Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
Upload




























PREZENTAREA SISTEMULUI FISCAL DIN ROMANIA

economie




INTRODUCERE


În economia contemporana, sistemul fiscal adoptat în tara, cât si cel din celelalte state, se confrunta cu foarte multe lipsuri, ceea ce duce an de an la sustragerea unor sume din ce în ce mai mari de la bugetele de stat. Astfel trebuiesc luate masuri pentru a reduce fenomenul de evaziune fiscala care capata o amploare din ce în ce mai mare.




Banii sunt necesari, reprezentând un stimulent pentru dezvoltarea societatii, dar în acelasi timp pentru cei care îi acumuleaza masiv, si îi folosesc pentru anumite interese, banii le confera o putere uriasa, periculoasa. Cu ajutorul lor se manipuleaza din umbra foarte multe persoane influente si nici macar frica nu reuseste sa-i opreasca pe cei ce doresc sa se îmbogateasa fara scrupule, sa-si jecmaneasca semenii. Banii atrag ca un miraj, obsedeaza, tulbura mintile si pentru ai dobândi unii nu se dau în laturi de la nimic.

Lucrarea prezinta câteva din metodele ingenioase prin care se ajunge la evaziunea fiscala si de asemena aduce în discutie paradisurile fiscale, prin intermediul carora se practica evaziunea "legala", care în ultimul timp a devenit si ea frauduloasa. Astfel ca în aceste paradisuri oamenii de afacei sunt comparati cu niste marinari care traverseaza marea legislatiilor fiscale si furtunile sale care sunt controalele si taxele asupra semnelor exterioare ale bogatiei, poposind apoi în paradisul fiscal care este portul.


PREZENTAREA SISTEMULUI FISCAL DIN ROMÂNIA


Obiectivul primului capitol este o incursiune prin sistemul fiscal, facând referire la toate impozitele si taxele datorate de catre contribuabili bugetului de stat si la modul în care acestea nu se respecta prin neplata lor, lasând loc în acest fel fenomenului de evaziune fiscala.

1.1 Principiile politicii fiscale

Sistemul fiscal este constituit de totalitatea impozitelor si taxelor provenite de la persoanele fizice si juridice, destinate a constitui bugetele publice, care servesc satisfacerii nevoilor publice.

Politica fiscala trebuie, pentru eficienta ei sociala, sa respecte anumite principii, si anume:

Principiul impunerii echitabile;

Principiul politicii financiare;

Principiul politicii economice.

a)   Principiul impunerii echitabile, reprezentat de repartizarea cheltuielilor fiscale pe clase si paturi sociale, cu respectarea principiului echitatii si justitiei sociale, istoric, functie de clasa sociala aflata la conducerea statului, a cunoscut diverse forme, astfel:

impunerea generala

impunerea partiala

egalitatea în fata impozitului

egalitatea prin impozit

Egalitatea orizontala compara sarcina fiscala la care este supusa o persoana fizica sau juridica, pentru veniturile realizate dintr-o anumita sursa, cu sarcina la care este supusa o alta persoana, pentru venituri de aceeasi marime sau realizate din alta sursa.

Egalitatea verticala compara marimea relativa a sarcinii fiscale aferenta unor venituri în cuantum diferit, realizate de persoane diferite, dar care au aceeasi sursa de provenienta.

Pentru realizarea unei reale egalitati fiscale, este necesar ca la stabilirea 848d33i impozitului sa se tina seama de elementele care caracterizeaza situatia individuala, precum si de sarcinile sociale ale acesteia ce influenteaza capacitate de plata.

b)Principiul politicii financiare consta în alegerea tipului si numarului impozitelor, iar în particular, la introducerea unui nou impozit, acesta sa fie cu randament fiscal ridicat, sa fie stabil si elastic.

Impozitul este considerat stabil, atunci când nu este supus oscilatiilor determinate de conjunctura economica.

Impozitul este considerat elastic, atunci când este capabil a se adapta nevoilor bugetare.

c)Principiul politicii economice reprezinta folosirea impozitelor pentru a exercita o anumita influenta asupra dezvoltarii sau restrângerii activitatii unor ramuri economice, pentru a stimula sporirea productiei sau consumului anumitor marfuri, pentru a extinde sau limita relatiile comerciale cu alte state.

1.2 Principiile sistemului fiscal

Un sistem fiscal are la baza sa un numar de principii fundamentale, care fie sunt expres definite sau mentionate de legislatia financiara, fie rezulta implicit din caracteristicile cuprinse de reglementarea respectiva.

Reprezentativa în acest sens este sistematizarea apartinând lui Maurice Allais, si anume:

individualitate;

nediscriminarea;

impersonalitatea;

neutralitatea;

legitimitatea;

excluderea arbitrariului.[1]

Individualitatea este principiul potrivit caruia, în cadrul unei societati democratice individual, constituie obiectivul final si preocuparea esentiala, si drept urmare, fiscalitatea trebuie sa constituie un mijloc de asigurare pentru deplina dezvoltare a personalitatii fiecarui cetatean.

Nediscriminarea este principiul potrivit caruia impozitul trebuie sa fie stabilit conform unor reguli unitare pentru toti, fara discriminari directe sau indirecte.

Impersonalitatea este principiul potrivit caruia stabilirea si prelevarea impozitului nu trebuie sa implice cercetari de tip inchizitorial asupra vietii persoanelor sau asupra gestiunii societatilor comerciale.

Neutralitatea este principiul potrivit caruia se stimuleaza realizarea unei economii mai eficiente.

Daca agentii economici constata ca beneficiile lor sunt impuse cu prea multa asprime, incitarea lor pentru o mai buna si eficienta gestiune nu poate decât sa se diminueze corespunzator.

