Colegiul Economic "TRANSILVANIA" Târgu-Mures
Lucrare de specialitate pentru certificarea competentelor profesionale
DEZVOLTAREA DURABILA A
TURISMULUI
Cuprins
Capitolul 1 . Dezvoltarea durabila : concept modern
Conceptul de dezvoltare durabila- generalitati
Turismul durabil si formele sale
Politica de protectie a mediului in industria ospitalitatii
Capitolul 2 . Ariile naturale protejate
Scurt istoric privind protectia ariilor naturale
Definitii, principii clasificari si concepte fundamentale
Clasificarea ariilor protejate in România
Amenintari asupra ariilor protejate
Capitolul 3 . Ecoturismul - principala forma de manifestare a turismului durabil
Ecoturismul intre teorie si practica
Conceptul de ecoturism
Ecoturismul ca segment pe piata
Ecoturismul ca oportunitate de afaceri
Experienta internationala in planul organizarii ecoturismului
Ecoturismul in ariile protejate - experienta internationala si a României
Capitolul 1.Conceptul de dezvoltare durabila - concept modern
Dezvoltarea durabila = dezvoltare ce satisface nevoile generatiilor actuale fara a prejudicial interesele generatiilor viitoare
Mediu = ansamblu de conditii si elemente naturale ale Terrei : apa, aerul, solul si subsolul,
toate straturile atmosferice, toate materiile organice si anorganice, precum si fiintele vii, sistemele materiale în actiune cuprinzând elementele enumerate anterior, inclusiv valorile materiale si spirituale.
De la Adam Smith si pâna în zilele noastre, teoria economica analizeaza direct sau indirect "dezvoltarea". Visul oricarui capitalist a fost si este dezvoltarea afacerilor sale, cucerirea unor noi piete, globalizarea. O data cu cresterea complexitatii conexiunilor din economia mondiala s-a simtit si nevoia redefinirii de catre specialisti a acestui concept. Paradoxul stiintei economice este ca teoriile sale sunt create dupa analiza fenomenelor, spre deosebire de alte stiinte în care teoria precede practica (de exemplu Edison a inventat becul dupa multe experimente si calcule în laborator, în timp ce piata a fost analizata mult dupa aparitia ei). Asa s-a întâmplat si cu conceptele dezvoltarii durabile sau viabile. Dupa douazeci de ani de expansiune economica fara precedent, abia în anii '70 apar primele preocupari de redefinire a conceptului de dezvoltare.
Conceptul de dezvoltare durabila - generalitati
Începând cu 1972, anul în care a fost publicat primul raport al Clubului de la Roma -
"Limitele cresterii" - si când a avut loc prima Conferinta a ONU asupra problemelor de mediu la
Stockholm, au fost identificate peste 60 de interpretari
ale conceptului de dezvoltare, în noua viziune a interdependentelor dintre
problemele mediului înconjurator, bunastarii generale si
procesului cresterii economice1. una din aceste interpretari a dus la
crearea termenului de ecodezvoltare, care subliniaza necesitarea
cautarii unor strategii concrete de dezvoltare capabile sa
duca la folosirea rationala si sanatoasa din
punct de vedere ecologic a unui sistem dat , pentru satisfacerea nevoilor
fundamentale ale populatiei locale2.1 Popescu, C-tin; Ciucur, D.; Popescu,
2 Timbergen, Jan - Restructurarea ordinii internationale. Raport catre Clubul de la Roma, Ed. Politica,Bucuresti, 1978
Din cele peste 60 de interpretariale conceptului de dezvoltare, specialistii s-au oprit la cel ce
pare a defini, pentru moment, cel mai bine, rezolvarea problemelor umanitatii: DEZVOLTARE
DURABILĂ. Raportul Comisiei Mondiale pentru Mediu si Dezvoltare (CMED), cunoscut si sub
denumirea de "Raportul Brundtland" dupa numele initiatoarei acestui raport ce poarta titlul "Viitorul nostru comun", aparut în 1987, defineste dezvoltarea durabila ca fiind acea dezvoltare ce satisface nevoile generatiilor actuale fara a prejudicial interesele generatiilor viitoare.
Dezvoltarea durabila înseamna în plan material mentinerea posibilitatilor si conditiilor de viata pentru generatiile viitoare, în special a resurselor naturale regenerabile cel putin la nivelul celor existente pentru generatia actuala, precum si redresarea factorilor de mediu afectati de poluare. În plan spiritual, dezvoltarea durabila înseamna mult mai mult; inseamna conservarea mostenirii faptelor de cultura, realizate de cei din trecut si de cei de azi si dezvoltarea capacitatii de creatie în viitor, a elitei celor care ne urmeaza.
Conform definitiei date de CMED, dezvoltarea durabila implica faptul ca volumul total al
capitalului, format din capital fizic (masini, drumuri, hoteluri s.a.), capitalul uman (sanatatea
oamenilor, cunostintele si calificarea lor) si capitalul natural (padurile, aerul, apa si solul fertile),
ramâne constant sau creste în timp.
1.2 Turismul durabil si formele sale
Turism durabil = dezvoltarea tuturor formelor de turism, managementul si marketingul
turistic care sa respecte integritatea naturala, sociala si economica a mediului, cu asigurarea
exploatarii resurselor naturale si culturale si pentru generatiile viitoare.
Impactul turismului asupra mediului presupune analiza relatiei turist - rezerva turistica -
produs turistic.
Un numar tot mai mare dintre cei implicati, sub o forma sau alta, în activitatile de turism sunt constienti de efectele provocate de dezvotarea turistica, de impactul acestor activitati asupra populatiei si ambiantului. În ultimii ani, deceniile noua si zece ale secolului XX, s-a urmarit ca expansiunea turismului sa se realizeze echilibrat, în conformitate cu standardele care garanteaza pastrarea echilibrului ecologic si evita suprasolicitarea resurselor, poluarea si orice alte impacte negative asupra mediului.
Notiunea de impact presupune analiza relatiei turist - resursa turistica - produs turistic, care se desfasoara de la simpla vizitare a unui obiectiv turistic, pana la asigurarea pachetului de servicii si actiuni turistice, menite sa puna în valoare obiectivul respectiv.
Impactul asupra unei zonei turistice este dat de:
cadrul natural si varietatea potentialului turistic;
19 Istrate,
Bucuresti, 1996, p. 258.
existenta unei infrastructuri generale, care asigura circulatia, accesul si informarea;
prezenta unor structuri turistice de cazare, alimentatie publica, agrement.
Aceste elemente definitorii ale turismului determina mai multe tipuri de impact, care pot
îmbraca forme pozitive sau negative de manifestare.
Impactul politic
Este determinat de pozitia în politica turistica a guvernului privitoare la industria ospitalitatii,
care pentru cazul României consideram ca ar trebui sa aiba urmatoarele directii:
turismul fiind un sector prioritar al economiei ar trebui sa se dezvolte în viitor cu sprijinul statului;
folosirea în mod optim a resursele naturale, culturale, ale teritoriului national, cu asigurarea
protectiei acestora;
ridicarea calitatii amenajarilor turistice si a serviciilor turistice si prin îmbunatatirea politicii de
resurse umane;
modernizarea infrastructurii generale si extinderea ei în folosul dezvoltarii turismului;
rolul si dimensiunea sectorului privat în turism trebuie sa fie marite considerabil.
Impactul social
Se manifesta prin influenta pe care o are turismul asupra modului de viata traditional al
locuitorilor unei zone, asupra largirii orizontului lor spiritual si profesional. În conditiile în care modul de viata socio-economic are tot mai acute tendinte de generalizare si uniformizare, pastrarea unor elemente cu specific traditional, vor ocupa un loc important în viitorul asezarilor incluse în activitati turistice.
Acestea reprezinta caile de pastrare a unei identitati socio-culturale, de dobândire a unei
personalitati distincte în cadrul turistic local, national si chiar mondial. Aceasta valorificarea prin
turism a patrimoniului natural si cultural al unei zonei turistice prezinta ,în plan social, atât un impact pozitiv, cât si unul negativ.
Impactul pozitiv se exemplifica prin:
cresterea sansei sociale si profesionale prin realizarea de noi locuri de munca, în servicii turistice
si infrastructura generala;
crearea de noi locuri de munca sezoniere, cu precadere pentru tineri (elevi, studenti, etc.) si femei;
asigurarea si dezvoltarea progresului social, de crestere a curateniei si igienei publice, a
confortului general în localitatile turistice;
scaderea diferentelor dintre categoriile socio-profesionale din punct de vedere al veniturilor
realizate;
dezvoltarea sentimentelor de întelegere si toleranta deoarece schimburile interculturale între turisti
si populatia gazda faciliteaza disparitia barierelor lingvistice, sociale, rasiale, religioase, culturale.
Impactul negativ se poate materializa prin:
perturbarea si distrugerea treptata a modului de viata traditional, în cadrul structurilor sociale;
acceptarea de catre populatia locala a unor influente negative în plan social.
Pentru populatia din zonele rurale bunaoara, dezvoltarea în timp si spatiu a activitatilor
turistice poate conduce la renuntarea la modul de viata si la ocupatiile traditionale (pastorale,
silvicultura, artizanat si mica industrie, etc.) în favoarea unor activitati si servicii turistice care aduc venituri mai rapide si mai importante.
Impactul economic
Materializat prin dezvoltarea locala si regionala a localitatilor mai putin favorizate sub
aspectul resurselor economice, impactul economic total se concretizeaza în volumul determinat de cheltuielile turistice.
Din acest punct de vedere masurarea impactului economic poate tine seama de trei elemente:
impactul direct care evidentiaza efectele primei runde de circuit
monetar provenit de la turist;
impactul indirect masoara efectele derivate ale rundelor aditionale cauzate de recircularea
unitatii monetare initiale a turistului;
impactul indus (stimulat) comensureaza efectele derivate cauzate de angajatii unei firme
turistice care cheltuiesc o parte din salariile lor în alte sectoare de afaceri.
În aceasta situatie impactul economic total este egal cu efectele impactului indirect plus
impactul indus al cheltuielilor turistului. În mod logic efectul multiplicator al turismului (K) este exprimat prin însumarea celor trei impacturi, raportate la impactul direct.
