Conceptul de firma si rolul ei decisiv in functionrea economiei de piata

CONCEPTUL DE FIRMA SI ROLUL EI DECISIV IN FUNCTIONREA ECONOMIEI DE PIATA

Caracteristica economiei de piata este situarea firmelor in prim- planul activitatii economice ,pornind de la premisa ca daca acestea sunt profitabile toti cei implicati sunt afectati pozitiv , inclusiv economia nationala. Aceasa abordare, tipica pentru asa-zisa societate capitalista, si-a dovedit in practica eficenta .Nivelul de dezvoltare economica al tarilor cu economie de piata- cu toate ca si ele sunt confruntate nu cu putine probleme economice si sociale –net superioare celor asa–zis, comuniste,este cea mai buna dovada in acest sens .

O a doua conceptie economica are drept idee centrala situarea pe prim plan a economiei nationale , in ansamblul sau , subestimand importanta intreprinderilor componente .In consecinta, judecatile, deciziile si actiunile majore se concep si se aplica la scara intregii tari, porninde-se de la premisa ca este primordiala eficienta complexului economic national si nu a firmelor care o alcatuiesc .

Aparent justificata , aceasta abordare tipica pentru tarile comuniste s-a dovedit falimentara ,dovada situatia lor actuala economica sociala si politica si ceea ce se intampla in prezent in Europa de Est. O cauza de prima marime a acestei evolutii necorespunzatoare rezida tocmai in neglijarea elementukui de esenta ca, pentru a fi eficienta , o economie nationala trebuie sa cuprinda si sa se bazeze pe intreprinderi rentabile ,competitive. Utilizarea “de facto “a factorilor de productie materiali, umani si financiari are loc in intreprinderi, in firme –societati comerciale sau regii autonome. Aici se produce substansa economica. De costurile cu care se obtin produsele si serviciile, de calitatea acetora si de capacitatea intreprinderilor de a le comercializa profitabil depind in realitate puterea economica si nivelul de trai al unei tari. Daca firmele dintr-un stat functioneaza la parametrii economici inferiori celor din alte tari , desigur ca ele nu pot asigura populatiei respetive produse similare ca volum, structura , calitate si pret ,cu alte cuvinte nu pot sa genereze aceeasi bunastare la acelasi nivel. Pe plan extern, o atare situatie nu face posibila, din start , comercializarea internationala profitabila a produselor indigene. Costurile nationale mai ridicate la majoitatea produselor , comparativ cu cele internationale ,duc in mod inevitabil la obtinerea de cursuri de revenire nefavorabile , la scur 656h73g gerea de venit national peste granita in relatiile economice externe .

Din cele prezentate , se desprinde ca atat stiinta economica, ce si-a dovedit viabilitatea, cat si practica evolutiei situatiei economice a diferitelor tari argumenteaza cu tarie rationalitatea si eficiensa tezei rolului major , decisiv pe care il au firmele , intreprinderile in activitatea economica din orice tara . De aici necesitatea de a centra dezvoltarea economica pe asigurarea unor firme puternice ,ceea ce implica asigurarea unui cadru juridic , economic ,tehnologic ,social ,stiintific ,cultural de o anumita factura .Concomitent ,se impune si luarea in considerare a multiplelor interdependente dintre societatile comerciale si regiile autonome , a existentei unei conexiuni economice la nivel national , ceea ce fac necesare legi , decizii, actiuni care sa vizeze buna functionare a economiei nationale ca un intreg ansamblu si solutionarea adecvata a problemelor sociale de interes major pentru populatia tarii respective .

Prin prisma celor aratate , rezulta ca potentialul si calitatea rezultatelor unei economii nationale depind in masura decisiva de capacitatea de a determina creearea sau functionarea unui numar cat mai mare de firme sau intreprinderi , care sa furnizeze produse si servicii de buna calitate, la costuri si preturi reduse si in cantitati concordante cu cerintele pietei interne si externe .

Caracteristicile firmei sau intreprinderii ca sistem

Firmele se organizeaza in toate domeniile de activitate-industrie, agricultura, constructii, transporturi, comert, telecomunicatii, cercetare stiintifica, proiectare, invatamant, cultura, ocrotirea sanatatii etc.-avand drept obiectiv obtinerea de profit de catre cei ce le-au infiintat . Deci, firma sau intreprinderea au o sfera de cuprindere mult mai larga. Ea nu se rezuma numai la domeniul economic, obiectul sau de activitate putand sa fie din orice domeniu, cu conditia sa se aiba in vedere obtinerea, de catre intreprinzatori, de profit. In cadrul fiecarei tari, pe langa firme, care numericeste predomina absolut, exista si numeroase institutii culturale, de invatamant, sanitare etc..destinate sa satisfaca necesitati sociale ale populatiei, finantate de catre stat, sindicate ,diverse organizatii publice si fundatii etc.