Legitimitatea este principiul potrivit caruia, veniturile provenite din serviciile efectuate în folosul colectivitatii, trebuie sa fie considerate ca "legitime", respectiv meritate si sa nu fie impozabile.

Fiscalitatea trebuie sa taxeze acele venituri care nu pot fi considerate ca "legitime", adica veniturile care nu corespund unui serviciu efectuat în folosul societatii, si deci nu sunt meritate.

Excluderea arbitrariului este principiul potrivit caruia impozitul trebuie sa fie prelevat conform unor reguli simple, care sa nu conduca la abuz.

1.3 Presiunea fiscala - determinant al evaziunii fiscale

Analiza sistemului fiscal se pote face din perspectiva presiunii totale a prelevarii obligatorii raportate la produsul intern brut, în statele membre ale CE variind între 35 - 50%, fie dupa structura ponderii principalelor categorii de impozite si cotizatii de securitate sociala. Între statele membre ale CE exista diferentieri, cum ar fi: în Danemarca contributiile pentru securitatea sociala reprezentând 3,1% din totalul impozitelor percepute, iar în Franta cota fiind de 44,8%.



si din ponderea în structura veniturilor fiscale a impozitelor directe si indirecte exista diferentieri, în Danemarca, Italia si Belgia predominând net impozitle directe, în Franta, Grecia, Irlanda, Portugalia si Regatul Unit al Marii Britanii predominând impozitele indirecte; în celealte state membre impozitele directe detin o usoara superioritate asupra celor indirecte.

Potrivit reglementarii constitutionale, rolul de creator al sistemului fiscal român ar trebui sa apartina Parlamentului, acesta fiind organul abilitat a emite legi în România. Guvernul ar trebui sa asigure aplicarea lor, dar în toata aceasta perioada, Guvernul a emis ordonante si ordonante de urgenta, iar Parlamentul a asigurat aplicarea lor prin validarea acestor acte.

Abundenta de acte normative, apartinând Guvernului, a creat un climat de insecuritate juridica în domeniul fiscal.

Potrivit Constitutiei, statul este obligat sa ia masuri de dezvoltare economica si de protectie sociala, de natura sa asigure cetatenilor un nivel de trai decent.

Analizând evolutia în timp a veniturilor fiscale, constatam, o evolutie constanta de reducere a ponderii impozitelor directe, în favoarea celor indirecte, precum si o crestere constanta, în cota procentuala, a contributiilor la bugetele asigurarilor sociale de stat si la unele fonduri speciale.

Motivatia constanta a guvernantilor la crestera impozitelor de consum, a reprezentat-o alinierea legislatiei române la legislatia statelor CE.

În materie de accize, guvernantii nostri tind sa egalizeze impozitul cu valorile existente în statele membre ale CE, ignorând faptul ca veniturile realizate de cetatenii României nu sunt egale.

În România, administratia fiscala dispune de o putere discretionala foarte importanta, contribuabilii aflându-se la latitudinea deciziilor luate de agentii fiscului, în aceasta ultima categorie intrând si celelate categorii de organe care au atributii de control si stabilire de obligatii fiscale.

Sistemul fiscal este împartit în doua categorii de impozite: impozite directe si impozite indirecte

1.4 Caracteristici ale impozitele directe

Impozitele directe au tinut întotdeauna pasul cu dezvoltarea economiei stabilindu-se fie pe obiecte materiale fie pe venit sau pe avere. Ele sunt individualizate si reprezinta forma cea mai veche de impunere.

În primele decenii ale secolului al XX-lea în cadrul impozitelor directe si-au facut aparitia impozitele personale care au condus la extinderea impunerii prin aducerea printre platitorii de impozite si a marii mase a muncitorilor si functionarilor.

Notiuni legate de impozitele personale

Aceste impozite au aparut în a doua jumatate a secolului al XIX-lea în unele tari, iar în altele în primele decenii ale secolului XIX. S-au introdus în primul rând pentru ca, muncitorii din acele vremuri erau lipsiti de proprietati funciare, cladiri sau capitaluri mobiliare si nu erau supusi la plata impozitelor reale, dar tot ei erau cei care suportau greul impozitelor indirecte care le afecta din plin puterea de cumparare. Deoarece impozitele indirecte erau tot mai apasatoare pentru cei cu venituri mici se simtea nevoia introducerii unui sistem de impozite care sa elimine neajunsurile semnalate si sa asigure impunerea progresiva a veniturilor sau a averii, introducerea minimului neimpozabil si acordarea unor înlesniri contribuabililor cu familiile numeroase.

Drept urmare, s-a procedat la o anumita diferentiere a sarcinii fiscale, în functie de marimea veniturilor sau a averii si de situatia personala a fiecarui platitor, ceea ce de fapt a marcat trecerea la sistemul impozitelor personale.

Impozitele personale se întâlnesc sub doua forme si anume:

- impozitele pe venit

- impozitele pe avere

a) Impozitele pe venit

Ele au aparut în momentul în care s-a observat o diferentiere între veniturile realizate de diferite categorii sociale, iar acest moment este marcat de cresterea numarului muncitorilor si a functionarilor, care realizeaza venituri sub forma salariilor, a industriasilor, comerciantilor si bancherilor, care realizeaza venituri sub forma profitului si a proprietarilor funciari care obtin venituri sub forma rentei.

