Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
Upload




























DREPTURILE ASUPRA BUNURILOR - DREPTUL DE PROPRIETATE

Drept




DREPTURILE ASUPRA BUNURILOR - DREPTUL DE PROPRIETATE

Definitia si caracterele juridice ale dreptului de proprietate

Definitia dreptului de proprietate

Codul civil romān defineste proprietatea īn art. 480 astfel:

"Proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura si dispune de un lucru




īn mod exclusiv si absolut, īnsa īn limitele determinate de lege".

Atributele dreptului de proprietate sunt urmatoarele:

- posesia (jus utendi). Dreptul de a folosi bunul, denumit si usus, este 626d35g

posibilitatea care-i permite proprietarului sa-l stapāneasca efectiv si īn mod

nemijlocit. Proprietarul poate transmite acest atribut unei alte persoane, care

va exercita astfel un uz derivat din puterile titularului dreptului de

proprietate;

- folosinta (jus fruendi). Dreptul de a culege fructele bunului, denumit si

fructus, este prerogativa conferita titularului dreptului de proprietate de a

culege si percepe fructele produse de acesta. Este vorba despre fructele

naturale, industriale sau civile, pe care le produce bunul, daca acesta este

frugifer.

Si acest drept poate fi transmis, cel mai adesea īnsotit de jus utendi,

fara ca existenta dreptului de proprietate sa fie afectata;

- dispozitia (jus abutendi). Dreptul de a dispune de lucru, denumit si abusus,

are doua componente: dispozitia juridica si dispozitia materiala.

Dreptul de dispozitie juridica consta īn competenta titularului de a

īnstraina bunul sau de a-si dezmembra dreptul de proprietate constituind

asupra acestuia drepturi reale īn favoarea altor persoane. Posibilitatea de a

dispune de substanta bunului prin transformare, consumare sau chiar

distrugere reprezinta dispozitia materiala.

Ceea ce caracterizeaza īn maniera cea mai pregnanta dreptul de

proprietate este atributul dispozitiei, si anume partea referitoare la dispozitia

12

juridica. Dreptul de dispozitie este singurul atribut a carui īnstrainare duce la

īnsasi pierderea dreptului de proprietate. Dezmembrarea celorlalte

atribute ale proprietatii va limita acest drept, dar nu va fi de natura sa

conduca la pierderea sa. De aceea, s-a si spus ca dreptul de a dispune ramāne

definitiv fixat īn puterea titularului dreptului de proprietate chiar si atunci

cānd proprietatea este dezmembrata.

Īn literatura juridica, proprietatea a fost definita tinānd cont de

caracterele si atributele sale īn modul urmator: Proprietatea este un drept

asupra unui lucru īn virtutea caruia lucrul se afla supus īn mod exclusiv si

perpetuu la puterea unei persoane sau a celor ce īl dobāndesc de la ea, si

care se manifesta prin facultatea de a servi, a se bucura si a dispune īn mod

liber de acel lucru.

Caracterele juridice ale dreptului de proprietate

Drept absolut

Acest caracter al dreptului de proprietate de a fi un drept absolut

rezulta din definitia data de Codul civil. Din punct de vedere al continutului

sau juridic, dreptul de proprietate nu este absolut, deoarece este un drept

limitat de lege, acest lucru rezultānd din textul art.480 C. civ., care prevede

ca dreptul de proprietate se exercita numai "īn limitele determinate de lege";

or, un drept limitat de lege nu poate fi un drept absolut.

Dreptul de proprietate este absolut, deoarece este recunoscut

titularului sau, īn raporturile acestuia cu toti ceilalti, care sunt obligati sa nu

faca nimic de natura a-l īncalca. Asadar, termenul ,,absolut" poate fi īnteles

īn sensul ca dreptul de proprietate este opozabil tuturor, adica erga omnes,

dar limitat īn continutul sau.

Referitor la aceasta, precizam ca art.480 Cod civil prevede ca dreptul

de proprietate se exercita numai īn limitele determinate de ,,lege". Īn acelasi

sens sunt si dispozitiile art. 44 pct.1 din Constitutia Romāniei conform

caruia continutul si limitele acestui drept sunt stabilite de lege.

Dar, dreptul de proprietate este absolut daca īl comparam cu celelalte

drepturi reale. Proprietatea este cel mai absolut dintre toate drepturile reale,

deoarece ea singura da o putere completa asupra lucrului. Singura

proprietatea reuseste cele trei atribute: usus, fructus si abusus. Īn concluzie,

se poate spune ca proprietatea este absoluta īn comparatie cu formele ei

anterioare sau cu celelalte drepturi reale. Ea nu este īnsa absoluta īn ea

īnsasi.