Impactul cultural
Este dominat de relatia dintre turisti si populatia locala, care nu este întotdeauna benefica în
plan local.
Aspectele pozitive sunt date de:
dezvoltarea si revigorarea traditiilor culturale si religioase;
diversificarea formelor de artizanat;
favorizarea cresterii interesului populatiei locale pentru pastrarea si conservarea obiectivelor de
interes turistic, naturale si culturale, care astfel pot fi valorificate;
initierea unor noi actiuni culturale în plan religios, de pelerinaj la manastiri, cu scopul satisfacerii
sentimentului de sacralitate crestina, de respect fata de valorile morale.
Aspectele negative sunt mai numeroase, iar aparitia lor se face simtita dupa un interval relativ
mai lung de timp:
aparitia de schimbari a mentalitatilor, a valorilor morale sub influenta turistilor, pastrarea unor
obiceiuri, datini doar pentru ca sunt pe gustul turistilor, aparitia kisch-ului;
adaptarea si copierea de catre rezidenti a unor atitudini si comportamente noi, atribuite turistilor;
aparitia unor potentiale conflicte si antagonisme, atunci când turismul devine fenomen de masa,
suprasaturat, si conduce la disparitia sentimentului de mândrie fata de propria cultura;
Impactul turistic
Turismul este o industrie care permite încasari în moneda nationala precum si în valuta, si
care contribuie la dezvoltarea comunitatilor locale creând noi locuri de munca. El difera de alte
industrii prin aceea ca clientul se deplaseaza în
Derularea activitatilor turistice necontrolat, aleator, fara luarea în calcul a standardelor de
amenajare si exploatare poate conduce la degradarea mediului si a resurselor turistice. Aceste aspecte sunt influentate de doua mari grupe de factori factori care sunt o urmare directa a dezvoltarii economice(industria, agricultura, transporturile
si alte domenii de activitate); factori care sunt rezultatul utilizarii mediului pentru turism si agrement.
Chiar daca activitatile turistice nu agreseaza mediul, precum unitatile industriale, nu se poate
ascunde faptul ca si turismul are influente negative asupra mediului ambiant.
Impactul pozitiv este reprezentat de:
cresterea numarului de unitati de cazare, îndeosebi în asezarile urbane si rurale defavorizate;
sporirea numarului de unitati de alimentatie publica, prin sprijinirea initiativelor locale pentru
valorificarea bucatariei traditionale si utilizarea produselor locale specifice (vinuri, brânzeturi,
produse de carne, legume si fructe, etc.);
crearea conditiilor de agrement-divertisment adecvat si diversificat, care de asemenea poate pune
în valoare resursele locale (cai, calesti, sanii, barci, instalatii traditionale de agrement, tarafuri,
orchestre si fanfare, etc.);
Impactul negativ este determinat în primul rând de actiunea distructiva a turistilor asupra
turistice. Actiunile distructive - în multe cazuri inconstiente, datorata în special lipsei de
educatie turistica si ecologica - pot fi numeroase, mai ales în zonele sau la obiectivele la care se
contureaza o evidenta concentrare turistica si în conditiile în care dotarile si amenajarile turistice nu corespund cerintelor de protectie a mediului.
Ele sunt provocate de:
circulatia turistica necontrolata mai ales în afara traseelor marcate, prin distrugeri asupra
solului, vegetatiei, perturbarii faunei. Alte prejudicii sunt aduse prin declansarea de incendii,
împiedicarea refacerii ecologice, practicarea braconajului, ducând pâna la disparitia unor specii.
Circulatia turistica necontrolata, în grupuri mari, are influente negative si asupra obiectivelor
culturale;
lipsa unor amenajari specifice, destinate popasurilor, instalarii corturilor, în zonele si traseele
de mare interes turistic. Produce fenomenul de degradare a peisajului, prin acumulari de deseuri,
gunoaie, etc.;
distrugeri cauzate de turismul automobilistic prin parcarea si circulatia în locuri interzise, cu
abatere de la drumurile principale, cu oprirea în poieni, pe malul apelor, prin producerea de: gaze de esapament, zgomot, distrugerea de specii floristice. O intensa circulatie turistica, aglomerarea
parcarilor conduce la alterarea aerului în zonele turistice;
Forme ale turismului durabil
Dezvoltarea turistica durabila nu este doar un concept dezbatut, completat sau reformulat în
cadrul conferintelor purtate pe aceasta tema. Necesitatea protejarii bogatiilor naturale, sociale si
culturale care constituie patrimoniul comun al umanitatii si a satisfacerii nevoilor turistilor si
populatiei locale a generat aparitia în practica a unor forme de turism durabil. Obiectivele, principiile, cerintele dezvoltarii turistice durabile se regasesc în forme ale turismului cum ar fi : ecoturism, turism.
Din definitia data însa la nceputul acestui capitol turismului durabil rezulta ca toate formele de turism (nu numai cele enuntate anterior) ar trebui sa respecte principiile dezvoltarii durabile si deci, implicit, principiile turismului durabil:
activitatea turistica trebuie initiata cu mijloace proprii ale comunitatii locale, iar aceasta
trebuie sa si mentîna controlul asupra dezvoltarii turistice;
turismul trebuie sa ofere rezidentilor locuri de munca care sa duca la mbunatatirea
calitatii vietii comunitatilor locale si trebuie realizat un echilibru ntre activitatile
economice deja existente n zona si activitatea turistica; trebuie stabilit un cod de practici pentru turism la toate nivelurile: national, regional si local, bazat pe standarde internationale deja acceptate. Pot fi stabilite, de asemenea, liniile directoare pentru operatorii din turism, monitorizarea impactului diferitelor activitati turistice, c t si limitele de acceptabilitate pentru diferite zone; trebuie realizate programe educationale si training pentru mbunatatirea managementului n domeniul protectiei resurselor naturale si culturale.
Dezvoltarea turistica durabila, prin formele sale practice, conciliaza interese si obiective
antagoniste, favorizeaza parteneriatul si cooperarea ntre decidenti, operatori si consumatori si
promoveaza interesul general pe termen lung, dincolo de cel particular, imediat.
Formele de acum "clasice" ale turismului durabil, cu care acesta este nca confundat sunt
prezentate pe larg n capitolele ce vor urma. Ceea ce trebuie retinut nsa este faptul ca, plec nd de la oricare din criteriile de clasificare, definirea tuturor formelor de turism trebuie sa contîna ideea de durabilitate. Ecoturismul, turismul rural, turismul stiintific, turismul cultural sunt doar "avangarda" formelor de turism durabil.
Desi industria turistica acorda mai mare importanta problemelor legate de mediu si tot mai
multa atentie turismului durabil, diferentele dintre bunele intentii exprimate de oameni atunci când sunt supusi cercetarilor si ceea ce ei vor face efectiv în vacante, nu ar trebui subestimate. Nu exista nici un dubiu ca turismul, daca este bine planificat si condus, poate ajuta la generarea veniturilor pentru populatia locala si poate accelera dezvoltarea regiunii. A devenit o sursa majora pentru multe arii si numeroase tari din lume. Patrimoniul mondial, cultural si natural de exemplu atrage acum vizitatori din toata lumea si poate deveni motorul dezvoltarii locale. Dar mai multa atentie trebuie acordata impactului fizic si cultural al turismului de masa inclusiv pierderile indirecte ce apar acolo unde se manifesta supraaglomerarea.
1.3 Politica de protectie a mediului in industria ospitalitatii
Fiecare unitate hoteliera trebuie sa-si creeze propriile politici de protectie pro- activa a
mediului ambiant, indiferent daca face parte dintr-o companie puternica sau este o afacere de familie.Politicile corporative respectiv cele ale lanturilor hoteliere, nationale sau internationale, nu pot sa nu tina seama de zona de localizare a unitatii hoteliere, de climatul, conditiile specifice de operare, constrângerile legale din punct de vedere al politicilor de mediu din tara respectiva. Daca aceste politici oficiale lipsesc, operatorii acestor corporatii au datoria morala de a le introduce. Oricum, fiecare unitate hoteliera are identitatea ei, particularitatile ei si, de aceea, este necesar sa se foloseasca creator si sa se aplice concret informatiile despre mediul ambiant .
Experientele pozitive de succes, trebuie sa tina seama - în procesul aplicarii lor în practica
curenta - de legislatia nationala si de constrângerile la care sunt supusi în momentul dat, pentru a
functiona în parametri de performanta, pastrând nealterat mediul ambiant si calitatea serviciilor
oferite. Politica fiecarei unitati trebuie sa se bazeze si pe cererea reala a consumatorilor de servicii turistice, pe implicarea clientilor în punerea în practica a acestor concepte - ca parte activa si constienta - alaturi de personalul unitatii. Trebuie deci sa se educe în permanenta personalul si chiar clientii.
Politica de protectie a mediului urmata de un hotel trebuie urmarita în permanenta alaturi de realizarea indicatorilor de încasari sau gradul de ocupare. Rezultatele se pot observa numai daca se mentin standardele de operare, cu reducerea consumurilor nejustificate de: apa, energie sau combustibili, cu evacuarea resturilor menajere la canal. Rezultatele se mai pot observa si prin
masurare: raportarea consumurilor la alte perioade din trecut dar si la reactia clientilor fata de
atitudinea "prietenoasa" cu mediul.
În cadrul politicii de protectie a mediului înconjurator este necesara realizarea unui plan de
punere în practica. Astfel, prima faza este cea a evaluarii, în care se stabileste în ce stadiu se gasesc unitatea si localitatea. În a doua faza, cea a provocarii, este necesara atragerea tinerilor lucratori, a celor care au rolul de control din partea agentiei de protectie a mediului, a autoritatii publice locale, anuntarea presei locale si chiar centrale, implicarea filialelor locale, a asociatiilor profesionale din bransa. Urmatoarea etapa, actiunea, necesita un plan simplu, cu obiective clare, care trebuie facut cunoscut întregului colectiv.
Factorul cheie este implicarea managerilor. Ei trebuie sa croiasca planul de abordare a
acestor politici, pot preîntâmpina reclamatiile prin decizii manageriale corecte si la timp, cei care pot sa închida risipa de resurse.
