Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
Upload




























EGIPTUL, DAR AL NILULUI

istorie




EGIPTUL, DAR AL NILULUI


"Egiptul este tara cea mai veche din lume, iar vechimea si maretia sa, precum si "misterul" care l-a īnvaluit timp īndelungat au stārnit īntotdeauna interes deosebit, o tara recunoscuta azi ca fiind izvorul viu al civilizatiilor clasice &# 626c24g 351;i de care suntem prin urmare, īn parte dependenti". [1]




Īntr-adevar, nicicānd Egiptul nu a fost rupt de lume, de fapt el nu a cunoscut acea "splendida izolare" care i se atribuie uneori. Pe mari si prin deserturi, prin pistele de caravane, pe canale si oceane, el se oferea cu generozitate lumii din jur. Astfel, Egiptul a constituit cea mai importanta cale de circulatie a lumii antice, īntre platourile īnalte ale Africii si Mediterana, īntre stepele Libiei si lumea asiatica. Din Sudan pāna īn Anatolia, din Libia pāna īn Mesopotania, Egiptul a fost marea raspāntie comerciala, politica, spirituala, timp de aproape patru milenii īnainte de Hristos.

Peste trei milenii de istorie, cel mai lung parcurs cunoscut pāna astazi al unei civilizatii originale, care a rezistat influentelor straine, caci a reprezentat o ideologie, un īntreg sistem de gāndire zamislit treptat pe malurile Nilului si care a oglindit īnalta spiritualitate a unui popor deosebit.

Egiptul era o tara predestinata, un ansamblu unic de tinuturi, cu contururi net delimitate, fie de deserturi, fie de mari, un ansamblu de tinuturi grupate īn jurul unei singure axe vitale, valea fluviului Nil.

Cāt cuprindeai cu privirea se īntindeau deserturile Saharei orientale, mai putin aride ca īn zilele noastre, unde traiau māndre fiare - pantere, lei - ce se apropiau pe īnserat primejdios, venind sa se adape la cāte un izvor. Aici traiau īn turme si tot felul de animale mari si mici - bivoli, antilope, gazele, hiene si sacali - pāndite de vānatorii nomazi.

Dar Nilul, parintele zeilor si al oamenilor deopotriva, aducea īn aceste nisipuri sterile, apa datatoare de viata, de aceea Egiptul era numit "dar al Nilului" iar dictonul "ajuta-te singur si Nilul te va ajuta" exprima reciprocitatea factorului geografic cu cel uman. Fluviul sacru era reprezentat ca o fiinta androgena, cu sānii lasati si pāntecul rotunjit (ca o batrāna si fecunda doica), cu bratele īncarcate de flori, fructe si pesti.

Īnca din timpuri preistorice Egiptul era īmpartit īn doua regate - regatul Egiptului de Sus, fāsie de pamānturi rodnice, marginite la vest de falezele platoului libian, iar la est de colinele arabe, comunicānd prin vai laterale, cu salba oazelor la vest si Marea Rosie la est si regatul Egiptului de Jos, la nord, coincide cu delta Nilului, care īsi rasfira cele sase brate īn evantai, īntre lacul Mareotis si lagunele de la Pelusium, vasta cāmpie aluvionara īntinsa pe doua sute de kilometri, pāna la tarmul Mediteranei.

Cam pe la 2300 i.d.Hr., Narmer uneste Egiptul de Sus si cel de Jos, creānd un regat unic ce se īntindea de la Assuan pāna la Marea Mediterana. El instaureaza puterea faraonica.

Dar cine erau acei oameni care au īntemeiat regatul Egiptului? Erau o rasa puternica, ale carei caracteristici etnice au rezistat adesea invaziilor succesive.

"Conditiile geografice, ritmul de viata impus de Nil, sistemul grafic deosebit constituie trasaturi esentiale pentru conturarea entitatii egiptene. Īi vom īntelege mai bine sufletul daca ne vom lasa calauziti de intuitie, si nu de ratiune, daca īl vom simti, īl vom ghici, prin intuitie sau deductie, si vom sti sa auzim mesajul pe care ni-l adreseaza peste milenii".

