Documente online.
Zona de administrare documente. Fisierele tale
Am uitat parola x Creaza cont nou
 HomeExploreaza
upload
Upload




METODA COSTURILOR VARIABILE DIRECT-COSTING

Contabilitate


METODA COSTURILOR VARIABILE DIRECT-COSTING

Caracteristicile generale ale metodei de calculatie a costurilor bazate pe costul partial



Aparitia unei metode de calculatie care sa asigure determinarea rapida a costului de productie, precum si stabilirea unor indicatori cu spectru larg al informatiei, necesare fundamentarii deciziilor eficientei unei întreprinderi a condus catre metoda Direct-Costing.

Metoda Direct-Costing a aparut în SUA pentru prima data, în anul 1934 (aplicata de Jonathan Harris si G. Charter Harrison). Ulterior, aceasta metoda a fost aplicata si de tarile europene (Anglia, Franta, Germania etc.).

Metoda Direct-Costing presupune imputarea asupra produselor numai a costurilor variabile (directe sau indirecte). Aceasta înseamna separarea cheltuielilor de productie, de desfacere, în cheltuieli variabile si fixe, cheltuielile fixe fiind trecute asupra rezultatului financiar brut al întreprinderii.

Prin urmare, metoda foloseste, în calculatia costului pe 818e46i produs, costurile variabile directe si indirecte. Astfel se va realiza identificarea costurilor pe sectoare de cheltuieli, pe centre de responsabilitate. Costurile variabile directe (legate de activitatea de productie) vor fi colectate pe sectoare de activitate, iar costurile variabile indirecte vor fi imputate.

Cheltuielile fixe se vor programa la nivel global si nu vor fi incluse în costul fiecarui produs.

Determinarea costului unitar se realizeaza prin raportarea cheltuielilor variabile la cantitatea de productie rezultata, dupa relatia:

,

unde:

Chv - cheltuieli variabile;

Q - valoarea productiei.

Pe produs se va determina contributia bruta la profit sau marja pe costurile variabile

Marja pe costuri variabile (Mf/cv) se determina ca diferenta între cifra de afaceri si costurile variabile aferente productiei vândute.

Se mai întâlneste sub denumirea de marja globala (bruta) si reprezinta suma marjelor pe costurile variabile unitare stabilite pe fiecare produs (mj/cv), multiplicate cu productia aferenta vânduta.

Mj/cv = CA - CV,

unde:

Mj/cv - marja pe costuri variabile;

CA - cifra de afaceri;

CV - costuri variabile.

Datele pot fi prezentate potrivit relatiilor:

rata marjei pe costurile variabile:

sau

rata costurilor variabile:

sau

Întrucât

Marja pe costurile variabile determina acoperirea costurilor perioadei (costuri de structura fixe) care privesc capacitatea întreprinderii de a produce si a vinde.

De aici rezulta necesitatea de a dezvolta vânzarile unui produs sau a suprima alte produse deficitare.

Ca orice metoda de calculatie si de analiza a costurilor, metoda Direct-Costing are si avantaje si dezavantaje.

Avantajele metodei:

fiind vorba de luarea în consideratie numai a costurilor variabile, calculatia costurilor se simplifica foarte mult;

ajuta la reliefarea celor mai rentabile produse (cu marjele cele mai ridicate); punctul cheie îl constituie, în acest caz, ca "marjele celorlalte produse care ramân sa fie suficiente" pentru a compensa costurile fixe ramase;

asigura un control riguros asupra cheltuielilor;

analiza performantelor în functie de marja degajata/activitati.

Dezavantajele metodei:

separarea cheltuielilor variabile de cele fixe determina întâmpinarea unor greutati (legate de capacitatea de productie care antreneaza costuri fixe si utilizarea capacitatii de productie care antreneaza costuri variabile);

stocurile se evalueaza numai la nivelul costurilor variabile, afectând nivelul rezultatului de exploatare (contravine cerintelor contabilitatii financiare care spune ca evaluarea stocurilor se face la cost complet).

Indicatori specifici ai metodei costurilor variabile sau Direct-costing

1. Punctul de echilibru (punctul critic)

Punctul de echilibru exprima volumul activitatii în care veniturile obtinute din vânzarea productiei si costurile totale aferente sunt în echilibru (rezultatul nul).

Acest indicator reprezinta nivelul vânzarilor care permite acoperirea totalitatii costurilor variabile aferente volumului vânzarilor si a costurilor fixe aferente perioadei de referinta.

El arata ca orice suplimentare a volumului vânzarilor peste acest nivel aduce beneficii, iar activitatea devine profitabila.

La determinarea punctului critic se va tine seama de

luarea în consideratie a capacitatii de productie existente pe întreaga perioada de referinta, fara a se face investitii noi în aceasta perioada;

existenta unor preturi ale factorilor de productie, stabile;

pe perioada analizata, preturile produselor vândute sunt constante, deci nu depind de volumul vânzarilor;

nu exista probleme legate de fluxul de numerar (decalaj între angajarea de cheltuieli si plata acesteia, dintre realizarea de venit si încasarea acestuia);

eliminarea unor variatii asupra volumului stocurilor (productia fabricata se considera a fi vânduta).

Relatiile de calcul prin care se determina valoarea acestui punct sunt:

1. Cifra de afaceri = Costuri totale (variabile si fixe)

sau

CA = CV + CF

sau, acolo unde productia este omogena,

2. Rezultatul = 0

sau

CA - (CV + CF) = 0 sau Mj (CV - CF) = 0

3. Marja/Costurile variabile = Costurile Fixe

sau

Mj/CV = CF

sau

Procedeele de determinare a punctului de echilibru sunt: matematic si grafic.