Drept exclusiv

13

Acest caracter al dreptului de proprietate rezulta, ca si caracterul

absolut, tot din art. 480 Cod civil, care īl proclama expres. Dreptul de

proprietate este exclusiv īn sensul ca proprietarul singur poate exercita

asupra lucrului cele trei atribute ale proprietatii, servindu-se, folosindu-se si

dispunānd de lucrul ce-i apartine; īn exercitiul dreptului sau, proprietarul

exclude pe toti ceilalti oameni, si acestia au obligatia de a respecta puterea

sa. Īn virtutea acestei puteri exclusive, proprietarul poate face īn principiu

asupra lucrului orice act, cu conditia ca acel act sa nu fie contrar ordinii

publice si dispozitiilor imperative ale legilor. El poate sa faca relativ la un

lucru acte materiale de uz, de folosinta, de cultura sau chiar de distrugere,

precum si acte juridice de fructificare prin cedarea folosintei lucrului īn

schimbul unei sume, sau de īnstrainare totala sau partiala. Tot īn virtutea

acestei puteri exclusive, proprietarul are dreptul de a se abtine de a face orice

act asupra lucrului, de a-l lasa īn parasire si de a-l abandona.

Drept perpetuu

Acest caracter, fara a fi esential, ca puterea exclusiva de a dispune,

este totusi important si general. Caracterul de drept perpetuu al proprietatii

nu īnseamna ca proprietarul nu poate pierde dreptul sau asupra lucrului.

Caracterul de drept perpetuu se manifesta īn cazul īnstrainarii prin faptul ca

se stinge proprietatea īn patrimoniul alienatorului numai pentru a renaste īn

patrimoniul dobānditorului, asa īncāt īnstrainarea transmite proprietatea fara

sa o stinga; ea continua sa existe, privita īn calitatea sa abstracta de drept

real, independent de schimbarea succesiva īn persoana titularilor ei. Īn

concluzie, dreptul de proprietate se perpetueaza transmitāndu-se.

Drept al carui continut si limite sunt stabilite de lege

Acest caracter reiese din chiar textul art. 480 C. Civ., care arata ca

dreptul de proprietate se exercita numai "īn limitele determinate de lege".

Continutul si limitele dreptului de proprietate sunt stabilite, īn primul

rānd, de Constitutie īn art. 44, care, asa cum am mentionat, prevede ca

"Dreptul de proprietate, precum si creantele asupra statului, sunt garantate.

Continutul si limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege".

Continutul si limitele dreptului de proprietate se gasesc dezvoltate īn

Codul civil si īn alte legi organice care reglementeaza, prin normele lor,

limitele si continutul dreptului de proprietate.

Codul civil, īn art. 480 si urmatoarele, reglementeaza dreptul de

proprietate īn continut si limite.

Felurile proprietatii īn raport de titular

14

Īn raport de titular, proprietatea poate sa fie proprietate publica si

proprietate privata.

Art. 136 din Constitutia Romāniei prevede:

,,(1) Proprietatea este publica sau privata.

(2) Proprietatea publica este garantata si ocrotita prin lege si apartine statului

sau unitatilor administrativ-teritoriale.

(3) Bogatiile de interes public ale subsolului, spatiul aerian, apele cu

potential energetic valorificabil, de interes national, plajele, marea

teritoriala, resursele naturale ale zonei economice si ale platoului

continental, precum si alte bunuri stabilite de legea organica fac obiectul

exclusiv al proprietatii publice.

(4) Bunurile proprietate publica sunt inalienabile. Īn conditiile legii organice,

ele pot fi date īn administrare regiilor autonome ori institutiilor publice sau

pot fi concesionate ori īnchiriate; de asemenea, ele pot fi date īn folosinta

gratuita institutiilor de utilitate publica.

(5) Proprietatea privata este inviolabila, īn conditiile legii organice".

Per a contrario, ceea ce nu este public este privat. Proprietatea

publica este acea forma de proprietate care apartine statului sau unitatilor

administrativ-teritoriale. Proprietatea privata apartine persoanelor fizice sau

juridice.

Dreptul de proprietate privata

Definitia

Dreptul de proprietate privata este acel drept de proprietate, care are

ca titular statul, unitatile administrativ-teritoriale, persoane juridice si

persoane fizice asupra bunurilor mobile sau imobile aflate īn circuitul civil,

acestia exercitānd asupra lor atributele conferite de dreptul de proprietate

(posesia, folosinta, dispozitia) īn nume si interes propriu īn limitele

determinate de lege.