Este necesara stabilirea responsabililor de actiuni, implicarea departamentului tehnic în
urmarirea consumurilor, metodelor si cailor de reducere fara afectarea proceselor tehnologice normale si calitatea serviciilor. Totodata trebuie alocati si cheltuiti bani pentru înlocuirea acelor utilaje care, pe lânga consumuri neeconomice, pot pune în pericol si viata clientilor.
Ultima etapa este analiza rezultatelor obtinute. Urmarirea rezultatelor trebuie facuta periodic.
Sunt necesare corectarea erorilor sau depasirilor de consum, premierea celor care sunt merituosi în punerea în practica a planului, lansarea planului pentru urmatoarea perioada etc.
Politicile de protectie ecologica trebuie sa aduca hotelierilor avantaje multiple. Pe de o parte o crestere a volumului de afaceri, iar pe de alta parte reduceri însemnate în costurile de operare, adica un profit mai mare. Aceasta se traduce prin:
1. un consum mai mic si, în consecinta, costuri mai mici (multe masuri de protectia mediului
sunt menite sa reduca consumul de energie, apa, materiale consumabile etc. servind, de
asemenea, la reducerea costurilor de operare );
2. loialitatea clientilor si o mai buna imagine publica (oaspetii hotelului sunt din ce în ce mai
interesati de protectia mediului înconjurator; daca se poate dovedi preocuparea pentru
protectia mediului cât si pentru confortul lor, se câstiga respectul si loialitatea clientilor; ei
vor face publicitate hotelului );
3. atragerea si pastrarea unui personal devotat (daca personalul observa preocuparea pentru
protectia mediului, va avea sentimentul ca este angajat de o companie mai întelegatoare;
aceasta va duce la cresterea motivatiei, a loialitatii si eficientei personalului, ceea ce
determina o fluctuatie mai mica a personalului);
4. avantaje pe termen lung (lucrându-se cu alti colegi din industrie si demonstrându-se o
practica buna se va contribui la asigurarea protectiei mediului înconjurator).
Realizarile sunt obtinute printr-o planificare riguroasa, cu obiective clare si o urmarire atenta
a îndeplinirii actiunilor, dar mai ales, datorita unei decizii de demarare a actiunilor necesare protectiei
mediului.
Multe din rezultatele pozitive sunt obtinute prin masuri simple, fara a implica costuri
deosebite. Altele sunt o combinatie de masuri simple si costuri relativ reduse, dar si masuri de
investitii - cu costuri relativ mari, însa rambursate înainte de termenul prevazut prin economiile
realizate prin:
consumuri reduse de energie, combustibili, apa si taxe de gospodarie comunala
reduse (pentru deversari de efluenti / ape menajere tratate;
colectare deseuri compactate si reduse ca volum, vânzarea deseurilor reciclabile -
hârtie, cartoane, sticle, doze de aluminiu, lemn de la europaleti si ambalaje etc.).
Oricare din aceste demersuri sau combinatii de masuri simple cu investitii relativ costisitoare
aduc beneficii companiilor sau unitatilor operative.
În toata lumea, hotelurile si restaurantele, indiferent de localizarea lor, gradul de confort sau
specific, natura clientilor etc. consuma cantitati importante de resurse, pentru a satisface cererea
consumatorilor si pentru a mentine standardele de operare.
Resursele consumate în industria ospitalitatii sunt variate:
materialele de constructii utilizate pentru realizarea acestor obiective - noi sau
renovate;
resursele energetice (energie electrica primita prin reteaua nationala sau produsa pe
loc, în zonele si localitatile izolate; combustibilii fosili - de obicei gaz metan si
combustibilii lichizi); resurse utilizate pentru încalzirea unitatilor, prepararea apei
calde menajere, functionarea tuturor instalatiilor, echipamentelor, iluminat,
comunicatii etc.;
apa: care poate fi potabila sau nu;
echipamente si instalatii înglobate în constructiile propriu-zise, pentru a conferi
destinatia de furnizor de servicii: hoteliere, de alimentatie, catering etc.;
materiale si dotari necesare operarii curente: mobilier, lenjerie, vesela, tacâmuri,
detergenti, materiale de curatenie, materiale publicitare etc.;
alimente, bauturi, ingrediente, produse semiconservate etc.
Cantitatile de resurse consumate depind de o serie de factori, între care amintim câtiva:
localizarea unitatii respective, oras, statiune turistica, de-a lungul unor cai de transport
rutier, naval sau feroviar;
accesibilitatea la resurse (furnizarea de apa din apropiere sau prin aductiuni lungi si
costisitoare; retea de transport energie sau energie electrica creata de generatoare cu
combustibili lichizi sau gaz metan);
dotarile tehnologice ale unitatii (echipamente cu consumuri reduse, reciclare apa
pentru alte utilizari, statii de tratare a apei potabile, iluminat prin becuri si lampi
economicoase);
nivelul de "constiinta ecologica" al lucratorilor respectivelor unitati si programelor de
economisire aplicate;
nivelul de preturi sau tarife ale resurselor consumate, care pot, deseori, sa inhibe
consumul neeconomicos si sa oblige la masuri de economisire, fara a dauna însa
calitatii serviciilor.
Raporturile cu tertii : furnizori ai industriei, constructori, proiectanti si arhitecti, firme de
întretinere curenta etc. trebuie sa fie orientate spre achizitii ecologice, nu numai din punct de vedere al industriei hoteliere, dar mai ales din punctul de vedere al clientilor.
Capitolul 2 . Ariile naturale protejate
2.1. Scurt istoric privind protectia ariilor naturale
De-a lungul timpului, problemele de conservare a naturii au fost rezolvate într-o maniera generala si globala în cadrul fiecarei tari, regiuni, zone sau localitati în parte. Desi întreaga natura ar trebui conservata, exista si unele zone în care traiesc specii unice sau rare de flora si fauna, cu valoare deosebita, si care trebuie sa beneficieze de o atentie suplimentara. Aceste zone sunt denumite zone protejate însa, potrivit reglementarilor Consiliului Europei, nu pot dobândi acest titlu decât în masura în care, în interiorul lor, sunt realizate efectiv lucrari de protejare a naturii.
Problemele conservarii mediului sunt reglementate prin Conventia pentru protejarea
patrimoniului natural si cultural, încheiata în anul 1978 la Paris, iar organismul cu prerogative în acest sens este reprezentat de Uniunea Internationala pentru Conservarea Naturii (UICN) care s-a preocupat de-a lungul timpului îndeosebi de elaborarea unui sistem de clasificare a ariilor protejate urmarind:
constientizarea guvernelor asupra importantei ariilor protejate;
încurajarea guvernelor sa dezvolte sisteme de arii protejate ale caror obiective de management
sa fie în conformitate cu conditiile nationale si locale;
reducerea confuziei generate de adoptarea a numerosi termeni diferiti pentru a descrie tipuri
diferite de arii protejate;
asigurarea unor standarde internationale pentru a sprijini contabilizarea si compararea globala
si regionala între tari;
asigurarea unui cadru pentru colectarea, procesarea si diseminarea datelor privitoare la ariile
protejate;
îmbunatatirea comunicarii si întelegerii între toti cei implicati înactiunile de conservare.
În 1978, IUCN a publicat raportul CNPPA (Comisia asupra Parcurilor Nationale si Ariilor
Protejate intitulat "Categorii, Obiective si Criterii pentru Ariile Protejate", ce propunea urmatoarele 10
categorii:
I. Rezervatie stiintifica si Rezervatie Naturala Stricta
II. Parc National
IV. Rezervatie de Conservare a Naturii si Rezervatie Naturala Gospodarita
V. Peisaj Protejat
VI. Rezervatie de Resurse
VII. Arie Naturala Biotica si Rezervatie Antropologica
VIII. Arie Gestionata pentru Utilizari Multiple si Arie cu Resurse Gospodarite
IX. Rezervatie a Biosferei
X. Sit al Patrimoniului Mondial Natural
Acest sistem de clasificare a fost utilizat pe scara larga si preluat de multe legislatii nationale.
În timp, s-a demonstrat necesitatea ca sistemul sa fie revizuit si actualizat, anumite criterii fiind
inflexibile la conditiile variate întâlnite pe glob. Ca urmare, în 1984, CNPPA, prin Comitetul sau
Coordonator, a publicat un Raport ale carui concluzii se refereau la mentinerea primelor cinci
categorii ale sistemului vechi pentru a forma baza sistemului actualizat si la eliminarea celorlate
categorii. Raportul a fost supus unei revizuiri mai ample la cel de al IV-lea Congres Mondial al
Parcurilor Nationale si Ariilor Protejate
desfasurat în
care s-au trasat si unele linii directoare care:
- adera la principiile elaborate în 1978 si reafirmate în raportul Grupului de Lucru din 1990;
- actualizeaza liniile directoare din 1978 pentru a reflecta experienta câstigata de-a lungul
anilor în aplicarea sistemului de clasificare;
- retin primele cinci categorii, simplificând terminologia si prezentarea;
- adauga o noua categorie;
- recunosc ca sistemul trebuie sa fie suficient de flexibil pentru a se adapta complexitatii lumii
reale;
- ilustreaza fiecare dintre cele sase categorii cu un numar de studii de caz pentru a arata cum
sunt aplicate categoriile;
- pun la dispozitie un instrument de management si nu o prescriptie restrictiva .
2.2. Definitii, principii, clasificari si concepte fundamentale
Potrivit IUCN, o arie protejata reprezinta o suprafata terestra si marina dedicata în special protectiei si mentinerii diversitatii biologice si a resurselor naturale si culturale asociate si gospodarite legal sau prin alte mijloace eficiente.