Procedeul matematic presupune determinarea unui punct critic în unitati fizice (qe) si în unitati monetare, adica o cifra de afaceri critica (Cae):

sau ,

considerând volumul fizic de productie vândut ca fiind necunoscut si care asigura un rezultat nul.

Deci, punctul de echilibru fizic este egal cu raportul dintre costurile fixe totale si marja pe costul variabil unitar.

Din multiplicarea relatiei de calcul a punctului de echilibru fizic cu pretul de vânzare (pv) se va obtine punctul de echilibru valoric (CA critica).

Deci, punctul de echilibru valoric este raportul dintre costurile fixe totale si rata marjei pe costurile variabile.

Spre exemplu:

Pentru vânzarea a 3.000 articole dintr-un model unic, dispunem de urmatoarele date: pretul de vânzare/articol este de 3.500 lei. Costul variabil unitar este de 2.450 lei, costurile fixe totale 2.100.000 lei.

Se cere sa se determine:

rezultatul obtinut din vânzarea productiei;

care sunt cifra de afaceri si volumul fizic al vânzarii care asigura acoperirea integrala a costurilor;

sa se arate ca profitul obtinut în urma vânzarilor este generat de volumul vânzarilor peste punctul critic.

Rezolvare

Relatia de echilibru:

Se determina punctul critic (fizic)

articole

Se determina CA pornind de la rata marjei pe costurile variabile:

;

lei

sau

lei

Din datele de mai sus rezulta ca, atunci când vânzarile ajung la 2.000 articole si la o CA de 7.000.000 lei, se acopera costurile integral, rezultatul fiind nul.

, adica

Vânzarile totale = vânzarile din punctul de echilibru si vânzarile suplimentare

articole

Profitul obtinut este generat de vânzarile peste punctul critic.

lei

La fel se determina si pentru CA (CA critica si CA suplimentara).

lei, adica

2. Factorul de acoperire

Factorul de acoperire (Fa) este indicatorul care exprima cât din cifra de afaceri este necesara pentru acoperirea costurilor si obtinerea de profit.

(este, deci, raportul dintre marja globala si cifra de afaceri totala)

sau

Cu cât acest indicator este mai mare, cu atât profitul este mai mare, iar întreprinderea îsi va orienta strategia de productie si desfacere spre acele produse care au factorul de acoperire cel mai mare. Poate fi considerat un indicator al rentabilitatii potentiale, cu rol în orientarea deciziilor spre optimizarea structurii productiei si a desfacerii acestora.

3. Intervalul de siguranta si indicele de siguranta dinamic

Intervalul de siguranta (Is) indica cu cât pot scadea vânzarile astfel încât întreprinderea sa atinga punctul critic.

Acesta reprezinta pragul la care se poate ajunge fara ca întreprinderea sa înregistreze pierderi.

Indicele de siguranta dinamic (Id) reprezinta indicatorul prin intermediul caruia se stabileste procentul de diminuare a cifrei de afaceri pâna ce întreprinderea atinge punctul critic.

sau

În baza datelor de care dispunem anterior, se pot determina cei doi indicatori.

sau

sau

Rezultatele confirma ca vânzarile pot scadea cu 3.500.000 lei, respectiv 33%, astfel încât întreprinderea sa atinga punctul de echilibru si sa nu intre în zona pierderilor.

4. Indicele de prelevare (Ip) reprezinta procentul din cifra de afaceri care se foloseste la acoperirea costurilor fixe.

Daca Ip este cât mai mic, atunci întreprinderea poate atinge foarte usor punctul de echilibru.

5. Coeficientul de volatilitate sau levierul operational (Lo) reprezinta procesul variatiei rezultatului obtinut pentru o variatie procentuala a cifrei de afaceri. El exprima flexibilitatea rezultatului în raport cu cifra de afaceri (coeficient de volatilitate, de elasticitate).

Relatia de calcul a coeficientului de volatilitate este:

Se mai poate calcula cu ajutorul relatiei:

,

unde:

si

Rezulta ca:

Deoarece

Rezulta ca:

Aceste calcule sunt posibile în ipotezele:

daca pretul de vânzare este constant;

conditiile de exploatare ramân neschimbate (evolutia proportionala a costurilor variabile si costuri de structura constante).

Prin urmare, modificarea cifrei de afaceri rezulta numai din modificarea volumului productiei vândute.

Pe de alta parte, levierul operational poate evidentia influenta pozitiei întreprinderii fata de punctul critic, asupra rezultatului. Acest lucru arata dependenta riscului economic fata de cifra de afaceri: cu cât cifra de afaceri este mai îndepartata de punctul critic, cu atât activitatea întreprinderii este mai putin riscanta.

În scopul evidentierii dependentei levierului operational de punctul critic, se tine cont de relatiile de calcul al cifrei de afaceri critice si al rezultatului care este determinat de cifra de afaceri suplimentara peste punctul de echilibru.

Rezulta ca:

,

ceea ce arata ca el reprezinta raportul invers al indicelui de siguranta dinamic (Id).

În consecinta, levierul operational reprezinta indicatorul prin care se apreciaza riscul economic, adica incapacitatea întreprinderii de a se adapta la timp si cu minimum de efort la schimbarile conditiilor din mediul economico-social. Acest risc este proportional cu nivelul costurilor fixe si cu apropierea cifrei de afaceri fata de punctul critic.


Document Info


Accesari: 29953
Apreciat: hand-up

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site


in pagina web a site-ului tau.




eCoduri.com - coduri postale, contabile, CAEN sau bancare

Politica de confidentialitate | Termenii si conditii de utilizare




Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2024 )