Caracterele juridice ale dreptului de proprietate privata:

- drept alienabil: indiferent de titularul lor, bunurile ce formeaza obiectul

dreptului de proprietate privata sunt īn circuitul civil;



- drept prescriptibil: bunurile proprietate privata sunt supuse prescriptiei

extinctive si achizitive. Titularii dreptului de proprietate asupra acestor

bunuri pot dobāndi dreptul de proprietate prin efectul uzucapiunii;

- drept sesizabil: bunurile vor putea fi urmarite de creditori pentru

satisfacerea creantelor lor indiferent de natura bunului (mobil sau imobil);

fac exceptie bunurile care constituie obiect al domeniului privat al statului

sau al unitatilor administrativ-teritoriale, care nu vor putea fi urmarite,

15

pentru ca statul e prezumat a fi solvabil, indiferent daca bunurile apartin

domeniului public sau privat.

Subiectele dreptului de proprietate privata pot fi persoanele fizice,

persoanele juridice, statul si unitatile administrativ-teritoriale.

Obiectul dreptului de proprietate privata

Spre deosebire de dreptul de proprietate publica, al carui obiect este

limitat, obiect al dreptului de proprietate privata poate fi orice bun, cu

singura exceptie a bunurilor care, conform art. 136 alin. 4 din Constitutie,

fac obiectul exclusiv al proprietatii publice.

Dreptul de proprietate publica

Notiune si reglementare legala

Proprietatea publica este reglementata īn Constitutia Romāniei,

Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publica si regimul juridic al

acesteia, Legea nr. 18/1991, legea fondului funciar, modificata si

completata prin Legea nr. 247/2005 si Legea nr. 215/2001 a administratiei

publice locale.

Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publica si regimul juridic al

acesteia dispune, īn art. 1, ca dreptul de proprietate publica apartine statului

sau unitatilor administrativ-teritoriale, asupra bunurilor care, potrivit legii

sau prin natura lor, sunt de uz sau de interes public.

Domeniul public si domeniul privat

Domeniul public cuprinde bunurile ce fac parte din domeniul statului

si bunurile ce fac parte din domeniul privat; el ar putea fi caracterizat ca

fiind acel domeniu din care fac parte bunurile - proprietate publica ce

apartin statului, unitatilor administrativ-teritoriale sau totalitatea bunurilor ce

formeaza obiectul dreptului de proprietate publica. Bunurile ce formeaza

obiectul dreptului de proprietate publica alcatuiesc domeniul public si se

numesc bunuri domeniale, spre deosebire de bunurile ce apartin

particularilor - persoane fizice sau juridice, altele decāt statul si unitatile

administrativ-teritoriale si care formeaza circuitul civil.

Notiunea de domeniu public nu se confunda cu cea de proprietate

publica, deoarece domeniul public este o totalitate de bunuri ce formeaza

obiectul proprietatii publice, īn timp ce proprietatea publica este o institutie

juridica ce are titulari strict determinati prin norma constitutionala. Sfera

titularilor dreptului de proprietate publica este stabilita prin Constitutie, īn

16

timp ce sfera obiectului proprietatii publice este īnceputa īn Constitutie si

completata prin Legea nr.213/1998.

Regimul juridic al domeniului public este dominat de principiul ca

bunurile apartinānd domeniului public nu pot fi sustrase de la afectatiunea

lor normala, pentru ca aceste bunuri sunt considerate inalienabile,

imprescriptibile si insesizabile.

Subiectele dreptului de proprietate publica

Subiectele dreptului de proprietate publica sunt:

1) statul, pentru bunurile din domeniul public de interes national ;

2) unitatile administrativ-teritoriale, pentru bunurile din domeniul public

de interes local.

Caracterele juridice ale dreptului de proprietate publica:

1) drept inalienabil, īn sensul ca bunurile apartinānd dreptului de proprietate

publica nu pot fi īnstrainate (actele de īnstrainare cu privire la aceste bunuri

sunt sanctionate cu nulitate absoluta) ;

2) drept imprescriptibil. Bunurile apartinānd domeniului public al statului si

unitatilor administrativ-teritoriale sunt imprescriptibile atāt extinctiv, cāt si

achizitiv. Din punct de vedere extinctiv, actiunea īn revendicare a unui bun

poate fi exercitata oricānd, astfel ca ea nu se stinge. Din punct de vedere

achizitiv, actiunea īn revendicare cu privire la un bun apartinānd domeniului

public nu poate fi paralizata prin invocarea dobāndirii dreptului de

proprietate asupra bunului prin uzucapiune;

3) drept insesizabil, īn sensul ca bunurile proprietate publica nu pot fi

urmarite de creditorii proprietarului lor sau de creditorii celor carora le-au

fost date īn administrare sau cu orice titlu.