Începând din 1992, a fost adoptat un nou sistem de clasificare a ariilor protejate având la baza o serie de obiective de management care dau continutul acestei clasificari si care se refera la: cercetare stiintifica, protectia salbaticiei, protectia diversitatii speciilor si a diversitatii genetice, mentinerea serviciilor, protectia unor trasaturi naturale si culturale specifice, turism si recreere, educatie, utilizare durabila a resurselor ecosistemelor naturale, mentinerea caracteristicilor culturale si traditionale. Relatia dintre obiectivele de management si tipologia ariilor protejate este prezentata în tabelul de mai jos:
Tabelul nr. 2. Ariile protejate si obiectivele de management
Denumirea Obiectivul de management
II. parc national conservarea ecosistemelor si
recreere
III. monument natural conservarea trasaturilor naturale
IV. arie de gestionare a habitatelor si speciilor conservare prin management activ
V. peisaj terestru si marin protejat conservare si recreere
VI. arie protejata cu resurse gestionate utilizarea durabila a resurselor
Asadar, principalele categorii de arii protejate, potrivit clasificarii IUCN, sunt:
I.a. Rezervatie Naturala Stricta (arie protejata gestionata în principal pentru cercetare stiintifica)
este acea zona terestra si/sau acvatica ce prezinta ecosisteme, trasaturi geologice sau fiziologice
si/sau specii deosebite sau reprezentative, disponibila primar pentru cercetare stiintifica si/sau
monitorizare.
a) Obiective de management:
- pastrarea habitatelor, ecosistemelor si speciilor într-o stare cât mai nealterata posibil;
- mentinerea resurselor genetice în stare dinamica si evolutiva;
educatie;
b) Criterii de selectare:
- zona trebuie sa fie suficient de mare pentru a asigura integritatea ecosistemelor si pentru a
îndeplini obiectivele de management;
- zona trebuie sa fie exclusa de la interventiile umane directe;
c) Responsabilitati organizatorice:
- proprietatea si controlul trebuie sa fie realizate la nivel national sau la alt nivel
guvernamental, printr-o agentie calificata profesional sau prin fundatii private, universitati
sau institutii care prezinta functii de cercetare sau conservare sau de catre proprietari care
lucreaza în cooperare cu oricare dintre organizatiile guvernamentale sau institutiile private
mentionate anterior;
I.b. Arie Naturala Salbatica (arie protejata gestionata în principal pentru protectia salbaticiei)
reprezinta o suprafata mare terestra si/sau acvatica nemodificata sau slab afectata, care retine
caracterul si influenta naturala, fara o habitare permananta sau semnificativa, si care este protejata si
gestionata pentru pastrarea conditiilor naturale.
a) Obiective de management
- asigurarea ca generatiile viitoare vor avea posibilitatea sa înteleaga si sa se bucure de zone
care nu au fost afectate de catre actiunile umane de-a lungul unei mari perioade de timp;
- mentinerea pe termen lung a atributelor si calitatilor naturale esentiale;
b) Criterii de selectare
- zona trebuie sa prezinte calitati naturale deosebite, sa fie supusa primar legitatilor naturale,
fara interventii umane si sa fie în stare sa continue sa prezinte aceste atribute daca este
gestionata corespunzator;
c) Responsabilitati organizatorice - sunt aceleasi ca si în cazul Rezervatiei Naturale Stricte.
II. Parc National (arie protejata gestionata în principal pentru protectia ecosistemelor si recreere) reprezinta o arie naturala terestra si/sau acvatica, desemnata pentru (a) protectia integritatii ecologice a unuia sau mai multor ecosisteme pentru generatiile prezente si viitoare, (b) excluderea exploatarii sau locuirii care contravine scopului desemnarii si (c) punerea la dispozitie a unei baze care sa asigure posibilitati spirituale, stiintifice, educationale, recreationale si de vizitare, toate trebuind sa fie compatibile cu principiile de protectie a mediului si cu diversitatea culturala.
a) Obiective de management
- protectia ariilor naturale de semnificatie nationala si internationala pentru scopuri spirituale,
stiintifice, educationale, recreative si turistice;
- asigurarea stabilitatii si diversitatii ecologice;
b) Criterii de selectare
- aria trebuie sa contina esantioane reprezentative de regiuni naturale, trasaturi naturale sau
estetice, unde speciile de plante si animale, habitatele si siturile geomorfologice au o
semnificatie speciala spirituala, stiintifica, educationala, recreationala si turistica;
c) Responsabilitati organizatorice
- proprietatea si managementul trebuie sa apartina celei mai înalte autoritati competente a
statului, în jursidictia caruia se afla;
naturale specifice) reprezinta zona care contine una sau mai multe trasaturi naturale si culturale
specifice, care este de o valoare deosebita sau unica datorita raritatii proprii, calitatii representative sau estetice sau semnificatiei culturale.
a) Obiective de management
- protectia sau pastrarea perpetua a trasaturilor remarcabile specifice datorita semnificatiei lor
naturale, calitatii de unicat sau de reprezentativitate sau semnificatiei culturale;
- asigurarea, într-o masura conforma cu obiectivul anterior, a posibilitatilor de cercetare,
educatie, interpretare si apreciere publica ;
b) Criterii de selectare
- aria trebuie sa contina una sau mai multe trasaturi de semnificatie deosebita (trasaturi
naturale corespunzatoare incluzând cascade spectaculoase, pesteri, cratere, depuneri fosile,
dune de nisip si trasaturi marine, împreuna cu fauna si flora unica sau reprezentativa; trasaturi
culturale asociate incluzând asezaminte speologice, fortarete, situri arheologice sau situri
naturale care au o semnificatie de patrimoniu pentru populatia indigena);
c) Responsabilitati organizatorice
- proprietatea si managementul trebuie sa apartina guvernului national sau, cu masuri
corespunzatoare de paza si control, altui nivel guvernamental, consiliu local, organizatii nonprofit, corporatii sau, în mod exceptional, unui organ privat, daca se dovedeste ca protectia pe
termen lung a caracterului propriu al zonei este asigurata înainte de desemnare.
IV. Arie de Gestionare a Habitatelor / Speciilor (arie protejata gestionata în principal pentru
conservare prin interventii de management) reprezinta acea suprafata terestra si/sau acvatica ce face
obiectul unei interventii active în scopul managementului, pentru a asigura mentinerea habitatelor
si/sau îndeplinirea necesitatilor unor anumite specii.
a) Obiective de management:
- pastrarea si mentinerea conditiilor de habitat necesare pentru protectia unor specii
semnificative, grupuri de specii, comunitati biotice sau trasaturi fizice ale mediului acolo unde
acestea necesita o manipulare specifica din partea omului pentru un management optim;
- facilitarea cercetarii stiintifice si monitorizarii ca activitati primare asociate cu managementul
durabil al resurselor naturale;
- dezvoltarea unor arii limitate pentru educatia publicului si aprecierea caracteristicilor
habitatului în cauza si pentru managementul vietii salbatice;
b) Criterii de selectare:
- aria trebuie sa joace un rol important în protectia naturii si supravietuirea speciilor,
(încorporând arii de reproducere, zone umede,
zone de depunere a icrelor, inclusiv zone marine bentonice);
- aria trebuie sa fie aceea în care protectia habitatului este esentiala pentru flora importanta la
nivel national si local sau pentru fauna rezidenta sau migratoare;
c) Responsabilitati organizatorice:
- proprietatea si managementul trebuie sa apartina guvernului national sau, cu masuri
corespunzatoare de paza si control, altui nivel guvernamental, consiliu local, organizatii nonprofit,
corporatii sau în mod exceptional unui organ privat.
V. Peisaj Terestru / Marin Protejat (arie protejata gestionata în principal pentru conservarea
peisajelor terestre si marine si recreere) reprezinta o arie terestra, cu zona costiera si marina, dupa caz,
unde interactiunea oamenilor cu natura de-a lungul timpului a generat o suprafata cu trasaturi
distincte, cu valori semnificative estetice, ecologice si/sau culturale si adesea cu o diversitate
biologica mare. Ocrotirea integritatii unei asemenea interactiuni traditionale este vitala pentru
protectia, mentinerea si evolutia ariei.
a) Obiective de management:
- mentinerea interactiunii armonioase între natura si cultura prin protectia peisajelor terestre
si/sau marine si continuarea utilizarii traditionale a pamântului, prin crearea de practici si
manifestari culturale si sociale;
- sustinerea modurilor de viata si a activitatilor economice care se afla în armonie cu natura si
pastrarea calitatilor sociale si culturale ale comunitatilor în cauza;
- mentinerea diversitatii peisajului si a habitatului, a speciilor si ecosistemelor asociate;
- asigurarea oportunitatilor pentru publicul vizitator printr-o proiectare a recreerii si turismului
corespunzatoare ca tip si scara calitatilor esentiale ale ariei;
- obtinerea de beneficii si contributia la bunastarea comunitatii locale prin asigurarea
produselor naturale (cum ar fi colectarea fructelor de padure, pescuitul) si serviciilor (cum ar
fi venitul derivat din formele de turism durabil).
a) Criterii de selectare:
- aria trebuie sa prezinte un peisaj terestru si/sau marin costier si insular de o calitate
impresionanta cu diverse habitate asociate, flora si fauna, împreuna cu manifestari ale unor
calitati unice sau traditionale de utilizare a pamâ ntului si organizari sociale, evidentiate în
asezarile umane si traditii locale, moduri de viata si credinte;
- aria trebuie sa prezinte oportunitati de petrecere a timpului liber a publicului prin recreere si
turism în cadrul normal al modalitatilor de viata si activitatilor economice.
b) Responsabilitati organizatorice:
- aria poate sa se afle în proprietatea unei autoritati publice, dar este mai probail sa contina un
mozaic de proprietati publice si private care sa opereze tehnici variate de management;
- aceste tehnici de management trebuie sa fie supuse unui anumit grad de planificare sau control
si sustinute, dupa caz, prin fonduri publice si alte tipuri de stimulente, pentru a asigura
mentinerea pe termen lung a calitatii peisajului terestru si/sau marin si a traditiilor locale
relevante.
VI. Arie Protejata cu Resurse Gestionate (arie protejata gestionata în principal pentru utilizarea durabila a ecosistemelor naturale) reprezinta o suprafata care contine predominant sisteme naturale nemodificate, gestionate pentru asigurarea pe termen lung a protectiei si mentinerii diversitatii biologice, asigurând în acelasi timp în mod durabil bunuri si servicii pentru satisfacerea nevoilor comunitatilor.
a) Obiective de management:
- protectia si mentinerea pe termen lung a diversitatii biologice si a altor valori naturale ale
ariei;
- promovarea practicilor de management pentru o productie durabila;
b) Criterii de selectare:
- aria trebuie sa fie cel putin doua treimi în stare naturala, desi poate de asemenea sa contina
suprafete limitate cu ecosisteme modificate;
c) Responsabilitati organizatorice:
- responsabilitatea de management trebuie sa apartina organismelor publice cu scopuri clare de
conservare iar actiunile sa fie realizate în parteneriat cu populatia locala; managementul poate
sa fie asigurat pe baza traditiilor locale, dar cu suportul agentiilor guvernamentale sau nonguvernamentale;
2.3 Clasificarea ariilor protejate in România
5.3. Clasificarea ariilor protejate în România
În România, regimul ariilor protejate este
reglementat de Legea nr. 462 din
aproba Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 236/2000 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei si faunei salbatice. În conformitate cu prevederile art. 5 alin.