Abordarea ca sistem, firma prezinta mai mult dimensiuni sau trasaturi definitorii.

a) Firma este un sistem complex , intrucat incorporeaza resurse umane,materiale, financiare si informationale , fiecare din acestea fiind alcatuita dintr-o varietate aplicabila de elemente . resursele umane sunt compuse din ansamblul salariatilor intreprinderii, care prezinta caracteristici diferite din punctul de vedere al nivelului pregatirii, specialitatii, postului ocupat, varstei, sexului, vechimii in unitate etc. ansamblul materiilor prime , materialelor, combustibililor ,impreuna cu utilajele, cladirile si celelalte concretizari ale factorilor de productie , fiecare prezentand anumiti parametrii dimensionali, functionali si economici ,constituie resursele materiale. Disponibilitatile banesti, in numarear si la bamca ,aflate la dispozitia firmei , formeaza resursele sale financiare , informatiile, atat de provenienta exogena, cat si endogena, concretizate in previziuni, tehnologii, norme de consum sau calitate , evidente contabile sau tehnico-economice , statistici etc., formeaza resursele informationale ale firmei. De retinut ca cele patru categorii se combina dand nastere la diferite subsisteme in cadrul intreprinderii, cum ar fi santierele, sectiile de productie, atelierele, coloana de transport etc.

b) Firma este un sistem socio- economic, in sensul ca, in cadrul

sau ,grupele de salariatiai carei componenti se afla in stransa interdependenta, desfasoara procese de munca generatoare de noi valori de intrebuintare .Calitatea resurselor umane de a fi principalele producatoare de noi valori le confera o pozitie centrala in cadrul intreprinderii, a carei luare in considerare este esentiala pentru eficacitatea activitatilor desfasurate .

Totodata, trebuie subliniat si faptul ca firma, societate comerciala sau regie autonoma, este subsistemul de baza al economiei nationale, in care isi desfasoara munca majoritatea populatiei, principala generatoare de venit national.De aici decurg importanta si implicatiile deosebite ale activitatilor desfasurate in cadrul sau., pentru toate suprasistemele existente in economia nationala, pentru intreaga natiune .

c) Firma este un sistem deschis, in sensul ca se manifesta ca o componenta a numeroase alte sisteme cu care se afla in relatii continue pe multiple planuri. Concret, caracterul sau de sistem deschis se exprima prin fluxul de intrari –utilaje, materii prime, materiale, combustibil, energie electrica, informatii, bani –si prin iesirile sale, in principal produse, servicii, bani si informatii destinate sistemelor din care face parte. In ultimele decenii se amplifica dimensiunea internationala a caracterului deschis al intreprinderilor, expresie a adancirii diviziunii internationale a muncii, a internationalizarii activitasilor economice. Trecerea la economia de piata amplifica substantial caracterul de sistem deschis al firmelor romanesti.

d) Firma este un sistem organic adaptiv, adica se schimba permanent, sub influienta factorilor endogeni si exogeni, adaptandu-se atat la evolutia pietei, cat si la cerintele generate de dinamica sustinuta a resurselor incorporate. De retinut ca intreprinderea nu este un sistem pasiv,ci, la randul sau, influienteaza prin iesirile sale unele din caracteristicile sistemelor cu care intra in contact. Ponderea acestei influiente depinde de natura, marimea absoluta si relativa a iesirilor pe care le genereaza etc.

e) Firma economica este sistem tehnico-material, in sensul ca intre mijloacele de munca , materiile prime si materialele utilizate in cadrul sau exista anumit legaturi care se manifesta prin dependent tehnologica dintre subdiviziunile sale, evident cu prioritate intre compartimentele in care se realizeaza activitati de productie . Cel mai pregnant se manifesta aceasta caracteristica in cadrul firmelor industriale ale caror firme si ateliere sunt specializate dupa principii tehnologice.

f) Analiza firmelor industriale din economia romaneasca releva caracterul lor predominant operational . Concret, cea mai mare parte a proceselor de munca din cadrul acestora are un caracter efectoriu. Afirmatia este valabila atat pentru atributiile de executie, in primul rand cele de productie, care reprezinta majoritatea lor, cat si pentru cele de management. Procesele manageriale cu caracter strategic si tactic, desi deosebit de importante, detin la nivelul societatilor comerciale si regiilor de stat inca o pondere redusa, manifestandu-se sub forma deciziilor de perspectiva adoptate de esalonul superior al managementului, de regula adunarea generala sau consiliul de administratie.

REFERAT NR: 2

FUNCTIUNILE FIRMEI

FUNCTIUNILE    FIRMEI

Toate elementele componente ale organizarii procesuale respectiv functiunile, activitatile, atributiile si sarcinile au un caracter dinamic, continutul lor schimbandu-se in functie de actiunea factorilor interni si externi care influienteaza activitatea firmei.

Functiunile fiind inerente continutului definitoriu al intreprinderii, se regasesc in toate tipurile de intreprinderi, indiferent de ramura economica de care apartin (industrie, agricultura, comert, turism, transporturi etc.) sau de nivelul de organizare .Diferentierea functiilor la diversele feluri de intreprinderi in cadrul ramurilor economiei nationale se realizeaza prin proportia diferita in care se realizeaza acestea.

Exista o mare diversitate de pareri ale specialistilor in organizarea si conducerea firmelor in ceea ce priveste functiile de baza ale unei intreprinderi. Daca exista diferente de nuante de la autor la autor, literature de specialitate concretizeaza ca functiunile de baza ale intreprinderii sunt:

-functiunea de cercetare –dezvoltare,

-functiunea de productie,

-functiunea comerciala,

-functiunea financiar- contabila;

-functiunea de personal.

