanent (en pied), respectiv , insarcinati cu afaceri ad interim (a.i.).

Misiuni diplomatice cu caracter temporar (denumite si misiuni ad-hoc), sunt trimise intr-un stat strain pentru a indeplini o anumita insarcinare precisa (de exemplu participarea la anumite solemnitati, la negocierea unor tratate etc.).

B.3. Functiile misiunii diplomatice:

Potrivit prevederilor art. 3 al Conventiei de la Viena din 1961 cu privire la relatiile diplomatice, misiunile diplomatice trebuie sa contribuie prin activitatea lor la dezvoltarea unor relatii pasnice intre state si la strangerea legaturilor de colaborare dintre ele in domeniul economic, cultural si tehnico-stintific. Pe langa aceasta functie generala , care trebuie sa determine intregul continut al activitatii reprezentantelor diplomatice, acestea indeplinesc urmatoarele functii speciale:

a) reprezentarea statului acreditant pe langa statul acreditar;

b) protejarea, in statul acreditar, a intereselor statului acreditant si ale cetatenilor sai in limitele admise de dreptul international;

c) negocierea cu guvernul statului acreditar;

d) informarea, prin toate mijloacele licite, asupra conditiilor si evolutiei evenimentelor in statul acreditar si raportarea celor aflate guvernului statului acreditant;

e) promovarea de relatii amicale si dezvoltarea relatiilor economice, culturale si stiintifice intre statul acreditant si statul acreditar.

In indeplinirea functiilor sale, reprezentanta diplomatica are anumite obligatii fata de statul pe teritoriu caruia isi desfasoara activitatea (art. 4 din Conventia de la Viena), si anume:

- sa respecte legile si dispozitiile statului acreditar, fara ca prin aceasta sa se aduca atingere privilegiilor si imunitatilor de care se bucura membrii unei reprezentante diplomatice;

- sa nu se amestece in treburile interne ale statului acreditar;

- sa nu foloseasca localurile reprezentantei in alte scopuri decat cele ale indeplinirii functiei reprezentantei diplomatice.

La randul sau, statul acreditar are anumite obligatii destinate sa asigure buna functionare a reprezentantei diplomatice. El trebuie sa acorde toate inlesnirile necesare indeplinirii functiilor acestuia (art. 25 din Conventia de la Viena), astfel:

- sa inlesneasca obtinerea localurilor necesare misiunii si sa o ajute la gasirea unor locuinte potrivite pentru membrii ei (art. 21 din Conventia de la Viena);

- sa asigure libertatea de circulatie a membrilor reprezentantelor diplomatice, in masura in care aceasta nu contravine legilor sale privind anumite zone de securitate (art. 26 din Conventia de la Viena);

- sa asigure posibilitatea de comunicare libera a reprezentantei diplomatice in scopuri oficiale (art. 27 din Conventia de la Viena).

B.4. Structura misiunii diplomatice

Functiile misiunii sunt reflectate de structura acesteia, modelul de mai jos fiind valabil chiar daca in anumite circumstante ele sunt indeplinite de o singura sau un numar restrans de persoane:

a) - conducerea misiunii/seful misiunii;

b) - sectiile politica, economica, culturala, presa, consulara;

c) - biroul atasatului militar;

d) - secretariatul, contabilitatea si arhivele;

e) - comunicatiile si alte servicii tehnice;

f) - personalul de serviciu.

a) Seful misiunii - coordonator al Sectiei politice a misiunii diplomatice

Conventia de la Viena din 1961 cu privire la relatiile diplomatice prevede ca seful misiunii diplomatice este ' diplomatul insarcinat de statul acreditant pentru a actiona in acesta calitate'. Sefii misiunilor diplomatice apartin unor ranguri sau clase diferite. Ei sunt numiti si acreditati de statul caruia ii apartine misiunea diplomatica (statul acreditant ) in statul de resedinta (statul acreditar) potrivit unei proceduri speciale.

Seful misiunii este raspunzator pentru toate problemele legate de misiune. El poate sa delege diferite functii personalului misiunii, dar este singurul responsabil, atat fata de propriul guvern, cat si fata de guvernul pe langa care este acreditat, pentru conducerea misiunii.