Obiectul dreptului de proprietate publica

Constitutia Romāniei enumera cu caracter general bunurile

proprietate publica ce alcatuiesc obiectul dreptului de proprietate publica.

Sfera de cuprindere a acestor bunuri este stabilita, cum am aratat, īn

art.136 (3).

Criteriile īn baza carora sunt incluse īn domeniul public anumite

bunuri sunt:

. Declaratia legii - fac parte din domeniul public bunurile expres enumerate

īn acest sens de lege.

. Natura bunurilor - intra īn domeniul public acele bunuri care sunt de uz

sau de interes public.

. Afectatiunea bunurilor - intra īn alcatuirea domeniului public acele bunuri

ce sunt destinate uzului sau interesului public.

17

Sunt bunuri de uz public acele bunuri care prin natura lor sunt de

folosinta generala (parcuri publice, drumuri publice, piete publice); de

interes public sunt acele bunuri ce intereseaza toti membrii societatii, chiar

daca nu au acces nemijlocit la folosinta acestor bunuri (scolile, spitalele,

muzee etc.).

Modurile de dobāndire a dreptului de proprietate publica:

- pe cale naturala;

- prin achizitii publice efectuate īn conditiile legii;

- prin expropriere pentru cauza de utilitate publica;

- prin acte de donatii/legate acceptate de Guvern /consiliu judetean/ local,

daca bunul īn cauza intra īn domeniul public;

- prin trecerea unor bunuri din domeniul privat al statului sau unitatilor

administrativ-teritoriale īn domeniul public al acestora pentru cauza de

utilitate publica; actele administrative de trecere a unui bun īn domeniul

public sunt supuse controlului institutiilor de contencios administrativ atunci

cānd se apreciaza ca masura luata este ilegala, īn sensul ca bunul respectiv

nu īndeplinea conditia utilitatii publice ceruta de lege.

Un astfel de control vizeaza, īn primul rānd, daca un astfel de bun

poate fi afectat uzului sau interesului public, adica daca bunul respectiv este

de utilitate publica.

Regimul juridic al dreptului de proprietate publica

Art.5 din Legea 213/1998 prevede ca regimul juridic al dreptului de

proprietate publica e reglementat prin aceasta lege, daca prin legi speciale nu

se dispune altfel; aceasta lege cuprinde sediul materiei īn ceea ce priveste

exercitarea dreptului de proprietate publica; regula de baza ce guverneaza

regimul juridic al dreptului de proprietate publica este ca exercitarea acestui

drept sa nu fie dispusa prin legi speciale. Īn situatia īn care prin legi speciale

nu se stabileste un regim juridic derogator, se aplica prevederile legii

organice īn ceea ce priveste regimul juridic.

Exercitarea dreptului de proprietate publica

Titularii dreptului de proprietate publica sunt statul si unitatile

administrativ-teritoriale, ca subiecte de drept public, investite cu prerogative

de putere.

Exercitarea dreptului de proprietate publica revine, potrivit

dispozitiilor legale, organelor centrale ale puterii executive - Guvern,

ministere, alte autoritati centrale, pentru bunurile din domeniul public

18

national, si autoritatilor locale, pentru bunurile din domeniul public de

interes local; autoritati care īnfaptuiesc administrarea generala a domeniului

public.

Bunurile proprietate publica pot fi date īn administrare, concesionate,

īnchiriate sau date īn folosinta gratuita.

Īngradirile dreptului de proprietate

Īngradirile sau restrictiile dreptului de proprietate sunt stabilite prin

lege, prin conventia partilor sau pe cale judecatoreasca.

Īngradirile legale pot fi de interes public si de interes privat. Cele de

interes public sunt: īngradirile de interes edilitar si de estetica urbana ;

īngradiri īn interes de salubritate si sanatate publica; īngradiri īn interes

cultural, istoric si arhitectonic; īngradiri īn interes economic general sau

interes fiscal; īngradiri īn interes de aparare a tarii, īngradirile proprietatii īn



zona de frontiera; servitutile aeronautice, precum si īngradirile care rezulta

din regimul juridic al padurilor, al apelor, al construirii drumurilor, privind

cararea pe marginea apelor navigabile; īngradiri privind unele bunuri

mobile: medicamente si substante toxice, stupefiantele, armele si munitiile,

bunurile din fondul arhivistic, bunurile din patrimoniul national-cultural.