La acestea se mai poate adauga in contextul actual al dinamicii economiei contemporane si functia de marcheting.

Este, in general, unanim acceptat faptul ca, indiferent de specificul de ramura, sau daca firma este mare, mijlocie sau mica, cu o activitate complexa sau mai simpla, functiunile mentionate se regasesc in mod obligatoriu, avand o pondere determinata direct de specificul activitatii si de alti factori de influienta.

Functiunea de cercetare –dezvoltare cuprinde activitati care tin de domeniul de conceptie (studii, analize, calcule )cu scopul de a organiza activitatea firmei pe baze stiintifice, sa prefigureze perspectivele ei de dezvoltare, sa introduca si sa extinda tehnologia comerciala moderna, forme de vanzare, metode si tehnici care asigura o eficienta ridicata. Aceasta functiune cuprinde totalitatea activitatilor care preced si prevad activitatea coerciala propriu-zisa.

In acest domeniu, in mod concret, firma realizeaza urmatoarele grupe de activitati:

de cercetare :efectuarea de studii de piata(prospectarea

acesteia)sau cele privind dimensionarea, amplasarea si profilarea unitatilor comerciale , precum si asupra oportunitatii si introducerii unor noi forme de vanzare , cresterea capacitatii de desfacere a unitatilor comerciale existente, elaborarea de studii si asigurarea de documentatii pentru modernizarea utilajelor, imbunatatirea solutiilor de transport si depozitarea marfurilor etc.

-organizarea pe baze stiinsifice a activitatii comerciale si a muncii desfasurate in intreprinderea comerciala (organizarea conducerii,elaborarea structurii organizatorice si proiectarea sistemului informational al firmei, intocmirea fiselor de post;organizarea muncii, diviziunea si cooperarea in munca, organizarea rationala a proceselor de munca in magazine, depozite si unitati de alimentatie publica, normarea muncii );

-activitati de investitii si inovatii elaborarea unor solutii originale de tehnologie moderna, utilarea spatiilor comerciale, de productie si de prestari servicii etc;

-de investitii:asigurarea documentatiilor tehnice economice necesare realizarii investitiilor, programarea activitatilor pentru realizarea in timp optim a obiectivelor de investitii.

Tot in cadrul acestei functii se include si activitatea de asigurare a cadrului tehnico- material necesar pentru activitati comerciale (infiintarea de magazine, depozite, unitati de alimentatie publica ), procurarea si exploatarea in bune conditii a utilajului si mobilierului comercial, a mijloacelor de transport etc. Toate acestea, in literatura de specialitate, la unii autori se gasesc cuprinse in asa zisa functie tehnica.

Dupa cum se poate vedea, prin functia de cercetare –dezvoltare intreprinderea comerciala reactioneaza nu numai la actiunea factorilor interni, ci si la actiunea factorilor externi, asigurand astfel adaptarea ei la schimbarile mediului ambiant .

Dezvoltarea de ansamblu si in perspectiva a firmelor este conditionata in mare masura de rolul si pozitia pe care o are cercetarea stiintifica in cadrul lor.

Chiar daca amploarea functiei de cercetare –dezvoltare in comert este mai redusa decat in industrie, rolul ei nu trebuie minimalizat, cercetarea-dezvoltarea indeplineste si in intreprinderea comerciala un rol insemnat in promovarea progresului tehnico-stiintific, atat prin activitati proprii specifice, cat si prin aplicarea unor rezultate ale cercetarii stiintifice obtinute in alte ramuri.

Functia de productie, care este functia principala in intreprinderile de productie industriale si agricole, se intalneste si in cadrul unor intreprinderi comerciale, cum sunt, de exemplu intreprinderile de alimentatie publica, intreprinderile de turism, cooperative de consum etc. Intreprinderile de alimentatie publica au o productie proprie relativ dezvoltata, ajungand pana la 50%din volumul total al desfacerilor realizate . In unitatile de alimentatie publica se produc si se desfac consumatorilor preparate si semipreparate culinare, produse de patiserie si cofetarie, bauturi nealcoolice calde etc.In mediul rural, o activitate productiva mai dezvoltata realizeaza cooperativele de consum care au brutarii, care produc si comercializeaza paine si alte produse de panificatie, precum si sectii unde se produc si unele marfuri nealimentare, de larg consum , folosind materie prima sau deseuri .

Functia de productie la aceste firme cuprinde ansamblul complex si integrat de mijloace de productie si activitati . Continutul functiei de productie este constituit din totalitatea activitatilor ce genereaza fluxul material, de la eliberarea materiei prime din depozit, trecand prin transformari succesive, pana la punerea in vanzare a marfurilor realizate .

Principalele activitati care definesc aceasta functie sunt :pregatirea organizatorica a productiei pe faze ale procesului tehnologic sau pe categorii de produse si servicii, elaborarea normelor de consum pentru materii prime, planificarea zilnica a productiei;asigurarea functionarii, folosirii rationale, intretinerii si modernizari mijloacelor de productie aplicarea normelor de protectie si igiena muncii, controlul calitatii productiei etc.

In concluzie, administrarea productiei inseamna calcularea vanzarilor previzionate, stabilirea sarcinilor de productie si controlarea stocurilor.