Seful misiunii acorda atentie deosebita urmatoarelor aspecte:

- indeplinirea obiectivelor politico-diplomatice care revin misiunii;

- transmiterea catre guvernul tarii gazda a opiniilor propriului guvern asupra problemelor importante de interes comun sau implicand o politica comuna; in asemenea cazuri actioneaza drept canal de comunicatie intre cele doua guverne;

- elaborarea pentru propriul guvern de rapoarte asupra evenimentelor politice si economice s.a. semnificative din tara de resedinta;

- informarea guvernului si a altor institutii si organisme din tara de resedinta asupra unor aspecte ale politicii interne si externe ale tarii sale;

- cunoasterea si stabilirea de relatii cu persoane cu influenta in statul in care este acreditat;

- frecventarea unui cerc de relatii cat mai larg si cat mai variat posibil, pentru a putea indeplini sarcinile prezentate mai sus.

b) Cancelaria

In statele care au adoptat acest sistem, seful cancelariei este in mod obisnuit responsabil pentru doua functii importante: a.) coordonarea activitatii misiunii si b.) supravegherea administrarii misiunii. In alte state, aceste sarcini revin adjunctului sefului de misiune (primului colaborator), sau sunt incredintate altor membrii ai personalului diplomatic al misiunii.

Seful cancelariei asigura, totodata, rezolvarea cu promptitudine a corespondentei.

Una dintre cele mai importante sarcini ale sefului Cancelariei este intocmirea unor fise documentare continand toate informatiile locale pe care orice nou sef de misiune sau membru al personalului ar trebui sa le cunoasca la sosirea la post.

Asemenea fise contin in mod obisnuit:

organizarea MAE al tarii gazda, precum si a altor departamente si institutii cu care misiunea intretine relatii; problemele de care se ocupa fiecare sectie in parte; cum se poate obtine o intrevedere, ce persoane sunt abordabile etc;

o scurta prezentare a tarii gazda si a situatiei politice interne la zi;

un repertoar continand probleme de interes practic pentru membrii personalului (inlesniri de ordin medical, de calatorie, informatii despre clima, locuinte, obiceiuri si sarbatori, scoli, biserica etc); in mod normal aceste informatii sunt trimise in tara, la Directia Generala de Resurse Umane  si la Directia de Spatiu din MAE pentru ca viitorii membrii ai misiunii sa se poata informa;

o lista a personalitatilor, incluzand persoane deosebite avand influenta in sferele politice, economice, culturale, administrative, militare etc.

c) Sectia economica

Se ocupa, in mod deosebit, de dezvoltarea relatiilor economice si a celor comerciale dintre cele doua tari. Sarcina diplomatului responsabil cu activitatea economica a misiunii diplomatice este aceea de a sustine prin toate mijloacele posibile interesele economice ale propriului stat ; de a-i sprijini pe oamenii de afaceri aflati pe teritoriul statului acreditar, de a raspunde cu promptitudine la toate intrebarile specifice si, in general, de a furniza toate informatiile de baza care sa permita tarii sale sa elaboreze o strategie si o politica economica si comerciala adecvate, iar oamenii de afaceri sa poata evalua avantajele pietii locale. El studiaza in special schimbarile privind tarifele vamale, regulamentele de import, cele privind contingentarea precum si organizarea licitatiilor, el sfatuieste pe seful misiunii asupra oricarui act sau schimbare de politica economica si comerciala ce se poate dovedi utila sau in detrimentul intereselor propriei tari. Transmite, periodic, in Centrala MAE date privind conjunctura pietii locale, nivelul productiei economice in diverse sectoare, posibilitati de import/export etc.

d) Sectia cultura-presa

Diplomatii responsabili cu problemele de cultura si presa trebuie sa cunoasca bine situatia din tara de resedinta in aceste domenii, pentru a putea sa fie in masura sa furnizeze informatii utile pentru tara sa si sa identifice cele mai potrivite si eficiente canale de comunicare. Ei trebuie sa dispuna de o paleta vasta de relatii in sectoarele respective si sa mentina un dialog activ cu personalitatile cele mai reprezentative din domeniu. Este de la sine inteles ca diplomatii cu sarcini culturale si de presa trebuie sa fie excelenti cunoscatori ai realitatilor din propria tara, experti in domeniile lor de activitate. Diplomatia culturala a devenit astazi unul dintre mijloacele cele mai eficiente de cunoastere si apropiere a statelor.