(1) si (2) din Ordonanta mai sus mentionata, scopul si regimul de management al categoriilor de arii naturale protejate ce compun reteaua nationalade arii protejate sunt urmatoarele:
a) Rezervatii stiintifice
Sunt acele arii naturale protejate al caror scop este protectia si conservarea unor habitate
naturale terestre sis sau acvatice, cuprinzând elemente reprezentative de interes stiintific sub aspect
floristic, faunistic, geologic, speologic, paleontologic, pedologic sau de alta natura. Marimea
rezervatiilor stiintifice este determinata de arealul necesar pentru asigurarea integritatii zonei
protejate.
Managementul rezervatiilor stiintifice asigura un regim strict de protectie prin care habitatele
sunt pastrate într-o stare pe cât posibil neperturbata. În perimetrul lor se pot desfasura numai activitati stiintifice, cu acordul forului stiintific competent.
Rezervatiile stiintifice corespund categoriei I UICN (Uniunea Internationala pentru
Conservarea Naturii) - "Rezervatie Naturala Stricta: arie protejata, administrata în principal în scopuri stiintifice".
b) Parcuri nationale
Sunt acele arii naturale protejate al caror scop este protectia si conservarea unor esantioane
reprezentative pentru spatiul biogeografic national, cuprinzând elemente naturale cu valoare deosebita sub aspect fizico-geografic, floristic, faunistic, hidrologic, geologic, paleontologic, speologic, pedologic sau de alta natura, oferind posibilitatea vizitarii în scopuri stiintifice, educative, recreative si turistice.
Managementul parcurilor nationale asigura mentinerea cadrului fizico-geografic în stare
naturala, protectia ecosistemelor, conservarea resurselor genetice si a diversitatii biologice în conditii de stabilitate ecologica, excluderea oricarei forme de exploatare a resurselor naturale si a folosintelor terenurilor incompatibila scopului atribuit.
Regimul de gospodarire se stabileste prin regulamente si planuri proprii de protectie si
conservare aprobate de autoritatile nationale stiintifice si administrative abilitate, potrivit dispozitiilor
prezentei ordonante. În perimetrele lor vor fi cuprinse ecosisteme sau fractiuni de ecosisteme terestre si acvatice cât mai putin influentate prin activitati umane. Elementele cu valoare deosebita de pe cuprinsul parcurilor nationale pot fi delimitate si puse sub un regim strict de protectie ca rezervatii stiintifice. Parcurile nationale se întind în general pe suprafete mari de teren. În perimetrul parcurilor nationale sunt admise doar activitatile traditionale practicate numai de comunitatile din zona parcului national, activitati traditionale ce vor fi reglementate prin planul de management.
Parcurile nationale corespund categoriei II IUCN - "Parc national: arie protejata administrata
în special pentru protectia ecosistemelor si pentru recreere".
c) Monumente ale naturii
Sunt acele arii naturale protejate al caror scop este protectia si conservarea unor elemente
naturale cu valoare si semnificatie ecologica, stiintifica, peisagistica deosebite, reprezentate de specii de plante sau animale salbatice rare, endemice sau amenintate cu disparitia, arbori seculari, asociatii floristice si faunistice, fenomene geologice - pesteri, martori de eroziune, chei, cursuri de apa, cascade si alte manifestari si formatiuni geologice, depozite fosilifere, precum si alte elemente naturale cu valoare de patrimoniu natural prin unicitatea sau raritatea lor. Daca monumentele naturii nu sunt cuprinse în perimetrul altor zone aflate sub regim de protectie, pentru asigurarea integritatii lor se vor stabili zone de protectie obligatorie, indiferent de destinatia si de detinatorul terenului.
Managementul monumentelor naturii se face dupa un regim strict de protectie care asigura
pastrarea trasaturilor naturale specifice. În functie de gradul lor de vulnerabilitate, accesul populatiei poate fi limitat sau interzis.
Monumentele naturii corespund categoriei III IUCN - "Monument natural: arie protejata
administrata în special pentru conservarea elementelor naturale, specifice".
d) Rezervatii naturale
Sunt acele arii naturale protejate al caror scop este protectia si conservarea unor habitate si
specii naturale importante sub aspect floristic, faunistic, forestier, hidrologic, geologic, speologic, paleontologic, pedologic. Marimea lor este determinata de arealul necesar asigurarii integritatii elementelor protejate.
Managementul rezervatiilor naturale se face diferentiat, în functie de caracteristicile acestora,
prin masuri active de gospodarire pentru a asigura mentinerea habitatelor si/sau în vederea protejarii anumitor specii, grupuri de specii sau comunitati biotice. Pe lânga activitatile stiintifice, dupa caz, pot fi admise activitati turistice, educationale, organizate. Sunt admise unele activitati de valorificare durabila a unor resurse naturale. Sunt interzise utilizarea terenurilor sau exploatarea resurselor care dauneaza obiectivelor atribuite. Potrivit scopului pentru care au fost desemnate, rezervatiile naturale pot avea caracter predominant: botanic, zoologic, forestier, geologic, paleontologic, peisagistic, speologic, de zona umeda, marina, de resurse genetice si altele.
Aceste rezervatii corespund categoriei IV UICN, si anume "Arie de gestionare a habitatelor si
speciilor: arie protejata administrata în special pentru conservare prin interventii de gospodarire".
e) Parcuri naturale
Sunt acele arii naturale protejate al caror scop este protectia si conservarea unor ansambluri
peisagistice în care interactiunea activitatilor umane cu natura de-a lungul timpului a creat o zona
distincta, cu valoare semnificativa peisagistica si/sau culturala, deseori cu o mare diversitate
biologica.
Managementul parcurilor naturale urmareste mentinerea interactiunii armonioase a omului cu
natura prin protejarea diversitatii habitatelor si peisajului, promovând pastrarea utilizarilor traditionale ale terenurilor, încurajarea si consolidarea activitatilor, practicilor si culturii traditionale ale populatiei locale.
De asemenea, sunt oferite publicului posibilitati de recreere si turism si sunt încurajate
activitatile stiintifice si educationale.
Parcurile naturale corespund categoriei V IUCN - "Peisaj protejat: arie protejata administrata
în principal pentru conservarea peisajului si recreere".
f) Rezervatii ale biosferei
Rezervatiile biosferei sunt acele arii naturale protejate al caror scop este protectia si
conservarea unor zone de habitat natural si a diversitatii biologice specifice. Rezervatiile biosferei se întind pe suprafete mari si cuprind un complex de ecosisteme terestre sis sau acvatice, lacuri si cursuri de apa, zone umede cu comunitati biocenotice floristice si faunistice unice, cu peisaje armonioase naturale sau rezultate din amenajarea traditionalaa teritoriului, ecosisteme modificate sub influenta omului si care pot fi readuse la starea naturala, comunitati umane a caror existentaeste bazatape valorificarea resurselor naturale pe principiul dezvoltarii durabile si armonioase. Marimea rezervatiilor biosferei este determinata de cerintele de protectie si conservare eficientaa mediului natural si a diversitatii biologice specifice.
Managementul rezervatiilor biosferei se realizeaza conform unor regulamente si planuri de
protectie si conservare proprii, în conformitate cu recomandarile Programului Om-Biosfera de sub egida UNESCO. Daca în perimetrul rezervatiilor biosferei sunt cuprinse si situri naturale ale
patrimoniului universal, managementul rezervatiei se realizeaza cu respectarea prevederilor
Conventiei privind protectia patrimoniului mondial cultural si natural, de sub egida UNESCO.
Pentru asigurarea protectiei si conservarii unor zone de habitat natural si a diversitatii
biologice specifice, precum si pentru valorificarea resurselor naturale disponibile, potrivit cerintelor de consum ale populatiilor locale si în limitele potentialului biologic natural de regenerare a acestor resurse, în cuprinsul rezervatiilor biosferei se pot delimita zone cu regim diferentiat de protectie ecologica, de conservare si de valorificare a resurselor, dupa cum urmeaza:
zone strict protejate, având regimul de protectie si conservare al rezervatiilor stiintifice;
zone tampon, cu rol de protectie a zonelor strict protejate si în care sunt admise activitati limitate
de valorificare a resurselor disponibile, în conformitate cu autorizatiile date de administratia
rezervatiei;
zone de reconstructie ecologica, în care se realizeaza masuri de refacere a mediului deteriorat;
zone valorificabile economic prin practici traditionale sau noi, ecologic admise, în limitele
capacitatii de regenerare a resurselor.
Rezervatiile biosferei cu asezari umane sunt astfel gestionate încât sa constituie modele de
dezvoltare a comunitatilor umane în armonie cu mediul natural.
g) Zone umede de importanta nternationala
Sunt acele arii naturale protejate al caror scop este de a se asigura protectia si conservarea
siturilor naturale cu diversitatea biologica specifica zonelor umede. Managementul acestor zone se realizeaza în scopul conservarii lor si al utilizarii durabile a resurselor biologice pe care le genereaza, în conformitate cu prevederile Conventiei privind conservarea zonelor umede de importanta internationala în special ca habitat al pasarilor acvatice.
h) Situri naturale ale patrimoniului natural universal
Sunt acele arii naturale protejate al caror scop este ocrotirea si conservarea unor zone de
habitat natural în cuprinsul carora exista elemente naturale a caror valoare este recunoscuta ca fiind de importanta universala. Marimea arealului lor este determinata de cerintele pentru asigurarea integritatii si conservarii elementelor supuse acestui regim de protectie. În cuprinsul acestor zone pot exista comunitati umane ale caror activitati sunt orientate pentru o dezvoltare compatibila cu cerintele de ocrotire si conservare a sitului natural.