Functia comerciala. Comparativ cu celelalte functiuni cea comerciala ocupa locul principal, constituind functia fundamentala si cea mai complexa a intreprinderii comerciale. Ea cuprinde activitati legate de aprovizionarea, stocarea si vanzarea marfurilor si serviciilor. Functiunea comerciala cuprinde activitati a caror succesiune se prezinta astfel: determinarea in volum si structura a necesarului de aprovizionat si contractarea fondului de marfa intr-o structura adecvata cererii de marfuri a populatiei sau altor beneficiari si de un nivel calitativ ridicat;stabilirea necesarului de mijloace de transport cu intreprinderile specializate distribuirea judicioasa a marfurilor pe unitati operative in functie de capacitatea si potentialul fiecareia; aprovizionarea ritmica(pe baza comenzilor)a unitatilor intreprinderii comerciale; normarea si gestionarea stiintifica a stocurilor de marfuri;organizarea vanzarii marfurilor prin formele cele mai rapide si eficiente;reclame si promovarea vanzarilor, precum si intretinerea relatiilor publice etc.

Prin functia comerciala intreprinderea comerciala reactioneaza in esenta la influienta factorilor externi.

Functiunea financiar-contabila cuprinde totalitatea activitatilor destiate sa asigure fondurile banesti necesare intreprinderii comerciale, folosirea lor rationala, obtinerea si repartizarea rezultatelor financiare, organizarea contabilitatii si intocmirea bugetului de venituri si cheltuieli banesti si a bilanturilor periodice. Atributiile functiei se concretizeaza in doua grupe distincte, respectiv, financiara (obtinerea si folosirea fondurilor banesti in repertizerea rezultatelor financiare obtinute) si contabila (inregistrarea si evidentierea in volum si structura a tuturor mijloacelor materiale si banesti din intreprindere si a miscarii lor )

Pentru durabilitatea intreprinderii comerciale, functia financiara joaca un rol esential si are ca scop de a procura intreprinderii in timp util si la cel mai mic cost capitalurile necesare functionarii si dezvoltarii sale . Ea trebuie sa determine pe termen scurt, mediu si lung nevoile de capital pentru a atinge obiectivele fixate si a alege mijloacele pe care le poate folosi pentru a-si procura aceste capitaluri. Finantistii trebuie deci sa analizeze nevoile si resursele intreprinderilor .

Activitatile de natura financiar-contabila pe care le indeplineste intreprinderea sunt:elaborarea bugetului de venituri si cheltuieli;asigurarea crearii resurselor financiare pentru desfasurarea normala a activitatii comerciale;stabilirea nivelului maxim al stocurilor de marfuri si a altor elemente a mijloacelor circulante ;luarea de masuri pentru executarea bugetului de venituri si cheltuieli; rambursarea creditelor bancare si mentinerea echilibrului intre venituri si cheltuieli ;organizarea si executarea controlului financiar preventiv si controlului gestionar;organizarea si conducerea contabilitatii;intocmirea bilantului contabil etc.

Functia financiar- contabila, prin complexitatea operatiunilor pe care le genereaza, prin numeroasele corelatii pe care le are cu celelalte functiuni ale intreprinderii comerciale, se concretizeaza ca o latura bine definita a gestiunii economico- financiare, si anume ca gestiune financiara a intreprinderii. Gestiunea financiara a intreprinderii comerciale prezinta mare importanta daca este apreciata prin prisma multiplelor legaturi reciproce pe care le realizeaza in economia firmei.

In esenta, functia financiar-contabila cuprinde toate activitatile desfasurate prin care se asigura resursele financiare necesare realizarii obiectivelor firmei, precum si evidenta valorica a miscarii elementelor care formeaza patrimoniul firmei. In cadrul acestei functiuni se disting trei activitati principale:financiara, contabila si controlul financiar de gestiune . In legatura cu controlul financiar de gestiune , acesta urmareste respectarea normelor legale cu privire la existenta, integritatea, folosirea si pastrarea valorilor materiale banesti ale firmei .

Functiunea de personal urmareste sa asigure firmele cu forta de munca calificata necesara si cuprinde activitati care se refera la previziunea, necesarul de personal, recrutarea, selectionarea, incadrarea, promovarea, perfectionarea si protectia salariatilor.

Aceasta functie este importanta deoarece ea trebuie sa administreze resursele umane ale intreprinderii. In functie de dimensiunea intreprinderii ea este asumata de directorul insusi sau repartizata intre diferitele compartimente ale intreprinderii sau incredintata unui compartiment specific. Ea poate fi centralizata la sediul intreprinderii sau descentralizata la unitati . Aceasta depinde in mod evident de politica urmarrita de intreprindere. Totodata, in materie de personal, gradul de libertate al intreprinderii se gaseste redus de catre constrangerile de origine legala, conventionala si sindicale.

Functia de personal trebuie sa trateze problemele privind :recesamantul nevoilor de personal, remunerarea salariatilor, recrutarea, formarea, promovarea si perfectionarea personalului.

Recesamantul nevoilor de personal porneste de la stabilirea bilantului situatiei personalului in intreprindere .Acest bilant contine informatii de natura cantitativa si calitativa. Bilantul cantitativ contine date de ordin general privind in principal structura efectivelor si salariilor, structura efectivelor pe sectoare dupa criterii ierarhice, dupa criterii demografice .

