Instalarea fortata a sistemului comunist

Instalarea fortata a sistemului comunist

Perioada care incepe cu ocupatia sovietica a rasturnat toate valorile societatii romanesti. Mare parte din elita noastra intelectuala si politica a fost fie suprimata in inchisori sau la canalul Dunare-Marea Neagra, fie obliga­ta sa se exileze. S-a instaurat o teroare pe care cei ce n-au trait-o nu sunt in stare sa si-o inchipuie. Lumea gandea un lucru, dar spunea altceva. A existat un fel de schizofrenie, ca sa ne exprimam in termeni psihiatrici, iar aceasta a durat vreme de 45 de ani.

Regimul, desigur, a avut realizarile lui: a redus con­siderabil analfabetismul; dar cand pui invatamantul in slujba exclusiva a unei ideologii straine si mincinoase, si suprimi cu salbatica brutalitate orice libertate de gandire, nu anulezi oare tot castigul alfabetizarii?

S-a intins reteaua soselelor asfaltate (de calitate sub­mediocra), s-au dublat liniile de cale ferata, mai cu seama s-au construit multe uzine, accelerand fortat industri­alizarea tarii, ceea ce a dus in mod fatal la o urbanizare precipitata si de calitatea cea mai proasta, intr-un cuvant, totul s-a facut prost. Afirmatia ca realizarile din aceasta perioada n-ar fi fost posibile fara regimul comunist e ridi­cola. De pilda, pentru reconstructia Europei de Vest dupa cumplitele distrugeri ale razboiului, americanii au pro­movat faimosul „Plan Marshall' (dupa numele gene­ralului, fost Sef de Stat-Major, apoi Secretar de Stat — adica ministru de externe). Acest plan de ajutorare eco­nomica, esalonat pe mai multi ani, a permis revenirea la normalitate a jumatatii apusene a Europei. Cand unele state din zona comunista, de pilda Cehoslovacia, au vrut si ele sa beneficieze de acest program, Uniunea Sovietica s-a opus categoric, inchipuiti-va ce ar fi devenit tara noas­tra daca ar fi putut profita si ea de aceasta mana cereasca! in schimb, sovieticii ne-au stors cat au putut cu celebrele lor SOVROM-uri si ne-au silit sa avem o economie de tip sovietic, cu o industrie nesanatoasa.

Culmea aberatiilor economice a fost atinsa sub Ceausescu, succesorul lui Gheorghiu-Dej la conducerea partidului si a tarii. La inceput mai putin brutal decat predecesorul sau — caci in vremea lui Gheorghiu-Dej a avut loc distrugerea sistematica, conform tezelor lui Lenin, a tuturor paturilor sociale mai rasarite, nu numai la nivelul straturilor sociale mai inalte, ci si la sate, morti cu miile, cu zecile de mii, in inchisori, la canalul Dunare-Marea Neagra, in deportari etc., cu vremea insa, Ceausescu si-a pierdut orice simt al masurii. Incult, dar siret si ambitios, a avut o reala dibacie politica, nu numai pe plan intern spre a-si consolida puterea dictatoriala, ci si pe plan extern pentru a da unor mari oameni politici din Occident, ca generalul de Gaulle sau presedintele Nixon, impresia ca el incerca sa desprinda Romania din clestele sovietic, in aceste incercari n-a mers insa niciodata atat de departe incat sa-i ingrijoreze pe stapanii Krem­linului.

Ba probabil ca, avand asentimentul lor, Romania a fost veriga din lantul de state satelite ale Uniunii Sovietice care pastra legatura cu tari devenite inamice, ca Israelul, Albania sau China, in acelasi timp, la adapostul reputatiei de pretinsa independenta, Ceausescu lasa ser­viciile sale „speciale' sa dea in Occident lovituri spectacu­loase care, vadit, nu puteau folosi decat serviciilor secrete ale URSS. Ceausescu a fost insotit si incurajat de oportu­nisti nepregatiti si fara scrupule, care i-au inspirat planuri de dezvoltare cu totul absurde — de pilda, hotararea crearii unor uriase otelarii intr-o tara lipsita de cele doua materii prime necesare, fier si carbune, precum si de sufi­cienta energie, iar aceasta tocmai in conjunctura in care cererea de otel pe piata mondiala era in descrestere din cauza unei adevarate revolutii tehnologice. Si, pe langa o seama de alte erori majore in planificarea economica, a inceput lucrari faraonice in capitala tarii, dupa modelul altor dementi ai lumii comuniste, ca Mao Tse Dun sau Kim Ir Sen. Cate scoli, spitale, sosele s-ar fi putut cladi cu miliardele cheltuite pentru daramarea (cu o nemaipo­menita lipsa de omenie) a unui intreg cartier al Bucu­restilor si ridicarea acelei monstruoase cladiri numite „Casa Poporului', precum si a acelui bulevard luxos, mai lung si mai larg decat Champs-Elysees de la Paris! Pro­paganda comunista a facut caz de toate aceste „realizari', insa o crestere economica sanatoasa, cum a fost cea din anii interbelici, ne-ar fi adus azi mai departe.

in ochii mei insa, aceste erori majore in optiunile eco­nomice, care sunt la originea crizei dramatice prin care tre­cem acum, nu sunt mostenirea cea mai tragica a regimului comunist. Mostenirea cea mai tragica consta in faptul ca acea jumatate de secol ne-a stricat sufletul.

Un regim in care minciuna a fost ridicata la rangul de metoda de guvernare, in care teroarea a dezvoltat lasi­tatea la cei mai multi si eroismul imprudent la cativa, in care delatiunea a fost considerata virtute, in care furtul, nu numai din bunul statului dar si din cel al vecinului, a sfarsit prin a aparea legitim din cauza privatiunilor per­manente si a exemplului de inselaciune venit de sus, un asemenea regim nu putea sa nu lase urme profunde in mentalitati si comportamente.

Ele sunt astazi piedica majora in integrarea noastra intr-o lume noua. Raul mi se pare atat de adanc si de generalizat incat nu stiu daca gene­ratia celor care acum sunt tineri il va mai putea starpi. Moralitatea batjocorita se repara mai greu decat uzinele invechite. Poate doar generatiile urmatoare sa reuseasca a regasi echilibrul, daca ar sti, cu hotarare, sa impuna cul­tul cinstei, al respectului pentru cuvantul dat si pentru semeni.

Pe plan politic, imi pun nadejdea in dezvoltarea unui regim parlamentar civilizat. Mi se va raspunde ca au presa proasta Parlamentul, „politicienii' etc. Va amintesc butada lui Winston Churchill: sistemul parlamentar e detestabil dar e cel mai putin rau din cate cunoastem. Apoi imi pun nadejdea in integrarea noastra in marea comunitate europeana, in marea familie a Europei unite, in care tarile care au aderat acum 15-20 de ani au facut un salt inainte fenomenal. Am vazut cu ochii mei: Grecia de azi fata de Grecia de acum 20 de ani e de nerecunoscut. Pana si tari mari si bogate ca Franta au fost transfigurate din punct de vedere economic de cand au initiat (cu multe reticente interne) aceasta Uniune acum 50 de ani. Acolo e si viitorul tarii noastre.

Nu inseamna sa idealizam naiv Occidentul. Dar ge­mul fiecarui popor sta in a sti sa adapteze propriei sale mosteniri integrarea intr-un ansamblu mai larg. Eu cred ca abilitatea noastra politica ne va ajuta nu numai sa intram in acest mare ansamblu continental, dar si sa jucam in sanul lui un rol de frunte. Este crezul meu. Ramane ca generatiile viitoare sa-l implineasca!