Se poate vorbi de o rasa egipteana, cu o exprimare mai savanta, se spune rasa hamito-semitica. Au venit aici oameni din cele patru zari, ademeniti de bogatia vaii Nilului: africani din Nubia, Sudan si Libia, semintii din Asia. Toti acestia s-au amestecat īntre ei timp de milenii, īnainte de istoria propriu-zisa a Egiptului. Tocmai aceasta "fuziune" umana a dat nastere tipului egiptean.

Egiptenii erau oameni puternici, īndragostiti de viata. Poporul Egiptului era prin excelenta optimist, agreabil, dusman al dezordinii si al exceselor, iubitor al masurii, avānd drept ideal bucuriile simple ale vietii de familie, iar drept regula de conduita respectul aproapelui. Dintre toate popoarele semitice ale antichitati, el este singurul care n-a practicat sacrificiile omenesti.

Poporul Egiptului era foarte sensibil, cu gāndul īndreptat mai degraba catre lumea realitatilor si a vietii, decāt spre introspectie si filosofie, sensibilitatea lui transpare īn toate domeniile exprimarii personale: arta (care materializeaza gāndul), credinta religioasa (care īl exalta).



Un popor de artisti pentru care arta era, īn toate genurile sale, un mijloc si un sprijin īn dobāndirea nemuririi, pentru ca niciodata viata, atāt de īndragita, sa nu īnceteze pe pamānt. Arta, mijlocitoare a eternitatii, devine īn Egipt, metefizica.

Ca sa īntelegem egipteanul e de-a ajuns sa privim basoreliefurile si picturile: el nu se supune senzatiei percepute. El nu reprezinta imaginea unei fiinte sau a unui obiect asa cum ea este transmisa printr-o vizualitate directa, ci analizeaza aceasta viziune cu luciditate, o descompune īn elementele ei esentiale, o sintetizeaza apoi īn chip inteligent si construieste un ansamblu rational de linii si volume care dezvaluie īn īntregime fiinta sau obiectul reprezentat īn toate amanuntele si īn esenta sa. Sensibilitatea artistului se manifesta īn tehnica utilizata: el īsi traseaza liniile cu un uimitor simt al puterii de sugestie si uneste īntr-o confruntare neīncetata scena si emotia personala.

Egiptul este tara iubita de zei, locul privilegiat al unei reflectii religioase interne. Toti adepti religiilor pagāne se identifica profund cu natura, egiptenii īndeosebi. Sa ne gāndim numai la nesfārsitele īntinderi de nisip, la prezenta providentiala a marelui fluviu, rodnic si unic datator de viata, la lumea atragatoare si plina de primejdii a mlastinilor. Īn chip firesc si spontan, egiptenii si-au manifestat iubirea si recunostinta fata de fortele binefacatoare ce īi īnconjurau si, pe de alta parte, au īncercat sa īmpace fiintele si lucrurile care le erau ostile. Ei au īnsufletit universul cu niste prezente superioare, incontrolabile, dar accesibile oamenilor: acestia au fost zeii.

Religia Egiptului antic nu este o religie universala, o "Buna Vestire", oferind lumii īntregi Māntuire sau Adevarul. Este o religie strict nationala, legata mai mult de pamāntul sau decāt de poporul sau. Egiptul este centrul Pamāntului, reflectare a lumii ceresti īn lumea pamānteana. Egipteanul este īn consecinta, singurul om demn de acest nume, singurul care "cunoaste zeii". Egipteanul, prin firea sa, nu putea īntelege "lumea īn sensul de cosmos, adica de univers, conceput ca un domeniu ordonat, deoarece pentru el, portile ordonate ale universului (cerul si pamāntul) se circumscriu īn puterile haosului (lumea inferioara si apa)".

A īntocmi un panteon egiptean īnseamna a īntreprinde ceva nerealizabil numarul zeilor este nesfārsit. Unii mentioneaza mai multe sute, altii, doua mii. Sa ne gāndim numai la faptul ca s-a descoperit, gravata pe mormāntul lui Tutmosis III, lista zeilor, īn numar de 540.