Bilantul calitativ furnizeaza indicatori de comparetie, privind in principal nivelul calificarii medii a salariatilor, evolutia promovarilor interne, actiunile de ameliorare a conditiilor de munca, dificultatile sociale si economice.

Formarea personalului. Deciziile luate prin functia de personal au repercursiuni comerciale, financiare, conditionand eficienta intreprinderii comerciale.”O intreprindere valoreaza atat cat pretuiesc indivizii care o compun “.Daca intreprinderea doreste sa fie performanta, ea trebuie nu numai sa orienteze lucratorii in sectoarele lor de competenta, dar, de asemenea ,sa-si adapteze capacitatile fiecaruia la nevoile firmei, adica sa stabileasca un program de formare si perfectionare .

Functiunea de marketing Aparitia si mai ales dezvoltarea continua a unor activitati de investigare a nevoilor de consum ale populatiei si de adaptare eficienta a intreprinderii comerciale pentru satisfacerea in conditii optime a acestor nevoi, ne-au determinat sa grupam in cadrul functiei de marketing activitati care erau considerate,de regula, ca facand parte din functia comerciala.In conditiile cresterii permanente atat a importantei lor, cat si a nevoii oimperioase a desfasurarii unor activitati specifice este discutabila atasarea in continuare a acestora la functia comerciala si aceasta cu atat mai mult cu cat de fapt intra in sfera de competenta a mai multor functii (cercetare –dezvoltare,productie,comercial, financiar- contabila).

Aparitia acestei functii a condus si la stabilirea in cele mai multe cazuri, a unui compartiment de marketing in organigrama intreprinderilor

Activitatea de marketing, in general, se materializeaza in :investigarea pietei si a necesitatilor de consum;conectarea dinamica a firmei la mediul economico- social ;satisfacerea in conditii superioare a nevoilor de consum;maximizarea eficientei economice .

Functiile intreprinderii comerciale metionate se manifesta in sensuri si ritmuri bine determinate, nu in mod independent una de alta, ci intr-o stransa legatura si interdependenta. Subaprecierea uneia sau alteia din functiuni afecteaza buna functionare a intreprinderii comerciale ca un tot organic, impiedicand realizarea obiectivelor pentru care ea a fost infiintata.

Realizarea obiectivelor fixate unei functiuni depinde in mare parte de actiunile duse de alte functiuni. Deci, manifestarea unei functii implica si manifestarea celorlalte, in sensuri si ritmuri determinate .Relatiile intre diferitele functiuni sunt foarte importante .Transmiterea de informatii de la la o functie la alta este necesara pentru buna functionare a intreprinderii.Un exemplu va subilnia interdependenta functiunilor. Sa presupunem ca unul din obiectivele intreprinderii comerciale este de a mari cota de participare pe piata cu un anumit procent intr-un an.Toate functiile sunt indreptate catre realizarea acestui obiectiv, iar corelarea diferitelor actiuni este indispensabila.Functia de marketing va trebui sa actioneze in directia gasirii de noi client, cresterii bugetului publicitar, solicitarii ajutorului noilor reprezentanti .Functia comerciala va trebui sa mareasca capacitatea de aprovizionare, functia de cerccetare –dezvoltare sa prevada noi investitii. Dar aceste trei functiuni nu-si vor putea atinge obiectivele lor decat in masura in care celelalte functiuni isi vor indeplini corect sarcinile lor. Functia de personal va trebui sa angajeze noi vanzatori, economisit, merceologi etc.pentru a permite functiei de marketing de a respecta cotele de vanzare planificate. Functia financiar-contabila va asigura resursele necesare finantarii noilor investitii.

Raporturile intre functiuni in Romania prezinta o situatie tranzitorie .Se trece de la etapa in care functiunile au o pondere relativ egala- de la succesiunea in intreprinderea clasica la cea moderna in care metodele si tehnicile folosite au o tendinta intensa de modernizare.

Functiunea reprezinta deci ansamblul de activitati ale intreprinderii comerciale in cadrul carora se folosesc tehnici specializate, in vederea realizarii unor obiective generale ale intreprinderii. Gruparea activitatilor pe functiuni se face pe baza urmatoarelor criterii:de identitate, de complementaritate si de convergenta. Pe criteriul identitatii se grupeaza activitati identice, din acelasi domeniu, dar al caror volum justifica tratarea lor distincta, pe criteriul complementaritatii se grupeaza activitati care se completeaza reciproc .Pe criteriul convergentei se grupeaza acele activitati care desi difera ca natura, indeplinirea lor asigura atingerea acelorasi obiective; de exemplu in cadrul functiei de cercetare –dezvoltare, activitatile de documentare si investitii, de rationalizari si inovatii.

Prin urmare, cand se caracterizeaza si defineste continutul functiunilor, trebuie sa se tina seama de structura activitatilor pana la nivelul sarcinilor.Conceptul de functiune ca grupare de activitati omogene este deci o notiune pur teoretica, abstracta, folosita pentru oprdonarea activitatilor complexe si diversificate ale intreprinderii comerciale in scopul usurarii actiunii de stabilire a structurii organizatorice a acesteia .