Diplomatul responsabil cu activitatea culturala face propuneri de imbunatatire permanenta a cadrului juridic bilateral in materie si urmareste derularea la timp a actiunilor culturale convenite de cele doua state prin Acordul Cultural sau prin Programul de Aplicare a Acordului Cultural. El este principalul coordonator al actiunilor culturale majore desfasurate de misiunea diplomatica in statul acreditar (expozitii tematice - din domeniul istoriei, literaturii, artei s.a.; vernisarea unor expozitii - de carte, pictura, cu obiecte din patrimoniul national s.a.; traducerea, publicarea si lansarea unor lucrari de referinta din literatura statului acreditant; turnee ale unor teatre, ansambluri artistice, orchestre s.a.; prezentarea la posturile de radio si televiziune nationale si locale a unor momente cu semnificatie deosebita in istoria statului acreditant; organizarea unor manifestari culturale reunite sub genericul ,,Zilele culturii ..., in statul acreditar" - gale de filme, spectacole artistice, etc.; infiintarea de sectii sau lectorate de limba a statului acreditant la cele mai reprezentative universitati din statul acreditar s.a. Lui ii revine, totodata, responsabilitatea de a tine la zi documentarul constituit la misiune pe problematica de presa - principalele cotidiene, lista pincipalilor ziaristi si a formatorilor de opinie, relatiile utile ale misiunii in domeniu etc. El informeaza statul acreditant asupra evolutiei politice interne pe baza analizei presei locale.

e) Sectia consulara

Conform prevederilor art. 3 din Conventia de la Viena din 1961 privind relatiile diplomatice, ,, nici o dispozitie a prezentei Conventii nu poate fi interpretata ca interzicand misiunii diplomatice exercitarea functiilor consulare."

Zona sa de competenta teritoriala nu coincide, intotdeauna cu intregul teritoriu al statului acreditar, aceasta datorita faptului ca in anumite zone statul acreditant are infiintate, cu acordul autoritatilor competente, consulate generale, consulate, viceconsulate sau agentii consulare. De asemenea, este posibil ca pe teritoriul statului acreditar sa functioneze unul sau mai multe consulate onorifice ale statului acreditant.

Diplomatilor incadrati la sectia consulara le revine, in aceasta situatie, sarcina de a indeplini doua mari categorii de functii, respectiv:

a) ale misiunii diplomatice - de reprezentare si ocrotire a intereselor statului si conationalilor sai, de promovare a relatiilor prietenesti si de cooperare intre statul trimitator si statul de resedinta si de informare prin mijloace licite cu privire la evolutia vietii politice, economice, comerciale, culturale si stiintifice din statul acreditar;

b) functii specifice - privind reprezentarea, protectia si asistenta acordata conationalilor aflati pe teritoriul statului de resedinta si in unele domenii cu caracter civil sau comercial.

Functii consulare specifice (art. 5 din Conventia de la Viena din 1963 privind relatiile consulare):

b.1) Ocrotirea in statul de resedinta a intereselor statului trimitator si ale cetatenilor sai, persoane fizice sau juridice, in limitele admise de dreptul international.

Pentru indeplinirea functiei, Conventia de la Viena din 1963 prevede la art. 36 urmatoarele drepturi ale functionarilor consulari : - de a comunica in mod liber cu conationalii lor; - de a fi avertizati de autoritatile competente ale statului de resedinta cand in circumscriptia consulara a fost arestat un cetatean al statului trimitator; - de a vizita pe cetateanul statului trimitator daca este incarcerat sau detinut preventiv, ori in executarea unei hotarari judecatoresti, si de a lua masuri pentru apararea lui.

