Documente online.
Zona de administrare documente. Fisierele tale
Am uitat parola x Creaza cont nou
 HomeExploreaza
upload
Upload


Teorii ale relatiilor internationale - internationalismul liberal


TEORII ALE RELATIILOR INTERNATIONALE - Internationalismul liberal


Teoriile ce opereaza in domeniul Relatiilor Internationale sunt variate si, desi nu pleaca intotdeauna de la premise contradictorii sau necesar incompatibile, ofera perspective diferite asupra interactiunilor ce au loc la nivel international, asupra importantei relative a diverselor elemente sau asupra factorilor ce influenteaza evolutia sistemului international.

Realismul

Extragandu-si seva din indelungata traditie a filosofiei politice, precum si din antropologia de nuanta pesimista, realismul politic face legatura dintre teoriile normative asupra relatiilor internationale si praxisul politic, care, cu precadere in SUA, cultivat ca model predominant, fundamenteaza o politica externa de succes. Realismul atrage atentia asupra potentialului conflictual existent in domeniul Relatiilor Internationale.



Realismul este deopotriva curentul de gandire dominant si cel mai vechi in domeniul Relatiilor Internationale, originandu-se in opera unor “parinti fondatori” precum Tucidide, Hobbes sau Machiavelli.

Premisele antropologice, care indica permanenta eforturilor de autoconservare facute de individ prin acumularea de putere in detrimentul altora, au certe filiatii in conceptia filosofica dezvoltata de Hobbes. In viziunea lui Hobbes, starea naturala este un razboi al tuturor impotriva tuturor. Viata intr-o astfel de lume tinde sa fie rea, brutala si scurta.

Impulsul de a acumula putere ii vine omului din constiinta slabiciunii sale naturale. Pentru exponentii realismului politic aceasta predispozitie antropologica se identifica intru totul cu scopul politicii, in definitiile lui Max Weber si Nietzsche politica fiind o expresie evidenta a luptei pentru putere.

Pentru realisti, principalul actor pe scena internationala este statul, ce detine, potrivit definitiei lui Max Weber, monopolul legitim al violentei intr-un teritoriu dat.

Schema argumentativa centrala a statocentrismului realismului politic se intemeiaza pe definitia lui Hegel, conform careia statul este o totalitate de indivizi, atat individul, cat si statul, fiind percepute ca entitati analoge. Prin urmare, promotorii realismului considera ca suma calitatilor si defectelor omenesti se transmite statului, ca actor in sistemul relatiilor internationale. Ca si individul, statul incearca sa isi asigure securitatea prin acumularea de putere in detrimentul altor state.

Conform paradigmei realiste, statul infatiseaza un standard moral dublu, marcat de diferentele de natura juridica, politica si sociala dintre politica interna si cea internationala. Pe plan intern, statul este capabil de gestionarea resurselor si luarea deciziilor; problema securitatii este rezolvata prin legi, instante judecatoresti, politie, inchisori si alte mijloace coercitive; dreptul intern este in general respectat; si exista mijloace de constrangere menite a determina respectarea si a sanctiona nerespectarea lui. Pe plan international, in absenta unui suveran care sa aiba monopolul exercitarii puterii fiecare stat urmareste sa-si maximizeze puterea; dreptul international se bazeaza pe norme juridice conflictuale si, in absenta unei politii internationale propriu-zise, exista o capacitate limitata de a impune respectarea acestuia.

Potrivit realistilor, politica internationala inseamna lupta pentru putere, iar aceasta din urma este instrument si scop al celei dintai. Caracteristicile esentiale ale puterii, in acceptiune realista, au fost sintetizate de Hans J. Morgenthau:

Omniprezenta sa (si, implicit, a conflictului);

Degenerarea sa in abuz de putere (adesea cu urmari tragice);

Tendinta sa neconditionat expansionista, care contribuie la explicarea escaladarii conflictelor internationale;

Orientarea sa si a scopurilor imediate ale actorilor angajati in cucerirea ei spre garantarea suveranitatii si securitatii nationale si servirea interesului national;

Tendinta constanta a partilor angajate in lupta pentru putere de a-si disimula scopurile in formule ideologice, din aceasta cauza, conflictele pentru putere putand fi percepute ca si conflicte de alta natura sau pseudo-conflicte.

Inexistenta unei autoritati superioare statelor face ca politica internationala sa fie anarhica. Intr-un mediu anarhic, statele se comporta asemeni bilelor dure ale jocului de billiard care se ciocnesc haotic unele de altele, in incercarea de a echilibra puterea.

Drept consecinta, autoajutorarea (self-help) este singura modalitate prin care statele isi pot asigura securitatea. Intrucat incercarile statelor de a-si spori propria securitate antreneaza amenintarea securitatii altuia stat (dilema securitatii), in viziunea realista, conflictul se infatiseaza ca un joc cu suma nula (zero-sum game), in care castigurile unei parti sunt echivalente cu pierderile celelaltei parti. Pornind de la aceste prermise, o rezolvare sau o transformare a conflictului apare drept imposibila.

In varianta realismului defensiv (Kenneth Waltz, Joseph Grieco) statele sunt agenti al caror principal scop il constituie supravietuirea si asigurarea propriei securitati, si nu maximizarea puterii, de natura a le pereclita securitatea. In varianta realismului ofensiv (John Mearsheimer), scopul final al statelor il reprezinta dobandirea unei pozitii hegemonice, chiar si cu pretul sacrificarii propriei securitati.