Obiectul impozabil îl formeaza veniturile obtinute din: industrie, comert, agricultura, banci, asigurari, profesii libere si altele, de catre proprietari, mici mestesugari, muncitori, liberi profesionisti. Venitul impozabil este cel care ramâne din venitul brut dupa ce se scad: cheltuielile de productie, dobânzile platite pentru creditele primite, primele de asigurari platite, cotizatiile la asigurarile de boala, de accidente si de somaj etc. Impozitul pe venit este o impunere individuala deoarece se aseaza pe fiecare persoana care a realizat venituri.

Atunci când veniturile obtinute în comun de mai multe persoane nu se pot individualiza, impunerea se face pe ansamblul persoanelor care au participat la realizarea acestora, situatie care se întalneste la impozitul agricol, unde impunerea individuala este mai dificil de realizat si ar presupune un volum mare de munca din partea organelor fiscale.

În practica fiscala se întalnesc 2 sisteme de asezare a impozitelor pe venitul persoanelor fizice si anume:

- sistemul impunerii separate a fiecarui venit provenit dintr-o anumita sursa;

- sistemul impunerii globale a veniturilor indiferent de sursa de provenienta.

Sistemul impunerii separate poate fi întalnit fie sub forma unui impozit unic pe venit, fie prin instituirea mai multor impozite, care vizeaza fiecare în parte venitul obtinut dintr-o anumita sursa.

Sistemul impunerii globale presupune cumularea tuturor veniturilor realizate de o poersoana fizica, indiferent de sursa de provenienta si supunerea venitului cumulat unui singur impozit. Acest impozit este cel mai des întâlnit, practicându-se în tari ca SUA, Germania, Franta, Italia, Belgia etc.

Prin compararea celor 2 sisteme de impunere, rezulta ca impunerea separata permite tratarea diferentiata a veniturilor în ceea ce priveste modul de asezare si nivelul cotelor de impozit, deoarece acestea din urma difera în functie de sursa de provenienta a veniturilor (din salarii, afaceri etc).

Pentru calcularea impozitului pe venitul persoanele fizice pot fi utilizate cote proportionale sau progresive. În unele tari, venitul impozabil este supus mai întâi impunerii în cote proportionale si apoi impunerii în cote progresive, iar cea mai des utilizata este impunerea în cote progresive pe cote de venituri, iar numarul transelor si nivelul cotelor de impunere difera de la o tara la alta.

În multe state se resimte, actiunea procesului inflationist. Acest fenomen conduce la cresterea nominala a veniturilor realizate de diferite persoane, ceea ce face necesara adoptarea în acest sens a mecanismului de impunere. Pe aceasta linie, în unele tari, are loc recalcularea periodica a transelor de venit, în functie de evolutia indicelui salariilor medii ale muncitorilor din industrie sau adoptarea tarifului de baza la miscarea indicelui preturilor cu amanuntul ale bunurilor de consum.

Impozitul pe venitul persoanelor fizice se stabileste anual, pe baza declaratiei de impunere întocmite de subiectul impozitului. Dupa stabilirea impozitului datorat statului, acesta se înregistreaza în debitul contribuabilului în registrul de rol.

Pe plan mondial, se remarca faptul ca încasarile provenite din impozitele asezate asupra veniturilor realizate de persoanele fizice cunosc o crestere continua, detinând o pondere mai mare în totalul sumelor înscrise în buget, comparativ cu cele provenite din impozitele percepute pe veniturile persoanelor juridice (societati de capital).

În România în perioada de tranzitie spre economia de piata, cel mi important impozit perceput de la persoanele fizice, îl reprezinta impozitul pe salarii. Acesta se calculeaza pe baza unor cote progresive compuse, care se aplica asupra totalitatii venitului realizat în luna expirata de catre fiecare salariat. Semestrial, Guvernul corecteaza transele de venit lunar impozabil cu indicele de crestere a câstigului salarial mediu brut pe economie, înregistrat în semestrul anterior.

Nu sunt supuse impozitarii: pensiile de orice fel si ajutoarele primite în cadrul sistemului asigurarilor sociale, alocatiile de stat penru copii, pensiile de întretinere, bursele acordate elevilor, studentilor si doctoranzilor, dobânzile acordate titlurilor de stat, sumele sau bunurile primite ca ajutor, donatie, mostenire sau sponzorizare, etc.

Impunerea are ca venit efectiv realizat, determinat ca diferenta între venitul total încasat din activitatile desfasurate si cheltuielile efectuate pentru realizarea veniturilor. Pentru determinarea venitului impozabil, contribuabilul trebuie sa depuna pâna la data de 31 ianuarie o fiecarui an, declaratia de impunere pentru venitul realizat în anul fiscal precedent.

Impozitul pe profitul persoanelor juridice

Pentru stabilirea impozitului pe profitul realizat de persoanele juridice în unele tari se foloseste acelasi sistem de impunere ca în cazul persoanelor fizice (Belgia), iar în altele se practicî un sistem distinct ( Marea Britanie , Italia, Franta, etc)

În genere, modul în care se realizeaza impunerea profitului realizat de persoanele juridice este determinata de organizarea acestora, ca societate de persoane unde impunerea venitului se face frecvent pe baza sistemului aplicat persoanelor fizice sau ca societate de capital unde actionarii raspund de actele si faptele societatii numai în limitele partii de capital pe care o detin.

În România societatiile comerciale se pot constitui ca societati în nume colectiv, societati în comandita simpla, societati în comandita pe actiuni, societati pe actiuni si societati cu raspundere limitata.

