RELAŢIILE PARLAMENTULUI EUROPEAN CU ALTE INSTITUŢII EXTRACOMUNITARE
RELAŢIILE CU PARLAMENTELE NAŢIONALE
Dat fiind ca Parlamentul European era compus din membrii parlamentelor nationale, exista un fel de legaturǎ " psihologicǎ " între institutia europeanǎ si institutiile nationale, care s-au rupt in bunǎ parte o datǎ cu disparitia dublului mandat în noua Adunare.
Or, este de cea mai mare importantǎ ca între Parlamentul European si parlamentele nationale sǎ nu se instaureze nici o neîntelegere. Cu atât mai mult cu cât acestea din urma trebuie sǎ ratifice actele comunitare fundamentale (revizuirea tratatelor, creare de noi comunitati etc.). În practicǎ totusi, conflictele au fost 17417s1814r rare pânǎ acum, dintr-un motiv fundamental : datǎ fiind structura institutionalǎ specificǎ a Comunitǎtii, sporirea puterilor Parlamentului European s-a facut nu in detrimentul parlamentelor nationale, ci în detrimentul Consiliului de Ministrii, altfel spus al guvernelor nationale. Din nefericire, unele parlamente nationale si în special Parlamentul francez au crezut cǎ transferurile de putere de la statele membre catre Comunitate se faceau în profitul Parlamentului European si unele tensiuni s-au instaurat între Parlamentul European si cel francez. Pânǎ la urmǎ aceastǎ neîntelegere s-a risipit, Parlamentul francez constientizând treptat cǎ slabirea lui nu venea de la constructia europeanǎ în sine, ci pur si simplu de la rolul minim care i-a fost atribuit în echilibrul constitutional francez sub a V-a Republicǎ. Astfel, Europa servind oarecum ca revelator, asistǎm de un numar de ani la o reechilibrare a puterilor Parlamentului francez în raport cu guvernul, la un fel de aducere a acestuia la nivel european (revizuirea constitutionala din iunie 1992, lungirea duratei sesiunii, introducerea votului personal).
Parlamentele nationale din statele membre cele mai neîncrezatoare fata de supranationalitate (Regatul Unit, Danemarca) sunt cele care au creat în cadrul lor adevarate comisii de supraveghere a legislatiei comunitare. Astfel, Camera Lorzilor a instituit din 1974 un "Select Committee" pentru a examina dreptul derivat comunitar începând cu stadiul de elaborare, si totodata pentru a tine legatura cu Parlamentul European. Tot astfel, în Danemarca, Folketing-ul a mers si mai departe, conferind " Comisiei Comunitatilor Europene " din cadrul sǎu puteri exceptionale : guvernul trebuie sǎ o consulte obligatoriu înaintea oricarei hotarâri în Consiliul de Ministrii si sǎ o informeze despre evolutia deliberarilor din cadrul Consiliului. S-a supus, pe buna dreptate, cǎ guvernul are mâinile legate prin aceastǎ comisie din Folketing. În celelalte state membre, aproape toate adunarile, superioare si inferioare, au instaurat unele dupa altele astfel de comisii, farǎ a le da însǎ puteri atât de mari. Adesea chiar, acestea serveau doar ca retele de informare. În Franta, numai dupa alegerile directe cele douǎ camere au creat în cadrul lor o " delegatie ", a carei sarcinǎ era dubla : sǎ informeze prin rapoarte semestriale ansamblul Adunarii despre activitatea si viata institutiilor comunitare, sǎ atraga în mod special atentia comisiilor asupra proiectelor de acte comunitare susceptibile de a avea incidente asupra legislatiei nationale. Îngrijorat de transferurile sporite de putere decizionalǎ înspre Bruxelles si Strasbourg cu prilejul crearii marii piete interne pentru 1993, Parlamentul francez a întarit printr-o lege din aprilie 1990 si numarul membrilor delegatiilor care ajung de la 18 la 36, si rolul acestor delegatii care au de acum posibilitatea de a audia ministrii, comisari europeni etc. Cu toate acestea, si în pofida dorintei exprimate în propunerea de lege originala depusǎ de Charles Josselin, rolul delegatiilor ramânea fatalmente un rol de informare, întrucât Constitutia celei de a V-a Republici nu recunoaste în fiecare adunare decât sase comisii permanente.