In concluzie, notiunea de functiune constituie un prim pas pe calea intelegerii profunde si sub toate aspectele a mecanismului de functionare a intreprinderi, grupand pe baze rationale activitatile diverse, realizate de partile componente ale acestui mecanism, si care asigura efectuarea in continuare a detalierii structurii organizatorice pe toate nivelurile ierarhice.

REFERAT NR:3

FUNCTIILE MANAGEMENTULUI FIRMEI

FUNCTILE MANAGEMENTULUI FIRMEI

Dupa cum a rezultat din definirea managementului, esenta sa o reprezinta functiile sau atributele. Cunoasterea si intelegerea functiilor managementului in mod aprofundat constituie o premisa majora pentru descifrarea continutului stiintei si practicii riguroase a managementului, pentru insusirea si utilizarea eficienta a sistemelor, metodelor, tehnicilor, procedurilor si modalitatilor ce-i sunt proprii.

Cel care a identificat si analizat procesele de management pentru prima data a fost Henry Fayol, in cadrul lor definind cinci functii principale: previziunea, organizarea, comanda, coordonarea si controlul.

Dupa opinia noastra, procesul de management se poate partaja, avand in vedere natura sarcinilor implicat de desfasurarea lui si modul de realizare in cinci functii:

previziune;

organizare;

coordonare;

antrenare;

evaluare-control

PREVIZIUNEA

Previziunea raspunde deci la intrebarile: “ce trebuie si ce poate fi realizat in cadrul firmei?” in conditiile si concomitent cu desemnarea resurselor necesare.

Rezultatele previziunii se impart in functie de orizont, grad de detaliere si obligativitate in trei categorii principale. In primul rand, prognozele,ce acopera un orizont minim de 10 ani, au un caracter aproximativ, ne fiind obligatorii. De regula, prognozele, fie ca sunt normative sau exploratorii, se rezuma la principalele aspecte implicate, in final continand un set de date cu valoare indicativa referitoare la ansamblul firmei sau la principalele activitati incorporate .

Planurile, in care se finalizeaza cea mai mare parte a proceselor de previziune, se refera, de regula, la perioade cuprinse intre cinci ani si o luna. Gradul lor de detaliere variaza invers proportional cu orizontul, in mod firesc planurile curente fiind detaliate , in timp ce planul intreprinderii pe cinci ani se rezuma doar la obiectivele fundamentare ale firmei si principalele resurse aferente. Planurile firmei, inclusiv in tarile dezvoltate, au un caracter obligatoriu, fiind baza desfasurarii activitatilor incorporate.

A treia modalitate principala de concretizare a previziunii o reprezinta programele .Specific lor este orizontul redus , cel mai adesea o decada, o saptamana, o zi, un schimb, o ora. Fireste, programele sunt foarte detaliate, elementele cuprinse fiind obligatorii si prezentand un grad ridicat de certitudine. De regula, programele cuprind previzionari referitoare la activitatile de fabricatie si aprovizionare, stabilind in mod precis cantitatile de produs sau materie prima pe formatii de munca si executanti, la nivel de saptamana, zi, schimb etc.

Ultimele decenii au marcat progrese spectaculoase in domeniul previziunii, printre cele mai intense la nivelul procesului de management. Pe plan teoretic, expresia acestor progrese o reprezinta conturarea planificarii firmei ca un domeniu de sine statator, ca o disciplina stiintifica. Pe plan operational, expresia saltului calitativ inregistrat o constituie imbogatirea sensibila a arsenalului metodologic utilizat in previzionarea activitatilor agentului economic, ce cuprinde, printre altele, metodele: extrapolare, scenariile, tehnica Delphi, simularea, analiza de corelatie etc.

In conditiile treceri la economia de piata, caracteristic societatilor comerciale in etapa actuala este: reconsiderarea abordarii functiei de previziune, in sensul fundamentarii sale pe cercetari de piata, pe cerintele efective ale consumatorilor, apeland la instrumentarul de marketing; exercitarea sa integrala la nivelul agentului economic.

ORGANIZAREA

Deci, functia de organizare raspunde la intrebarile: cine si cum contribuie la realizarea obiectivelor firmei ? Raspunsul il constituie combinarea nemijlocita a resurselor umane si, in mod indirect, materiale, informationale si financiare, la nivelul locurilor de munca, compartimentelor si firmei in ansamblul sau.

In cadrul organizarii delimitam doua subdiviziuni principale. Mai intai, organizarea de ansamblu a societatii comerciale sau regiei autonome concretizata in stabilirea structurii organizatorice si a sistemului informational. Prin intermediul acestor doua componente de baza ale sistemului de management se asigura structurarea firmei, subordonata realizarii obiectivelor sale fundamentale. Aceasta parte a functiei de organizare este executata de managementul superior al firmei, conditionand sensibil eficienta procesului de management in ansamblul sau.

A doua categorie majora o reprezinta organizarea principalelor componente ale intreprinderii :cercetarea –dezvoltarea ,productia, personalul etc. Specific acestei componente majore a functiei de organizare, predominanta cantitativ, este realizarea sa la nivelul managementului mediu si inferior, dat fiind necesitatea luarii in considerare a specificului proceselor de executie si de management supuse organizarii si a volumului de munca apreciabil implicat.

De remarcat ca, in firma moderna, organizarea inregistreaza o dezvoltare deosebita. Reflectare acestei situatii o reprezinta conturarea organizarii ca o disciplina stiintifica de sine statatoare, care inglobeaza un ansamblu de concepte specifice si un bogat evantai operational.