Profitul dat de o societate de capital se repartizeaza atât actionarilor sub forma de dividende, proportional cu participarea lor la capital, cât si la dispozitia societatii pentru constituirea unor fonduri. Repartizarea profitului permite luarea în considerare a mai multor modalitati de impunere a venitului realizat de societati de capital si anume:

a) Se impune mai întâi profitul total dat de societatea de capital si apoi separat profitul repartizat actionarior sub forma de dividende. Acest sistem se practica în tari cum ar fi Belgia, Olanda, SUA, Suedia, etc.

b) Se impun numai dividendele, în timp ce partea din profit lasata la dispozitia societatii de capital este scutita de impozit. Aceasta impunere este avantajoasa pentru societatile de capital, încurajandu-le sa plaseze profitul noii investitii.

c) Se impune numai partea din profit care ramâne la dispozitia societatii de capital, iar dividendele repartizate actionarilor nu sunt supuse impozitarii.

d) Impunerea separata, mai întai a dividendelor repartizate actionarilor si apoi a partii din profit ramase la dispozitia societatii de capital.

În vederea stabilirii venitului impozabil al societatii de capital, se pleaca de la rezultatul de bilant al acesteia, la care se adauga soldul stocurilor, venitul din castiguri de capital, venitul din chirii, dobânda la cheltuielile curente etc. Pentru a se stabili venitul impozabil, urmeaza ca din venitul brut astfel determinat sa se scada cheltuielile de productie,

dobânzile platite, pierderile din activitatea anului curent, etc.

În ceea ce priveste impozitarea propriu-zisa a profitului net obtinut de societatea de capital, practica fiscala internationala permite evidentierea urmatoarelor situatii:

a) În unele tari cotele de impunere sunt diferentiate în functie de proprietatea capitalului social.

b) Cotele de impunere sunt diferentiate în functie de natura activitatii din care se obtine profitul, situatie care se întalneste în tari ca Franta, Bulgaria, Germania, Ucraina si Romania;

c) Nivelul cotelor de impunere este stabilit în functie de cifra de afaceri a societatile comerciale (în Marea Britanie);

d) Utilizarea unor cote de impunere diferite, dupa cum impozitul este un venit al bugetului de stat sau al bugetelor locale aceste sisteme se întalnesc în tari ca Finlanda, Norvegia, Rusia, Canada;



e) Utilizarea unei singure cote de impunere (Marea Britanie, Polonia, Ungaria, Austria si Belgia ).

Impunerea profitului realizat de persoanele juridice se face anual pe baza declaratiei de impunere întocmite de acestea, iar impozitele sunt trecute de catre organele fiscale în registrul de rol.

În România, începand cu 1 ianuarie 1991 pentru determinarea impozitului pe profit s-a introdus sistemul bazat pe cote progresive compuse (pe transe).

De la data de 1 ianuarie 1992 s-a renuntat la cotele progresive pe transe de venit în favoarea a doua cote. Astfel profitul de pâna la un milion lei era impozitat cu o cota de 30%, iar pentru profitul ce depasea un milion se platea un impozit de 45%, cotele fiind utilizate pâna la sfarsitul anului 1994.

Începand cu 1 ianuarie 1995 a fost instituit un nou sistem de impozitare a profitului care cuprinde urmatoarele trasaturi:

- profitul realizat de B.N.R se impune în baza cotei de 80%;

- profitul impozabil aferent ponderii veniturilor realizate din jocuri de noroc, baruri si cluburi de noapte se impoziteaza cu o cota aditionala de 22%;

- profitul impozabil al unei persoane juridice straine, rezultat dintr-o activitate desfasurata într-un sediu permanent în România se impoziteaza cu 6,2% ;

- impozitul aferent profitului impozabil obtinut din exportul bunurilor realizate din activitate proprie si prestari servicii internationale se reduce cu 50% etc.

În primul trimestru al anului 1998, sistemul impozitarii profitului în România au intervenit unele elemente noi ca: anularea reducerii cu 50% a impozitului aferent profitului reinvestit si a profitului obtinut din exportul bunurilor realizate din activitate proprie si din prestari servicii internationale; pierderea anuala declarata de contribuabili se raporteza si se scade din profiturile impozabile realizate în urmatorii 5 ani. Recuperarea pierderilor va fi facuta la fiecare termen de plata a impozitului pe profit.

În tarile dezvoltate ponderea impozitului pe veniturile persoanelor fizice în totalul veniturilor fiscale ale statului este mai mare decât aceea a impozitelor pe veniturile persoanelor juridice. În schimb în tarile în curs de dezvoltare starea materiala precara a majoritatii populatiei face ca aportul impozitului pe venitul persoanelor fizice sa fie redus, în marea majoritate a cazurilor volumul impozitului pe profit fiind mai mare.

b) Impozitele pe avere

Aceste impozite s-au instituit datorita faptului ca diferite persoane fizice si juridice au drept de proprietate asupra unor bunuri mobile si imobile. În practica fiscala din diferite tari, impozitele pe avere se întâlnesc sub urmatoarele forme: impozitul asupra averii propriu - zise, impozitul pe circulatia averii si impozite pe sporul de avere sau pe cresterea valorii averii.

1. Impozitele asupra averii propriu - zise pot fi de doua feluri: impozite stabilite asupra averii, dar care se platesc din venitul produs de averea respectiva si impozite pe substanta averii. În acest din urma caz, impozitul duce la micsorarea materiei impozabile, fiin perceput din substanta averii. Ca impozite asupra averii propriu zise care se întâlnesc mai frecvent amintim: impozite pe proprietati imobiliare si impozite asupra activului net.

2. Impozitele pe circulatia averii se instituie în legatura cu trecerea dreptului de proprietate asupra unor bunuri mobile si imobile de la o persoana la alta. În aceasta categorie întâlnim: impozite pe succesiuni, impozite pe donatii, impozitele pe actele de vânzare-cumparare a unor bunuri imobile, impozite pe circulatia capitalului si a efectelor comerciale etc.