Pentru acordarea protectiei consulare trebuie respectate o serie de reguli, intre care: persoana fizica sau juridica sa aiba cetatenia, respectiv nationalitatea statului trimitator, aceasta legatura trebuind sa fie dovedita; infractiunea trebuie sa se bazeze pe incalcarea normelor de drept international de catre statul de resedinta; interventia se face la organul la care consulul are acces potrivit statului de resedinta; trebuie respectate cu strictete principiile fundamentale ale dreptului international pentru a nu se interpreta de catre statul acreditar ca un amestec in treburile sale interne.

b.2) Favorizarea dezvoltarii relatiilor comerciale, economice si stiintifice intre statele in cauza si promovarea in orice alt mod a relatiilor amicale intre ele

b.3) Eliberarea unor categorii de pasapoarte si alte documente de calatorie conationalilor, precum si acordarea de vize la cerere

b.4) Acordarea de asistenta cetatenilor statului trimitator

Asistenta consulara consta intr-o activitate complexa care urmareste sa inlesneasca sederea conationalilor in statul acreditar. In acest scop se stabilesc contacte multiple intre consul si conationalii sai, carora acesta le da diferite sfaturi, ajutoare materiale, asistenta in fata organelor administrative sau judiciare ale tarii de resedinta.

b.5) Functii notariale si de ofiter de stare civila

Consulii pot intocmi variate acte notariale: autentificarea de acte si documente cuprinzand declaratii, precum si dispozitii testamentare, certificarea unui fapt constatat personal, legalizare de sigilii, semnaturi, traduceri, eliberarea de extrase si copii simple, eliberarea de documente privind marfurile s.a.

Consulilor le revine, de asemenea, reponsabilitatea intocmirii si eliberarii unor acte de stare civila care isi vor produce efectul pe teritoriul statului acreditant, cum ar fi, de exemplu, certificatul de casatorie,  nastere si deces.

b.6) Functii in materie succesorala

Conventiile consulare prevad, in general, obligatia autoritatilor statului acreditar de a anunta oficiul consular despre decesul unui conational si despre masa succesorala a defunctului. De asemenea, autoritatile sunt obligate sa informeze despre masurile de conservare luate in legatura cu bunurile mobile si imobile care au apartinut defunctului.

b.7) Apararea intereselor minorilor si incapabililor, cetateni ai statului trimitator

Functia are in vedere, in principal, situatia in care se cere instituirea unei tutele sau curatele.

b.8) Functia de reprezentare

Consulii au dreptul de a reprezenta ex officio pe cetatenii statului trimitator in justitie sau in fata altor autoritati ale statului acreditar.

b.9) Functii privind navigatia si aviatia civila.

Se refera la exercitarea dreptului de control si de inspectie asupra navelor maritime si fluviale avand nationalitatea statului trimitator si asupra aeronavelor inmatriculate in acel stat, precum si asupra echipajelor lor.

f. Birourile militare - care in raport cu importanta misiunilor diplomatice se pot subdivide in birou militar propriu-zis, birou naval si al aerului - au aparut in structura misiunilor diplomatice in secolul al IX-lea. Practica atasatilor militari a fost inaugurata de Austria, Prusia si Rusia, fiind urmata de celelalte state.

Birourile militare sunt conduse de un atasat militar, care face parte din cadrele armatei statului acreditant, dar care, indiferent de gradul sau, este subordonat ierarhic sefului misiunii diplomatice. Aceasta subordonare ierarhica nu impiedica pe atasatii militari sa comunice direct cu ministerele in privinta problemelor strict militare si in special acelora care se refera la secrete militare.

Atasatii militari indeplinesc functii:

de observare si informare asupra situatiei militare din tara de resedinta;

de cooperare cu autoritatile militare ale tarii de resedinta, in cadrul acordurilor stabilite intre cele doua state;

de reprezentare a statului acreditant la ceremoniile oficiale care au loc in tara de resedinta (asista la defilari cu ocazia sarbatorilor nationale, participa la exercitii si manevre militare la care sunt invitati etc.);

de consilier tehnic al sefului misiunii diplomatice, in domeniile de specialitate tehnico-militara, a caror cunoastere este necesara pentru o justa apreciere a situatiilor care fac obiectul analizelor politico-diplomatice. 