Īngradirile legale de interes privat decurg din raportul de vecinatate.

Codul civil le numeste servituti naturale si servituti legale. Servitutile

naturale sunt: obligatia de granituire; obligatia de a contribui la īngradirea

proprietatii; īngradirea referitoare la scurgerea apelor; īngradirea referitoare

la izvoare. Servitutile legale sunt: servitutea de trecere pe locul vecin;

servitutea de vedere pe proprietatea vecinului; īngradirea referitoare la

plantatii si constructii; servitutea de picatura a stresinilor; servitutea zidului,

gardului si santului comun; servitutea legala prevazuta de Legea petrolului

nr.134/1995.

Īngradirile conventionale sunt cele care īsi au izvorul īn conventia

partilor.

Īngradirile pe cale judecatoreasca sunt acele īngradiri pe care le

hotaraste instanta de judecata, ele rezultānd din raporturile de vecinatate.

Apararea dreptului de proprietate si a celorlalte drepturi reale

Actiunile petitorii sunt actiuni reale prin care se urmareste apararea

dreptului de proprietate sau a altui drept real.

Din categoria actiunilor petitorii fac parte:

- actiunea īn revendicare;

- actiunea īn granituire;

- actiunea īn prestatie tabulara;

19

- actiunea negatorie;

- actiunea confesorie.

Titularul dreptului real īncalcat sau contestat are exclusivitatea

exercitarii actiunilor petitorii, deoarece acestea privesc īnsusi fondul

dreptului.

Actiunea īn granituire

Granituirea este actiunea reala prin care reclamantul solicita instantei

sa determine, īn contradictoriu cu pārātul, prin semne exterioare, īntinderea

proprietatilor partilor. Actiunea īn granituire poate fi exercitata numai daca

titularii fondurilor limitrofe nu se pun de acord cu privire la delimitarea

liniei de hotar ori īn legatura cu suportarea cheltuielilor de delimitare.

Actiunea īn granituire este o actiune reala, petitorie, imobiliara,

imprescriptibila si declarativa de drepturi.

Caracterul real al actiunii este dat de faptul ca se īntemeiaza pe

dreptul de proprietate asupra fondului sau pe oricare alt dezmembramānt al

dreptului de proprietate.

Caracterul petitoriu decurge din scopul actiunii īn granituire, si

anume acela de delimitare a proprietatilor limitrofe, ceea ce conduce, pāna la

urma, la apararea dreptului de proprietate sau a altui drept real. Actiunea īn

granituire este o actiune imobiliara, deoarece apara drepturi reale imobiliare

si de aici decurge si caracterul sau imprescriptibil. Caracterul declarativ

rezulta din īmprejurarea ca prin exercitarea actiunii īn granituire nu se tinde

la crearea unui nou hotar īntre cele doua fonduri, ci la reconstituirea si

marcarea adevaratului hotar care exista, fara nicio īndoiala.

Actiunea īn prestatie tabulara

Este acea actiune prin care dobānditorul unui drept real imobiliar

solicita instantei de judecata obligarea celui care a transmis sau constituit un

drept real asupra bunului imobil sa predea īnscrisul necesar pentru īnscrierea

īn cartea funciara daca este singurul exemplar doveditor, iar īn caz contrar sa

dispuna īnscrierea īn cartea funciara.

Aceasta actiune este reglementata de Decretul-lege nr. 115/1938 si

Legea nr.7/1996, modificata si completata prin Legea nr. 247/2005.

Actiunea negatorie

Actiunea negatorie este o actiune reala prin care reclamantul,

proprietarul unui bun, contesta īn fata instantei de judecata ca pārātul ar

avea vreun drept real, dezmembramānt al dreptului de proprietate cu privire

la acel bun. Totodata, prin actiunea negatorie, reclamantul cere instantei sa-l

oblige pe pārāt sa īnceteze exercitarea nelegitima a dreptului contestat.

Cu toate ca actiunea negatorie este imprescriptibila extinctiv, pārātul

poate invoca īn apararea sa dobāndirea dezmembramāntului (dreptul de

20

superficie, dreptul de uzufruct, dreptul de uz, dreptul de abitatie sau dreptul

de servitute) prin uzucapiune.

Actiunea confesorie

Obiectul actiunii confesorii īl constituie obligarea pārātului la

recunoasterea existentei unui drept real, dezmembramānt al dreptului de

proprietate asupra imobilului proprietatea altei persoane, precum si obligarea

pārātului la respectarea acestui drept.