În cazul impozitelor pe succesiuni obiectul impunerii îl constituie averea primita drept mostenire de la o persoana fizica. Acest tip de impozit poate fi stabilit global pentru toata averea lasata mostenire, de exemplu în SUA, Marea Britanie, Australia, fie separat pentru partea de avere ce revine fiecarui mostenitor. Calcularea impozitelor se face pe baza unor cote progresive, iar cu cât succesorul este mai îndepartat ca ruda de persoana decedata,

cu atât impozitul este mai mare. De asemenea modul în care se stabileste valoarea succesiunii

permite ca averea mobiliara sa scape de la impunere, iar cea imobiliara sa fie subevaluata.

Impozitul pe donatiuni îl constituie averea primita drept donatie de catre o persoana. Impozitul cade astfel în sarcina persoanei care primeste donatia si se calculeaza pe baza unor cote progresive.

Prin urmare putem spune ca impozitul pe succesiuni si pe donatiuni vizeaza circulatia cu titlu gratuit a averii.

3. Impozitele asupra cresterii valorii averii au ca obiect sporul de valoare pe care l-au înregistrat unele bunuri în cursul unei perioade de timp. Din aceasta categorie fac parte: impozitul pe plusul de valoare imobiliara si impozitul pe sporul de avere realizat în timp de razboi.

Impozitul pe plusul de valoare imobiliara a fost introdus pentru impunerea sporului de valoare înregistrat de anumite bunuri imobiliare cum sunt terenurile si cladirile.

Impozitul pe sporul de avere realizat în timp de razboi are ca obiect averea dobândita în timpul sau ca urmare nemijlocita a razboiului. În unele tari ca Germania, Italia, dupa primul razboi mondial, si Franta, Marea Britanie, SUA dupa al doilea razboi mondial a fost introdus impozitul pe supraprofitul de razboi.

În ceea ce priveste impozitul pe avere în România, mentioneaza ca ele se întalnesc atât sub forma unor impozite pe averea propriu zisa cât si a impozitelor pe circulatia averii.

Dintre impozitele pe averea propriu-zisa cele mai importante sunt pe cladiri si terenuri care se aplica atât persoanelor fizice cât si celor juridice, iar cele pe circulatia averii se întalnesc în principal, sub forma impozitelor pe succesiuni, pe donatiuni si pe vânzare-cumparare de bunuri imobile si unele bunuri mobile.

În tarile dezvoltate aportul impozitului pe avere la formarea veniturilor fiscale se situeaza sub 10%. În cele în curs de dezvoltare, ca si cele aflate în tranzitie, aportul impozitului pe avere la costituirea veniturilor fiscale este sub nivelul înregistrat în tarile dezvoltate ceea ce înseamna ca si averea este de dimensiuni mai reduse.

IMPOZITELE INDIRECTE Pentru procurarea resurselor financiare necesare acoperirii cheltuielilor publice se instituie pe lânga impozitele directe si impozitele indirecte.

În tarile dezvoltate, aportul impozitelor indirecte la formarea veniturilor fiscale ale statului este mai mic decat a celor directe. În tarile în curs de dezvoltare, ponderea impozitelor indirecte o devanseaza pe cea a impozitelor directe, în totalul veniturilor fiscale ale statului.

Economistul Milton Friedman surprinde unul din atuurile impozitelor indirecte spunând: "prin utilizarea aproape exclusiva a impozitelor indirecte s-a reusit eliminarea aproape totala a evaziunii si ca urmare nivelul general de taxare a scazut, permitând indivizilor si corporatiilor sa-si exprime liber optiunea pentru consum si investitii".

Având în vedere practica din diferite tari rezulta ca, în general, impozitele indirecte sunt instituite de stat asupra vânzarilor de marfuri si a prestarilor de servicii. Cotele care se utilizeaza pentru stabilirea acestor impozite nu sunt diferentiate în functie de venitul, averea sau situatia personala a celor care cumpara marfuri sau apeleaza la serviciile ce fac obiectul impozitelor indirecte. Aceste impozite îi afecteaza în mod special pe cei cu venituri mici, deoarece impozitele indirecte se percep, de regula, la vânzarea de bunuri de larg consum.

Impozitele indirecte sunt varsate la bugetul de stat de catre industriasi, comercianti etc, dar sunt suportate de catre consumatori deoarece sunt incluse în pretul de vânzare al marfurilor. Drept urmare aceste impozite nu afecteaza veniturile nominale, ci numai pe cele reale, ceea ce înseamna ca ele micsoreaza puterea de cumparare.

În cazul impozitelor indirecte este vorba de o constrângere de ordin economic. Asfel în perioada când o economie înregistreza un curs ascendent, impozitele indirecte pot avea un randament fiscal ridicat; în schimb în perioada de criza si depresiune, când productia si consumul, înregistreaza un recul, încasarile din impozitele indirecte urmeaza aceeasi evolutie, periclitând realizarea echilibrului bugetar sau conducând la adâncirea deficitului bugetar.

Impozitele indirecte cunosc urmatoarele forme de manifestare: taxe de consumatie, monopoluri fiscale, taxe vamale si alte taxe.

1.5.1 Taxele de consumatie (accizele) Sunt impozite indirecte care se include în pretul de vânzare al marfurilor fabricate si realizate în interiorul tarii care percepe impozitele. Marfurile asupra carora se percep taxe de consumatie sunt cele de larg consum: zahar, orez, sare, ulei, vin, bere, ceai, cafea, cacao, etc.