B.5. Personalul misiunii diplomatice

Personalul unei misiuni diplomatice se imparte in trei categorii (art.15 din Conventia de la Viena) :

a.) personalul diplomatic (sau agentii diplomatici);

b.) personalul tehnic si administrativ;

c.)  personalul de serviciu.

a) Personalul diplomatic (sau agentii diplomatici)

Este alcatuit, pe langa seful misiunii, din ministri - consilieri, consilieri, secretari I, II, III si atasati. Diplomatul cel mai mare in rang este numit prim colaborator (DHM - deputy head of mission) al ambasadorului si coordoneaza activitatea celorlalti diplomati aflati la oficiu diplomatic. La acestia se adauga atasatii militari si, de catre unele state, atasatii de telecomunicatii (cifratorii).

Atat in literatura de specialitate, cat si in practica, este des uzitat termenul de atasat comercial, respectiv, atasat de presa (cu toate ca acestia, au de regula, alte ranguri diplomatice, de exemplu ministrii consilieri, consilieri, secretari I, II si III).

b) Personalul tehnic si administrativ

Este alcatuit din: secretari tehnici, translatori, dactilografi, arhivari, contabili, referenti de specialitate (ex. personal de executie cu studii medii la sectia consulara), cifratori (in sistemul nostru, dupa anul 1990, cifratorii sunt posesori de pasapoarte diplomatice si anuntati la autoritatile statului acreditar in calitate de atasati).

Membrii personalului tehnic si administrativ sunt posesori de pasapoarte de serviciu, recunoscute ca atare de statul acreditar.

c) Personalul de serviciu

Acest personal cuprinde soferi, curieri, portari, oameni de serviciu, gradinari, mecanici, muncitori calificati (MC 1 si 2) etc. Trebuie sa se faca distinctie intre oamenii de serviciu ai misiunii diplomatice si persoanele din serviciu agentului diplomatic: menajerele, personalul care a fost angajat la resedinta diplomatului de catre acesta.

Personalul tehnic si administrativ si personalul de serviciu formeaza personalul neoficial al reprezentantelor diplomatice, avand un rol auxiliar, si anume acela de a-i ajuta pe agentii diplomatici sa-si desfasoare activitatea in cat mai bune conditii.

B.6. Corpul diplomatic

In sens larg cuprinde totalitatea agentilor diplomatici, impreuna cu membrii familiei lor aflati pe teritoriul statului de resedinta.

In sens restrans din corpul diplomatic fac parte numai sefii reprezentantelor diplomatice.

Decan al corpului diplomatic devine diplomatul cu cea mai mare vechime in post pe teritoriul statului acreditar, diplomat care apartine clasei intai de reprezentare. In tarile catolice, nuntiul papal este considerat de drept decan al corpului diplomatic, indiferent daca indeplineste sau nu conditia referitoare la vechime.

B.7. Activitatea diplomatica

Se desfasoara in doua sensuri, pe de o parte, in raport cu guvernul statului acreditant, iar pe de alta parte, in raport cu statul acreditar.

Activitatea diplomatica se manifesta in trei faze:

primirea instructiunilor (scrise si orale) din partea guvernului inainte de plecarea diplomatului in misiune, ca si in timpul indeplinirii misiunii in statul acreditar;

indeplinirea de catre diplomat a functiilor sale diplomatice adresandu-se statului acreditar prin diferite note, comunicari, notificari, interventii, diverse alte demersuri;

comunicarea diplomatului cu propriul sau Minister al Afacerilor Externe pe cale operativa (telegrame), e-mail, fax, telex, telefon, radiograma, infograma sau prin transmiterea de rapoarte prin curier (diplomatic, ocazional - diplomati aflati temporar in spatiu sau prin comandantii aeronavelor statului acreditant - ).

Activitatile diplomatice sunt desemnate cu termenul general de demers.