Actiunea confesorie este o actiune reala care poate fi exercitata īn

termen de 30 de ani.

Actiunea īn revendicare

Notiunea si caracterele juridice

Actiunea īn revendicare este actiunea reala petitorie prin care

reclamantul solicita instantei de judecata sa-i recunoasca dreptul de

proprietate asupra unui bun determinat si sa-l oblige pe pārāt la restituirea

posesiei bunului.

Actiunea īn revendicare este o actiune reala. Acest caracter se degaja

din faptul ca ea pune īn discutie existenta dreptului de proprietate, care este

un drept real, prin īnsasi natura sa, opozabil erga omnes.

Actiunea īn revendicare este o actiune petitorie prin care se apara

dreptul de proprietate, distingāndu-se de actiunile posesorii, care apara

posesia. Actiunea īn revendicare pune īn discutie existenta dreptului de

proprietate, care nu va putea fi recunoscut decāt daca va fi dovedit de cel

care pretinde ca este titularul acestuia.

Conditii de exercitare:

a) Titularul actiunii īn revendicare nu poate fi decāt proprietarul exclusiv al

bunului.

b) Obiectul material al actiunii īn revendicare īl constituie numai bunurile

imobile sau mobile individual determinate, aflate īn posesie nelegitima a

pārātului. Aceasta īnseamna ca titularul actiunii trebuie sa dovedeasca nu

numai dreptul de proprietate, ci si identitatea bunului revendicat.

Categorii de actiuni īn revendicare

Codul civil nu contine reglementari speciale cu privire la actiunea īn

revendicare.

Doctrina si practica judiciara au conturat regimul actiunii īn

revendicare pe baza principiilor generale ale dreptului civil si a dispozitiilor

Codului Civil referitoare la bunurile mobile si la bunurile imobile. S-a impus

distinctia īntre actiunea īn revendicarea bunurilor imobile si actiunea avānd

ca obiect bunurile mobile.

Actiunea īn revendicare imobiliara

21

Imprescriptibilitatea actiunii īn revendicare reprezinta o derogare de la

dispozitiile art.1890 Cod civil, care instituie principiul ca orice drept la

actiune este supus prescriptiei extinctive, iar termenul general de prescriptie

pentru actiunile reale este de 30 de ani.

Dovada dreptului de proprietate. Regula romana actori incubit

probatio, īnscrisa īn art.1169 Cod civil din capitolul probatiunii obligatiilor,

īsi gaseste aplicarea si īn materia dovedirii proprietatii. Potrivit acestei

reguli, reclamantul este acela care trebuie sa faca dovada ca este titularul

dreptului de proprietate asupra bunului revendicat. Prin titlu īn materia

revendicarii imobiliare se īnteleg atāt actele juridice translative de

proprietate (vānzarea, donatia etc.), cāt si cele declarative de drepturi

(hotarāre judecatoreasca, un act de partaj, o tranzactie etc.).

Reclamantul trebuie sa faca dovada ca titlul pe care-l detine emana de

la adevaratul proprietar, care la rāndul sau l-a dobāndit de la un adevarat

proprietar, si asa mai departe, pe scara tuturor autorilor anteriori. O

asemenea proba este, adeseori, imposibil de realizat, de unde si denumirea

de probatio diabolica.

Practica judiciara a elaborat o serie de reguli care se aplica īn

solutionarea diferitelor ipoteze.

Astfel, prima ipoteza este aceea īn care ambele parti prezinta titluri

scrise privind dreptul de proprietate. Īn aceasta ipoteza se disting doua

situatii, dupa cum titlurile provin de la acelasi autor sau de la autori diferiti:

a) Īn situatia īn care ambele titluri, al reclamantului si al pārātului, emana de

la acelasi autor, instanta de judecata va examina daca partile au īndeplinit

sau nu formalitatile de publicitate imobiliara. Daca s-a efectuat publicitatea,

va avea cāstig de cauza partea care a transcris actul īn cartea funciara sau cea

care a transcris mai īntāi, potrivit principiului qui prior tempore, potior jure.



Daca niciuna dintre parti nu a īndeplinit formalitatile de publicitate

imobiliara, va cāstiga partea al carei titlu are data cea mai veche. De la

aceasta regula excepteaza cazul īn care ambele titluri sunt testamente, cānd

va avea prioritate titlul cu data cea mai recenta, deoarece,īn materia

succesiunii testamentare, testamentele anterioare sunt revocate de ultimul

testament.

b) Īn situatia īn care titlurile prezentate de parti provin de la autori diferiti,

instanta va compara titlurile si va da cāstig de cauza partii al carei titlu

provine de la autorul al carui drept este preferabil. Se aplica principiul nemo

plus juris ad alium transferre potest, quam ipse habet.