Taxele de consumatie îmbraca fie forma taxelor de consumatie pe produs, cunoscute si sub denumirea de taxe speciale de consum sau accize, fie forma unor taxe generale pe vânzari c nd se percep la vânzarea tuturor marfurilor, indiferent daca acestea sunt bunuri de consum sau mijloace de productie.

Accizele sunt asezate asupra unor produse care se consuma în cantitati mari si care nu pot fi înlocuite de cumparatori cu altele, pentru ca în acest fel impozitele sa aiba un randament fiscal cât mai ridicat. Astfel accizele se instituie asupra unor produse care au o cerere neelastica cum sunt: vinul, cidrul, berea (Franta); tutun, cafea, ceai (Germania); tutun, alcool, zahar (Indonezia), etc.

În România se practica accize pe produse, cum sunt: bauturile alcoolice, vinurile si produsele pe baza de vin, berea, produsele din tutun, produsele petroliere, cafeaua, apele minerale si cele gazoase, confectiile din blanuri naturale, articole din cristal, telefoanele mobile, autoturismele, etc.

Accizele pe produs se calculeaza fie în suma fixa pe unitatea de masura, fie în baza unor cote procentuale aplicate asupra pretului de vânzare, care difera de la o tara la alta si de la un produs la altul.

În tara noastra în conformitate cu Legea nr.42/ 1993, accizele se calculau, în baza sistemului advalorem prin aplicarea unor cote procentuale asupra bazei de impozitare. Sistemul ad-valorem practicat la noi a generat o serie de aspecte negative cum sunt: fenomenul de evaziune fiscala în cazul bauturilor alcoolice prin subevaluarea bazei de impozitare si comercializarea ilicita a produselor de acest gen provenite din import; concurenta neloiala în rândul produselor de alcool si bauturi alcoolice.

Prin O.U.G nr. 82/ 1997 s-a trecut de la sistemul ad-valorem, la calcularea accizelor în baza unei sume fixe stabilite pe unitate de masura si exprimate în ECU. Acest sistem de accize stabilit în ECU a reprezentat un pas important în directia armonizarii cu legislatia din U.E, dar nu a putut contracara extinderea evaziunii fiscale frauduloase, asfel ca s-a înregistrat o scadere alarmanta a veniturilor bugetare provenite din accize.

Prin O.U.G nr. 50/ 1998 se prevedea ca de la 1 ianuarie 1999 sa se treaca la:

- stabilirea de accize în leu/ u.m pentru alcool, bauturi alcoolice, vinuri si produse pe baza de vin, bere, cafea;

- actualizarea trimestriala a nivelului accizelor stabilit în lei, în functie de evolutia ratei inflatiei si a cursului de schimb valutar pentru produsele: alcool, bauturi alcoolice, tutun, cafea;

- pentru a se limita aria evaziunii fiscale si pentru a usura misiunea organelor fiscale cu atributii de control privind determinarea corecta a cuantumului accizelor datorate bugetului de stat, în cazul alcoolului etilic alimentar si al bauturilor alcoolice, accizele se datoreaza si se calculeaza o singura data de catre agentul economic producator sau importator.

Taxele generale pe vânzari se întâlnesc sub forma impozitului pe cifra de afaceri. Din punct de vedere al verigii (unitatea producatorului, unitatea comertului cu ridicata sau cu amanuntul) la care se încaseaza impozitul pe cifra de afaceri poate îmbraca forma impozitului cumulativ si forma impozitului unic.

În cazul impozitului cumulativ marfurile sunt supuse impozitarii la toate verigile pe la care trec din momentul iesirii lor din productie si pâna când ajung la cumparator. Impozitul cumulativ mai este cunoscut si sub denumirea de "impozit în cascada", "în piramida " sau "bulgare de zapada" deoarece se calculeaza asupra pretului de vânzare al marfurilor în care se include si impozitul platit în amonte, adica se percepe impozit la impozit.

Impozitul pe cifra de afaceri unic se încaseaza o singura data, indiferent de numarul verigilor prin care trece o marfa de la producator la consumator. Se poate încasa fie în momentul vânzarii marfurilor catre producator, când se numeste taxa de productie, fie în stadiul comertului cu ridicata ori cu amanuntul, când se numeste impozit pe circulatie sau impozit pe vînzare.

Din punct de vedere al bazei de calcul impozitul pe cifra de afaceri cunoaste forma impozitului pe cifra de afaceri bruta si a impozitului pe cifra de afaceri neta.

Impozitul pe cifra de afaceri bruta se calculeaza prin aplicarea cotei de impozitare asupra întregii valori a marfurilor vândute, care include si impozitul platit la verigile anterioare. Acest impozit are un randament fiscal ridicat si are ca efect concentrarea productiei, deoarece întreprinderile integrate evita plata impozitului la una sau chiar doua verigi, fiind asfel avantajate fata de cele neintegrate. În plus acest impozit este lipsit de transparenta, necunoscându-se exact cât s-a platit la buget de la producator la consumatorul final, pentru a solicita rambursarea sumei aferente exportului.



Impozitul pe cifra de afaceri neta se aplica numai asupra diferentei dintre pretul de vânzare si pretul de cumparare. Prin modul de asezare si percepere a impozitului pe cifra de afaceri neta se ajunge ca suma datorata statului sa fie aceeasi indiferent de numarul verigilor prin care trece marfa. Acest impozit mai este cunoscut sub denumirea de taxa pe valoare adaugata.

1.5.2 Taxa pe valoare adaugata S-a introdus în anul 1977 în toate cele 15 tari membre ale U.E. ea a fost pusa în aplicare si în alte tari cum sunt: Norvegia, Irlanda, Japonia, Canada, Brazilia etc, iar în prezent T.V.A se practica în peste 70 de state ale lumii.