Managementul siturilor naturale ale patrimoniului natural universal se realizeaza în
conformitate cu regulamentele si planurile proprii de ocrotire si conservare, cu respectarea
prevederilor Conventiei privind protectia patrimoniului mondial cultural si natural, de sub egida
UNESCO.
i) Arii speciale de conservare
Sunt acele arii naturale protejate al caror scop este de a conserva, de a mentine si, acolo unde
este cazul, de a readuce într-o stare de conservare favorabila habitatele naturale si/sau populatiile
speciilor pentru care situl este desemnat. Ariile naturale de conservare sunt special desemnate pentru conservarea tipurilor de habitate naturale si a habitatelor speciilor.
Managementul ariilor speciale de conservare necesita planuri de management adecvate
specifice siturilor desemnate sau integrate în alte planuri de management si masuri legale,
administrative sau contractuale în scopul evitarii deteriorarii habitatelor naturale si a habitatelor
speciilor, precum si a perturbarii speciilor pentru care zonele au fost desemnate. Orice plan sau proiect indirect legat sau necesar pentru gestiunea sitului, dar susceptibil de a-l afecta într-un mod semnificativ, va face obiectul unui studiu pentru evaluarea impactului, tinându-se seama de
obiectivele de conservare a ariei. Nu vor fi acceptate planuri sau proiecte în ariile respective care
afecteaza aria, orice activitate în aceste zone facându-se cu consultarea publicului.
j) Arii de protectie speciala avifaunistica
Sunt acele arii naturale protejate al caror scop este de a conserva, de a mentine si, acolo unde
este cazul, de a readuce într-o stare de conservare favorabila habitatele specifice, desemnate pentru protectia speciilor de pasari migratoare salbatice.
Managementul ariilor speciale de protectie se realizeaza ca si pentru ariile speciale de
conservare. Ariile speciale de protectie sunt desemnate de stat în conformitate cu prevederile
Directivei 79/409/CCE din 2 aprilie 1979 privind conservarea pasarilor salbatice si vor face parte din reteaua europeana NATURA 2000 dupa recunoasterea statutului lor de catre Comisia Europeana.
Aceste reglementari au fost elaborate în temeiul prevederilor art.114 alin.(4) din Constitutia
României si ale art.89 lit.p din Legea protectiei mediului nr. 137/1995, republicata, al carei obiect îl constituie reglementarea protectiei mediului ca obiectiv de interes public major, pe baza principiilor si elementelor strategice care conduc la dezvoltarea durabila a societatii si care urmareste:
- adoptarea politicilor de mediu, armonizate cu programele de dezvoltare;
- corelarea planificarii de mediu cu cea de amenajare a teritoriului si de urbanism;
- introducerea pârghiilor economice stimulative sau coercitive;
- rezolvarea, pe niveluri de competenta, a problemelor de mediu, în functie de amploarea
acestora;
- instruirea si educarea populatiei, precum si participarea organizatiilor neguvernamentale la
elaborarea si aplicarea deciziilor.
O alta reglementare de interes deosebit o constituie Legea privind aprobarea Planului de
Amenajare a Teritoriului National, Sectiunea a III-a, Zone Protejate, nr. 5/2000 care a fost elaborata
pe baza unui studiu multidisciplinar, initiat începând din 1993 si realizat de catre institutul
URBANPROIECT având drept scop garantarea conservarii si utilizarii durabile a patrimoniului
natural, obiectiv de interes public major si componenta fundamentala a strategiei nationale pentru
dezvoltare durabila si care se refera la:
- asigurarea diversitatii biologice, prin conservarea habitatelor naturale, a florei si faunei
salbatice pe teritoriul României;
- mentinerea sau restabilirea într-o stare de conservare favorabila a habitatelor naturale si a
speciilor din flora si fauna salbatica;
- identificarea bunurilor patrimoniului natural care necesita un regim special de ocrotire, pentru
conservarea si utilizarea durabila a acestora;
2.4. Amenintari asupra ariilor protejate
Activitatile economice un impact deosebit asupra mediului, lucru asupra caruia nu vom
insista, acest lucru fiind binecunoscut. Deseori, zonele protejate si activitatea economico-sociala îsi pot "disputa" aceleasi teritorii, inclusiv dupa declararea unei zone drept areal protejat. Specialistii apreciaza ca principalele domenii care ameninta în mod serios ariile protejate sunt agricultura, silvicultura, transporturile, unele ramuri industriale si turismul.
Agricultura înseamna atât o folosire a terenului prin ea însasi, cât si exercitarea unei
influente puternice asupra activitatilor rurale. Agricultura este prezenta foarte des în areale incluse în categoria a V-a de peisaje protejate si este o activitate importanta în multe rezervatii naturale din categoria a IV-a45. Ca activitate principala pe terenurile învecinate ariilor protejate, are o influenta profunda asupra tuturor categoriilor. Mai mult decât orice alt sector, agricultura demonstreaza ca ariile protejate trebuie înfiintate si administrate ca parte a politicilor generale de folosire a terenului si nu separat.
Silvicultura este o alta activitate economica ce poate ameninta ariile protejate. Aproape toate padurile din lume au fost modificate prin interventia umana în cursul a sute sau chiar mii de ani, ceea ce a produs perturbari ale biodiversitatii. De aceea, astazi se urmareste conservarea padurilor virgine, prin crearea de arii protejate; în ceea ce priveste celelalte paduri, afectate de interventia umana, conservarea se refera mai ales la administrarea durabila, care presupune:
- stabilirea unei paduri permanente garantate legal;
- pregatirea în ecologie silvica si în management;
- standarde pentru taieri anuale permise, cicluri de taiere, tehnici de recoltare si infrastructura,
metode de salvare a mediului;
- controlul tuturor aspectelor recoltarii si tratamentului padurii pentru protectia mediului;
- politicile economice si financiare care nu cer mai mult de la paduri decât poate fi sustinut;
- politici de folosinta multipla, pentru a asigura ca societatea primeste întregul beneficiu
(cherestea, locuri de munca, servicii ecologice, recreere etc.) de la toate padurile;
Transportul, în special cel rutier, are un impact crescând asupra ariilor protejate: prin
poluarea aerului, congestie, zgomot si intruziune vizuala si prin însasi construirea drumurilor.
Infiintarea unei retele de arii protejate de-a lungul Europei, de exemplu, este împiedicata si de faptul ca Europa este fragmentata de o retea foarte densa de drumuri. De asemenea, canalizarea râurilor poate pune în pericol tinuturile umede riverane, iar transportul pe mare al unor produse periculoase (petroliere, de exemplu), prin accidentele survenite destul de des în ultimii ani, afecteaza într-o masura deosebit de grava zonele de coasta.
încurajeaza locuitorii oraselor sa faca întreaga calatorie cu mijloacele de transport în comun, pentru a se reduce traficul rutier si implicit poluarea.
Dar, mai mult decât atât, sunt necesare masuri la nivel national care sa conduca politica în
domeniul transporturilor catre durabilitate. Acestea sunt necesare atât din motive ecologice, cât si
pentru conservarea si protejarea ariilor naturale.
În sectorul industrial exista patru sectoare care au impact deosebit asupra ariilor protejate:
- industria energetica;
- industria manufacturiera;
- industria extractiva;
- industria mestesugareasca.
Turismul, ca activitate economica, poate cauza pagube mari ariilor protejate, în special daca nu sunt administrate adecvat, dar poate aduce si mari beneficii. Presiunile din partea turismului cresc rapid. Ariile naturale protejate devin tot mai mult destinatii turistice pentru vacante de lunga durata, pentru excursii sau pentru practicarea sporturilor.
Unele dintre acestea înregistreaza un numar foarte mare de vizitatori, ceea ce afecteaza resursele
naturale, iar altele, din cauza unui management necorespunzator, permit patrunderea turistilor în cele mai îndepartate si izolate zone, astfel încât circulatia turistica scapa de sub control. În plus,
construirea echipamentelor turistice în unele arii protejate intra în conflict cu obiectivele de
conservare a peisajelor naturale, care sunt astfel afectate. Trebuie retinut însa ca, în anumite tipuri de arii protejate, turismul nu poate fi admis.
Capitolul 3 . Ecoturismul - principala forma de manifestare a turismului durabil
Câteva clarificari conceptuale si terminologice
Activitati ecoturistice - activitatile incluse într-un sejur ecoturistic cu scopul de a antrena
turistii si care sunt coordonate de un ghid (interpret).
Camparea - calatoria într-un spatiu aflat undeva între civilizatie si salbaticie, de cele mai
multe ori cu familia sau prietenii si folosind uneori ca mijloc de locomotie automobilul (car-camping).
Ecoturismul - "calatoria responsabila în arii naturale, care conserva mediul si sustine
bunastarea populatiei locale." (Societatea Internationala de Ecoturism )
Greenwashing - folosirea abuziva a particulei "eco" sau "verde", fara a respecta cerintele
conservarii mediului si responsabilitatii socio-culturale.
Servicii ecoturistice - servicii de transport, cazare, alimentatie, ghizi, care au un impact
minim asupra mediului biologic si cultural local si promoveaza o mai buna întelegere a acestuia.
Stakeholders - Persoane sau organizatii implicate si influentate de o anumita decizie:
investitori, actionari, tour-operatori, manageri de parcuri nationale, comunitati locale etc.
Turismul în arii naturale - "turismul care pune accent pe cunoasterea zonelor naturale si
care asigura utilizarea durabila a resurselor
naturale."(Programul National de Acreditare Ecoturistica din
Turismul de aventura - calatoria în locuri noi si palpitante (de obicei în mijlocul naturii) cu
intentia de a cauta aventura. Adesea el include activitati ca: alpinism, scufundari sub-acvatice, ciclism extrem, kayak-canoe, etc.
Turismul în medii salbatice - calatoria în locuri neatinse de om, nepoluate, pentru a
cunoaste si a te bucura de natura, pentru a observa animalele, pasarile si pestii în mediul lor natural.
3.1. Ecoturismul între teorie si practica
Odata cu intrarea în noul mileniu, devenim tot mai constienti de complexitatea, fragilitatea si
valoarea inestimabila a planetei noastre. În acelasi timp, turismul tinde sa devina o expresie tot mai populara a acestei constiinte. Datorita evolutiei transporturilor si tehnologiei informatiei, tot mai multe zone îndepartate au devenit accesibile, fapt ce a contribuit la o ascensiune rapida a turismului în arii naturale.