A doua ipoteza este aceea cānd numai o parte detine titlul privind

proprietatea lucrului revendicat: īn cazul īn care reclamantul produce titlul,

el va cāstiga procesul daca titlul emana de la un tert, nu de la reclamantul

22

īnsusi, si daca data titlului este anterioara posesiei pārātului; īn situatia īn

care pārātul are titlul, actiunea reclamantului va fi respinsa.

Īn cea de-a treia ipoteza, niciuna dintre parti nu poate invoca un titlu si

nici dobāndirea bunului imobil prin prescriptie achizitiva ori prin

ocupatiune. Instanta de judecata va compara cele doua posesii: a

reclamantului si a pārātului. Ea va da eficienta celui a carui posesie este mai

caracterizata; celui care are posesia de buna-credinta fata de cea de reacredinta;

celui care are posesia neviciata fata de cea viciata; celui a carui

posesie are la origine un titlu fata de cea fara titlu de origine; celui a carui

posesie este mai īndelungata etc.

Actiunea īn revendicare mobiliara

Prezumtia absoluta de proprietate instituita de art.1909 alin.1 Cod

civil. Potrivit prevederilor art.1909 alin.1 Cod civil, "lucrurile miscatoare se

prescriu prin faptul posesiunii lor fara sa fie trebuinta de vreo scurgere de

timp". Aceasta regula a fost definita īn literatura de specialitate īn sensul ca

posesia de buna-credinta īn materia bunurilor mobile valoreaza titlu de

proprietate. Asadar, spre deosebire de revendicarea imobiliara, īn care

posesia instituie doar o simpla prezumtie relativa de proprietate, ce poate fi

rasturnata prin proba contrara, revendicarea bunurilor mobile, īn

majoritatea cazurilor, devine imposibila datorita prezumtiei absolute de

proprietate pe care o confera posesia bunurilor mobile.

Bunurile mobile īn privinta carora se aplica regula continuta de

art.1909 alin.1 Cod Civil

Aceasta regula se aplica cu conditia ca bunurile mobile sa fie

corporale, deoarece acestea sunt susceptibile de posesiune (de detentiune

materiala). Ea se aplica, cu caracter de exceptie, si unor bunuri incorporale,

si anume titlurilor la purtator, data fiind corporalitatea drepturilor pe care le

reprezinta, apropiindu-le īn acest fel de natura bunurilor corporale.

Reprezinta titluri la purtator: actiunile societatilor, obligatiile emise de stat

si societati, certificatele de proprietate.

A doua conditie pe care trebuie sa o īndeplineasca bunul mobil este

aceea ca el sa fie privit īn mod individual. Regula cuprinsa īn art.1909 alin.1

C. civ. nu se aplica bunurilor care formeaza o universalitate (de exemplu,

succesiunea mobiliara), precum si fondului de comert, fie pentru ca este o

universalitate, fie pentru ca este o valoare incorporala.

Totodata, textul nu se aplica bunurilor corporale mobiliare care: fac

parte din domeniul public; sunt accesorii ale unui imobil (de exemplu,

mobilierul dintr-un apartament).

Persoanele care pot invoca prezumtia de proprietate cuprinsa īn

art.1909 alin.1 Cod Civil.

23

Textul art.1909 alin.1 poate fi invocat īn favoarea sa numai de tertul

dobānditor, care, cu buna-credinta, a dobāndit bunul de la un detentor precar

caruia adevaratul proprietar i l-a īncredintat de bunavoie.

Conditiile posesiei pentru a fi aplicate dispozitiile art.1909 alin.1 Cod

Civil

Pentru a se putea invoca art.1909 alin.1 C. civ., posesia tertului

dobānditor trebuie sa īndeplineasca urmatoarele conditii: sa fie reala, adica

sa existe concomitent si cumulativ ambele elemente ale posesiei, animus si

corpus, īn persoana tertului dobānditor; sa fie utila. Conform art.1847 C.

civ., posesia trebuie sa fie continua, pasnica, publica si neprecara; sa fie de

buna-credinta. Buna-credinta este nu numai o conditie ceruta īn persoana

tertului dobānditor, ci si o calitate a posesiei pe care aceasta o invoca.