Internationalismul liberal

Constituirea Relatiilor Internationale ca disciplina aparte, a fost marcata de paradigma liberala a secolului al XIX-lea, ce accentua credinta in rationalitatate, egalitate, libertate, proprietate si in posibilitatea progresului uman. Imboldul decisiv pentru aparitia Relatiilor Internationale, ca domeniu academic distinct, a fost dat de Primul Razboi Mondial. Din acest punct de vedere se poate spune ca liberalismul s-a nascut ca raspuns la inabilitatea statelor de a controla si limita razboiul si consecintele sale dezastruoase. Titularul primei catedre de Relatii Internationale, instituita in 1919, in onoarea presedintelui american Woodrow Wilson, la Universitatea din Wales (Aberystwyth) a fost Alfred Zimmern, unul din promotorii abordarii idealiste a relatiilor internationale, alaturi de Norman Angell si Leonard Woolf si presedintele Woodrow Wilson insusi.

Ganditorii liberali aveau idei clare si convingeri puternice despre cum puteau sa fie ocolite marile dezastre in viitor. Norman Angell, sustinuse cu doar 6 ani inainte de izbucnirea Primului Razboi Mondial, in lucrarea Marea Iluzie (The Great Illusion, 1909), ca interdependenta economica a statelor industriale era atat de mare, incat controlul teritorial, ca premisa a asigurarii bunastarii economice devenise perimat, iar razboiul, irational, intrucat din punct de vedere economic el era dezavantajos atat pentru invinsi, cat si pentru invingatori. Programul de pace propus de Woodrow Wilson (cele 14 puncte, 1918) cerea sfarsitul diplomatiei secrete, libera circulatie pe mari, indepartarea barierelor din calea schimburilor comerciale libere, limitarea armamentului, aplicarea principiului autodeterminarii in satisfacerea pretentiilor coloniale si teritoriale si o asociere generala a natiunilor capabila sa ofere garantii reciproce de independenta politica si integritate teritoriala statelor membre. Mai presus de toate, in spatele acestui program se afla convingerea liberala ca guvernele democratice nu vor intra in razboi unul impotriva celuilalt si ca o organizatie internationala, rational si inteligent construita, ar putea sa puna capat razboiului si sa asigure, intr-o masura mai mare sau mai mica, pacea.

Liberalismul nu a fost recunoscut ca teorie coerenta, pana ce unul din criticii sai sistematici, istoricul si filosoful istoriei englez Edward Hallett Carr, nu l-a denumit – alternativ si peiorativ – „idealism utopic”.

Spre deosebire de realisti, liberalii considera Relatiile Internationale ca o posibila sursa de progres si transformare teleologica. Ei pun libertatea individuala mai presus de orice si considera ca statul se cuvine sa fie oprit de la actiuni de natura a o submina. Pe plan intern, puterea statului liberal constitutional este limitata de raspunderea sa democratica fata de proprii cetateni, de nevoia de a respecta cerintele economiei de piata si normele de drept.

Liberalii considera ca, in ciuda dificultatilor pe care le presupune transferul acestei constrangeri la nivel international, ea trebuie instituita pentru a promova stabilitatea atat in raporturile dintre statele suverane, cat si in interiorul acestora.

Traditia liberala in Relatiile Internationale este strans legata de emergenta statului liberal modern. Filosofii liberali, incepand cu John Locke (sec. al XVII-lea) si continuand cu Hugo Grotius, Adam Smith, Immanuel Kant, John Stuart Mill, Richard Cobden sau Jeremy Bentham, au vazut un potential ridicat al progresului uman in societatea civila moderna si in economia capitalista, amandoua putand sa se dezvolte in statele in care libertatea individuala era garantata. Eliberata de spectrul guvernului autoritar, modernitatea se considera ca ofera perspectiva unei vieti mai bune.

John Locke considera ca desi starii naturale ii lipseste un suveran comun, oamenii pot dezvolta legaturi de cooperare, anarhia fiind, asadar, mai putin amenintatoare decat in traditia realista. Liberalii aveau mare incredere in ratiunea umana si erau convinsi ca principiile rationale pot fi aplicate in politica internationala. Liberalii argumentau ca modernizarea este un proces care include progresul in toate domeniile vietii, iar progresul inseamna o viata mai buna pentru majoritatea oamenilor.

Principiile de baza ale liberalismului, aplicate domeniului Relatiilor Internationale, sunt:

privirea pozitiva asupra naturii umane (mostenire a iluminismului);

convingerea ca Relatiile Internationale pot fi cooperative mai mult decat conflictuale (derivata din credinta in armonizarea naturala intereselor, specifica doctrinei liberale a secolului XIX);

convingerea in progres.

Cele doua razboaie mondiale si esecul securitatii colective in perioada interbelica au discreditat teoriile liberale. O renastere a interesului pentru teoriile liberale s-a produs initial in ultimii ani ai deceniului ' 6 si deceniul ' 7 al sec. XX, in conditiile cresterii interdependentei economice si a contactelor transnationale, sub forma teoriei interdependentei complexe promovate de Robert Keohane si Joseph Nye, iar mai recent, incepand cu anii '90, in contextul extinderii fenomenelor asociate globalizarii, sub forma teoriei pacii democratice.

Programul internationalistilor liberali poate fi definit ca un program de cercetare construit pe convingerea ca aplicarea rationalismului si a universalismului etic in domeniul Relatiilor Internationale poate conduce la crearea unei lumi mai cooperante, caracterizata prin ordine si principii etice, in care anarhia internationala si razboiul pot fi controlate prin intermediul organizatiilor internationale si a altor reforme institutionale ce asigura domnia legii.



Document Info


Accesari: 98
Apreciat: hand icon

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site


in pagina web a site-ului tau.




eCoduri.com - coduri postale, contabile, CAEN sau bancare

Politica de confidentialitate | Termenii si conditii de utilizare




Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2024 )