Referitor la obiectul T.V.A este de mentionat ca sub incidenta acestui impozit intra: livrarile de marfuri catre terti si pentru consumul propriu, achizitionarea de bunuri, prestatiile de servicii, bunurile importate.

T.V.A se poate calcula prin aplicarea cotei de impozit:

a) fie asupra valorii adaugate în fiecare stadiu pe care îl parcurge marfa de la producator la consumator;

b) fie asupra pretului de vânzare din stadiul respectiv, obtinând asfel taxa asupra pretului de vânzare, din care se deduce taxa aferenta pretului de vânzare din stadiul anterior.

La baza aplicarii T.V.A poate sta, fie principiul originii marfurilor, fie principiul destinatiei acestora. Conform principiului originii se impoziteaza valoarea care este adaugata tuturor bunurilor autohtone, inclusiv valoarea celor care vor fi ulterior exportate, fara sa fie însa impozitata valoarea adaugata în strainatate si care se afla încorporata în bunurile supuse impozitarii. Mai simplu spunem ca exporturile sunt impozitate pe când importurile sunt scutite.

În cazul aplicarii principiului destinatiei se impoziteaza întreaga valoare adaugata realizata atât în tara, cât si în strainatate, pentru toate bunurile destinate consumului tarii respective. Asfel ca exporturile sunt scutite de plata T.V.A, iar importurile vor fi impozitate.

T.V.A este varsata la buget de catre fiecare întreprindere si se suporta de consumatorii marfurilor si serviciilor respective o data cu cumpararea lor. Numarul si nivelul cotelor T.V.A difera de la o tara la alta; asfel în Belgia, Italia si Luxemburg se utilizeza 4 cote: cota 0, cota redusa, cota standard si cea majorata; în Franta, Spania, Grecia se utilizeaza trei categorii de cote, în Germania, Marea Britanie si Olanda se utilizeaza doua categorii de cote. În U.E prin Directiva referitoare la armonizarea T.V.A în statele membre, s-a fixat nivelul minim al cotei reduse (la 5%) si al celei standard (la 15%) fara sa stabileasca si un plafon al acestor cote.

Diferentierea cotelor se face cu luarea în considerare a unor aspecte, cum sunt sfera de aplicare a taxei, natura marfurilor si a serviciilor supuse impozitarii, asigurarea protectiei sociale pentru cei cu venituri mici etc.

Asfel în tarile în care se utilizeaza trei cote, la marfurile alimentare se aplica cota redusa, la marfurile de lux si la cele care fac obiectul monopolului de stat se aplica cota majorata, iar la celelalte marfuri si servicii se aplica cota normala.

Statele membre, din U.E, trebuie sa aplice aceeasi cota normala pentru toate livrarile de bunuri si prestarile de servicii al caror nivel poate fi cuprins între 14% si 20%. Totodata statele membre pot sa aplice si o cota redusa, cuprinsa între 4 si 9% însa numai la numite bunuri si servicii.

Produsele destinate exportului nu fac obiectul T.V.A. Asfel o întreprindere care livreaza marfuri atât pentru export, cât si pentru piata interna va plati T.V.A. numai pentru marfurile destinate tranzactiilor interne.

Prin utilizarea T.V.A, statul are posibilitatea de a încasa o mare parte din impozite, mai repede mai repede decât în cazul impozitului pe cifra de afaceri bruta. Totodata organele fiscale au posibilitatea de a controla modul de calcul si de plata la bugetul statului al impozitului, deoarece platitorii au obligatia de a tine evidenta detaliata a tranzactiilor de vânzare cumparare si a sumei impozitului platit.

T.V.A apare de asemenea ca o sursa relativ stabila de venituri pentru bugetul de stat, deoarece consumul nu cunoaste fluctuatii deosebite de la o perioada la alta.

O consecinta de ordin negativ este ca nici aceasta taxa nu poate corecta caracterul regresiv al impunerii, chiar daca se practica doua sau trei cote de impozit.

În Romania în perioada post decembrista, cel mai important impozit indirect, a fost impozitul pe circulatia marfurilor. Aportul acestuia la formarea veniturilor înscrise in bugetul de stat pe anul 1991 a fost de circa 43%. Pentru calcularea acestui impozit se utilizeaza un numar mare de cote procentuale (cca 20%) al caror nivel era diferentiat pe produse sau grupe de produse.

Conform reglementarilor care stau la baza T.V.A în România, sub incidenta acesteia cad toate operatiunile vizând livrarile de bunuri mobile si prestari de servicii efectuate în cadrul exercitarii activitatii profesional; transferul proprietatii bunurilor imobiliare între agentii economici, precum si între acestia si institutii publice sau persoane fizice; importul de bunuri si sevicii.

Pentru ca operatiunile de mai sus sa poata fi supuse T.V.A trebuie ca transferul dreptului de proprietate sa se refere la bunuri aflate pe teritoriul României, iar în cazul prestarilor de servicii acestea trebuie utilizate în România, indiferent de locul unde este situat sediul sau domiciliul prestatorului. Bunurile din import sunt supuse impozitarii în România, la intrarea acestora în tara si la înregistrarea declaratiei vamale.

Baza de impozitare o reprezinta valoarea bunurilor livrate sau a serviciilor prestate, din care s-a dedus T.V.A. Baza se determina în functie de: pretutile negociate între vânzator si cumparator, care cuprind si accizele potrivit legii; tarifele negociate pentu prestarile de sevicii; valoarea în vama, stabilite potrivit legii, la care se adauga taxa vamala.