Domeniul actiunii īn revendicare mobiliara

Regula īnscrisa īn art.1909 alin.1 C. civ. nu se aplica īn cazul īn care

bunul a iesit din patrimoniul proprietarului fara voia sa. Din cele ce preced

rezulta ca domeniul actiunii īn revendicarea bunurilor mobile este limitat la

cazurile īn care bunurile au iesit involuntar din stapānirea proprietarului.

Astfel, art.1909 alin.2 Cod Civil prevede ca, īn situatia cānd bunul a fost

pierdut sau furat, proprietarul poate sa-l revendice de la cel la care-l gaseste,

īn curs de 3 ani din ziua cānd l-a pierdut sau i s-a furat.

Termene de exercitare a actiunii īn revendicare mobiliara

Actiunea īn revendicare poate fi exercitata īmpotriva tertului care a

dobāndit bunul mobil de la un infractor sau gasitor, precum si īmpotriva

infractorului sau gasitorului, daca au posesia bunului. Īmpotriva tertului

dobānditor de buna-credinta, termenul de exercitare a actiunii īn revendicare

imobiliara este de 3 ani, calculat de la data pierderii sau furtului bunului.

Efectele actiunii īn revendicare

Daca actiunea īn revendicare a fost admisa, atunci instanta de judecata

recunoaste dreptul de proprietate reclamantului si, pe cale de consecinta, se

produc urmatoarele efecte: restituirea lucrului revendicat; restituirea

fructelor; restituirea cheltuielilor necesare si utile efectuate de posesorul

pārāt cu lucrul pe care trebuie sa-l restituie.

Restituirea lucrului revendicat. Urmare a admiterii actiunii īn

revendicare, posesorul pārāt va fi obligat sa restituie adevaratului proprietar

lucrul revendicat. Lucrul reintra īn patrimoniul proprietarului liber de orice

sarcini, potrivit principiului resoluto jure dantis, rezolvitur jus accipientis

(desfiintarea dreptului transmitatorului duce la desfiintarea dreptului

dobānditorului).

24

Restituirea fructelor. Daca lucrul revendicat a produs fructe, īn ceea

ce priveste restituirea lor, se face distinctie īntre situatia īn care posesorul

pārāt a fost de buna-credinta si situatia īn care a fost de rea-credinta.

Posesorul de buna-credinta, adica cel care nu a cunoscut viciul titlului

sau, va putea sa retina fructele percepute pāna la data introducerii actiunii īn

revendicare de catre adevaratul proprietar (art.485 C. civ.). Īn schimb, el va

fi obligat sa restituie fructele pe care le-a perceput dupa data intentarii

actiunii īn revendicare, deoarece se considera ca buna sa credinta a īncetat

din momentul īn care a luat la cunostinta de actiune, deci de existenta

viciului titlului sau.

Posesorul de rea-credinta va fi obligat sa restituie toate fructele

lucrului percepute sau nepercepute, ori valoarea acestora daca le-a

consumat sau a neglijat sa le perceapa. El va avea dreptul sa retina, din

valoarea fructelor, cheltuielile care au fost necesare pentru producerea si

perceperea fructelor, deoarece aceste cheltuieli ar fi fost facute si de catre

adevaratul proprietar.

Restituirea cheltuielilor. Cheltuielile facute de posesorul pārāt cu

lucrul pe care-l restituie pot fi de trei categorii: necesare; utile; voluptuarii.

Cheltuielile necesare sunt acea categorie de cheltuieli care constau īn

sumele de bani ori munca depusa pentru conservarea bunului. Posesorul,

indiferent ca este de buna ori de rea-credinta, are dreptul sa pretinda de la

proprietar restituirea integrala a acestora, deoarece si proprietarul le-ar fi

facut pentru conservarea bunului.

Cheltuielile utile sau ameliorarile reprezinta suma de bani sau munca

depusa pentru sporirea valorii lucrului. Cu titlu de exemplu, īn practica

judecatoreasca, cheltuielile efectuate cu introducerea gazelor naturale pentru

īncalzirea unui imobil au fost calificate drept cheltuieli utile.

Cheltuielile utile se restituie conform art.997 C. civ. atāt de posesorul

de buna-credinta, cāt si de posesorul de rea-credinta, īn masura sporului de

valoare adus lucrului, calculat la data restituirii.

Cheltuielile voluptuarii sau de simpla placere au caracter de lux sau de

īnfrumusetare a bunului, pe care posesorul le-a facut pentru placerea lui

personala si care nu sporesc valoarea lucrului. Aceste cheltuieli nu sunt

datorate de proprietar.










Document Info


Accesari: 9344
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.




eCoduri.com - coduri postale, contabile, CAEN sau bancare

Politica de confidentialitate




Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2021 )