Devine tot mai evident ca dezvoltarea turismului în arii naturale sensibile în absenta unui
management corespunzator poate prezenta o amenintare pentru integritatea ecosistemelor si a
comunitatilor locale. Un numar tot mai mare de vizitatori în zone fragile din punct de vedere ecologic poate duce la o degradare puternica a mediului. De asemenea, comunitatile locale si cultura indigena pot fi influentate negativ de afluxul crescut de vizitatori straini cu un stil de viata modern. În plus, schimbarile climatice, instabilitatea economica si conditiile politico-sociale pot face din turism o afacere riscanta, mai ales în zonele puternic dependente de aceasta activitate economica.
Partea buna este ca aceeasi ascensiune a turismului creeaza numeroase oportunitati atât pentru
conservare cât si pentru bunastarea comunitatilor locale. Ca raspuns la interesul crescut pentru
cunoasterea naturii, dar si la semnalele de alarma venite din cele mai îndepartate colturi ale lumii, s-a conturat treptat o noua etica a calatoriei numita ecoturism. Ecoturismul poate furniza veniturile atât de necesare pentru protejarea parcurilor nationale si a altor arii naturale, venituri care nu ar putea fi obtinute din alte surse. De asemenea, ecoturismul poate constitui o alternativa viabila de dezvoltare economica pentru comunitatile cu putine activitati generatoare de venit. Mai mult, ecoturismul poate spori nivelul de educatie si constiinta al turistilor, transformându-i în sustinatori entuziasti ai conservarii mediului natural si cultural.
Ecoturismul îsi trage radacinile din miscarea de conservare a biosferei, el dovedindu-se o
sursa importanta de venituri pentru ariile naturale care aveau nevoie de protectie. Cercetarile
întreprinse în
La începutul anilor 80, întreprinzatorii din turismul bazat pe atractii naturale au început sa
prospere în întreaga lume, odata cu interesul tot mai mare pentru mediu si pentru calatoriile în aer liber. Aparitia unor echipamente de calatorie si campare tot mai performante a favorizat acest
fenomen. Unele companii si-au dat seama ca ar putea avea initiativa de a conserva mediul prin
sponsorizarea unor grupari locale de conservare
sau prin colectare de fonduri. Curând, ei au învatat ca instruind
si angajând localnici pentru a conduce afacerea aveau numai de
câstigat si în acelasi timp puteau oferi populatiei locale
beneficii importante. Touroperatorii care vând produse turistice în
Ecoturismul poate fi privit asadar, mai întâi ca o oportunitate de afaceri, apoi ca un concept
cu principii, studiat de cercetatori si organizatii non-guvernamentale înca de la sfârsitul anilor '80 si ca un segment de piata în plina evolutie, fiind o forma a turismului în arii naturale.
3.1.1. Conceptul de ecoturism
Exista multe trasaturi asociate cu ideea de ecoturism, printre care: durabilitate,
responsabilitate, protejare, conservare, atitudine prietenoasa fata de mediu si nu în ultimul rând
"verde", un cuvânt la moda pentru aceasta noua industrie. De aici si numeroase confuzii între
ecoturism si termeni ca: turism durabil, turism responsabil, turism alternativ, turism verde, geoturism.
Daca termenul de turism durabil a fost clarificat pe larg în capitolul precedent, vom încerca în
continuare sa aducem lumina si în cazul celorlalti termeni mentionati.
Termenul de "turism responsabil" atrage atentia asupra faptului ca cea mai mare parte a
activitatilor turistice nu sunt responsabile: populatia locala este exploatata, resursele naturale si
culturale nu sunt respectate si ocrotite. Termenul este folosit adesea ca echivalent al turismului durabil si sugereaza faptul ca toti cei implicati într-o activitate turistica, turisti sau prestatori, trebuie sa adopte
o atitudine responsabila fata de destinatia turistica. O varianta asemanatoare este " turismul
constient", care încurajeaza o întelegere mai profunda a naturii, oamenilor si locurilor.
Un alt termen întâlnit adesea este cel de "turism alternativ". Problema în acest caz este ca
termenul se defineste prin ceea ce nu este, adica turismul traditional. Turistii nu îsi descriu interesele ca fiind alternative, iar serviciile sau destinatiile pe care le aleg sunt tot cele care îi motiveaza de obicei: natura, religia, educatia, aventura, etc. Intentia si în acest caz nu este de a desemna o noua forma de turism ci de a sugera un alt fel de comportament, o mentalitate alternativa celei predominante în turismul clasic.
Termenul "turism verde" este folosit de obicei ca o versiune neacademica a turismului
durabil.
Definirea ecoturismului
Pe masura ce ecoturismul se dezvolta si câstiga popularitate, apar diferite obstacole care vor trebui surmontate. Problema unei definitii specifice este unul dintre ele. Dificultatea provine din faptul ca ecoturismul nu poate fi descris doar prin activitatea desfasurata, asa cum se întâmpla cu alte forme de turism (turism de aventura, turism balnear, turism de afaceri, etc.). Ecoturismul incorporeaza întotdeauna activitati diverse în mijlocul naturii (drumetii, ascensiuni montane, observarea vietuitoarelor în habitatul lor natural, etc.), dar poate include si activitati culturale. Ecoturismul are si o importanta componenta educationala, este o sansa de a învata respectul pentru natura si pentru cultura locala, iar pentru unii o sansa de auto-reflectie inspirata de frumusetea împrejurimilor. Un alt aspect caracteristic ecoturismului este obtinerea beneficiilor pentru comunitatea locala. Aceasta înseamna angajarea personalului de pe plan local, aprovizionarea cu produse locale, implicarea localnicilor în luarea deciziilor si organizarea activitatilor turistice.
Una dintre primele definitii ale ecoturismului întâlnite în literatura de specialitate este cea data
în anul 1988, în cadrul Programului din
Area: "ecoturismul este o forma de turism cu impact scazut asupra mediului, bazat pe aprecierea acestuia si unde se depune un efort constient în vederea reinvestirii unei parti adecvate din venituri pentru conservarea resurselor pe care se bazeaza. Este o forma de turism durabil si care asigura beneficii populatiei locale
Principiile ecoturismului
. Minimizarea impactului negativ asupra naturii si culturii, impact ce ar
putea distruge destinatia turistica.
. Educarea turistului cu privire la importanta conservarii.
. Sublinierea importantei unor operatori responsabili, care sa
coopereze cu populatia si cu autoritatile locale, în vederea
satisfacerii nevoilor comunitatii.
. Furnizarea de fonduri pentru conservare si pentru managementul
ariilor naturale protejate.
. Accentuarea necesitatii unei zonari turistice regionale si a planificarii
fluxurilor de turisti pentru regiunile sau ariile naturale ce vor deveni
destinatii ecoturistice.
3.1.2. Ecoturismul ca segment de piata
Ecoturismul este o industrie mica, dar care se extinde rapid, în cadrul unei nise guvernate de
fortele si de legile pietei. El a fost promovat initial ca fiind echivalent cu turismul în arii naturale, iar lipsa politicilor sociale si de mediu din unele tari, firme si destinatii a condus la o confuzie generala în privinta sensului ecoturismului ca segment de piata. Astfel s-a simtit nevoia unor linii directoare specifice si a unor sisteme de acreditare bazate pe criteriile dezvoltarii durabile, iar discutiile referitoare la aceste probleme sunt în plina desfasurare.
Dimensiunile pietei ecoturistice
Întrucât se defineste prin obiectivele sale de conservare a naturii si sprijinire a populatiei
locale, ecoturismul este greu de cuantificat. De aceea, pâna acum nu s-au realizat studii riguroase
pentru a determina câti turisti în arii naturale sunt într-adevar motivati de principiile ecoturismului. Ecoturismul este studiat în ansamblu, ca turism în natura, ducând la estimari false asupra dimensiunilor pietei. Cercetarile privind turismul în arii naturale arata ca 50% din numarul total de turisti îsi doresc sa viziteze o zona naturala în timpul vacantei, ceea ce ar putea include si un scurt popas într-un parc national. Este un segment larg, dar foarte diferit de cel motivat de dorinta de a învata despre viata salbatica si cultura cu un ghid local, de a sprijini dezvoltarea locala durabila.
O estimare nu foarte precisa arata ca sosirile internationale de ecoturisti au atins 7% din piata
turistica (Lindberg, 1997), sau aproximativ 45 milioane persoane în 1998, asteptându-se o crestere de pâna la 70 milioane în 2010. Cele mai apreciate destinatii ecoturistice au înregistrat în ultimul deceniu cresteri impresionante ale numarului de vizitatori în arii protejate si în alte zone naturale. Desi simpla vizitare a unui parc national sau arie protejata nu reprezinta ecoturism, ci turism în natura, evolutia numarului de vizitatori din aceste zone este un indicator si pentru tendintele din ecoturism.
Cercetarile întreprinse la începutul anilor '90 au înregistrat o crestere masiva a turismului în parcuri nationale pe principalele piete ecoturistice, indicând o schimbare a preferintelor turistilor, de la destinatiile europene traditionale, la o gama mai larga de destinatii în arii naturale, majoritatea în tari cu economie slab dezvoltata.
3.1.3. Ecoturismul ca oportunitate de afaceri
Ecoturismul a aparut initial ca o oportunitate de afaceri, creata de interesul tot mai mare
pentru soarta planetei. La prima vedere, cele doua preocupari sunt incompatibile si totusi, o afacere ecoturistica poate avea succes pe termen lung daca este o afacere responsabila, care respecta legile pietei si ale dezvoltarii durabile deopotriva.
Ecoturismul este puternic dependent de angajamentul întreprinzatorilor în aplicarea unui set
unic de standarde de operare, standarde care au evoluat permanent în ultimii zece ani. Faptul ca nu exista un organism de reglementare la nivel international si ca standardele în domeniul ecoturismului sunt destul de dificil de evaluat, a permis operatorilor si guvernelor sa promoveze ecoturismul în mod necontrolat.
Conferintele internationale, seminariile si publicatiile aparute în ultimii ani au avut un rol
important în educarea ecoturistica a operatorilor si guvernelor, însa întelegerea gresita a termenului ramâne înca o problema.
