|
|
|
|
categorii de design
Exista o clasificare traditionala pe categorii mari potrivit genului proxim - design de interior, design de produs, design grafic - cu subcategorii in functie de diferenta specifica - design vestimen 10310m1218k tar si accesorii/fashion design, design de mobilier/furniture design, design de obiecte domestice, design industrial, design urban, design informational/information design, design de automobile si masini de transport/car design/transportation design, communication design, identitate vizuala - corporate identity.
S-au conturat subcategorii noi ca urmare a evolutiei tehnologiei si calculatorului: webdesign, grafica 2D si 3D cu softurile respective (3D Studio MAX), animatie (MAYA, Flash), generice de film, design multimedia, sound design etc.
Trebuie preceputa distinctia intre design fara program si design cu program bazat pe o filosofie si principii generale (dincolo de criterii pur stilistice), de exemplu design ecologic;
- 1750 pana la 1850 a existat design fara denumire si program;
- dupa 1850 apare designul ca specializare odata cu dezvoltarea societatii industriale (Arts&Crafts, Jugendstil, Bauhaus - idealul unitatii de stil)
- dupa 1950 odata cu dezvoltarea societatii de consum - consumerism apare o diversificare stilistica si specializare in design, mass media, video
- Designul sec. XX este dominat de imagini utopice ce-l diferentiaza de producatorii de secol XVIII care se bazau pe modele arhaice in efortul lor de a rezista inovatiei. Nimic nu a infrant progresul, sinonim cu industrializarea si abundenta de produse, cu inovatia care aduce schimbari (dureroase pentru mestesugari care nu se pota adapta la ce nu cunosc). Sunt schimari dorite si nedorite, designul transformand modele originale, prototipurile arhaice. Designul produselor industriale aduce schimbari formale si stilistice, depasind judecata "form follows function" (dupa care produsele cu aceeasi functiune ar trebui sa aiba acelasi design).
- Majoritatea considera ca designul industrial este o ocupatie noua, specifica sec. XX, ca o consecinta a depresiunii economice interbelice. S-a vehiculat ideea ca masinile au ruinat designul, ca interventia masinii in ind. imbracamintei si a mobilei au determinat transformarea acelor cabinet makers din proprii lor patroni in oameni saraci si disperati. Ca urmare a productiei de masa a unui obiect cu un anume design, producatorii incep sa se desosebeasca, si in Marea Britanie apare notiunea de copyright pentru design ce oferea protectie producatorilor autohtoni, iar statul incurajeaza si sustine dezvoltarea scolilor de design si industrie.
Paul Constantin, "Mica enciclopedie de arhitectura, arte decorative si
aplicate moderne",
DESIGN INDUSTRIAL= expresie britanica care, ad literam, s-ar traduce prin proiectare industriala (design-plan, intentie, proiect), dar termenul repr. un domeniu de creatie pluridisciplinar; teoreticianul Tomas Maldonado vorbea despre acel sentiment nemarturisit de ilegalitate pe care-l incearca designerii atunci cand sunt obligati sa tina fie locul artistului, fie pe cel al inginerului; Raymond Loewy, patriarhul designului industrial, lanseaza pe la 1930 sloganul 'uratul se vinde greu", asertiune reala asemeni devizei "good design, good business"
- stilul geometric tip Bauhaus a inspirat minimalismul anilor 1960 si 1970, preluand formele streamline ale anilor 1950. Designul pop a fost o reactie impotriva conceptului de good design decretat de designerii si arhitectii modernismului. In timp ce curentul Pop se concentra pe hibridul dintre good design si bad design, folosind imageria colectiva derivata din benzi desenate si reclame (ca embleme ale culturii de consum), celelalte trenduri in design - minimalism si Op Art - au dus mai departe teoria modernista alaturi de linii geometrice extreme. Ca reactie, in anii 1980 apare postmodernismul parodic, autoironic si pluralist-individualist.
- Potrivit lui Forty, odata cu dezvoltarea designului industrial, achizitionarea unui produs se petrece ca urmare a perceperii acelui produs ca obiect al dorintei sugerate de catre vanzator, de obicei si producator. Acesta induce clientului dorinta de a avea un anume aspect al obiectului, ajungand chiar sa-i inoculeze dorinta pentru un anume obiect. De ex., are loc diversificarea designului pentru un singur produs (de ex. cutit de buzunar sau aparat de ras) care, la inceput, nu se adresa unei categorii diferite de utilizatori (caracteristica a designului industrial de secol XX). Evident, apare prima diferentiere a designului, in functie de sexe, la sf. sec. XIX - delicat, sensibil pentru femei care nu activau social, ci erau restranse la viata privata, si puternic, viguros, aventuros pentru barbati.
Dezamagirea psihologica post-achizitie, precum si disconfortul psihic determinat de multitudinea aproape infinita a optiunilor de cumparare a unui produs, sunt simptome colective ale societatii consumeriste care constituie subiectul unui curs de alta factura. Important este ca designul este folosit abuziv ca instrument de presiune psihologica ce te "obliga" sa optezi pentru un produs creat intr-un anume fel.
|