Abia odata cu revizuirea constitutionala prealabilǎ Tratatului de la Maastricht, Parlamentul francez reunit la Versailles se va dota în sfârsit cu mijloacele de a controla Guvernul în elaborarea si adoptarea legislatiei comunitare. Noul articol 88 alineat 4 din Constitutie întareste considerabil rolul delegatiei pentru afacerile externe din fiecare adunare. Mai mult, el acorda fiecarei adunari posibilitatea de a adopta rezolutii asupra actelor comunitare vizând sa dicteze Executivului directia de urmat. Astfel, Parlamentul francez se aliniaza la ora daneza sau britanica, reluând tehnica rezervei parlamentare (scrutiny reserve) draga adunarilor anglo-saxone. La 26 martie 1996, Adunarea Nationalǎ a adoptat nu mai putin de 54 de rezolutii la adresa Guvernului, constrângându-l pe acesta din urma sǎ cearǎ suspendari de sedinta în cadrul Consiliului, dupa exemplul Guvernului danez, în mai multe rânduri.
Contrar Adunarii Consiliului Europei, Parlamentul European a refuzat pânǎ acum sǎ creeze o comisie permanenta însarcinata cu relatiile cu parlamentele nationale. În schimb, a luat urmatoarele initiative :
reuniuni anuale, când ale presedintilor de adunari parlamentare ale statelor membre ale Consiliului Europei si ansamblul UEO (" mare conferintǎ "), când reuniuni ale celor Cincisprezece cu Parlamentul European (" conferinta mica "), pregatite si precedate de reuniuni ale secretarilor generali;
multiplicare întâlnirilor între comisii parlamentare corespondente. Fireste, acest gen de întâlniri nu e facilitat de diferentele de structuri dintre parlamentele nationale si cel European (numar variabil de comisii, competente si roluri divergente). Totusi, din 1981, au avut loc mai mult de o suta de asemenea întâlniri de lucru, adesea sub forma simplificata a unor mici delegatii ale unei comisii parlamentare nationale si a Parlamentului European ;
crearea, în 1977, în cadrul " marii conferinte ", de catre parlamentele nationale si Parlamentul European a unui " Centru european de cercetare si documentare parlamentara " cu scopul de a promova schimburi de informatii între parlamente, inclusiv accesul la bancile de date ale Comunitǎtii si la cele ale statelor membre ;
în fine, dupa 1989, crearea Conferintei organelor specializate în afaceri comunitare (COSAC), care se reuneste de doua ori pe an în tara care asigurǎ presedintia Consiliului, pentru a dezbate chestiuni de interes comun pentru parlamentele nationale si Parlamentul European. Aceasta conferintǎ, reunita la Paris în februarie 1995, este cea care a respins ideea avansatǎ de Franta, si anume de Adunarea Nationala francezǎ, de a se crea o a doua camera la nivelul Uniunii, însarcinatǎ în mod cu totul special sǎ se pronunte asupra aplicarii principiului subsidiaritatii. Aceasta propunere a fost repusǎ pe tapet de catre delegatia francezǎ la CIG deschisǎ la Torino, în 29 martie 1996, fara mari sperante de a ralia în chip mai substantial celelalte guverne, care sustin cǎ noua adunare ar face "double emploi" cu actualul Parlament si ca exista de altminteri un organ care se pronuntǎ de multa vreme asupra subsidiaritatii prin jurisprudenta sa, si anume Curtea Europeanǎ de Justitie.
2. RELAŢIILE CU ŢǍRILE ÎN CURS DE DEZVOLTARE
Parlamentul European poate îndruma si promova programele de dezvoltare si cooperare ale Uniunii Europene cu practic toate tarile în curs de dezvoltare din lume, prin Comisia pentru dezvoltare si cooperare din cadrul Parlamentului, si prin activitatea Adunarii Comune AC - EU. Prin procedura bugetara, Parlamentul influenteaza direct cheltuielile pentru prioritatile majore de dezvoltare, cum ar fi ajutoare cu hrana pentru zone rurale, chestiuni referitoare la mediul înconjurator, asistentǎ pentru refugiati si persoane stramutate si sustinerea activitatii organizatiilor neguvernamentale. Parlamentul acorda de asemenea o mare importantǎ furnizarii de ajutoare umanitare.
În special prin Adunarea Comunǎ, institutia democraticǎ a conventiei AC - EU care urmareste Unirea Europeanǎ cu 71 de tǎri ale regiunilor africanǎ, a Insulelor Caraibe si a Pacificului (ACP), Parlamentul European a lucrat pentru crearea unui parteneriat bazat pe comert si dezvoltare economicǎ, pentru lupta împotriva saraciei si respectarea drepturilor omului si a principiilor democratice.41
Multumitǎ Parlamentului European, Conventia ACP/EU include acum o " clauzǎ de democratie " - optiunea de a suspenda ajutorul catre tarile ACP care se fac vinovate de incǎlcǎri grave ale drepturilor omului.
|