De retinut deci, la fel ca si la previziune , dublul caracter al organizarii :functie a managementului si domeniu de sine statator, ce nu se exclud, ci , dimpotriva, sunt complementare, evident subordonate realizarii obiectivelor fundamentale ale societatii comerciale sau regiei autonome. Trecerea la economia de piata impune o organizare cu un pronuntat caracter creativ, flexibil si dinamic, de natura sa asigure diferentierea sa in functie de caracteristicile agentilor economici si mediul ambiant, astfel incat sa faciliteze la maximum desfasurarea unor activitati profitabile.

COORDONAREA

Cu alte cuvinte, coordonarea este o “organizare in dinamica”, a carei necesitate rezulta, in principal, din:

dinamismul agentului economic si al mediului ambiant, imposibil de reflectat in totalitate in previziuni si in sistemul organizatoric;

complexitatea, diversitatea si, partial, ineditul reactiilor personalului si subsistemelor firmei, ce reclama un “feed- back” operativ, permanent, de natura sa asigure corelarea adecvata a deciziilor si a actiunilor acestora.

Pentru asigurarea unei coordonari eficace este esentiala existenta unei comunicari adecvate la toate nivelurile managementului, prin comunicare intelegand transmiterea de informatii si perceperea integrala a mesajelor continute. Asigurarea unei comunicari eficace depinde de un complex de factori ce reflecta atat calitatea managementului- realismul obiectivelor, nivelul de pregatire a managerilor, stilul de management etc., - cat si a executantilor- nivelul lor de pregatire generala si in domeniul respectiv, interesul fata de solutionarea problemelor implicate , receptivitatea la nou etc.

Din analizele efectuate a rezultat ca, in principal, coordonarea imbraca doua forme:

bilaterala ,care se deruleaza intre un manager si un subordonat, ce asigura preintampinarea filtrajului si distorsiunii, obtinerea operativa a “feed-back”-ului. Principalul dezavantaj este consumul mare de timp, in special din partea managerilor.

multilaterala, ce implica un proces de comunicare concomitenta intre un manager si mai multi subordonati, folosind pe scara larga, indeosebi in cadrul sedintelor.

In conditiile firmei moderne, ponderea coordonarii multilaterale creste ca urmare a proliferarii sistemelor de management de tip participativ.

Coordonarea este functia managementului mai putin formalizata, ce depinde intr-o masura decisiva de latura umana a potentialului managerilor, ale carei efecte , dificil de evaluat, sunt conditionate strans de continutul celorlalte functii ale managementului. Realizarea coordonarii la un nivel calitativ superior confera activitatilor societatii comerciale si regiei autonome o pronuntata suplete, flexibilitate, adaptabilitate si creativitate, caracteristici esentiale in conditiile trecerii la economia de piata. In conditiile cresterii dependentei managementului de resursele umane, se amplifica importanta coordonarii.

ANTRENAREA

Deci scopul antrenarii, care are un pronuntat caracter operational, este implicarea cat mai profunda, cat mai eficace a personalului de executie si de conducere la realizarea obiectivelor ce-i revin, deduse din obiectivele intreprinderii. Prin urmare, antrenarea raspunde la intrebarea: de ce personalul societatii comerciale sau regiei autonome participa la stabilirea si realizarea obiectivelor circumscrise acesteia ?

Fundamentul antrenarii il reprezinta motivarea, ce rezida in corelarea satisfacerii necesitatilor si intereselor personalului cu realizarea obiectivelor si sarcinilor atribuite.

Motivarea, in functie de modul de conditionare a satisfactiilor personalului, de rezultatele obtinute, este pozitiva sau negativa.

Motivarea pozitiva se bazeaza pe amplificarea satisfactiilor personalului din participarea la procesul muncii, ca urmare a realizarii sarcinilor atribuite, in conditiile in care nivelul sarcinilor atribuite, in conditiile in care nivelul sarcinilor obligatorii de realizat este accesibil majoritatii executantilor. Motivarea negativa se bazeaza pe amenintarea personalului cu reducerea satisfactiilor daca nu realizeaza in tocmai obiectivele si sarcinile repartizate, al caror nivel este foarte ridicat, in accesibil in conditiile date unei parti apreciabile a executantilor. In firmele moderne se foloseste cu prioritate motivarea pozitiva, intrucat la acelasi nivel de resurse financiare utilizate pentru motivare o parte sensibil mai mare a personalului obtine satisfactii prin participarea la procesul muncii, iar climatul de munca si cultura firmei sunt superioare, ceea ce, implicit, genereaza rezultate economice mai mari.