Din punctul de vedere al scopului urmarit, un demers diplomatic poate avea ca obiect transmiterea unor comunicari din partea statului acreditant sau obtinerea de informatii de la statul acreditar, formularea unor propuneri (ex. cu privire la incheierea unui tratat), indeplinirea de catre statul acreditar a unor actiuni concrete (ex. acordarea unor drepturi speciale), ori incetarea unor actiuni neprietenesti.

Demersurile pot fi de mai multe feluri:

orale , constand in declaratii cu privire la pozitia statului acreditant, notificari prin care statul acreditar este avertizat cu privire la anumite situatii si consecintele pe care le pot atrage, si proteste fata de o anumita comportare in relatiile statul acreditar;

scrise, concretizandu-se intr-o nota diplomatica;

mixte, atunci cand demersul oral este urmat de o nota diplomatica.

Notele diplomatice se prezinta sub mai multe forme, si anume :

- Nota semnata sau oficiala este redactata, in general, ca orice scrisoare obisnuita, adica la persoana intai sau a treia, este adresata personal ministrului afacerilor externe sau sefului misiunii diplomatice si este semnata de cel care a intocmit-o. Cand este nevoie de o expunere mai detaliata, nota este insotita si de un memorandum.

- Nota verbala este mai putin protocolara decat nota personala, dar este, in schimb, mult mai uzitata in practica. Nota verbala este scrisa la persoana a treia, nu poarta semnatura, ci numai sigiliul cancelariei care o expediaza. Ea poate sa urmeze unui demers oral sau sa-l inlocuiasca, fiind trimisa, de obicei, spre a solicita rezolvarea unei probleme sau pentru a reaminti celelaltei parti o anumita problema a carei rezolvare este asteptata.

- Memoriile : a.) memorandum si b.) aide-memoire au o importanta mai mica decat notele semnate sau verbale, nepurtand nici semnatura si nici sigiliu.

a) Memorandumul se prezinta sub forma unei expuneri redactate la persoana a treia si este anexat, de obicei, la o nota, spre a dezvolta pe larg aspectele politice si juridice ale punctului de vedere exprimat in nota. El poate emana si de la delegatia uni stat participant la o conferinta internationala.

b) Aide-memoire-ul se prezinta si ca document de sine statator, constituind o nota prin care o parte, in cursul unor tratative sau convorbiri, o inmaneaza celelaltei parti cu scopul de a rezuma aspectele juridice si de a arata punctul de vedere al statului care il trimite.

- Mesajele (scrisorile) au devenit deosebit de uzuale in ultima perioada, la toate nivelele. Ele se refera, in general, la probleme de mare insemnatate, a caror rezolvare este urgenta sau comporta anumite dificultati.

- Notele (circularele), sunt note obisnuite, transmise de unul si acelasi stat mai multor state si avand acelasi continut.

- Notele identice sunt note cu acelasi continut, schimbate intre doua sau mai multe state, pe baza unui aranjament stabilit in prealabil, consemnand un punct de vedere comun intr-o problema a relatiilor dintre ele sau prevederile unui acord cu valoare juridica obligatorie.

- Notele colective, spre deosebire de notele circulare si notele identice, sunt trimise in numele mai multor state. Aceste note au un caracter deosebit de solemn.

B.8. Incetarea misiunii diplomatice survine prin:

a) ruperea, din diferite cauze, a relatiilor diplomatice. Statul acreditar este obligat sa respecte si sa asigure protectia localurilor reprezentantei impreuna cu bunurile si arhiva ei (art. 45 din Conventia de la Viena). Se poate apela la un stat tert agreat de cele doua parti pentru reprezentarea intereselor pe timpul cat relatiile diplomatice sunt rupte;

b) disparitia unuia dintre state (fuziune sau dezmembrare) constituie un alt mod de incetare a activitatii unei misiuni diplomatice;

c) refuzul de recunoastere a guvernelor nou instalate in unul din cele doua state;

d) suprimarea din motive bugetare;

B.9. Incetarea functiei unui agent diplomatic se produce prin:

a.)  pensionare;

b.)  demisie;

c.)   deces;

d.)  rechemare in centrala de catre statul acreditant;

e.) declararea agentului diplomatic, de catre statul acreditar, ca persona non grata (art. 9 din Conventia de la Viena).