În urma dezbaterilor ce au avut loc în cadrul Summit-ului Mondial al Ecoturismului (Ouébec,
2002), participantii au formulat o serie de recomandari adresate guvernelor, sectorului privat,
organizatiilor non-guvernamentale, institutelor de cercetare, agentiilor de dezvoltare si comunitatilor locale. Prezentam în continuare cele mai importante recomandari care vizeaza sectorul privat(agentii de turism si touroperatori proprietari ai unitatilor de cazare si alimentatie, ai echipamentelor de agrement si ai terenurilor de interes ecoturistic etc.):
afacerile ecoturistice trebuie sa fie profitabile pentru toti stakeholderii implicati deopotriva:
proprietari, investitori, manageri si angajati, comunitati locale si organizatii de conservare din ariile naturale în care acestea se desfasoara;
conceperea, dezvoltarea si conducerea afacerilor trebuie sa duca la minimizarea efectelor
negative sa contribuie pozitiv la conservarea ecosistemelor fragile si a mediului în general, sa aduca beneficii directe comunitatilor locale
întreprinzatorii trebuie sa se asigure ca designul, planificarea, dezvoltarea si operarea
facilitatilor ecoturistice încorporeaza principiile durabilitatii.
3.2. Experienta internationala în planul organizarii ecoturismului
Desi fenomenul turistic în sine a cunoscut consacrarea mondiala de câteva decenii bune,
ecoturismul face primii pasi pe calea afirmarii ca model fundamental al unei dezvoltari controlate,
"Laguna de la Lagarto Lodge"- O poveste de success
Studiu de caz
" Am sosit în
niciodata, nici în cele mai caudate vise, nu m-am gândit ca voi ramâne permanent aici si voi fi
proprietarul unui hotel în jungla în partea de nord, în cea mai nedezvoltata regiune a tarii.
Iata cum a început totul.din trecut, de când familia mea detinea o ferma în estul
Germaniei, unde am crescut si de unde, datorita celui de-al doilea razboi mondial a trebuit sa plec ramânând cu visul de a detinea o bucata mare de pamânt pe care sa o numesc dupa bunul meu plac. Acest vis s-a materializat în 1981, când am avut prilejul sa cumpar 110 hectare de padure tropicala în partea nordica a Costa Ricai, într-o zona numita Boca Tapada, aproape de Nicaragua, la 12 Km sud de râul San Juan si 2 Km de râul San Carlos.
Initial nu am stiut ce destinatie sa-i dau acestui pamânt unde vara se putea ajunje doar cu
un automobil cu tractiune intregrala, iar în sezonul umed calare. M-am gândit sa-l transform întrun pamânt agricol, sa tai padurea si sa plantez diverse: ananas, piper, arbusti de cacao s.a. la
vremea aceea cuvântul "ecologie
" nu prea fusese auzit în
restrictii împotriva despaduririi.
La o petrecere, în timp ce discutam cu un prieten despre destinatia terenului detinut,
acesta mi-a marturisit ca facea parte dintr-o miscare ecologista asa încât m-a sfatuit sa nu
despaduresc zona, ci sa construiesc câteva cai de acces si o casa. În 1989, am decis sa
construiesc o casa, a carei terasa sa aiba vedere la o laguna din apropiere. În acel timp nu exista
electricitate si deranjându-ma zgomotul unui generator, am instalat panouri solare. Dupa 2 ani de
comentarii favorabile din partea cunoscutilor ce m-au vizitat, am decis sa maresc casa si sa încep
o afacere. Am fost foarte
norocos ca o mare agentie de turism germana a inclus
programul lor de Vizitare a Costa Ricai, trimitându-mi în fiecare saptamâna câte un grup de 25 de turisti ce stateau 2 nopti, încasarile astfel obtinute acoperindu-mi cheltuielile de întretinere.
Începutul a fost greu, mai ales datorita accesului greoi în zona, însa turistii nu au fost deranjati,
dimpotriva au adorat împrejurimile tropicale si linistea neîntrerupta. În urmatorii 2 ani am
îmbunatatit accesul în zona si m-am împrietenit cu localnicii din Boca Tapada. Am mai cumparat
180 de hectare de pamânt, am înfiintat o herghelie de cai si am plantat 22 de hectare cu palmieri.
Între timp
multi dintre ei provenind
din Europa, dar si din Japonia si
ecoturismul. Hotelul a devenit primul angajator dintr-o regiune ce nu ofera locuri de munca.
Hotelul a ajutat la crearea unor locuri de munca si în mod indirect: a ajutat un localnic sa-si cumpere doua barci cu care turistii se plimba pe râurile învecinate, ulterior acesta platindu-si
datoria, iar la confluenta celor doua râuri s-a dezvoltat un mic restaurant. Bucatarul Adolfo, un
refugiat din
bucataria costaricana si pe vechiul continent. Ghidului local Oscar i s-a platit un sejur în SUA, de
unde s-a întors un bun vorbitor de limba engleza, dar si un excelent ghid pentru admirarea
pasarilor(birdwatching). Cu ajutorul unui club din SUA, am sponsorizat 5 scoli din zonele cu copii saraci si am adus 4 dentisti pentru a face o campanie oferind servicii stomatologice gratuite.
Într-un final am convins Compania de Electricitate sa conecteze satul si hotelul la reteaua
de electricitate. Au fost îmbunatatite drumurile. În prezent, localnicii ma consulta pentru tot felul de proiecte ce au ca scop crearea unor noi locuri de munca. Acum sunt mândri ca Boca Tapada este trecuta pe toate hartile din ghidurile turistice internationale si ca apar chiar si în programele TV internationale.
Suntem mândri ca am dovedit ca turismul poate contribui la dezvoltarea unei zone sarace
si izolate si am aratat ca mentinerea si protejarea padurii tropicale pentru generatiile viitoare este
mai profitabila decât distrugerea acesteia cu toata fauna si flora sa exuberanta".
echilibrate, durabile. Ecoturismul este o forma a turismului constient si responsabil fata de natura, de comunitate si valorile ei, fata de însisi turistii.
În ciuda timpului relativ scurt (aproximativ 10 ani) de când s-a conturat la nivel mondial,
ecoturismul cunoaste de la an la an noi dimensiuni, implicând un numar din ce în ce mai mare de
persoane. Într-o lume în care globalizarea este o realitate de necontestat, ecoturismul devine un mijloc de eliminare teoretica a frontierelor traditionale ale statelor* si de cunoastere a cât mai multor zone remarcabile prin cadrul natural si prin cultura.
Baza de date a ariilor protejate realizata de catre World Conservation Monitoring Centre
contine 30.361 de înregistrari de arii protejate recunoscute de catre UICN, 13.915 de înregistrari ale nor arii care nu sunt recunoscute de catre UICN si alte 16.288 de arii protejate care au un statut ncert. Baza de date se actualizeaza periodic, la aproximativ fiecare trei ani, pentru a asigura realizarea nei noi editii a Listei cu Arii Protejate a Natiunilor Unite.
Prin integrarea datelor specifice acestui numar impresionant de arii protejate a rezultat
urmatoarea situatie, care, în limita erorilor acceptate, defineste într-o anumita masura situatia ariilor rotejate la nivel global.
Ecoturismul in ariile protejate - experienta internationala si a României
Parcurile nationale si alte arii protejate ale lumii au fost întotdeauna destinatiile preferate
pentru acei turisti care cauta contactul cu natura. Odata cu înfiintarea Parcului National Yellowstone in1872, aceste tipuri de arii protejate au fost, prin definitie, deschise publicului vizitator. Conform .S. National Public Service Act (1916), care a avut o contributie fundamentala în modelarea cadrului onceptual pentru înfiintarea ariilor protejate, parcurile nationale nu sunt doar pentru "conservareapeisajului si a obiectivelor naturale, culturale si a vietii salbatice", ci si pentru "a întretine satisfactia vzitatorilor în asemenea mod si prin asemenea metode care sa le lase intacte pentru generatiile viitoare". De-a lungul anilor si alte categorii de arii protejate au fost adaugate, aproape toate, chiar si ele cu multiple întrebuintari, permitând anumite forme de vizitare.
Astfel, de circa 130 de ani, se poate vorbi despre turismul în parcuri nationale si alte arii
protejate, ca o forma de turism cu tot mai
multi adepti, cu o experienta din ce în ce mai
profunda si cu n interes crescând din partea autoritatilor.
Toate acestea vor fi analizate în continuare, încercând o decriere a ceea ce
s-a înregistrat pâna în prezent în plan international si în
Turismul în ariile protejate din România
România are un capital natural deosebit de divers. Acest fapt se datoreaza în parte conditiilor
fizico-geografice care includ munti, câmpii, retele hidrografice majore, zone umede si unul din cele ai vaste sisteme de delta ale Europei (Delta Dunarii). De asemenea, datorita pozitiei geografice a României, flora si fauna prezinta influente asiatice dinspre nord, mediteraneene dinspre sud si componente continental europene dinspre nord-vest. În sfârsit, relativa stabilitate a populatiei în ultimii 60 de ani, lipsa mecanizarii în sectorul forestier si dezvoltarea economica lenta au determinat o xploatare mai redusa a resurselor decât în majoritatea altor zone din Europa. Rezultatul general onsta în diversitatea florei si faunei, inclusiv în existenta unor populatii de lupi, ursi, capre negre si rsi, care sunt considerate ca fiind printre cele mai mari din Europa, precum si în existenta unor xtinse habitate forestiere si alpine nealterate, asociate lantului muntos al Carpatilor. aloarea capitalului natural al României a impus de-a lungul timpului luarea unor masuri de rotectie a naturii. In prezent, Reteaua Nationala de Arii Protejate include un numar de 579 arii rotejate (între care 13 parcuri nationale) ce reprezinta 5,18% din teritoriul României (1.234.710 ha). Tei dintre acestea sunt recunoscute international ca Rezervatii ale Biosferei în cadrul Programului UESCO - MAB, si anume: Retezat, Pietrosul Rodnei si Delta Dunarii. Ultima este de asemenea nscrisa pe lista Patrimoniului Natural Mondial si pe lista Ramsar, a zonelor umede de importanta internationala.
|