Referitor la cotele de impozitare este de subliniat mai întai faptul ca initial s-a utilizat o cota de 18% pentru bunurile si serviciile din tara si din import si cota 0 pentru exporturi. Din 1995 s-au aplicat cotele: cota normala de 18%, cota redusa de 9% si cota 0.

Începând cu 1 Ianuarie 1998 ca urmare a noii politici fiscale promovate de Guvern, prin care se pune accent pe cresterea contributiei impozitelor indirecte la formarea veniturilor bugetului de stat, cota normala s-a majorat de la 18% la 22% iar cota redusa de la 9% la 11%.

În prezent exista o cota normala de 19% si 0 cota de 9% care se aplica la produsele farmaceutice, editarea de carti etc. De asemenea cota 0 se aplica în continuare la exportul de bunuri si prestarile de sevicii care privesc direct exportul, efectuate de agentii economici cu sediul în România.

1.5.3 Monopolurile fiscale

Statul a instituit monopoluri fiscale asupra productiei si/ sau vânzarii unor marfuri ca: tutun, alcool, sare, carti de joc etc. Ele pot fi depline sau partiale.

Monopolurile fiscale depline se instituie de catre stat asupra productiei, cât si asupra cometului cu ridicata ori cu amanuntul a unor marfuri.

Monopolurile fiscale partiale sunt instituite fie numai asupra productiei si comertului cu ridicata, fie numai asupra comertului cu amanuntul.

Ţarile în care monopolurile fiscale aduc relativ încasari importante sunt: Italia, Germania, Spania, Tunisia. Veniturile realizate de catre stat de pe urma monopolurilor fiscale sunt formate, pe de oparte din profitul creat în procesul de producere a acestor marfuri, iar pe de alta parte din impozitul indirect cuprinîn pret, care se încaseaza de la consumatorii marfurilor respective.

1.5.4 Taxele vamale

Taxele vamale pot fi percepute de catre stat asupra impotului, exportului si tranzitului d marfuri, iar în practica internationala cel mai frecvent utiliyate sunt cele asupra importului de marfuri.

Taxele vamale de export se întâlnesc sporadic, deoarece statele sunt interesate în încurajarea exportului de marfuri, acestea constituind în majoritatea cazurilor, mijlocul cel mai impotant de realizare a resurselor valutare. Exista tari în care statul instituie taxe vamale de export asupra unor materii prime pentru a determina prelucrarea lor în tara si alte tari în care acestea se instituie asupra unor semifabricate sau produse finite care detin o pondere importanta în expotul lor. Printre aceste tari mentionam: Indonezia, Thailanda, Malayezia etc.

Taxele vamale de tranzit se instituie asupra marfurilor care fac obiectul comertului exterior, cu ocazia trecerii acestora pe teritoriul unei terte tari. În conditiile actuale, taxele vamale de tranzit nu se practica decât cu titlu de exceptie, deoarece statele sunt interesate în încurajarea tranzitului de marfuri, fiindca de pe urma acestuia realizeaza încasari în valuta, cum sunt: tarife pentru folosirea cailor ferate, taxe pentru utilizarea drumurilor publice etc.

Taxele vamale de import se instituie asupra importului de marfuri si se calculeaza asupra valorii acestora, în momentul în care ele trec frontiera tarii importatoare, tara care achita si taxa vamala de import odata ce intra în posesia marfii.

Natura economica a taxei vamale de import este similara cu aceea a taxelor de consumatie percepute asupra marfurilor din productia autohtona.Perceperea taxelor vamale de import conduce la majorarea pretului produsului importat, care asfel ajunge la un nivel ce depaseste frecvent pretul acestuia din tara exportatoare. În general, nivelul taxelor vamale de import este determinat de raportul cerere-oferta din tara impotatoare si din coordonatele politicii economice si a celei fiscale pe care aceasta o promoveaza.

Dupa forma lor de exprimare, taxele vamale pot fi:

- taxe vamale ad-valorem

- taxe vamale specifice

- taxe vamale specifice

Taxele vamale ad-valorem se exprima ca procent din valoarea marfurilor importate.

Taxele vamale specifice sunt stabilite cu suma fixa pe unitatea fizica de

marfa importata.

Taxele vamale compuse apar ca o combinatie a primelor doua.

Taxele vamale de import mentionate în tarful vamal national sau de grup pot fi:

- taxe vamale în conditia clauzei natiunii celei mai favorizate

- taxe vamale autonome

- taxe vamale preferentiale

Taxele vamale în conditia clauzei natiunii celei mai favorizate se aplica la importul de marfuri pe care o tara membra a Organizatiei Mondiale a Comertului îl efecteaza în tarile membre ale aceluiasi organism sau din alte tari cu care aceasta are acorduri bilaterale, pe baza carora îsi acorda reciproc clauza natiunii celei mai favorizate.

Aceste taxe pot avea un nivel consolidat sau unul neconsolidat.

Nivelul consolidat este stabilit în cadrul unor negocieri comerciale multilaterale si el nu poate fi schimbat fara acordul celorlalte state participante la negocieri (în cadrul OMC).

Nivelul neconsolidat se practica pentru produse care nu au facut obiectul unor negocieri comerciale multilaterale.




Doru Bajan, Impozitarea agentilor economici, Editura Tribuna Economica, Bucuresti, 2003, p.15,16,17

Vacarel iulian, Finante Publice, Editura Didactica si Pedagogica, R.A., Bucuresti, 2002, p.125










Document Info


Accesari: 6184
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.




eCoduri.com - coduri postale, contabile, CAEN sau bancare

Politica de confidentialitate




Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2021 )