Caracteristic managementului stiintific al agentilor economici este conceperea motivarii si, implicit, a antrenarii pe baza asa numitelor scari motivationale, adica a elementelor care prezinta interes pentru componentii firmei, a necesitatilor acestora, ordonate in functie de succesiunea in care trebuie avute in vedere. Dintre scarile motivationale considerate cu precadere in literatura de specialitate mentionam pe cea a lui Maslow, care cuprinde urmatoarele categorii de necesitati: fiziologice, securitate si siguranta, contacte umane si afiliere de grup, statut social si auto-realizare. Pentru a realiza o antrenare eficace este necesar ca procesul motivarii personalului sa intruneasca simultan mai multa caracteristici:

a)       sa fie complex, in sensul utilizarii combinate atat a stimulentelor materiale cat si morale, pe baza luarii in considerare a principalilor factori implicati, endogeni si exogeni ai societatii comerciale sau regiei autonome.

b) sa fie diferentiat, adica motivatiile considerate isi modul lor de folosire sa tina cont de caracteristicile fiecarei persoane si ale fiecarui colectiv de munca, astfel incat sa se obtina maximum de participare la stabilirea si realizarea obiectivelor firmei;

c)       sa fie gradual, adica sa satisfaca succesiv necesitatile personalului si in stransa corelatie cu aportul sau, tinand cont de interdependentele dintre diferitele categorii de necesitati. Caracterul gradual al motivarii este cerut si de volumul limitat al resursele materiale utilizabile pentru motivare.

In ansamblul procesului de management, calitatea antrenarii are un rol deosebit de important prin aceea ca, intr-o masura decisiva, conditioneaza concretizarea eficienta a functiilor situate in amonte –previziunea, organizarea si coordonarea-, precum si eficacitatea evaluarii care urmeaza antrenarii.

Trecerea la economia de piata impune modificari de esenta in conceperea si exercitarea motivarii in societatile comerciale si regiile autonome, in sensul adecvarii motivatiilor la caracteristicile fiecarui salariat, eliminand abordarea nivelatorie standardizata a motivarii din perioada precedenta, ce “stimuleaza” neimplicare, efort minim, ineficienta. Mutatii profunde se impun in motivarea managerilor ale caror venituri trebuie corelate cu performantele si dezvoltarea firmei, in contextul realizarii unei culturi organizationale performante.

CONTROL-EVALUARE

Aceasta functie raspunde la intrebarea “cu ce rezultate s-a finalizat munca depusa?”

Evaluarea inchide deci ciclul procesului de management, premergand previzionarea de noi obiective, efectuarea de organizari.

Din investigatiile efectuate a rezultat ca procesele de evaluare-control, in calitate de functie a managementului, implica patru faze:

masurarea realizarilor;

compararea realizarilor cu obiectivele si standardele stabilite initial, evidentiind abaterile produse;

determinarea cauzelor care au generat abaterile constatate;

In exercitarea functiei de control in firmele moderne se pot adopta, asa cum sublinia Vijay Sathe, patru modalitati :implicat, independent, divizat si intens.

efectuarea corecturilor care se impun, inclusiv actionarea , pe masura posibilitatilor, asupra cauzelor care au generat abaterile negative.

Pentru a fi eficient este necesar ca procesul de evaluare-control sa fie continuu, nelimitandu-se la perioadele de incheiere a planului sau programului- an, trimestru, luna etc. O evaluare eficace se realizeaza de-a lungul perioadelor de indeplinire a obiectivelor previzionate, cu intensitate sporita asupra punctelor strategice si in perioadele critice, decisive pentru competitivitatea rezultatelor.

De asemenea ,functia de evaluare-control trebuie sa aiba intr-o masura cat mai mare un caracter preventiv , deci de preintampinare a deficientelor si, daca acestea s-au produs, corectiv.

Economia de piata impune o reevaluare a exercitarii control-evaluarii care trebuie sa fie mai flexibil, mai adaptiv, fara sa piarda insa din rigurozitate. Un accent deosebit trebuie acordat aspectelor de eficienta, efectelor propagate ale deciziilor si actiunilor managementului agentului economic.

Aceasta functie incheie ciclul de management, continutul si eficacitatea sa conditionand sensibil calitatea de ansamblu a procesului de conducere si, in special, eficienta muncii depuse de personal pe termen scurt, mediu si lung.

Tratarea sistematica a functiilor managementului implica, pe langa luarea in considerare a evolutiilor lor separate , in calitate de entitati, si analiza relatiilor dintre ele. Daca efectuam o incursiune retrospectiva asupra functiilor managementului si asupra raporturilor dintre acestea la nivelul agentilor economici, al firmelor in special, constatam ca, in decursul timpului, au survenit o serie de schimbari. Astfel, in conducerea firmelor de acum 4-5 decenii, pe o pozitie superioara se situauorganizarea si controlul, in conceperea se exerciatera carora se manifestau puternice influiente de tip cazon.In managementul firmei moderne, functiile de previziune si antrenare, alaturi de organizare,tind sa joace un rol relativ mai important in comparatie cu celelalte. Larga extindere a sistemelor de management previzional, de tip participativ, constituie o dovada de necontestat in aceasta privinta.

Abordarea separata a functiilor managementului si a interdependentelor dintre ele a contribuit la evidentierea specificitatii componentelor procesului de managementsi intr-o anumita masura a complexitatii sale, inclusiv a multiplelor fatete pe care le implica. In practica, procesul de management trebuie abordat in ansamblul sau, tratand functiile conducerii in stransa lor interdependenta.

O atare necesitate decurge in primul rand din caracterul lor complementar, din multiplele conexiuni dintre ele. Functiile managementului se intrepatrund organic, ignorarea uneia sau unora reflectandu-se prompt si substantial in diminuarea calitatii si, implicit, a eficacitatii ansamblului proceselor manageriale.