Īn afara zeului sau zeilor sai tutelari, fiecare oras avea mai multe lacasuri de rugaciune īnchinate altor zei. Īn plus, egiptenii, care divinizau orice manifestare a naturii, plasmuisera cu fantezia lor neterjii, zei care ocroteau fiecare lucru si fiecare fapta.

Fiecare om īn asezarea lui īsi avea propriul zeu. Textele mentioneaza adesea pur si simplu netjer (zeul) fara vreo alta precizare de persoana. Fiecare īsi avea credinta proprie; pe vremea aceea intoleranta nu aparuse. Erau adorate fortele naturii, ale caror nume erau diferite īn functie de loc. Aceasta larghete de gāndire va permite panteonului egiptean, īn timpul cuceririlor rameside si ale marelui imperiu, sa primeasca cu generozitate divinitatile straine, care īntruchipau soarele sau vegetatia.

Īn linii mari religia egipteana urmeaza mersul general al istoriei Egiptului. Din conglomeratul de credinte si zei, de rituri si practici magice preistorice s-au definit, īn Imperiul Vechi, componentele fundamentale ale religiei faraonice: sacerdotiul si organizarea, cultul funerar si cel divin, doctrina si mitologia. Devenirea a fost cauzata si unitatea ei īntretinuta de accentuatul centralism de stat, specific acestei epoci. Rezulta ca religia faraonica luase nastere din contopirea cultelor regionale, dupa cum statul despotic egiptean se nascuse din unificarea tuturor nomelor.

Din acest proces concurent victorios iesise din Imperiul Vechi solarul Ra (Re), care devine zeu panegiptean suprem. Era originar din On (Heliopolis).

"Pe de alta parte, faraonul, fiind proclamat zeu viu, zeu īntrupat, īnchinarea si slavirea divinitatii devenea īnchinarea si ascultarea de faraon (religia) cel putin īn Imperiul Vechi. Ea este īn ultima esenta supunerea oarba si ascultarea ordinelor tiranice si despotice ale faraonului, zeul viu, care comunica cu tatal sau Ra, dar si cu alti zei".



Imperiul Mijlociu īl ridica pe Amon din Teba, pe care cei mai multi dintre cercetatori īl considera un zeu local neimportant, patron al atmosferei, calauza navigatorilor de pe Nil, un zeu al vazduhului si al cerului. Cariera lui a fost prin excelenta politica, fiind protectorul principiilor din Teba; cānd vizirul ultimului faraon din dinastia Montuhotep, Amenemhat a uzurpat puterea si a īntemeiat dinastia a XII-a (prin anul 2000 ī.d.Hr.), acesta l-a situat pe primul loc pe divinul sau pastor, Amon, numind un cler numeros pentru a-i sluji, astfel Amon devine patronul tarii si exponentul politicii expansioniste ce caracterizeaza Imperiul Mijlociu si epocile imediat urmatoare.

Dar Amon nu se putea impune singur. Re, zeul din Heliopolis, era īnca puternic, de aceea are loc un "compromis", potrivit unei noi maniere de sincretism religios: zeii locali devin niste forme, niste ipostaze ale lui Re, care e tot mai strāns legat de noul zeu teban, pāna la a se confunda cu acesta. De acum īnainte Amon-Re va domina cu suprematia sa spirituala panteonul egiptean, devenind marele zeu al imperiului.

Suprematia absoluta a lui Amon-Re va fi īntrerupta īnsa pentru o scurta perioada īn timpul dinastiei a XVIII-a, mai precis īn timpul faraonului Amenofis al IV-lea, care, prin reforma sa religioasa, a instituit ca zeu unic suprem pe Aton, zeul discului solar, reforma ce i-a adus denumirea de "eretic" sau "faraon rebel".




C. LALOUETTE - Civilizatia Egiptului Antic, vol. I, Pag. 6;

R. COHEN - Egiptul Faraonilor, pag. 50;

C. LALOUETTE - op. cit. pag. 12

R. COHEN - op. cit. pag 197;

N. BRANGA - Īn lumea faraonilor, pag. 74

C. DANIEL - Civilizatia EgiptuluiAntic, pag. 234










Document Info


Accesari: 10303
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.




eCoduri.com - coduri postale, contabile, CAEN sau bancare

Politica de confidentialitate




Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2021 )